Probabil hashtag-ul #calexit vă este ceva mai cunoscut întrucât secesiunea Californiei de SUA și-a făcut ceva mai mult loc în presa mainstream cu ocazia câștigării prezidențialelor de către Trump. Într-adevăr, cu acea ocazie, numărul celor care doreau secesiunea aproape s-a dublat. Însă veți greși dacă vă veți imagina că numărul doritorilor de „exit” s-a micșorat cu ocazia câștigării alegerilor de către Biden. Din contră!
N-a existat până acum în politica postervoluționară românească nicio coaliție mai slabă decât cea cățărată la putere în 1996. Pentru cei care-au uitat sau care erau prea mici pentru a realiza ce se întâmplă, vă voi rezuma în cele ce urmează câteva întâmplări esențiale ale acelei perioade. Ca și acum, coaliția de atunci a fost însăilată pentru a bloca PDSR-ul(actualul PSD) să preia frâiele guvernării. Balanța a fost înclinată prin câștigarea președinției de către Emil Constantinescu, omul Convenției Democrate. Astfel, nu mai puțin de cinci partide au format probabil cea mai colorată coaliție guvernamentală: PNȚ-CD, PSD(e vorba despre PSD-ul „istoric”, cel care ulterior a fuzionat cu PDSR pentru a forma actualul PSD), PNL, PD, UDMR. Haosul care-a urmat acestei cuceriri e greu de descris și doar cei care l-au trăit îl pot înțelege. Întreaga industrie a fost paralizată, economia României a cunoscut cea mai adâncă recesiune, Justiția a fost bulversată, învățământul a picat aproape de tot, sistemul de sănătate s-a prăbușit, iar haosul s-a instalat la toate nivelele.
„Inițiativele” de atunci au fost toate, dar absolut toate, fraude. Fondul Național de Investiții al lui Vântu a dat faliment riscând să târască în afacerea respectivă și CEC-ul. Băncile așa-zis private apărute ca puricii(Bankcoop, Credit Bank, Banca Internațională a Religiilor, Banca Populară s.a.m.d.) au dat faliment îngroșând atât cheltuielile bugetare, dar și influențând apariția lorzilor lichidărilor. În acea perioadă a fost forțat falimentul Bancorex, probabil cel mai mare faliment autohton a cărui notă de plată încă o plătim de fiecare dată când ne alimentăm mașinile cu combustibil.
Tot în acea perioadă am avut de-a face cu cea mai mare fraudă de după Revoluție, așa-numita „privatizare pe un leu”. Chiar dacă a trecut atâta amar de vreme, ecourile acelor scandaluri încă se mai aud. Ca să nu mai vorbesc că, din acea afacere de corupție 100% s-a născut obtenebrata aristocrație românească de la Monte Carlo, cea care ghidează o bună parte a economiei autohtone.
Însă cea mai crâncenă lovitură aplicată omului simplu a fost hiperinflația din 1998-1999. Cursul oficial al dolarului s-a dublat peste noapte, dobânzile practicate de bănci au sărit la 80%-100%, ceea ce condus la sărăcirea exacerbată a românilor. Salariul mediu ajunsese sub 100$. Știu, e greu să înțelegi cu ochii de acum ticăloșia generalizată care s-a făcut atunci. Au fost, de asemenea, lovituri date pe proaspăta piață bursieră Rasdaq și multe, multe fapte de corupție atât de evidente încât sfidau e față nu doar legea, ci chiar bunul simț.
