Investitii inspirate

Este clar că mama proştilor e mereu gravidă şi asta nu numai în România. În clipul de mai jos îl vedeţi pe Cramer de la Mad Money făcând una din multele lui recomandări inspirate: buy pe Citi. Asta se întâmpla pe 14 decembrie, când acţiunile băncii cădere sub EMA(200). Evident, pentru un prost acesta poate fi un semnal de cumpărare, însă acţiunea cade liber de-atunci încoace(a întors ieri, dar asta e cu totul altă poveste). De remarcat este că geniul pustiu a mai dat semnale de buy pe Citi atât la 5.20, cât şi la 4.50(şi probabil va da continuu pentru că, nu-i aşa, la un moment-dat trebuie să înceapă să crească). De asemenea, anul trecut se pronunţa categoric pentru achiziţia de titluri Lehman, doar cu două săptămâni înainte de cădere.

Dacă recomandarea ar fi fost făcută de un neica nimeni, poate că ar fi fost cazul să trecem peste stire, dar băiatul ăsta e considerat de unii o autoritate. Între altele, deţine şi un fond de investiţii. Vă mai miră că apar scandaluri Madoff?

Reclama sufletul comertului

Datele stau în felul următor: RBS face reclama la depozite, iar pentru asta trebuie sa mergi la http://credite.rbsbank.ro :-)). Tare de tot!

Atac la persoana

Un email pe care l-am primit şi care probabil circulă la greu prin spaţiul virtual autohton mi-a atras atenţia asupra unui anume tip de manipulare care cred că merită dezbătută! Este vorba de un aşa-zis interviu cu un bancher străin publicat pe blogul lui Iulian Urban în data de 4 decembrie. Un interviu în care bancherul dezvăluie cum el şi camarila lui  au pus la cale înrobirea ţărişoarei în care trăim.

Conform "dezvăluirilor" ar exista o conspiraţie menită a duce la căderea preţului imobilelor pentru ca întreaga mafie bancară să le cumpere pe nimic(greşelile gramaticale şi de logică aparţin autorului):

Populatia Romaniei si romanul in general, are un singur bun de pret, care ne intereseaza pe noi bancherii : activele imobiliare. Mai exista si forta de munca a individului, insa aceasta, dupa ce l-ai prins in mreje, este utila de speculat, pentru ca acel individ va munci perpetuu pentru noi. Trebuia sa ajungem cumva la aceste active imobiliare ale romanilor; Normele BNR si legile, nu ne permiteau sa putem acorda in masa, credite ipotecare, plus ca aceste credite ipotecare, nu erau 100% avantajoase pentru noi; Asa , ca am profitat de lentoarea in decizie a BNR, si am investit masiv in publicitate pe segmentul creditului de consum.

Cu alte cuvinte, prostia celor care au apăsat pe pedala creditării a fost doar un plan abil menit a ne pune la jug. Aşa cum era de aşteptat, în întreaga ecuaţie apare şi cavalerul călare pe calul alb:

Actualul presedinte, ne-a pus putin in dificultate, atunci cand a venit cu guvernul PSD-PDL, pentru ca ceea ce noi ne doream era instabilitate economica si politica; a trebuit sa presam extrem de mult pentru ca ruptura la nivel guvernamental sa se produca, sa cada guvernul, sa se amane sosirea transei de bani de la FMI, insa pana la urma, cunoscand mentalitatea colerica romaneasca, am reusit.

Oups, recunosc acum că m-a trecut un  fior rece pe şira spinării. Deja tremur la gândul că bancherul o să-mi bată la uşă pentru a mă pune să semnez contractul de sclavie pe viaţă(oare ăştia ca mine care n-au credite or scăpa?). Naşpa! La un moment-dat, bancherul toxic de Românica dezvăluie şi cum au reuşit ei să blocheze inclusiv piaţa executărilor silite, economia şi cam tot ce mişcă prin ţara asta. Cum s-ar spune prin cercurile intelectuale, "nici musca nu scapă ne...".

După această prezentare, cred că e momentul să revenim cu picioarele pe pământ. În primul rând, individul care lansează bomba este senator. Da, aţi citit bine, este senator în Parlamentul României. De asemenea, din câte ştiu eu(sper să nu mă-nşel), câştigă bani frumoşi din recuperarea de debite. Cu alte cuvinte, lucrează mână-n mână cu bancherul toxic pe care-l intervievează. Şi dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, nu-mi dau seama de ce Parchetul nu se autosesizează întrucât e vorba de o problemă care aduce atingere integrităţii naţionale. De asemenea, nu l-am văzut cu nicio declaraţie pe vaşnicul Gheţea, acest băgător în penal al tuturor celor care au îndrăzneala să atace sistemul bancar.

