vineri, 5 aprilie 2024

De ce este România altfel?


Titlul articolului este, așa cum ați intuit, cel al unei cărți tâmpite, scrise de un pseudo istoric împins în sus de sistem pentru capacitățile sale de a manipula, de a maltratata adevărul și a-l prezenta distorsionat, astfel încât prostimea chiar să pună botul la narativ. În ceea ce privește cartea cu pricina, marea vină a românilor este identificată în faptul că nu se potrivesc(și nu s-au potrivit de-a lungul timpului) patului lui Procust, aceeași chestie care ne face să ne simțim acum vinovați că „nu avem o țară ca afară”. 

De altfel, dacă veți sta să analizați, veți constata lesne că de-aici pornesc principalele noastre probleme: de-a lungul istoriei cineva a tot căutat să ne facă „să fim ca ceilalți”. Ba ca romanii, ba ca turcii, ba ca ungurii, ba ca austriecii, ba ca rușii, ba ca americanii s.a.m.d. Și niciodată nu s-a potrivit. De ce? Pentru că noi nu suntem ăia! Mecanismul l-am demontat de mai multe ori în trecut, astfel încât nu mai pierd acum timpul. Ceea ce trebuie să înțelegem însă este DE CE s-a întâmplat mereu așa? Și, mai ales, de ce întotdeauna s-au găsit goarne locale care să trâmbițeze narativul ocupantului?

E simplu să dăm vina pe istorie, pe geografie sau pe ceilalți care au venit peste noi. Picăm însă testul comparației. Există nenumărate țări care stau mai prost geografic sau care au o istorie mai încurcată decât a noastră, dar care au reușit mult mai bine. De ce s-a întâmplat așa? Ideologii de care am avut parte de-a lungul timpului au venit mereu cu explicația tâmpită că toate ni se întâmplă pentru că „românul e prost”. Desigur, e o enormitate. Românul, pe medie, nu e nici mai prost și nici mai deștept decât bulgarul, neamțul, japonezul, americanul, francezul s.a.m.d. Atunci?

Explicația e mult mai simplă și pornește de la felul nostru de a fi. În mod normal, românul are un singur ideal: acela de a fi lăsat în pace. Indiferent de vreme, românul a fost dispus să facă orice compromis pentru a fi lăsat în pace, adică pentru a putea să-și trăiască viața așa cum vrea. Și, dacă stăm să ne gândim corect, românul nu vrea mare lucru, doar să se trezească dimineața, să muncească și să trăiască în legea sa, pentru ca apoi, seara, să meargă la culcare. Pentru acest ideal românul a fost capabil să sacrifice orice. „Îți dau ce vrei, dar lasă-mă în pace!”. Cam așa se rezumă idealul românului. 

Marea noastră problemă însă nu e dată de tipul idealului. N-ai cum să spui despre un ideal că e bun sau prost, mai ales în condițiile în care vine natural. Așadar, problema noastră nu e aceea că nu ne dorim să stăpânim lumea și că ne mulțumim cu palma noastră de pământ. Mai sunt și alte popoare cu idealuri similare și cărora le merge mult mai bine. Atunci, unde-i problema? 

Ei bine, a avea un ideal este doar jumătate din problemă. Pentru a putea spera că tinzi spre țintă trebuie însă să știi cum să faci asta, să-ți faci un plan, un drum de parcurs. Noi ne naștem cu dorința de a fi lăsați în pace, dar nu știm cum să ajungem acolo. Doar vrem fără să ne hotărâm să facem ceva concret în direcția asta. Dacă e pace și belșug e bine, dacă însă e tiranie, sacrificăm ceea ce ni se cere pentru luxul de a fi lăsați în pace. Și, culmea, chiar dacă ne merge rău, noi ne simțim bine. De ce? Pentru că, uite, mai putem din când în când să fim lăsați în pace. Doar că nu e normal. Mai mult, e o iluzie deoarece în acest fel ajungi în cea mai crâncenă teroare și te mulțumești că ești lăsat să respiri. Așadar, dușmanul, cunoscându-te, poate să-ți distorsioneze idealul strict în favoarea sa. De fapt fix asta se întâmplă acum și de aceea sunt mulți idioți care-ar fi capabili să te omoare doar pentru că vrei să izgonești jigodiile ocupante din țară! 

