2016

Se-apropie! Vine cu paşi repezi. E un hotar, un simbol, un moment în care ne reamintim ceea ce a fost şi privim cu speranţă către înainte. 2015 e trecutul, 2016 viitorul care se consumă cu viteza maşinii de tocat a prezentului. 

2016 e la rând. Suntem în pragul său, călare pe această maşină infernală numită timp. Avem speranţe, emoţii, dorinţe, vise. Avem atâtea aşteptări. Fiecare în parte şi toţi împreună. 

Suntem în pragul unui nou an. N-au mai rămas multe de spus. Vă urez să aveţi parte de tot binele din lume, să vă bucuraţi de fiecare clipă, să fiţi sănătoşi şi fericiţi! 

LA MULŢI ANI!

Crăciun fericit!

Revolutia cretinilor

23 mai 1967. În paginile cotidianului „Corriere della sera”, Dino Buzzati a publicat „La rivolta dei cretini”, o povestire cu multiple semnificaţii care a stârnit dezbateri intense pe marginea mesajului. Din păcate, deconectarea noastră aproape totală de cultura italiană - un fenomen căruia nu-i găsesc o explicaţie logică, dar care are rădăcini adânci - a făcut ca mesajul lui Buzzati să nu ajungă la noi. 

Aveţi mai jos textul integral al acestei parabole a lui Buzzati. Traducerea în premieră a acestui text este cadoul pe care vi-l fac acum, în pragul Crăciunului. Sper să vă placă. Lectură plăcută!

Spania si noua realitate politica europeana

În ultima perioadă propaganda spaniolă a marşat pe tema bipartidismului din peninsulă. Când Podemos-ul lui Iglesias nu a reuşit să obţină numărul estimat de voturi la locale, media spaniolă era în extaz, afirmând fără perdea că, iată, Spania nu renunţă la sistemul său tradiţional cu două partide puternice care se rotesc la putere.

Campania electorală a fost, de asemenea, marcată de un suspect dezechilibru mediatic. Ca şi cum n-ar fi existat decât Partidul Popular şi cel Socialist. Cele două mari partide spaniole s-au bucurat de o expunere exagerată, în timp ce „rebelii” au fost ignoraţi. Diferenţa însă a fost făcută în teren, faţă în faţă cu electoratul, acolo unde s-a dovedit că partidele tradiţionale şi-au subţiat teribil rădăcinile.

Romania anormala

O lege aprobată de Parlament şi promulgată de Preşedinţie nu se aplică. Motivul? CSM-ul s-a trezit că Justiţia nu dispune de resursele necesare aplicării ei şi că încă nu există normele de aplicare ale legii. Norme care trebuiau emise de către ... Ministerul Justiţiei. Cu siguranţă că democraţia autohtonă are forme maiestuoase de manifestare.

Legea despre care am amintit este faimoasa lege a falimentului personal. O lege cât se poate de normală într-o ţară absolut anormală. O lege a cărei adoptare a fost întârziată voit, acum nu este pusă în aplicare din cauza unor motive superflue. Tipic românesc.

Drumul petrolului

Hotărât lucru, Primăvara Arabă şi dezastrele umanitare din Orientul Apropiat au desfundat efectiv puţurile petroliere inundând lumea cu aur negru ieftin. E o mişcare pe care am mai văzut-o în trecut însă, de data aceasta, muntele de cadavre pe care se bazează are un ciudat rol „stilistic”. 

Apariţia din neant a unui nou producător mondial de petrol a făcut ca preţurile s-o ia razna. Dacă vă întrebaţi cine este misteriosul producător vă voi da şi răspunsul: ISIS. Ciudata reţea teroristă aşa-zis radicală a reuşit într-o clipă să se facă stăpână peste cele mai profitabile câmpuri petrolifere irakiene. De-aici, printr-un ciudat păienjeniş, petrolul se transformă în arme.

In 2011 libienii si-au luat tara inapoi

Pe 20 octombrie 2011, Gaddafi era omorât în circumstanţe care vor rămâne neclare pe veci. Trupul său neînsufleţit a fost apoi depus într-un mall, iar imaginile hidoase cu oamenii care se fotografiau cu cadavrul au făcut înconjurul lumii. O bucurie imensă era transmisă în direct de-acolo. Avioanele străine şi dronele ucigaşe duceau, din nou, la îndeplinire aspiraţiile unui popor.

În 2011 libienii şi-au luat ţara înapoi. Întreagă! Au trecut patru ani de-atunci şi binefacerile noului regim se simt din plin. Bunăstarea armelor a invadat lumea libiană, iar fericirea tronează peste tot. Noua lume liberă a explodat. De fapt explodează continuu într-o ţară aflată în permanent război civil, între facţiuni apărute peste noapte, dintre care - în mod evident - nu putea să lipsească Statul Islamic.

Facebook - despre cenzura, putere si post-democratie

Voi începe prin a le mulţumi lui Constantin Gheorghe, Mirel Palada şi tuturor celor care m-au ajutat cu distribuirea articolului meu de sâmbătă. Din păcate, blocarea contului de facebook mi-a întrerupt brutal orice legătură cu cercul de prieteni de-acolo şi m-am aflat efectiv în imposibilitatea de a transmite cel puţin un rămas bun.

Duminică, după ce tevatura recuperării luase sfârşit mă aflam la un bun prieten care, credeam eu, nu avea habar de tot tărăboiul. Sincer să fiu nici nu ştiam că are facebook, el fiind din fire mai suspicios. Din una-n alta îmi spune: „Ce s-a întâmplat cu tine? Te-au şters ăştia de pe facebook de peste tot”. Zâmbesc. Apoi înţeleg ceva mai mult şi mă hotărăsc să reiau de la cap tot articolul pe care-l pregătisem în completarea celui de sâmbătă. Sunt într-adevăr mult mai multe aspecte pe care sper să reuşesc să le descriu în continuare.

Facebook si de la capat

 „Se-aude că plăvanul i-a promis Teleormăneanului că-l scapă de proces în cazul în care face cum zice în ceea ce priveşte guvernul. În acelaşi timp, ambasadorul licuriciului i-a promis lu' colegu' că dacă trece guvernul fără probleme, îi oferă conducerea partidului după condamnarea Teleormăneanului şi, de asemenea, măreaţa funcţie de comisionar între ambasade. Asta înseamnă să fii mafiot!”

