miercuri, 20 noiembrie 2013

Dezlantuirea marilor complexe

Spectacolul global ne oferă numeroase episoade, servite după o logică neștiută de nimeni. Inundarea ecranelor și a terminalelor cu informații, cu știri de ultimă oră, cu cifre și analize nu ne face însă mai cunoscători ci mai manipulabili. Logica știrilor, a ghidării atenției opiniei publice este deja o îndeletnicire clasică a propagandei. Lucrurile însă nu sunt atât de rele precum par. Și aceasta datorită faptului că, pentru cei care știu să citească știrile, realitatea apare exact așa cum este ea, iar distorsiunile dispar ca prin minune.

Un exemplu ar fi cel legat de zonele de conflict. Dacă ai întreba oamenii de pe stradă despre principala zonă potențială de conflict major ți-ar indica într-o proporție covârșitoare Orientul Mijlociu, punctând „corect politic” principalele vinovate, anume Siria și Iran. De ce nu s-a auzit la nivelul străzii despre pactul semnat de Siria cu privire la armele chimice sau despre schimbările politice din Iran? Răspunsul e limpede pentru cei care știu să fie atenți.  Dincolo de „focus-ul” manipulat de media, informațiile nedeformate despre realitate există, sunt vizibile și accesibile, așteptând să fie percepute și înțelese.


O să vorbim astăzi despre un subiect mai vechi, pe care l-am mai tratat în trecut, anume conflictul mocnit chino-japonez. Chiar dacă informațiile nu sunt spectaculoase, evenimentele care se petrec acolo nu sunt în măsură să ne liniștească. Problema este aceeași dispută teritorială legată de insulele denumite Senkaku de japonezi și Diaoyu de chinezi. Niște pietre nelocuite, ieșite din apă, reușesc să tulbure mințile celor două națiuni. Fiecare are argumentele sale însă, mai presus de orice, e multă determinare de ambele părți. Așa se face că, de la începutul disputei, au loc din ce în ce mai multe exerciții de intimidare. Ba nave chinezești intră voit în apele teritoriale japoneze, ba ceilalți răspund cu un survol „amical”. Acțiuni care nu prea „se practică” la nivel mondial decât în situații extreme sunt intrate acolo în rutina cotidiană. Iar această realitate nu e în măsură să ne liniștească.

Este destul de greu să încercăm aici o „judecată dreaptă” a problemei insulelor în cauză. Istoria teritoriilor respective e destul de complicată. Mai mult, ele nu reprezintă o mare miză. Din punct de vedere teoretic, toată tevatura ar fi trebuit încheiată cu o înțelegere diplomatică „pe sub masă”. Însă în ceea ce privește China și Japonia așa ceva e imposibil.

În realitate, între cele două țări avem de-a face cu complexe istorice. Întotdeauna Japonia a vrut să domine China și, de fiecare dată, China a reușit să contracareze dușmanul. Este de-a dreptul cutremurător modul în care două țări având un strat cultural comun(dar temperamente și instincte total diferite) pot ajunge în poziții aproape ireconciliabile. O istorie zbuciumată a transformat cele două țări în dușmani naturali, iar complexele acumulate de-a lungul istoriei se constituie în granițe și ziduri de netrecut. În timp ce multora dintre noi aproape ni s-a stins din memorie Al Doilea Război Mondial, pentru chinezi și japonezi amintirile sunt în continuare vii și apăsătoare. Pe primii îi chinuie furia de a le fi fost invadat pe nedrept teritoriul, în timp ce japonezii au încă vie în memorie umilința încercată la capitulare. 

Toate aceste lucruri nu le-am adus în atenție în mod gratuit. Ele justifică retorica radical-naționalistă adoptată de autoritățile celor două țări. Chiar dacă această retorică nu este împărtășită de factorii decizionali, ea este determinată de presiunea venită de jos în sus. Și de-abia de-aici începe nebunia deoarece atât chinezii care vorbesc despre răzbunare cât și japonezii care vorbesc despre mândrie au dreptate pe fond. Complexele întotdeauna au dreptate, însă conduc la acțiuni aberante. 

