Cu ROBOR-ul în proţap

„Dacă ROBOR a greşit, atunci ROBOR să plătească.” Aşa aş sintetiza realitatea acestor momente. Şi-o să vă explic de ce.


Dacă aţi avea curiozitatea să vă uitaţi pe graficul evoluţiei ROBOR, veţi vedea o coincidenţă stranie. În anul 2016 am avut un „fund de găleată” al acestuia, înregistrându-se chiar un minim absolut al perioadei, de 0.69%(mă refer la ROBOR 3M). Cu doar un an înainte de această „evoluţie spectaculoasă” avuseserăm un maxim al perioadei, de 1.5%. Începând din 2017, ROBOR începe din nou să crească, pentru ca în iulie 2018 să se ajungă la maximul absolut de 3.43%. Ca prin minune, „indicatorul pieţei” scade sub 3% începând cu primele zile ale acestui an. Iar trendul de scădere, cu siguranţă, va continua. Aş mai lua ca reper o perioadă, anume anul 2012. Începând cu 2008, indicatorul se afla în cădere liberă. Şi aşa a continuat până prin luna iunie 2012, moment din care a continuat să crească accelerat până prin octombrie.

Să vedem acum ce se ascunde sub acest aşa-zis indicator al economiei. Nu ştiu altora cum li se pare, dar eu văd o stranie coincidenţă între puseele de creştere şi venirea la putere a forţelor politice ceva mai anti-sistem. Şi-o să vă spun de ce. În mai 2012 îşi începea activitatea Cabinetul Ponta. În iunie s-a iniţiat procedura de suspendare a băsescului. Culmea, ca şi cum s-ar fi dat ordinul pe unitate, atât cursul cât şi ROBOR-ul au început să reacţioneze isteric. Vi se pare normal? La fel s-a întâmplat şi cu creşterea al cărui maxim s-a constatat anul trecut. Ea a început fix după câştigarea alegerilor de către PSD. Dacă vă veţi uita la evoluţia din 2016, adică la cea din perioada Cabinetului Cioloş, veţi constata o tandră stabilizare a indicatorului sub 1%. Măi, să fie, e clar că „ciuma roşie” nu face casă bună cu ROBOR-ul. Şi nici cu cursul de schimb, ar spune-o unii mai cârcotaşi.

Aşa cum bine ştim, ROBOR-ul este media ratei cu care băncile se împrumută unele de la altele. Teoretic această medie ar trebui să fie o chestie cât se poate de „imposibil de manipulat”. Mai e însă un chiţibuş pe care-l ştie toată lumea, dar pe care marii noştri oficiali se prefac că nu-l văd: ROBOR-ul(3M sau 6M) este bază de calcul a dobânzii plătite de către consumatori în contractele de credit. Aşadar, e cât se poate de logic să avem de-a face cu un conflict de interese: băncile reprezintă un cartel care gestionează întreaga masă monetară a României, cartel care e interesat să scoată cât mai mulţi bani de-aici. Iar pentru a scoate mai mulţi bani e suficient să lucreze cu un ROBOR mare. O să vă pun o întrebare simplă: în ce mod poate fi afectată o bancă având disponibilităţile necesare(adică fără nevoi de împrumut) din evoluţia ROBOR? Răspunsul e banal: doar pozitiv atâta vreme cât ROBOR-ul creşte.

Se pare că am căzut de acord asupra unui fapt banal. E timpul acum să scoatem din pălărie o altă cifră, anume 2.68. Ştiţi despre ce e vorba? Despre raportul dintre disponibilităţi şi împrumuturi la nivelul întregii pieţe bancare autohtone. Aşadar, în sistem avem disponibilităţi de aproape 3 ori mai mari decât credite! N-o spun eu, o spune BNR. Aşadar, în preajma maximului istoric al ROBOR, piaţa bancară musteşte de lichiditate. Păi şi-atunci de ce dracu a crescut ROBOR? Simplu: pentru că trebuia.

Avem în acest moment setul complet de date pentru fotografia finală de grup(infracţional, i-aş spune). Aşadar, pe o piaţă complet cartelizată, mai multe instituţii îşi fac regulile teoretic în vederea maximizării profitului. Dacă ar fi fost aşa, am fi vorbit doar de o manipulare a indicelui în vederea creşterii profitabilităţii. Faptă gravă, dar nu atât de gravă precum ceea ce se vede cu ochiul liber, anume că băncile se amestecă abuziv în viaţa politică. Prezenţa nenicului ăluia de la Raiffeisen - austriac lovit de boala patriotismului pentru ţărişoara noastră - în mijlocul manifestaţiei tefeliste împotriva OUG 13 - o ordonanţă care a trecut inclusiv prin filtrul CCR - ne poate spune multe despre ceea ce se petrece pe acest teritoriu aparent „al cifrelor”. Deja nu mai avem de-a face doar cu o bişniţăreală ordinară, ci cu un amestec brutal în treburile interne ale ţării. Amestec orchestrat transparent folosind băncile comerciale pe post de bau-bau.

Pentru partea cu bişniţăreala ar fi trebuit să se autosesizeze Consiliul Concurenţei, acea inutilă instituţie pe care-o plătim noi pentru câte un comunicat pompos de presă şi, în special, pentru protejarea intereselor ocupantului. Pentru partea cu amestecul în politica internă ar fi trebuit de-o groază de vreme să se autosesizeze CSAT-ul. Dar CSAT-ul este condus de alt inutil impus din afară, iar dacă-i scuturi pe ceilalţi membri de-acolo probabil am observa că majoritatea sunt aleşi după acelaşi principiu al trădării.

Multă lume nu înţelege o chestie banală, anume că banul este monopolul exclusiv al statului, iar BNR, la modul teoretic, ar trebui să fie instituţia de stat responsabilă cu gestionarea acestui monopol. Adică să maximizeze, în favoarea statului, circulaţia banului. Acest lucru nu se întâmplă. Nu doar că BNR protejează strict interesele băncilor comerciale, dar se şi comportă cu banul ca şi cum ar fi „grâul care-i creşte în ogradă”. Mai mult, cu complicitatea politicienilor, oficialii BNR şi-au asigurat şi-un soi de super-imunitate fiind protejaţi de răspundere pentru acţiunile lor. Iar ceea ce se întâmplă cu evoluţia ROBOR beneficiază de aceeaşi protecţie.

Concluzia e una cât se poate de simplă: ordonanţa de urgenţă care leagă taxarea băncilor de evoluţia ROBOR e probabil una dintre cele mai deştepte iniţiative luate până în prezent. Chestiunea e că acesta e doar un început timid. În spatele fiecărui punct în plus adăugat la ROBOR stau milioane de EUR plătite aiurea de către contribuabil. Care contribuabil se pare că a fost pedepsit de către respectivele instituţii de fiecare dată când „n-a votat cum trebuia”. Asta, aşa cum am spus, e o chestie atât de gravă încât ar trebui să se lase cu arestări în masă, de la vârful sistemului până la nivelul, de decizie al băncilor comerciale. Are însă cineva curaj să demareze o asemenea revoluţie?