vineri, 25 ianuarie 2019

În spatele perdelelor de ceaţă

Iese Trump într-o declaraţie şi ne spune că-l recunoaşte pe-un neica nimeni drept preşedinte interimar al Venezuelei. Mă frec la ochi şi da, citesc negru pe alb că asta a făcut. Păi ce-are sula cu prefectura? Venezuela e compania lui Trump de numeşte preşedinţii după cum vrea mă-sa? Lumea a lăsat-o aşa, moartă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar, oameni buni, chiar aşa s-a întâmplat! V-aţi întrebat de ce?


În urmă cu câteva săptămâni, oficialii iranieni au anunţat că, aşa cum SUA navighează cu navele de război în proximitatea Iranului motivând că îi apără pe „aliaţii” saudiţi, la fel va proceda şi Iranul cu aliaţii venezueleni. Adică îşi vor trimite navele de război în zonă. Eventual echipate şi cu ceva rachete capabile să transforme în şvaiţer unu-două oraşe americane. Maduro n-a avut nimic împotrivă, astfel încât „invincibililor” americani le-a cam dat transpiraţia rece pe şira spinării. Ştiţi de ce?

Dacă o singură rachetă loveşte SUA, mitul invincibilităţii americane se duce la dracu'. Iar dacă acest mit se duce, castelul de carton al „jandarmului mondial” se prăbuşeşte. Şi odată cu el se duc de râpă numeroase alte construcţii dubioase. Aşa s-a întâmplat şi în conflictul cu Coreea de Nord. Când în primul raport al birocraţilor - care realmente se căcau pe ei de frică - s-a scris negru pe alb că „micuţul om bombă” are tehnologia necesară atingerii SUA, belicoşii americani s-au trezit prieteni cu „deschizătorul de drumuri”. Şi, evident, au uitat să-l mai pedepsească pentru că le-a omorât nu ştiu ce cetăţean care se trezise democrat în Coreea de Nord.

La fel se-ntâmplă şi-acum, doar că puţin diferit. Iranienii au descoperit că au tehnologia să-i facă pe americani franjuri. Nu le trebuie mari inovaţii balistice, ci doar deplasarea unor nave lângă coastele americane. Pot s-o facă? Bineînţeles că da, doar nu fac altceva decât să tranziteze apele internaţionale. Iar pentru chestiunile vitale amicul Maduro le asigură de la mal „pâine şi sare”. Aşadar aţi înţeles care-i tărăşenia cu „preşedintele interimar”. Şi-ar mai fi una: în afară de SUA şi câteva cozi de topor, nimeni nu-l recunoaşte pe nea interimaru. În plus, din ce înţeleg, armata din Venezuela e pe poziţii de monolit în favoarea lui Maduro.

Ştiu, probabil Trump s-o fi gândit că Venezuela e o cârpă gen România, unde poţi trimite pe-un sulică frânaru' care să urle pe tonul istericei sale stăpâne, (H)illary, că s-a fraudat referendumul. Nu cred c-o să meargă acolo şi, oricum, aştept cu nerăbdare navele iraniene care să le asigure protecţia „aliaţilor” din Venezuela.

O altă ştire pe care probabil n-aţi înţeles-o e cea a arestării lui Wanzhou Meng în Canada. Mai ţineţi minte? Nu cred deoarece v-aţi lăsat duşi de val. Wanzhou Meng este fiica patronului Huawei, iar arestarea din decembrie s-a făcut la iniţiativa guvernului SUA. Evident, imediat după incident, au apărut „pă surse” informaţii chipurile „scăpate” de la CIA şi FBI(supranumite şi mamele nesătule ale proştilor) cum că Huawei a trimis ceva telefoane spion care au breşe majore de securitate şi care ar fi ameninţat securitatea SUA. Din nou întreb: ce-are sula cu prefectura?

