joi, 10 iunie 2010

Dusmanul de la apus


Da, nu mai e niciun secret. Avem un duşman redutabil la apus, probabil cel mai mare duşman pe care puteam să-l avem în aceste vremuri. Aşa cum deja aţi ghicit, este vorba de Ungaria. Şi, cel puţin acum, nu mă refer la vreo revendicare teritorială sau vreo agresiune armată ci de o incredibilă ofensivă economică care este pe cale să ne sufoce.

Când alegerile din ţara vecină au fost câştigate de Fidesz am răsuflat uşurat deoarece respectivul partiduleţ nu este altceva decât o adunătură de aventurieri naţionalişti. În prima fază, intuţiile mi-au fost confirmate de declaraţiile iraţionale privind iminenţa repetării scenariului grec în Ungaria. Este o atitudine iresponsabilă atât de specifică partidelor gen Fidesz. În acel moment am crezut că, pe fondul unei nebunii la vestul nostru, România poate recupera mai uşor printr-o atitudine normală care, pusă în oglindă cu un comportament dezastruos al ungurilor, ne-ar crea un avantaj. Aici se pare că m-am înşelat teribil.

În primul rând, autorităţile maghiare au recuperat mult mai repede decât mă aşteptam. După un set de gafe început de secretarul de stat Mihaly Varga şi terminat cu ieşirile lui Viktor Orbán din timpul unui miting al liderilor UE, situaţia s-a stabilizat suspect de rapid, iar măsurile anunţate sunt mai bune decât ne-am fi aşteptat. În primul rând, naţionalismul partidului de guvernământ i-a ghidat instinctiv pe guvernanţi către o serie de măsuri pentru impulsionarea intreprinderilor mici şi mijlocii. Poate măsura cea mai bună pe care au luat-o este cea privind reducerea impozitului pe profit la 10% pentru IMM-uri. De asemenea, reducerea agresivă de taxe(începută de guvernul anterior) transformă Ungaria în ţara cu cea mai mică fiscalitate din UE. Iar acesta este un titlu destul de greu de obţinut având în vedere că din aceeaşi Uniune Europeană face parte, printre alții, și Ciprul.

Peste această imagine suprapuneți infrastructura impecabilă, forța de muncă educată, civilizația net superioară celei din arcul carpato-danubiano-pontic(parcă așa era frumos să denumești România pe vremea fostului dictator) şi un nivel al corupţiei infinit mai mic decât la noi. Este cred destul de clar că măsurile economice inspirate luate în vecinătatea noastră au, pentru noi, aproape rezonanța unei agresiuni economice. În aceste condiții, declarațiile sforăitoare de la București nu reprezintă altceva decât simple vorbe-n vânt.

Analiștii economici privesc suspicios recentul plan al autorităților maghiare. Într-un comentariu al Commerzbank(citat de Bloomberg) se spune cu subiect și predicat: "We do not think it likely that such a plan will satisfy the EU, the rating agencies or financing institutions such as the IMF, as a credible fiscal consolidation package. A plan of tax cuts is usually not an acceptable fiscal roadmap within an IMF program." Într-adevăr, e greu de presupus că un asemenea plan ar fi acceptabil, dar îmi revine în minte modul în care Ungaria a trecut peste recomandări similare pentru a-şi construi infrastructura. Aşa cum le-a reuşit atunci, este posibil să reuşească şi acum. Şi, aşa cum bine se ştie, cel mai important lucru e câştigarea încrederii investitorilor. Ungaria e pe cale să-i câştige, iar o asemenea victorie ar însemna că au câştigat lupta cu criza.

13 comentarii:

  1. daca le reuseste (si aici au sanse destul mari), vor deveni exemplu pentru intreaga europa.

    de romanica ce sa mai zic ... acelasi rahat imprastiat ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ungaria, ne place s-o recunoastem sau nu (inclin spre a doua varianta) a fost mai mereu peste Romania. Eu le doresc sa reuseasca. Poate ca vor trezi ceva mandrie nationala in romani. Da, la ACEI ROMANI care iau deciziile in numele TUTUROR ROMANILOR ma refer...