În mare, din ce-mi amintesc, acesta a fost mesajul de la care a pornit toată problema. La vreo câteva ore de la postare, logându-mă pe Facebook primesc minunata notificare de blocare a contului.  O experienţă fabuloasă pentru cineva care vrea să înţeleagă cu adevărat mediul care e pe cale să apară. Vă propun aşadar în continuare să vedem cum merg lucrurile - vorba marelui Kurt Vonnegut.

Coruptie mica si mare

Zilele acestea toată lumea e cu corupţia-n gură. De vreo trei-patru ani, de când Justiţia face politică pe faţă, corupţia e regina discuţiilor. Nu poţi face un pas logic într-o discuţie că, pac la războiu, te trezeşti cu o frază bolovănoasă şi slogănoasă despre corupţie.

Întrebarea logică pe care ţi-o pui este dacă într-adevăr oamenii care vorbesc despre corupţie au habar despre ce e vorba. Cum „românul s-a născut poet”, poţi bănui foarte uşor că, în aceeaşi măsură, el s-a născut şi expert în domeniul corupţiei: de o parte sau de cealaltă a barierei. Însă, indiferent de partea pe care se află, românii nu cunosc - în marea lor majoritate - adevărata faţă a corupţiei. Este ceea ce vă propun în cele ce urmează.

The Story of Your Enslavement

Romania prostilor bine facuti

România nu mai există! Şi asta nu de-acum, ci din 2012, atunci când grupul infracţional format din băsescu şi Curtea Constituţională, sprijinit de serviciile secrete, ambasade străine şi ţuţerii infractori din Comisia Europeană, au instrumentat o lovitură de stat împotriva a 90% dintre români. A fost cea mai mare umilire care i-a fost aplicată României în istoria recentă. De la întoarcerea rezultatelor alegerilor din 1946 şi restul simulacrelor organizate sub cizma sovietică, România nu a cunoscut umilinţă mai mare.

Ceva mai târziu, la prezidenţiale, aveam să aflăm că votul e o chestiune strict formală. Se organizează doar pentru a fi, pentru a nu se spune că nu există. Exact la fel ca-n '46, ieşirea la vot e doar o chestiune menită a legitima omul sistemului, cel care a fost ales pentru capacităţile sale de slugărire a stăpânului din umbră. Tot atunci am mai cunoscut un fenomen: hoarda scoasă pe stradă la comandă.

The Untold History of The Us

Cele doua Romanii(care, de fapt, e una singura)

Într-un articol postat pe blogul propriu, dl. Mirel Palada(aka Turambar) vorbeşte despre două jumătăţi de România. Pornind de la faptul că societăţile democratice zis dezvoltate au electoratul împărţit cam în două felii babane, dl. Palada identifică un fenomen similar şi în România.

Este vorba de „jumătatea urbană” care are studii, vârsta potrivită(<45 ani) şi venituri bunicele versus România rurală sau urban-marginală care trăieşte în zone în care „nu e prea mult lucru de făcut în afară de supravieţuit”. Am avea aşadar o interacţiune între România tânără şi România bătrână, România sănătoasă şi România bolnavă, între săraci şi bogaţi, între învăţaţi şi analfabeţi.

Victoria irationalului

În urmă cu ceva ani un american a vrut să ştie dacă mai are benzină în rezervorul maşinii. Cum poţi face asta dacă nu-ţi funcţionează indicatorul de la bord? Desigur, introducând un chibrit aprins în rezervor. Explozia care a urmat i-a curmat viaţa nefericitului personaj. Motiv suficient pentru vreo câţiva prieteni(desigur, şi IQ-ul acestora empatiza bine de tot cu cel al defunctului) să dea vina pe autorităţi pentru că nu au avertizat suficient consumatorii. Şi-aveau dreptate: de unde să ştii că dacă bagi chibritul aprins în rezervor se lasă cu explozie?

Alternativele acestei poveşti sunt nenumărate. Să bagi cuiu-n priză pentru a simţi dacă e curent electric, să atingi cu nasul talpa fierului de călcat pentru a verifica dacă e suficient de cald sau să te arunci în mijlocul unui lac pentru a măsura adâncimea în condiţiile în care n-ai habar să înoți. Poţi sfida acceleraţia gravitaţională aruncându-te de pe bloc, poţi verifica tehnica lui Superman pândint maşinile pe autostradă şi luându-te la trântă cu ele sau te poţi simţi ca un gladiator din Roma antică escaladând gardul ţarcului leilor de la Zoo. Ştiu, sunt chestii care ne stârnesc zâmbetul, dar, în final, se lasă cu decesul nefericitului.

Noua realitate geopolitica

Mai pe blat, mai în serios, nemţii au stat „pe burtă” şi au pus-o de o nouă afacere cu ruşii: Nord Stream II. După ce South Stream a fost considerat un traseu care nu s-ar supune condiţiilor de transparenţă ale UE, după ce Nabucco a fost dinamitat din toate poziţiile, iată că „cel mai conform”(sic!) şi învingător s-a dovedit a fi traseul care dublează vechiul Stream.

Fără a avea certitudini în legătură cu sursele de gaze care să-l aprovizioneze, noul traseu pare o investiţie riscantă. Aceasta, mai ales prin prisma faptului că ea se bazează pe revenirea economiei europene începând cu 2019. Se bazează, desigur, la nivel declarativ întrucât toată tevatura e pur politică. Să vedem însă cam ce se ascunde în spatele actualelor evoluţii mai mult sau mai puţin „gazoase”.

The Collapse of The American Dream Explained in Animation

Cu Rusia sau cu SUA?

E o întrebare care în aceste zile îi chinuie pe foarte mulţi oameni. Suntem într-unul din acele momente ale istoriei în care fereastra evenimentelor se micşoreză, iar alegerile se fac pe viaţă şi pe moarte. În aceste condiţii e mai mult decât stringent să ne întrebăm de care parte vom fi?

Istoria ne-a jucat mereu feste. Cele două războaie ale secolului trecut ne-au găsit precum frunza-n vânt. De fiecare dată partenerii sau parteneriatele ne-au jucat feste. Şi, dacă e să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că numai Providenţa ne-a ajutat să mai existăm încă pe hartă.

Adevaruri care dor

Ascultaţi cu atenţie ce are de spus nenea Friedman pentru a înţelege cu adevărat cam care sunt realităţile lumii în care trăim.

