luni, 1 august 2011

Up & Running


În ultimul moment părțile beligerante au căzut la învoială cu privire la creșterea plafonului de îndatorare a SUA. Chiar dacă persistă aparențele unei înțelegeri în care fiecare parte cedează ceva pentru binele general, în realitate n-a fost vorba de nicio înțelegere deoarece singurul element urmărit de Obama a fost creșterea plafonului pentru evitarea default-ului. Tăierile de cheltuieli, mai precis dimensiunile acestor tăieri, erau oricum un element secundar deoarece rostogolesc data scadenței undeva în viitor.

Reacția piețelor a fost cea așteptată: piețele asiatice au crescut și, cel mai probabil, pe parcursul zilei de azi vom avea un comportament similar peste tot. Paralel se consemnează o creștere a prețului petrolului și o scădere a cotațiilor aurului. Cu toate că aceste reacții sunt unele normale unui trend economic pozitiv, trebuie să înțelegem că evoluția actuală a cotațiilor este impulsionată de așteptările sau, mai bine spus, de dorințele investitorilor și în niciun caz de fundamente. Cu toate acestea, având în vedere înțelegerea la care s-a ajuns putem spune că până spre sfârșitul anului 2012 vom avea un nou episod de exuberanță. Dacă până acum banii au fost pompați în economie pentru a o reporni, de-acum vom asista la episodul de pompare a banilor pentru ca economia să se dezvolte. Cu toate că denumirile sunt diferite, de fapt asistăm la aceeași piesă, altfel pusă în scenă. 

Poate că ar trebui să ne întrebăm ce urmează să se întâmple. Nu știu dacă are sens să comentăm prea mult pe baza acestui subiect deoarece în acest moment rulăm în scenariul cunoscut. În condițiile în care reducerea cheltuielilor cu 2.8 trilioane trebuie să se facă în următorii 10 ani, e clar că nu am avut de-a face decât cu o negociere formală(aceasta în ciuda existenței unui target de reduceri până la sfârșitul anului curent). Ajunși aici trebuie să înțelegem că toți banii pompați până acum, toate excesele contabile și cosmetizările realității și-au găsit justificarea în această acțiune. Practic, putem spune că avem condițiile pentru un setup perfect al unei noi bule speculative. Fiind extrem de mult combustibil pe piață, mă aștept ca dezvoltarea acestei noi bule să fie mult mai rapidă decât în trecut și, în același timp, să explodeze mult mai violent. Momentan, dezvoltarea sa este împiedicată de perspectivele puțin optimiste ale economiei europene. Însă, în scurt timp, este posibil să se ajungă și aici la o înțelegere care să pornească motoarele. Și, din acel moment, vom fi pregătiți pentru noul răsărit al expansiunii bunăstării.

5 comentarii:

  1. Tinand cont de rezultatele firave ale cresterii GDP dupa trilioanele pompate in piete din 2008 incoace, nu stiu de ce ar trebui sa cred ca SUA si economia mondiala per ansamblu, nu vor avea la fel ca si Japonia, o "lost decade".
    Oare de ce modelul banilor ieftini ar trebui sa functioneze alfel acum?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Exuberanta nu va dura atat de mult. Adevarata exuberanta va fi alimentata doar de date economice bune.

    RăspundețiȘtergere
  3. Deocamdata intelegerea suna a scenariu de film de serie B, mult mai putin credibila decat planul de salvare a Greciei. De ce rasufla „pietele” usurate? Eu nu vad nicio usurare ci doar spectrul unui nou QE, pentru ca nu vad nici un program de austeritate peste ocean ci doar vorbe goale (vom face o comisie care va analiza apoi vom mai vedea). Interesant de vazut daca cei trei mari (SP, M si F) vor inghiti galusca sau vom avea parte de o noua exemplificare a exceptionalismului american. Pana una alta industria americana a capatat o amanare pe care ar face bine sa o foloseasca in scopul repatrierii unor facilitati de productie. Pentru ca o economie bazata exclusiv pe servicii se vede ca nu mia este deloc viabila.

    RăspundețiȘtergere
  4. Defalcate pe urmatorii 10 ani, masurile de austeritate inseamna mai putin de 15% din deficitul actual. Daca cheltuielile publice obligatorii isi mentin trendul prognozat, asta inseamna practic o plafonare a cheltuielilor publice la un nivel apropiat celui actual, care oricum este exagerat de mare. La acest moment, USA imprumuta c40 din fiecare $1 pe care il cheltuie, iar o asemenea plafonare ar insemna practic mentinerea status quo-ului. Mai mult, sunt date ca sigure doar reducerea bugetului militar cu aproximativ $35B/an si alte cateva reduceri de aproximativ $90B/an. Restul de reduceri, cam $145-155B/an fac obietul unor discutii viitoare, care se pot intinde pe parcursul unor luni sau chiar ani. Practic, tot ceea ce au facut membrii Congresului impreuna cu Obama e sa mai tempereze crsterile de cheltuieli, fara a rezolva insa in vreun fel problema deficitului, u atat mai putin a datoriei. Sunt pesimist cu privire la soarta datoriei americane, si cred ca in acest moment merita, pe bune, cel mult un rating Ba3/BB-.

    RăspundețiȘtergere
  5. Banul duce la coruptie , coruptia duce la decadere .......sa mai continui?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)