Iarna sperantelor şi vara dezamagirilor

Pe la începutul anului avertizam asupra faptului că valul de optimism revărsat asupra noastră este unul fals. În timp ce analiştii băncilor prognozau revenirea cursului euro sub nivelul de 4 RON, BNR făcea un joc de glezne arătându-ne cât de grea este menţinerea cursului peste nivelul menţionat. Practic, întreg optimismul a fost alimentat de ceva intrări de fonduri speculative care au încercat să profite de diferenţialul de dobândă(n-am înţeles de ce mişcarea respectivă nu a fost catalogată ca "atac speculativ").

Pseudo-optimismul care ne cuprinsese a făcut ca unii mai înfierbântaţi să prognozeze revenirea creşterii economice, cu toate scenariile idioate asociate. Nu mai contau problemele structurale ale economiei sau celelalte nimicuri gen rata şomajului în creștere, restanţele galopante la credite s.a.m.d. Era momentul în care trebuia să fim optimişti. Şi, ca urmare a acestei directive, ne-am trăit optimismul până când ne-am re-trezit cu fundul în baltă. Ceea ce se întâmplă acum este reacţia normală a şobolanilor(a se înţelege a capitalurilor speculativ) care, cum bine se ştie, sunt primii care părăsesc corabia în flăcări. Aceasta se simte pe bursă unde scăderile sunt de 30% - 50%(faţă de începutul anului) şi, în mod evident, pe piaţa valutară unde cursul cunoaşte cea mai ridicată valoare din ultima perioadă în condiţiile în care euro se află la cotaţii minime în raport cu dolarul. De la începutul crizei este a doua oară când pățim acest lucru, dar se pare că trebuie să mai avem parte de vreo câteva exoduri similare până când vom înțelege fenomenul.

În mod cât se poate de evident, ceea ce ne aşteaptă în continuare nu e liniştitor. La nivel local, prostia, corupţia şi lipsa de viziune vor continua să fie principalii duşmani. Situaţia locală va fi agravată de revenirea problemelor de pe pieţele internaţionale unde lucrurile sunt departe de a fi tranşate. Problemele sistemului bancar spaniol, revenirea tensiunilor in Asia şi precaritatea măsurilor adoptate până acum reprezintă un cocktail care se va manifesta devastator pe pieţele emergente. În plus gâfâitul unor jucători regionali este din ce în ce mai sacadat, lucru pe care bravii noștri oficiali încă nu-l percep. Ne vom trezi iar la spartul târgului? Eu pariez că răspunsul este da și, mai mult, că vom avea parte de măsuri din ce în ce mai aberante. Oare până când?

P.S. Cititi in editia de azi a Financial Times "The grasshoppers and the ants", un editorial excelent despre dezechilibrele economiei mondiale.

Creditul care nu se termina niciodata

Nici măcar n-a trecut criza că bancherii revin la vechile metehne. Astfel, şeful ING Direct din Australia a anunţat lansarea unui credit ipotecar la care nu trebuie plătit nimic din principal. Da, aţi auzit bine. Este vorba de un credit la care nu ai de plătit decât dobânda, spinoasa problemă a principalului nefiind pusă în discuţie.

Don Koch, şeful ING Direct are şi o explicaţie privind utilitatea unui asemenea tip de credit: preţurile caselor cresc continuu, astfel încât, un tânăr care va alege acum să-şi achiziţioneze o casă în acest fel va putea să o revândă la pensie încasând diferenţa de valoare. Cu alte cuvinte, faci o afacere excepţuională! Cumperi acum o casă cu, să zicem, 300 000 AUD, plăteşti la ea numai dobânzile corespunzătoare şi, peste 20-30 de ani, atunci când probabil va valora dublu o vinzi şi ai o bătrâneţe liniştită. Chiar dacă vă miră, aceasta a fost explicaţia dată de Koch care, pentru a sublinia cât de special este noul produs a spus că astfel ING devine "mortgage partner for life".

Cum ING este al cincilea creditor din Australia este de aşteptat ca şi ceilalţi competitori să lanseze produse similare întrucât, cum bine ştim, imitaţia este principala inovaţie în mediul bancar. Ceea ce fac cei de la ING este să extindă la "infinit" perioada de valabilitate a unei linii de credit pentru a-şi maximiza profitul(nescăzând principalul, dobânda pe care o încasezi este cea corespunzătoare sumei acordate, adică maximul posibil). Aici se bazează foarte mult şi pe prostia clientului care, nefăcându-şi calculele, are impresia că l-a prins pe Dumnezeu de picior. Putem spune, nu-i aşa, că meseriaşii respectivi au descoperit metoda de a câştiga maximul de bani utilizând produse sigure. Dacă-mi amintesc eu bine o abordare similară a fost cauza întreagii nebunii în care suntem acum!

