O altă dimineaţă la câţiva ani după experienţa bunicului Nobuyuki mă găseşte în Shenzhen, în biroul somptuos al domnului Li. Este concentrat, transmite seriozitate şi are un mare respect pentru timp. El evoluează odată cu trecerea timpului şi de-aceea nu-şi permite să piardă aiurea nicio clipă. Domnul Li e un fel de spirit al lămpii lui Aladdin. Îţi găseşte orice doreşti. Fie că e produs în una din fabricile care susţine că sunt ale lui, fie că e luat din altă parte şi doar ambalat de el, orice e posibil. Unii l-ar considera intermediar, dar e cu mult mai mult decât atât. Produsele pe care ţi le oferă au un anumit standard de calitate şi, chiar dacă pentru mulţi sună a glumă, beneficiază de garanţie reală. Mi-a fost recomandat de un neamţ care importă electronice numai prin intermediul domnului Li. Neamţul are încredere deplină în el, mai ales după ce, în urmă cu un an, în urma unor probleme grave cu un lot de telefoane domnul Li i-a înapoiat inclusiv banii pe transport. "Seriozitatea se câştigă greu", îmi spune din spatele biroului somptuos. "Ceea ce fac eu poţi face şi tu, dar pierzi mult timp, îţi asumi riscuri mari şi, într-un final, ajungi tot la domnul Li". E extrem de serios când spune toate acestea şi, discret, îmi transmite că e timpul să discutăm ceea ce mă interesează. Chiar dacă niciun muşchi nu-i trădează interesul ştiu că e un business bun pentru el. Îşi notează datele esenţiale şi-mi propune să ne întâlnim a doua zi la masă. Accept şi-mi spune că va trimite şoferul să mă ia la ora stabilită.
Drumul de întoarcere spre hotel şerpuieşte prin acelaşi decor industrial pentru ca, după întortocheatele străduţe printre hale şi hangare să se deschidă exuberant oraşul. Te copleşeşte, îi simţi vigurozitatea şi ritmul. Pare că se hrăneşte cu pământ, înghite nemilos kilometru după kilometru în expansiunea sa înfometată. Şoferul îmi îngână într-o engleză aproximativă o groază de denumiri. Mi-e greu să-i disting sunetele, dar pune suflet în descrierile pe care le face. Când nu găseşte un cuvânt gesticulează intens, obligându-mă să joc un naiv joc de mimă. "Hir, hir, bus, bus sir. New factory for bus sir. Yes, yes, big bus sir". Nostim. Mă plimb relaxat prin oraş şi încerc să înţeleg cum ţara s-a transformat într-o Mecca a produselor. Nu prea am cuvinte să descriu ceea ce se petrece acolo, dar e clar că e o lume-fabrică, un gigant care ascunde prin adâncurile sale orice minune a lumii, fie că e original sau(de cele mai multe ori) copie.
A doua zi ajung din nou în biroul domnului Li. Mă întâmpină cu un gest larg. Desigur că are ceea ce mă interesează, dar mai întâi să mergem la masă. Cum unde, la cantina unei fabrici de-a lui. Hmm, nu mi se părea cel mai indicat loc, dar, mă rog, probabil e o tehnică de negociere de-a lui. După un drum cu maşina prin labirintul pădurii de unităţi de producţie, ajungem în curtea unui hangar şi toţi încep să alerge. Doi portari ne deschid uşile şi se înclină la nouăzeci de grade. Domnul Li dă discret din cap. Uşa se deschide, trecem printr-o retea de culoare şi mă trezesc în mijlocul liniei de producţie. Totul e, cum spunem noi "la milimetru". Oamenii stau concentraţi, însă la trecerea domnului Li se-ntorc şi salută respectuos. Parcă joc într-un film despre oameni şi roboţi. Ajungem la cantină şi ne aşezăm la o masă normală. Domnul Li pare să emane o energie puternică din moment ce pe o rază de patru-cinci metri nu se mai aşează nimeni. Mă întreabă dacă mi-a plăcut şi-mi descrie cu pasiune fiecare echipament care mi-a atras atenţia. Apoi revine la discuţia referitoare la business-ul nostru. Bineînţeles că mi-a găsit ceea ce caut, dar ar fi mai multe variante. Începe să-mi descrie caracteristici. "Ai grijă la omisiuni, îmi spusese neamţul. Dacă te prinde că nu eşti atent te-a fript şi-ţi ia şi pielea de pe tine". "E OK?", mă-ntreabă în timp ce suntem întrerupţi de chelneriţă care vrea să ştie ce vrem. Wow!, domnul Li a angajat o topmodelă, veche gaselniţă chinezească de a profita de poftele europenilor. După comandă verific cu atenţie specificaţiile şi-i propun să discutăm după masă, cu marfa în faţă, chestie care nu cred că-i pică bine. Divagăm, începem să discutăm despre prezent şi viitor. Domnul Li e încrezător în viitor şi când vorbeşte despre sine o face de parc-ar avea toată China în spate. Mi se pare precum copilul inteligent, dar obraznic. Are dreptate, nu-l poţi contrazice, însă ceva te face să-ţi vină să-l pocneşti. Terminăm masa, timp în care fotomodela n-a mai apărut. Ne întoarcem la birou unde stăm să discutăm pe marginea mostrelor şi a ofertei. Domnul Li redevine eficient încercând să-mi impună, printr-un teatru îndelung exersat un anumit model pe care se preface că-l ignoră. Trec peste, îi spun obiecţiile şi refuz toată selecţia. La fel ca şi până acum, niciun muşchi nu i se mişcă pe faţă. OK, ne revedem mâine pentru o nouă selecţie. Spre sfârşitul programului pentru că după aceasta spune că mergem la cină împreună cu câţiva colaboratori.