    RăspundețiȘtergere
  3. A fost mai mereu pe dracu'. De cand e mereu? De 20-30 de ani? S-a avut grija, de la 1920 incoace, sa nu ne ridicam prea tare. Iar dupa al doilea razboi grija asta a fost planificata strategic, generatii intregi de politicieni au avut trasate sarcini foarte clare in directia asta.
    Ideile lui Orban (tot eu le evocam ieri aici intr-un comentariu) echivaleaza cu descoperirea apei calde, sunt lucruri de bun simt elementar, nici macar extrem de radicale, iar ungurii nu indraznesc nici sa dea gaze fara aprobare de la Viena. Credeti cumva ca "scaparea" oficialilor maghiari despre deficit e o scapare?
    Ungaria e in momentul asta un test de laborator interesant, din pacate tot test de laborator suntem si noi, chiar mai interesant decat cel maghiar, si nu intamplator avem ca prim-ministru un individ care cand aude doua vorbe in germana se uda tot (trebuie sa cunoasteti mentalitatea de Cluj ca sa intelegeti ce vorbesc).

    RăspundețiȘtergere
  4. "De asemenea, reducerea agresivă de taxe(începută de guvernul anterior) transformă Ungaria în ţara cu cea mai mică fiscalitate din UE. Iar acesta este un titlu destul de greu de obţinut având în vedere că din aceeaşi Uniune Europeană face parte, printre alții, și Ciprul ".

    Poti sa precizezi ce taxe a redus guvernul bajnai?
    Sa te ajut? A crescut taxele pe proprietate, a crescut taxele indirecte tva+accize si a scazut salariile managerilor din companiile de stat.Mai sunt si alte masuri de "austeritate" dar nu e cazul sa le mai prezint.
    Daca tot vorbesti de paradis fiscal spune si cat sunt taxele pe forta de munca in ungaria.
    Da sunt dintr-o alta lume, dar rahatul tot asa miroase si la un ungur cum miroase si pe aici.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Anonim...
    Du-te in Ungaria si ai sa intelegi ce-am vrut sa spun. Nu ma refer strict dpdv istoric, la 1900 toamna. Aici e alta mancare de peste. E vorba in primul rand de mentalitatea oamenilor. Sunt multe de discutat despre anumite aspecte, insa nu vreau sa cadem in xenofobie pe blogul lui Dan.

    P.S. Nu sunt ungur, sa nu cumva sa fiu inteles gresit... :) insa vad zilnic Romania, pe strada, si nu numai. E vai mama noastra...

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim:Intr-adevar, e o conspiratie mondiala indreptata impotriva Romaniei. Aia ne face pe noi sa punem in frunte toate leprele, sa dam spagi pana nu mai putem si sa ne rugam pentru moartea caprei vecinului.
    Ceea ce nu inteleg e cum de "testul" la care e supusa Ungaria are ca rezultat curatenie, autostrazi si ordine, in timp ce in urma testului la care e supusa Romania rezulta numai jeg.
    In alta ordine de idei, chiar si faptul ca-ti dovedesti vitejia comentand ca anonim spune multe...

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acelasi gen de masuri erau discutate de Varujan Pambuccian in articolul sfarsitul utopiei. Deci mai sunt si pe la noi politicieni cu idei asemanatoare. El mergea pe o varianta TVA 25% cu cota unica de 4%. Mai propunea si alte cateva chestii care nu-s pe placul keynesianistilor.

    Una peste alta, cred ca e insa cam tarziu pentru astfel de masuri. Eu incerc sa aflu si de ce cautam in continuare masuri de a "relansa" schema piramidala. N-am mai "relansat" o data Caritas-ul ? Cu SAFI ? Si apoi inca o tura ? Cu FNI ? Cat le va mai lua oamenilor sa priceapa ca si sistemul actual bazat pe crestere continua e tot o schema piramidala ?