Într-o zonă în care acțiunile pe care le-aș numi de intimidare butaforică au intrat în cotidian, nimic nu mai poate fi considerat normal. Chiar dacă inițiații zâmbesc din colțul gurii deoarece știu că e vorba de o telenovelă orchestrată de la nivel înalt în numele unui beneficiu de imagine, sunt motive serioase de îngrijorare. Oare ce se poate întâmpla dacă o navă de război chinezească este scufundată din cauza intrării nejustificate în apele teritoriale japoneze? Desigur, militarii din zonă au interdicția clară de a deschide focul, însă ce se poate întâmpla în cazul unei deschideri accidentale a focului? Îi vor reproșa japonezii unui brav comandant de-al lor că a scufundat o navă de-a chinezilor? Chiar dacă a încălcat un consemn, sancționarea sa va fi problematică. Trecând în partea cealaltă, oare cum vor percepe chinezii pierderea unui vas? Se vor face că n-au văzut? Oare nu e o umilință de netrecut, o aroganță de neiertat de-a imperialiștilor?

Chiar dacă media tace sau dă doar știri fade din zonă, un conflict China-Japonia e extrem de probabil. E un conflict al complexelor, iar complexele-și orbesc victimele. Un asemenea conflict este însă imposibil fără amestecul SUA, iar dacă SUA intră în joc lucrurile vor arăta urât de tot deoarece Rusia nu-și poate permite să stea de-o parte. Și de-aici ne putem lesne imagina ce poate urma. Dumnezeu cu mila!

Iată cum un soldat zelos, chinuit de misiunea istorică pe care o are, simțindu-se apărătorul mândriei poporului său, poate determina o conflagrație de proporții. Vi se pare improbabil? Gândiți-vă dacă în istorie au mai existat situații similare. Garantez că nu trebuie să derulați prea mult!

11 comentarii:

  1. Ca informatie interesanta, pe care vad ca o ignora majoritatea presei: inainte de 1972 China nu a manifestat vreun interes fata de insulele respective. Niciodata. Acele pietre au fost intotdeauna mentionate cu numele japonez, chiar si in harti oficiale chinezesti din anii '60. Suveranitatea asupra insulelor a apartinut intotdeauna Japoniei, desi nici macar japonezii n-au manifestat interes pentru pietroaiele respective. Inteleg ca prin anii '60 au aparut informatii despre rezerve de petrol in zona si, probabil, de acolo a inceput nebunia. China a inceput sa masluiasca hartile si istoria in sprijinul tezei lor, samd...
    Bineinteles ca acum trecutul e tras din nou la lumina si toata istoria chino-japoneza inflameaza conflictul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate stiu eu, in perioada amintita de tine (sau spre sfarsitul anilor 70) s-a nascut in China o paradigma noua, inspirata din istoria si strategia militara UK si US si care se refera la spatiile strategice vitale privind securitatea nationala. Cu alte cuvinte, au stabilit ca au nevoie de o flota puternica, capabila sa controleze diverse "capete de pod", care daca ar fi sub controlul "inamicului" ar ameninta direct si grav interesele chinezesti sau chiar teritoriul chinez. Dupa pregatiri mai mult sau mai putini teoretice, in ultimi 10 ani s-a trecut la implementarea directa, "in teritoriu", a acestei paradigme. Din cate observ, se limiteaza la mari invecinate teritoriului lor (deocamdata cel putin).
      Si cum China percepe Japonia ca fiind inamicul istoric numarul 1 (la nivel popular cel putin, cam asa cum privesc est-europenii Rusia), actuala stare de lucruri este perfect explicabila.
      Cine stie mai mult despre subiect il rog sa completeze.

      Ștergere
  2. Ma rog, si de ce ar fi mai mult "interes" in confictul nipon-chinez decat in cel dintre cele doua Corei? Mai ales ca ultimii isi dau la gioale mult mai urat, cu nave scufundate, tiruri de artilerie in zone populate, amenintarea cu bomba atomica etc.

    Chiar daca nu este un subiect de neglijat, nu cred ca trebuie mers prea departe cu un rationament apocaliptic.

    RăspundețiȘtergere
  3. As vrea si eu sa particip la un curs de citire a stirilor :) Asta din cauza ca, pentru a nu fi manipulabil prin spalarea creierului, am ales ignoranta si ne-increderea in "darurile" mass-mediei democraticem, ceea ce totusi nu cred ca ma face ne-manipulabil...

