2008 la final

Suntem acum la sfârşitul lui 2008. Cu alte cuvinte, a mai trecut un an şi, chiar dacă sună a clişeu, trebuie să ne bucurăm! Finalul unui an nu reprezintă un sfârşit, ci un nou început. Suntem plini de speranţe, de aspiraţii, de planuri. Este momentul în care simţim că avem în faţă o nouă provocare, că mai avem multe de făcut şi, mai presus de toate, că ne va merge mai bine.

Suntem la al doilea an de când am început aventura acestui blog. Uneori nici nu-mi vine să cred cât de repede a trecut acestă perioadă. Câte s-au întâmplat, câte personalităţi ne-au trecut prin faţa ochilor, câţi au apărut şi câţi au dispărut. Am trecut de-a lungul acestei perioade prin foarte multe evenimente interesante, iar acum ne pregătim să trecem peste un hop major. Evident că-l vom trece şi, întrucât în aceste momente suntem condamnaţi la optimism, de pe urma acestui hop ne vom alege cu o experienţă în plus pe care mai târziu o vom povesti celor care vor avea răbdarea să ne asculte.

Nu vă voi mai plictisi acum cu elucubraţiile mele şi voi trece direct la tradiţionalele urări de sfârşit de an.

Vă doresc să aveţi un an mai bun, mai frumos şi plin de realizări! Multă sănătate vouă şi tuturor celor dragi!

Iar la final, vă ofer un scurt remember al lui 2008, văzut prin ochii fotografului Eirik Solheim:

2009 - Ce va fi? (partea a II-a)

Dacă ieri ne-am ocupat în trecere de trendurile economiei mondiale pentru 2009, iată că a venit şi rândul bietei noastre ţărişoare. Iar când spun "biata" nu vreau nicidecum să fiu patetic ci cât se poate de exact.

Aşa cum am spus ieri, 2009 va fi un an de coşmar pentru economiile emergente, categorie din care face parte şi România. Subţierea liniilor de finanţare, creşterea costului creditului precum şi gravele dezechilibre vor face ravagii. Revigorarea economiei se va lăsa aşteptată, iar ipotezele conform cărora pe la jumătatea anului vom vedea "luminiţa de la capătul tunelului" sunt false. Ceea ce trebuie să înţelegem este că suntem la începutul unei perioade grele, iar veştile bune(dacă vor exista) de peste ocean vor avea ecouri aici la un interval de minim 8-10 luni. Asta înseamnă că şi în cazul optimist în care economia americană ar da semne de revenire prin iunie-iulie, la noi s-ar simţi abia în 2010.

Deocamdată au fost lovite firmele multinaţionale, adică principalii angajatori şi exportatori ai ţării. Cu toate că încă nu s-au făcut multe disponibilizări, în perioada imediat următoare ne vom confrunta cu o creştere galopantă a şomajului. Aceasta va subţia veniturile statului şi va crea tensiuni sociale puternice. De asemenea, disfuncţionalităţile întreprinderilor mari vor avea efecte nefaste asupra partenerilor care, de cele mai multe ori , sunt IMM-uri cu capital autohton.

În ceea ce priveşte statul, deja se constată o scădere a sumelor colectate, iar scăderea se va accentua. Cum impozitele pe profit sau salarii nu vor putea fi mărite(aici chiar va fi nevoie de stimulente), singurele surse viabile de venit vor fi impozitele pe proprietate. În mod cert anul viitor vom avea o mulţime de taxe şi impozite noi, în ciuda promisiunilor din campania electorală(dacă nu mă înşel erau unii care promiteau ştergerea a 100 de taxe).

Băncile vor cunoaşte o deteriorare extremă a portofoliului de credite. Cum bani vor fi din ce în ce mai puţini, nivelul restanţelor va creşte galopant, transformându-se până la urmă în pierderi. Piaţa creditului va continua să se subţieze, băncile urmând a fi ocupate în principal cu atragerea de surse şi curăţarea portofoliului de credite. Sunt multe voci în piaţă care consideră ca începând cu luna ianuarie piaţa creditului se va dezgheţa. Nimic mai fals! Afirmaţia ar putea avea o doză de realism dacă am vorbi de ianuarie 2010, nicidecum de 2009.

Un alt element de presiune va fi cursul de schimb. Deja acesta a depăşit 4 lei, următorul prag fiind cel de 4.2. S-au emis diverse previziuni cum că anul viitor cursul va evolua în banda 4.2-4.5, ceea ce cred că este eronat. Cei care emit ipoteze legate de curs se bazează mai mult pe cotaţiile futures, fără să ţină cont de realităţile macro ale ţării. În câteva luni optica se va schimba, iar 4.5 va fi considerat un curs bun. La presiunea care există în piaţă va fi problematică apărarea "redutei" de 5 lei/EUR şi nu este exclus să vedem depăşit acest prag.

Aprecierea monedei europene va pune o presiune suplimentară pe piaţa imobiliară, unde ne vom confrunta în continuare cu deprecieri masive pe toate segmentele. Isteria va fi amplificată de imobilele scoase la licitaţie de către bănci(atât vechi cât şi noi). Până la urmă, acesta va fi principalul motor de depreciere pe segmentul rezidenţial. În ceea ce priveşte retail-ul, cred că în 2009 vom cunoaşte primul faliment al unui mall precum şi mai multe amânări pentru parcurile comerciale neterminate. Inflaţia de mall-uri şi galerii comerciale, dublată de scăderea consumului, va forţa lanţurile de magazine să-şi optimizeze prezenţa(în special în provincie).

Bursa a fost în 2008 principala instituţie care a reacţionat în timp util la criză, mai ales datorită prezenţei mari a străinilor. Aceasta a făcut ca piaţa de capital să sufere o corecţie dură, dar extrem de sănătoasă. Cu toate că în acest moment numeroase titluri listate pe bursă arată foarte bine din punct de vedere fundamental, încă nu a sosit momentul de cumpărare. Va urma un an greu, cu lichiditate scăzută şi preţuri evoluând descrescător. Stabilizarea preţurilor ar trebui să înceapă din a doua jumătate a anului viitor, dar poate fi întârziată de unele falimente care pot apărea pe fondul crizei. În principal, lipsa investitorilor străni se va simţi dramatic pe tot parcursul anului următor, dar este posibil să avem un început de stabilizare/acumulare în a doua parte a lui 2009.

În concluzie, 2009 va fi un an greu, dar nu imposibil. Desigur, vor avea un mare impact deciziile luate de politicieni. Dacă ne vom amăgi cu pomeni electorale nu vom face altceva decât să ne săpăm groapa din ce în ce mai adânc.

Şi, ca o ultimă remarcă, aş dori să afirm că o criză nu este întotdeauna un lucru rău, deci perspectiva ei nu ar trebui să ne deprime. Averi, destine, cariere s.a. se fac atât în vremuri bune cât şi în vremuri de criză. Nu trebuie decât să înţelegem realitatea în care ne aflăm şi să luăm decizii corecte.

2009 - Ce va fi? (partea I)

Cum 2008 se apropie de sfârşit, cred că este momentul să readucem în prim-plan "sportul" preferat, anume acela al predicţiilor. Pentru a nu mai lăsa loc interpretărilor m-am hotărât să public cât se poate de clar ceea ce cred că se va întâmpla în anul care urmează. Şi, pentru o lectură liniştită vom splita materialul în două părţi: astăzi publicăm previziunile pentru economia mondială, iar mâine pe cele referitoare la economia autohtonă. În acest fel, data de 31 decembrie o vom aloca numai transmiterii urărilor de bine! Să începem.


Există foarte de multe previziuni privind îmbunătăţirea economiei americane pentru al doilea semestru al anului viitor. Personal, observând cât de adâncă este criza actuală, cred că este prematur să ne pronunţăm, şansele fiind extrem de mari ca situaţia să continue să se degradeze, fără un orizont vizibil(în acest moment) de rezolvare. Probabil criza care deocamdată s-a simţit doar la nivel financiar se va propaga în economia reală. Cert este că actuala criză va fi cea mai mare criză de la The Great Depression până în prezent(să sperăm că nu va fi mai mare decât GD). Referitor la soluţiile propuse de rezolvare a crizei, cred că sunt neinspirate şi nu vor avea ca rezultat decât o ameliorare temporară. Vom vedea probabil din ce în ce mai mulţi bani injectaţi pentru stimularea economiei, dar rezultatele nu vor fi cele aşteptate(în ceea ce priveşte "stimulii", situaţia e valabilă pentru majoritatea covârşitoare a statelor).

Băncile centrale ale statelor dezvoltate vor opera scăderi ale dobânzii de intervenţie, astfel încât sunt şanse serioase ca sfârşitul anului viitor să ne prindă cu dobânzi apropiate de zero. Acest "sport periculos" va fi 100% efectul prelungirii crizei, iar noua realitate ne va teleporta pe un teren destul de ciudat(din punct de vedere economic). Este posibil ca intervenţia băncilor centrale în piaţă să fie mult mai brutală decât până acum. Probabil vom asista chiar şi la achiziţionarea de către acestea a activelor neperformante prin diverse metode mai mult sau mai puţin OK(după modelul "patentat" de SUA).

Sub presiunea reducerii consumului, preţul petrolului(ca şi al celorlalte mărfuri) are toate şansele să rămână la niveluri scăzute o bună parte a anului viitor. După ce vor evolua într-o bandă relativ joasă, preţurile vor începe să se înscrie pe un trend ascendent(în special petrolul, care are toate şansele să înceapă un nou rally către 100$). Probleme ar putea apărea prin primăvară la preţul alimentelor, unde cred că suntem pe cale să ne confruntăm cu o criză. De profunzimea acestei crize depind extrem de mult şi celelalte preţuri. În ceea ce priveşte aurul, cred că se vor înregistra în continuare creşteri pe fondul încrederii din ce în ce mai scăzute în monedă.