Așadar, punctul nostru esențial de pornire este creionarea drumului, a principiilor necesare îndeplinirii idealului pe care-l avem. Vrem să fim lăsați în pace, dar cum? Cât anume trebuie să aibă dreptul statul de a ne invada? Cât anume trebuie să aibă dreptul statul de a se împrumuta, știind că acel împrumut va fi plătit tot de noi, contribuind așadar la înrobirea noastră? Cât de multă libertate de mișcare trebuie să aibă un politician? Ce mandatare maximală poate avea un președinte? Câtă putere poate avea un șef al armatei? 

Sunt doar câteva întrebări dintr-o infinitate. Ar fi o prostie să stăm să inventăm întrebări pentru a le da răspunsul, sperând că astfel vom acoperi tot spectrul. Oricând vor apărea situații istorice care vor complica problemele. De aceea este important să avem niște principii clare, prin intermediul cărora să se poată răspunde oricărei întrebări. 

Desigur, avem o constituție care teoretic ar trebui să facă față unor rigori, dar acea constituție a fost dictată de idealurile altora. Nu noi suntem acolo, ci arhitecții statului așa-zis democratic. Constituția noastră este, în realitate, legea ocupantului. Ne-a fost impusă pentru a i se putea garanta acestuia dreptul la jaf. În aparență este vorba despre noi. În realitate este vorba despre ei. Iar faptul că legea fundamentală a țării conține prevederi care fac posibilă o teroare similară(și, dacă se vrea chiar mai mare!) celei din pandemie, este cât se poate de clar despre ce e vorba acolo. Când se prevede alegerea în funcție a unui politician fără mandat imperativ(adică, după ce a fost ales poate face ce vrea) e clar că nu despre noi e vorba acolo! Dacă referendumul - adică, până la urmă, voința poporului - are rol doar consultativ, din nou e clar despre ce e vorba și pe cine avantajează. 

De ce România e altfel? Pentru că e o distanță ca de la cer la pământ între ce vor oamenii și ce vrea statul. În fapt statul, în loc să fie o parte componentă a acestei țări, este un organism extern, o tumoare care caută să-și infecteze cetățenii. România e altfel deoarece trăiește într-o perpetuă disonanță, care-i face pe oameni să nu-și pot îndeplini acel ideal, la urma urmei banal. De aceea România eșuează!

N-ar trebui să dați crezare istoriei mincinoase care ne este băgată pe gât. Realitatea este că de multă vreme nu se trăiește bine pe aceste meleaguri. Nu s-a trăit bine nici sub turci, nu s-a trăit bine nici sub jugul occidental, nu s-a trăit bine nici sub ruși și nu se trăiește bine nici acum, când ne-am reîntors sub jugul occidental. Din păcate, noi ca oameni suntem vinovați în cea mai mare măsură. Motivul? Suntem prea dispuși să-l credem pe orice neica nimeni că dacă vom face ca el, idealul nostru minor - acela de a fi lăsați în pace -  se va îndeplini. De fapt niciodată nu se va îndeplini deoarece nu e un ideal minor și e imposibil de îndeplinit atunci când te afli sub ocupație. 

Dacă vrem să facem ceva, trebuie să o facem de la zero, asumându-ne calea cea lungă și spinoasă care, dacă e străbătută, se va finaliza cu victoria. De-aici trebuie început dacă vrem să sperăm o viață mai bună pe meleagurile noastre!

28 de comentarii:

  1. Dacă mai apucam să purcedem pe calea spinoasă. Onor guvernanții vor vota cu două mâini să ne bage in război cu rușii.

    RăspundețiȘtergere
  2. "De aceea România eșuează!"? În ce eşuează? În iluzia materialistă? Tata are o vorbă: "Rămâi mai mic, că e mai bine." A avut ocazia să-şi ia Ford, când toți aveau Dacie. A rămas la Dacie, pentru că ar fi ieşit în evidență "celorlalți" şi ar fi fost urmărit: "Bă, ce învârte ăsta? De unde are bani? Pe unde se mişcă?"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înțelept sfat.

      Ștergere
    2. E o conceptie tare paguboasa in realitate. Identica cu ,,capul plecat sabia nu l taie". Scuzati cacofonia.