Rahaturile de acest gen nu fac altceva decât să arunce în derizoriu discuţiile serioase despre bănci. Ştiu că era vorba de un text electoral, dar fac parte dintre cei care cred că "mecanica electorală" trebuie să funcţioneze tot timpul şi, mai mult, să se bazeze pe fapte reale, nu pe realităţi trucate. Suntem în momentul în care ar trebui analizat clar şi la obiect întreg comportamentul instituţiilor financiare care încă mai activează pe-aici, iar asemena texte puerile par menite a împiedica o asemenea dezbatere.

Îngrijorătror mi se pare faptul că Iulian Urban provine de la PDL, adică partiduleţul care formează actualul guvern şi care ne promite de mai bine de un an că rezolvă criza. Sunt curios să aflu dacă aceasta este poziţia oficială a partidului şi dacă în programul anticriză se vor regăsi măsuri pentru a contracara comportamentele abuzive ale bancherului intervievat de Urban. Se pregătesc oare cei de la putere să-i "distrugă" pe bancheri prin achitarea la valoarea de acum câţiva ani a imobilelor aflate în garanţie la bănci? Asta ar fi într-adevăr o măsură tare! Rămâne să o constatăm pe propria piele!

Din nou Grecia

Ieri Standard & Poors a scăzut ratingul Greciei de la A- la BBB+ cu perspectivă negativă. Aşa cum spuneam şi în urmă cu câteva zile, această modificare de rating este una aşteptată, cu toate că pare a fi venit mult prea rapid. Motivarea deciziei este corectă şi seacă:

"    The downgrade reflects our opinion that the measures the Greek authorities have recently announced to reduce the high fiscal deficit are unlikely, on their own, to lead to a sustainable reduction in the public debt burden…Moreover, we believe that the government’s efforts to reform the public finances face domestic obstacles that would likely require sustained efforts over a number of years to overcome    

(…)
    Due to upward revisions to our projections of Greece’s general government debt and deficit levels, and the anticipated cost to the government of servicing these obligations, we see Greece’s fiscal flexibility diminishing more than we had previously expected. We expect double-digit general government deficits as a percentage of GDP this year and next to raise Greece’s government debt burden sharply, to 126% of GDP in 2010 and around 138% of GDP in 2012. In our view, the increasing debt-service burden narrows the scope for debt stabilization, particularly against the background of what we expect will be a significantly weaker near-term economic growth environment.
    The CreditWatch placement reflects our view that the ratings could be further lowered if the government is unable to gain sufficient political support to implement a credible medium-term fiscal consolidation program. We expect to resolve the CreditWatch placement within the next three to four months, during which time we anticipate the government will provide more detail on its budgetary consolidation strategy, including implementation plans. If political considerations and social pressures hamper progress in establishing a framework for containing the debt burden, we could lower the ratings further. On the other hand, if over the next three to four months Greece successfully implements a plan that includes deficit-reducing measures or other economic reforms that could lead to a sustained improvement in the debt trajectory, the ratings could be affirmed."(cer scuze celor care nu ştiu engleză)

Probabil că după această modificare, majoritatea observatorilor se întreabă care este situaţia băncilor greceşti. Marea problemă a acestora este expunerea masivă pe ţări din sud-estul Europei. Într-adevăr, în respectivele ţări, cotele de piaţă ale instituţiilor bancare greceşti sunt impresionante: 40% în Macedonia, 35% în Albania, 30% în Bulgaria şi 20% în România. Procentele sunt mari, numai că discutăm de economii slabe cu un grad redus de bancarizare. Astfel se face că expunerea totală a băncilor greceşti pe Europa de Est este de numai 22% din PIB-ul Greciei(~55 mld EUR), faţă de 78% în cazul Austriei! Cu toate că se confruntă cu o creştere masivă a creditelor neperformante, băncile greceşti par a rezista bine. Conform unui stress-test efectuat de Fitch, continuarea deteriorării portofoliului într-un ritm similar cu cel actual nu ar trebui să afecteze capitalul de bază al acestor bănci. Personal cred că afirmaţia este îndrăzneaţă, mai ales deoarece am impresia că Fitch a analizat doar segmentul Corporate şi SME. Marile probleme ale perioadei viitoare vor veni din segmentul retail unde garanţiile sunt uneori inexistente şi, pe fondul creşterii şomajului, se vor întregistra pierderi masive.