America nu e America

În mai multe rânduri am avut poziţii critice referitoare la SUA. Motive suficiente pentru cei puţintei la minte să mă catalogheze pro rus, comunist sau mai ştiu eu ce. Desigur, n-are sens să le răspund sau să încerc un dialog cu cei din această specie deoarece e pur şi simplu pierdere de timp.

Multe din motivele care m-au făcut să critic SUA ţin de faptul că, din ce în ce mai mult, această ţară seamănă cu URSS. Începând cu modul brutal de impunere a propriei politici şi terminând cu falsificarea evidenţelor şi înlocuirea lor cu propaganda găunoasă, toate acestea seamănă ca două picături de apă cu liniile dogmatice ale defunctei Uniuni Sovietică. Nu-ţi trebuie multe date pentru a înţelege că actuala Americă nu mai este de mult acea ţară dinamică, liberă şi prosperă spre care se îndrepta admiraţia lumii. Dacă judeci la rece şi treci de molozul propagandistic constaţi că ai de-a face cu o dictatură mascată mustind de corupţie şi minciună.

Aventuri in ... economia reala

Am tot vorbit despre bănci, macroeconomie, strategii etc. Şi am făcut-o pentru că acestea sunt subiectele - să le spunem - „la modă”. Pe toate drumurile găseşti experţi care înşiră verzi şi uscate despre orice poveste macroeconomică.

Interesant e că autorităţile din toată lumea au acţionat şi acţionează la unison bazându-se pe parametri aberanţi. Spre exemplu, la începutul ultimei crize s-au băgat bani cu basculanta în bănci pentru a face bine economiei. Numeroasele relaxări cantitative au fost decise tot pe baza aşa-ziselor realităţi macroeconomice şi, pentru binele economiei, s-au „elicopterizat” bani în piaţă cu ghiotura. Au avut numitele acţiuni efectul scontat?

In timp ce China se prabusea

În urmă cu vreo câteva zile, pe Facebook, spuneam că americanii au ajuns să trăiască într-o himeră continuă. Pe toate canalele cântă prohodul Chinei. Instrumentele de propagandă toarnă non stop rahat în ventilator, doar-doar dorinţele s-or îndeplini.

Sincer să fiu nu-mi dau seama ce i-o aranja pe americani din picajul Chinei. La ora actuală se comportă precum prostul clasei care se bucură că premiantul a fost prins cu lecţia nefăcută. Asta însă nu-l face mai deştept, la fel cum pe americani „iminentul picaj” nu-i face competitivi economic. Ba din contră!

Imperiul contraataca

De ceva vreme, în curtea Microsoft este fojgăială mare. Lansarea Windows 10 parcă nu a mai semănat cu cele de până acum. Parcă a fost mai degrabă discretă, un eveniment ca oricare altul. A semănat cu o nuntă la care mirii n-au stat cu oaspeţii, ci au preferat ca, din când în când, să meargă să-şi mai facă ordine prin casă.

Suntem după aproximativ trei luni şi Windows 10 are o cotă de piaţă de 6.63%. E remarcabil că, în prima lună de la lansare, noul sistem de operare de la Microsoft şi-a depăşit rivalul de la Apple. Mai mult, creşterea actuală este constantă şi este posibil ca până la sfârşitul anului să vedem Win 10 în faţa „rivalilor” 8.1 şi XP.

Războiul petrolului

După ce lumea a încetat să se mai întrebe cât aur au în realitate chinezii, o nouă întrebare îşi face loc în media: cât petrol au chinezii? Adevărul e că, în privinţa deţinerilor, China este extrem de discretă. În afara rezervelor valutare internaţionale, oficial nu se ştie mare lucru despre ce există cu adevărat acolo.

Condusă după o doctrină neschimbată de-atâta amar de vreme, China este extrem de secretoasă cu ceea ce este al ei. Vizitatorii occidentali rămân şocaţi când observă că în librăriile chinezeşti poţi găsi zeci sau sute de titluri despre Obama, dar niciunul despre Xi Jinping. Singurul lider local pentru care pare a exista apetit editorial e Mao. În rest, linişte.

Incepe razboiul global?

După cum aţi observat, ruşii n-au stat degeaba. După deplasarea de echipament militar şi trupe de suport în Latakia au început ofensiva împotriva ISIS. În urma unor bombardamente efectuate cu precizie chirurgicală s-a reuşit - spre disperarea SUA -  destabilizarea ISIS.

Modul în care a fost gestionată până în prezent situaţia trădează o extrem de bună pregătire. Este cât se poate de limpede faptul că ruşii, dincolo de armele deplasate în teren, se bazează pe o extrem de bine documentată situaţie. Platforma de intelligence pe care au pus-o la punct între Siria, Iran şi Irak se dovedeşte a fiu una extrem de utilă. 

Ce face Rusia în Siria?

Iniţial a fost un zvon. Nu existau dovezi, dar se discuta discret despre creşterea activităţii militare a Rusiei în Siria. Apoi au început să fie publicate imagini neclare. Pentru publicul larg n-a însemnat mare lucru. De multe ori, imaginile din satelit nu pot fi descifrate de către orice novice. Doar cei care au ochiul experimentat ştiu exact ce reprezintă o anumită schimbare într-o fotografie luată de sus. 

N-a trecut mult timp până când Rusia a anunţat oficial că aprovizionează armata lui Bashar al-Assad. Apoi a început scandalul închiderii spaţiului aerian. Pur şi simplu, avioanelor ruseşti de aprovizionare li s-a interzis trecerea spre Siria de către Bulgaria, Turcia şi Grecia. O acţiune mai mult propagandistică deoarece exista alternativa utilizării culoarului care trece pe deasupra Iranului. Acum, prezenţa militară masivă a Rusiei în Siria este o realitate. Întrebarea care persistă pentru mulţi este ce face acolo şi, mai ales, de ce s-a mutat confruntarea ruso-americană în Siria.

Despre migratie fara partinire(II)

O să extindem astăzi cadrul pentru a înţelege care sunt cauzele - să le spunem - istorice ale actualei migraţii. Chiar dacă pare a fi un eveniment care ţine de actualitatea imediată, criza refugiaţilor are cauze mult mai vechi.

Nu trebuie să negăm realitatea. Întotdeauna au existat oameni care s-au dezrădăcinat în căutarea unei vieţi mai bune. E un lucru care ţine, între altele, de evoluţie şi dezvoltare. Însă aici nu e vorba de cazuri punctuale. E mai degrabă vorba de o psihoză colectivă. Să te înghesui împreună cu alte sute sau mii de oameni pe ambarcaţiuni improvizate strict pentru a merge pe celălalt mal al Mării, fără siguranţa unei perspective, e totuşi un fenomen care nu ţine de normalitate.