      Ștergere
    3. ...din ciclul "capul taiat ,sabia nu-l taie"...dar suge "iataganu"!

      Ștergere
  3. Istoria care doare
    https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=nH7nITCWhTc

    istoricul militar Mircea Dogaru - Cine pune mana pe gazul ucrainean bătălia este pentru asta
    https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=sU2XJ0fkpm8

    istoricul militar Mircea Dogaru - Ucraina înseamnă la margine
    https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=p4uNNN938G4

    RăspundețiȘtergere
  4. Statul funcționează după reguli; odată admise, acestea își fac efectul. Puterile din stat: legislativă, executivă și judiciară, au fost concepute pe principii teoretice separatiste și așa ar fi trebuit să rămână. Când ele se află în aceeași mână, efectul combinat al acestora creează haos, panică și regres și pentru cetățeni și pentru noțiunea de Stat. Nici a 4-a putere, care ar fi putut avea un rol mediator, nu e de nici un folos. În consecință, ”lăsați-mă-n pace”, e singura opțiune. Opusul acestei solicitări e condamnabil și face viața un iad personal. Paradoxul neseparării puterilor în stat s-a extins planetar, după rezultatele experimentelor din țările pilot. Nici dacă cei care ajung la putere, pe persoana fizică sau în partide, decid altfel, nu se va schimba nimic. Soluția schimbării nu e consensul general, ci individualizarea, non-acțiunea, non-participarea. Un ”lasă-mă în pace” mut și asumat, indiferent de anunțatele schimbări iar fiecare să-și apere cu fermitate dreptul de fi lăsat în pace. Indivizi puternici, familii solide, grup social restrâns, comuniune cu natura, bucuriile și suferințele unei vieți simple trăite plenar, dincolo de iluzii. Așa cum fac de milioane de ani celelalte regnuri mai puțin ”inteligente”..

    RăspundețiȘtergere
  5. https://culturaromana.ro/mircea-dogaru-tinutul-romanesc-de-la-margine-u-craina-o-istorie-nestiuta-care-nu-se-regaseste-in-manuale-si-pe-care-nu-se-doreste-s-o-aflati/

    RăspundețiȘtergere
  6. Corect! Dar poti sa schimbi ceva cu papagalii care nici macar nu citesc doua randuri dintr-un ziar?Nici ziar al sistemului nici al opozitiei.Nu poti.Si atunci ce faci?

    RăspundețiȘtergere
  7. Gen cum au făcut și fac vecinii MAGHIARI.

    RăspundețiȘtergere
  8. Realitatea este pe cat de clară, pe atât de canceroasă -în această țară : peștele de la cap se impute! Creatorul și distrugătorul acestei societăți bolnave, a acestei țări bogate , a acestui popor sărac / cu nimic mai prejos decât altele sunt: SERVICIILE SECRETE ; aceste instituții , aceste caste -ne au vândut, distrus, pulverizat ca neam și țara ; politicienii sunt doar complicii lor ;ca nimeni nu are curajul să o spună/ este meteahnă noastră ca popor : lașitatea, lipsa curajului, păcatul nostru capital

