04 iulie 2009
03 iulie 2009
Restante
Cu toate că nu aveam mari aşteptări, m-am hotărât să fac rapid un tur de orizont prin statisticile BNR pentru a observa pe unde ne mai situăm. Aşa cum estimam în urmă cu aproximativ o lună(la data publicării ultimului raport) creditele îşi accentuează evoluţia negativă. Ca o idee generală, continuă să se înregistreze diminuări ale soldului creditelor curente pe fondul creşterii creditelor restante. Intrând în mecanismul acestui fenomen, putem lesne observa cum, în perioada ianuarie - mai 2009 soldul creditelor curente s-a diminuat cu aproximativ 1.4 mld EUR. Şi mai interesant este că, în aceeaşi perioadă, soldul restanţelor s-a mărit cu aproximativ 1.3 mld EUR. Cu alte cuvinte, din minusul constatat la creditele curente doar o mică parte(0.1 mld EUR) reprezintă rambursări, restul intrând în componenţa restanţelor.
La creditele în EUR se remarcă o creştere a restanţelor conformă cu traiectoria anterioară. În ceea ce priveşte creditele curente, se remarcă o accelerare a scăderii volumului acestora. În luna mai s-a înregistrat o dimuniuare cu ~156 mil. EUR, de peste 3 ori mai mare decât cea din luna aprilie.

Pentru lei lucrurile stau mult mai rău întrucât, atât restanţele cât şi creditele curente urmează evoluţia abruptă din lunile anterioare. Astfel, creditele restante au ajuns să reprezinte 3.86% din cele curente. Pentru a înţelege unde ne situăm, vă amintesc faptul că în urmă cu un an această valoare era de 1.52%!

În concluzie, se remarcă o degradare accentută a portofoliului de credite al băncilor. Aceasta reprezintă plata pentru exuberanţa din anii trecuţi când bancherii ajunseseră să te vâneze de pe stradă pentru un credit. În lumina acestor indicatori, anunţul relansării creditării mi se pare a fi nu doar riscant ci de-a dreptul prostesc.
La creditele în EUR se remarcă o creştere a restanţelor conformă cu traiectoria anterioară. În ceea ce priveşte creditele curente, se remarcă o accelerare a scăderii volumului acestora. În luna mai s-a înregistrat o dimuniuare cu ~156 mil. EUR, de peste 3 ori mai mare decât cea din luna aprilie.

Pentru lei lucrurile stau mult mai rău întrucât, atât restanţele cât şi creditele curente urmează evoluţia abruptă din lunile anterioare. Astfel, creditele restante au ajuns să reprezinte 3.86% din cele curente. Pentru a înţelege unde ne situăm, vă amintesc faptul că în urmă cu un an această valoare era de 1.52%!

În concluzie, se remarcă o degradare accentută a portofoliului de credite al băncilor. Aceasta reprezintă plata pentru exuberanţa din anii trecuţi când bancherii ajunseseră să te vâneze de pe stradă pentru un credit. În lumina acestor indicatori, anunţul relansării creditării mi se pare a fi nu doar riscant ci de-a dreptul prostesc.
02 iulie 2009
Semnele revenirii
Asistăm de ceva vreme la apariţia unor analişti care vorbesc despre revenire. Cnbc-ul ne bombardează cu ştiri despre creşterile care vor urma, iar "iniţiaţii", folosind vocabularul specific, ne spun că din punct de vedere tehnic lucrurile stau excelent.
Cum nu sunt chiar un străin în domeniul analizei tehnice, m-am tot chinuit să înţeleg în ce constau "semnele" pe care le observă înţelepţii. Iniţial am crezut că e vorba de vreun artificiu al unor iniţiaţi. În mod evident n-a fost aşa. Ceea ce a încins spiritele analiştilor de mâna a şaptea a fost iminentul crossover dintre media mobilă pe 50 de zile cu cea pe 200 de zile(subgrafic 1). Evident, acesta este un semnal puternic, care semnalizează destul de bine direcţia unui trend. Ceea ce refuză să înţeleagă aceşti băieţi este faptul că o intersectare sub un unghi atât de mare reprezintă un semnal înşelător. Pentru a înţelege mai bine fenomenul, în subgraficul 2 am trasat intersecţia dintre media mobilă pe 20 de zile cu cea pe 200 de zile, fenomen petrecut în urmă cu câteva şedinţe. Aşa cum se poate observa cu uşurinţă, media pe 20 de zile se "orizontalizează", urmând probabil a se reîntoarce sub cea de 200 de zile după câteva şedinţe. Un fenomen similar s-a observat în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008.

