miercuri, 20 februarie 2013

Revolta bulgara si lectiile pentru ceilalţi

Nevoit fiind să plec pentru nişte treburi în Grecia, am ales varianta mersului cu maşina. Aşa se face că duminică, am cunoscut pe viu realităţile politice ale vecinilor bulgari, într-un mod care m-a bulversat.

După ce mă felicitasem pentru o traversare oarecum rapidă a nordului Bulgariei, după ce trecusem ultra-eficient prin Sofia şi, mai ales, după ce eram foarte satisfăcut de lipsa radarelor(nu mă întâlnisem decât cu omniprezentele aparate de la intrarea în Sofia), a venit momentul regretelor. La numai 100 km de graniţă, lângă necunoscuta localitate Dupnitsa, m-am întâlnit cu grupul de cetăţeni din fotografie. Imaginaţi-vă ineditul situaţiei: te afli pe un drum internaţional şi, brusc, o masă compactă de indivizi intră cu steagul în mijlocul drumului şi-l blochează. Nu mă mai confruntasem până atunci cu o asemenea situaţie. M-am gândit că se va elibera rapid, dar speranţele mele s-au dovedit deşarte. Într-un final, abia după patru ore, am reuşit să evadez din blocajul bulgăresc, pe o rută alternativă, care a presupus inclusiv traversarea câtorva sute de metri prin "spaţiul verde"(noroc cu sfaturile primite de la un poliţist care mi-a spus că nu are rost să mă bazez pe faptul că va elibera cineva drumul). Experienţa, priceless, cum ar spune reclama.

Ceea ce se întâmplase a fost, nici mai mult nici mai puţin decât o revoltă spontană a maselor. Aveam să aflu ceva mai târziu că fenomenul de la Dupnitsa a fost unul minor deoarece, peste tot în Bulgaria, oamenii au ieşit în stradă. Motivul a fost legat de creşterea facturii la energia electrică şi încălzire. În numai un an, factura plătită de bulgari s-a dublat, iar fenomenele specifice crizei(şomaj, scăderea veniturilor) i-au pus pe oamenii de rând în faţa unei situaţii fără ieşire. Dincolo de criză, Bulgaria este victima unui grup nefast care, din nefericire, încă se află la  conducerea destinelor Europei: popularii.

Reţeta bulgărească este oarecum similară celei româneşti. Destinele bulgariei sunt conduse de popularii "dă dreapta" ai prim-ministrului Boico Borisov. Personajul are ceva din destinul lui băsescu deoarece, ca şi acesta, îşi trage seva din fostul aparat comunist. Borisov a făcut parte din garda personală a liderului comunist Todor Jivkov, iar nişte prieteni bulgari îmi povesteau că ar fi fost inclusiv amestecat prin temuta lume interlopă bulgară a anilor '90. Ajuns la putere, individul a pus pe tapet "schemele clasice" de aşa-zisă modernizare a statului care au inclus privatizări cu cântec, cedări aiuristice către "partenerii strategici" şi disoluţia autorităţii. Vremurile tulburi sunt favorabile forţelor tenebroase care acţionează în anonimitate. Profiturile făcute de grupările mafiote bulgăreşti probabil că sunt foarte mari. Ceea ce au făcut însă popularii bulgari a fost dincolo de nivelul suportabilului. Amărâţii care ieşiseră în stradă şi strigau "Mafia!", nu mai aveau nimic de pierdut. Mai mult, părerea mea este aceea că instituţiile de forţă au fraternizat cu manifestanţii. Poliţiştii păreau a fi acolo pentru a proteja manifestaţia, nicidecum pentru a fluidiza traficul, iar o intervenţie în forţă nu s-a făcut simţită.

