marți, 8 decembrie 2015

Drumul petrolului

Hotărât lucru, Primăvara Arabă şi dezastrele umanitare din Orientul Apropiat au desfundat efectiv puţurile petroliere inundând lumea cu aur negru ieftin. E o mişcare pe care am mai văzut-o în trecut însă, de data aceasta, muntele de cadavre pe care se bazează are un ciudat rol „stilistic”. 

Apariţia din neant a unui nou producător mondial de petrol a făcut ca preţurile s-o ia razna. Dacă vă întrebaţi cine este misteriosul producător vă voi da şi răspunsul: ISIS. Ciudata reţea teroristă aşa-zis radicală a reuşit într-o clipă să se facă stăpână peste cele mai profitabile câmpuri petrolifere irakiene. De-aici, printr-un ciudat păienjeniş, petrolul se transformă în arme.


Toată tărăşenia a fost dezvăluită de cei de la al-Araby care au reuşit să desfacă întreaga încrengătură a afacerii. Ulterior acestui reportaj a intervenit criza ruso-turcă şi, în supărarea generată de acele evenimente, ruşii au dat publicităţii şi oarece probe video. Pentru început să vedem cum este organizată mafia.

Câmpurile petrolifere sunt operate de ISIS cu ajutorul personalului irakian/sirian răpit sau arestat la momentul „cuceririlor”. Ele operează zilnic de la răsărit până la apus. Producţia este încărcată în cisterne având ca destinaţie iniţială oraşul Zakho. Acesta este un nod foarte important deoarece este controlat de kurzi şi se află în apropierea graniţei turce. Aici, în urma unei ciudate licitaţii desfăşurate cu reprezentanţi ai mafiilor locale, se oferă în bani gheaţă, între 10% şi 25% din preţul oficial al momentului.

Odată achiziţionat, petrolul este trecut printr-o serie de rafinării rudimentare pentru a i se pierde urma. Este, desigur, o mişcare de faţadă menită a justifica „intrarea curată” pe teritoriul turc. Cert este că autorităţile vamale turce închid suspect de bine ochii atunci când e vorba de treceri de petrol ale graniţei. În Turcia, cisternele ajung în oraşul Silopi unde intră în ecuaţie un personaj interesant.

Dr Farid, cunoscut şi ca Hajji Farid sau Uncle Farid are dublă cetăţenie(greacă şi israeliană). El este cel care preia în Silopi întregul petrol ISIS şi, prin intermediul unor companii „curate”, transferă marfa într-unul din porturile turceşti Mersin, Dortyol sau Ceyhan. De-aici, petrolul merge către destinaţia finală: Israel. Avem astfel unul dintre răspunsurile posibile ale întrebării referitoare la lipsa de vehemenţă a Statului Islamic în ceea ce priveşte Israelul. Era ceva ciudat în toată această afacere. Să auzi de un arab revoltat care n-are nimic a reproşa Israelului e ca şi cum ar colcăi străzile scoţiene de indivizi generoşi. :-)

Intrarea în joc a Rusiei a îngreunat contextul. Bombardând obiective strategice ale ISIS, Rusia a căutat să le strice căile ilegale de transport. Aceasta nu din vreun sentiment umanitar, ci pentru că sunt disperaţi de scăderea preţurilor materiilor prime. Cu toate că s-au prefăcut că nu văd comerţul ilegal dintre Turcia şi Statul islamic(ruta descoperită şi documentată de către al-Araby este doar una dintre multele alternative), ruşii au bombardat căile de acces şi au întrerupt numeroase coridoare de trafic. Probabil aici se află adevăratele motive pentru care turcii au doborât avionul rusesc în spaţiul aerian sirian. Trebuie să fii naiv să crezi că o ţară precum Turcia lasă „la liber” traficarea petrolului Statului Islamic, folosind teritoriul său ca spaţiu de tranzit. E clar că se scot bani frumoşi de-acolo.

