miercuri, 26 ianuarie 2011

Fondul Proprietatea - doar consideratii personale


Nefiind în ţară, deci în afara recentului eveniment petrecut pe bursă, nu pot face decât consideraţii personale, prin prisma informaţiilor publicate de media. Trecând peste faptul că fundamentarea unor opinii pe date preluate din fluxurile media poate conduce la rezultate eronate, voi încerca totuşi să mă bazez numai pe informaţiile palpabile care au ajuns la mine.

În primul rând trebuie subliniat că listarea Fondului Proprietatea reprezintă o transparentizare îmbucurătoare. Nu trebuie însă să uităm că tergiversarea listării sau scandalurile consiliilor de administraţie numite politic au permis specularea într-un stil atât de specific românesc a acestor titluri încât, la un moment dat, aveam impresia că m-am întors în timp, mai precis în perioada în care prin pieţele agro-alimentare broakerii tuciurii strigau cât îi ţineau bojocii "acţiuni, mărci şi dolari". Din acest punct de vedere, tranzacţionarea pe o piaţă în care preţul se stabileşte transparent, nu poate fi decât benefică.

Un alt element pozitiv este reprezentat de volumul tranzacţiilor din prima zi. Aceasta arată nu numai că există vânzători(cum se credea până acum), ci, mai ales că există cumpărători. De asemenea, la fel de îmbucurător este faptul că sunt bani pe piaţă, dar pentru a-i pune în mişcare e nevoie de promovarea unor oportunităţi. Mai mult, aş putea spune că sunt condiţii destule pentru a putea readuce în atenţie o lozincă istorică, anume "prin noi înşine", dar, evident, pentru asemenea acţiuni mai e nevoie şi de creier(care pare a lipsi cu desăvârşire din structurile noastre de putere).

La fel de adevărat este însă că, după prima zi de tranzacţionare, am constatat că valoarea FP este cu aproximativ 40% mai mică decât valoarea activelor sale. Ce înseamnă aceasta? Eu cred că este un semn al credibilităţii statului român, iar titlurilor FP nu reprezintă altceva decât valoarea reală a ţării în ochii investitorilor(nu obligatoriu străini). Practic, putem spunem spune că începând de ieri avem un indicator oarecum transparent al coerenţei actului de guvernare şi al credibilităţii României. Deocamdată este cu 40% sub valoarea de evaluare, în condiţiile în care, în mod normal, ar trebui să fie mult peste aceasta deoarece necesarul de dezvoltare a ţării este uriaş, deci şi perspectivele ar trebui să fie mari. Dar, şi acest dar e de o importanţă copleşitoare, dezvoltarea unei ţări ţine, în primul rând, de capacitatea politicului de a stimula investiţiile, de coerenţa în gândire a factorilor de răspundere. Din acest punct de vedere suntem în plin dezastru, iar opinia pe care Mişu Negriţoiu a făcut-o publică zilele trecute este mai mult decât elocventă.

În ceea ce priveşte evoluţia viitoare a titlurilor Fondului Proprietatea, în mod sigur cred că vom avea scăderi de lichiditate, iar în ceea ce priveşte preţurile, nu trebuie uitat că Mobius a declarat că Fondul intenţionează să mai cumpere acţiuni de pe piaţă. Oricum, ca idee, pariul pe acţiunile FP este un pariu pe viitorul ţării. Dacă sunteţi tentaţi să credeţi că ne mişcăm într-o direcţie bună, puteţi trece la cumpărare, iar dacă nu aveţi posibilitatea să faceţi mişcarea inversă. Cum eu personal mă aştept la o intrare în incapacitate de plată a României prefer ca deocamdată să stau departe de subiect.

P.S.
1. Nu vreau să se înţeleagă greşit ceea ce am spus cu privire la lichiditatea din prima zi a FP. De aceea le readuc aminte celor care sunt foarte înflăcăraţi cu privire la acest subiect că Bursa a mai cunoscut o perioadă de efervescenţă similară cu aceasta atunci când Petromidia a trecut la Categoria I a BVB.
2. In ceea ce priveşte evoluţia viitoare a preţului, cred că avem mai întâi nevoie de un istoric de tranzacţionare pentru a ne putea fundamenta tehnic o decizie de investiţie. Altfel, nu avem de-a face cu altceva decât cu un joc la ruleta sau, cum am spus în articol, cu un pariu şi-atât.

12 comentarii:

  1. "cum eu personal mă aştept la o intrare în incapacitate de plată a României"

    si asa cam pe cand? inainte sau dupa ce Soarele se transforma intro giganta rosie?