Guvernarea 1996-2000 a fost cea mai coruptă, cea mai prostească și imbecilă guvernare de care a avut parte țara în istoria sa. Poate doar jăpcuielile lui Carol al II-lea s-ar putea compara cu pecinginea de atunci. Culmea e că, în ciuda tuturor jigodismelor de atunci, absolut nimeni n-a pățit-o. Valeriu Stoica - artizanul subordonării ideologice a Justiției - e mare baron atât în București, cât și-n Drăgășaniul lui Mugurel. Pentru dezastrul bancar de atunci, nu doar că n-a fost găsit niciun responsabil de la BNR, dar conducerea Băncii Centrale a devenit nemuritoare, supraviețuitoare oricărui regim. Cei care-au îngenuncheat economia națională, cei care-au inițiat vânzarea celor mai profitabile bunuri ale statului - Petrom, Sidex, etc. - nu doar că n-au fost arestați și purtați în cuști în piața publică - pe modelul patentat în Evul Mediu - dar au ajuns pe funcții înalte: băsescu a ajuns primar al Bucureștiului și președinte după doar patru ani de la terminarea mandatului de furt jegos de la Ministerul Transporturilor. Nu și-a amintit nimeni câți bani a păpat autostrada București-Pitești care, după doar câteva luni de la darea în folosință, s-a decopertat. Oamenii l-au votat prostește în continuare. Vă vine să credeți că băsescu, din 1996 până în 2014 s-a aflat permanent la putere(de fapt, dacă luăm și mandatul anterior de la Ministerul Transporturilor putem ajunge la concluzia că din 1990 nu s-a dat jos din barca puterii)? 18 ani de furt: ba de la Transporturi, ba de la Primăria București, ba de la întreaga țară. Și n-a pățit nimic.
Revenind la guvernarea 1996-2000, ceea ce ar trebui să înțelegeți este că, în ciuda disensiunilor majore existente, în ciuda scandalurilor la lumina zilei, absolut nimic nu s-a întâmplat. băsescu a reușit să-l dea jos pe Ciorbea, omul celui mai puternic partid politic din arcul guvernamental de atunci. N-a picat coaliția. Au fost incidentele cu minerii în care milițienii, sătui de prostia lui Dejeu, ajunseseră să aplaude victoriile minerilor. În toată acea perioadă obsedantă coaliția de la putere a părut în fiecare zi că urmează să cadă, dar n-a căzut ducându-și mandatul - în fapt un lung șir de eșecuri și fapte de corupție - la bun sfârșit.
Sunt mulți cei care se întreabă cum de-a fost posibilă continuitatea acelui mandat? Simplu, odată ajunși într-un organism, paraziții sunt uniți de scopul comun, anume prădarea gazdei. În ciuda certurilor dintre ei, acțiunea de bază - parazitarea - nu este abandonată nicio clipă. De aceea asemenea coaliții de strânsură rezistă: nu contează din câte tipuri sau rase de paraziți sunt compuse, atâta timp cât scopul comun e devorarea gazdei, coeziunea dintre ei în ceea ce privește scopul comun nu va slăbi niciodată.
Privind către ceea ce se petrece sub ochii noștri, am o stranie senzație de „déjà vu”. De mai bine de un an țara este condusă la modul arbitrar de către liberali, în fapt de către mai vechii pedeliști. După alegerile pierdute, paraziții din PNL, USR și UDMR s-au coalizat pentru a bloca accesul la putere proștilor colaboraționiști din PSD. Ceea ce avem acum este o pecingine mult mai gravă decât cea din 1996-2000. Neobolșevicii din USR sunt conducătorii de facto ai actualei coaliții. Asta deoarece prin intermediul infiltraților din PNL(Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Florin Cîțu s.a.m.d.) ei a reușit de fapt să pună mâna pe putere. Veți realiza cât de puternici sunt useriștii când veți observa cum au reușit efectiv să paraziteze și să înlocuiască ticăloasa facțiune pedelistă. Ceea ce vreau să vă fac să înțelegeți este faptul că, spre deosebire de perioada 1996-2000, actuala coaliție de la putere e mult mai unitară. Nu trebuie să faceți mari diferențe între PNL și USR. Ei sunt unii și-aceiași. Mai vechii peneliști, care acționau precum baronii PSD, au fost eliminați, în locul lor punând mâna pe frâie paraziții mai tineri, fără scrupule, fără rădăcini și fără resentimente.