Într-adevăr, produsul porneşte de la exact aceeaşi eroare care ne-a adus aici, anume că preţul unui imobil poate creşte la infinit. Aceasta dă siguranţa creditorului că, în cazul în care va trebui să execute garanţia, oricum se vor încasa mai mulţi bani decât au fost acordaţi. Realitatea recentă ne-a arătat că în SUA, raiul imobiliar până nu demult, barăcile evaluate la sute de mii de dolari au ajuns să-şi piardă peste noapte întreaga valoare. Se pare însă că pentru unii experienţa amintită n-are nicio valoare şi sunt oricând pregătiţi să reia acelaşi joc prostesc de la început.

Intrarea în dezastru

Isteria produsă de măsurile pe care Băsescu le-a anunţat este încă la început. Manifestaţia gigant din faţa guvernului nu a reprezentat nimic altceva decât o îngrijorare a unor oameni în faţa unor probleme ipotetice pentru ei. Adevăratele mişcări le vom vedea în momentul în care măsurile anunţate vor fi puse în aplicare confirmând blocajul total către care ne îndreptăm.

Scăderea pensiilor şi salariilor precum şi eliminarea unor măsuri de protecţie socială reprezintă, la prima vedere, măsuri juste menite a reduce cheltuielile statului. Într-adevăr, pe hârtie lucrurile arată impecabil, numai că, reduşi cum îi ştim, guvernanţii nu fac altceva decât să prezinte calcule incomplet făcute. Economia este un mecanism mult mai complex, imposibil de cuprins de unii ale căror cunoştinţe n-au depăşit regula de trei simplă. Fenomenul imediat următor reducerii de salarii şi pensii va fi scăderea consumului şi, automat, a veniturilor statului. Cu alte cuvinte, mişcarea echivalează cu o tăiere a crengii pe care stai. Mai mult, aceasta va impulsiona consumul produselor provenite de pe piaţa neagră("scutite" de taxe, impozite, accize) precum şi o generalizare a corupţiei. Cei care propovăduiesc soluţia reducerii ca motor al ieşirii din criză dau dovadă de o proastă percepţie a realităţii şi de o incapacitate de a înţelege cum funcţionează statul român.

Într-adevăr, sumele care se scurg către salarii şi pensii sunt mari, însă percepţia conform căreia câţiva salariaţi din mediul privat susţin întreg aparatul energofag al statului este greşită. Salariile pe care le dă statul se întorc în consum, adică spre mediul privat. Cu alte cuvinte, putem spune(cu toate că nu-mi place aceasta) că salariile bugetarilor reprezintă o întoarcere a banilor din taxe şi impozite în economie. Reducerea acestora va avea ca efect direct scăderea economică şi, automat, o nouă criză a finanţelor publice în 6-8 luni. Atunci vom avea exact aceleaşi discuţii şi, probabil, cel ţintit va fi mediul privat printr-o creştere a fiscalităţii.

Nu vreau să par exaltat. Într-adevăr, răul problemei este în distribuţia salariaţilor în economie deoarece e limpede că statul are un număr exagerat de mare de angajaţi. Însă această problemă nu poate fi rezolvată peste noapte şi, mai ales, nu prin tăieri dintr-o anumită parte deoarece nu faci altceva decât să strici un echilibru şi-aşa fragil. Soluţia constă în impulsionarea angajărilor în mediul privat. Ştiu, sună a slogan, dar transferul de la stat la privat se poate face numai şi numai în acest mod. Mulţi vor replica spunând că este imposibil să faci aşa ceva într-o perioadă de criză, când economia este în contracţie. Este o eroare! Rolul statului este acela de a impulsiona economia în perioadele de criză. Numai că, la noi, statul are rolul de redirecţionare a şpăgii în funcţie de putere şi de-aici rezultă toate distorsiunile observabile cu ochiul liber.

Există metode eficiente de impulsionare a anagajărilor, în special prin reducerea taxelor pentru cei care angajează şomeri şi prin susţinerea domeniilor prioritare ale economiei. În ceea ce priveşte reducerea de taxe, ea nu trebuie să se aplice imediat deoarece nu va fi decât o cheltuială inutilă. Modalitatea eficientă constă în returnarea parţială a taxelor şi/sau impozitelor după ce întreprinzătorul şi-a îndeplinit obligaţiile(de exemplu, returnarea după doi ani de la angajarea unui şomer a taxelor/impozitelor cheltuite cu acesta în primul an). La capitolul domenii prioritare este destul de greu deoarece, până acum, România nu ştie care-i sunt priorităţile.

Desigur, soluţii există, dar mai e nevoie de oameni(cu o inteligenţă ceva mai mare decât a oii) care să le pună în aplicare. Cum sunt sceptic în această privinţă, cred că trebuie să vă reamintesc un adevăr dovedit: dezastrele sunt colective în timp ce salvările sunt individuale, niciodată invers. România este în  pragul dezastrului, iar de salvat se vor salva numai cei care ştiu cum să se pună la adăpost.

P.S. De câtva timp am o dilemă mare de tot. Întrucât România plăteşte cele mai scumpe blowjob-uri din istoria umanităţii, nu înţeleg de ce practicarea celei mai vechi meserii din lume nu este legalizată. Să fie şi-aici vorba de monopol? :-))

Synthetic life

E greu de spus ce va ieşi din toată povestea asta. Unii spun că avem de-a face cu un nou domeniu revoluţionar, alţii că joaca de-a Dumnezeu e periculoasă.