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu nu sustin faptul ca romanul e mai prost ca alti, dar din pacate, alegerile care vor urma in curand, vor confirma acest adevar.
    Si spun asta pentru ca un proverb german spune ca: "nimeni nu poate fi atat de prost incat sa nu-si cunoasca interesul", pe cand interesul romanului prost este sa aibe matzul plin, daca se poate cu mititei, si sa ragaie bere in ritm de manele. Nici neamtu nu e altfel, dar totusi sunt altfel, si asta se vede ca in Germania demonstratiile impotriva idiotilor care duc tara de ripa, continua in fiecare zi, pe cand la romanii care o duc mai rau ca nemtii, e liniste si pace, adica acea "pace" dinnainte de furtuna, care va duce romanilor "pacea vesnica"!
    In plus de asta, toti politicienii romanii din ultima suta de ani, au avut o bravura a prostilor, aceea de a infrunta Rusia, pe motivul ca rusii au violat mii si mii de romance, atunci cand ne-au ocupat tara, sba chiar ne-au furat ceasurile de la mana, adevaruri speculate de securistii tradatori de tara si vanzatori de neam, care prin aceste realitati au manipulat poporul roman sa vada ca Rusia este ceva negativ, neavand suficienta minte sa-l duca capul sa inteleaga ca armata fascista a Romaniei Fasciste, a ucis si ea MILIOANE de civili rusi, din cele 21 de milioane de civili ucisi in URSS de catre alianta fascista, care si ea a violat milioane de femei ruse, pe care dupa viol le-au ucis. Acest lucru nu l-a facut Armata Rosie nici in Romania si nici in Germania.
    Prin urmare, falsul eroism de model "calfa de cizmar, = ceausist", a fost ridicat la rang de bravada, asta in timp ce marii politicienii ai lumii, de ex. Bismarck, si mai nou si V.Orban, si-au dat seama de faptul ca Rusia cu bogatiile ei imense, poate fi cel mai bun aliat (aceasta a fost si politica lui Gerhardt Schroeder) care a fost mazilit, ca sa faca loc idiotului lingator de cururi sataniste, care este considerat astazi ca fiind cel mai prost, cel mai tampit, dar si cel mai idoit dintre toti conducatorii de state.
    Ca si concluzie, prosti sunt toti aceia care astazi duc o lupta sinucigasa impotriva Rusiei rationalului Putin, fiind de partea satanistilor reprezentati de bosorogul ramolit Biden, si de adunatura sa de prosti impotenti ca Scholz, Macron si alti racati care sunt si actioneaza ca dusmani ai propriilor lor popoare, fara sa le treaca prin capetele lor goale, ca in lumea noua in care traim, fara industrie competitiva nu exista viata buna, si ca nu exista industrie fara materii prime, si ca Rusia si cu aliatele ei din BRICS, detin monopolul pe acesta "marfa" adica materii prime si energie.
    Asa ca sunt mari sanse ca dupa sfarsitul razboiului UE versus Rusia (in care UE este doar masca politica a organizatiei criminale de dus razboaie ilegale de agresiune, numita NATO, si ca in curand, dupa falimentul NATO si UE, toate tarile vor cersi in genunchi sa roage Rusia ca tarile lor sa fie primite in Uniunea Ruso-Asiatica sau BRICS, pentru ca fara materii prime, fara energie, si fara aparare, acele popoare foste membre ale UE,(adica dusmanii Rusiei) vor cunoaste foamea, saracia si mizeria.
    Cine nu intelege aceasta realitate precum ca trebuie sa fi aliat cu Rusia, si nu cu satanisti de peste ocean, idee sustinuta cu cca 150 de ani in urma de Marele Bismark, inseamna ca sunt niste populatii formate din idioti usor de manipulat si implicit nedemne sa aibe o tara a lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu chiar crezi că alegi ? Crezi că dacă ar fi real , să alegem fiecare , ar mai fi legal votul ? Te înșeli . Și asta ți-o spune un fost ,,fan" al votului . Uităte la ultimii 34 de ani . Că totul a fost foarte , foarte bine explicat prin anii 90 de prof., Anghel Rugina : nu contează cine și cum votează . Contează cine și cum numără voturile .