Cu toate că preţul petrolului va fi mic(în prima parte a anului), dezvoltatea statelor emergente va fi frânată pe fondul scăderii semnificative a consumului. Practic, anul viitor este unul extrem de greu pentru statele emergente întrucât abia acum vor fi lovite cu adevărat de "unda seismică" a crizei. Creşterile înregistrate în cursul anului curent pe aceste pieţe sunt înşelătoare, iar investiţiile în respectivele zone au toate şansele să fie păguboase. Oricum, crizele din zonele emergente vor ţine capul de afiş al ştirilor de anul viitor.

Dolarul va continua să se deprecieze uşor faţă de principalele valute. Sunt sincer atunci când afirm că, din punctul meu de vedere, dolarul nu mai are valoare intrinsecă. Cu toate acestea, probabil în primele 6-8 luni ale anului viitor nu se va confrunta cu cutremure. Euro ar putea începe să piardă din putere în a doua jumătate a anului viitor, pe fondul accentuării crizei în UE. În ceea ce priveşte UE, în mod sigur vom asista la cea mai mare contracţie economică a zonei din ultimii 20 de ani. Statele est-europene vor fi lovite aleator de criză şi vor îngroşa extrem de puternic nota de plată a UE.

Priviti catre Ucraina

După ce a implementat modelul portocaliu, Ucraina inaugurează o nouă perioadă: aceea a crizei economice profunde. Mulţi au fost luaţi pe neaşteptate de ştirile privind devalorizarea galopantă a hryvnia(moneda naţională a Ucrainei), în timp ce alţii aşteptau confirmarea prăbuşirii de câteva luni. Cert este că ceea ce se întâmplă în ţara vecină trebuie privit cu foarte mare atenţie întrucât, în anul care vine, vom avea parte de un pattern similar. Singura diferenţă care este între noi şi ei ţine de, să-i spunem, "apartenenţa politică": în timp ce la noi orientarea este clară pro-vest, la ei încă se dau lupte între vestul reprezentat de Iuscenko şi "Maica Rusie" a cărei reprezentantă a devenit Iulia Timoşenko.

Pentru ţara vecină, exportul de oţel şi metale feroase reprezintă 40%, iar căderea preţurilor pe piaţa mondială a afectat extrem de grav intrările de valută. În acest context, Banca Naţională a Ucrainei îşi apără moneda prin creşterea dobânzii de intervenţie(în prezent 22%). Vremurile însă sunt extrem de nefavorabile. Cu toate că preţul gazelor este în uşoară scădere, creşterea importurilor supune ţara unei presiuni extreme. Recenta devalorizare a monedei naţionale a pus importatorii în imposibilitatea de a se proteja, iar costurile suplimentare, pierderile şi riscul asociat importului se va reflecta în preţurile finale. Iar creşterea preţurilor înseamnă inflaţie şi, fără ajutor, se poate intra într-o spirală periculoasă. În ceea ce priveşte băncile, riscul unei crize sistemice este extrem de mare întrucât, conform datelor furnizate de BNU, peste 50% din creditele acordate sunt denominate în dolari. Rezultă că ucrainienilor le va fi din ce în ce mai greu să returneze banii împrumutaţi. Dacă luăm în considerare creşterea alarmantă a şomajului avem tabloul complet: dezastru pe toată linia.

Este bine să ne uităm acum, mai mult ca oricând, către ţările cu probleme. Islanda, Ungaria, ţările baltice, Ucraina reprezintă lecţii din care trebuie să învăţăm. Şi, pe cât posibil, să nu repetăm greşelile pe care le-au făcut sau le vor face.

Marea cadere

Ieri s-a înregistrat cea mai mare depreciere a dolarului faţă de euro de la naşterea monedei europene. De-aici lucrurile pot lua orice turnură. Specialiştii pariază pe o depreciere accelerată a monedei americane, în principal cauzată de scăderea dobânzii operată de FED. Celălat factor exterm de important a fost dărnicia autorităţilor anericane. Mai ţineţi minte elanul revoluţionar cu care au purces la acoperirea găurilor? Ei bine, încep să apară roadele unei politici bezmetice.

Ceea ce se petrece peste Ocean ar trebui să se constituie într-o lecţie clasică de economie. Politicianismul şi inconştienţa sunt fatale fenomenului economic. Dacă vă amintiţi, fiecare decizie pripită a americanilor a fost comentată negativ pe acest blog. Când Bush şi Paulson au propus planul de salvare de 700 mld. $, toată lumea a crezul că minciuna a învins şi economia va reveni pe panta eronată pe care se afla în urmă cu un an. Aş putea spune că mulţi au răsuflat uşuraţi. Şi, pentru a-şi confirma dorinţele, dolarul a început un rally contra naturii. Cu cât problemele se adânceau, cu atât moneda americană se aprecia inexplicabil. Iată că acea creştere artificială este pe sfârşite, iar ceea ce veţi vedea va fi cel puţin spectaculos.

Făcând o recapitulare a ultimului an, putem spune că până acum s-au cheltuit bani numai pentru eschive. Evitarea recesiunii, evitarea colapsului sistemului bancar sau evitarea colapsului industriei auto(urmează!) au fost motive pentru a pompa inutil bani în sistem. Iar pomparea de bani a avut un efect pervers: pe moment a părut a stabiliza situaţia, dar de fiecare dată, s-a sfârşit cu o problemă mult mai mare.

Cei care cred că Obama va găsi soluţia magică pentru rezolvarea crizei se înşeală. La ora actuală, politica de "new deal" pe care o propune nu are finanţare. În plus, încercarea de a rezolva problemele actuale cu uneltele trecutului va fi sortită eşecului: e ca şi cum ai încerca să rezolvi problema Centralei de la Cernobîl cu sapa şi lopata. Probabil americanii vor cunoaşte cea mai urâtă faţă a crizei prin martie-aprilie, iar atunci se va lua o decizie radicală. O decizie care ar fi putut fi luată anul trecut şi care i-ar fi scutit aruncatul cu bani pe foc!

Lecţia pe care o vom primi este una simplă şi veche de când lumea: nu se poate trăi în minciună. Este o lecţie pe care ar trebui să şi-o însuşească şi bravii noştri politicieni. Oare o vor înţelege?

Vorbe-n vant

Am avut curiozitatea să mă uit pe recent-încropitul program de guvernare şi, aşa cum era de aşteptat, dă impresia unui program de campanie electorală. Reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază, 1000 km de autostradă sau creşteri salariale(nu se spune nimic despre creşterea cu 50% a salariilor profesorilor) reprezintă, din punctul meu de vedere, o listă de sloganuri înşirate pe hârtie. Ceea ce este mai grav este faptul că nimeni nu precizează sursele de finanţare necesare realizării investiţiilor si pomenilor prezentate acolo.

Cel mai sensibil punct din programul de guvernare cred că este cel referitor la TVA. Dacă în perioada campaniei electorale o asemenea promisiune era de înţeles, în noile condiţii mi se pare inacceptabil. Mulţi cred că operarea unei asemenea reduceri va conduce automat la scăderea preţului alimentelor de bază, ceea ce este eronat. Nu vom avea decât o creştere a profiturilor producătorilor/distribuitorilor şi foarte multă fraudă(tentaţia fraudării este extrem de mare având în vedere diferenţa de procent).

În ceea ce priveşte programul de acţiune pentru gestionarea crizei se specifică stabilirea unei platforme comune de acţiune la nivelul Guvernului, BNR, ARB, reprezentanţilor organizaţiilor patronale şi ai sindicatelor. Aceasta ar putea reprezenta o decizie bună, dar urmează să vedem modalitatea în care se va finaliza. Stabilirea încă unui comitet sau a unei "comiţii" nu este o soluţie decât dacă această entitate produce ceva. Amestecarea reprezentanţilor BNR cu cei ai sindicatelor nu cred că este cea mai înţeleaptă decizie.

La o primă privire, programul noului guvern pare o a fi o hârtie scrisă pe genunchi şi cred că a fost făcut mai mult pentru presă. Marea provocare o constituie bugetul anului viitor şi gestionarea crizei. Iar în ceea ce priveşte criza nu pot remarca decât că reprezentanţii partidelor din coaliţia de guvernare încă nu au conştientizat gravitatea situaţiei.

Moody's pregateste scaderea rating-ului Romaniei

Dacă până acum mulţi au considerat că scăderile de rating operate de Fitch şi S&P sunt artificiale, iată că şi Moody's se pregăteşte de o mişcare similară. Deocamdată au inclus România pe lista ţărilor vulnerabile la criza actuală alături de Ungaria, Croaţia, Bulgaria, Coreea, Kazahstan, Turcia, Ucraina, Africa de Sud, Pakistan şi statele baltice. Vulnerabilitatea la criza actuală se traduce şi printr-o presiune asupra rating-urilor, iar agenţia specifică faptul că s-au luat deja decizii de scădere a acestora pentru Pakistan, Ungaria, Estonia, Letonia şi Lituania.

Din păcate au fost mulţi cei care s-au culcat pe o ureche crezând că rating-urile celor trei mari agenţii vor fi "defazate" pentru România. De asemenea, este lesne de înţeles că nu putem înota contra curentului. Dacă situaţia internaţională se deteriorează, este logic să fim loviţi şi noi. Mai grav este că o reducerea a rating-ului în luna ianuarie(estimez că atunci se va lua decizia) ne va costa foarte mult. Şi poate că, prin prisma perspectivei extrem de nefavorabile pe care o avem, încheierea unui acord cu FMI nu ar fi fost cea mai rea decizie. Nu de alta, dar la cum se prefigurează anul viitor, orice linie de finanţare devine extrem de importantă.

Pentru cine bat clopotele

Iată că ceea ce estimam, începe să se întâmple. Profitând de cota de piaţă pe care o au, bancherii străini(în frunte cu austriecii, evident!) încep să ceară imperativ bani statului român. Asta în condiţiile în care instituţiile pe care le conduc sunt pur particulare, iar în luarea deciziilor lor de business nu a fost consultat sub nicio formă statul român(iar pe tine, în calitate de contribuabil, în mod sigur nu te-au consultat). Şi, în mod sigur, acţionarii acestor instituţii nu s-au gândit nicio clipă atunci când băncile dumnealor duduiau să împartă dividendele cu cineva.