Următoarea zi scena se repetă. Şoferul, gestul larg de primire, peregrinarea mostrelor, teatrul pseudo-ascunderii unui reper. Găsesc ce mă interesează, dar nu-i spun care este. Îi cer o listă de preţuri pentru fiecare în parte. Evident, n-o are, dar cu siguranţă o să mi-o trimită seara la hotel cu condiţia ca până la întâlnirea de a doua zi să-i spun la care m-am hotărât. La cină domnul Li încearcă o nouă schemă cu două colaboratoare simpatice, volubile şi deosebit de atente cu mine. Îmi spune că lucrează la marketing şi că le-a invitat în oraş ca semn al aprecierii pe care o are pentru ele. Cu siguranţă ăsta era scopul! După masă, una dintre ele propune să mergem într-un club. Găsesc vechile pretexte prăfuite cu oboseala şi cu partenera care mă aşteaptă în cameră. Pentru prima dată domnul Li are o tresărire de muşchi, undeva sub ochiul stâng. Golanule!, gândesc, ai dosarul meu complet. Cu siguranţă ştie că sunt venit singur. O şterg de-acolo spre hotel unde mă aştepta, desigur, oferta. Domnul Li ştie să joace tare. Absolut toate produsele au preţuri relativ identice! Fabulos, sunt conştient că va urma o zi cu pistoalele pe masă.
Dimineaţa următoare, din nou în biroul domnului Li. Acelaşi ritual, aceeaşi atenţie, acelaşi teatru. De data asta face pe obositul. Fapt pentru care "uit" de selecţie şi reiau discuţia despre termene. Domnul Li ştie exact ce-a discutat zilele trecute, când încerc să negociez reporneşte de pe poziţii defavorizante pentru mine, făcându-se că a uitat de negocierea anterioară. E pregătit bine, are un simţ nativ al negocierii, iar faţa impasibilă, nu trădează absolut nimic. Mă repliez cu o discuţie sterilă despre calitatea materialelor şi mă prinde la colţ reamintindu-şi că trebuie să-i spun ce-am ales. Aplic tactica sinucigaşului şi-i spun că am ales altă mostră. Îl las să peroreze despre faptul că fix aia se produce cel mai greu, că fabrica are un succes nebun din cauză că marfa e foarte bună şi că nu ştie dacă-mi poate asigura stocul de care am nevoie. Se agită, pune pe cineva să dea un telefon, primeşte un mail, piesa de teatru se pune în mişcare. E greu, e fantastic de greu, îmi transmite cu fiecare gest. Ştiu că ştie că nu ăsta e finalul. Întind coarda, îl mai las să peroreze şi, într-un final îi spun că am renunţat la respectiva mostră, dar vreau un preţ mai bun pentru cea pe care o alesesem iniţial. Desigur, nu poate umbla la preţ, e cel mai bun preţ pe care-l pot obţine aici. Mergi la cine vrei şi o să-mi dai dreptate. Apoi vorbeşte despre respectul pe care-l are pentru clienţi şi simt nevoia să mă desfăşor. Cer un calculator, fac nişte calcule inutile, aştept să se lase liniştea. Calculez în continuare, aplic VAT-uri la VAT-uri, adun de cinci ori transportul, aplic taxe vamale fictive. Reiau de câteva ori. Când simt că s-a făcut linişte deplină îi dau verdictul: 30% din preţul prezentat e maximul pe care-l pot oferi. Simt tensiunea şi primesc lovitura finală fix în plex. Fără să clipească, domnul Li îmi spune pe un ton ferm: OK, îţi dau preţul ăsta cu condiţia să dublezi cantitatea iniţial comandată. Discuţia se încheie aici şi nu mai negociem nimic. Mâine aştept confirmarea şi vedem dacă urmează să continuăm formalităţile.