      Ștergere
    2. "toti politicienii romanii din ultima suta de ani, au avut o bravura a prostilor, aceea de a infrunta Rusia, pe motivul ca rusii au violat mii si mii de romance, atunci cand ne-au ocupat tara,". 2024 - 100 = 1924. Deci in ultima suta de ani Romania a invadat Rusia (URSS) o singura data, prin Operatiunea Barbarossa 22 iunie 1941, exact pentru ca rusii ne-au ocupat tara. De ce nu a fost asta un motiv indreptatit ? Daca era din bravura, ar fi trebuit sa se opuna armat din momentul ultimatumului, si Germaniei la fel. Cu doi ani inainte rusii bolsevici impreuna cu nemtii nazisti, in buna fratie si intelegere, au impartit Europa dintre ei, intre ei, cu consecinta directa a ultimatului sovietic adresat Romaniei si ocuparea Moldovei de la est de Prut (plus a Bucovinei de Nord, care nici macar nu a fost obiect al Pactului). Dupa razboi, au facut cu Moldova de la est de Prut ceea ce a facut si Hrusciov cu Crimeea (vezi Buceagul). Si au mai sterpelit si Insula Serpilor de la Romania. Iar faptul ca Ucraina este un stat artificial facut cu teritorii din vecini (intre care si din Romania si din Rusia), tot rusilor se datoreaza. Ei au luat cu japca acele teritorii, au deznationalizat, ei au facut Ucraina, dar acum cand Ucraina nu mai joaca dupa cum vor ei ... nu mai e bine. Inainte de cei 100 de ani, Tarile Romane au mai fost ocupate cam de zece ori de Imperiul Rus (deci de Tzar, de Rusia Ortodoxa, nu de bolsevici). Si exista documente ale vremii despre acele perioade de ocupatie. Asta este motivul pentru care vad romanii Rusia ca pe ceva negativ, istoria pe care nu o poti sterge, si dupa cum voi demonstra un pic mai tarziu, istoria imperiala pe care Rusia de azi incearca sa o rastalmaceasca sau macar sa o coafeze, nicidecum sa o indrepte (vezi faza cu "alianta fascista, a violat milioane de femei ruse, pe care dupa viol le-au ucis. Acest lucru nu l-a facut Armata Rosie nici in Romania si nici in Germania." Voi comenta). Armata calificata de tine ca si fascista a Romaniei, s-a aliat cu Werhmachtul nazist impotriva Armatei Rosii bolsevice, in conditiile in care nemtii si rusii si-au dat mana la impartirea Romaniei. Asa ca securistii aia care clar acum speculeaza toate astea ca sa sara pipota in noi, doar om pune botul la razboi, nu fac nimic altceva decat sa citeze istoria reala. Nu era mai bine sa nu aiba ce specula? Dupa episodul Transnistria (inceputul anilor 90, nici nu se punea problema ca Ro ar intra in NATO), mie mi-a fost clar cum vor fi relatiile pe est. Calfa de cizmar a facut si lucruri bune si lucruri rele in Romania, unul din lucrurile bune a fost ca ne-a tinut mai la distanta de marele frate de la Rasarit, altfel am fi fost zarzavagii Europei (si exista documente in acest sens). Marturia vie este Republica Moldova.

      Continui mai jos.

      Ștergere
    3. Continuare:

      Victor Orban are voie de la stapanire, ca berbece impotriva Romaniei pe spatele careia a fost pusa o tinta de dinainte de decembrie 89 (si la care Rusia a avut o contributie majora atunci, la intelegere cu vecinii si cu Vestul ). Se cauta buletine de Kiev, se cauta si buletine de Iasi, de Bucuresti, cu alea de Cluj nu-mi este inca clar daca se planuieste a fi trimise mai la vest (prin 89/90 asa se discutase). Si Victor Orban stie asta. Inaintasii celor care sunt astazi interesati de buletinele alea, traiau in urma cu 1200 - 1400 de ani pe niste teritorii compacte, extinse, si organizate statal in nord - estul Marii Negre deci cam pe la anii 600. In interviul cu Tucker Carlson, Putin a inceput prezentarea istoriei Rusiei cu anii 800 (sigur, slavii existau in zona de mai inainte, nu sunt deloc convins ca si pe teritoriile pe care le-am mentionat, insa nu gasesc referinte clare si nici istoric nu sunt). Ei bine, stii in componenta carui stat se afla acum acele teritorii ? Iar urmasii de acum ai alora, se gandesc sa se intorca inapoi, si locurile alea sunt ocupate... Dupa tine, pe ce teritorii ar fi sa se intoarca? Sau repetam faza de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cand s-a dus Polonia mai la vest, ca ciordise Rusia din est.

      https://ia802902.us.archive.org/view_archive.php?archive=/9/items/GogAndMagogResearchPack/Khazars%20and%20Modern%20Israel%20-%20Biblical%20Gog%20and%20Magog%20-%20Research%20Literature%20Pack.zip&file=Secret%20Document%20Leaked%20-%20Jews%20are%20Khazars%20-%20Times%20of%20Israel.pdf

      Continui

      Ștergere
    4. Continui

      "Ca si concluzie, prosti sunt toti aceia care astazi duc o lupta sinucigasa impotriva Rusiei rationalului Putin, fiind de partea satanistilor reprezentati de bosorogul ramolit Biden, si de adunatura sa de prosti impotenti ca Scholz, Macron"