Mult mai ciudată este invadarea nordului Irakului de către armata turcă. După tot tărăboiul făcut de ruşi, intrarea soldaţilor turci fix în zona documentată de al-Araby ca fiind „ruta principală de trafic”, pare un gest disperat, menit a proteja ceva. Un alt eveniment recent aruncă şi mai multe suspiciuni asupra intereselor din zonă. În cursul zilei de duminică o tabără a armatei siriene a fost atacată aerian. În urma atacului şi-au pierdut viaţa trei soldaţi, iar 13 au fost răniţi. Atacul s-a produs în estul Siriei, în provincia Deir al-Zor, fix în zona în care se dau lupte grele pentru recucerirea câmpurilor petrolifere siriene.

Singurii din zonă care au capacităţi aeriene sunt ruşii şi americanii(mai precis coaliţia condusă de SUA). Este improbabil ca ruşii să-şi fi bombardat aliaţii, motiv pentru care, singurii rămaşi pe tabla de şah sunt cei din coaliţia condusă de SUA. Cu alte cuvinte, pare că turcii nu sunt singurii beneficiari ai petrolului ultra-ieftin pe care Statul Islamic îl produce. Mai mult, sunt semnale de nemulţumire din ce în ce mai puternice pe care guvernul irakian le transmite spre SUA. În timp ce americanii mimează lupta cu Statul Islamic, irakienii stau şi privesc cum avuţia naţională li se scurge în numele unor interese obscure.

Probabil vă întrebaţi cum pot câteva exploatări ilegale, precum cele din Irak şi Siria să influenţeze preţul internaţional. La urma urmei, cât se pot produce şi vinde acolo? Estimările sunt destul de vagi. În timp ce aşa-zişii analişti independenţi vorbesc despre 40 000 barili pe zi, dinspre taberele adverse se pronunţă cifre de douăzeci de ori mai mari. Cât se exploatează în realitate e greu de înţeles fără o documentare la faţa locului. Însă, cert este că, la cum roiesc interesele în zonă, e vorba de sume frumuşele. Altfel de ce-ai scoate o armată din ţară?

12 comentarii:

  1. Un link catre reportajul Al-Araby se poate ? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uite link-ul : http://www.alaraby.co.uk/english/features/2015/11/26/raqqas-rockefellers-how-islamic-state-oil-flows-to-israel .

      am mai gasit un reportaj de-a lor; link-ul :http://www.alaraby.co.uk/english/politics/2015/12/6/red-cross-seeks-permission-to-work-in-is-territory .

      Cica astia de la crucea rosie vor sa ajuta oamenii de pe teritoriile ocupa de ISIS ( mortala asta....banuiesc, ca astia de la red cross nu sunt agenti straini care au interese in zona).



      In timp ce fac turcii cu petrolul irakienilor si a sirienilor ( nu-i ceva sporadic...doar de ce credem ca au invadat americanii Irak-ul cu sprijinul din partea altor sacali iar acuma incearca acelasi lucru cu Siria....eu cred ca au reusit chiar daca acel "cum s-ar numi" se afla inca in pozitia de conducator al tarii); de fapt e doar un papusar care nu se supune cu totul...doar isi pune la bataie ga.Oaza cat si poporul respectiv ( ex. Libiei...stim rezultatul)...aicea, zarurile au fost aruncate ca prostimea din Occident sa creada ca chiar acea zona s-ar afla intr-un razboi civil ) sau cum plm s-ar numi). Dar nu-i, decat un circ de doi bani sau doar niste conflicte la scara mica pt. controlul resurselor acelei tari.


      Cum, s-a intamplat la noi dupa '89 ( doar a fost razboi civil sau asa zisa "revolutie")....de o dimensiune ireprosabila; a fost doar o treaba interioara iar naivii si in ziua de astazi vor crede ca traiesc in democratie cand, de fapt e mai rau decat a fost in perioada socialista ( tot un regim tiranic evoluat, daca vreti)!

      Ștergere
    2. http://www.zerohedge.com/news/2015-11-28/isis-oil-trade-full-frontal-raqqas-rockefellers-bilal-erdogan-krg-crude-and-israel-c

      Ștergere
    3. Eu nu inteleg de ce trebuie sa treaca prin Turcia. Petrolul din Siria poate ajunge direct in Israel pt ca au granita comuna, la fel si cel din Iraq, via Siria. Nu e prea complicat?