Era logic că nimeni nu mai poate interveni într-o Bulgarie aflată în fierbere. Borisov se află în imposibilitatea de a reacţiona deoarece scandalurile se ţin lanţ. Spre exemplu, este de notorietate contractul semnat cu "americanii" de la Global Power Consortium pentru continuarea lucrărilor la centrala nucleară de la Belene. Problema ar trebui să ne intereseze şi pe noi deoarece continuarea acestui proiect generează un risc extrem de mare în zonă. Indivizii sunt necunoscuţi pe piaţa echipamentelor nucleare. Mai mult, presa de la Sofia speculează că în spatele afacerii s-ar afla tot interese ruseşti. Şi, pentru ca lucrurile să capete o formă cât se poate de interesantă, voi menţiona că ruşii au dat în judecată Bulgaria pentru anularea contractului de la Belene şi cer compensaţii de peste 1 miliard! O situaţie de-a dreptul halucinantă! Dacă implicarea rusească directă ar fi generat obligaţii cel puţin la nivel de autorităţi, abordarea "cotită" a acestei probleme nu sugerează altceva decât că este vorba de o sifonare a banilor publici. Construcţia unei centrale nucleare în aceste condiţii este deosebit de riscantă pentru România.

În ceea ce priveşte factura la electricitate, cea care a declanşat răzmeriţa, problemele au început să apară odată cu privatizarea distribuţiilor. Având un monopol de exploatat, firmele care şi-au împărţit Bulgaria au început să-şi optimizeze profiturile exclusiv pe spatele abonaţilor. În centrul scandalului par a se afla cehii de la CEZ cei care, de altfel, şi-au şi pierdut licenţa de operare în Bulgaria. Nu ştiu exact care au fost motivele pentru care li s-a ridicat licenţa, dar totul pare a fi rezultatul unui joc disperat. Confruntat cu presiunea străzii Borisov a fost nevoit să taie în carne vie. CEZ îl are în conducerea locală pe un prieten de-al premierului, Dmitar Nikolov Stefanov. Mai cunoscut după porecla Mitko - Karate Man, individul ar fi făcut parte, alături de Borisov din temuta reţea de crimă organizată condusă de "Paşa" Rumen Nikolov. Asocierea facturilor piperate la electricitate cu Borisov via Karate Man este cât se poate de limpede şi probabil acesta este motivul pentru care s-a luat decizia retragerii licenţei.

Pentru cehi situaţia se acutizează. Bulgaria este a doua piaţă(după Albania) în care-şi pierd licenţa de operare şi a doua ca profitabilitate după Cehia. Lovitura primită e una grea, dar pare că acesta este preţul pe care Borisov a decis să-l plătească pentru a nu naţionaliza distribuţiile de electricitate. Mai mult, a promis şi o scădere a facturilor cu 8%. Asta aşa, din joben, precum prestidigitatorii.

Indiferent de acţiunile pe care le va mai întreprinde, destinul politic al lui Borisov este unul cât se poate de clar. Partidul său se va duce la lada de gunoi a istoriei. Însă, în spatele acestei realităţi bulgăreşti trebuie să fim conştienţi că suntem în mijlocul unui proces de schimbări profunde. Electoratul s-a cam săturat de politicienii păpuşă. Urmează o perioadă tulbure în care vedetele vor fi politicieni apăruţi de unde te aştepţi mai puţin. Aşa cum în Italia explodează partidul lui Beppe Grillo, un comediant-blogger, la fel în toate ţările(europene, cel puţin) jocurile vor fi făcute de forţe politice apărute de nicăieri. Partidul Piraţilor a surprins când a reuşit să obţină locuri în Parlament. Viitorul(cel puţin cel apropiat) este al acestor mişcări atipice, care n-au niciun stres în a spune lucrurilor pe nume, care n-au în spate multinaţionale sau forţe oculte de servit. Crizele, în general generează mişcări de stradă. Criza actuală a fost atipică deoarece interesele unora au dictat interzicerea mişcărilor şi monitorizarea strictă a populaţiei. Închiderea supapelor se va dovedi în scurt timp o prostie deoarece se va termina cu o explozie în toată regula. Politica batistei pe ţambal practicată în toată Uniunea Europeană tinde să se termine foarte urât. Şi probabil vom avea o nouă lecţie a istoriei din care prostovanii vor învăţa încă odată că dinamicii societăţii nu i te poţi opune cu forţe rudimentar-represive.