Recupereaza Europa?

Ceea ce iniţial părea a fi un clasic pattern H&S(pe graficul de 5 min) s-a transformat într-o explozie a preţului euro în raport cu dolarul. Rezultatul arată fabulos în special pe graficul 1h. Pe piaţă se speculează că atingerea nivelului de 1.24 a antrenat activarea unor stop loss-uri ale celor care pariau împotriva monedei unice, iar aceasta a avut ca efect saltul spectaculos la aproape 1.26 în numai două ore. Personal n-aş merge pe aceasta variantă din cauză că saltul spectaculos(şi isteric în acelaşi timp) a început de pe la 1.234.

Tind să cred că mişcarea în sens invers a apărut ca urmare a hotărârii arătate de Germania şi Franţa pentru reglementare pieţelor financiare şi pentru o mai mare integrare politică a UE(dacă aş avea o mare doză de cinism dublată de o pierdere temporară a facultăţilor mentale aş putea susţine că Merkel îmi citeşte blogul :-) ). De asemenea, oficialii celor două ţări par foarte hotărâţi să rezolve problema datoriilor suverane ale ţărilor membre. Mai mult, s-a făcut din nou vorbire despre înfiinţarea unei agenţii europene de rating, instituţie, aş spune, esenţială pentru întreaga construcţie europeană.

Avem de-a face cu o diferenţă fundamentală de abordare a actualei crize. În timp ce europenii sunt adepţii rezolvării problemei datoriilor imediat cum acestea apar, englezii şi americanii preferă să vadă mai întâi rezolvate problemele mediului economic şi abia apoi să se preocupe de datorii. În acest moment e greu să dai dreptate unei părţi. Abordarea europeană pare mai responsabilă, dar presupune sacrificii mai mari din partea mediului economic şi a populaţiei. Cealaltă abordare acordă mai mult suport mediului economic pentru rezolvarea problemelor pieţei muncii urmând ca abia după rezolvarea acestor probleme să-şi pună serios problema finanţelor publice. E greu de spus cine are dreptate. Remarc însă că o prelungire a crizei îi avantajează pe cei care aleg să privească cu responsabilitate din toate unghiurile, fără a ignora "elemente minore" precum datoriile.

Deocamdată investitorii par a aprecia mai mult intenția principalilor jucători din UE. Rămâne de văzut dacă propunerile de reglementare a piețelor financiare vor fi îmbrăţişate şi de ceilalţi participanţi la G20. Tind să cred că luarea unor decizii clare la următoarea întâlnire G20 ar putea reda încrederea în mediul economic. Altfel, nu-mi rămâne decât speranţa că, cel puţin la nivelul UE vom vedea bazele unei noi abordări. Acum e nevoie mai mult decât oricând de o acţiune concertată a tuturor membrilor.

P.S.

1. Ieri, pe la ora 21.30, în timp ce euro creştea în draci, meseriaşii de la Ziarul Financiar(care este un fel de "Libertatea" între publicațiile de business) publicau prognoze sumbre cu privire la euro(via translatorii de la Mediafax). Între timp au mutat articolașul undeva pe la fundul site-ului. Rămân în continuare fidel ideii că poți ajunge miliardar dacă acționezi întotdeauna contrar sugestiilor din ZF. Alții care s-o dea mai rău în bară n-am văzut!

2. Nu trebuie să fim euforici la aprecierea actuală. Tehnic, putem vorbi de o recuperare numai după spargerea nivelului de 1.3(către acel nivel pare a se îndrepta E/U acum).

Martea neagra si lipsa de directie

Decizia nemţilor de a interzice atât tranzacţiile short cu obligaţiuni guvernamentale cât şi speculaţia cu CDS-uri au condus marţi euro la cea mai mică valoare din ultimii patru ani. Miercuri s-a consemnat un nou minim record care însă a trecut mai puţin observat întrucât cotaţiile au terminat ziua la maximele de miercuri, aducând o oarecare linişte în rândul investitorilor.

Mişcarea Germaniei este cu atât mai surprinzătoare cu cât a fost făcută unilateral, fără o consultare a partenerilor europeni. Cu toate că şi-au găsit susţinători printre birocraţii de la Bruxelles, gestul este greu de înţeles. Există unele voci care susţin că serviciile secrete au alarmat asupra unui asalt speculativ masiv asupra bondurilor germane. Personal nu cred în aceste informaţii, mai ales că decizia în sine nu a făcut altceva decât să sugereze o vulnerabilitate a ţării, vulnerabilitate care a fost indusă întregii zone euro. Nu este prima dată când nemţii procedează în acest fel. Multe din problemele UE îşi au rădăcina în modul egoist în care autorităţile germane înţeleg să-şi promoveze interesele. Mai mult, decizia pe care au luat-o este de-a dreptul hilară atât timp cât o decizie similară nu este luată de americani. În acest moment, dacă nu eşti entitate reglementată de statul german poţi specula CDS-uri ale acestei ţări fără nicio problemă.