În primul rând ce ai cu fata omului? Dacă tac-su e vinovat, ce-ai, bă, democratule, cu fie-sa? Parcă ziceaţi că sunteţi cu „dimocrasi”, cu „drepturili omului” s.a.m.d.? Ce mă-ta are fie-sa cu strategia de afaceri a lu' tac-su? Nimic, desigur, dar aşa e în democraţie: guvernul e cel care dă ordin să se aresteze! În plus, dacă ăia fac telefoane-spion, nu le mai folosi. Ah, am uitat, aţi făcut-o deja anul trecut când aţi blocat un contract comercial beton. Remember? Aşa, din gâtul palmei, aţi spus că nu e bine să se vândă telefoane Huawei în SUA. OK, păi cum v-au spionat, băi proştilor, dacă voi nu vorbiţi cu sculele lor?

V-aţi întrebat vreo clipă ce-a fost în spatele acestei tărăşenii? Repet: o femeie a fost ridicată şi pusă după gratii absolut aiurea. Între timp ştirea s-a uscat, a trecut şi gata, prostimea a uitat. Care e totuşi miza? Păi hai să vedem.

Actuala tehnologie de comunicaţii mobile(4G) e deja depăşită. În mod normal, în locul ei trebuie să intre noua tehnologie, 5G, care promite viteze de transfer fabuloase, făcând concurenţă fibrei optice. Poate vă întrebaţi de ce întârzie. Nu, nu-i nicio problemă tehnologică! Toată tehnologia e full funcţională, testele s-au desfăşurat OK. Statele lumii ar vrea s-o introducă rapid, mai ales că asta înseamnă încasări fabuloase pentru licenţele de operare. Şi-atunci care-i problema? Păi e una singură şi e mare: SUA sunt depăşite tehnologic! Întreaga tehnologie 5G e în mâinile a două companii chineze: Huawei şi ZTE. Chestia e nasoală rău deoarece, până la momentul de faţă, doar ăştia sunt competitivi şi gata să invadeze lumea cu tehnologia. Desigur, americanii nu au cum să lase lumea la mâna Chinei, doar vă daţi seama că „ăştia ne poate spiona”. Şi, cum bine se ştie, atunci când te spionează SUA e moral, dar când te spionează altcineva e de neacceptat!

În fapt, marea problemă a americanilor şi a impotentelor lor servicii de informaţii e faptul că SUA sunt depăşite tehnologic. Din nou „împăratul e gol” şi-n pericol să ajungă de râsul lumii întrucât ţuţurelu-i mult prea mic se bălămbăne aiurea-n vânt şi cam tremură de frică. Asta-i miza pentru care au dat cu bazooka şi i-au arestat-o pe fata ăluia: un banal şantaj. Şi ce vor la schimb? O nimica toată, anume nişte tehnologie pe gratis pe care s-o implementeze şi firmele marelui democrat.

Nu ştiu dacă le-o merge şi de data asta. Într-adevăr, SUA încă deţine supremaţia militară mondială, dar cu tehnologii depăşite. Au o căruţă de fier vechi, pe moment ameninţător, dar în perspectivă inutil. China deja are arme hipersonice şi capabilităţi certe de luptă în spaţiu. Din punct de vedere tehnologic se îndepărtează pe zi ce trece de restul plutonului, lăsându-i pe toţi în urmă. Acum, c-or mai aresta americanii pe unul sau pe altul prins aiurea prin vreun aeroport, probabil se va mai întâmpla, dar cât timp?

O spun pentru toţi prostovanii care cască ochii şi se inflamează rostind slogane cu data de expirare deja depăşită: sunteţi proşti, regele vostru e gol-goluţ şi penibil! Poate vă întrebaţi de ce nu începe criza, doar toate datele ne arată că situaţia e nasoală, aşadar ar trebui să o vedem. Ştiţi de ce? Pentru că ăia care până acum erau deştepţii planetei, „şmecherii economiei” s.a.m.d. cam fac pe ei de frică. Ar declanşa-o, însă ştiu că „regele e gol” şi s-ar putea să iasă cam nasol, s-ar putea ca treburile să devină incontrolabile, iar ei să piardă toată puterea. Aici e problema şi supărarea. De-aia tot amână „momentul adevărului”. Speră că pe ultima sută de metri vor găsi o „reţetă salvatoare”. Eu cred că sunt proşti şi incapabili să găsească ceva. Şi asta pentru că-s nişte degeneraţi.