E o specie nouă cea care-a luat acum puterea în România. E un cancer care nu poate fi rezolvat decât chirurgical, prin eliminarea oricărei urme de tumoare din organism. Asta se poate face însă doar atâta timp cât tumoarea este grupată. Altfel se ajunge la metastază și, în final, la moartea organismului.
Nu vreau să fiu pesimist, însă văzând cum toată corupția din 1996-2000 a supraviețuit fără probleme, cum toată corupția din 2004-2012 a supraviețuit, de asemenea, fără probleme, ajung la concluzia că organismul nostru național e unul slab, fără anticorpi. Iar un organism slab e unul sortit morții. Fix acesta este mandatul pe care-l au paraziții de la putere în frunte cu Plăvanul: dărâmarea României. Și, sincer să fiu, st din ce în ce mai convins că le va reuși de minune.
Așadar, nu vă mai bucurați prostește când vedeți câte-un scandal la vârf. În realitate e fix praf în ochi. Sunt știri menite să vă imobilizeze în fața televizorului, să vă anestezieze. Nu-și vor scoate ochii unii altora! Și chiar dacă și-i vor scoate, o vor face doar după ce se vor asigura că prada - adică țara - e în continuare prăduită de ei. Așadar, dacă vreți cu adevărat să eliminați paraziții, trebuie să acceptați bisturiul, indiferent cât de dureroasă ar părea operația. Iar bisturiul nu-l mai puteți manipula decât voi. Altcineva nu va veni s-o facă în locul vostru. Nu vă puneți speranța în partide, organizații sau minuni. Dacă vreți o minune, voi singuri sunteți capabili s-o faceți. Altcineva n-o va face în locul vostru!
Turcanca se pregătește să pedepsească noua muncitorime de excel. Când patronului multinațional o să i se scoale, va putea să reducă programul de lucru și cu 80%. Iar tefelistul va primi fix cât i se cuvine, adică 20% din salariu! Marfă, frate. PSD-ul era rău când îi obliga pe evazioniștii naționali sau multinaționali să-și țină angajații la normă completă. Urla tefelimea că e cu „încălcarea libertății”. Hai să vă văd, micuților, cum e acum cu libertatea?
Să vă dau un exemplu: Norvegia. Probabil țara este cea mai eco din lume. Întreaga sa energie electrică este produsă din surse regenerabile. Însă tehnologia pe care se bazează e una veche, de-a dreptul clasică: energia hidro. Țara își produce întregul necesar energetic din baraje. Aceasta probabil i-a dat o încredere că se poate, aflându-se, alături de celelalte țări nordice, în avangarda „Revoluției verzi”. Doar că apetitul pentru mașini electrice nu s-a lăsat fără consecințe. Țara suferă de pene de curent din ce în ce mai dese. Ultima a fost prin noiembrie. Oficialii au dat vina pe ceva erori ale sistemului energetic, însă explicația nu prea mai ține. În general, penele de curent au loc atunci când sistemul e supra-încărcat și producția nu mai face față cererii. Treburile se văd cu ochiul liber, iar țara caută surse noi. Cum alte „ochiuri de apă” n-au cum să inventeze, iar narațiunea „sustenabilității” e una oficială, țara se îndreaptă cu ochi repezi către energia eoliană.
„Peste drum” de Norvegia, în țara-soră Danemarca, nebunia eoliană deja e pe un alt nivel. Țara investește incredibila sumă de 28 mld. EUR(34 mld $) într-un parc eolian marin care ar urma să aibă o capacitate de 3 GW. E mult sau puțin? Cum vi se pare? Înainte de a merge mai departe, vă voi spune că o altă țară aflată în avangarda mondială, Coreea de Sud, urmează să instaleze probabil cea mai mare capacitate eoliană din Asia, undeva în sud-vestul coastei sale. E vorba de o centrală cu capacitatea de 8.2 GW, a cărei investiție este de ... 43 mld$.