Despre migratie fara partinire(I)

Am stat şi-am urmărit subiectul imigranţilor-refugiaţi fără să înţeleg mare lucru. Sursele credibile sunt puţine. Marea majoritate a celor care se pronunţă o fac fără a avea acces la surse, într-un mod bombastic, înflorind ştirile reale cu evenimente strict imaginare. E greu să ai o poziţie într-un bruiaj informaţional atât de mare.

E clar că nu poţi lua de bune informaţiile tembele vehiculate de un demagog ticălos precum băsescu. Şi asta, mai ales dacă ne gândim că, în cazul în care s-ar fi aflat acum la butoane, pe acelaşi ton belicos, ne-ar fi demonstrat în ieşirile lui tembele cum ar trebui să stăm capră la ce-i ordonă lui Merkel şi Ambasada SUA.

Aveti ce v-ati dorit!

„There are millions of blacks who could come to the Mediterranean to cross to France and Italy, and Libya plays a role in security in the Mediterranean”

Asta le spunea Gaddafi „aliaţilor” în momentul în care se pregăteau să-l lichideze. Şi au avut parte de ce-au căutat. Mai multe în clipul de mai jos.

Oops!...I Did It Again

Trăim vremuri istorice. Vremuri care nu se vor repeta niciodată şi care pun amprente vizibile asupra noastră. Nu-i o vorbă aruncată aiurea sau vreo înfloritură fără sens. Chiar aşa stau lucrurile. Trăim timpuri în care minciuna este regina strategiilor politico-economice, iar justificările sfidează logica.

Ştirea zilei, aşa cum probabil aţi aflat deja, vine din SUA, acolo unde FED, într-o desfăşurare eroică(erotică?), a menţinut dobânda cheie. Şi nu a făcut numai asta! Ne-a mai spus că n-avem motive de îngrijorare şi că ei, savanţii de-acolo de acolo sus, din vârful sistemului monetar, cred că n-or să mai poată ţine mult timp dobânda atât de jos. Cu alte cuvinte, ţineţi-vă bine! Dobânzile nu mai pot fi atât de priponite ca până acum.

Disconnected

În urmă cu trei săptămâni mi-am deschis contul de facebook. Am făcut-o deliberat pentru a-mi demonstra ipotezele. Era chiar un moment propice unei asemenea aventuri întrucât eram într-una dintre acele săptămâni pe care mi le setasem pentru a nu face absolut nimic. Vorba proverbului cubanez  „hombre che trabaja pierde tiempo precioso”.

Am putut astfel să trec prin toate stările pe care le încearcă un utilizator obişnuit. De la deschidere, ocolire a binevoitorului wizard meşteşugit care e gata să-ţi sară în ajutor întru cotrobăirea prin contactele tale de pe mail, până la setarea imaginilor de profil şi apoi la căutatul prietenilor virtuali. Toţi aceşti paşi îţi iau ceva timp însă merită: eşti pus în faţa nou-nouţului tău cont, gata să-ţi iei zborul spre gloria social-virtuală.

Omenirea la rascruce

Opt

Da, e adevărat! Au trecut opt ani de când am început blogul de faţă. Opt ani nebuni, obsesivi, turbaţi. Opt ani în care am învăţat să înţelegem că realitatea are o mulţime de feţe, care mai de care mai înşelătoare.

Am început de la zero cititori, n-am făcut nicio publicitate, nicio acţiune de promovare şi nu m-am folosit de niciun tertip pentru a aduce vizitatori pe blog. Într-o perioadă am ajuns la peste 1200 de unici pe zi, iar în prezent sunt undeva la 300-400 de unici în zilele în care am articole noi. N-am dat atenţie acestor cifre. N-au niciun fel de importanţă deoarece nu trăiesc din blog. Ceea ce mi se pare însă important e faptul că în jurul acestui blog există un nucleu de cititori care îmi sunt alături aproape de la început. E fascinant atunci când observi că există oameni care gândesc aproape la fel, care rezonează cu ideile pe care le ai. 

Există şi o altă categorie căreia i-am dat atenţie: cea a contestatarilor. E interesantă evoluţia unora care trec de la contestări vehemente la poziţii mai moi şi, cu timpul, ajung să rezoneze cu ideile tale. Sunt printre cei care-mi urmăresc blogul câţiva care m-au rugat să le şterg comentariile mai vechi chiar dacă erau publicate „sub protecţia” anonimatului. Desigur, n-am făcut-o, însă m-am bucurat să constat că au reuşit să înţeleagă cel puţin faptul că pe blog îmi exprim strict ideile mele, fără niciun interes şi fără niciun beneficiu.

Deocamdată ar cam trebui să mă opresc aici. Mai spun doar că, după opt ani de zile, ne aflăm aproape în acelaşi setup. Dar despre aceste lucruri avem timp berechet să vorbim. 

Vă mulţumesc vouă, tuturor celor care mi-aţi fost alături. Rămânem împreună!

Cum ne-am trezit in comunism(4)

Influenţele neo-hegemonului cultural marxist se văd peste tot. Societatea este inevitabil schimbată. Oriunde te-ai uita te loveşti de distorsiunile produse de virusul care a invadat sistemul. Pentru a scrie despre toate „deviaţiile iremediabile” ale prezentului mi-ar trebui mult mai mult „spaţiu şi timp” deoarece problematica este copleşitor de diversă.

Neputându-mi permite ieşirea din cercul în care mă aflu, prefer continuarea rezumativă şi oarecum superficială a mutaţiilor produse în societate. Studiind în paralel dezvoltarea socialismului estic şi a occidentului putem vedea limpede asemănările care sunt de-a dreptul frapante.

Cum ne-am trezit in comunism(3)

Dacă în episoadele trecute am prezentat modul în care obsesivele teme ale ideologiei marxiste au fost implementate în inima sistemului capitalist, e timpul să vedem care au fost consecinţele acestui fapt.

Orice sistem, indiferent că e mecanic sau social, se mişcă în funcţie de un număr de parametri. În momentul în care te apuci să te joci cu parametrii de bază, e clar că, în final, vei obţine rezultate diferite, dacă nu cumva chiar o distorsiune a sistemului.