Un singur lucru mi-a mai rămas să vă mai spun: niciodată, dar niciodată, să nu vă mai permiteţi luxul de a fi superficiali! Încercaţi să vedeţi lumea aşa cum e, nu cum v-o descriu prostovanii despre care vi s-a spus că-s deştepţi.

20 de comentarii:

  1. In parte ca sa nu mai fim supercificiali si nici doar sa ramanem la nivelul de sceptici, sunt necesare niste surse credibile de informare, care sunt acestea?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buton pentru "Genial" nu ai, dom'le ?

    RăspundețiȘtergere
  3. LOL,autorule!!Tigrul de carton amerloc poate fi scos din jocul puterii mondiale....de vreun pietroi spatial !de asta se tem chiar acum...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu de pietroi, ci de invincibila armada iraniana. Daca reusesc sa traverseze Atlanticul (navele iraniene sunt multirol si au fundul plat ca sa lupte si pe rauri), au cam pus-o americani. Urca astia pe Mississipi pana in Texas

      Ștergere
    2. Un hatru zicea ca la a Treia Mare Cafteala Mondiala-acusica acilea;amerlocii nu vor participa in prima faza, caci vor avea un (nou)rasbel civil de "manageriat"at home,care ii va tine "acupati" o vreme....Trumpetele is the perfect fool to launch it.
      Vorba orbului, om trai si om videa!!!
      PS Despre "Invincibla Armada",da-mi voe sa ma indoiesc,vazand experientele La Grand Armee si Wehrmacht in stepele Rossiei,usarmy prin junglele Asiei,chiar si Krasnaia Armia in Afganistan...
      Sa auzim numai de bine!

      Ștergere
  4. Așa este, niciodată nu trebuie să mai credem tâmpeniile și elucubratiile diverșilor bolnavi mintal de pe net.

    RăspundețiȘtergere
  5. https://newstandard.ro/2019/01/23/solutia-germana-eliminarea-nationalismul-din-europa-prin-tratatmente-hormonale-in-masa/?fbclid=IwAR1__g5chXnpIjdsFAitrm_-ZDwGOqxEIZiEJYUHPrvTBZfozpMNgXcSwZs

    RăspundețiȘtergere
  6. Cateva comentarii:

    5G este o tehnologie extrem de periculoasa pentru fiintele vii.

    Venezuela nu pica pentru ca e sprijinita de Rusia si China. Romania la vremea aia nu mai avea nici un aliat puternic + cozile de topor din interior. Batranul ramasese singur si nici macar nu stia.

    Chinezii au blocat capabilitatea de atac a portavioanelor americane cu niste rachete antinava cu raza foarte lunga. Motoarele de avion de lupta competitive acu vre-o 2-3 ani inca sperau sa le copie de la rusi dar nu le iesea. Ce este spectaculos este ritmul la care dezvolta. Nu stiu cat timp isi vor mai permite asta dar pentru moment par de neoprit. Cred ca vor fi primii care vor desfasura un sistem AI capabil sa ia deciziile strategice de lupta.

    Rusii au cele mai mari progrese pe zona militara: domina zona radio electronica cu bulele A2/AD , au dezvoltat o gama larga de rachete: AA, AT, supersonice, hipersonice, sisteme de protectie activa pentru tancuri, submarine, avioane si elicoptere de atac. Au activat si un sistem care lanseaza contraatacul nuclear automat daca conducerea statului este eliminata. Demonstratia din Siria a fost magistrala pentru cunoscatori.