Să trecem la calcule pentru a înțelege mai bine situația. La prețul estimat de danezi ajungem la peste 11 mld$ pe un GW. Costul nu-i mare, ci imens. Pentru hidro, un preț mediu pe GW ar fi de 1 mld, iar pentru energia nucleară de vreo trei ori mai mare. Restul alternativelor „murdare” se învârt tot prin acea zonă. Variantele „la modă” intrate în ultima perioadă în studiu, adică solarele și eolienele, sunt cele mai scumpe. Practic, investițiile în ele nu prea se amortizează niciodată. Din punct de vedere teoretic, coreenii ar avea un preț cât de cât OK al investiției, undeva la 5.2 mld$/GW. Nu-i nici pe departe atât de exagerat precum proiectul danez, dar e cam de o dată și jumătate mai mult decât o centrală nucleară. Care centrală nu-ți poluează fonic și nici nu-ți transformă coasta într-o zonă dezolantă, în care monotonia peisajului să fie dublată de scrâșnetul metalic al moriștilor.
Ceea ce vedem acum e abia începutul. Investițiile de acest tip se vor multiplica la niveluri greu de imaginat acum. Vor rezolva ele ceva? Greu de crezut. Germania a avut un program de „înverzire” forțată pe care a vrut să-l impună Europei la criza trecută. A sfârșit sufocată de industria chineză care a reușit performanța să-i invadeze teritoriul și să sugă subvențiile în defavoarea producătorilor autohtoni. Cam la fel se va întâmpla în întreaga Europă.
Deja țările nordice sunt invadate de mașinile electrice chinezești, mult mai ieftine decât cele europene. Trendul se va accentua și, probabil, meciul aberant în care Europa și-a aruncat producătorii de mașini va avea un sfârșit previzibil: acapararea pieței de către chinezi. Nici nu trebuie să enumăr avantajele pe care le are China deoarece le știți: determinare mai mare și o capacitate extraordinară de a produce ieftin, impulsionată desigur și prin subvenții mascate. În plus mai au și monopolul metalelor rare, iar ăsta e un avantaj decisiv. Iată jocul pe care China îl joacă impecabil.
Pe măsură ce lumea intră în nebunia regenerabilelor, doar cei deștepți vor fi capabili să profite. Fraierii investesc sume imense în surse fantasmagorice de electricitate, în timp ce șmecherii vând „consumatorii”. În toate timpurile meciul s-a dat între proști și deștepți, iar de câștigat știți bine cine-a câștigat de fiecare dată.
Întorcându-ne la Vlăduț, trebuie să observăm că apariția sa s-a făcut tot printr-o operațiune intensă de PR. O mână nevăzută l-a împins în față prin intermediul unui film numit „Rețeaua”. Filmuul a fost produs și regizat de un alt premiat al Ambasadei Franței, Claudiu Mitcu. În acest fel, un cvasi necunoscut rezident vienez este propulsat pe fotoliul de la Sănătate.
Ceea ce-a făcut în primul său mandat este cunoscut: a distrus toate secțiile de arși luându-le licența de funcționare, cu toate că s-au comportat admirabil la dezastrul de la Colectiv. Apoi a interzis efectuarea unei operații de transplant de plămâni, cu toate că echipa respectivă avea sprijinul unei autorități în domeniu. Dacă vă veți uita la consecințele acțiunilor acestui individ, veți constata limpede cine a profitat de banii plătiți pe diversele transplanturi care s-au făcut în clinicile externe și cine a proftat tratamentul arșilor care nu mai puteau fi tratați în România. Poate vă reamintiți scandalul bolnavului trimis la tratament în Bulgaria, unde spitalul la care se afla arăta înfiorător, mai rău decât orice spital din România. Însă ordinul dat de „Sistem” trebuia respectat.