Desigur, avem de-a face cu una din zecile sau sutele de decizii contradictorii care se iau la nivelul membrilor UE. Dacă în perioadele de creştere efectele acestui comportament sunt estompate, în perioadele de criză acestea par de-a dreptul devastatoare. Spre exemplu, The Wall Street Journal, are astăzi pe prima pagină un articol al cărui titlu spune multe: "The Euro Turns Radioactive". Este vorba despre un sondaj de opinie ai cărui respondenți au fost trezorieri din diverse bănci centrale şi administratori de fonduri de investiţii. Cu toate că titlul articolului induce un sentiment apocaliptic(doar ştim pe care parte a Oceanului apare), se pare că există şi opinii contrare temerii generalizate la adresa monedei unice. Din "echipa" celor care se tem de evoluţia euro fac parte următoarele state: Coreea de Sud, Iran şi Rusia. Spre deosebire de aceştia, actualul raport dintre eură şi dolar este privit de China ca o oportunitate de diversificare a imenselor sale rezerve de dolari. Iar când vine vorba de China, ceea ce spun ceilalţi trece pe planul secund întrucât are capacitatea de a schimba orice raport de forţe de pe piaţă. Evident, din toate acestea nu trebuie înţeles că cei care şi-au declarat exprimat neîncrederea în euro s-au apucat să vândă, în timp ce cei care au încredere s-au şi apucat să cumpere. Asemenea decizii nu se iau pripit, şi, de multe ori, o declaraţie poate ascunde un comportament contrar.

Revenind la bătrânul nostru continent, cred că ar trebui să înţelegem că una din pietrele de temelie ale UE este reprezentată de multiculturalism. La o primă vedere acest concept pare un fel de generalizare a Italiei la nivelul întregii Uniuni. Privind însă în profunzime, multiculturalismul şi multitudinea de opinii reprezintă adevărata forţă a UE. Marea problemă de acum este reprezentată de lipsa de coordonare şi indisciplina, generalizată elemente generate de un set de reguli mult prea lax. Mai mult, principala slăbiciune a UE este dată de faptul că majoritatea popoarelor percep Uniunea ca pe o entitate oarecum externă. De-aici şi egoismul exarcerbat al unor state precum Germania şi Franţa. Cu toate acestea, nu cred în teza dispariţiei euro ci, mai degrabă, într-o reformă profundă a tuturor structurilor continentale. Să nu uităm că UE este prima economie a planetei, iar o scindare nu ar face decât să agraveze problemele membrilor. Cei care afirmă iminenţa dărâmării construcţiei europene, cred că nu-şi dau seama care sunt consecinţele. Vrem/nu vrem, economia europeană este mult mai integrată decât cred unii. Marea problemă este că încă nu avem o integrare politică similară celei economice. Probabil aici este principala provocare a perioadei imediat următoare. Din păcate însă, va mai trece ceva vreme şi incertitudine până vom vedea o construcţie coerentă şi din punct de vedere politic. Dar sunt sigur că va veni!

Febra galbena

Până nu de mult, China părea să fi descoperit panaceul economic. Nicio criză nu atingea această ţară şi nici nu se întrevedeau probleme. Mă rog, mai existau unii nebuni, printre care şi subsemnatul, care încă de acum doi ani spuneau că modelul perpetuu de creştere experimentat de China este nesustenabil. Anul trecut, dezastrul a fost evitat printr-un mega pachet de stimulare care s-a transformat într-un adevărat succes. China a crescut spectaculos evitând problemele economice şi, implicit, sociale.

Modelul de creştere, cum bine se ştie, a fost ajutat de devalorizarea monedei naţionale care a dat un plus de competitivitate produselor chineze. O competitivitate atât de mare încât, taxele vamale ale partenerilor comerciali erau o adevărată glumă. Pentru a evita un scandal, China şi-a devalorizat moneda "legând-o" de dolar. Cum dolarul scădea, produsele chinezeşti îşi păstrau competitivitatea pe piaţa americană, iar pe restul pieţelor deveneau atât de ieftine încât îngropau întregi sectoare industriale.

Din tot acest joc, valuta încasată de China a mers în două direcţii: infrastructură şi rezerve. Astfel s-a ajuns la o rezervă gigant cu potenţial distructiv. Succesul economic al ţării însă nu a fost transferat la nivelul omului de rând. A fost o decizie politică, menită a menţine supremația sistemului și a partidului unic. Cum societatea chineză este un melanj între comunism şi capitalism, din politica restrictivă a rezultat o puternică polarizare a societății, vizibilă mai ales în zonele de boom. 