Cum ne-am trezit in comunism(2)

Uimit de capacităţile savantului Nicolai Kondratiev, Stalin l-a solicitat pentru o conversaţie pe probleme diverse. Savantul s-a prezentat la data stabilită şi, spre sfârşitul întâlnirii Stalin îl întreabă la modul cel mai serios pe Kondratiev când va cădea definitiv  capitalismul. Kondratiev îi răspunde că are nevoie de ceva timp pentru un asemenea studiu. Întâlnirea se încheie prieteneşte.

Revenit în bibliotecă, Kondratiev se apucă de studiu. Întocmeşte o listă de „parametri ai capitalismului” cărora le studiază evoluţia. În urma finalizării cercetării pune bazele teoriei ciclurilor(despre care am mai vorbit aici) şi se duce la Stalin pentru a-i da verdictul: „capitalismul nu va muri niciodată deoarece are capacitatea de a se autoregla”. Se pare că acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-a rostit în prezenţa lui Stalin. Supărat de verdict, Stalin l-a trimis direct în lagăr, loc în care marele savant şi-a găsit sfârşitul.

Cum ne-am trezit in comunism(1)

Există de mult timp senzaţia că ceva nu rimează, că în spatele mecanismului frumos văcsuit se ascunde un monstru. Un monstru invizibil, care-şi aruncă otrava pe o cale necunoscută. De fiecare dată când privim lumea avem o senzaţie de déjà vu.

Pentru cei trecuţi prin comunism, diagnosticul e mai simplu de identificat. Şi aceasta pentru că doar cei care au o minimă experienţă a acelei societăţi deţin toate datele necesare unei analize corecte. Cetăţeanului occidental îi este imposibil să înţeleagă ceea ce se întâmplă cu adevărat şi aceasta strict din cauza „lipsei de experienţă”. El vede totul ca fiind o dezvoltare normală a societăţii.

Reintoarcerea stalinismului

Odrasla unui stalinist a fost o perioadă de timp şef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. De altfel, acelaşi personaj este autorul raportului care condamnă comunismul - un fel de fiţuică folosită de un demagog beţiv pentru a se afirma ca slugă ascultătoare a ambasadei SUA. 

Tot un stalinist, răposat de ceva vreme, este fondatorul aşa-zisei societăţi civile autohtone. Bruckner - pe numele său original - este nu numai autorul aruncării în derizoriu a revoluţiei din 89 prin exagerarea victimelor, ci şi unul dintre cei care au trăit bine în orice regim şi care s-a remarcat prin punerea bazelor sistemului actual. Societatea civilă croită de acest vierme al istoriei e făcută ca la cartea kominternistă: intelectuali rataţi, dornici de răzbunări meschine, mâncători de rahat, prostovani solemni, s.a.m.d. Pe scurt, o clică toxică organizată ca grup de presiune, trăind din parazitarea sistemului.

Razboiul valutar

Dorinţa Chinei de a plasa yuan-ul în coşul SDR a făcut-o să joace fix cum îi cântă orchestra americană. A privit calm la relaxările cantitative din SUA şi Europa şi s-a comportat precum elevul silitor, gata să îngurgiteze pe nemestecate orice lecţie a profesorului. 

Costurile acestei iniţiative au fost enorme. Fără doar şi poate chinezii şi-au asumat strategia gândindu-se că, după ce-şi vor promova moneda ca una de rezervă, vor putea să opereze cu deficite externe masive exact ca americanii. Personal o consider o iluzie, însă este posibil ca targetul final să fie cu totul altul.

Oficial ne merge bine

Orice scădere de preţ a unei materii prime este însoţită de explicaţia doctă că respectiva materie a scăzut „pe fondul întăririi dolarului şi a unei unei iminente creşteri de dobândă care va fi decisă de FED”. Cu alte cuvinte, piaţa reală este influenţată acum de ceea ce urmează a se petrece undeva în viitor. Dar, să ne înţelegem, respectivul eveniment este iminent!

Cât oare putem târî respectivul „iminent” rămâne să vedem. Cert este că FED-ul pare mai sigur ca niciodată că lucrurile merg spre mai bine. Să fie vorba de inconştienţă sau de un joc al unui pocherist de geniu? Oricare ar fi ipoteza de lucru, concluzia râmâne aceeaşi: tema economiei revenite este doar pură propagandă. Să vedem de ce.

Despre noi prin ochii lor

Documentul pe care-l prezint azi o să vă şocheze. Şi vă va şoca cu atât mai mult cu cât e vorba de un document vechi. Vechi dar atât de actual! Tăios prin tonul său, imbecil prin scop.

Documentul se află în Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258/1405523. Este datat 4 noiembrie 1940 şi a ajuns la noi în urma recuperării sale de către armata americană direct din arhivele naziste. Nu există nici urmă de îndoială asupra autenticităţii sale.

Pac la Jihadu

CyberBerkut, un grup rusofon de hackeri, pretinde că a spart laptop-ul lui John McCain în timp ce acesta se afla în Ucraina. Drept dovadă au postat pe net, clipul ataşat articolului de faţă.

Comentariul hackerilor a fost unul destul de sec:

„We CyberBerkut received at the disposal of the file whose value can not be overstated!     

Dear Senator McCain! We recommend you next time in foreign travel, and especially on the territory of Ukraine, not to take confidential documents. In one of the devices of your colleagues, we found a lot of interesting things. Something we decided to put: this video should become the property of the international community!”

Noua democratie

Din ciclul „nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită”, astăzi vă voi prezenta una dintre cele mai perverse metode de întoarcere a realităţii. Teritoriul bătăliei este „minunata justiţie”, locul unde, mai nou, se dau bătălii spectaculoase. Aşa cum vedem şi în România, justiţia este teritoriul în care adevărul are parte de cele mai şugubeţe interpretări. 

Situaţia în care ne aflăm este mult mai gravă. Asistăm la transformarea unei instituţii a dreptăţii într-un mijloc al represiunii, într-o formă kafkiană menită a instaura domnia absolută a ilogicului şi a birocraţiei bizare. Unii ar spune că ceea ce se întâmplă pare a fi un „semn al vremurilor”. Eu îi spun mai simplu: saltul de la democraţie la tiranie.

Aurul si ... chinezii

Săptămâna trecută a consemnat modificări interesante pe piaţa aurului. Aparent totul se leagă de mult-trâmbiţata creştere a dobânzii dolarului care ar sugera depăşirea definitivă a crizei economice.