A trebuit să plece acest personaj nefast de la Sănătate pentru ca operația de transplant de plămâni să se poată desfășura și întreg programul să devină un succes remarcabil. Astfel mai multor români li s-a dat dreptul la viață, cu prețuri mult sub cele practicate de clinicile preferate de tefelimea ajunsă la butoane. Dar pentru a se realiza așa ceva a trebuit să vină „ciuma roșie” la putere. Nu fac apologia PSD, mai ales în condițiile în care actualul PSD - castrat din interior - ar fi incapabil să schimbe ceva dacă ar veni la putere.
Iată-ne ajunși acum, în prezent, când nu doar băiatul acela odios e din nou la butoane,ci întreaga rețea creată atunci și denumită USR-PLUS a fost propulsată în funcții cheie. Mi-a atras atenția un alt atac asupra sistemului medical românesc instrumentat acum la un mod mult mai pervers. Mulți se întreabă, pe bună dreptate, ce-a apucat-o pe Clotilde Armand(nu mai trebuie să amintesc că are legătură cu Franța, nu-i așa?) să taie finanțarea spitalelor din Sectorul 1. Mai mult, aceeași primăriță refuză să semneze cererea de demolare a unei clădiri vechi. Toată lumea se întreabă de ce. Ei bine, treaba e cu schepsis deoarece există o finanțare de la Banca Mondială pentru construirea unei clinici pentru copiii arși. Finanțare care se va duce pe apa sâmbetei dacă respectiva clădire nu e demolată până pe 31 martie. Suntem în februarie, iar USR-PLUS și PNL au votat umăr la umăr eliminarea finanțării spitalelor. Practic e o declarație prin care Primăria Sectorului 1 spune că spitalele nu-i aparțin. De ce? E simplu: pentru ca franțuzoaica să se spele pe mâini și nu mai fie „obligată” să semneze cererea de demolare.
Totul capătă aspecte halucinante. Pur și simplu nu poți face ceea ce au făcut PNL și USR-PLUS la Sectorul 1! Scandalul, probabil, va dura până după 31 martie, astfel încât să se piardă finanțarea și speranța existenței în România a unei clinici pentru copiii arși. Și, din nou, ne întrebăm care-i șpilul. Cine câștigă? La orizont se întrevede tot „binefăcătoarea” Austrie, cu spitalele sale avide de bani de la proști.
Există însă și-o altă întrebare: absolut toți cei care execută sau au executat acțiunile de dărâmare a sistemului medical românesc au sprijinul Franței. Binomul Coldea&Koveși a fost medaliat de Ambasada Franței - o chestie atât de grosolană încât i-ar de gândit chiar și unui copil. Cioloș vine pe filieră franceză, Clotilde Armand la fel. Oare ar investi Franța atât de mult pentru bunăstarea Austriei? E greu de crezut și tare mi-e că urmează ca în scurt timp să aflăm despre o lovitură de calibru pe care Franța - sau vreun grup de interese de-acolo - îl va da în România. Încă n-am informațiile necesare, dar e clar că ceva începe să pută groaznic.
Pentru dezastrul politic și cultural de după cel de-al Doilea Război Mondial am dat vina pe trădarea anglo-americanilor și pe ocupația sovietică. Putem fi de acord cățara ne-a fost dezarticulată sub cizma bolșevică. Întreaga elită culturală a fost lichidată într-un mod barbar, la suprafață ieșind toți neaveniții. Vă mai amintiți de „A. Toma”, cel care era considerat în vreme mai mare decât Eminescu? Ca să-i înțelegeți valoarea, vă voi spune doar că el este autorul celebrei poezii „imperialistule american/căde-ți-ar bomba-n ocean”. V-am adus aminte de individ pentru a înțelege care era fața culturii române, decapitată barbar de vârfurile sale.
Știam că mă vor bloca din nou, de data aceasta 30 de zile. N-ai ce să faci: algoritmii sunt mult mai proști decât cei mai proști dintre propagandiștii PCR de pe vremuri, iar cenzura de azi e mai stupidă decât orice cenzură din trecut.