Pentru a avea imaginea de ansamblu, în graficul principal am trasat mediile exponenţiale pe 20 şi 200 de zile. Momentan se observă o "calmare" celor două linii, cu tendinţa descrescătoare a EMA(20). ADX ne indică o liniştire a trendului, variind în acest moment sub 20. MACD-ul se apropie de un crossover care, coroborat cu graficul ROC ne semnalizează intrarea într-un ciclu minor de creştere. Ca o idee, cred că este posibil să vedem în următoarea perioadă atingerea rezistenţei de 9000, după care, cel mai probabil, o reinstaurare a trendului principal negativ.
Optimismul de până acum a fost cauzat de prognozele de la începutul anului care dădeau ca sigură revenirea începând cu jumătatea anului. Cifrele fundamentale arată în continuare foarte prost. Şomajul este în creştere, problemele băncilor încă nu s-au terminat(vezi rata de creştere a chargeoff-ului), iar China presează SUA pentru introducerea yuan-ului în coşul SDR. Cum gradul de optimism va scădea proporţional cu îndepărtarea de "punctul de referinţă", mă aştept ca această nemulţumire să se reflecte într-un mod isteric pe burse.
Cum nu sunt chiar un străin în domeniul analizei tehnice, m-am tot chinuit să înţeleg în ce constau "semnele" pe care le observă înţelepţii. Iniţial am crezut că e vorba de vreun artificiu al unor iniţiaţi. În mod evident n-a fost aşa. Ceea ce a încins spiritele analiştilor de mâna a şaptea a fost iminentul crossover dintre media mobilă pe 50 de zile cu cea pe 200 de zile(subgrafic 1). Evident, acesta este un semnal puternic, care semnalizează destul de bine direcţia unui trend. Ceea ce refuză să înţeleagă aceşti băieţi este faptul că o intersectare sub un unghi atât de mare reprezintă un semnal înşelător. Pentru a înţelege mai bine fenomenul, în subgraficul 2 am trasat intersecţia dintre media mobilă pe 20 de zile cu cea pe 200 de zile, fenomen petrecut în urmă cu câteva şedinţe. Aşa cum se poate observa cu uşurinţă, media pe 20 de zile se "orizontalizează", urmând probabil a se reîntoarce sub cea de 200 de zile după câteva şedinţe. Un fenomen similar s-a observat în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008.

Pentru a avea imaginea de ansamblu, în graficul principal am trasat mediile exponenţiale pe 20 şi 200 de zile. Momentan se observă o "calmare" celor două linii, cu tendinţa descrescătoare a EMA(20). ADX ne indică o liniştire a trendului, variind în acest moment sub 20. MACD-ul se apropie de un crossover care, coroborat cu graficul ROC ne semnalizează intrarea într-un ciclu minor de creştere. Ca o idee, cred că este posibil să vedem în următoarea perioadă atingerea rezistenţei de 9000, după care, cel mai probabil, o reinstaurare a trendului principal negativ.
Optimismul de până acum a fost cauzat de prognozele de la începutul anului care dădeau ca sigură revenirea începând cu jumătatea anului. Cifrele fundamentale arată în continuare foarte prost. Şomajul este în creştere, problemele băncilor încă nu s-au terminat(vezi rata de creştere a chargeoff-ului), iar China presează SUA pentru introducerea yuan-ului în coşul SDR. Cum gradul de optimism va scădea proporţional cu îndepărtarea de "punctul de referinţă", mă aştept ca această nemulţumire să se reflecte într-un mod isteric pe burse.
30 iunie 2009
Cum prabusim economia
Ieri, un prezentator frenetic declara că gata, s-a terminat criza, iar în scurt timp băncile vor începe să dea credite. Mi-ar fi venit să-i spun că e prost, dar cum nu vorbesc de fel cu televizorul, m-am gândit că e un moment bun să le clarific unora ca el cum stă treaba cu recesiunea, criza, băncile s.a.m.d. Nu de alta, dar până acum am cam avut dreptate şi cred că nici în continuare nu o să mă înşel. S-o luăm pe rând:
1. Scăderea dobânzii operată de BNR s-a făcut nu pentru reluarea creditării ci pentru a permite Ministerului de Finanţe să se împrumute mai ieftin. Cei care estimau o scădere mai abruptă a dobânzii s-au hazardat întrucât şi-aşa nivelul este destul de scăzut pentru această perioadă.