Ceea ce se remarcă acum în China este o cădere accentuată a pieței bursiere. SSE a pierdut peste 22% de la începutul anului și fenomenul nu dă semne de stabilizare. De ce? Unii explică aceasta prin efectul pervers produs de deprecierea euro în raport cu dolarul. Poate că au dreptate, dar eu cred că avem de-a face exact cu semnalul pe care-l dau economiile în momentul în care supraîncălzirea se transformă în dezumflare bruscă. Vom vedea un picaj în forță al "Imperiului galben"? Probabil, dar mai trebuie luată o variabilă în calcul: rezerva valutară. De multe ori, observatorii fenomenului economic uită să ia în consideraţie anumite variabile. Aceasta e una de care trebuie să ţinem cont. Va fi foarte interesant de văzut ce se va întâmpla cu uriaşele cantităţi de dolari deţinute de chinezi. Le vor reintroduce în propria economie pentru susţinere? Vor demara noi proiecte gigantice de infrastructură? Greu de spus. Cert este însă că uriașa rezervă valutară are potențialul unei bombe de distrugere în masă. Economia Chinei devine, pe zi ce trece, un balon din ce în ce mai artificial, pe care autoritățile se încăpățânează să-l umfle la infinit. De fiecare dată când apare o gaură se grăbesc s-o peticească, după care, reumflarea continuă cu voioșie. 

Deocamdată nu putem spune decât că a apărut o nouă fisură. Dacă aceasta va fi și cea care va declanșa marea explozie rămâne să vedem. Oricum, certitudinea e că, până la urmă, vom avea ceva haos în zona menționată. Iar acest haos, este, cu siguranță, unul care va zdruncina ordinea economică mondială.

Demagogie

Ieri leneveam în faţa unui ceai, cu un profil de cămilă în depărtare şi cu o muzică atât de liniştitoare încât am crezut că mă aflu în paradisul imaginaţiei mele. Şi toată această imagine era stricată de discursul probabil a  celui mai mare demagog în viaţă care, ca un bun patriot, a început să reacţioneze la ore de maximă audienţă. Iar reacţia nu cred că era cauzată de vreo temă de interes naţional, ci de semnalul de alarmă pe care i l-au dat consilierii în momentul în care i-au dezvăluit că în numai o zi cota de încredere i-a scăzut  cu 11 procente. Din toată îngăimarea plângăcioasă nu lipsea decât pixelul albastru şi feciorelnica Nutzi dezvăluindu-ne cum în tinereţea ei impecabilă nu putea merge la poştă decât cu bilet de voie de la mă-sa.

Evident, mă enervează acest tărăboi iscat de cel care susţinea acum un an şi jumătate pe un ton imperativ că nepunerea în aplicare a majorării cu 50% a salariilor profesorilor ţine de incompetenţa guvernului. Pentru cei cu mintea scurtă, reamintesc faptul că Tăriceanu, după o serie de majorări iraţionale de venituri pe care le operase cu o largheţe demnă de Maica Tereza, efectiv s-a speriat de efectele pe care le-ar putea avea o asemenea majorare. Nu numai că ar fi produs serioase daune bugetului, dar ar fi pornit o campanie devastatoare de revendicări pe aceeaşi temă din partea sindicatelor bugetarilor.

Strânşi cu uşa de un FMI care a jucat clasic în această partidă, oficialii noştri se dau de ceasul morţii anunţându-ne măsuri aberante de redresare economică. În fapt, ceea ce vor să facă incompetenţii puterii nu este altceva decât punerea ştreangului la gâtul unei economii şi-aşa în derivă. Reducerea veniturilor bugetarilor este o măsură imposibil de pus în aplicare: nu poţi reduce veniturile unui salariat pentru că nu ai suport legal. De asemenea, această măsură nu face altceva decât să menţină un stat bolnav şi cu o groază de angajaţi incompetenţi. Dacă era vorba de economii, nu înţeleg de ce nu se fac disponibilizări. O asemenea măsură are suport legal şi, în plus, ar conduce un aparat de stat mai suplu.

Băsescu nu a spus nimic de directorii lui Boc angajaţi prin două Ordonanţe neconstituţionale şi care costă aproximativ 30 milioane EUR/an(sunt curios dacă piticu' va avea de unde să scoată aceşti bani în momentul în care va fi pus să plătească), de scandalosul plan de construire a unui portal web cu 500 milioane EUR, de licitaţiile cu dedicaţie şi de toate scandalurile care gravitează în jurul guvernului personal. Evident, acestea erau discuţii tabu deoarece trebuie să înţelegem că s-ar duce de râpă toată ţara dacă nu ar fi date contracte grase firmelor de partid. De asemenea, nu am auzit niciun cuvânt despre aberantul an 2009 în care nu s-a făcut altceva decât campanie electorală cu bani de la acelaşi FMI.

Este de-a dreptul scandalos ceea ce se petrece! Schema pe care încearcă să o pună în aplicare Băsescu nu numai că ne conduce către un dezastru economic, dar va avea ca efect supraîndatorarea ţării. În final vom fi mândrii posesori ai unui stat din ce în ce mai bolnav şi mai corupt, în care taxele şi impozitele vor creşte geometric, iar evaziunea va fi ocupaţia de bază a tuturor. O ţară ocolită de investitori, situată la o periferie din ce în ce mai incertă a Europei. O ţară din care e bine să ieşi cât mai e timp.