Declaraţiile pe care le fac aceşti băieţi deştepţi ai finanţelor sunt halucinante. Herbert Stepic(CEO Reiffeisen International) a şi propus o sumă: "Pentru rezolvarea problemelor de lichiditate de pe piaţa românească estimez că ar fi suficient un pachet de 5 miliarde de euro, care poate fi discutat cu Bruxelles-ul"(cf. Ziarul Financiar şi Hotnews). În acelaşi ton, Răsvan Radu(preşedinte executiv al Unicredit Ţiriac Bank) spune: "Băncile din România au acţionari străini, dar sunt bănci româneşti pentru că finanţează economia României şi nu a altor ţări, pentru că lucreză cu angajaţi români şi contribuie la creşterea economică şi mi se pare normal să fie susţinute în caz de nevoie"(Ziarul Financiar). Cireaşa de pe tort aparţine lui Steven van Groningen(preşedinte Raiffeisen Bank Romania): "Este o greşeală să se spună <<>>. (...) Cu toţii am contribuit la situaţia de azi, inclusiv BNR, prin măsurile de reglementare şi nu se poate spune că este doar vina băncilor străine".

Mai mai că mă apucă plânsul. Din declaraţiile respectivilor "neprihăniţi" rezultă clar că ei, bieţii, nu s-ar fi aflat în situaţia asta dacă noi nu am fi existat. Au uitat oare domniile lor cum se priveau superior când mai apărea câte un nebun care le spunea că trebuie încetinită creditarea? Au uitat cine sunt principalii vinovaţi pentru bula imobiliară şi pentru creşterea isterică a consumului? Se pare că au memoria scurtă din moment ce acum vin pe un ton ultimativ trântindu-ne în faţă cota lor de piaţă şi ameninţându-ne cu probleme pe care le-ar putea avea economia noastră. Dincolo de acest şantaj este clar vorba de disperare. Însă oricât de mare le-ar fi disperare, nu cred că un contribuabil onest trebuie să plătească pentru că o bancă a finanţat construcţia unor complexe rezidenţiale care nu se mai vând. Sau pentru faptul că un amărât, ameţit de experţii financiaro-imobiliari, a plătit pe o garsonieră cât pentru un apartament cu 3 camere. Ca în orice business este vorba de asumarea riscului, iar cei care nu au fost capabili să-l evalueze corect trebuie să plătească. Nu cred că eu sau tu suntem vinovaţi pentru că o bancă a îndopat un individ cu zeci de produse de creditare, unul mai riscant decât celălalt. Dacă respectivul individ nu-şi plăteşte datoria este o problemă strict între el şi bancă, nu trebuie să intervină statul pentru acoperirea pierderii. Parcă asta e economia de piaţă, nu-i aşa domnilor bancheri? Sau economie de piaţă e numai când trebuie luat profitul, iar când sunt probleme trebuie să fim flexibili şi înţelegători?

Din păcate, în perioada imediat următoare vom asista la campanii impresionante de lobby, vor apărea analişti isteţi care să ne explice cât de multe avem de câştigat dacă vom acoperi găurile băncilor. Cât de frumos va fi dacă ne vom îmbăta cu apă rece şi vom accepta să ştergem toată prostia lor cu buretele nostru de euro. Şi, pentru a fi credibili, probabil vor apela ca şi până acum la figuri politice anoste din ţările lor de baştină care vor face vizite de curtoazie în anemica noastră ţară pentru a ne arăta unde e adevărul.

Acum trebuie să fim mai lucizi ca oricând şi să nu cădem în capcană. Nimeni nu ne poate garanta că Austria nu va fi "următoarea Islandă"(crede cineva că garantarea integrală a depozitelor din băncile austriece este altceva decât un slogan?), la fel cum e clar că dinspre Italia nu poate veni nimic bun atât timp cât la putere se află o figură politică dubioasă şi rudimentară. E timpul ca statul român să arate că e puternic şi să nu cadă pradă unor şantaje ieftine. Dacă sunt bănci cu probleme înseamnă că BNR trebuie să le pună sub supraveghere, iar dacă treaba nu merge, trebuie să se aplice legea(faliment sau naţionalizare, că tot e la modă)! Aşa cum am mai spus, nu trebuie repetată greşeala americană! Decât să se cheltuiască inutil bani pentru acoperirea unor găuri financiare mai bine se face un fond de creditare a economiei. Cu banii acestui fond poate fi creditată economia prin intermediul băncilor de stat, iar atunci efectele crizei vor fi atenuate.

Ştiu că trenduri.blogspot.com este un blog mic, care se adresează unui segment extrem de îngust, dar cred cu tărie că acum trebuie făcut ceva pentru împiedicarea unei prostii din partea autorităţilor. Aşa că vă îndemn în primul rând să vă exprimaţi opiniile prin comentarii la acest text şi, dacă aveţi un site, să promovaţi acest articol(fie printr-un link, fie prin copierea integrală a conţinutului său). Cu toate că nu prea sunt adeptul acţiunilor de acest gen, cred că putem face ceva pentru stoparea unui dezastru.

Islam money

Date fiind turbulenţele extreme înregistrate pe piaţa financiară internaţională, toată lumea pare a căuta alternative la actualul sistem. Sunt luate în consideraţie zeci de modele unele mai vechi, altele mai noi, se caută soluţii şi se dă foarte mult cu presupusul. Una dintre ideile recent apărute, este aceea a copierii modelului islamic, adică al băncii care respectă sharia(legea islamică).

Interesant la modelul islamic de bancă este produsul principal de creditare denumit sukuk. Pentru cei care nu ştiu, Coranul interzice împrumutul banilor cu dobândă ceea ce, din punctul nostru de vedere ar însemna sfârşitul băncilor. Ei bine, creditul islamic are un principiu puţin diferit: dacă vrei să-ţi cumperi o casă pe credit te adresezi băncii, ea o cumpără pentru tine şi ţi-o revinde în rate la un preţ mai mare. Simplist s-ar putea crede că este vorba de "aceeaşi Mărie cu altă pălărie". Ei bine, nu e chiar aşa. În primul rând acest model "consumă" banii băncii pe produse palpabile. Aşa cum puteţi observa, creditul de genul celui de nevoi personale este exclus. De asemenea, sukuk-ul practicat pentru mediul de business transformă banca din "creditor rece" în partener, ceea ce - cel puţin teoretic - îi pune pe creditor şi pe împrumutat de aceeaşi parte a baricadei.

Ceea ce a atras atenţia observatorilor a fost evoluţia extrem de rapidă a băncilor islamice.Practic instituţiile de creditare de acest tip s-au întins extrem de rapid în statele arabe şi au depăşit graniţele. Aşa se face că puteţi întâlni bănci islamice aproape în orice capitală din lume(dacă nu mă înşel există una şi în Bucureşti).

Evident, ceea ce am descris până acum reprezintă partea frumoasă sau, mai bine spus, ţine de propaganda sistemului. Băncile islamice nu sunt nici mai bune şi nici mai rele decât băncile clasice. Faptul că sistemul pare stabil ţine atât de tradiţie cât şi de gradul redus de maturitate financiară a statelor în care funcţionează. Cei care cred că actualul sistem financiar poate fi înlocuit cu cel islamic sunt cel puţin naivi. În primul rând sukuk-ul nu poate fi disponibil pe termen scurt, ceea ce clar îi limitează aria de aplicabilitate. De asemenea, nu ştiu ce transparenţă şi, mai ales, credibilitate are o bancă ai cărei angajaţi se ocupă atât de cumpărările de oi, cămile sau maimuţe cât şi de investiţiile în nanotehnologii şi IT. Nu trebuie să uităm că dezvoltarea de produse derivate nu prea e posibilă în sistemele financiare islamice ceea ce nu prea se împacă deloc cu spiritul nostru speculativ.

Mă îndoiesc sincer că acest sistem poate fi alternativa actualului sistem financiar, iar cei care fac asemenea propuneri sunt cel puţin naivi. Faptul că el funcţionează ţine mai mult de specificul zonei şi nicidecum de vreo eficienţă a sa.

Declinul unui gigant?

Am mai tratat în acest blog probleme legate de IT, aşa că nu cred că este exagerat dacă vă propun să ne îndreptăm privirea către gigantul din Redmont. Cred cu tărie că, după ce am asistat la mărirea Microsoft urmează să vedem, în acelaşi mod, decăderea sa. Ceea ce mi-a reţinut atenţia în ultima perioadă a fost viteza cu care Microsoft pierde cote importante de piaţă atât pe segmentul browserelor(IE este în cădere liberă), cât şi pe segmentul sistemelor de operare. Dacă în ceea ce priveşte Windows-ul lucrurile sunt încă sub control(dacă se poate numi sub control situaţia în care pierzi 2% cotă de piaţă în mai puţin de un an), pe piaţa sistemelor de operare pentru dispozitive, Windows Mobile începe să sufere vizibil. Dacă privim către isteria iPhone sau mai noua "revoluţie" Android putem înţelege că acest război este ca şi pierdut pentru Microsoft.

În ceea ce priveşte sistemele de operare desktop, cel mai mare duşman al lui Microsoft este "noua specie" netbook. Aceste subnotebook-uri rulează pe hardware de cele mai multe ori ieftin, iar pentru ele alegerea ideală este un sistem de operare Linux. Nu vă pot da ca exemplu decât eeePC-urile care, nu numai că au creat o isterie, dar au reuşit să dezvolte o nouă categorie de produse. În mod normal, un utilizator de netbook se rupe total de Microsoft. El nu mai utilizează Office şi OpenOffice, nu prea mai e interesat de software desktop întrucât are tot ce-i trebuie pe net. Iar pe net nu utilizeză Hotmail ci Yahoo sau gMail, nu caută cu MSN search ci cu Google şi, în niciun caz, nu utilizează Office Live, ci GoogleDocs.

Firma din Redmond nu pare a fi pregătită pentru noile realităţi. Sistemele lor de operare sunt din ce în ce mai greoaie şi mai consumatoare de hardware. Se mişcă din ce în ce mai greu şi au limitări din ce în ce mai mari. Modelul lor de business este acelaşi de acum 20 de ani, iar realităţile s-au schimbat destul de mult de-atunci. Iar zvonuri precum viitorul sistem de operare al Google par a fi "cuie bătute în sicriu". Singura scăpare a gigantului Microsoft ar fi un soi de revoluţie internă, o reinventare a sa, dar cred că este deja prea târziu.