În tot acest context de „veşti bune”, pare că a făcut pac la războiu şi Banca Centrală a Chinei care a anunţat o rezervă de aur mult sub aşteptările analiştilor. Şi uite-aşa, căruţa cu aur pare a fi luat-o definitiv la vale într-un mod accelerat. În spatele acestor desfăşurări conforme există totuşi o groază de semne de întrebare. 

In disperare

În vremurile în care Grecia îşi trăia gloria, războaiele erau pe viaţă şi moarte. Strămoşii lor înţeleseseră că a muri era înscris cu litere mari şi îngroşate în codul lui „a trăi”. A muri nu era doar continuarea vieţii, ci şi parte a sa, motiv suficient pentru care trebuia să fii demn nu numai în viaţă ci şi în moarte. E un lucru de mult uitat.

A fost nevoie de mai multe mii de ani pentru a şterge din codul nostru genetic marile valori ale antichităţii. A fost nevoie de atâta amar de istorie pentru a involua de la eroi la râme. Din nefericire acesta este stadiul la care am ajuns.

Anaconda 2.0

Retorica Războiului Rece ne este încă destul de vie. Lupta dintre comunism şi capitalism a fost tratată pe acest blog destul de recent. Nucleele celor doi beligeranţi au fost URSS şi SUA. Cel din urmă a învins definitiv în 1989, iar după un an, URSS a dispărut de facto lăsând locul Rusiei.

Ce a fost de fapt tot acest Război Rece? Chiar şi copii ştiu că, în esenţă, Războiul Rece a fost o încleştare politică, dar care a fost câştigată economic. SUA şi aliaţii efectiv au sufocat URSS şi sateliţii săi. Economia centralizată a pierdut definitiv războiul.

Yo el Supremo

OXI

Iată că s-a întâmplat minunea: 60% pentru OXI. Un rezultat limpede ca lacrima. O lecţie de demnitate mai mare decât aceasta nu putea exista! În spatele unui simplu şi banal nu avem o groază de semnificaţii. Lumea începe încet, încet, să redevină complexă. Ceea ce e bine!

Grecii au arătat prin votul de ieri că încă mai au demnitate. Lucru pe care l-au demonstrat cu prisosinţă de-a lungul istoriei. Acum, într-un moment de cotitură, au ales tranşant şi au hotărât să meargă pe calea eroică. În acest moment, Grecia s-a întors în istorie, a ales cu bună ştiinţă lupta de la Termopile. Chiar cu riscul de a pierde enorm, Grecia se află pentru a doua oară în istorie în poziţia de apărător al Europei. Diferenţa e că azi Xerxes e un virus, un vierme infiltrat parşiv peste tot şi care atacă din toate direcţiile. Xerxes se află în Europa - în fapt el este şi Europa - iar Greciei îi revine misiunea istorică a ultimului bastion - cel de la care începe contraatacul civilizaţiei sau unde se moare eroic.

De ziua ta

E ziua ta, drăcuţo, ziua de când, ridicându-ţi poalele-n cap, ai alungat din curtea ta gaşca aia perfidă de beţivani din Albion. Ţi-ai luat destinu-n mâini luptând cu vivacitatea fetei de la ţară pentru a demonstra că eşti o doamnă.

Dumnezeule, cât timp a trecut! Mai ţii minte cum nu te dădeai în lături de la nimic pentru a-ţi face o stare?  Cum tăbăceai centurile înnodând mădulare transpirate, cum navigai prin mocirle şi mirosuri grele? Merita, spuneai tu. Aşa aveai destui bani ca să ieşi duminica pe stradă îmbrăcată ca o mare doamnă. Şi şocai, draga mea. Toţi întorceau ochii după tine. Şi ce-ţi mai plăcea! Ceea ce-ţi scăpa era că ochii ăia nu se întorceau din admiraţie, iar damele care pufneau în râs n-o făceau pentru că te invidiau. Ştiu, erai mândră că-ţi puteai cumpăra haine scumpe. Însă, draga mea, din nefericire n-ai aflat niciodată că bunul gust nu se poate cumpăra.

Timpul disperării

Pregătiţi-vă să fiţi şocaţi. Recunosc, ceea ce urmează nu e deloc digerabil, mai ales din partea celor care s-au obişnuit să-şi domicilieze capul undeva deasupra norilor. Ştiu că afirmaţiile pe care urmează să le fac vor stârni numeroase comentarii şi îmi vor aduce epitete nu tocmai înălţătoare. Mi-am asumat însă acest risc din momentul în care am început blogul de faţă.

Sunt mulţi cei care se simt frustraţi de faptul că nu mai înţeleg ce se întâmplă. E normal să fie aşa. Spaţiul public este din ce în ce mai aglomerat de evenimente contradictorii, se iau decizii pripite şi, de fiecare dată când eşti tentat să crezi că un eveniment secundar a luat sfârşit, fix atunci izbucneşte isteric, provocând perturbaţii grave. Mai mult, observatorul este cuprins de perplexitate atunci când constată că s-a intrat într-un spaţiu ilogic, în care aceleaşi cauze produc efecte diferite.

Grecia - intre disperare si realism

Am abordat de nenumărate ori subiectul Grecia. Din momentul în care a bubuit informaţia referitoare la datoria sa externă, ţara n-a mai avut somn. Dintr-un subiect al relatărilor referitoare la frumuseţea mării sau la vestigiile istorice, Grecia s-a transformat brusc într-un superstar al problemelor economice fără ieşire.

Propaganda dementă a mass-media a încetăţenit imaginea grecului leneş care trăieşte pe spatele partenerilor europeni. O imagine falsă, manipulatoare şi deosebit de perversă în esenţa sa. O imagine menită a masca adevărata corupţie care încă se ascunde în spatele fumurilor de presă şi al grămezii de mizerie arătate cu degetul.

Ceea ce vine (VI)

Cu toate că ar mai fi multe de spus, trebuie să închei cumva acest ciclu. Ştiu că sunt elemente pe care abia le-am creionat şi altele pe care le-am sărit. Acesta este motivul pentru care unii privesc întreaga demonstraţie cu suspiciune. Însă nu trebuie să uităm că avem de-a face cu un blog, un loc eminamente al schiţelor, al gândurilor ceva mai puţin procesate.

