joi, 16 noiembrie 2017

Lumea ca o boala

În scurt timp a fi bolnav va deveni noua normalitate. De fapt, dacă luăm în considerare consumul de medicamente şi suplimente alimentare, putem lesne trage concluzia că populaţia Pământului este una care nativ este bolnavă. Sună ciudat? Poate pentru unii, dar pentru cei care încă se păstrează cu picioarele pe pământ a devenit deja un loc comun. Să recapitulăm totuşi câteva momente „istorice” care au condus la actuala stare de fapt.

Dacă ţi-ai fi făcut analizele pe la începutul anilor 90, o valoare a colesterolului total de până la 250 mg/dl ar fi fost considerată absolut OK. De altfel, în practica medicală a vremii, intervalul 260-280 era considerat unul care se încadra în normal, dar necesita o atenţie sporită. La un moment-dat însă s-a întâmplat ceva: brusc, valoarea normală a acestui indicator a fost coborâta de la 250 la 200mg/dl. În acest fel s-a ajuns ca, peste noapte, câteva sute de milioane de oameni să fie trecuţi în rândul celor bolnavi.

marți, 14 noiembrie 2017

Marele club infractional

Mă uit la comunicatul OLAF, perfect sincronizat cu acţiunea DNA şi nu-mi vine să cred. Iniţial am crezut că e vreo făcătură de-a propagandiştilor localnici. Am verificat. Nu e. Stau şi-l recitesc. Este exact aşa cum e: cuvânt cu cuvânt. Sună de parcă ar fi redactat de vreunul dintre limbriciii propagandistici ai neo-securităţii locale. Şi totuşi, e un comunicat oficial al OLAF-ului!

luni, 13 noiembrie 2017

Orientul, din nou în flăcări!

Lucrurile se încing în Orientul Apropiat. Într-o postare trecută(https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/531794480505854) am „tradus” starea explozivă din Arabia Saudită prin două elemente care se văd cu ochiul liber: consolidarea puterii prinţului moştenitor Mohammed bin Salman prin eliminarea brutală a posibililor rivali şi încercarea de reînviere a spiritului naţional prin declanşarea unui război grandios. Pentru ultimul task, de altfel, serviciile secrete saudite s-au sincronizat cu cele israeline pentru a „găsi”(a se înţelege inventa) motive pentru acuzarea Iranului de declanşarea „marelui război”. Ceea ce ar putea părea, la prima vedere, o hachiţă a unor lideri cu minţile înfierbântate este de fapt un impas dezastruos al prezentului, iar rădăcinile sale se află ceva mai jos în istoria recentă, mai precis în 1979, anul Revoluţiei Iraniene

marți, 7 noiembrie 2017

TeFeLe şi #rezist

Imaginaţi-vă un Guvern avându-l ca prim ministru pe Moise Guran, pe Mândruţă la Cultură, pe Tunegaru(sau Vlaston) la Învăţământ, pe Cartianu la Tineret şi Sport, pe Câţu la Finanţe, pe Isar la Industrii, pe Poliţeanu(sau Guseth) la Justiţie. Un asemenea guvern ar avea nevoie de cel puţin două ministere suplimentare faţă de cele de până acum: un minister al Gândirii condus de Pleşu sau Cristian Tudor Popescu şi unul al Reeducării, condus de Macovei, Koveşi sau Liviu Avram.

Ştiu, marea majoritate dintre cei care-mi citesc textul se vor uita strâmb la unele nume deoarece nu le cunosc. Şi e logic să fie aşa întrucât întreaga şleahtă enumerată nu s-a ridicat „la lumină” prin fapte de excepţie sau prin realizări memorabile ci doar prin propagandă. O masă de indivizi goi, fără repere, fără direcţie, cunoscând instinctiv doar mirosul banului şi gustul dulce al pupatului în cur pentru obţinerea lor. E o specie nouă, răsărită din rândul foştilor propagandişti ai PCR, repetând cu aceeaşi abnegaţie sloganuri goale, mimând eroismul şi împuindu-le capul unor făpturi prea precare pentru a gândi.
Guvernul pe care l-am amintit este guvernul #rezist, al oilor scoase la păscut în Piaţa Victoriei, la Parlament, sau oriunde le cer păstorii neomarxişti ai lumii de azi. Înainte transhumanţa se desfăşura între vale şi munte, având ca rezultat brânză, lână şi carne. Transhumanţa neomarxistă se desfăşoară între birou şi diverse puncte ale oraşelor importante, având ca efect doar credibilizarea idioţilor şi înfierbântarea oilor cu sentimentul că sunt folositoare la ceva.