Intrarea in desertul lichiditatilor

Ieri, Ziarul Financiar anunţa pe prima pagină că BCR a spart piața economisirii prin introducerea unui depozit în euro cu dobânda de 7% pe an. Da, nu este nicio greșeala: BCR plătește 7% pe an la euro(asta după ce BCE a coborât dobânda la 2.5%). Desigur, sunt mulţi cei care se bucură de actuala stare de fapt. Acum câteva luni probabil nimeni nu s-ar fi gândit o asemenea dobândă. Mai ales că aceasta era o dobândă pe care am fi văzut-o mai degrabă la credite decât la depozite.

Ce s-a întâmplat nu putem şti. Cert este că o asemenea dobândă mă duce cu gândul la o foame teribilă de lichiditate pe care o are instituţia respectivă. Iar foamea cred că se va propaga la nivelul întregului sistem întrucât, dacă e să dăm crezare unor analişti, băncile autohtone au utilizat linii de finanţare pe termen scurt pentru acordarea de credite pe termen mediu şi lung. Cum criza a subţiat sursele de finanţare, iar băncile mamă probabil au alte probleme în ţările de origine, singura soluţie rămâne "întoarcerea către deponent". Aceasta evident este o soluţie de moment întrucât şi banii de pe piaţă sunt limitaţi.

Că fierbe ceva la noi este sigur. Cum BCR a făcut pasul către 7% probabil că şi celelalte bănci mici vor avea de-acum curajul să pluseze. Iar ceea ce vom vedea în viitorul apropiat cred că ne va teleporta într-o altă lume.

Spirala caderilor

M-a întrebat la un moment dat un cititor care sunt motivele pentru care insist atât de mult pe situaţia internaţională. De ce mă interesează pe mine atât de mult ce se întâmplă în SUA, când noi suntem în România? Nu observ oare că nu are nicio relevanţă? La ei toată nebunia a început de la nişte produse sofisticate pe care piaţa noastră financiară nu numai că nu le are, dar nici măcar nu a auzit de ele.

Cum am mai spus-o de multe ori, motivul principal pentru care tratez cu atât de multă atenţie criza americană este că acelaşi lucru(poate la o intensitate diferită) se va petrece şi la noi peste câtva timp(ţine numai de defazarea noastră faţă de pieţele mature). Să luăm un exemplu banal: la ora actuală şomajul din SUA a atins 6.7%(conform Bureau of Labor Statistics). Numai în luna noiembrie s-au "evaporat" 533 000 de job-uri, ajungându-se acum aproape la isterie. Cred că graficul ataşat spune mult mai multe despre nivelul la care s-a ajuns acum. Şomajul sporit generează automat scăderea consumului, ceea ce afectează negativ atât industria cât şi serviciile. Aici se închide cercul, întrucât disfuncţionalităţile din economie conduc la noi concedieri, iar problemele o iau de la-nceput.

Exact acelaşi gen de probleme ne aşteaptă şi pe noi, numai că asta se va întâmpla peste ceva timp (probabil 3-6 luni). Acum, când televiziunile anunţă concedieri în masă pe la diverse firme încă nu e nici măcar începutul. Aparenta sincronizare dintre noi şi vest este dată numai de multinaţionalele care-şi "optimizează" global cheltuielile cu forţa de muncă. Adevăratele probleme le vom vedea atunci când firmele autohtone vor fi nevoite să concedieze în masă pe motiv de "lipsă de comenzi" sau "necompetitivitate". Şi de-abia atunci această spirală păguboasă se va instala şi la noi.

Disperatii crizei

Un analist rus(Igor Panarin) face o prognoză extrem de neagră pentru SUA. Ascultându-l nu ştiu dacă trebuie să râd cu hohote sau să plâng. Vă las să decideţi! Oricum, e fascinant să poţi privi aceeaşi realitate prin prisma mai multor populaţii. Lucrurile se văd diferit, iar idealurile sunt diametral opuse. În cazul de faţă putem observa atât frustrările rusului de rând cât şi speranţele pe care şi le pune în criză(vezi episodul cu Alaska).

Criza lu' cinzeacă

De obicei, când se vorbeşte de criză ne raportăm la date statistice, informaţii seci şi reci. Ei bine, de multe ori este bine să te întorci în viaţa reală pentru a observa cum problemele economice lovesc societatea.

Acum câteva zile am zâmbit când am aflat că în Rusia stocurile de vodcă sunt la un nivel record, iar vânzările s-au prăbuşit. Dacă vodca nu mai e prietenul rusului înseamnă că lucrurile au luat-o cu adevărat razna! O altă ştire, de data asta din "perfidul Albion" ne lasă fără replică: în fiecare zi, în Marea Britanie, se închid cinci pub-uri. Cum pub-ul este aproape o instituţie în Anglia, acest val de închideri pare a lovi într-unul din "stâlpii societăţii".

Poate că aceste ştiri, aproape de fapt divers, vă stârnesc râsul, însă ele prefigurează un trend general al societăţii: reducerea costurilor. Chiar credeţi că ruşii sau englezii nu mai beau? Probabil că, în condiţiile crizei, beau chiar mai mult, dar de plătit plătesc mai puţin. Dacă în cazul ruşilor soluţia găsită a fost autoconsumul(pentru cei care nu ştiu, un rus nu e serios dacă nu are un alambic în casă), englezii preferă să-şi cumpere berea de la supermarket şi să o bea acasă. Sunt şi acestea soluţii la criză. Spre deosebire însă de soluţiile guvernamentale care constau în acoperirea găurilor cu bani, soluţiile populare au mai mult bun simţ întrucât au înţeles că problemele financiare se rezolvă prin tăierea costurilor, nu prin stimularea consumului.

Noi strategii de protectie

View Larger Map

Dacă mulți doar teoretizează criza, cred că a sosit momentul să vedem cum înţeleg unii să se protejeze împotriva dezastrelor economice. Este vorba de Quatar, un stat ale cărui subsoluri mustesc de petrol şi care a învăţat din istorie un lucru esenţial: atunci când e foamete nu mai contează câţi bani, petrol sau aur ai. Tot ce contează e ceea ce mănânci sau, mai bine spus, să ai ce să mănânci.

Întrucât viitorul este sumbru, Quatar-ul a hotărât să investească în securizarea surselor de hrană. Şi cum în nisip nu prea poţi cultiva nimic(mai puţin de 1% din suprafaţa micuţului stat este cultivabilă) au adoptat o strategie extrem de isteaţă: au solicitat Kenyei închirierea a 40 000 ha de teren agricol în schimbul construirii unui port în insula turistică Lamu. Investiţia pe care ar urma să o facă Quatar-ul în Kenya se ridică la aproximativ 2.8 miliarde de euro, iar prin aceasta statul african speră să dezvolte un nou coridor comercial care i-ar asigura o poziţie dominantă în zonă. Pe de altă parte, Quatar-ul obţine o suprafaţă generoasă în care să cultive legume şi fructe pentru consumul propriu. Asta după ce a încheiat contracte similare cu Cambodgia pentru cultivarea de orez, cu Sudanul pentru grâu şi porumb şi cu Vietnamul pentru legume.

Mărturisesc faptul că am rămas impresionat când am citit articolul din The Guardian referitor la acest subiect. Şi mai uimit am fost când am aflat că multe alte state din zonă(precum Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite) desfăşoară cu intensitate acelaşi "sport". Şi dacă voi adăuga la asta faptul că tot în zona golfului se achiziţionează cu frenezie aur, am toate motivele să cred că oamenii se pregătesc pentru timpuri cu adevărat sumbre.

Am mai atacat de vreo câteva ori problema crizei alimentare, în special atunci când preţul alimentelor a început s-o ia razna(ce-i drept pe un fond speculativ). Mulţi cred că acea criză a fost rezolvată şi se înşeală! Nu au fost rezolvate cauzele, iar dacă în primăvară am resimţit fugitiv ceva probleme, este posibil ca în viitorul apropiat să fim loviţi frontal. Dezechilibrele de pe această piaţă sunt departe de a fi rezolvate, iar faptul că actuala criză financiară a afectat fermierii s-ar putea să ne coste mult.

Mitul cresterii economiei

Se pare că în ultima perioadă subiectul predilect al jurnaliştilor şi analiştilor este creşterea economică de anul viitor. Se pariază diverse procente, se dau ca sigure estimările unor bănci sau ale unor agenţii de rating, se contestă observaţiile unora şi se aprobă presupoziţiile altora. În tot acest cor nebun a intrat şi Banca Naţională care a estimat o creştere economică de până la 6%.

Să ne înţelegem, o creştere de 6% e imens! Când aud asemenea procente aruncate, parcă aş retrăi coşmarul şi sterilitatea campaniei electorale. Tind să cred că mulţi se îmbată cu apă chioară. În cazul în care România ar avea anul viitor o creştere de 4% am putea afirma că trăim în ţara în care râurile s-au transformat în lapte şi miere.

Cel mai probabil ne vom confrunta cu o contracţie, iar asta se vede de-acum: nu se mai produc maşini, fabricile de mobilă sunt ameninţate de spectrul falimentului, dezvoltările imobiliare sunt deja în cădere s.a.m.d. Colac peste pupăză, vom avea parte şi de o nouă campanie electorală, ceea ce ne va arunca într-o nouă promisiadsă. Cred că e timpul să privim realitatea în faţă. Decât să facem pariuri în privinţa creşterii economice, cred că e mult mai util să ne concentrăm asupra deficitului bugetar întrucât sunt sigur că e vorba de o bombă care stă să explodeze. Punem pariu?

P.S. Cititi aici(The Economist) un articol extrem de interesant despre noi.

Lunea roşie sau red december?