    RăspundețiȘtergere
  2. Dane, ma dezamagesti...imi lasasesi impresia ca te pricepi oarecum la bursa? Ce fond de investitii ai mai vazut tu sa se tranzactioneze peste activul net?....lasa la o parte discountul care se cuvinte din dramuirea dividendelor de la societatile din portofoliu cu impozitul de 16% pe profit...te-ai ganditi insa ca majoritatea detinerilor sunt nevalorificabile imediat nefiind listate?...gandeste-te apoi la marele profit de 100 milioane euro al fondului in 2010...pai, la un PER de 10 cat mi se par eok pentru FP, asta ar aduce o capitalizare de 1 mld euro...deci o cotatie la jumate cat e acum...las la o parte si dividendele care nu au cum sa vina decat daca FP mai vinde ceva participatii valoroase din portofoliu, din simplul fapt ca SNP nu va mai imparti cu statul profitul (vor cumpara alte banzinarii OMV, etc)...las la o parte si magariile de la Romgaz, cu donatia statului...te-ai gandit insa la marea majoritate a despagubitilor care vor dori sa vanda si la toti speculatorii care au cumparat in ultimii doi ani de regula sub 0,3 lei?....cine sta la primire? Mobius cu cei 10%?...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cristian, n-ai inteles nimic din articol. Nu asta era mesajul. Mesajul era putin ascuns, dar suficient de clar cat sa ramana in minte: acest guvern este cu 40% sub valoarea de evaluare, cand ar trebui sa fie mult mai sus, pe la 120..200%. Ei, daca era alt guvern, sigur actiunile FP ar fi costat cam 1.2...poate chiar 2. Nu au importanta consideratiile tale, nici profitul FP, nici PER, nimic. Ideea este ca acest guvern [care totusi a realizat - sontac, sontac - listarea FP la bursa si numirea unui administrator care sa apere interesele actionariatului, mai ales cel minoritar] este unul incapabil si trebuie rapid inlocuit. Cu cine? Te las pe tine sa ghicesti!

    RăspundețiȘtergere
  4. @anonim: ca sa avem un pret de..2 lei pentru actiunile FP ar trebuis a fie in Piata Victoriei Guvernul...Iozefini.

    RăspundețiȘtergere
  5. @cristian: sigur. Problema este ca Dan asta incerca sa arate in articolul sau. Ca suntem la 60% cand ar trebuii sa fim peste 100%. Si nu ma refer la FP, ci la guvern

    RăspundețiȘtergere
  6. Un lucru e clar dupa mine: cand se face zarva mare, e bine sa stai cuminte sau sa vinzi.
    Afacerile bune la cumparare se fac in liniste, cand ai un avantaj relativ fata de marea masa privitoare la tv.

    RăspundețiȘtergere
  7. cristian dogaru: Textual am spus cam asa:"în mod normal, ar trebui să fie mult peste aceasta deoarece necesarul de dezvoltare a ţării este uriaş". Fiind criza, e normal ca detinerile sa fie subevaluate, dar odata cu teoretica reluare a cresterii potentialul ar fi pe masura. Cam asta am vrut sa spun. In rest, observatiile tale sunt corecte, cu o mica observatie: profitul e mic din cauza managementului dezastruos al statului. Ai auzit pana acum ca statul sa se opuna vreunei decizii de externalizare a profitului practicata de firme la care are participatie minoritara? Cat timp se merge pe blaturi, nici profit nu se face.

    Anonim: Inainte de a comenta pe blog, ar trebui sa pui burta pe carte si sa inveti sa scrii. Abia dupa asta, vei intelege adevarata cauza a problemelor tarii: niste prosti d-astia ca tine(care scriu trebui cu doi i) ajung sa conduca tara. Si-asa, de 20 de ani nu putem face altceva decat sa constatam cum se mai alege praful de cate ceva in timp ce boii se straduiesc sa-i apere pe imbecilii de care sunt condusi.
    Probabil tu stii ca e ceva in neregula cu tine, altfel nu-mi explic cum de ai avut vitejia de a comenta ca anonim.

    RăspundețiȘtergere
  8. Brokerii si investitorii au vazut o lichiditate cum nu a mai fost din vremurile bune. Acesta este poate cel mai mare castig al bursei romanesti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Care a fost scopul declarat pentru care a fost infiintat FP? Ce a mai ramas din el?

    RăspundețiȘtergere
  10. vala - cam pe cand ? Pai evident, dupa primele falimente bancare... :)

    RăspundețiȘtergere
  11. flavian

    au fost pana acum cateva sute
    defineste "primele"

    aaa te referi la cele romanesti... pai reformulez: si cand crezi ca o sa fie primele falimente bancare in Romania?

    RăspundețiȘtergere
  12. Aaa, pai cu bancile se rezolva usor. Cand vrei tu. O punga de manifeste si una cu molotoave in fata la BCR e suficient la cat de bine stau lucrurile acum... :)

    Sau facem ca in finalul filmului de aici: The American Dream

    RăspundețiȘtergere