    In ce priveste conspiratiile, sunt sigur ca ai dreptate. Nu exista conspiratii, exista doar coincidente. Ungurii sunt inca mici, dar avem niste exemple din Polonia.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dincolo de "conspiraţionime" şi mai ştiu eu ce - totuşi măsurile avansate deocamdată de unguri ( şi încă neadoptate că na ... nu e exclus şi acolo să fie discuţii şi tergiversări ) nu sunt la nivelul epitetelor avansate de Dan. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu retin doua deosebiri majore intre Ungaria si Romania:
    -lipsa versus exacerbarea terorismului fiscal
    -predictibilitatea versus varza aleatorie a masurilor de politica economica.

    Ori astea doua sunt suficiente pentru migrarea rapida a capitalurilor. Si in Bulgaria nu numai in Ungaria.
    Deosebirea de perceptie este majora, in Romania statul e din nou perceput in ultimul timp drept dusmanul comun, entitate vicleana, hoata si violenta. Exact ca inainte de 89.

    RăspundețiȘtergere
  12. De acord cu MIA: politicienii maghiari nu-s cu nimic mai breji ca ai nostri, au balonat enorm aparatul bugetar ca sa-si mareasca aria de sifonare si sa creeze sinecuri pt clan, au mituit electoratul de varsta a treia cu pensionari anticipate pana cand numaul pensionarilor l-a depasit cu mult pe cel al salariatilor etc etc. In materie de politica fiscala bajbaie si dau la loc comanda la fel de des. De ex: de la 1 ianuarie 2010 au introdus taxarea proprietatilor la valoarea de piata. Mai bine zis au incercat: Curtea Constitutionala a anulat prevederea. Argumentul Curtii: valoarea de piata ca baza de impunere poate fluctua anual cu plus/minus 40% (ha, ha, nimeni nu i-a contrazis!) deci sfideaza principiul certitudinii impunerii. Daca ar fi consultat macar un expert in fiscalitate internationala in loc sa puna botul la ce spun politrucii incompetenti din jur ar fi aflat de ce nu mai exista in nici o tara europeana taxa asezata pe aceasta baza - a fost declarat neconstitutionala peste tot in Europa. Acum au venit cu aberatia de 10% impozit pe profit, in timp ce povara fiscala pe munca salariata e tot mai uriasa, facand necompetitiva singura resura care chiar ar tenta investitorii in Ungaria, altfel o tara fara resurse.

    Alex, statul incepe sa fie perceput ca un Robin Hood pervers in toata lumea: norodului nu i-a pasat ca este expropiat sistematic in favoarea unei cleptocratii formate din politicieni, financiari si monopoluri transnationale atata vreme cat i s-au dat credite. Acum ca plateste credite si nu mai primeste altele... incepe sa-i pese, anxietatea ascute perceptiile.

    Parerea mea: in materie fiscala, global, se va reversa trendul inceput de Reagan si Thatcher acum 3 decenii si impins la un extrem nesustenabil in ultima decada. Problema cu politicile bune este urmatoarea: obtin in prima faza rezultate atat de spectaculoase incat sunt speculate dincolo de punctul de optim si absurdizate. Acum avem taxe mici pe profituri de business si castigurile de capital dar si state superbalonate, care se hranesc din impozite indirecte si suprataxarea muncii salariate, care omoara cererea interna solvabila. Hmmmm....despre intelepciunea vecinilor de la Apus am un singur calificativ: miracolul irlandez. Sau mai nou, cosmarul.

    RăspundețiȘtergere
  13. Exagerind un pic lucrurile s-ar putea spune ca avantajele ungurilor au fost ca sunt mai aproape de Germania si ca au inceput "perestroika" cu vreo 2 ani inaintea rusilor - pe cind noi am sarit practic din stalinism in capitalism, cu efectele care s-au vazut ...

    RăspundețiȘtergere