Operaţiunile pe care le face BNR acum seamănă cu "operaţiunea embargoul" din timpul războiului din Iugoslavia. Atunci România aproviziona Serbia cu cantităţi enorme de combustibil prin intermediul traficanţilor autohtoni. Schimbaţi România cu BNR, traficanţii cu băncile şi sârbii cu Ministerul de Finanţe pentru a înţelege dedesupturile politicii monetare. Din păcate banii vin din rezerva BNR, ceea ce ne va crea probleme destul de mari în viitorul apropiat.
2. Eliberarea de rezerve a inundat temporar piaţa cu lichidităţi. Operaţiunea, dincolo de respectarea agreement-ului cu FMI, a mai urmărit alte câteva obiective:
1. Scăderea dobânzii operată de BNR s-a făcut nu pentru reluarea creditării ci pentru a permite Ministerului de Finanţe să se împrumute mai ieftin. Cei care estimau o scădere mai abruptă a dobânzii s-au hazardat întrucât şi-aşa nivelul este destul de scăzut pentru această perioadă.
Operaţiunile pe care le face BNR acum seamănă cu "operaţiunea embargoul" din timpul războiului din Iugoslavia. Atunci România aproviziona Serbia cu cantităţi enorme de combustibil prin intermediul traficanţilor autohtoni. Schimbaţi România cu BNR, traficanţii cu băncile şi sârbii cu Ministerul de Finanţe pentru a înţelege dedesupturile politicii monetare. Din păcate banii vin din rezerva BNR, ceea ce ne va crea probleme destul de mari în viitorul apropiat.
2. Eliberarea de rezerve a inundat temporar piaţa cu lichidităţi. Operaţiunea, dincolo de respectarea agreement-ului cu FMI, a mai urmărit alte câteva obiective:
- asigurarea lichidităţilor iniţiale pentru "Prima Casă";
- asigurarea unui balon de oxigen pentru întregul sistem bancar aflat în suferinţă puternică din cauza nivelelor din ce în ce mai mari ale restanţelor;
- valuta eliberată a avut, suplimentar, scopul de a opri pe termen scurt(săptămâna curentă) presiunea asupra cursului.
3. În continuare ne vom confrunta cu o presiune din ce în ce mai mare pe curs. Menţinerea sa la nivelele actuale implică o cheltuială din ce în ce mai piperată, lucru care se va simţi puternic în câteva luni. Relaxarea monetară actuală ar trebui să aibă ca efect un curs de 4.35 - 4.4 RON/EUR. În acest fel cheltuielile BNR pentru menţinerea cursului se vor păstra la un nivel similar celui actual.
4. Programul "Prima Casă", în afară de umflarea temporară a preţurilor unor imobile, nu va avea ca efect decât generarea unei noi bule: aceea a garanţiilor de stat. Adăugaţi sumei cu care statul garantează "Prima casă" garanţiile acordate IMM-urilor, Ford-ului şi Renault-ului. De asemenea, mâna largă a guvernului pregăteşte alte câteva programe de garantare. Partea proastă e că nimeni nu înţelege că aceste sume pot intra în default, punând o presiune teribilă pe buget. În ceea ce priveşte eficienţa unor garanţii şi ajutoare, remarc faptul că nimeni nu are nimic de spus despre amânarea nejustificată de către Renault a investiţiei de la Titu.
5. Amânarea la plată a datoriilor este o nouă prostie marca cabinetu'(sic) Boc. Datoriile nu trebuie amânate ci reeşalonate! Nu de alta, dar amânarea creează premisele unei noi amânări electorale. Oricum, nimeni nu garantează că cineva va mai înapoia peste 6 luni sumele care nu au fost plătite acum.
6. Creşterea impozitelor este o altă prostie vehiculată în ultima perioadă. Până în prezent, cea mai bună idee a avut-o Ilie Şerbănescu: eliminarea impozitului pe profit şi majorarea TVA-ului. Pun pariu că la noi se vor majora ambele, în timp ce economia subterană va avansa la umbra politicienilor.
7. Deficitul bugetar al anului în curs va fi mai mare de 6%; în funcţie de performanţa guvernanţilor este posibil să depăşim chiar şi 8%! Aceasta va conduce la tensionarea acordului cu FMI şi posibila pierdere a tranşelor următoare. Dar despre asta cred că se ştia dinainte...
