Decizia de confiscare a scurtcircuitat întreaga lume deoarece a fost o acțiune fără precedent, fără justificare și la care nu s-ar fi gândit nimeni niciodată că ar fi posibilă. A avea beneficiul tipăririi banilor lumii este, în sine, o putere extraordinară pe care ai primit-o. Însă totul vine la pachet și cu o înaltă responsabilitate deoarece, dacă nu reușești să asiguri neutralitatea banului, înseamnă că acea monedă și-a pierdut capacitatea globală. Fix asta a făcut administrația ramolită de la Casa Albă.
De aceea o serie de țări din Orient și din Africa, într-o mișcare discretă, au solicitat repatrierea rezervelor de aur. Arabia Saudită, Ghana, Camerun, Senegal, Algeria, Egipt, Africa de Sud și Nigeria au decis această mișcare strategică de repoziționare. Și nici nu e de mirare că se întâmplă asta în condițiile în care regimurile acelea sunt printre cele mai grijulii cu banii proprii, care pot oricând să fie blocați din diverse motive(în principal politice).
Cererea de repatriere a aurului este una dintre cele mai radicale cereri deoarece metalul prețios e greu de repatriat. Sunt două motive: pe de o parte necesitatea asigurării transportului, însă, cea mai gravă, lipsa de aur din rezervele americane. Țările care-și trag acum aurul de acolo sunt printre ultimele care probabil vor mai reuși să-și ia ceva întrucât sunt prea numeroase speculațiile referitoare la manipularea prețului aurului de către SUA prin intermediul aurului care era depozitat de alte state la ei.
Oricum am da-o, mișcarea este una destul de clară. Apele se împart din punct de vedere financiar. Aurul se mișcă cel mai greu, dar moneda are un traseu mult mai rapid. Astfel, cel mai probabil, în viitorul apropiat vom vedea o hemoragia pe piața bondurilor americane în urma căreia, în final, SUA va ajunge să-și cumpere singură propria datorie. Acela va fi momentul în care imensa schemă Ponzi a dolarului va fi expusă. Doar că nimeni nu va băga de seamă decât atunci când dolarul chiar nu va mai valora nimic.
Și dacă asta e o implozie controlata, o prăbușire voluntară a economiei civilizației occidentale care stătea în calea NWO? Nu am nici o dovadă, e doar un sentiment ciudat pe care îl am eu. It's too stupid to be stupid ca să îl citez pe Greg Hunter.
RăspundețiȘtergerePai de aceea se dorește trecerea la bani strict online, că sa se acopere tot circul din '71 încoace.
RăspundețiȘtergereNu poți sa îți explici atâta inconstienta decât printr-un comportament psihotic. Sa sufere și popoarele de psihoza? Sau poate, poate chiar asta vor? O resetare. De ce sa îți dinamitezi propria casa?
RăspundețiȘtergere"De ce sa îți dinamitezi propria casa?"
ȘtergerePentru ca nu iti mai permiti sa o intretii. O parasesti pe asta uriasa si costisitoare, pentru una mai mica, pentru a putea SUPRAVIETUI un timp mai indelungat.
Sa nu ne facem griji. Aurul Romaniei este in siguranta la Londra. Va avea soarta tezaurului depus la Moscova.
RăspundețiȘtergereMai mult de atat. Sunt asezate unul linga celalalt.
ȘtergereEste trist daca nu ati realizat asta pina acum.
CC
Aurul romaniei de la Londra mai exista? Intrebare de naiv, deh...
ȘtergereExact ca austriecii, care își tot cer aurul din Anglia de câțiva ani deja, iar insularii nu zic nimic oficial, dar nici nu returnează aurul 🤣
ȘtergereHmmm...
RăspundețiȘtergereO "gașcă" de tâlhari! Cazanul cu smoală clocotește...
Ce înseamnă să încerci să sapi groapa altuia!!!
Bâldâbâc...yeah!
DDD, vă rog respectuos, să-mi acordați privilegiul de a saluta și eu minunatul și înmiresmatul grup de discuții de pe Telegram. Voi respecta cu strictețe regulile grupului.
RăspundețiȘtergere@Pantelleria1010
Maria
Rezolvat!
ȘtergereVă mulțumesc Domnule Dan Diaconu!❤️
ȘtergereVa rog si pentru @uciprian, multumesc
Ștergere@uciprian, rezolvat!
ȘtergereDeci aurul României de la Londra va deveni Tezaur 2. Pentru acel aur l-au arestat pe Dragnea, că ceruse repatrierea lui ... A fost un vizionar.
RăspundețiȘtergereUnii cred din naivitate ca planul Kalergi nu functioneaza. Din pacate, merge chiar perfect printr-o metode radicala si rapida.
RăspundețiȘtergereAlex Jones Responds To Eva Vlaardingerbroek's Powerful Replacement Migration Speech
https://banned.video/watch?id=662eedbf009123df17d1f4a2
O sa va treziti cu primari si politicieni africani si arabi numiti!