Intrăm într-o lună decembrie care va fi, în mod sigur, atipică. Iar când pomenesc culoarea roşu nu mă refer nicidecum la Moş Crăciun! Peste ocean, sub ameninţarea unei recesiuni de lungă durată, indicatorii economici cad unul după altul, întărind previziunile celor care spuneau că încă nu am văzut faţa cea mai urâtă a crizei. Un alt motiv de îngrijorare este faptul că ajutoarele pompate cu generozitate au dat greş, nereuşind să acopere găurile mult prea mari ale băncilor. Evident, întotdeauna se găseşte o soluţie, adică eliberarea unei sume mult mai mari, cu speranţa că aceasta va fi ultima.

La ora la care scriu acest articol, indicii pieţelor americane se află în cădere liberă( aproximativ -5%), ceea ce poate însemna începutul unei noi avalanşe de deprecieri, care se vor propaga violent în cursul zilelor următoare pe toate pieţele. Şi nu este exclus să vedem din nou un zig-zag zilnic descrescător cu "pasul" de variaţie de peste 5%. Ceea ce iese în evidenţă şi ar trebui să ne îngrijoreze este volatilitatea extrem de mare a pieţelor de capital mature. Practic, în acest moment, indicii pieţelor de capital din ţările dezvoltate încep să aibă variaţii similare cu cei specifici economiilor emergente. Volatilitatea mare este un indicator al fragilităţii economiei şi este caracteristică perioadelor de criză. Şocant este faptul că volatilitate din 2008 a pieţei de capital americane este cea mai mare de la marea criză, ceea ce creează premisele unor corecţii extrem de radicale în economia reală. Şi cum până acum căderile au fost încetinite de tot felul de ajutoare, este posibil ca în această lună decembrie să vedem cu adevărat roşu în faţa ochilor.

Vin vremuri grele....

E seară, iar alegerile se apropie de sfârşit(slavă Domnului!). E un moment în care trebuie să privim către ceea ce va urma întrucât, din păcate, nu se prevăd vremuri bune pentru nimeni. Aveţi mai jos unul dintre cele mai recente interviuri ale lui Roubini.

De ce are Ghetea nevoie de bani?

Rămân surprins de foamea de bani a lui Gheţea. Acesta a declarat TMC că CEC Bank mai are nevoie de 900 milioane de lei, după ce statul a aprobat o majorare de capital în valoare cu aceeaşi sumă. Asta înseamnă un total de 1.8 miliarde, adică aproximativ 480 milioane de EURO. Chiar dacă Gheţea susţine că aceşti bani i se cuvin întrucât sunt prevăzuţi într-un plan de afaceri pe care l-a făcut când a fost numit(în mai 2007!!!), simt că mă cam cuprinde un fior rece. Suma e destul de mare şi, în calitate de contribuabili, cred că ar trebui să avem un acces ceva mai larg atât la situaţiile financiare CEC cât şi la planurile de afaceri. Nu de alta, dar până acum eu nu am văzut decât comunicate de presă sau ştiri ale agenţiilor de presă, iar în respectivele comunicate se preciza clar faptul că CEC are profit. Mai mult, la 10 luni, raportul depozite/credite este supraunitar(1.49), ceea ce în condiţiile actuale reprezintă un avantaj clar.

Sincer, nu cred că este un moment oportun pentru a pompa bani în CEC, indiferent de planul de afaceri de acum 2 ani! Situaţia s-a schimbat şi orice ban cheltuit trebuie să aibă o destinaţie precisă. Cu o criză deja declanşată cred că sunt multe alte domenii prioritare. Asta evident dacă nu cumva domnul Gheţea ne pregăteşte vreo surpriză!

Adio credit?

Se tot vorbeşte în ultima vreme de relaxarea normelor de creditare ale BNR. Pentru aceasta a ieşit la rampă chiar şeful ARB care, pe un ton ameninţător, a promis că va solicita Băncii Naţionale modificarea normelor de creditare. Explicaţia pe care a dat-o este că, prin adoptarea unor noi norme, piaţa creditului se va debloca. Ca un făcut, BNR s-a sesizat imediat şi a promis că în luna ianuarie va analiza datele statistice şi, dacă va fi cazul, va opera modificări ale regulamentului de creditare. Aceasta este varianta publicată în mass-media.

Realitatea este, din păcate, alta. Nu normele BNR sunt cauza blocării creditului. Aşa cum am mai discutat la publicarea acestora, regulamentul de creditare poarte fi foarte uşor ocolit dacă se doreşte. Principala cauză este lipsa lichidităţii, iar aceasta nu va fi rezolvată prea uşor. Momentan, prin manevre de imagine(gen ieşirea ARB) se doreşte ascunderea acestei realităţi. În principiu, când BNR spune că va analiza datele statistice în cursul lunii ianuarie, ar trebui înţeles că BNR va introduce în birocraţia proprie analiza unei false cauze pentru a ajunge la concluzia pe care o ştim cu toţii. Probabil va opera modificări cosmetice la regulament, modificări pe care le va publica prin martie, iar băncile vor fi nevoite să-şi refacă normele, asta însemnând încă 1-2 luni. Adică vor mai trece aproximativ şase luni şi nu se va întâmpla nimic. Astfel BNR va câştiga timp şi va reevalua situaţia în funcţie de evoluţia crizei.

Altfel spus, dintre posibilitatea unui "hard landing" pentru una sau mai multe bănci şi un "soft landing" controlat pentru întregul sistem bancar, Isărescu a ales a doua variantă. Prin politica practicată, în perioada imediat următoare, băncile nu vor face altceva decât depozite şi curăţenie în portofoliul de credite. În principiu asta îi asigură lui Isărescu o stabilitate a sistemului bancar, dar cu repercursiuni asupra economiei. Numai că economia reală nu e în ograda sa, iar acesta poate fi un subiect de discuţie referitor la viitoarele tentaţii politice ale guvernatorului.

Agenturili

Dacă până acum speranțele(deşarte) ale unora se îndreptau către Moody's, iată că ieri acestea au fost spulberate. Conform unei analize dată publicității, agenția de rating vede recesiune anul viitor, ceea ce în ochii unora, desigur, reflectă o "insuficientă cunoaştere a realităţilor economiei româneşti"(conform lui Tăriceanu). Întrucât am vorbit şi ieri despre cât de inutile sunt aceste replici puerile, prefer să nu mai pierd timpul. Aceleaşi lucruri s-au spus şi la cele două declasări operate de S&P şi Fitch. Era de aşteptat ca artizanii conspiraţiei să dea şi acum o replică similară.

Ceea ce cred că trebuie reţinut este faptul că asistaăm la primul pas către scăderea ratingului, chiar dacă reprezentantul Moody's a precizat că aceasta nu se va întâmpla. Poate că vă mai amintiţi cum, în urmă cu aproximativ două săptămâni, estimam că şi Moodys va face o mişcare similară celorlalte agenţii de rating. Deocamdată a estimat riscul unei recesiuni, ceea ce, din punctul meu de vedere, este chiar mai rău decât o declasare. Urmează ca peste câtva timp să asistăm la o nouă analiză negativă care va pregăti terenul scăderii rating-ului.

Leul cel voinic si conspiraţia

Prin mai multe ieşiri la rampă, bravii noştri oficiali au lansat ideea unei conspiraţii mondiale îndreptată împotriva bietei noastre ţărişoare. Nu voi discuta aici penibilul unei asemenea ipoteze şi nici implicaţia pe care o poate avea ridicarea unei aberaţii la nivel de declaraţii oficiale. Să sperăm că sângele înfierbântat de campania electorală îşi va reveni la normal după alegeri şi că după aceasta vom avea parte de declaraţii ceva mai responsabile.

O altă vorbă de duh mioritică(derivată direct din "teoria conspiraţiei" descrisă mai sus) este că "analiştii străini vorbesc fără să ştie realităţile noastre, fără a avea date concrete şi, în concluzie, ajung la rezultate eronate". Din păcate sunt mulţi cei care cred că la agenţiile de rating lucrează "coana Miţa de la aprozar" sau că la unele bănci străine posturile de analişti sunt ocupate de gorile nevrozate, iar această percepţie nu văd pe cine ajută.

Cea mai recentă "emoţie" trăită de piaţa noastră a fost prilejuită de o analiza a Barclays Capital conform căreia, o depreciere a monedei naţionale la un nivel de 5RON/EUR ar asigura o corecţie rapidă a dezechilibrului extern(cei care citesc regulat acest blog ştiu că, în urmă cu câteva săptămâni, şi noi am estimat o valoare similară a cursului). Evident, analiştii băncilor locale afirmă în cor că aşa ceva nu e posibil. Cea mai cinică ripostă a fost formulată de Ionuţ Dumitru: "din punct de vedere tehnic este imposibila o astfel de depreciere, lichiditatea in lei din piata monetara nepermitand o depreciere atat de mare."

Formal, putem spune că Ionuţ are dreptate. Numai că, ceea ce se întâmplă acum pe piaţă este anormal şi toată lumea se întreabă cât timp vor mai rezista băncile, ca să nu mai vorbim de economia reală(care începe să fie lovită frontal). Pentru a nu întinde inutil discuţia, voi aminti doar două exemple din istoria recentă a României:

• "Din punct de vedere tehnic", în ultimul an al guvernului Văcăroiu, modificarea cursului de schimb al dolarului era imposibilă(şi chiar a fost imposibilă!). Nu după mult timp, cursul a explodat(dacă mai ţineţi minte, a crescut în prima fază de aproximativ 3 ori, pentru se stabiliza la o valoare apropiată de dublul "cotaţiei Văcăroiu");
• O altă lecţie, de dată mai recentă, le-a fost servită multpreamediatizaţilor brokeri care se strâng prin diverse ringuri. Dacă mai ţineţi minte, pe la sfârşitul anului trecut şi începutul anului curent, mulţi dintre "vedeţii bursei" contraziceau vocalic analiştii străini(şi trendul care, uşor, uşor, începea să devină clar descendent) aruncând ca argument suprem "statutul nostru de economie emergentă". Cred că valorile actuale ale titlurilor listate pe bursa noastră demonstrează cu prisosinţă cine a avut dreptate.

Personal cred că estimarea Barclays este OK şi că leul nu stă acum pe o bază solidă. Numai că, cel mai probabil, mişcările adevărate le vom simţi după alegeri. Poate chiar a doua zi :-)).