4. Programul "Prima Casă", în afară de umflarea temporară a preţurilor unor imobile, nu va avea ca efect decât generarea unei noi bule: aceea a garanţiilor de stat. Adăugaţi sumei cu care statul garantează "Prima casă" garanţiile acordate IMM-urilor, Ford-ului şi Renault-ului. De asemenea, mâna largă a guvernului pregăteşte alte câteva programe de garantare. Partea proastă e că nimeni nu înţelege că aceste sume pot intra în default, punând o presiune teribilă pe buget. În ceea ce priveşte eficienţa unor garanţii şi ajutoare, remarc faptul că nimeni nu are nimic de spus despre amânarea nejustificată de către Renault a investiţiei de la Titu.
5. Amânarea la plată a datoriilor este o nouă prostie marca cabinetu'(sic) Boc. Datoriile nu trebuie amânate ci reeşalonate! Nu de alta, dar amânarea creează premisele unei noi amânări electorale. Oricum, nimeni nu garantează că cineva va mai înapoia peste 6 luni sumele care nu au fost plătite acum.
6. Creşterea impozitelor este o altă prostie vehiculată în ultima perioadă. Până în prezent, cea mai bună idee a avut-o Ilie Şerbănescu: eliminarea impozitului pe profit şi majorarea TVA-ului. Pun pariu că la noi se vor majora ambele, în timp ce economia subterană va avansa la umbra politicienilor.
7. Deficitul bugetar al anului în curs va fi mai mare de 6%; în funcţie de performanţa guvernanţilor este posibil să depăşim chiar şi 8%! Aceasta va conduce la tensionarea acordului cu FMI şi posibila pierdere a tranşelor următoare. Dar despre asta cred că se ştia dinainte...
Punct si de la capat
S-a încheiat încă o pagină din istorie. Madoff a fost condamnat la 150 de ani de închisoare. Este deznodământul uneia dintre cele mai mediatizate escrocherii din istoria recentă. Şi, cu toate că mulţi ar vrea să pună punct aici acestei afaceri, rămân o groază de întrebări fără răspuns.Nu a spus până acum nimeni cum a fost posibilă autorizarea unui fond de investiţii care funcţiona piramidal. Fondul elitist al lui Madoff a fost autorizat, auditat, controlat. Nimeni nu a observat nimic suspect. Ba, mai mult, experţii în risc ai unei bănci au certificat faptul că lucrurile sunt cât se poate de OK, dând undă verde investiţiei în gaura neagră.
Un alt element îngrijorător este reprezentat de "luarea asupra sa" a întregii vinovăţii. Conştient de faptul că nu are cale de scăpare, Madoff a jucat inteligent, pledând vinovat şi susţinând că el a fost singurul individ care a avut habar despre ceea ce se petrecea în fondul său de investiţii. Este evident imposibil, dar judecătorii au închis ochii, deschizând calea evaporării unei părţi din banii familiei Madoff(înţeleg că soţia lui Bernie va rămâne cu ceva bani de buzunar întrucât ea nu a ştiut nimic).
Desigur, există multe alte semne de întrebare legate de acest caz. Dincolo de oamenii care au ieşit ruinaţi din această afacere, cred că e vorba şi de foarte multă manipulare. Începând cu mass media care este realmente isterizată şi terminând cu analiştii economici care analizează acest caz la lupă. Nu cred că acest caz merită atâta cerneală. Până la urmă este vorba doar de o schemă piramidală şi de foarte multă incompetenţă a autorităţilor.
Este lăudabil modul rapid de soluţionare a acestui caz. Rămân totuşi cu impresia că şi la ei peştii mici sunt cei care plătesc, în timp ce marile bombe îşi văd liniştite de afaceri. Dacă mai ţineţi minte, în mai multe rânduri mi-am arătat dezamăgirea în ceea ce priveşte tratamentul preferenţial de care se bucură Goldman Sachs. Această instituţie acţioneaază precum o caracatiţă, având foşti angajaţi extrem de devotaţi "cauzei" peste tot în sistem. Am vrut să tratez problema de mai multe ori, dar, de fiecare dată, m-am lovit de complexitatea sa Din fericire, există cineva care a avut răbdarea să pună cap la cap toate informaţiile mai mult sau mai puţin oficiale despre Goldman într-un articol excelent pe care-l aveţi ataşat. Recunosc faptul că sunt în acest articol extrem de multe informaţii foarte puţin cunoscute marelui public(pe mine personal m-a surprins să află că până şi cretinelul Jim Cramer de la CNBC a trecut pe la Goldman). După ce-l veţi citi veţi înţelege mai bine motivele pentru care am considerat şi consider cazul Madoff unul minor.