    Americanii imagineaza un razboi al viitorului foarte high tech cu drone stealth dirijate de pe avioane F35 pentru a putea permite marirea razei de lupta a portavioanelor. In plus dezvolta solutii pentru protectia portavioanelor pe mai multe nivele. Zumwalt distrugator de 7 mld cu 600 de lovituri la 1 milion de dolari lovitura. Practic un bombardament serios te costa juma de miliard. 2 decenii in care s-au focusat pe razboaie de insurgenta i-a cam lasat in urma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. "5G este o tehnologie extrem de periculoasa pentru fiintele vii"

      Asa zic unii. Ramane insa DE DEMONSTRAT IN MOD REAL acest lucru.

      In urma cu cativa ani se spunea ca omoara albinele. Pana s-a demonstrat ca albinele mor din cauza plantelor modificate genetic care fiind sterile, nu produc polen si atunci cand albina pleaca la cules negasind polen si neavand la dispozitie o cantitate mica pe care sa o manance, nu mai are energie sa se intoarca in stup. Al doilea motiv sunt chimicalele si cantitatea imensa de chimicale pe care aceste plante modificate genetic le necesita pentru a fi intretinute si productive.
      Asa ca... dezastrul provocat albinelor intr-un camp de floarea soarelui sau de rapita modificate genetic, in mod sigur nu este cauzat de catre emisiile wireless, ci de altceva.

      Data viitoare cand emiti astfel de teoriim ai grifa din ce "surse" te informezi si ce prezita aceste "surse" pe post de "dovezi". Ma indoiesc ca esti inginer sau fizician specializat in radiocomunicatii, emisii radio, wireless, (electro)magnetice, etc.

      https://www.eva.ro/sanatate/medicina-preventiva/efectele-tehnologiei-wireless-5g-asupra-sanatatii-tale-articol-184169.html

      Ștergere
    2. 2. "Venezuela nu pica pentru ca e sprijinita de Rusia si China. Romania la vremea aia nu mai avea nici un aliat puternic + cozile de topor din interior. Batranul ramasese singur si nici macar nu stia."

      Amice, Venezuela a picat deja in mod irecuperabil.
      La fel ca toate natiunile in care idiotii sunt majoritari si aleg sa fie condusi marxisti, cizmari cu 4 clase sau soferi de autobuz care nu inteleg nici cele mai elementare notiuni de contabilitate ca activ, pasiv, flux de numerar, etc si inevitabil dau cu tara in gard si o fac praf.

      Nu este treaba "aliatilor" sa-ti faca si explice tie balanta contabila la nivel de tara si nici sa-ti creasca, hraneasca, educe, vindece, etc populatia. La nivel global, de cand e lume si pamantul, "jocul" este unul capitalist si economic, nu socialist si social. Numeni nu se "aliaza" cu nimeni DACA NU ARE NIMIC DE CASTIGAT PE PLAN ECONOMIC sau daca iese in paguba.

      Ma indoiesc ca ai suficienta inteligenta sa intelegi documentarul de mai jos. Mai ales partea cu "DAM PETROL GRATIS la 'aliatii' China si Rusia PENTRU A PLATI DATORII VECHI" si oligofrenia socialista ca "un plin de benzina la pompa = un biscuite, o banana, o tigara sau GRATIS", o "economie" in care un LITRU DE APA ESTE MAI SCUMP DECAT UN LITRU DE BENZINA.
      Nu de altceva, dar la cizmari si la soferi de autobuz, toate acestea au costuri de productie, transport, stocare, distributie si administrare ZERO. Flux de numerar? Balanta si bilant contabil? etc. Ce sunt alea? Doar prostii au nevoie de asa ceva! Noi suntem destepti si nu avem nevoie de asa ceva!

      Asta da economie de "succes". Ca la toate natiunile de narxisti de altfel. In toata istoria omenirii, nu a functionat nici macar una. Toate au ajuns in faliment, criza, colaps si au impus ca politica de stat terorismul si chiar genocidul. Fie ca sunt comunisti, fie ca sunt socialisti, fie ca sunt Suedia, Franta, Grecia, Italia, Canada, Cuba, Venezuela, etc, rezultatul este acelasi: COLAPS PE TOATE PLANURILE.