      Ștergere
  2. Totuși, modul de transport (prin cisterne, nu conducte) prelucrarea rudimentară, numărul mare de intermediari, nu par totuși a indica niște volume semnificative sau o calitate acceptabilă a mărfii respective. Asta mai degrabă îmi amintește de traficul peste Dunăre din vremea embargoului Serbiei: venituri importante pentru cei implicați, dar absolut nesemnificative la nivel național. Adică, probabil se strâng ceva bani de cumpărat niște puști, însă sunt departe de a aduna bani pentru ceva mai semnificativ, gen rafinărie, rachete etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inainte de a vorbi, ai habar cati barili intra intr-o cisterna?

      Ștergere
  3. Excelență prețul la nivel internațional nu este dictat nici de OPEC și nici de ISIS sau butoaiele lor.....prețul este dictat de masa monetară de dolari aflată în circulație.....retrăgând și blocând dolarii evident că prețul se ajustează....renunțați vă rog la sintagma falsă PIAȚA face prețul în funcție de cerere și ofertă! Prețul oricărei comodități este stabilit de cei care sunt STĂPÂNII FEDului....mulțumesc pentru ocazia de a-mi exprima punctul de vedere!
    PS
    Eu sut absolut convins că USA vor duce prețul la 5-10 dolari per baril!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci s-a terminat cu QE, a inceput retragerea masei monetare pt. a prabusi pretul petrolului.
      Interesant este ca numai petrolul a ajuns la 1/3 din pretul de acum cativa ani. Restul bunurilor si serviciilor au preturi relativ stabile (comparativ cu petrolul).
      Dar presupun ca sunt retrasi numai dolarii folositi pt. comercializarea petrolului, nu si cei folositi pt. a comercializa restul de 1 miliard de produse existente pe piata. Logic...

      Ștergere
    2. doar 2-3% din masa de dolari ce circulă pe planeta sunt sub formă fizică...restul sunt electronici...blocajul planetar apare cand nu exista suficienta lichiditate (de obicei bancile comerciale blocheaza banii si CREDITUL in banci pentru a determina acea criza).asa ca QEurile au facut o treaba buna de tot: au ajutat economia americană gripată. Niciodata FEDul nu va alimenta folosind QEurile 100% cat e necesara masa de dolari fizic. Acum revenind la nedumerirea ta: este simplu cand pretul este contolat de niste TRADERI, companiile care vand si cumpără la fel, să stabilesti un anume pret al unei comoditati. De fapt care este pretul corect si real al PETROLULUI? Dar au AURULUI? Dar al GRAULUI? Problema voastra a economistilor cu studii superioare este ca nu vedeți imaginea de ansamblu.Întreaga planeta a aflat că NU EXISTĂ PIAȚĂ LIBERĂ ci numai MONOPOL numai voi o ardeți inteligent pe bloguri...LOGIC!!!

      Ștergere
  4. De ce companiile petroliere americane fac lobby in Congresul american pt. ridicarea restrictiilor privind exportul din US al produselor petroliere brute/neprelucrate (lege in vigoare din anii '70)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa cum spuneam: http://www.wsj.com/articles/house-plans-vote-on-bill-to-lift-ban-on-oil-exports-1442329626
      Desigur, Hussein Obama, ameninta cu veto. Internationala Socialista ar avea de suferit...

      Ștergere
  5. Conform cifrelor US EIA productia zilnica de petrol in 2014 se ridica la 95000 mii barili. Astfel, la o valoare lunara mondiala a veniturilor din petrol de 11 mld Usd suma de 19 mil Usd atribuita lunar ISIS in articol nu cred ca poate influenta in asa masura piata.
    Atentie si la propaganda rusa. Sunt prezentate presupusele cisterne ISIS dar la privire mai atenta se poate observa ca de fapt sunt trailere pt marfa.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)