Demonstraţiile din China

În ultima vreme se înmulţesc teribil relatările despre protestele din China. Se tot spune că protestatarii cer demisia lui Xi, sugerându-se că e pe cale să vedem un cutremur politic major. Ceea ce, fără doar şi poate, e absolut fals. 

Despre unire fără ocolişuri

Pentru a creşte popularitatea Maiei Sandu în România, securiştii au început să dea „pe surse” că individa de la Chişinău ar fi solicitat unirea Republicii Moldova cu România şi că Plăvanul, după ce iniţial ar fi refuzat, şi-ar fi dat acordul. E o ciudată campanie de PR care merge bine, paradoxal, pe ambele maluri ale Prutului.

Diavolul din detalii

Un element deosebit de important al războiului din Ucraina trece absolut neobservat din cauza isteriei media. De fapt nici nu i-aş spune „deosebit de important” ci „de o importanţă colosală”. Care-i acesta?, mă veţi întreba imediat cu nerăbdare. Staţi să vedeţi şi veţi înţelege.

Ce urmează în Ucraina

Mulţi cred că situaţia din Ucraina s-a cam fâsâit şi că s-a ajuns la o înţelegere tacită de îngheţare a conflictului. La fel am crezut şi eu. E fals! Într-adevăr, prin părăsirea Hersonului, ruşii şi-au asumat un eşec. Spun insiderii că au fost împinşi s-o facă deoarece au crezut că vor obţine pacea la G-20. De fapt nu pacea, ci îngheţarea conflictului şi acceptarea tacită a situaţiei. Doar că acolo n-au obţinut nimic altceva decât un alt angajament al Occidentului pentru suportul militar al Ucrainei. Asta în ciuda dezastrului din stocul de armament occidental. Este, dacă vreţi, o altă ţeapă pe care şi-o ia Putin, dar şi o întorsătură teribilă a situaţiei.

Criza farmaceutică

V-am spus că am avut o problemă de sănătate. Ceea ce nu ştiţi e că s-a rezolvat printr-o intervenţie chirurgicală în regim de urgenţă. În urma intervenţiei mi s-a prescris un tratament cu antibiotice. Am fost şocat să constat că, în ciuda faptului că era un antibiotic banal, nu se găsea. A fost nevoie să-mi întind antenele ca să mi-l găsească un amic, undeva, într-un depozit. Efectiv nu mai e pe nicăieri. Ciudat, mi-am spus. După care am început să investighez, întrebând în stânga şi-n dreapta. 

Hai la sancţiuni, neamule!

Mă uit cu stupoare la circul ieftin pe care-l face nulitatea Ursula, dar cu şi mai mare stupoare mă uit către ochii tâmpi ai cetăţenilor care au devenit măgarii care urmăresc isteric morcovul propagandei. În condiţiile în care există acea filmare devastatoare în care armata ucrainenă omoară cu sânge rece prizonierii ruşi - filmare peste care Kievul a trecut cu o făctură propagandistică - Parlamentul European declară Rusia stat sponsor al terorismului. Un privitor obiectiv efectiv ar izbucni în râs văzând acest spectacol absurd. Doar că, în ciuda a ceea ce pare, mişcarea Parlamentului European este una a disperării.

Aşezarea pieselor

Cu toate că elementele pe care le vedem în teren ne conduc spre absurd, pare că realitatea e cu totul alta. Mi-am pus cap la cap toate sursele pe care le am pentru a înţelege cum asistăm la o reaşezare masivă a întregului sistem mondial. Ceea ce acum părea negru mâine va deveni alb şi invers. O să fac azi o scurtă recapitulare a situaţiei actuale pentru a vedea cum sunt aşezate piesele.

Întoarcere

Le mulţumesc din suflet tuturor celor care s-au gândit la mine. Abia acum am reuşit să accesez contul de telegram şi am citit comentariile celor îngrijoraţi de tăcerea mea prelungită. Ieri am avut o tentativă de a scrie pe blog, însă după ce am aprobat câteva comentarii am obosit atât de rău încât nu am putut continua. 

Nici azi nu pot să fac mare lucru, dar sunt mai bine. Nu vreau să insist, o să vă spun doar că sunt momente în care primim lecţii din care trebuie să înţelegem cât de mici şi neajutoraţi suntem. Ştiam asta, dar probabil n-o ştiam atât de bine. Loviturile pe care le primim ne arată atât fragilitatea, dar - sper eu - şi puterea de regenerare care ne-a fost dată. 