Cat de sus?

Întâmplător, am găsit un material foarte interesant cu Peter Schiff(preluat de pe Fox). Vă recomand să-l ascultaţi cu atenţie şi să trageţi singuri concluziile în ceea ce privește noile "așezări" ale prețurilor.

Auto. STOP!

Industria auto este pentru noi cel mai puternic pilon industrial, unul dintre puţinele domenii care exportă şi care aduce plus valoare economică ţării. Este un domeniu în care lucrează direct aproximativ 300 000 de oameni şi care, în ultima perioadă, a cunoscut o dinamică demnă de invidiat.

Evident, când lucrurile merg bine, trebuie să apară o autoritate care să strice ceva. Aşa s-a întâmplat şi cu domeniului în cauză unde, prin introducerea unei legi penibile, s-a reuşit destabilizarea din rădăcini. Cu ce ne-am ales din taxa de poluare? Simplu, cu un parc auto compus din rable care poluează în draci şi cu o întreagă ramură industrială la pământ. Nu ştiu dacă preşedintele îşi mai aminteşte cum tuna la adresa guvernului pe vremea când Comisia Europeană ne explica cât de neeuropeană e taxa de primă înmatriculare. Sau dacă premierul îşi mai aminteşte cu câtă mândrie ne explica despre cât de logică şi de bună e taxa de poluare. Cert este că atitudinea noastră umilă şi mediocră(dublată de nişte lupte interne fără sens) a reuşit să îngenuncheze întreaga industrie producătoare de maşini. Iar ceea ce va urma, chiar şi cu eliminarea taxării maşinilor noi, tot dezastru se va numi.

Sunt curios acum, oare îşi asumă cineva responsabilitatea? Bineînţeles că nu, doar suntem în campania electorală în care, nu-i aşa, "ăilalţi e dă vină"!

Ultima suflare a căpşunarului

De ani buni, unul din principalii piloni ai economiei româneşti este căpşunarul. Anul trecut, o revistă de business l-a numit chiar "personalitatea anului" şi, singura întrebare pe care mi-am pus-o atunci a fost: de ce nu a deceniului? Nu trebuie să uităm niciodată cum aceasta masă de români care fac absolut orice activitate peste hotare au contribuit la menţinerea economiei româneşti pe linia de plutire. Fluxurile de valută intrate, de la an la an mai mari, ne-au ferit de deprecieri excesive ale monedei naţionale şi au contribuit la apetitul nostru sporit pentru consum.

Numai că orice poveste frumoasă are un sfârşit. Recesiunea din ţările europene riscă să lase fără locuri de muncă majoritatea emigranţilor români, ceea ce ar implica întoarcerea acestora acasă. Numărul estimat de repatrieri pentru anul viitor este de 700 000. O cifră imensă care poate pune presiune pe orice buget din lume, cu atât mai mult pe cel al României.

Interesant este faptul că, în acest moment, intrările de valută sunt net superioare anului trecut. Ei bine, cu tot optimismul unora, această creştere a intrărilor nu e un motiv de bucurie deoarece acestea reprezintă "intrările ultime". Mai precis, sunt banii economisiţi cu care căpşunarii se întorc definitiv în ţară.

Este de aşteptat ca până prin perioada Crăciunului aceste intrări să crească sporind optimismul autorităţilor. Numai că scăderea intrărilor va fi bruscă şi probabil va fi simţită la intensitate maximă prin martie 2009. Acela va fi momentul în care deficitul de cont curent uriaş va crea o presiune teribilă asupra cursului, forţând prag după prag. Pe de altă parte, masa imensă de şomeri (probabil peste 1.5 milioane) va crea o tensiune socială deosebit de puternică. Singura supapă ar putea fi accelerarea investiţiilor în infrastructură, dar pentru asta ar fi trebuit să avem până acum clare liniile de finanţare.

No, we can't!

Aşa cum ne-am aşteptat, la recenta întrunire a G20 singurul lucru clar stabilit a fost data următoarei reuniuni. Asta în afară de zâmbetele tâmpe, sforăiturile fine şi spectacolul ieftin al unor lideri care nici nu prea ştiau bine de ce se află acolo. Noroc cu consilierii care, înainte de plecare, au încropit "un mesaj de speranţă, care nu poate veni decât din convergenţa eforturilor tuturor pentru a susţine activitatea economică".

Şi cum lucrurile stau prost, m-am gândit că este timpul să ne uităm mai atent pe informaţii pentru a încerca o intuire a noilor tendinţe. În primul rând, situaţia din SUA se extinde extrem rapid în economia reală. Dacă până acum vorbeam doar de bănci, începând de câteva săptămâni vorbim de industria constructoare de maşini, de retail s.a. În ceea ce priveşte industria auto, executivul american este pus în faţa unei dileme: s-o ajute cu aproximativ 50 mld. sau să o lase să cadă, caz în care numai costurile generate de falimentul GM s-ar situa pe la 200 mld.$? Este clar că ajutorul este unica soluţie, numai că nimeni nu prea ştie de unde se vor lua aceşti bani.

Bani, bani, bani! Acesta va fi sloganul următoarelor luni şi, cel mai probabil, solicitările se vor muta din birourile luxoase la nivelul străzii, punând o presiune suplimentară pe autorităţi. Iar când spun autorităţi, nu mă refer doar la SUA, ci la la toată lumea, în special la Europa unde, de asemenea, s-au cheltuit inutil bani pentru salvarea unor bănci.

Aşa cum era de aşteptat, inundarea cu bani a pieţelor începe să aibă efectul contrar, anume pierderea încrederii în monedă. Şi cum ieşirea de pe bani implică intrarea pe metale preţioase sau mărfuri, este de aşteptat să vedem în scurt timp o modificare de trend a acestora. Pe piaţa metalelor preţioase începe să se manifeste o presiune din ce în ce mai mare la cumpărare şi nu este exclus să asistăm la dublarea valorii aurului în următoarele câteva luni. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu petrolul. Cei care au răsuflat uşuraţi la ieftinirea din ultima vreme, ar trebui să fie circumspecţi întrucât, la cât de nervos se mişcă pieţele, există toate şansele ca în scurt timp (1-2 luni) să avem barilul de petrol la peste 150$.

Lecţia pe care o trăim acum e una simplă: mişcarea naturală a lucrurilor este cea către echilibru. Acelaşi lucru se întâmplă pe toate pieţele, iar încercarea de reglementare excesivă nu va avea alt efect decât o nouă criză. Asta în ciuda unor repetenţi care au transformat un fenomen de o gravitate extremă într-o într-o şuetă mondenă.

Gloom, Boom & Doom

Marc Faber este un investitor mai puţin cunoscut la noi. A devenit faimos când şi-a avertizat clienţii să iasă de pe acţiuni cu doar o săptămână înainte de căderea din octombrie 1987. De asemenea, cartea sa "Tomorrow's Gold: Asia's Age of Discovery"(publicată în 2002) în care descria diverse oportunităţi de investiţii a devenit un veritabil bestseller pe Amazon.com.

Vă prezentăm mai jos unul dintre cele mai recente interviuri ale lui Faber(acordat Bloomberg TV) . Aveţi atât o analiză a crizei actuale cât şi câteva sfaturi extrem de interesante.

Partea I:


Partea a II-a:

Intoarcerea in '98

Declaraţia lui Gheţea conform căreia "creditarea pentru persoane fizice este in stand-by din cauza ca nu mai exista apetit din partea clienţilor" nu este decât o petardă sau, mai bine spus, o ascundere a prafului sub preş.

În timp ce toată lumea constată că piaţa creditului este blocată, vine unu şi spune că, de fapt, nu e lipsă de credit pe piaţă ci lipsă de interes. Asta, într-un moment în care, dacă intri într-o bancă şi ceri credit ţi se răspunde cu o propunere de depozit. Oare de ce se întâmplă asta? Deocamdată nu ne explică nimeni, dar cu siguranţă că vom înţelege mai multe peste câteva săptămâni. Cert este că, uşor, uşor, ne întoarcem la perioada în care băncile atrăgeau bani de la populaţie pentru a-i plasa la stat. Acum, ce-i drept, nu-i plasează la stat; îi plasează pe interbancar sau îi ţin pentru acoperirea nevoilor proprii. Asta deocamdată întrucât, la ce foame de bani va avea statul în perioada imediat următoare, nu este exclus să vedem cum dobânda se va duce iar până la cer.

Realitatea crudă este că nu numai creditele pentru persoane fizice sunt blocate. Este blocată aproape întreaga creditare, ceea ce va avea un efect de accelerare a crizei în prima parte a anului viitor. Şi este clar că dacă situaţia va continua, se va intra într-un cerc vicios: băncile nu vor mai credita de frică să nu pice afacerile în timp ce firmele vor muri din lipsă de finanţare.

Jim Rogers - Lost Decade

Un interviu acordat Bloomberg Tv in care se vorbeşte deschis despre criza actuală şi greşelile făcute de autorităţile americane. Sper să existe şi printre oficialităţile noastre cineva destul de destupat la creier care să aplice măsurile necesare pentru ieşirea din dezastrul în care vom intra. Ascultaţi cu atenţie pentru că merită!

Partea I:


Partea a II-a:

Lantul slăbiciunilor

Făcând un search pe sursele de ştiri, mi-a reţinut atenţia o declaraţie a lui Ion Lixandru, preşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România, conform căreia, companiile de transport riscă să intre într-o perioadă de criză la finalul anului, în situaţia în care consumul nu îşi va reveni. O ştire seacă, ce lesne poate trece nevăzută. Numai că situaţia nu e atât de simplă pe cât pare.

O criză a transportatorilor se va transforma rapid într-o criză a finanţatorilor acestora, adică a firmelor de leasing. Imaginaţi-vă o firmă de leasing care se trezeşte brusc cu X camioane în ogradă. În primul rând societatea va avea probleme cu vânzarea acestora. E logic faptul că pe o contracţie a pieţei transporturilor de mărfuri nici Aghiuţă nu cumpăra TIR-uri. În acest mod problema se transmite la nivelul următor, adică la finanţatorul firmei de leasing. Ei bine, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, finanţarea este asigurată prin bancă, iar când am pronunţat acest cuvânt magic, cercul se închide(...şi nu mai continuăm discuţia că poate se trezeşte Gheţea să ne "dea în penal").