N-o să stau prea mult la taclale pe marginea acestui subiect. Probabil, ca şi până acum, se va lua cea mai proastă decizie. Iar pentru a nu putea fi nimeni acuzat, întreaga vină pentru decizie o va avea CES. Din toată această afacere, preşedintele-rege al show-urilor OTV-iste speră să iasă cu faţa curată, dar, pe zi ce trece, se afundă tot mai rău în propriu-i discurs din ce în ce mai ilogic. Şi nici audienţele lui Diaconescu nu mai sunt ce-au fost!

PS.

1. Aud că lumea bancară s-a cutremurat deoarece vestitul bancher Ionuţ Popescu şi-a dat demisia din Consiliul de Administraţie al Eximbank. Aştept cu interes să văd câte bănci se vor înghesui să facă o asemenea preţioasă achiziţie.

2. Mi-a trimis un prieten o înregistrare de la OTV cu soluţiile lui Pavel Coruţ pentru ieşirea României din criză. Tare de tot subiectul! Sunt curios dacă l-o fi contactat Băsescu pentru consiliere(ar face un tandem foarte reuşit cu Aliodor).

Salvarea unei corabii in deriva

Nevoit fiind să mă trezesc cu noaptea în cap, am urmărit ieri live conferinţa de presă a lui Olli Rehn şi a Elenei Salgado(de la sfârşitul întrunirii de urgenţă a Miniştrilor de Finanţe din UE). Am avut în intenţie să scriu chiar în acele momente primele impresii pe care le-am avut, dar acest lucru nu a fost cu putinţă. Un prieten îmi promisese că mă trece graniţa unei ţări din "Axa răului" şi m-am grăbit ca un copil, chiar dacă eram conştient că e imposibil să intri acolo fără a primi în prealabil viză. Evident, totul a fost un eşec şi, întrucât sunt la al doilea refuz, este puţin probabil ca în viitorul apropiat să mai pot intra în respectiva ţară. :-(

Revenind la problemele continentale, trebuie subliniat că avem de-a face cu trezire bruscă din somn a oficialilor europeni. Şi cum când te trezeşti brusc din somn rişti să te sperii sau, mai rău, să dai cu capul în perete, cred că liderii ţărilor membre ale UE au avut câte puţin din ambele. Aprobarea pachetului substanţial de sprijin în valoare de aproximativ 1 trilion de dolari este într-adevăr un lucru pozitiv, care a mimat solidaritatea. În realitate s-a acţionat fix în ceasul al doisprezecelea, înainte de a se transforma totul în scrum. Se pare că, până la urmă, liderii europeni au conştientizat faptul că lucrurile deja sunt mult prea interconectate pentru a se putea face abstracţie de acest lucru. Apetitul pentru consum al porcişorilor a fost întreţinut cu generozitate de bănci germane şi franceze, ceea ce ar fi putut transforma intrarea în default a oricărei membre a EMU într-un adevărat dezastru pentru ceilalţi. Cu toate că mulţi spun că euro este o utopie, această "utopie" poate deveni extrem de toxică în cazul în care se prăbuşeşte.

S-a spus că a fost evitat un al doilea dezastru, că intervenţia a fost luată pentru a nu avea de-a face cu o a doua criză globală şi că, prin această injecţie, s-a rezolvat toată problema. Nu cred că este aşa. Pentru mine, pachtul actual de stimulare seamănă ca două picături de apă cu cel de peste Ocean, de după colapsul Lehman. Nu este nimic altceva decât o simplă injecție care, pentru moment, a amânat dezastrul. Schema este deja exersată în SUA și a funcționat până acum(BCE va cumpăra bonduri ale membrilor, la fel cum FED-ul cumpără bonduri ale SUA). Ceea ce uită unii este faptul că adevărata recuperare se obține în urma reformei. Iar pentru reformă ai nevoie de viziune, nu de arătat cu degetul către speculatorii răi.

În concluzie putem spune că aprobarea pachetului de ajutorare este un element pozitiv, chiar dacă în Germania Merkel pierde tocmai din această cauză(e greu să explici prostimii realitatea). Ceea ce însă trebuie făcut cu urgență maximă este reforma profundă a întregului spațiulu european. Dacă nu se va realiza, întregul pachet de stimulare va fi doar un element insignifiant care nu va mai conta în momentul în care lucrurile se vor înrăutăți cu adevărat. Deocamdată lucrurile s-au liniștit, dar asta până la apariția febrei galbene. Atunci, cei care nu vor fi pregătiți vor fi victime sigure. Dar mai trebuie să treacă ceva timp, așa că respiro-ul obținut de europeni poate fi benefic în cazul în care găsesc resursele pentru a acționa rapid.

