Drumul petrolului

Hotărât lucru, Primăvara Arabă şi dezastrele umanitare din Orientul Apropiat au desfundat efectiv puţurile petroliere inundând lumea cu aur negru ieftin. E o mişcare pe care am mai văzut-o în trecut însă, de data aceasta, muntele de cadavre pe care se bazează are un ciudat rol „stilistic”. 

Apariţia din neant a unui nou producător mondial de petrol a făcut ca preţurile s-o ia razna. Dacă vă întrebaţi cine este misteriosul producător vă voi da şi răspunsul: ISIS. Ciudata reţea teroristă aşa-zis radicală a reuşit într-o clipă să se facă stăpână peste cele mai profitabile câmpuri petrolifere irakiene. De-aici, printr-un ciudat păienjeniş, petrolul se transformă în arme.

Toată tărăşenia a fost dezvăluită de cei de la al-Araby care au reuşit să desfacă întreaga încrengătură a afacerii. Ulterior acestui reportaj a intervenit criza ruso-turcă şi, în supărarea generată de acele evenimente, ruşii au dat publicităţii şi oarece probe video. Pentru început să vedem cum este organizată mafia.

Câmpurile petrolifere sunt operate de ISIS cu ajutorul personalului irakian/sirian răpit sau arestat la momentul „cuceririlor”. Ele operează zilnic de la răsărit până la apus. Producţia este încărcată în cisterne având ca destinaţie iniţială oraşul Zakho. Acesta este un nod foarte important deoarece este controlat de kurzi şi se află în apropierea graniţei turce. Aici, în urma unei ciudate licitaţii desfăşurate cu reprezentanţi ai mafiilor locale, se oferă în bani gheaţă, între 10% şi 25% din preţul oficial al momentului.

Odată achiziţionat, petrolul este trecut printr-o serie de rafinării rudimentare pentru a i se pierde urma. Este, desigur, o mişcare de faţadă menită a justifica „intrarea curată” pe teritoriul turc. Cert este că autorităţile vamale turce închid suspect de bine ochii atunci când e vorba de treceri de petrol ale graniţei. În Turcia, cisternele ajung în oraşul Silopi unde intră în ecuaţie un personaj interesant.

Dr Farid, cunoscut şi ca Hajji Farid sau Uncle Farid are dublă cetăţenie(greacă şi israeliană). El este cel care preia în Silopi întregul petrol ISIS şi, prin intermediul unor companii „curate”, transferă marfa într-unul din porturile turceşti Mersin, Dortyol sau Ceyhan. De-aici, petrolul merge către destinaţia finală: Israel. Avem astfel unul dintre răspunsurile posibile ale întrebării referitoare la lipsa de vehemenţă a Statului Islamic în ceea ce priveşte Israelul. Era ceva ciudat în toată această afacere. Să auzi de un arab revoltat care n-are nimic a reproşa Israelului e ca şi cum ar colcăi străzile scoţiene de indivizi generoşi. :-)

Intrarea în joc a Rusiei a îngreunat contextul. Bombardând obiective strategice ale ISIS, Rusia a căutat să le strice căile ilegale de transport. Aceasta nu din vreun sentiment umanitar, ci pentru că sunt disperaţi de scăderea preţurilor materiilor prime. Cu toate că s-au prefăcut că nu văd comerţul ilegal dintre Turcia şi Statul islamic(ruta descoperită şi documentată de către al-Araby este doar una dintre multele alternative), ruşii au bombardat căile de acces şi au întrerupt numeroase coridoare de trafic. Probabil aici se află adevăratele motive pentru care turcii au doborât avionul rusesc în spaţiul aerian sirian. Trebuie să fii naiv să crezi că o ţară precum Turcia lasă „la liber” traficarea petrolului Statului Islamic, folosind teritoriul său ca spaţiu de tranzit. E clar că se scot bani frumoşi de-acolo.

Mult mai ciudată este invadarea nordului Irakului de către armata turcă. După tot tărăboiul făcut de ruşi, intrarea soldaţilor turci fix în zona documentată de al-Araby ca fiind „ruta principală de trafic”, pare un gest disperat, menit a proteja ceva. Un alt eveniment recent aruncă şi mai multe suspiciuni asupra intereselor din zonă. În cursul zilei de duminică o tabără a armatei siriene a fost atacată aerian. În urma atacului şi-au pierdut viaţa trei soldaţi, iar 13 au fost răniţi. Atacul s-a produs în estul Siriei, în provincia Deir al-Zor, fix în zona în care se dau lupte grele pentru recucerirea câmpurilor petrolifere siriene.

Singurii din zonă care au capacităţi aeriene sunt ruşii şi americanii(mai precis coaliţia condusă de SUA). Este improbabil ca ruşii să-şi fi bombardat aliaţii, motiv pentru care, singurii rămaşi pe tabla de şah sunt cei din coaliţia condusă de SUA. Cu alte cuvinte, pare că turcii nu sunt singurii beneficiari ai petrolului ultra-ieftin pe care Statul Islamic îl produce. Mai mult, sunt semnale de nemulţumire din ce în ce mai puternice pe care guvernul irakian le transmite spre SUA. În timp ce americanii mimează lupta cu Statul Islamic, irakienii stau şi privesc cum avuţia naţională li se scurge în numele unor interese obscure.

Probabil vă întrebaţi cum pot câteva exploatări ilegale, precum cele din Irak şi Siria să influenţeze preţul internaţional. La urma urmei, cât se pot produce şi vinde acolo? Estimările sunt destul de vagi. În timp ce aşa-zişii analişti independenţi vorbesc despre 40 000 barili pe zi, dinspre taberele adverse se pronunţă cifre de douăzeci de ori mai mari. Cât se exploatează în realitate e greu de înţeles fără o documentare la faţa locului. Însă, cert este că, la cum roiesc interesele în zonă, e vorba de sume frumuşele. Altfel de ce-ai scoate o armată din ţară?