      "Eradicarea saraciei" este o utopie marxista. Oamenii nu se nasc egali din nici un punct de vedere, mai ales al inteligentei, motiv pentru care nu sunt in stare sa identifice si fructifice oportunitatile intalnite de-a lungul vietii. Dar hai sa-i furam si sa-i saracim pe aia care pot, sa le dam alora multi care nu pot si sa-i aducem in acest fel pe toti la acelasi nivel: SARACIE LUCIE.

      https://www.youtube.com/watch?v=9qdO2pFoGgw

      bonus:
      https://www.youtube.com/watch?v=CCIdm3cM6zQ

      https://www.youtube.com/watch?v=bKhR9i5CGkA

      https://www.youtube.com/watch?v=S6HEH23W_bM

      https://www.youtube.com/watch?v=vnbVu8QXCMY

      https://www.youtube.com/watch?v=FFUdrAliJWY

      https://www.youtube.com/watch?v=FFUdrAliJWY

      Ștergere
    3. Venezuela este un proiect Goldman Sachs. Toate ideologiile au avut scopul de-a impinge lumea spre Statul Modial. Sintem aprope de final. O sa vedeti si o sa traiti f curind. Orice alte peroratii sint de prisos!

      Ștergere
    4. Amice, era unul Giurgea, avea un blog „Capitalism pe paine” sau cam asa ceva... Parcă ai fi frate-su, dacă o avea vreunul!

      Ca idee, îl cerți pe antevorbitorul tău ca-și dă cu părerea negativă despre 5G... Chipurile, că nu e specialist... Păi și tu îmi pari mai degrabă contabil... Sau ai învățat de fluxurile de numerar la „Automatică”? Îi tot dai cu contabili, economiști, bilanțuri, etc... Contabilii sunt buni atunci cânt au ce contabiliza. Când totul se concentrează din ce în ce mai mult în din ce în ce mai puține mâini, nici prea mulți contabili nu-ți mai trebuie...

      Să revin la 5G. Mulți specialiști spun că 5G este o tehnologie ucigătoare de-a dreptul! Spre deosebire de toate celelalte de până acum, 5G presupune lansarea unui roi de vreo douăzeci de mii de sateliți în spațiu, de unde va ploua cu radiații de înaltă frecvență în capetele noastre, fără oprire. Efectele negative serioase și ireversibile pentru sănătate ale tuturor tehnologiilor „G”, cauzate de emisiile cu mult peste limitele naturale - caută pe net, unii specialiști estimează nivelul radiațiilor de a fi de un cvintilion de ori (10 la puterea 18) peste limitele naturale!!! - sunt dublate de faptul că tehnologia 5G e cea care îți va anula orice urmă de intimitate, pentru că permite realizarea „internetului lucrurilor”, adicătelea în timp vei ajunge să ai un cip și în șosete, și în chiloți și se va ști și de câte ori te-ai dus la baie. Asta presupunând că vom mai avea șosete și chiloți... O fi de bine?

      By the way, link-ul ala cu articolul 5G din „Eva” e o glumă, nu? Dacă tot vrei link-uri serioase despre ce înseamnă 5G, ia de aici material de studiu... E și în limba română, e elaborat de vreo 240 de specialiști pe bune - ingineri, medici, profesori universitari, etc. - adunați din peste 40 de țări:

      https://static1.squarespace.com/static/5b8dbc1b7c9327d89d9428a4/t/5c0ad337f950b7766a640e4d/1544213310960/Apel+interna%C5%A3ional+-+Stop+5G+pe+P%C4%83m%C3%A2nt+%C5%9Fi+%C3%AEn+Spa%C5%A3iu.pdf

      Lectură plăcută!

