Vulnerabilitatea supremă a SUA

V-am spus cu mai mult timp în urmă că, din punct de vedere financiar SUA intră într-o zonă fără ieșire. În mod normal, pentru a lupta împotriva inflației - doar e menirea  oficială standard a unei bănci centrale de azi - FED-ul trebuie să crească dobânda. Crescând dobânda însă, sare serviciul datoriei care pune presiune pe Buget. SUA, pur și simplu, nu-și mai pot permite să plătească dobânzile. De aceea politicienii caută să găsească soluții de scădere a dobânzilor. Și tot de aceea îl acuză pe Powell că e un tiran care crtește nejustificat dobânzile.

Poate v-a lovit știrea conform căreia șomajul se află la minime istorice. Un șomaj scăzut înseamnă că economia merge bine și dacă economia merge bine înseamnă că nu sunt probleme. Doar că un șomaj scăzut semnalizează că e inflație, iar dacă e inflație înseamnă că FED-ul nu are de ce să scadă dobânda de intervenție. Asta înseamnă că, în cel mai bun caz, FED-ul va menține actuala dobândă. De scădere nici nu poate fi vorba! Logica și matematica nu permit așa ceva/

Pare un joc destul de dubios la mijloc. Știind care-i situația reală a economiei americane, nu ai cum să pici în capcana economiei care duduie. De fapt, așa cum veți vedea în continuare, e o nouă mostră de bidenomics, adică de intrare pe un teritoriul al paradoxurilor, al nisipurilor mișcătoare, în care nu vei mai putea să iei decizii care să te salveze întrucât indiferent de cum te miști nu faci altceva decât să te scufunzi în noroi. 

Culmea, nici nu e greu de înțeles unde e problema. Cifrele cu angajările păreau prea frumoase pentru a fi adevărate. Personal mă gândeam să caut iar prin istoric pentru a vedea pe unde au șurubărit falsificatorii lui Biden, doar că de data aceasta a fost mult mai simplu. Culmea, cifrele erau curate, oamenii ăia chiar s-au angajat și n-a fost vreo schimbare metodologică care să pornească de la premisa că 1+1=3. Și-atunci? Ei bine, șocant e că cele mai multe angajări s-au făcut în sectorul ... guvernamental. 

De-aici începe nebunia. Așadar, nu economia americană a fost cea care, având un trend crescător - ar fi avut nevoie de angajați. De altfel, dacă te uiți la zona corporatistă constați nu doar că s-ausistat angajările, ba, mai mult, hemoragia de acolo continuă! Și-atunci, pentru a-și masca anti-performanța economică, Biden a deschis larg ușile angajării la stat. Vedeți cât de ușor se poate transforma un stat capitalist într-unul socialist? Mărești angajările la stat și, după o perioadă, te vei trezi că statul e singurul angajator din țară. Și uite-așa, activitatea economică se concentrează în mâinile guvernului care ajunge brusc să fie unul eminamente socialist. 

Creșterea angajărilor la stat s-a făcut deoarece e campanie electorală, iar Biden vrea să demonstreze că economia duduie. În condițiile în care cifrele arată atât de bine, înseamnă că treburile merg, deci nu e de schimbat nimic. Președintele cu atât mai puțin. Însă asemenea scamatorii nu au picioare lungi și ajung să explodeze atunci când te aștepți mai puțin. 

Încă de la începutul articolului v-am spus că se intră pe un teritoriu al paradoxurilor. Mulți sunt tentați să spună că problema datoriilor americane nu e una așa mare deoarece ei își tipăresc banul, deci oricând pot schimba regula jocului. Aiurea, e o iluzie! Și Mugabe era stăpânul tiparniței sale și s-a văzut limpede cât de bine i-a mers strategia. 

SUA e într-o situație oarecum similară. Pentru a poza frumos, Biden crește angajările la stat. Asta are un efect imediat asupra cheltuielilor cu salariile pentru acești angajați, punând așadar presiuni asupra bugetului. Pe partea cealaltă, menținerea sau chiar creșterea dobânzii de intervenție, va avea un efect dezastruos asupra serviciului datoriei care crește precum Făt Frumos. Sunt două hemoragii financiare obligatorii care au un impact dezastruos asupra bugetului american. În plus, Biden aruncă bani pe tot felul de proiecte faraonice. De exemplu, cel privind deschiderea facilităților de producție de chip-uri în SUA. Sunt bani aruncați efectiv pe geam, cu o vagă justificare economică și care se vor dovedi a fi fost cheltuiți inutil(o să explic într-un  alt articol de ce). 

Dacă privim obiectiv putem înțelege că acum în SUA nu avem nimic altceva decât un dezmăț bugetar absolut irațional în care, doar pentru o poză frumoasă, se aruncă o groază de bani în aer. Pentru ca poza să iasă bine pe general trebuie ca statul nu doar să compenseze ceea ce se pierde la privat, dar chiar să supraliciteze. Ceea ce e o nebunie. Desigur, treburile acestea nu pot merge la infinit și, mai devreme sau mai târziu vor trebui corectate. 

La un moment dat mă gândeam că absolut totul e un plan menit a-i face din nou lui Trump un mandat imposibil. Cu un asemenea bolovan rostogolit e clar că Trump va avea o nebunie cât se poate de previzibilă la începutul său de mandat. Doar că nu e asta! În realitate întreg statul subteran american e cuprins de o nebunie care acționează precum o cangrenă.  Corupția, cealaltă maladie care a cuprins statul american, e la fel de mortală precum cangrena prostiei din structurile interne ale statului. De-aici rezultă un binom mortal care nu are cum să nu pună total la pământ America. E imposibil! 

Și, dacă e să dau un pronostic, acela e că întreaga coșmelie o să cadă mult mai repede decât cred unii. Deja presiunea dobânzilor mari devine insuportabilă pentru băncile de calibru mic și mijlociu(ca efect al obligațiunilor achiziționate pe vremea dobânzilor mici și care acum provoacă pierderi), iar inflația face ravagii. Și iată paradoxul bidenomics în toată splendoarea sa. Ca să salveze băncile și finanțele statului FED-ul ar trebui să scadă dobânzile, dar orice scădere ar avea ca efect o multiplicare a factorului inflaționist, cu repercusiuni directe asupra tuturor. Invers, dacă ar crește dobânzile(sau ar stagna, cum se petrece acum), băncile ar fi devastate, iar statul nu s-ar mai descurca cu banii. 

De aceea statul, când nu se va descurca cu banii, va trebui să dea afară din angajați pentru a economisi. Dacă dă afară, crește șomajul, iar dacă șomajul crește FED-ul trebuie să scadă dobânzile deoarece înseamnă că e nevoie de mai mulți bani în economie. Însă banii mai mulți nu se duc în economie, ci în inflație deoarece fix asta s-a petrecut și se petrece. Astfel, efectul scăderii dobânzilor, chiar dacă e benefic serviciului datoriei, crește accelerat inflația. Deci, din nou, nu merge.

Situația, v-am spus, este una fără ieșire. Ceea ce trebuie să înțelegeți din această mică demonstrație este faptul că, într-adevăr, având tiparnița ai un rol prim în economie. Așa e. Și din asta poți profita teribil, exact așa cum a făcut SUA de-a lungul întregului secol XX. Doar că deținerea tiparniței nu-ți dă imunitate în fața matematicii. Iar SUA, în prezent, nu este devastată de propria monedă pe care o controlează, ci de matematică.