Oricum, ca o idee generală, cred că băncile greceşti stau mult mai bine decât economia din care provin. Aceasta însă nu înseamnă că, în condiţiile continuării deteriorării climatului economic, vor putea rula neafectate de acesta. Vom avea un spectacol deosebit de interesant în perioada imediat următoare: guvernul grec va fi supus unor presiuni extreme pentru revenirea cu picioarele pe pământ. Dincolo de intenţiile declarate de premierul George Papandreou e o nevoie nebună de reformă. Numai că în Grecia lucrurile stau diferit întrucât cel mai mare adversar al reformei este populaţia. O misiune aproape imposibilă pentru executivul grec, dar care ar trebui dusă la bun sfârşit pentru a evita intrarea în default.

Austria

Ieri, ştirea privind punerea sub observaţie a Österreichische Volksbanken, grupul bancar din care face parte şi Volksbank, a scurtcircuitat toate pieţele europene. Ştirea a fost publicată de cotidianul austriac Die Presse, fiind apoi dezminţită de oficialii băncii. La ora actuală nu am habar unde este adevărul întrucât oricare din variante poate fi adevărată. Pe de o parte Die Presse trăieşte din senzaţional, iar o asemenea ştire nu a făcut decât să-i crească "rating-ul". Pe de altă parte, din punctul de vedere al oficialilor băncii şi al autorităţilor austriece, singura opţiune era negarea ştirii deoarece aceasta venea imediat după naţionalizarea Hypo Group Alpe Adria.

În aceste condiţii, Austria pare a fi o bombă cu ceas. Activele bancare ale acestei ţări sunt de ~4 ori mai mari decât PIB-ul. Mai grav este că o mare parte a acestor active se află în ţări cu grad mare de risc din estul şi sud-estul Europei. Hypo Group Alpe Adria avea o mare parte din active în ţări din fosta Iugoslavie, motiv pentru care problemele pe care le înregistrează sunt cât se poate de normale. Restul băncilor austriece au făcut afaceri frumuşele prin fostele ţări comuniste, participând din plin la pseudo-bunăstarea imobiliară. Precaritatea respectivelor economii face ca întreg sistemul bancar construit cu agresivitate să fie o formă fără fond. Iluzia pe care s-au bazat băncile în expansiunea lor nebună a fost gradul redus de bancarizare al populaţiei din est. Ceea ce nu au luat în consideraţie este faptul că mare parte din această populaţie este nebancarizabilă din cauza educaţiei şi a modului semi-tradiţional de a trăi. Aceasta însă nu i-a împiedicat pe bancheri să se arunce cu vitejie asupra oricărui segment, ignorând cu desăvârşire riscurile induse de plasamentele iraţionale.

Aşa cum spuneam şi ieri, nu-mi dau seama dacă sistemul se află pe linia de plutire, sau riscăm un nou derapaj. Faptul că lucrurile nu stau OK sunt date şi de intervenţia lui Jean-Claude Trichet la ultima naţionalizare bancară operată de austrieci. Urmare a acestei operaţiuni costul CDS-urilor a sărit cu a sărit instant cu 8 puncte, la 81bps. În acest an costul maxim al CDS-urilor austriece a fost de ~250 bps, în perioada februarie-martie, atunci când au început să fie analizate mai atent expunerile sistemului bancar austriac. 

Probabil mulţi vor fi tentaţi să asocieze aceste probleme cu al doilea val a Marii Crize, atunci când scânteia care a detonat bomba a fost Creditanstalt. Personal nu pariez pe un asemenea scenariu, convins fiind că evenimentele istorice nu se repetă. Mai degrabă, aş paria pe declanşarea în lanţ a intrărilor în incapacitate de plată a statelor care au pompat nejustificat bani în propriile economii. Dar deocamdată cred că e prematur să vorbim despre acest subiect, chiar dacă germenii au început să apară.

Revenind la subiect, trebuie să remarcăm că viabilitatea unei bănci este direct proporţională cu capacitatea ei de a rezista unei crize. În perioadele de creştere economică, bunăstarea băncilor este normală, însă în perioadele de criză aceste instituţii ar trebui să fie capabile să se ţină singure pe picioare. Faptul că în toate colţurile lumii sunt probleme cu băncile ar trebui să le dea de gândit arhitecţilor acestei lumi. Nu de alta, dar când deraiezi de la legile bunului simţ rişti să te trezeşti înotând în iluzii şi mâncând speranţe. Nici una nici cealaltă nu ţin de foame. Cred că asta e clar pentru toată lumea.