Din analiza de până acum am dorit să se înţeleagă că cele două concepte social-politice ale secolului XX (comunism & democraţie occidentală), cu toate că au mers pe căi diametral opuse, par a fi urmat atingerea unei ţinte comune. Exemplele sunt numeroase: socialismul - dezvoltat în jurul conceptului de majoritate vs occidentul - dezvoltat în jurul conceptului de minoritate, socialismul - comunitate vs capitalism - individualitate, socialismul - dreptate socială vs capitalism - libertate s.a.m.d.

Ceea ce vine (V)

6. Capitalism vs Socialism - semne de întrebare

Fără îndoială, acesta a fost meciul secolului XX. O ştiu până şi copiii. Aşa cum spuneam mai devreme, socialismul a fost singura forţă care părea venită „din viitor”, la fel ca şi capitalismul. Acesta este motivul pentru care a şi reuşit să i se opună. 

Pentru mine însă persistă o serie de întrebări. În general obişnuiesc să întorc problema pe toate faţetele deoarece numai aşa pot avea o imagine a întregului. În toată povestea de până acum o întrebare nu mă lasă să trec mai departe: oare a fost cu adevărat o confruntare între cele două lumi aparent ireconciliabile? Poate părea o sfidare a logicii, dar de ce să nu acceptăm provocarea?

Ceea ce vine(IV)

Dacă în episodul trecut am făcut câteva popasuri istorico-ideologice pentru a înţelege doctrina care stă la baza democraţiei occidentale, nu cred că putem trece mai departe în analiza secolului XX fără a contrapune democraţiei occidentale rivalii.

Ştim din demonstraţia anterioară că societăţile tradiţionale nu puteau furniza un duşman pentru Occident. Pur şi simplu, gradul de sofisticare şi capacitatea de auto-corecţie a Occidentului era infailibilă. Asemenea hidrei, dacă reuşeai să-i tai un cap, alte două(sau mai multe) ieşeau din rana sângerândă. Ne aflam oare în faţa sistemului ultim? N-avem cum să o ştim fără a-i analiza principalul duşman.

Ceea ce vine(III)

Mă simt dator să vă atenţionez asupra faptului că această serie de articole nu este anterior scrisă şi apoi programată. Marţi, când am început să scriu despre subiectul de faţă avem în cap doar un plan sumar pe care încă îl urmez. Fiecare episod este finalizat doar cu puţin timp înainte de publicare. Cum timpul îmi este este destul de limitat, e posibil să se mai strecoare inadvertenţe sau greşeli.

Sper că episoadele anterioare v-au stârnit un alt tip de gânduri. Mi-am dorit, în primul rând, să vă provoc, să vă introduc într-un labirint la a cărui rezolvare să asistaţi în direct. Şi, aşa cum vă ameninţam ieri e timpul să trecem partea cu adevărat complicată, anume la analiza sistemelor democratice.

Ceea ce vine(II)

2. Doua poveşti cu tâlc

Vă voi mai lăsa pentru moment să cugetaţi la ceea ce am discutat în episodul trecut. Pentru a face lucrurile mai interesante vom începe cu ceva divagaţii pe care apoi le vom aplica în terenul social.

Aşa cum bine ştim, marile adevăruri sunt rostite în cuvinte simple. De-aceea m-am hotărât să vă reamintesc o zicală şi două poveşti pe care cu siguranţă le ştiţi. Chiar şi-aşa, o scurtă trecere în revistă sper să nu plictisească prea mult.

Ceea ce vine (I)

1. Speculaţii preliminare

În mai multe articole am atras atenţia asupra capcanei în care se auto-propulesează societatea occidentală. Problematica este mult mai complexă şi depăşeşte cadrul dogmatic impus de banala luptă politică pentru putere. În joc sunt miliarde de oameni, însă acest lucru pare insignifiant pentru cei care se află în spate.

Înainte de a porni discuţia ar trebui să ne gândim serios dacă omul a cunoscut până acum cu adevărat democraţia. Şi pentru aceasta ar trebui, înainte de toate, să ne gândim fiecare ce înseamnă cu adevărat democraţia, mai ales prin prisma faptului că orice sistem social apărut - în ultimele două secole cel puţin - clamează a fi democratic. Orice dictatură, orice tiranie, orice experiment social exotic, înainte de toate, se clamează democratic. 

Lovitura de stat si de la capat

Atunci când ai de-a face cu prea multe coincidenţe e bine să deschizi ochii deoarece coincidenţa nu prea face parte din natură. Cei mai radicali ar spune că, în realitate, coincidenţa nu există, orice asemănare(sau rimă) fiind semn al unei intervenţii arbitrare.

Scena noastră politică este de-a dreptul explodată. Evenimentele recente au depăşit „linia roşie” aruncându-ne într-o realitate periculoasă. Suntem într-un punct extrem de critic de la care, mi-e teamă că, întoarcerea la realitate e imposibilă. Deja am alunecat de pe o pantă periculoasă pe care singuri am acceptat-o. Acum, în cădere liberă fiind, nu prea mai putem face mare lucru. Doar să privim şi să apreciem spectaculozitatea bubuiturii.

Noua paradigma bancara europeana

Săptămâna trecută România a primit un nou infrigement de la Comisia Europeană pentru netranspunerea unei directive europene referitoare la sistemul bancar. De obicei, orice semnal negativ de la stăpânire este taxat automat de vuvuzelele opoziţiei(indiferent care ar fi ea). De data aceasta, nimic. Un semnal suficient de clar pentru a înţelege că e vorba de ceva grav.

De fiecare dată când de pune de-un blat transpartinic toţi politicienii noştri, în frunte cu primul mocofan al ţării, bagă capu-ntre urechi şi se uită niznai de parcă ar mirosi că e rost de-un strop de relaxare. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută şi, cu siguranţă, aşa se va întâmpla de fiecare dată când va fi de aruncat un nou jug pe spatele cetăţeanului.

Semnele rupturii absolute

Dintre cei care înghit pe nemestecate sloganele propagandistice ale SUA, vizita lui John Kerry în fieful lui Putin reprezinta un nonsens. Şi nu are cum să fie altfel atât timp cât cel care bate la poartă este americanul, adică exact cel care se declarase infailibil. 

Dar, totuşi, ce se întâmplă? De ce "marele licurici" e cel care face temenele, cel care se duce fix acolo unde scuipase. A accepta să te întâlneşti cu Putin la Sochi reprezintă în sine o umilire, o capitulare. De ce? Pentru ca Sochi este punctul de plecare al actualului conflict. Nu trebuie uitat că în timpul Olimpiadei de la Sochi America a hotărât să-l sfideze pe Putin, trântindu-i falsa revoluţie colorată de la Kiev. Or, a te întoarce acolo ca sol al păcii reprezintă un mare semn de întrebare.