      Ștergere
    5. Problema cu 5G e ca opereaza in zona de frecvente 30-50GHZ. Spectrul asta de frecvente permite mai multa viteza si interconectabilitate pe suprafete mici ceea ce il face ideal pentru aplicatii de tip IoT. Totul va deveni conectat si inteligent. Te duci la supermarket poti consulta frigiderul online si vezi ce iti lipseste. Eventual poti conecta frigiderul cu un serviciu de aprovizionare online si se vor ocupa ei e problema asta. Containerele de gunoi, cutiile postale, conductele de apa, conductele de gaz, contoarele de curent vor avea senzori inteligenti 5G care se vor colecta si distribui datele catre furnizori.

      Problema este ca frecventele in spectrul asta sunt foarte usor de perturbat, nu trec prin cladiri. Stalpul inalt cu antene specific 4G nu mai functioneaza si rezultatul va fi o padure de antene imprastiate peste tot in jurul nostru exact cum sunt routerele wireless azi. Atenele alea vor fi conectate cu toate device-urile din casa si cu senzorii din jurul cladirii unde locuim non stop. Poluarea RF pe aceeasi perioada cu acelasi numar de device-uri este cam de 10-15 ori mai mare datorita spectrului de frecventa mult mai inalt.

      Exista studii clare care fac corelatii intre telefoane si cancer pe emisfera pe care folosesti telefonul. In cazul 5G vorbim de niste device-uri mult mai puternice cu un factor sa zicem de 1000(capacitate de comunicatie) * 10(poluare minima in RF) care vor sta la distante de 1-50 de metri. La 10 metri probabil puterea radiatiei scade de 10.000 de ori. Dar daca treci pe langa ele la 1m radiatia scade doar de 1000 de ori. E ca si cum ai vorbi la 10 telefoane deodata.

      Deci da problema este foarte grava.

      Ștergere
  7. Tefelistii au mintea unui melc. Nu pot discerne, nu pot judeca, sunt ca ameobele. In 20 de ani "aliatii" i-au adus la stadiul de microbi. :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca regula cei ce au terminat facultatea dupa 2000 si mai ales dupa 2004 nu mai gandesc, nu mai au capacitate analitica si de sinteza. Doar cine mai are norocul unor rude sau parinti care sa se fi implicat in educatie si sa fi inlaturat ineptiile predate la scoala mai are o sansa sa ramana om si nu microb.

      Ștergere
  8. 1. Cum ar putea Vestul sa mai fie competitiv intr-un domeniu sau altul cand are astfel de preocupari?
    https://bit.ly/2BfWBXx
    https://bit.ly/2TnJvhy
    https://bit.ly/2w6Pr6m

    Sincer vorbind, ma asteptam mai mult de la rusi si de la chinezi sau chiar de la indieni. De ex unde sunt sistemele lor de operare care sa concureze cu Windows desktop + mobile, cu MacOS + iOS sau cu Android? Infectii amatoricesti si neproductive de genul Deepin nu se iau in calcul.

    Eurpenii nu au pentru ca sunt putred de corupti si mari pupatori de cururi americane si le-au permis americanilor monopolul in absolut orice domeniu tehnologic nenorocindu-si propria industrie si implicit propriile natiuni. Cu o mana de companii de genul SAP nu poti concura cu americanii, iar in gropi de gunoi socialiste si falite de genul Franta, Suedia, UK, Belgia, Italia, Grecia, Spania, etc nu ai sa vezi mari investitii in nici un domeniu economic nu doar in cel tehnologic. Sa mai punem la socoteala ca restul lumii cu chinezii in frunte au TAXE SI IMPOZITE MICI si BIROCRATIE APROAPE INEXISTENTA?

    Cine poate concura cu chinezii cand ei produc pe tot teritoriul Chinei la preturi extrem de reduse, apoi trimit produsul/serviciul cu PROFITURI ZERO la o firma in Hong Kong une exista doar TAAXARE TERITORIALA, ceea ce inseamna ca platesc taxe si impozite mici (18.5%) DOAR PE PROFITUL OBTINUT PE PLAN LOCAL, dupa care exporta in toata lumea.