OK, dragii mei, mă opresc aici. Pe moment totul pare a fi OK, sper să mă refac cât se poate de repede. 

P.S. Asta-mi răsună acum în cap

Mario Benedetti: Viaţă ternă

Privind viaţa goală

în timp ce vorbeşti doar pentru a spune ceva.

Ieşirea în noapte face viaţa mai frumoasă,

cu acel mic şi oblic soare al său, lăsându-ne  fără cuvinte.

Să vezi viaţa goală când tu erai acolo, cu toate ale tale.

Acum acestea sunt singure,

fără a avea vreo promisiune că te vei trezi,

dar continuând cu papucii, ceştile, lingurile.

Nu a meritat deranjul.

Jocul zilelor este promisunea pe care nu o ştiai

a înfrângerii de la început.

Veţi fi supravegheaţi mai ceva decât animalele

Monstruoasa coaliţie care a acaparat întreaga politică românească pune la cale în Parlament ticăloşie după ticăloşie. La umbra unor sterpe discuţii despre majorări ale pensiilor, ticăloşii trec la automat legi cruciale nu doar pentru detonarea suveranităţii naţionale, dar, chiar mai rău, iniţiative care afectează libertăţile individuale. 

Frauda FTX în lumina reflectoarelor

Portalul Zerohedge prezintă câteva spicuiri din raportul făcut de lichidatorul FTX, John Ray III, care ne arată limpede dimensiunea fraudei din firma-puşculiţă a Partidului Democrat. Efectiv nu are cum să fie un accident plasarea banilor primiţi ca ajutor de către Ucraina în FTX. Fără doar şi poate, reţeta este una cât se poate de banală, aplicată din toate timpurile. Nu-i nimic nou: întotdeauna aşa s-au făcut deturnările de fonduri, diferenţa dintre cele reuşite şi cele nereuşite fiind dată doar de protecţia primită din subteran.

Miza alegerilor americane

Iată că nici nu s-au terminat de numărat voturile alegerilor intermediare, că a şi început să se vadă transparent miza acestora, anume eliminarea lui Trump. Fără doar şi poate, asistăm la o monstruoasă alianţă între statul subteran american şi o parte importantă a Partidului Republican.

IT

Pe zi ce trece tot mai multe companii mari anunţă concedieri masive de IT-işti. E clar o problemă din moment ce, peste tot, se dă afară. Care sunt totuşi motivele?

Ce s-a discutat la Istanbul?

Absolut toate canalele au dezinformat publicul „explicând” cum „întâlnirea ultrasecretă” din Turcia ar fi una în care s-ar fi trasat liniile directoare pentru semnarea unui tratat de pace. OK, dacă ar fi aşa, de ce s-ar fi întâlnit şefii spionajului din cele două ţări? Mai mult, dacă întâlnirea era atât de ultrasecretă, cum de-au aflat de ea până şi pigmeii gen Borcan? Apoi vin dezvoltările la fel de aberante: „ruşii ar fi cerut întrevederea deoarece sunt epuizaţi” sau, dinspre partea cealaltă, „SUA presează Kievul să înceapă negocierile”.

Despre draci

Ce-ar fi dacă, de pildă, dracii şi-ar arăta imediat puterea şi ar copleşi omul cu descoperiri? Dacă deodată ar descoperi, bunăoară, telegraful electric(adică în cazul în care nu ar fi fost descoperit), i-a transmite omului tot felul de secrete: „Sapă acolo şi ai să găseşti o comoară sau ai să descoperi zăcăminte de cărbune”; dar astea n-ar fi decât nişte fleacuri!

La zi

Ieri nu am spus mare lucru despre studiu, lăsându-vă să-l digeraţi singuri. Într-adevăr, la prima vedere studiul pare impresionant şi radical diferit faţă de Vest. Cu toate acestea sunt câteva chestiuni care nu rimează. În primul rând un element vizibil de la o poştă, la capitolul „Locul Rusiei în lumea viitorului” pe care-l citez în continuare: „Accentul principal în designul imaginii viitorul, așa cum era de așteptat, se face pe modelul unui stat digital, cyberpunk și așa mai departe”. Iată cum sare iepurele din ditai comisia strategică prezidenţială. A fost elementul pe care nu l-a remarcat nimeni, cu toate că era cel mai flagrant dintre cele vizibile. În momentul în care vorbeşti despre un stat digital, ţi-ai luat adio de la orice fel de tradiţie. Părerea mea este că fragmentul menţionat a fost introdus pe uşa din dos, cel mai probabil pentru a justifica politica viitoare.

