Cum mi-am retaliat opiniile

Cineva a făcut o observație cât se poate de strictă: m-a întrebat ce înseamnă „a retalia” deoarece se tot repetă prin toate mediile. Inclusiv în articolul meu anterior, unde a fost postat comentariul amintit. Dincolo însă de observația justă a cititorului meu avem de-a face cu un simptom extrem de ciudat și deosebit de periculos.

„A retalia” e folosit acum cu sensul său din engleză, anume de a se răzbuna, a reacționa. Cuvântul a intrat pe ușa din dos în română prin intermediul corporatiștilor tefelei de doi bani al căror vocabular e redus și care simt nevoia să-și completeze lipsurile din română cu românizări ale unor termeni preluați din engleză. În cazul de față, a retalia năvălește în forță, înlocuind sensul original al cuvântului, acela de „a croi din nou”. Retalierea este așadar o capcană lingvistică în care a căzut și subsemnatul.

Cu toate că poate părea o discuție desuetă, chestiunea e mai gravă decât pare. Fiind obligat din când în când să mă întâlnesc și să particip la tot felul de întâlniri cu corporatiști, rămân din ce în ce mai surprins de modul absurd în care tefelimea distruge una dintre bazele noastre existențiale, anume limba. Cei care nu au legătură cu lumea corporatistă nu conștientizează cât de gravă este problema. În acel mediu nu se mai vorbește româna, ci nou-limba. Iar de-acolo, spectrul sec al noii limbi își proiectează umbra monstruoasă asupra întregii societăți. 

„A face sens” a pătruns absurd în limbă. Te-apucă râsul când constați cu câtă exuberanță „face sens” să traduci literal din engleză o expresie pentru a o folosi în română. Până acum câțiva ani aste era semn de prostie îngrămădită. Acum însă e normă de „coolness”. „A face sens” nu are sens, e o prostie, o imbecilitate, un semn al degradării celui care formulează în acest fel.

Dacă stai și asculți discursul unui corporatist ajungi să te crucești. Fiecare al doilea/al treilea cuvânt e un barbarism, un englezism stâlcit pronunțat cu emfază. Boala însă nu e una nouă, ci are rădăcini mult mai adânci. Jargonul, acest blestem care văd că ne urmează de fiecare dată când ne găsim un alt stăpân, era până nu de mult dat ca exemplu istoric și avea legătură cu perioada de dominație franceză asupra lumii noastre. Acum beleaua ne vine din engleză, de unde toți analfabeții funcțional aflați în funcții cheie descarcă aberant încărcături mortale de dejecții lingvistice.

Dacă în perioada interbelică jargonul era un fenomen oarecum izolat, specific clasei superioare, acum a devenit infinit mai periculos deoarece e adoptat în masă de toată muncitorimea corporatistă. Noul proletariat este cel care importă nejustificat englezisme, maltratând limba. Și, după cum probabil observați, fenomenul este îngrijorător dacă ne gândim că inclusiv oamenii normali, care au grijă de modul în care se exprimă, pică în capcana preluării unor barbarisme. 

Și uite-așa, după ce-a distrus politica - ajunsă o cenușăreasă dominată de indivizi cu creier de furnică - după ce a distrus societatea, tefelimea analfabetă mai dă o lovitură mortală, maltratând fără milă limba. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că prostia în stare pură poate fi atât de toxică. Din păcate este chiar mai rău de-atât! Prostia tefelimii e de-a dreptul mortală. Și asta nu doar la noi.  

P.S. Ca să nu rămân dator, vă voi împărtăși faptul că așa cum noi ne speriem de barbarismele introduse de muncitorii din corporații, la fel de îngrijorați sunt lingviștii englezi de jargonizarea limbii cu termeni preluați din mediul IT. Acolo e un alt fenomen căruia îi voi da commit(sic!) într-un articol viitor.