Raţionamentul de mai sus nu este complet. Nu am vorbit nimic despre societăţile de asigurări care-şi vor vedea veniturile brusc micşorate, despre producătorii şi distribuitorii de combustibili care deja simt scăderea sau despre multe alte domenii care vor avea de suferit direct sau indirect. El ilustrează însă perfect modalitatea în care virusul crizei se răspândeşte. Şi, din păcate, când îl vom percepe cu adevărat va fi foarte târziu!

De la Fitch zicere

Reducerea rating-ului operată de către Fitch este nu numai o confirmare a deciziei S&P ci, în primul rând, o palmă dată celor care au sugerat crearea unei conspiraţii mondiale îndreptată împotriva României. Au fost numeroase voci care au acuzat S&P de partizanat, iar unii mai deştepţi i-au trimis acasă "să-şi facă lecţiile". N-am mai văzut de mult atâta inconştienţă din partea autorităţilor române, mai ales că, dacă era vorba de contestarea unei decizii, alta era calea. Numai că, într-o bravadă extremă dublată de inconştienţă şi infantilitate, bravii noştri oficiali au preferat jocul ieftin de campanie electorală.

Cu toate că în presă s-a speculat faptul că Moody's nu va scădea rating-ul pentru România, cred că este o chestiune de săptămâni până la apariţia acestui anunţ. Oricum, efectele politicii populiste se simt deja: finanţări mai scumpe, deteriorări mai rapide ale economiei şi investiţii din ce în ce mai rarefiate.

Ceva mai gravă apare scăderea rating-ului(la BBB pt. datoriile pe termen lung în valută) pentru cinci bănci din sistem: BCR, BRD, Bancpost, Banca Românească şi Unicredit-Ţiriac, în timp ce pentru Banca Transilvania, acesta rămâne constant(BB-), dar cu perspective negative. Aceasta probabil se va repercuta direct asupra preţului plătit de către clienţii acestor bănci.

Nu uitaţi că perspectiva este îngrijorătoare, iar o depreciere puternică a monedei nu este exclusă în perioada imediat următoare. De asemenea, este foarte posibil să asistăm la fenomene radicale pe fondul unei crize masive de finanţare. Acum probabil vom avea motive suficiente să mărim salariile tuturor până la cer!

Despre cat de negru e aurul

În urmă cu aproape un an vorbeam într-un articol despre coincidenţele ciudatele dintre criza actuală şi cea din anii '70. Putem spune chiar că, până în acest moment, comportamentul în ceea ce priveşte preţurile aurului şi al petrolului urmează acelaşi pattern. Pentru cei care au apucat acele vremuri, tehnologii precum energia solară, eoliană, automobil electric sau biogaz nu sunt lucruri necunoscute. La fel de cunoscut este şi faptul că brusc, toate aceste tehnologii au intrat în anonimat, iar peste ani de cercetări s-a aşezat praful.

De fapt, criza din anii 70 a fost foarte aproape de a degenera într-un război al petrolului. Război pe care statele occidentale, disperate de dependenţa faţă de OPEC, doreau să-l înceapă pentru "a-şi lua petrolul înapoi". Chiar dacă acum pare o glumă, la momentul respectiv economiile erau mult mai dependente de petrol, iar politicienii mult mai radicali.

Atunci, ca şi acum, criza a condus la căderea consumului, cădere care s-a simţit şi pe piaţa petrolului. Aceasta se spune că a făcut ca preţurile să scadă natural şi, treptat, să se ajungă din nou la vechile preţuri. Numai că realitatea e puţin diferită şi, dacă s-ar ţine cont de întâmplările petrecute de-atunci până în prezent, autorităţile ar trebui să încerce alt drum.

Realitatea este că petrolul reprezintă garanţia de supravieţuire a multor regimuri din orient. O influenţă mai mică a petrolului şi apariţia unor surse alternative de energie reprezintă riscuri potenţiale pentru regimurile totalitare din zona golfului. Până în prezent aceste riscuri au fost combătute prin tăierea "răului" de la rădăcină, adică prin transformarea tehnologiilor alternative în tehnologii scumpe. Un preţ mic al petrolului aruncă în derizoriu orice încercare de a obţine energia pe altă cale.

Exact acest lucru se petrece acum. În spatele unor declaraţii belicoase ale liderilor OPEC, a ameninţărilor cu scăderea producţiei sau cu blocada, avem de fapt o operaţiune cunoscută sub numele de "desfundare a robinetelor". Aceasta presupune inundarea pieţei cu petrol şi, în mod evident, scăderea preţurilor. În faţa unui petrol ieftin, orice alte surse devin scumpe, iar decizia utilizării alternativelor este, din păcate, exclusiv politică.

Accelerarea crizei

După un scurt moment de respiro şi de euforie, pieţele îşi reiau căderile, dar cu o intensitate mult mai mare, parcă dorind să recupereze "timpul pierdut". Indicii pieţei americane au căzut cu peste 4%(DOW -4.85, NASDAQ -4.34, S&P 500 -5.03). În acelaşi fel, pieţele asiatice au căzut generalizat pentru a doua zi consecutiv pe fondul înrăutăţirii condiţiilor economice.

Toate acestea se petrec pe fondul temerilor de contagiune a economiei reale. Iar aceste temeri sunt justificate atâta timp cât constructorii de maşini americani caută cu disperare să se împrumute cu 50 mld. $ de la statul american. Asta după ce în septembrie Congresul aprobase un plan de ajutorare în valoare de 25 mld. $(pentru construirea de vehicule eficiente din punct de vedere energetic).

În Europa lucrurile de-abia acum încep să se mişte spre rău. Scăderea dobânzii cheie cu 0.5% a avut ca prim efect(logic) scăderea cotaţiei EUR în raport cu dolarul american, ceea ce se speră că va da o gură de oxigen producătorilor europeni. Acelaşi lucru l-au sperat şi americanii atunci când au început scăderea dobânzii cheie.

După ce în urmă cu o lună oficialii europeni ajunseseră la concluzia că zona se află în recesiune, acum se transmit informaţii pozitive pe toate canalele posibile. Iar când oficialii transmit informaţii pozitive în această manieră, e clar că stăm pe o bombă cu ceas.

La noi, citesc în presa ultimelor zile diverse analize referitoare la ieftinătatea acţiunilor autohtone. Sunt unii care ne spun că avem cele mai ieftine acţiuni de pe planetă, iar asta, probabil, ar trebui să se mobilizeze. Nu voi da decât un singur exemplu: pe la începutul anului, o bancă de investiţii a considerat că activele cu suport ipotecar au ajuns la un preţ extrem de mic, ceea ce le ridica în faţă o oportunitate tentantă. Cum FED-ul şi executivul american dăduseră drumul "hidrantului cu dolari" şi speranţa de revigorare a pieţelor americane era crescută, banca a decis să profite de oportunitate. Pentru cei care încă nu şi-au dat seama, banca se numea Lehman Brothers, iar acum este istorie.

Primele critici

Într-o discuţie televizată(la CNBC), Peter Schiff şi-a exprimat rezerve serioase la adresa politicii economice promovate de Obama. Reputatul analist consideră că la originea crizei stă faptul că nu am avut de-a face cu o piaţă cu adevărat liberă. Exemplul pe care-l dă este cât se poate de clar: în cazul în care FED-ul nu ar fi ţinut artificial dobânzile la valori atât de mici nu ar mai fi existat nicio criză subprime(întrucât nu ar fi existat un "housing bubble").

Continuând pe acelaşi ton a adăugat: "Ca american consider că avem de-a face cu un dezastru(în cazul în care Obama va fi ales preşedinte n.r.)". Cu toate că nu se declară suporter al lui McCain, consideră că impactul politicilor promovate de acesta ar fi fost mult mai puţin dăunătoare decât politicile economice promovate de Obama. Şi aceasta pentru că Obama este adeptul unui stat puternic implicat în economie, al unui capitalism strict controlat.

Aveţi mai jos inregistrarea integrală a discuţiei de la CNBC(sincer, cred că ar trebui să faceţi abstracţie de unele intervenţii stupide ale interlocutorilor):

America si bursa

Poate că cel mai utilizat şablon pe cere-l auzim zilele acestea este că, pe fondul alegerii lui Obama, bursele cresc deoarece americanii au încredere în politica noului preşedinte. Este evident că acest clişeu nu are absolut nicio bază. Dacă analizăm numai programul economic al lui Obama, în care creşterea taxelor este un element fundamental, ne putem da lesne seama că nu există motive pentru care investitorii ar fi bucuroşi.

Adevărul este că, în preajma alegerilor, electoratul este optimist, ceea ce favorizează sporirea consumului, creşterea indicilor bursieri s.a. Americanii percep alegerea noului presedinte ca pe o nouă eră, iar când eşti pus în faţa schimbării eşti tentat să crezi că absolut toate lucrurile rele vor dispărea peste noapte. Acesta este şi un efect al campaniei electorale în care "bombele cu slogane", promisiunile şi viaţa în roz sunt prezente pe toate canalele media. Numai că, după trecerea acestei zile magice, americanul se trezeşte în aceeaşi "boring life" şi cu aceleaşi probleme.

Nu trebuie să uităm că suntem într-o criză profundă, al cărei cost, până în acest moment, a fost de 3 trilioane $. O criză care va continua să coste şi care încă nu şi-a devorat toate victimele. În perioada imediat următoare vor începe falimentele din alte domenii de activitate decât cel financiar. Aceasta va readuce panica şi perspectivele sumbre. Iar nota de plată pentru dezastru oricum va trebui plătită. Atât de americani cât şi de restul lumii.