Un studiu influent din lumea rusă

Vă dau mai jos corpus-ul articolului  „Percepția valorilor, factorilor și structurilor de bază ale dezvoltării socio-istorice a Rusiei (pe baza materialelor de cercetare și testare)”. Este un material complex, dar revelator. Autor este Alexander Caricev(împreună cu echipa sa), șef de departament în Administrația Prezidențială a Federației Ruse. Nu trebuie să mai spun că există numeroase reacții în urma publicării acestui material.   Articolul analizează rezultatele studiului viziunii emoțional-imaginative asupra factorilor și structurilor de bază care afectează starea actuală de dezvoltare a statului rus. Motivul studiului este lesne de înțeles: lumea rusă este absolut incompatibilă cu modelul falimentar și decadent al statului liberal occidental, astfel încât este necesară formarea unui nou concept de stat bazat pe viziunea rusă asupra lumii.

Două veşti

Am două veşti pentru azi: una proastă şi una foarte proastă. Din păcate asta e situaţia la care s-a ajuns, fie din întâmplare, fie din conspiraţie. Nu avem încă toate datele necesare identificării ipotezei corecte şi, de aceea, trebuie să ne facem întreaga judecată pe tărâmul nisipurilor mişcătoare ale unei fundaţii slabe. Evenimentele care se petrec sub ochii noştri, cu toate că sunt cât se poate de clare, ne tot aruncă ba într-o barcă, ba în cealaltă.

Cât de umflat e buboiul?

Până luni aveam de-a face cu un „individ smart”, un tânăr geniu, un miliardar care-l va face pe Warren Buffet să se ofilească întrucât, cu siguranţă, „averea sa va avea o traiectorie excepţională”. Faceţi cunoştinţă cu Sam Bankman-Fried. Numele-i spune totul: luni miliardar în toată regula, marţi sărac-fript. Cred că am avut de-a face cu cea mai rapidă diluare a unei averi din istorie. Cum e totuşi posibil să ai peste 15 mld. $ avere luni, iar marţi să fii falit? Mă rog, Blooomberg susţine că ar mai avea aproximativ 5% din suma respectivă, însă părerea mea e că şi acea sumă e umflată cu pompa, iar individul e dator-vândut. Or fi trei ceasuri rele marţea, dar în cazul său au fost fatale. Chiar dacă pare că am spus totul, povestea miliardarului crypto e abia la început şi, derulând-o în adâncime, vom înţelege multe elemente interesante, cu ramificaţii peste tot.

O victorie cât o înfrângere

La ora la care scriu acest articol, republicanii par a avea un avans clar la Camera Reprezentanţilor, în timp ce pentru Senat situaţia se în vârte în jurul egalităţii, cu un avans destul de slab în favoarea lor.  Mi se pare dezamăgitor. 

E cu patriotism, tovarăşi!

Începe să fie frumos, dragii mei. Începe să fie cu patriotism, cu tricolorul, cu laba pe inimă. Începe să fie cu lacrima la colţul ochiului atunci când se cântă imnul, cu muierile care se isterizează la „interesul naţional” şi cu toate fantomele ieşite de prin cotloanele întunecate ale istoriei. 

De ce îmbătrânesc chinezii?

De ceva timp în China a început să se discute extrem de puternic despre prăbuşirea natalităţii. Problemele rezultate din realitatea în care se află acum ţara vor fi multiple. O populaţie îmbătrânită nu mai poate face faţă provocărilor viitorului, iar problemele demografice deja încep să se vadă. 

Mulţi arată către problema legislativă a „copilului unic”. Uită însă că legislaţia referitoare la copilul unic a fost adoptată în 1978, pentru aplicabilitate începând cu 1979. Pe scurt, legislaţia copilului unic prevedea amenzi şi alte penalizări materiale(de exemplu tăierea sporurilor, blocarea accesului în structurile PCC, etc.) pentru familiile care au mai mult de un copil. Cei care arată cu degetul uită însă realitatea acelei politici, anume că ea s-a făcut simţită doar până în 1983. Între 1983 şi 1988(vezi graficul), natalitatea în China a crescut, în ciuda politicii respective. Partea frumoasă abia acum vine deoarece, după 1988, începe un declin puternic al populaţiei Chinei, ajungându-se în prezent la o rată a natalităşii de peste două ori mai mică(de la 24.7‱ la 10.9‱).