    Se mai intreaba cineva cum chinezii au umplut planeta cu tot felul de produse? Pai PRODUC IEFTIN SI EXPORTA FARA SA PLATEASCA NICI UN FEL DE TAXE SI IMPOZITE. Ce nu e clar? Profiturile obtinute din exporturi nu sunt profituri obtinute din activitati economice locale. Asta este motivul pentru care produsele manufacturate in China ajung pe pietele europene MAI IEFTIN DECAT CELE MANUFACTURATE IN TARA RESPECTIVA.
    Au ajuns chinezii sa fie mai capitalisti decat europenii si vesticii!

    Tot asa procedeaza si Tailanda, Malaezia, Indonezia si Filipine: produc cu costuri reduse in tarile lor, apoi trimit marfa cu profituri ZERO la o companie inregistrata in Labuan, unde le raman profiturile reale, iar apoi expota in toata lumea cu profituti mici/zero.

    RăspundețiȘtergere
  9. 2. Europenii sunt fututi in cap de Marx si de socialismul lui utopic (nu ca ar exista vreun socialism sau egalitarism rational sau functional) si ISI DISTRUG SINGURI NATIUNILE.

    Care este "solutia" europeana la colapsul economic si social?
    a. Vrem "egalitarism" si "justitie sociala". Luam de la bogati (care produc) si dam la saraci (care produc nimic, putin sau paguba) MARIND TAXELE, IMPOZITELE SI BIROCRATIA, evident. Buna idee!

    b. Ne fuge industria si afacerile in Asia! Ce e de facut? Am gasit solutia "salvatoare": MARIM TAXELE, IMPOZITELE SI BIROCRATIA MAI MULT. Ce ar fi sa aducen si niste milioane de emigranti africani si musulmani din Orient si Asia pe care sa-i tinem pe welfare/ajutoare sociale? Hai sa dam si drepturi absurde la LGBT-isti. Good Game!

    - Aaaaaoleuuuu, ne-a fugit toata industria in Asia si afacerile in Caraibe si UAE de am ajuns RUINE ECONOMICE. Ce e de facut? Am gasit solutia "salvatoare": MARIND TAXELE, IMPOZITELE SI BIROCRATIA SI MAI MULT. Ba chiar ridicam LGBT-ismul la rang de terorism de stat. Si ca sa fie distractia mai mare, mai importam niste milioane de salbatici cu IQ-ul cat numarul de la pantof, carora le permitem absolut orice si pe care ii tratam ca pe "specie protejata". GREAT SUCCESS!

    Ce spun idustriasii si afaceristii europeni la toata mizeria asta?
    "Va salutam din Hong Kong, Singapore, Labuan, Panama, Caraibe, UAE, etc. Si daca va este foame... nu uitati s-o luati in falci si s-o molfaiti bine! De preferinta una maronie sau neagra de la salbaticii pe care ii importati. Ca sa celebrati "multiculturalismul si diversitatea", ce Mama Daracului"

    Cert este ca Vestul a facut tot posibilul sa ajunga la groapa de gunoi a istoriei. Nu mai este mult pana cand acest fapt/stare devine unul/una oficiala recunoscuta de toata lumea.
    https://bit.ly/2S85nQJ
    https://bit.ly/2RQBRQo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.ziare.com/europa/europa-politica/europa-noastra-in-cautarea-paradisului-pierdut-1544570

      Ștergere
  10. Hellstorm The Real Genocide of Germany
    https://www.youtube.com/watch?v=YFjyKjpDgHc&t=478s&has_verified=1

    RăspundețiȘtergere
  11. Poate il crezi pe el!
    https://www.charismanews.com/opinion/58963-12-times-pope-francis-has-openly-promoted-a-one-world-religion-or-a-new-world-order

    https://www.theguardian.com/world/2004/jan/02/catholicism.religion

    https://prophecyinthenews.com/world_news/pope-francis-calls-for-one-world-government-to-save-humanity/

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)