Update: Aveţi pe blogul lui Matt continuarea acestui articol(On giving Goldman a chance). De asemenea, alte câteva dileme referitoare la acelaşi subiect pe blog-ul goldmansachs666.com.
P.S. Cer scuze celor care nu cunosc engleza. Nu am timpul necesar traducerii acestui material; dacă aveţi pe cineva care vă poate traduce, vă garantez că merită!
29 iunie 2009
Telenovela nemţească
La începutul anului, miliardarul german Adolf Merckle s-a sinucis pentru că nu a vrut să asiste la colapsul imperiului pe care-l crease. Cauza? Shortarea neinspirată a acţiunilor Volkswagen l-a condus către pierderi imense. Necesarul de finanţare al firmelor sale părea a fi imposibil de acoperit, iar băncile nu se înghesuiau să-l ajute. Deznodământul a fost unul tragic, şocând întreaga lume.Din punct de vedere logic, short-area acţiunilor grupului Volkswagen părea un lucru cât se poate de normal. Întreaga industrie auto mergea prost, acţiunile constructorilor scădeau vertiginos, cotele de piaţă se degradau, iar spectrul crizei plutea peste tot. În aceste condiţii, căderea preţului companiei din Wolfsburg era un lucru cât se poate de logic. Numai că, aşa cum se întâmplă de multe ori pe burse, un alt jucător îşi făcuse calcule de preluare forţată. Porsche, având sprijinul creditorilor, s-a hotărât să tranşeze într-o manieră categorică preluarea Volkswagen. În acest fel, în timp ce pe toată piaţa auto se înregistrau căderi legendare, acţiunile VW urmau un trend total contrar şi oarecum ilogic. În final Porsche a reuşit să obţină peste 50% din acţiuni, iar drumul către devorarea victimei părea a fi extrem de lin.
Însă, asemănător zicalei, "socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de-acasă". Extrem de încurcatul statut al VW nu a permis constructorului din Stuttgart accesul la butoiul cu miere(a se citi rezerva de lichidităţi). În aceste condiţii, familiile Porsche şi Piëch au decis să demareze formalităţile pentru fuzionarea celor doi constructori. Aventura a ţinut, cum bine ştiţi, doar câteva zile. Declaraţiile iniţiale de dragoste s-au transformat în acuze şi, în final, într-o rupere a logodnei.
Evident, această ruptură nu putea ţine deoarece cele două grupuri par sortite unul celuilalt. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute Volkswagen a făcut o propunere şoc: transformarea Porsche într-o divizie a sa în schimbul plăţii datoriilor. Şi, pentru ca totul să sune umilitor, au mai menţionat că, în cazul în care oferta este refuzată, îşi vor aminti subit de o datorie în valoare de 700 milioane de euro pe care Porsche o are la VW. Termenul limită pentru acceptare a fost unul la fel de categoric: luni, 29 iunie! Wall Street Journal anunţa aseară că "oferta" a fost respinsă, ceea ce conduce povestea fuziunii către un alt nivel.
Probabil, ca într-o veritabilă telenovelă, vom asista la noi schimbări ale situaţiei, la momente tensionate şi la nenumărate bârfe. Un scenarist ar fi făcut trimiteri subtile către "blestemul lui Merckle", dar, chiar şi fără acesta, intriga este extrem de interesantă. Partea proastă pentru "actori" este reprezentată de starea extrem de precară a pieţei auto, ceea ce aruncă întregul război în derizoriu. Evident, până la urmă cei doi vor finaliza tot cu o fuziune, dar numai după ce resursele le vor fi fost epuizate. Şi aceasta pentru că, în timp ce alţii îşi redimensionează şi/sau profitabilizează business-ul, cei doi rebeli continuă într-o inutilă luptă de ţaţe.
O mare vină în toată această dezvoltare de forţe o are, cu siguranţă, Landul Saxoniei de Jos care deţine un ilegal şi puternic drept de veto la Volkswagen(în acest caz UE nu se grăbeşte să se autosesizeze, cu toate că avem de-a face cu un caz notoriu). Deocamdată jocurile politicienilor aduc voturi, prin specularea "mândriei de land" sau, mai mioritic spus, a veşnicului "ce le-am tras-o îngâmfaţilor din Stuttgart". Un joc extrem de popular a cărui notă de plată va fi suportată de către contribuabil. Mai mult ca sigur, această bătălie surdă între landuri şi personalităţi se va lăsa cu ajutoare substanţiale de stat. Aşa cum bine ştim, atât circul cât şi pâinea costă, chiar dacă prostimea are impresia că e gratis.
28 iunie 2009
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)