luni, 29 mai 2017

Înainte de a fi prea târziu

Am mulţi materialişti pe lista mea de prieteni virtuali. Oameni cu opinii solide formate în timp, cu instinctul „dovezii” în sânge. Excluzând impalpabilul, ei acceptă doar ceea ce se vede sau ceea ce se poate deduce direct şi indubitabil din cele văzute.

Lumea actuală care se tot construieşte în jurul nostru este, în realitate, lumea lor. Este o copie fidelă a ideilor care le animă spiritul(material, desigur). Mai mult, ideile devenite corecte din punct de vedere social sunt cele ale lor. Orice urmă de îndoială, orice supoziţie care nu se supune criteriilor strict materiale te transformă într-un condamnat, într-un paria demn de dispreţul tuturor. Pentru ei aceasta se numeşte normalitate. Pentru ceilalţi e semnul că leviatanul lumii şi-a mai adjudecat o victorie în împărăţia care oricum era a lui.

duminică, 28 mai 2017

Despre granite si limite

Un gard îmi delimitează casa de restul lumii, e o delimitare voită pe care-o fac între teritoriul meu şi restul lumii, între lumea mea şi lumea celorlalţi. Indiferent că e un gard de beton de cinci metri înălţime sau un simplu gard viu, rolul său este acelaşi: de a delimita. Odată intrat în curtea mea ştii că trebuie să te supui regulilor mele, că trebuie să respecţi fiecare fir de iarbă de-acolo. De altfel, de fiecare dată când intri într-o curte străină simţi un sentiment ciudat, o sfială, un impuls care-ţi spune că te afli pe un teritoriu diferit, cu alte reguli pe care trebuie să ai grijă să le respecţi. E un sentiment normal.

luni, 22 mai 2017

Dotcom 2.0

Subiectul de faţă a mai fost atacat în trecut. Ca multe altele, de altfel. Şi am făcut-o nu doar pentru că era vorba despre un concept nou ci şi pentru că am presimţit că, la un moment dat şi-aici lucrurile o vor lua razna. Trăim într-o lume în care, ca efect al inovaţiilor nefaste de pe piaţa financiară, absolut toate domeniile se deformează, „infectându-se” de la boala principalului mijloc de schimb.

Desigur, toată lumea intuieşte că „e ceva putred”, însă, privind lumea prin ochelarii deformaţi ai mass mediei, totul pare normal. Numai că ştim bine că n-are cum să fie normal atâta vreme cât, pentru acoperirea unor găuri imense, banii produşi din neant au fost injectaţi peste tot unde părea a fi nevoie de ei. Ceea ce e ciudat e că acei bani aruncaţi artificial stau prin scripetele „marelui capital” gata oricând să evadeze de-acolo pentru a ataca, asemeni unor animale de pradă, orice semn de normalitate.

miercuri, 3 mai 2017

Ignoranta investitorului autohton

Pe piaţa autohtonă nu consider că este bine să vorbeşti de rău despre listări. Aceasta din cauză că listările, în ciuda declaraţiilor sforăitoare ale oficialilor Bursei, rămân atât de rare încât orice ratare este o tragedie. La atâta amar de vreme de la înfiinţarea BVB, instituţia în cauză n-a fost capabilă să scoată „la lumină” nici măcar o fracţiune a economiei naţionale. În continuarea sunt segmente întregi fără niciun reprezentant, iar pentru aceasta e extrem de greu de găsit explicaţii.

Majoritatea observatorilor şi participanţilor aruncă pietre spre conducerea Bursei. Şi au dreptate s-o facă. Mult timp, prea mult chiar, Bursa s-a uitat către stat ca spre „fântâna de leac”. Orice discuţie despre performanţa instituţiei în cauză se oprea în faţa „axiomei” cum că „statul nu face nimic pentru Bursă”. Sunt tare curios ce-o fi făcut statul englez sau statul american pentru bursele de-acolo? Desigur, n-are sens să continuăm polemica inutilă. Însă, cu toate că o mare parte a vinei o poartă conducerea Bursei, există şi-un alt vinovat, poate chiar mai mare decât aceasta: investitorii.

marți, 18 aprilie 2017

Răzbunarea istoriei

Încă de când a intrat în politică a adus un suflu nou, ceva nemaiîntâlnit până atunci. Erdogan, între altele, absolvent al unei şcoli de predicatori musulmani, vorbea dincolo de limba de lemn a politicienilor şi avea curajul să spună lucrurilor pe nume. Astfel a ajuns rapid în fruntea preferinţelor electoratului. Iniţial a cunoscut succesul ca primar al Istambulului, ulterior ca prim-ministru iar acum ca preşedinte. Cam acestea ar putea fi spuse, pe scurt, despre Erdogan.

Sunt clişee cu care începe sau se termină orice articol din presă. În spatele acestora, însă se află o personalitate complexă, un om extrem de eficient şi calculat. E greu să-l descrii pentru că reuşeşte să scape de orice caracterizare. E la fel de adevărat dacă-l faci tiran sau generos, dictator sau democrat, popular sau hulit. Erdogan este câte puţin din toate, ţinând însă ascunsă adevărata sa misiune.

luni, 10 aprilie 2017

A (de)reglementa

Dereglementarea pare pentru mulţi un fel de Sfânt Graal al politicilor eficiente. De ce să reglementezi atâta timp cât, dinspre cadrul rigid legislativ, nu poţi cuprinde multitudinea alternativelor? De ce să tot peticeşti reglementări, norme, sisteme legislative, în condiţiile în care experienţa arată că lucrurile se așează de la sine pe făgaşul normal?

În arhitectură există curentul biomimetic, care încearcă să găsească soluţii sustenabile imitând regulile naturii. Atenţie, nu imitând robotic natura, ci mergând mai jos, către regulile sale de bază, punându-le în aplicare şi lăsându-le „să decidă” chiar şi atunci când rezultatul final pare a contrazice regulile estetice înrădăcinate. Nu putem aborda oare societatea bazându-ne pe aceeaşi filosofie? Nu putem oare simplifica totul la extrem, lăsând lucrurile să se reglementeze de la sine?

vineri, 31 martie 2017

Tefelistul de lângă noi


Prin ianuarie, în toiul manifestărilor, încep să simt cum sângele lui de tefelist începe să-i fiarbă. Avem câteva discuţii în contradictoriu şi, pentru a nu perpetua o situaţie conflictuală, îl rog să limităm discuţiile politice de la muncă. Asta după ce îmi împuiase capul cu „viitorul copiilor noştri”, „noaptea ca hoţii”, „de-acum nu se mai poate aşa” s.a.m.d. Îi explic raţional cum funcţionează propaganda(nu mă ascultă!), cum sunt intoxicaţi oamenii(fierbe!) şi, în treacăt, îi arăt că el are structura ideală de victimă(aproape explodează). Mai mult, îi spun că pot să intuiesc exact ce se va întâmpla cu el.

Zilele trec, el fierbe din ce în ce mai tare. Vine obosit la muncă, afişează ostentativ „#rezist”, chiar se-apucă să facă prozelitism politic. Îl iau de-o parte şi-i spun pe un ton ferm să se odihnească, să înceteze cu activitatea politică la muncă şi să-şi vadă de treabă. Îmi reproşează obraznic câte-n lună şi-n stele. Se simte tare pe poziţie. Avem de lucru în draci şi proiectul pe care-l coordonează el e unul important. Mai mult, n-are „umbră” în acest proiect astfel încât suntem întrucâtva dependenţi de el.