joi, 17 iunie 2010

Stress si solidaritate

O ştire despre împrumuturile de la BCE ale grupurilor bancare spaniole face înconjurul tuturor instituţiilor de presă. Într-adevăr, în ultima lună băncile spaniole au împrumutat ~86 mld. EUR de la BCE în condiţiile în care Spania este efectiv ocolită de investitori în această perioadă. Ceea ce m-a surprins la această ştire a fost modalitatea brutală în care s-a transmis pe canalele media tradiţionale, ca şi cum cineva ar avea interesul să pună gaz pe foc.

Despre problemele băncilor spaniole am discutat în mai multe rânduri, poate chiar în premieră. Expunerea lor pe imobiliare nevandabile este una din pietrele de moară care atârnă greu. Pentru a putea lupta mai uşor cu efectele crizei, Banca Spaniei a forţat fuziuni masive între băncile locale în cursul lunii trecute. Aceasta, pe fondul unei propuneri de înăsprire a regulamentelor referitoare la creditele neperformante. Principala problemă este dată de faptul că, după măsurile anunţate, Spania se confruntă cu un puternic atac mediatic. De fiecare dată când guvernul încearcă să facă rost de bani, analizele negative pun presiune pe cotaţii. Iar calea atacului este, culmea, aceeaşi de fiecare dată: Financia Times şi media englezească urmate de The Wall Street Journal şi CNBC. De asemenea, agenţiile de presă alocă, de fiecare dată, spaţii generoase analizelor despre Spania neuitând să amintească, aproape obsesiv, că există pericolul repetării scenariului grecesc. Sunt lucruri mult prea evidente pentru a putea fi considerate întâmplătoare.

Contraatacul Spaniei este unul inteligent: oficialii de la Madrid au hotărât să dea publicităţii unilateral rezultatele obţinute de băncile iberice la testele de stress desfăşurate de BCE. Până acum, singura ţară care a dat publicităţii aceste rezultate a fost Marea Britanie. Mişcarea Spaniei este menită a readuce încrederea în băncile proprii şi a reduce influenţa nefastă a zvonurilor din ce în ce mai insistente. Pe moment, decizia a mai calmat spiritele, dar, în acelaşi timp, a pus presiune asupra oficialilor europeni. Investitorii(mai mult sau mai puţin interesaţi) ar dori ca rezultatele testelor de stress ale tuturor băncilor din zona euro să fie făcute publice. Şi, de-abia aici cred că e o problemă critică. Mulţi dintre cei vocali s-ar putea să aibă instituţii pe lista neagră, iar oficialii de la Madrid ştiu bine acest lucru. Desigur, nu e OK să ripostezi aşa, dar când simţi că te scufunzi, probabil că nimic nu mai contează. Şi, de asemenea, când ştii că unul din câinii care te pândeşte la colţ aparţine unora dintre vocalii Europei simţi nevoia să te răzbuni.

Avem din nou de-a face cu o lipsă de solidaritate care nu face altceva decât să slăbească Uniunea. Este interesant de înţeles cum greoaia construcţie birocratică europeană nu este capabilă decât să îngurgiteze cantităţi imense de bani, fără nici pic de eficienţă. Se va termina oare acest joc prostesc? Sper ca în ceasul al doisprezecelea cineva să-şi dea seama de jocurile aberante care se fac în sânul UE. Nu de alta, dar dărâmarea şandramalei îi va costa pe toţi. Şi-i va costa enorm!

6 comentarii:

  1. sincer... si in cazul Greciei mi s-a parut putin lucrata treaba.
    acelasi lucru si in cazul Romaniei si al altor tari oarecum instabile d.p.d.v. economic si social

    RăspundețiȘtergere
  2. Avem niste tari cu somaj ridicat, deficite incredibile, instabilitate de toate felurile, insa strainii sunt de vina ...

    Eu doar rezum ce am inteles din articol.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ei, dar ce insinuati voi aici ? Doar in Romania exista moguli de presa cu interese ascunse, care prezinta lucrurile dupa cum le dicteaza interesul.

    Afara e "imposibil" asa ceva. Ia lasati conspiratiile si vedeti-va de treaba... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate ati observat ca oficialii europeni vorbesc din ce in ce mai des de necesitatea guvernarii unice, cel putin la nivelul zonei euro, dac nu la nivelul intregii UE. Planul e facut demult, si sunt determinati sa faca toate miscarile necesare ca sa il duca la indeplinire.
    Cum faci un om liber sa intre de buna voie intr-o cusca? Cind se simte mai in siguranta inauntru, afara fiind animalele salbatice, sau alte pericole mai presus de propria libertate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand baietii veseli nu sunt in stare sa tina la un loc nici macar o biata uniune europeana, povestile cu bau-bau despre guvernarea unica par deja penibile.

    Sunt tot mai curios ce va urma in august. Descentralizarea finala sau doar un "mic" crash bursier... :)

    RăspundețiȘtergere