Am şters-o la hotel hotărât să mă îmbăt. L-am sunat pe neamţ să-l înjur pentru recomandare şi să-l rog să revadă calculele mele ca să verifice dacă sunt corecte. Ceea ce mi-a făcut domnul Li a fost total neaşteptat. Mă aşteptam să am parte de o pisălogeală chinezească, de o negociere în care să repete la infinit acelaşi preţ. Termin discuţia cu neamţul care-mi explică faptul că, totuşi, ar trebui să mai ţin cont şi de fusul orar când îl sun. Rămân singur, refac calculele şi mă hotărăsc să renegociez cantităţile. A doua zi mă regăsesc în biroul domnului Li. Îi spun că e OK, dar am o altă variantă: preţul rămâne cel negociat, lotul iniţial nu-l dublăm, dar îi ofer o garanţie care să acopere 10% dintr-un eventual lot doi care e cel puţin egal cu primul lot. În cazul în care nu-l comand în şase luni banii sunt ai lui. Acceptă la fel de rapid, îmi ascultă condiţiile de plată, se declară mulţumit. Lotul o să plece în câteva săptămâni spre Hans, neamţul prin intermediul căruia derulez importul. Mi-a pregătit şi trei mostre personalizate, cu ambalak cu tot. Excelent! OK, semnăm un contract agreat în prealabil de Hans şi gata. În total mai puţin de jumătate de oră. Domnul Li îmi spune politicos că are treabă acum, dar că vrea obligatoriu să ne întâlnim la cină. Accept.
Seara lucrurile se schimbă. Domnul Li este îmbrăcat casual, pentru prima dată-l văd dat jos din costumul strict. E însoţit de o fiinţă superbă. La naiba, gândesc, omul ăsta se-nvârte numai printre super-modele. Mi-o prezintă. Spune că e soţia lui şi, dacă e să mă iau după cum se manifestă, îl cred. Ne aşezăm la masă şi pentru prima dată discutăm liber. Povesteşte despre oraş, despre dezvoltare, despre cum merg afacerile şi despre ce vrea să facă în continuare. Treptat ajungem la subiectul criză şi-mi spune că el o simte. Că şi-a luat măsurile din timp şi că momentan nu mai are decât nişte credite minore. A văzut ce s-a întâmplat în SUA, în Europa şi peste tot în lume. Nu crede că asta va urma în China pentru că "noi suntem altfel, avem un război de câştigat şi nu ne împiedicăm în lupte minore". "Ce război", îl întreb? "Acela de a-i obliga pe cei care ne-au ignorat şi badjocorit să ne recunoască superioritatea". Înghit în sec, nu-nţeleg decât vag la ce se referă, mă simt inclus pe lista ticăloşilor şi-ncerc să deviez discuţia, însă domnul Li e prins de subiect. "Am avut parte de umilinţe în cele două războaie nedrepte ale opiului, am fost atacaţi mişeleşte de japonezi, ţara ne-a fost invadată, dar de fiecare dată am renăscut. Acum e timpul să arătăm că tot ceea ce ni s-a întâmplat negativ în istorie au fost doar accidente. Am devenit fabrica lumii pentru că aveam costuri mici de producţie. Peste puţin timp vom fi fabrica lumii pentru că altfel nu se va putea. Ne-am dezvoltat, putem produce orice şi suntem de la o zi la alta mai puternici. Nimic nu ne poate opri acum!". Vorbele lui mă pun pe gânduri. Şi asta pentru că pare a avea dreptate. Îl întreb despre Japonia şi recentele dezvoltări. Dacă iese vreun război din toată nebunia asta? Îi e frică pentru afacerile lui? "În cazul unui război, probabil toţi oamenii mei se vor opri din ceea ce fac şi vor produce arme. Asta e, va trebui să învăţ un alt business". De japonezi nu-i place, are o ură istorică pentru ei. Îmi spune că este posibil ca tot tărăboiul cu insulele să se termine indecis, dar că Japonia trebuie să se pregătească să primească o lecţie istorică usturătoare. "China e abia la începutul evoluţiei, mai avem multe de făcut". Uşor uşor timpul trece. Ne despărţim aproape prieteneşte. Domnul Li, chiar şi în timpul liber preferă să păstreze distanţa. Rămâne să aştept sosirea primului lot.
Mă reîntorc la hotel. Rămân în urmă câteva zile intense, cu un domn Li care, după atâta timp, a rămas la fel de necunoscut pentru mine. Probabil în această ţară sunt milioane de domni Li şi din această cauză ne este atât de greu să o percepem. Atunci când spunem că ei urmează să facă ceva, de cele mai multe ori greşim. În realitate nu ştim nimic deoarece China e doar aparent deschisă sau, mai bine spus, deschisă atât cât îi convine. În rest, are propriul său drum, propriul program pe care şi-l urmează neabătută de câteva mii de ani. În ceea ce-l priveşte pe domnul Li am uitat să vă spun esenţialul: are doar 28 de ani! Fabulos!