O noua directie pentru Google

Cred că nu mai este o noutate pentru mulţi interesul Google în ceea ce priveşte cărţile. Am putea spune că, prin serviciile pe care le oferă, interesul "stăpânului căutărilor" este suspect de mare pentru a nu reprezenta o direcţie. Iar lucrul acesta s-a dovedit în momentul în care s-a anunțat lansarea serviciului Google Editions, o platformă pentru vânzarea și distribuirea cărților în format digital. Spre deosebire de concurenţi, Google Editions va putea distribui conținut digital pentru orice tip de platformă, indiferent dacă este sau nu proprietară.

Putem spune că noua inițiativă a firmei din Mountain View este cea mai importantă decizie de la dezvoltarea AdSense și până în prezent. Practic, serviciul se va constitui într-o platformă gigantică ce va permite editorilor să-și vândă producțiile simplu și rapid. Iar prin producții nu trebuie să ne gândim numai la cărți. La fel de bine vor putea fi vândute ziare, reviste, broșuri, documentații s.a.m.d. Este o mişcare excelentă pentru Google care, dacă va fi pusă bine în aplicare, va aduce companiei venituri comparabile cu cele din publicitate. La fel de adevărat este că această decizie poate însemna probleme majore pentru cei care deja activează în acest business. Marii distribuitori actuali(Amazon, Barnes&Noble etc.) este posibil să nu-și mai găsească loc pe piața ebook-urilor. 

Cea mai crudă lecție probabil o va primi Amazon deoarece întreaga strategie Kindle(sau nook în cazul B&N) se va dovedi o imensă cheltuială inutilă. Va fi încă o lecţie din seria "dacă ştii să faci soft nu înseamnă că poţi face şi hardware". Şi, cum segmentul cărţilor electronice va creşte în defavoarea celor clasice, putem spune că cei care activează acum pe piaţa distribuţiei de carte au două variante: ori se reinventează ori mor. Repet, aceasta se va întâmpla numai în cazul în care serviciul va fi bine implementat!

Cu această inițiativă, Google împușcă doi iepuri dintr-o lovitură. În primul rând își dezvoltă încă o sursă substanțială de venit, iar în al doilea rând va avea putea indexa mult mai ușor conținutul cărților pe care le distribuie. Astfel, Google Books își poate asigura supremația în defavoarea competitorilor.

Cu toate că "viitorul sună bine", Google se poate transforma în victima propriului succes deoarece poate face obiectul unei investigaţii anti-trust. Deja multe din serviciile pe care le-a dezvoltat sunt lideri absoluţi de piaţă, iar această realitate, din ce în ce mai evidentă, poate atrage investigatorii ca un magnet.

Cum se cloceste o revolutie

Acum vreo doi ani, adică pe la începuturile crizei, un grup de manifestanți greci au atârnat pe Acropole un îndemn către europeni de a li se alătura. Lângă respectivul banner, un altul făcea apel direct către Berlin. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar respectivele fotografii au ocupat primele pagini ale principalelor ziare din lume. La momentul respectiv totul mi s-a părut aberant. Ce legătură avea Europa cu una din multele răzmeriţe sindicalo-comunistoide din Grecia?

Acum câteva zile, atât în Wall Street Journal cât şi în Financial Times(şi în tot ceea ce înseamnă flux msm) apărea o fotografie de la o manifestaţie similară. La fel ca şi în urmă cu doi ani, manifestanţii au atârnat un banner pe care scria "PEOPLES OF EUROPE RAISE UP". Mi s-a părut ciudată repetiţia, dar am trecut-o cu vederea.

Ieri am condus aprope 1000 Km şi am fost total deconectat de actualitate. Aşa se face că, pe seară, după ce m-am instalat la hotel, am reuşit să prind singurul post practicbil pe-aici, adică CNN-ul, unde am urmărit în direct incredibilele imagini ale încăierărilor din Piaţa Syntagma. Toată acea violenţă mi-a lăsat un gust amar deoarece acolo nu e vorba de Grecia pe care o ştiu. Totul mi se pare că are un puternic iz artificial şi e de neînţeles motivul pentru care se apelează la asemenea spectacole.

Sunt unul dintre cei care nu cred în coincidenţe, iar evenimentele de acum doi ani, urmate de întreaga nebunie actuală, par o coincidenţă greu de digerat. Extinzând raţionamentul, trebuie să înţelegem că intrarea Greciei în default poate paraliza toată Europa. Estul(în particular popoarele balcanice) ar fi cel mai afectat, dar în aceeaşi ecuaţie sunt şi marile bănci germane şi franceze care, în mod sigur, sunt incapabile să digere pierderile rezultate în urma unui asemenea dezastru. Cu toate acestea, se apasă voit pe realizarea unui scenariu în urma căruia Grecia să cadă. Se doreşte oare o revoluţie la nivel continental? Eu cred că da. O revoluţie în urma căreia să rezulte o centralizare mai mare a economiei şi politicii. Iar tot acest spectacol este menit a-i convinge pe contribuabilii ţărilor mari că aşa nu se mai poate şi că trebuie "făcută ordine". Nu ştiu de ce am impresia că trăim într-un 1848 cu repetiţie.