      1000/1000 de acord cu caracterizarea conducatorilor "luminatelor democratii". Numai ca astia sunt unelte in mana papusarilor care fac si desfac pe planeta asta, dupa cum singur ai scris, oamenii de rand nu gandesc asa, ramane de vazut cum ii vor convinge sa puna mana pe arme. Vestul este distrus din interior, am mai explicat, si-a indeplinit misiunea de implementare partiala a Noii Ordini Mondiale, altii preiau stafeta, si va fi si mai nasol decat acum, ca aia tin bata la vedere.
      De acord si cu faptul ca trebuie sa fii prost sa mergi impotriva Rusiei, nu acum si nici alaturi de astia care practica o forma mai parsiva de deznationalizare decat cea pe care o practica Rusia in trecut (macar de la rusi nu ne-am procopsit si cu cultura woke, altfel in anii 50 cam tot asa a fost - orasul Stalin mai e nevoie sa spun altceva, plus toata intelectualitatea nationalista bagata la zdup). Insa nu cred ca trebuie uitate teritoriile romanesti ramase afara, si la momentul istoric prielnic (care clar nu este acum, mai ales pe calea armelor), luate inapoi.

      Ștergere
    5. DD , am facut niste comentarii referitor la interviul lui Putin cu Tucker Carlson. Mi se par importante pentru ca reflecta pozitia actuala a Rusiei fata de istoria mai recenta sau mai indepartata. Am afirmat ca este rational dar minte, nu am dat argumente valide ? E drept ca am repetat cele de mai sus referitor la Pactul Motolov Ribbentrop si la ocupatiile tariste, asta insa ca sa fie clar ca Putin (si deci Rusia de azi) nu se dezic de ele, si nu s-au dezis niciodata: in secolele alea de extindere a Imperiului Rus, ei, dupa afirmatiile lui Putin "au primit teritorii", nu le-ar fi luat cu japca. Si asta este important vis a vis de credibilitatea afirmatiilor cum ca "Armata Rosie nu a facut asta sau ailalta nici in Romania si nici in Germania". Pentru ca din batranii nostri (nu de la securisti) stim altfel. Si exista scrieri. De asemenea pozitia Patriarhiei ruse din zilele noastre in ce priveste situatia canonica din Republica Moldova.
      https://www.activenews.ro/stiri/Lectia-oferita-de-Patriarhul-Teoctist-lui-Alexei-al-II-lea-cu-privire-la-Mitropolia-Basarabiei-si-ingerentele-Patriarhiei-Moscovei-Pretentiile-unei-Patriarhii-de-neam-strain-de-a-avea-jurisdictie-peste-ortodocsi-de-alt-neam-sunt-NECANONICE-si-NEDRE-164139

      In ceea ce-l priveste pe Orban, Romania este tara neslava la Gurile Dunarii, pe calea din nord catre Constantinopol (testamentul lui Petru cel Mare) si catre slavii din sud, toate obiecte de interes pentru rusi, de secole. Deci teritoriile estice ale Romaniei sunt vizate, pe Ungaria rusii nu au astfel de interese, mult mai simplu pentru Orban sa aiba relatii bune cu ei. Dimitrie Cantemir a incercat si el si nu a mers, la Razboiul de Independenta am fost aliati si s-a vazut cum si-au tratat rusii aliatul (ne spune Eminescu). Rusii nu si-au dorit si nici nu isi doresc o Romania puternica, independenta, dupa cum a constatat si calfa. De asemenea, cand nemtii si rusii s-au inteles, cei dintre ei (cu exceptia Ungariei) au avut de suferit. Te rog afiseza aceasta postare, mi se pare mai buna si mai concisa decat cele pe care nu le-ai afisat, pentru ca altfel se trage concluzia ca as aproba cele scrise de cel caruia ii raspund, si nu este cazul. Voi reposta si afirmatiile Generalului Chelearu, mi se pare pozitia realista in ce priveste relatiile cu Rusia, cam pe acolo sunt si eu.

      https://4media.info/generalul-mircia-chelaru-cu-rusii-nu-bei-nu-te-distrezi-si-apoi-ii-injuri-cu-ei-trebuie-sa-fii-atent-niciodata-nu-au-plecat-de-langa-noi/

      Ștergere
    6. Anonim6 aprilie 2024 la 10:41... Din cauza spălaților pe creier, ca tine, care fac propagandă mincinoasă anti-Rusia, în calitate de naivi utili Sistemului pro-capitalist/occidental... românii (ca tine) cred toate lăturile mincinoase proferate de propaganda occidentală cu privire la ruși.