Îndrăznesc în materialul de faţă să fac o afirmaţie oarecum şocantă, anume că politicile demografice ale Chinei n-au avut niciun efect real, fiind doar consumatoare inutile de resurse. Într-adevăr, mi se va reaminti că încă din anii 50 chinezii luptă cu natalitatea, că atunci s-a început de la o rată de aproape 50‱ şi că înainte de politica unicului copil a fost aşa numita politică wan, xi, shao(mai târziu, mai de durată, mai puţin). Rezultă pentru unii că politicienii au ajuns la nefasta performanţă de a le fi imprimat chinezilor un instinct de a nu se mai înmulţi, astfel încât acum îi loveşte povestea asta. 

Privind însă statisticile, înţelegem altceva. Japonia(vezi graficul) avea în 1950 o rată a natalităţii de aproape 27‱. Până în 1964, rata natalităţii a căzut la 17.5‱! Între 1964 şi 1973, rata natalităţii creşte(vezi graficul), ajungându-se la aproape 19‱, iar de atunci s-a redus continuu, ajungând la 7.1‱ în prezent. Ce e interesant e faptul că, dacă păstrăm „distanţa de timp” de 34 de ani de la vârful de natalitate local, obţinem o diferenţă de natalitate aproape identică cu cea din China(2.19‱ în Japonia faţă de 2.2‱ în China)! E remarcabil întrucât Japonia n-a avut niciun fel de politică de descurajare a natalităţii, iar graficele celor două ţări par copiate la indigo. Chiar şi perioada de dinainte de declinul definitiv seamănă atât ca dinamică, dar şi ca perioadă de timp(14 ani în Japonia faţă de 9 ani în China). 

De fapt, explicaţia pe care o văd e cu totul alta. Atât în China cât şi în Japonia, perioada de maxim local de dinainte de căderea definitivă ţine mai degrabă de perioada de accelerare a boom-ului industrial. Fix între anii în care au existat acele tipare evidenţiate în grafice corespund unei accelerări economice „ieşite din tipar”. Astfel, după un vârf local în natalitate, în ciuda creşterii economice vibrante, natalitatea se prăbuşeşte. De ce? După cum remarcaţi nu există absolut nicio legătură cu factorul legislativ şi de aceea constatăm că, în China, în ciuda reatragerii politicii unicului copil din anumite zone, de fapt se obţine efectul contrar. 

Ipoteza pe care-o am - şi care cred că e corectă - este că avem de-a face cu o altă forţă care efectiv a paralizat natalitatea. Atât în cazul Japoniei cât şi în cazul Chinei, avansul economic a venit la pachet cu un avans tehnologic în viaţa individului. Cererea din ce în ce mai mare de creştere a confortului vine la pachet cu o groază de electronică a cărei finalitate - dincolo de confort - este alienarea. În plus, mediul electronic ocupă din ce în ce mai mult din timpul individului. 

Ştiaţi că un procent imens(de aproape 80%) al tinerilor japonezi sunt dependenţi de fenomenul Otome? Otome denmeşte un stil interactiv de jocuri-poveşti al căror obiectiv este cuplarea unui carcater cu un alt caracter. De-aici s-a sărit la jocurile în care se ajunge la cucerirea de către jucător a caracterului, iar de-aici la o relaţie pe termen lung cu caracterul electronic. Un număr covârşitor de tineri japonezi sunt dependenţi de „întâlnirile” cu caracterul virtual. Asta răreşte teribil întâlnirile reale şi atomizează indivizii. 

De asemenea, un fenomen premergător virtualizării, care de altfel a făcut tranziţia către asta, este cel al efeminării bărbaţilor. Fix asta s-a văzut imediat după boom-ul economic japonez şi acelaşi lucru s-a remarcat şi-n China. Îl vedem şi pe la noi: bărbaţi care poartă colanţi caraghioşi, care ocupă saloanele cosmetice ale femeilor s.a.m.d. O amică îmi spunea că trebuie să se programeze cu mult mai mult timp înainte la cosmeticiana ei deoarece în ultima perioadă sunt foarte mulţi bărbaţi. E un fenomen natural, care precede imbecilizarea totală. În Europa şi-n SUA, locul caracterului virtual cu care să ai relaţii este luat de industria pornografică. 

