miercuri, 9 septembrie 2015

Opt

Da, e adevărat! Au trecut opt ani de când am început blogul de faţă. Opt ani nebuni, obsesivi, turbaţi. Opt ani în care am învăţat să înţelegem că realitatea are o mulţime de feţe, care mai de care mai înşelătoare.

Am început de la zero cititori, n-am făcut nicio publicitate, nicio acţiune de promovare şi nu m-am folosit de niciun tertip pentru a aduce vizitatori pe blog. Într-o perioadă am ajuns la peste 1200 de unici pe zi, iar în prezent sunt undeva la 300-400 de unici în zilele în care am articole noi. N-am dat atenţie acestor cifre. N-au niciun fel de importanţă deoarece nu trăiesc din blog. Ceea ce mi se pare însă important e faptul că în jurul acestui blog există un nucleu de cititori care îmi sunt alături aproape de la început. E fascinant atunci când observi că există oameni care gândesc aproape la fel, care rezonează cu ideile pe care le ai. 

Există şi o altă categorie căreia i-am dat atenţie: cea a contestatarilor. E interesantă evoluţia unora care trec de la contestări vehemente la poziţii mai moi şi, cu timpul, ajung să rezoneze cu ideile tale. Sunt printre cei care-mi urmăresc blogul câţiva care m-au rugat să le şterg comentariile mai vechi chiar dacă erau publicate „sub protecţia” anonimatului. Desigur, n-am făcut-o, însă m-am bucurat să constat că au reuşit să înţeleagă cel puţin faptul că pe blog îmi exprim strict ideile mele, fără niciun interes şi fără niciun beneficiu.

Deocamdată ar cam trebui să mă opresc aici. Mai spun doar că, după opt ani de zile, ne aflăm aproape în acelaşi setup. Dar despre aceste lucruri avem timp berechet să vorbim. 

Vă mulţumesc vouă, tuturor celor care mi-aţi fost alături. Rămânem împreună!

13 comentarii:

  1. "Deocamdată ar cam trebui să mă opresc aici."

    ... e interpretabil. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. @AC
    daca te opresti acolo, este foarte interpretabil. Daca mergi si la "Dar despre aceste lucruri avem timp berechet să vorbim", lucrurile devin clare. Nu este asa, Dan?

    PS. Chiar daca nu sunt foarte activ in rubrica de comentarii, apreciez foarte mult acesti ani. La mult mai multi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Fa-ti un alt blog, scrie exact invers decat aici si o sa vezi ce fascinant o sa fie cand o sa-ti numeri si acolo cei ce rezoneaza cu ideile blogului. Banuiesc ca aia ar fi mai multi, dar ce stiu eu...
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. Live long and prosper! Si poate pana la urma iti dai seama ca de fapt capitalismul e devina, nu comunismul. Fortza rosie! :P

    RăspundețiȘtergere
  5. "E interesantă evoluţia unora care trec de la contestări vehemente la poziţii mai moi şi, cu timpul, ajung să rezoneze cu ideile tale."
    Se pare ca la tine nu se poate vorbi despre "evolutie", caci "pozitiile" tale nu s-au "inmuiat" niciodata. Stiu, stiu, sunt dintre aia prosti...Dar si prostii au rolul lor; de exemplu sa-i faca pe altii sa se simta inteligenti (vezi? pana la urma tot am inteles cate ceva din explicatiile tale).
    Succesuri in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  6. La cat mai multi ani si multa inspiratie(premonitii :) ) ! Roberta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Chiar dacă ideile tale nu rezonează întotdeauna cu ale cititorilor este de apreciat imparțialitatea cu care te exprimi precum și logica nedesprinsa de limba de lemn corporatista sau gargara comunista a ziarelor de azi care și-au pierdut de mult coloana vertebrala aliniindu-se propagandei. . La Mulți Ani, Dan. Ține-o tot așa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Multi ani inainte si sanatate!!
    Iti urmaresc blogul inca (aproape) de la inceputuri si este singurul blog care a "rezistat" trecerii acestor ani in al meu "Bookmarks Toolbar", iar asta spune multe...

    RăspundețiȘtergere
  9. La multi ani Trenduri Economice!

    RăspundețiȘtergere
  10. La multi ani Dan. Eu te urmaresc de 8 ani...

    RăspundețiȘtergere
  11. Despre refugiati/imigranti nimic? Nitica xenofobie a la basescu sau ciolanis nu merge? De ce crezi ca e umflat balonul xenofob pe intregul continent european desi nu de mult eram indemnati sa-i ajutam sa se integreze?

    RăspundețiȘtergere