Imbecilitatea europeana

Pentru mulţi, printre care se numără şi subsemnatul, Uniunea Europeană a reprezentat expresia supremă a dezvoltării unui continent. A pune o mulţime de culturi în aceeaşi barcă putea reprezenta un semn al speranţei unui nou început, o recreare a miticei Arce a lui Noe. Un continent unit, divers, în care fiecare îşi aduce contribuţia aşa cum ştie el mai bine. Exista oare ceva mai ofertant? Probabil că nu din moment ce toţi ne-am îmbătat în faţa perspectivei noului far călăuzitor al lumii.

Că n-a fost aşa o putem vedea limpede. Mai mult, constatăm că "Arca lui Noe" s-a transformat în "Turnul Babel". Întreaga diversitate s-a întors împotriva noastră, iar speranţele de conlucrare s-au dovedit a fi un ininteligibil dialog al surzilor. Ce mai e azi Europa?

Cine sunt sinistrii astia?

Ieri s-a petrecut un fapt memorabil. E un licăr de speranţă că, până la urmă, mai există şi oameni care se ridică la nivelul funcţiilor pe care le ocupă. Pentru o ţară normală ar fi un fapt banal însă la noi, locul transformat pe nesimţite în colonie de proşti, putem considera că avem de-a face cu un eveniment remarcabil.

Totul a început cu solicitarea însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA de a discuta cu Tăriceanu. Conform unor surse, iniţial Dean Thompson a găsit de cuviinţă să-l convoace pe Tăriceanu la Ambasada SUA. Neavând atitudinea de chelner a lui băsescu, Tăriceanu i-a transmis individului că dacă are neclarităţi trebuie să vină el la Parlament, nu invers.

Oportunitati locale

Am promis în urmă cu ceva timp că am în plan să mă ocup şi de oportunităţile prezente pe piaţa locală. Cu toate că suntem orbiţi de politic şi de spectacolul monstruos al "defilărilor în cătuşe" nu trebuie să pierdem din ochi fenomenul economic local. Chiar şi fără zgomote, economia se dezvoltă.

Ca şi echivalenţă, perioada actuală poate fi comparată cu cea de la începutul anilor 2000. Şi atunci România ieşea dintr-o criză gravă care produsese un dezastru economic. Sentimentele pesimiste ale societăţii erau contrazise de dezvoltări "tăcute" ale economiei, însă prea puţină lume lua în seamă realitatea. Ulterior s-a dovedit că începutul anilor 2000 a reprezentat baza unei creşteri masive a economiei autohtone, ciclu încheiat brutal în 2008.

Explozii feisbuciste

Hai că am trăit s-o văd şi pe-asta! Poporul feisbucist se revoltă. "O arde temeinic la rădăcină", înfierează şi se înfiorează. Mai mult, se organizează! Aproape că mă cuprinde îngrijorarea în faţa "frunzei şi ierbii" ieşite la atac.  Wow, trăim vremuri istorice!

Nu-i mare lucru în ceea ce se întâmplă. Am văzut-o de-atâtea ori. Însă, ceea ce trebuie să ne fascineze e spectacolul prostiei, în forma lui pură, necenzurată, aşa cum numai noile tehnologii ni-l pot arăta. Internetul e o sursă inepuizabilă de umor. Ce poate fi mai frumos decât să vezi cum comedianţi de top sunt scoşi din scenă de clipuri în care prostovanii se filmează expunându-şi cu dezinvoltură prostia? Milioanele de vizualizări pe care le fac tot felul de căzături din prostie, like-urile înnebunitoare date mărturiilor despre "locuitorii Lunii şi oamenii care deja se află pe Marte" sau dovezile irefutabile despre extractele care vindecă orice boală sunt doar câteva exemple ale "complexităţii" la care a ajuns omenirea.

Poveste din mlastina

Era odată o mlaştină înconjurată de păduri. De când se ştiau, pădurile luptau pentru supremaţie. Fiecare dintre esenţele de arbori se grupaseră de-a lungul timpului în structuri puternice, având ca scop răspândirea propriei seminţii. Copacii despre care vă vorbesc nu erau unii normali, aşa cum vedeţi în zilele noastre în păduri. Fiecare neam de copaci avea ca aliat un vânt şi, cu cât era mai mare o seminţie, cu atâta vântul pe care-l stăpânea devenea mai puternic.

În mlaştină supravieţuia un soi de stuf. Prinsese o zonă ideală pentru a se dezvolta. Mlaştina îi asigura nutrienţii, stuful creştea sănătos şi se bucura de lumină. Aflat la confluenţa pădurilor războinice, stuful se proteja prin mobilitatea sa. Când una din păduri pornea împotriva unei rivale ucigătorul vânt, stuful se lăsa suplu în direcţia vântului. Vântul nu-l putea doborî. Îl culca la pământ, însă, după ce nemiloasa rafală îşi pierdea puterea, suplu, stuful se ridica iar către cer. Şi multe a văzut acest stuf de-a lungul vremii.

Tragedia greceasca si comedia europeana

Faptul că Iannis Varoufakis este expert în teoria jocurilor i-a făcut pe mulţi politicieni europeni să-şi upgradeze cunoştinţele din domeniul amintit urmând calea "cursului scurt". Urmarea firească a acestui fapt este ceea ce vedem în prezent: un grotesc joc al ultimatumurilor, în care fiecare parte, înainte de a face pasul, caută să întrezărească limitele aşa-zisului adversar.

Dacă acest joc absurd ar avea ca miză un meci de fotbal, poate că lucrurile ar fi interesante. Însă aici e vorba de destine, de vieţi. Privind din această perspectivă, senzaţia de comedie se dezarticulează, lăsând să se întrevadă adevărul tragediei în care trăim.

Doua oportunitati

N-am mai  vorbit de multă vreme despre posibile oportunităţi. Într-adevăr, e multă politică împrejur, spectrul războiului pare mai apropiat decât oricând, dar economia şi bursele merg înainte. Fără doar şi poate, oportunităţile sunt prezente indiferent de vremuri.

Pentru azi am pregătit două acţiuni care mie personal îmi fac cu ochiul. Una este ieftină, dar riscantă, cealaltă este ceva mai scumpă, dar cu mult mai stabilă. Curioşi? Să mergem mai departe.