Tunelul de la capatul luminitei

Există un subiect care efectiv nu-mi dă pace, iar acesta este cel al viitorului construcţiei europene. Văzută din exterior, Uniunea Europeană pare cea mai mare inovaţie geo-politică de până acum. Modalitatea în care atâtea culturi eminamente diferite s-au unit într-un spaţiu economic comun, stabilitatea monedei unice, precum şi bunăstarea locuitorilor acestei zone se constituie în elemente de-a dreptul fascinante. Este cel puţin interesant să vezi cum ţări între care existau conflicte istorice acţionează acum în interiorul aceluiaşi mecanism, în timp ce animozităţile trecutului par elemente bune doar pentru fundamentarea anecdotelor. Aşa cum probabil v-aţi dat seama, aceasta este imaginea care se vede din afară, cea pe care  şi-o face un observator superficial. Cu cât te apropii şi cu cât încerci să înţelegi mai mult, observi că mecanismul este aproape gripat, iar ceea ce părea a fi o corelare puternică între membrii nu este decât o vagă iluzie.

Deficienţele construcţiei europene se văd abia acum, când o criză de o magnitudine extremă a lovit continentul. Cu toate că pe unii notiunea "criză" îi face instinctiv să arunce ochii peste Ocean, problemele de aici sunt mult mai mari. În mod cât se poate de ciudat, în zona euro lucrurile par mai liniştite decât în SUA, iar aceasta în condiţiile în care excesele de-aici au fost de câteva ori mai mari. Pattern-ul crizei europene e simplu: în timp ce problemele americane au fost declanşatorul(expunerea iraţională a băncilor englezeşti şi germane pe sectorul subprime american), combustibilul care întreţine criza este dat de dezechilibrele şi excesele interne. Anglia şi Germania au fost campioanele infuziilor de capital în băncile proprii. În timp ce Anglia s-a văzut nevoită să naţionalizeze marile bănci, Germani s-a trezit cu probleme fundamentale la băncile de stat, riscând un blocaj gigantic. Acoperirea găurilor a costat imens, iar problemele nu sunt nici pe departe rezolvate. Cele două exemple reprezintă numai partea vizibilă deoarece, ajutoare mai mult sau mai puţin ortodoxe au fost acordate peste tot în Europa. Iar când lucrurile au devenit tensionate, BCE a pompat lichiditate ieftină în piaţă. În final, nimeni nu poate spune la cât se ridică preţul salvării băncilor europene şi, mai mult, nimeni nu are certitudinea că acestea au fost salvate. Banii însă s-au cheltuit, transferând problemele din sectorul bancar în cel public. Deficitele imense la care rulează acum statele membre ale UE se constituie într-o ameninţare la adresa stabilităţii monedei unice. Deficitul nu este, în sine, o problemă majoră. Când însă acesta se suprapune unor probleme structurale care împiedică funcţionarea economiei, rezultă un mix de-a dreptul periculos. Oare ce se mai poate aştepta de la economia grecească aflată acum în moarte clinică? Dar de la economiile statelor baltice? În acele zone este nevoie de sume imense nu pentru a reporni economiile ci efectiv pentru a le reconstrui. Lucrurile nu stau mai roz nici în statele dezvoltate unde mecanismul economic pur şi simplu refuză să repornească. Experimentele de tot felul înghit bani în timp ce locurile de muncă se pierd într-un ritm ameţitor, punând presiune peste bugetele asigurărilor sociale. Perioada de criză a scos la lumină diferenţele majore de abordare a membrilor uniunii, iar aceasta este una din problemele majore ale UE. Faptul că este imposibilă o abordare unitară a problemelor reprezintă o ameninţare directă asupra stabilităţii zonei. Rezolvarea situaţiei descrise se poate face numai şi numai pornind de la nivelul politic, unde se vede clar necesitatea unei integrări mai mari a membrilor. Acest lucru probabil a fost sesizat de politicienii comunitari care au forţat adoptarea Tratatului de la Lisabona. Marea întrebare care se pune este dacă nu cumva este prea târziu.

Grecia şi Irlanda sunt două state ale căror performanţe economice pur şi simplu bruiază moneda euro. Nivelul record al datoriilor, legislaţia laxă şi lipsa de seriozitate se constituie într-un cocktail exploziv. Deocamdată suntem la nivelul speculaţiilor legate de excluderea celor două ţări din spaţiul euro, cu toate că acest lucru pare pur şi simplu imposibil. În niciun tratat nu este prevăzută excluderea unei ţări care a aderat la euro, dar la fel de adevărat este că nicăieri nu scrie că nu se poate lua o asemenea măsură. Cele doua exemple nu sunt singulare, dar sunt cele mai pregnante. Este clar că a venit vremea abordărilor radicale. Sunt curios care va fi direcţia. Se va reveni la modelul "Europei cu două viteze"? Posibil, dar rămâne de văzut prin ce tunel va orbecăi "eşalonul doi".

East vs west -- the myths that mystify