    RăspundețiȘtergere
  4. Analiză corectă pe fond însă......CHINA și Japonia sunt două țări care, iertată să-mi fie părerea, nu au o influență așa de mare la nivel global! Cunosc argumentele cu Japonia a doua putere financiară a lumii (dar nici acum nu au rezolvat problema Fukushima semn prost) iar China cea mai mare economie (dar cu 900 de milioane de țărani rupți în fund ce mănâncă râme).Acest posibil conflict militar după părerea mea nu va izbucni niciodată!
    CHINA dacă era cu adevărat o mare putere punea stăpânire cu forța și pe TAIWAN și pe insulele acestea și nimeni nu avea ce să facă!
    Așa că massmedia are dreptate dinspre ochii migdalați nici o știre!
    Ambele țări au niște probleme atât de mari că mai durează vreo 5 decenii să le rezolve!
    Mulțumesc pentru ocazia de a-mi spune părerea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un razboi intre China si Japonia nu este precum unul intre 2 triburi din Somalia sau Nigeria. Sunt 2 tari cu armate puternice (dupa cheltuielile militare sunt pe locul 2, respectiv locul 5 in lume) si cu interese globale, interese care se intersecteaza cu ale altor puteri globale (deja numitele Rusia si SUA) iar asta poate declansa pe principiul dominoului un conflict cel putin regional cu consecinte extrem de grave pentru toata lumea.
      Apoi logica cum ca daca cei 2 rivali sunt rupti in fund, atunci nu se ataca unul pe altul, schioapata grav; tocmai am amintit despre triburile africane...

      Ștergere
    2. Dragul meu anonim, și CHINA și Japonia cumpără armament ...și atât! Eu cred că te-ai uitat la prea multe filme cu Jet LI și Toshiro Mifune....acum 300 de ani 5 bărci amărâte britanice au intrat peste chinezi și i-au făcut varză...cât despre JAPAN după Hiroshima Japonia nu va mai fi niciodată vreo putere militară!
      REPET: aceste țări au niște probleme interne atât de mari că este imposibil să declanșeze vreun război fiindcă ar însemna sfârșitul lor!
      Este opinia mea! Cititorii pot face propriile analize și decide cine are dreptate!

      Ștergere
    3. "Dupa cheltuielile militare sunt pe locul 2, respectiv locul 5 in lume": corect, si mai trebuie tinut cont ca un tanc american (M1 Abrams, 9 milioane dolari) costa cat vreo 4,5 chinezesti (Type 99, 2 milioane de dolari). La fel si la avioane sau alta tehnica militara, deci suma totala investita nu spune totul.

      Ștergere
  5. "Rusia nu-și poate permite să stea de-o parte. "
    Asta se aplica doar in cazuri izolate in sfera sa de influenta deja existenta (fostele republici URSS). S-a vazut in Kosovo ca a stat bine mersio de-o parte, doar a trimis cateva zeci de soldati la aeroportul din Pristina in mod simbolic, dar nu a inceput nici o lupta cu NATO. Plus, in dispute China-Japonia nu are de ce sa se implice. Pe deoparte cu Japonia are relatii reci din cauza insulelor Kurile si bazelor americane din Japonia. Pe de alta parte cu China sunt si mai reci, inca din 1969 cu http://en.wikipedia.org/wiki/Sino-Soviet_border_conflict (care a facut China sa se indrepte inspre SUA). Pe termen lung, China are ochii pusi pe Sibera care e plina de resurse minerala, paduri, apa proaspata etc, dar cam depopulata, si Rusia nu are nici un interes sa intareasca pozitia Chinei.



    "principiul dominoului" este invalid--acel principiu prezicea ca daca Vietnamul de Nord castiga razboiul cu SUA, toata Asia de Sud Est ar fi cazut prada comunismului. Si nu a fost asa--majoritatea tarilor au ramas capitaliste, doar Laos a devenit comunista (Cambodia nu stiu cum ar fi socotita, dar oricum Vietnamul comunist a avut un mini-razboi impotriva lui Pol Pot, asa ca dictatura lui Pol Pot nu poate fi atribuita Vietnamului).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neimplicarea Rusiei in Kosovo e irelevanta, pe vremea aia Rusia era macinata in interior de coruptie si scandaluri. De atunci s-au schimbat extrem de multe acolo. Intr-un eventual conflict China - Japonia, rusii sigur se vor implica, dar nu e certa pozitia lor. N-ar fi prima data cand ar juca duplicitar.

      Ștergere
  6. De cateva zile a inceput sa devina si mai interesant:
    http://www.bbc.co.uk/news/world-asia-25050493
    China are revendicari teritoriale fata de toate tarile cu care se invecineaza. De la India tocmai a mai luat o bucatica, de la alte state revendica insule aflate chiar la 1200 km de tarmul chinez (filipinezii stiu de ce), iar de la Rusia se abtine (deocamdata). China are deja probleme interne mari si incearca sa abata atentia populatiei cu cartea nationalista. Si guvernul japonez procedeaza asemanator, iar din toata povestea nu are ce sa iasa bun.

    K

    RăspundețiȘtergere