Ce se mai externalizeaza

Au început cu servicii basic, gen culegere de text, umplere baze de date, transcriere s.a.m.d. Au continuat cu servicii ceva mai complexe, gen call center, pentru ca, într-un final să ajungă la dezvoltare de soft, administrare de centre de date şi alte tipuri de servicii sensibile. Desigur, vorbesc despre indieni, adică despre cei care s-au specializat în a prelua munca altora la un preţ mult mai mic. Şi nu mă refer aici aici la un domeniu anume. Din punct de vedere teoretic, indienii pot prelua absolut orice. Dacă există cerere, imediat se vor forma o groază de firme oferind servicii similare celor din ţara de origine la preţuri mai mici.

Întrucât vorbim despre servicii cu care ne-am obișnuit lucrurile nu mai par demult atât de ciudate. Nu i se pare nimănui nimic exagerat în a face o revizie a unui avion sau vapor în India datorită costurilor mai joase. Dacă însă s-ar pune în discuţie externalizarea unei părţi bune din educaţie ce părere aţi avea? Această idee i-a venit unui profesor de la Universitatea George Washington. Dr. Chandru Rajan și-a propus să externalizeze corectarea temelor de casă și a lucrărilor studenților. Ideea e simplă: decât să stai și să corectezi aceleași și aceleași lucruri, mai bine angajezi pe cineva care să facă acest job repetitiv, ție revenindu-ți doar sarcina de a pune note. Până acum, Virtual-TA, firma profesorului Chandru Rajan, a reușit încheierea unor contracte cu câteva instituții de învățământ americane și pare a deschide o nouă nișă de business, anume învățământul virtual global. Cu alte cuvinte, cursul ți-l predă un profesor celebru, lucrările ți le alocă un soft specializat, iar corectarea acestora o va face cineva din India. Notarea probabil o va face o secretară care, în același timp, se va ocupa și de relațiile cu studenții(aceasta evident, în cazul în care nu cumva serviciul a fost externalizat). Va rezulta un hibrid impecabil din punct de vedere al costurilor, deoarece o universitate va avea angajați doar câțiva indivizi care se vor ocupa mai mult de chestiunile administrative. Mi-e greu să-mi dau  seama ce efecte va avea din punct de vedere educațional. Pot spune numai că în învățământul tradițional, legătura dintre profesor și student este esențială. 

Nu mă pot pronunța asupra eficienței sau ineficienței acestui model, dar e clar că, ușor, ușor școlile delimitate de un spațiu fizic se vor confrunta cu probleme serioase în viitorul apropiat. Este un trend clar al cărui pionierat este reprezentat de firma profesorului de la George Washington University. Și, încă odată, în business-ul global de externalizare, indienii sunt deschizătorii de drumuri.

Octopus

Mi-am pus de foarte multe ori întrebarea referitoare la motorul creşterilor fulminante înregistrate pe pieţele bursiere ale lumii începând cu martie 2009. După o criză de asemenea dimensiuni, recuperarea ar fi trebuit să fie mult mai lentă şi mult mai anevoioasă. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an este însă incredibil deoarece ritmul de creștere al prețurilor pe toate piețele lumii a fost unul nebunesc. Am asistat practic la o isterie similară perioadelor de exuberanță economică, pe fondul unei înrăutățiri a fundamentelor. Numai dacă dăm ca exemplu rata de creștere a șomajului şi avem o imagine dezastruoasă. Astfel, cu cât lucrurile se afundă, cu atât imaginea pieţelor este mai atrăgătoare.

Cu toate că toată lumea bănuieşte care este adevăratul motor al actualei creşteri, nimeni nu are curajul să o exprime cu subiect şi predicat. Acesta este motivul pentru care vineri am fost surprins să citesc o asemenea opinie în Financial Times. Ea aparţine lui Leigh Skene, un veteran al pieţelor de capital. Şi, pe cât de scurt este articolul, pe atât de logică şi devastatoare în simplitate este judecata lui Skene. Pornind de la datele din sondaje, Skene remarcă faptul că nu investitorii tradiționali sunt cei care, la ora actuală, sunt cumpărători neți de acțiuni. În acest caz, rezultă că adevăratul motor al creşterilor nu sunt fundamentele economice ci, aşa cum bănuia toată lumea, băncile de investiţii. Motivele sunt identificate impecabil:

"Their buying would appear to be for one of two reasons. Firstly because they think the authorities will prevail in their (so far unsuccessful) efforts to inflate their way out of debt liquidation; or secondly because they are too big to fail and so can afford to take a huge gamble that enough buying will convince others to rush in and buy their inventory of risk assets at even higher prices."

Este, dacă vreți, exact același model care ne-a dus către dezastrul actual. Același model irațional repus în aplicare de câteva instituții care s-au obișnuit poate mult prea mult cu schema criză-bailout. Numai că între timp lucrurile s-au mai schimbat. Statele se află într-un dezastru al finanțelor publice și, în mod sigur, nu vor avea banii necesari bailout-urilor viitoare. Probabil va veni și momentul adevărului, însă tind să cred că va veni prea târziu.