duminică, 5 noiembrie 2017

Eroi şi erori

Când tata era copil, din când în când, un avion mai arunca câte-un teanc de manifeste. Erau manifeste mici, impecabil tipărite, în care oamenilor li se spunea să reziste pentru că vin anglo-americanii. De fiecare dată, bunicul lua manifestele şi le împăturea cu grijă. Le strângea ca pe-o comoară. Ele, prin limbajul utilizat, îi spuneau că nu e totul pierdut, că există speranţă şi că bolşevicii sunt doar o chestiune temporară.

Apoi bunicului i-au bătut comuniştii la poartă. I-au spus că are mult pământ, iar el le-a spus că-l are pe munca lui. Ei i-au răspuns că nu e bine şi că ăia care-au dat pământul „la colectivă” o duc mai bine. Bunicul le-a spus că el nu face asta. Vedea lanul de grâu îmbelşugat şi ştia din manifestele lui că prostia asta cu comuniştii n-o să dureze mult. Doar avioanele acelea care dădeau manifeste intrau ca-n brânză. Cât să mai reziste ruşii?

vineri, 20 octombrie 2017

Terorismul ca politică

1 octombrie 2017. De la geamul unui hotel din Vegas, ţăcănitul armelor dobora fără milă zeci de oameni care asistau la un concert de muzică country. Ajunşi, ca de fiecare dată, prea târziu în camera descreieratului care trăgea în plin, poliţiştii n-au putut să facă altceva decât să constate că deviantul atacator era deja mort.

Aceasta a fost ştirea care a făcut înconjurul planetei. Toată lumea a asistat perplexă la relatările din jurul evenimentului, toţi ne-am uitat - pentru a câta oară? - la tragismul unor evenimente de-a dreptul stupide. Ce poate justifica atacurile de la 11 septembrie, în care câteva mii de americani şi-au pierdut viaţa? Ce poate justifica un atac stupid precum cel cu bombele de la maratonul din Boston? Ce oare poate justifica o repriză de tras în mulţime precum cea de-acum sau, mai discreta desfăşurare a „lunetistului de la Washington”, John Allen Muhammad? Desigur, mai nimic la prima vedere.

vineri, 13 octombrie 2017

Despre viitoarea criza

De multă vreme, viitoarea criză este pe buzele analiştilor, a comentatorilor şi, până la urmă, chiar şi a oamenilor simpli. Ceea ce e interesant legat de ea este faptul că, în ciuda profeţilor şi a profeţiilor, ea refuză să se petreacă. Ne aflăm oare într-un setup economic benefic, în care cuvântul „criză” este doar o expresie aparţinând trecutului? Sau simţurile ne-au fost atrofiate într-un asemenea hal încât chiar nu mai simţim nimic?

Sunt întrebări legitime care se tot caţără în mintea tuturor cerându-şi răspunsuri logice. Din păcate însă, răspunsuri nu prea mai există, iar realitatea, din ce în ce mai haotică, ne oferă mostre atât de diametral opuse încât, practic, poţi ajunge la orice concluzie vrei bazându-te pe ceea ce alegi să vezi. Într-un asemenea haos nu e un lucru simplu să te menţii cu picioarele pe pământ. Şi, chiar dacă reuşeşti s-o faci, în final, cel care suferă eşti tot tu şi asta pentru că procentajul „aerienilor” este atât de mare încât noua normalitate nu mai poate fi pe pământ, ci-n norii prin care toţi îşi plimbă capetele.