Perspective imobiliare

În urmă cu aproximativ 8 luni estimam într-un articol o cădere a pieţei imobiliare de aproximativ 40% pentru anul în curs. Reacţiile au fost contrare acestei opinii: cea mai mare parte a cititorilor şi-au exprimat o îndoială clară. Privind retrospectiv, în perioada aceea nimeni nu se putea gândi la posibilitatea unei corecţii masive. Se petrecea un efect similar cu cel din piaţa de acţiuni: SIF-urile(ca să dau un exemplu edificator) se înscriseseră pe un trend descendent, dar nimeni nu le vedea mai jos cu mai mult de 20%.

Întorcându-ne la imobiliare, mi-a reţinut atenţia un studiu făcut de Re/Max, conform căruia preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu 35% în timp ce, pentru apartamentele noi, scăderea este de 25%. Şi de-abia intrăm în noiembrie, adică în perioada în care cererea pe piaţa imobiliară scade drastic. Suplimentar avem de-a face cu pericolul unei contagiuni pe fondul căderii spectaculoase a pieţei imobiliare maghiare, iar scăderea rating-ului de ţară şi perspectivele sumbre pe care le are economia românească vor pune o presiune extremă pe toate segmentele pieţei imobiliare locale. Se pune totuşi întrebarea firească: oare cât vor mai scădea? Ei bine, cred că mult, iar în continuare voi prezenta câteva cifre pe care le consider mai mult decât probabile.

Blocurile vechi, construite înainte de 1977, îşi vor pierde cel mai rapid valoarea deoarece au un grad mare de degradare şi au fost construite într-o perioadă în care normele de construcţie erau mult mai lejere. O altă problemă a acestor construcţii este că, în marea lor majoritate, la următorul cutremur vor trece în categoria imobilelor cu bulină. Pentru aceste imobile cred că, până la jumătatea anului viitor, se va înregistra o scădere a preţului de peste 50% faţă de preţurile actuale. Restul imobilelor vechi vor cunoaşte o depreciere cuprinsă între 20% şi 50%, în funcţie de anul de construcţie şi locaţie.

Un fenomen interesant se va întâmpla pe piaţa apartamentelor noi. Dacă până acum scăderea a fost artificial frânată, în perioada următoare, pe fondul înrăutăţirii condiţiilor de finanţare şi a presiunilor făcute de speculatori, vom vedea accelerarea căderii preţurilor. Nu este exclus să avem scăderi de peste 30% faţă de preţurile actuale, în funcţie de stadiul de execuţie şi de locaţie. Cele mai mari scăderi de preţuri se vor consemna în segmentul superior.

Numărul mare de imobile disponibile pentru vânzare va continua să pună presiune şi pe piaţa chiriilor conducând la scăderi importante. Având în vedere faptul că pe piaţă oferta este superioară cererii, vom vedea o reducere cuprinsă între 10% şi 30% în următoarele 6 luni(cele mai mari corecţii se vor înregistra la apartamentele cu peste 3 camere şi la case/vile).

Nu vor fi ocolite de scăderi masive nici spaţiile comerciale. Până acum, creşterea chiriilor şi a valorii acestor spaţii s-a datorat exclusiv expansiunii agresive a băncilor. Este clar că de-acum înainte nu numai că nu vom mai asista la expansiunea băncilor ci, în mod sigur, la o contracţie pe fondul reducerii cheltuielilor de funcţionare şi al eficientizării activităţii. Cum şi consumul va începe să scadă, este limpede că şi pe acest segment se vor înregistra deprecieri masive.

Evolutia preturilor

O excelentă animaţie care prezintă evoluţia preţurilor la imobiliare în SUA:

Card. Credit Card!

E timpul să vorbim despre o nouă bubă care este pe cale să explodeze în America şi în lume: creditul pe card. Cu toate că este un subiect pe care mă gândisem să-l atac încă de anul trecut, până acum, nu am găsit timpul necesar. O voi face acum, înainte de a curge tone de cerneală pe marginea acestei probleme.

Ani la rândul, schema pusă la cale de organizaţiile de carduri le-a oferit băncilor o sursă substanţială de venit. Modalitatea facilă de acces la bani, aparentul confort al dobânzii zero în perioada de graţie, precum şi dobânda substanţială percepută pentru fiecare zi întârziere au fost reţetele câştigătoare pentru bănci(statistica arată că sub 5% din clienţii băncilor aduc banii în perioada de graţie). Mirajul câştigurilor facile a fost mare, iar piaţa cardurilor de credit este imensă. Cauza este dublul profit obţinut de bănci: odată de la clienţi, iar a doua oară de la organizaţiile de carduri(sub formă de promoţii, excursii, scheme de incentivare, programe de marketing etc.). Numai că,emiterea nejustificată de carduri de credit a ajut ca efect "sufocarea financiară" a multor americani. Acesta este motivul pentru care, în ultimii ani, schemele de "debt consolidation" au atras ca un magnet consumatorii americani. În urma plăţii unei taxe mai mult sau mai puţin modice, cetăţeanului consumator de hamburgeri şi sufocat de bill-uri i se oferea o schemă de refinanţare a tuturor împrumuturilor pe care le avea. Asta pentru că indivizii, în neghiobia lor, nu-şi dădeau sema că, prin schemele puse la dispoziţie de către bănci, nu plăteau decât dobânda la card, împrumutul rămânând acelaşi.

Câştigul gras a impulsionat vânzările şi, presaţi de isteria de a câştiga o cotă tot mai mare de piaţă, bancherii au aruncat în aer întreg arsenalul din dotare: au emis din ce în ce mai multe carduri către clienţii bun platnici(sau le-au suplimentat limitele), au vândut carduri prin diverse canale alternative (comercianţi, site-uri partenere, magazine online etc.) şi, în final, au atacat cu seninătate piaţa subprime. Aşa s-a ajuns ca Bank of America să lanseze carduri de credit pentru imigranţii ilegali! Nu, nu e o glumă, s-au emis carduri de credit pentru persoane care, din punct de vedere legal, nu există, deci care nu au cum să răspundă. Odată pornită criza, cu un şomaj în creştere, campionii de altătdată privesc cu îngrijorare cum restanţele cresc văzând cu ochii. Iar de cum de la restanţe mari la blocaj nu e decât un pas, bănuiţi ce urmează!

Asta înseamnă că, în scurt timp, vom auzi din nou câteva nume cunoscute: JP Morgan Chase, Bank of America şi Citi (le-am enumerat doar pe primele trei, în funcţie de cota de piaţă). Şi cum Unchiul Sam rezolvă totul "ca la noi, la Texas", vom vedea o nouă "revărsare a robinetelor" care, evident, va mai creşte cu vreo câteva trilioane nota de plată.

La noi subiectul nu prea e de actualitate întrucât piaţa rudimentară nu a acceptat cardul de credit. Oricum, există câteva bănci care au emis nejustificat de multe carduri fără garanţii, ceea ce le-ar putea cauza dureri de cap în perioada următoare, dar cred că problemele nu vor fi semnificative.

Alti bani, alta distractie

Putem spune că, până la urmă, ca orice altă perioadă din istorie, şi criza asta are profeţii, eroii şi actorii ei. Roubini, după ce a prezis criza a sărit de la statutul de profesor obscur la cel de superstar al economiei, transformându-se într-un apostol al crizei.

Într-una din ultimele intervenţii, Roubini a afirmat că SUA trebuie să mai cheltuiască, înainte de terminarea mandatului lui Bush, o sumă cuprinsă între 400 si 500 mld. de dolari(prin lansarea unui pachet de stimulare a economiei). Şi asta numai pentru evitarea colapsului economic. Mai multe în clipurile de mai jos.

Ce urmeaza

Având în vedere desfăşurările de forţe de pe piaţa mondială, este momentul să ne punem firesc întrebarea: ce urmează? Ieri, "Ziarul Financiar" a afişat pe o pagină întreagă preţurile incredibile la care au ajuns acţiunile româneşti. Dacă acum un an cineva ar fi estimat actualele valori ale SIF-urilor sau ale băncilor, în mod sigur, ar fi fost considerat nebun. Realitatea însă ne-a dat peste cap şi cele mai sumbre previziuni.

Că stăm prost, cred că e deja clar pentru toţi: deficitul de cont curent este extrem de mare, datoria publică nesustenabilă, iar deficitul bugetar probabil se va învârti în jurul valorii de 3.5%(ceea ce ne va atrage şi sancţiuni din partea Comisiei Europene). Economia românească încă nu a fost lovită de criză. Efectele acesteia de-abia acum se simt.

Primul şoc resimţit este cel al industriei auto. Dacia şi-a închis porţile pentru patru zile, la fel ca toate celelalte fabrici europene. O disfuncţionalitate a producătorilor auto induce un scurtcircuit în toată industria de componente auto. Iar industria de componente este una dintre ramurile de care am profitat pate cel mai mult în ultima perioadă. De asemenea, având în vedere greutăţile cu care se confruntă industria auto de peste ocean, investiţia de la Craiova poate fi pusă sub semnul întrebării.

Creşterea dobânzilor va scoate din competiţie numeroase firme autohtone care vor fi nevoite să-şi închidă porţile. Asta înseamnă că anul viitor ne vom confrunta cu un şomaj ridicat, pe fondul migraţiei inverse a căpşunarilor.

Săptămâna aceasta sunt aşteptate nervos de către investitorii de pe toate meridianele două evenimente: şedinţa FED de astăzi în care se estimează că dobânda va fi scăzută la 1%, şi publicarea datelor trimestriale ale SUA(mâine) care, cel mai probabil, vor marca intrarea economiei americane în recesiune. Aceasta înseamnă că SUA(şi implicit economia mondială) vor face cunoştinţă cu o faţă mult mai urâtă a crizei: stagflaţie urmată de recesiune şi inflaţie galopantă. Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru noi, dar cu o inflaţie mult mai mare. Contrar estimărilor INS şi BNR, este posibil să avem anul viitor o cădere economică de 0.5-1%.

Singura veste bună este că viitorul guvern are soluţia rezolvării acestei crize: infrastructura precară. Poate suna hilar, dar infrastructura rutieră şi feroviară are nevoie de investiţii care, la rândul lor, pot atrage forţă de muncă şi pot contrabalansa efectele nocive ale crizei. Asta însă numai în condiţiile în care aceste proiecte vor fi derulate corect. Ceea ce este destul de greu in România!