Reîntorcându-ne la Asia, constatăm un fenomen asemănător în China. De altfel, cerberii PCC, observând  gravele probleme generate de efeminarea excesivă, au lansat un program de eliminare a acestei mode. Astfel, peste noapte, din programele TV şi treptat şi de pe reţelele de socializare, au dispărut figurile efeminate. Va rezolva oare asta problema? Aiurea. Diavolul cu care se bat chinezii este mult mai mare şi, cel mai probabil, doar dacă vor inversa politica unicului copil, în sensul în care vor fi penalizaţi cei care au mai puţin de doi copii, vor rezolva ceva.

Îmbătrânirea populaţiei este, peste tot în lume, o consecinţă a alienării omului faţă de tehnică. Asta-i lecţia pe care trebuie să o înţelegem: natalitatea scăzută se manifestă acolo unde nivelul sistemului tehnic a cucerit deja o cantitate mare din realitate. Astfel tehnica îl face pe om din ce în ce mai neputincios. Şi e normal să fie aşa: intrând într-un univers artificial, oamenii  nu mai au cum să găsească ieşirea.

Câteva explicaţii necesare privind imposibilitatea politicului de a schimba ceva

Ieri am imaginat un scenariu pentru a demonstra un lucru care mi se pare din ce în ce mai evident, anume incapacitatea politicului de a rezolva problemele. Din păcate, mulţi dintre cei care au comentat s-au limitat la detaliile insignifiante ale scenariului meu: că „de ce am adus în discuţie infracţionalitatea, deoarece ea există doar dacă e sprijinită politic”, că „trebuia să gândesc altfel raportul de forţe” sau că „am dus chestiunile mult prea la extrem”. Scenariul a fost construit destul de schematic, fiind menit doar a atrage atenţia. Un studiu în care să faci o analiză a diferitelor interacţiuni dintre facţiuni probabil că ar fi mâncat mult spaţiu şi timp, iar de ajuns n-ar fi ajuns la concluzii radical diferite de scenariul pe care l-am expus. 

De ce politica nu poate rezolva problema actualei societăţi?

Sunt mulţi naivi care cred că problemele pe care le întâmpinăm pot fi rezolvate „pe calea scurtă”, adică prin intermediul unui partid politic. Azi voi face un experiment, pornind de la credinţa unora că politicul ar putea rezolva problemele actualei societăţi. Şi cum altfel pot începe experimentul dacă nu pornind de la cele mai bune ipoteze posibile. Să începem.

Cronica unei morţi anunţate

Din nou criminalii îşi fac de cap. Nikolai Muşeghian era un programator din zona crypto. Băiatul era un geniu, fiind primul care-a intuit modul în care contractele smart pot fi hack-uite. 

Geopolitica momentului

Cu toate că alianţa ruso-chineză este mai vizibilă decât oricând, cu toate că Rusia acceptă primatul Chinei, există o anumită stare de incertitudine în clasa politică rusă. Istoria a demonstrat că în ciuda animozităţilor şi a mizeriilor pe care SUA le-au făcut Chinei, politicienii de acolo nu a avut nicio problemă în a face pasul către SUA atunci când li s-a arătat bunăvoinţă. 

Ne vor înlănţuiţi!

Burduja ăl mic trage în forţă la identitatea digitală. Un grup de securişti din Parlament au ca obiectiv obligarea tuturor românilor să-şi facă un cont bancar. Nu-i rău să ai un cont, dar de ce trebuie să fie obligatoriu? Apoi, constatăm că băncile îşi reduc treptat, dar sigur, prezenţa teritorială. De asemenea, reţeaua de ATM-uri e într-o diminuare constantă, iar comisioanele cresc continuu. Apar din ce în ce mai multe obligaţii pentru cetăţeni: să-şi autocitească la intervale regulate de timp consumurile, să raporteze autorităţilor diverse chestii, ba chiar să colaboreze obligatoriu cu Securitatea. Ah, nu ştiaţi încă, dar DA, e un proiect de lege. Despre ce e vorba?

Prostia - noua realitate politică a lumii

Că Liz Truss e proastă a devenit practic o axiomă. Nu-i nevoie decât să-i vezi poza pentru a-i pune ştampila. Însă constatarea că întreg sistemul britanic de putere e de o prostie incomensurabilă, asta e ceva mai greu de înţeles. Şi nu doar cel britanic. Trăim într-o perioadă în care prostia a invadat suprafaţa pământului cu aşa o furie încât uneori efectiv nu-ţi vine să crezi că e adevărat.