      Ștergere
    7. Ce anume este fals in afirmatiile mele 10:41 - 19.56. Punct cu punct te rog

      Ștergere
    8. Cel mai bun comentariu posibil, din pacate! Felicitări autorului....

      Ștergere
  10. "Our Constitution was made only for a moral and religious people. It is wholly inadequate to the government of any other." -- John Adams

    "Constituția noastră a fost concepută doar pentru un popor moral și religios. Ea este total inadecvată pentru guvernarea oricărui alt fel de popor."

    John Adams, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite, susținea că religia și moralitatea sunt inseparabile de lege și politică, chiar și într-o țară fără o biserică oficială.

    Americanilor le-a mers bine și foarte bine cât timp au fost un popor religios, până spre 1960, după care, treptat, bisericile s-au golit, multe fiind vândute și transformate în săli de ședințe, discoteci, terenuri de baschet, magazii etc. Din inerție, lucrurile au mai mers destul de bine încă o generație. Apoi a început declinul. Azi, nimeni nu mai dă doi bani în America pe Constituție, religie și moralitate, începând chiar cu judecătorii, așa cum se vede din circul care a devenit justiția în America zilelor noastre. Până și în SCOTUS sînt cel puțin trei-patru din nouă judecători (cu muierile în frunte) pentru care religia și moralitatea nu valorează doi bani.

    Soljenițin:
    «Cu mai bine de jumătate de secol în urmă, pe când eram încă un copil, îmi amintesc că am auzit câteva persoane mai în vârstă oferind următoarea explicație pentru marile dezastre care s-au abătut asupra Rusiei: "Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu; de aceea s-au întâmplat toate acestea".

    De atunci, am petrecut aproape 50 de ani lucrând la istoria revoluției noastre; în acest proces am citit sute de cărți, am adunat sute de mărturii personale și am contribuit deja cu opt volume proprii la efortul de a curăța molozul lăsat de acea revoltă. Dar dacă mi s-ar cere astăzi să formulez cât mai concis cauza principală a revoluției ruinătoare care a înghițit aproximativ 60 de milioane de suflete dintre noi, nu aș putea să o formulez mai exact decât să repet: "Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu; de aceea s-au întâmplat toate acestea".»

    Soljenițin:
    «Trebuie să înțelegeți că liderii bolșevicilor care au preluat conducerea Rusiei nu erau ruși. Ei îi urau pe ruși. Îi urau pe creștini. Conduși de ura etnică, au torturat și au măcelărit milioane de ruși, fără nicio urmă de remușcare umană. Trebuie să subliniem acest lucru. Bolșevismul a comis cel mai mare măcel uman din toate timpurile. Faptul că cea mai mare parte a lumii este ignorantă și nepăsătoare față de această crimă enormă este o dovadă că mass-media globală este în mâinile făptașilor.»

    Așa e cum zice DD: «Dacă vrem să facem ceva, trebuie să o facem de la zero, asumându-ne calea cea lungă și spinoasă care, dacă e străbătută, se va finaliza cu victoria.»

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu aiurea a aparut vorba "Lasa-ma-n durerea mea."

    RăspundețiȘtergere
  12. Suntem cum suntem pentru că avem istorici precum Boia,Hodor și alții ! Ziariști precum R Tudor, mândruța,orcan, tăpălagă etc

    RăspundețiȘtergere
  13. Romania e condusa din 89 pana azi de mizeria canceroasa numita Securitate, azi fiind SRI si tot sistemul lor subordonat cu absolut tot sistemul de increngaturi. Mai avem pretentii sa fie altfel, chiar asa naivi suntem?! Pana si fotbalul si industria muzicala cultura totul e sub pulpana sistemului. Romania e un lagar securist, cu stapani afara multi Washington Tel Aviv Bruxelles.

    RăspundețiȘtergere
  14. https://karlof1.substack.com/p/crooke-the-art-of-war-different-thinking?publication_id=1779344&utm_campaign=email-post-title&r=7c7si&utm_medium=email

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)