P.S. Aflu ca Guvernul bulgar şi-a dat demisia. În aceste condiţii nu ne rămâne decât să constatăm că vecinii de la sud sunt cei mai eficienţi din lume în ceea ce priveşte reacţia oficialilor la manifestaţii populare.

13 comentarii:

  1. Ce zici in cazul asta de miscarea MAt pe care incearca Giurgea sa o puna pe picioare la noi ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O aberatie. Parerea mea e ca Giurgea nu prea e cu toti boii acasa.

      Ștergere
    2. Iti pare genul Diaconescu de dreapta, Vadim sau Zelea Codreanu ? :)

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    4. Ovidiu, nu cred ca are sens sa mai lungim subiectul. Fiecare cu parerea lui...
      Anonim, nu gazduiesc atacuri la adresa altora. A fost prea mult chiar si gazduirea discutiei de mai sus. Oricum, daca vrei sa-l ataci, ai la dispozitie blogul lui. ;-)

      Ștergere
  2. Am şi eu un comentariu legat de următoarea observaţie din articol: "problemele au început să apară odată cu privatizarea distribuţiilor. Având un monopol de exploatat, firmele care şi-au împărţit Bulgaria au început să-şi optimizeze profiturile exclusiv pe spatele abonaţilor. "

    Privatizare fără o liberalizare concomitentă a pieţei este doar o formă de naţionalizare. După cum bine ai observat, monopolul asupra distribuţiei a rămas, fiind doar împărţit între diverse grupuri de interese. Pe o piaţă liberă, oricine ar avea dreptul să intre în orice afacere, inclusiv în cea de distribuţie a energiei electrice. Ca urmare, monopolul este imposibil în absenţa statului care impune licenţiere şi reglementări a acestui domeniu.

    În plus faţă de asta, într-o economie în care nu există socialism monetar (adică oamenii sunt liberi să îşi aleagă moneda în care efectuează tranzacţiile, nu este impusă cu forţa prin legislaţia legal tender), dacă preţul la energie ar creşte (presupunem o situaţie normală, cu piaţă liberă, nu cu monopol acordat de stat) atunci alte preţuri altundeva în economie ar trebui să scadă, deoarece nu ar exista banii noi creaţi pentru a acoperi creşterea de preţ.

    RăspundețiȘtergere
  3. O, da! Au să scadă imediat! Alea la prezervative și la hârtia igenică!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ieri seara au anuntat ca licenta CEZ ramine valabila.Deci, pleaca sefii dar cei care trebuie sa incaseze banii de la prosti ramin.

    RăspundețiȘtergere
  5. Poate e putin pe langa subiect dar sunt si ei vecini .. Criza din Grecia explicata

    http://www.funkydonkey.ro/jokes_21669

    Se pare ca bancul chiar reflecta o realitate economica de acolo

    RăspundețiȘtergere
  6. Decat sa ne arati peste gard mai bine ne-ai lumina cu un articol despre noul partid care se cloceste si despre ce se mai intampla pe la noi prin curte. Stii ca mamaliga nu explodeaza des.

    RăspundețiȘtergere
  7. În România, datorită condițiilor anti-democratice de înființare a unui partid politic și de participare la alegeri, putem sta liniștiți, nu se va întâmpla nimic, nu o să apară nici o forță politică nouă. Cei care au așteptări umede cu MAT vor suferi un șoc nervos când își vor da seama cum stă treaba. Momentan e bine, le ia Giurgea banii de cotizație, mai face și el un ban cinstit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu de mat e vb ci de pld. Si nu e vb de obscuri frustrati ci de oameni cu greutate. Poate Dan are mai multe detalii...

      Ștergere