Flash

Berlin 1986. Stau într-un hotel al tineretului, undeva pe lângă staţia de metrou Karl Marks. Destul de prăfuit, dar OK. La parter se află un bar şi o discotecă simpatice. În fiecare seară se umplu de punk-eri nebuni. Seara ne amestecăm printre ei, bem şi-i înjurăm pe ruşi. Dimineţile mă trezesc ameţit, lângă tipe pe care le recunosc cu greu şi cu care mă înţeleg într-o engleză amestecată cu gimnastica mâinilor(ele oricum nu înţeleg nimic pentru că vorbesc doar germana, iar capul le doare la fel de rău ca şi pe mine). Râdem, ne simţim bine şi înjurăm patrula rusă care ne strică în fiecare seară bairamul(ce-i drept, noi începem de fiecare dată să aruncăm cu sticle în ei, dar asta e o altă poveste). Zilele ni le petrecem prin Alexanderplatz. Singura construcţie care ne atrage atenţia e Turnul Televiziunii. Ne uităm cu jind la magazinele din jur care vând numai pemărci vest germane.Eu am venit doar cu 600 de mărci estice în buzunar(suma pe care ne-a asigurat-o BTT-ul). Ceilalţi au reuşit să mai schimbe ceva lei pe la bănci. De banii pe care-i avem ne cumpărăm încălţăminte Salamander la care cei din ţară se vor uita cu jind. Atmosfera e destul de dubioasă. Prin magazine se găseşte mâncare, magazinele de băuturi şi ţigări au tot ceea ce ne-am fi dorit, iar ciocolata şi guma de mestecat o cumpărăm cu plasa. Oraşul însă e trist, metroul e jalnic faţă de cel din Bucureşti, iar singura pată de culoare e dată de punk-eri(în primele zile ne era frică de ei). Noaptea urcăm în Turnul Televiziunii şi privim către Berlinul de Vest. Acolo e lumină şi o roată imensă sfidează estul. După ce coborâm, ne hotărâm să mergem în vest(idioţenie de copii!). O luăm spre Poarta Brandemburg, iar în apropierea acesteia patrula rusească ne ia la întrebări. Când vedem că nu glumesc(pot trage fără nicio problemă) facem cale întoarsă după ce în faţa lor ne prefacem că ne-am rătăcit. Întrucât am întârziat prea mult în oraş trebuie să ne întoarcem pe jos. Pe străzi e aproape întuneric(lămpile au o lumină chioară) şi la fiecare întâlnire cu patrulele ruseşti suntem legitimaţi.

Berlin 2008. Am venit la o conferinţă şi m-am cazat la un hotel de patru stele situat chiar în centru pentru care plătesc 80 EUR/noapte(ce-i drept cazarea mi-au aranjat-o organizatorii, dar nici preţul standard nu mi se pare mare). Nu mai seamănă nimic cu ceea ce ştiam. Singurul neschimbat este Turnul Televiziunii. Ceasul a fost refăcut, dar parcă nu mai are farmecul de atunci. Fântâna arteziană pare însă neschimbată. În rest au apărut alte construcţii, străzile au fost redesenate. Ma impresionează magazinele imense din centru. Aflu că nu sunt cele mai mari din oraş. Pentru asta trebuie să mă duc la KaDeWe care este într-adevăr imens. Şi obositor chiar şi pentru "obsedata de cumpărături" care mă însoţeşte. Ma impresionează SubUrban-ul, un tren care străbate Berlinul de la est la vest şi face legătura cu diverse suburbii. Prin oraş merge pe o cale ferată suspendată, iar trenurile circulă "nemţeşte", "la secundă". Mă uimeşte gara pe 4 nivele. Am admirat-o într-un documentar de pe Discovery, iar acum acum o văd "pe viu". Mă hotărăsc să regăsesc vechiul hotel al tineretului. Trebuie să iau metroul care pare retro. Îmi aminteşte de cel vechi, dar uşile nu se mai deschid în mers, scaunele sunt moi, confortabile. Şi deosebit de curat! Staţia se numeşte tot Karl Marx, are aceeaşi faianţă verde, dar hotelul nu mai e(sau nu mai ştiu eu pe unde era). Cartierul e totuşi schimbat. Vechile blocuri au cam dispărut... Pornesc iar prin oraş. Mă uimesc preţurile care sunt mult mai mici decât la noi. Şi asta indiferent că vorbim de alimente, îmbrăcăminte/încălţăminte sau entertrainment. Mă uimesc bulevardele largi şi circulaţia relaxantă. Se circulă incredibilm de fluid şi parcă nu ar exista vârfuri de trafic. În ceea ce priveşte imobilele, nemţii nu sunt atât de disperaţi să fie proprietari(spre deosebire de englezi). Am citit într-un ziar că primăria din Dresda deţinea până de curând 80% din locuinţele oraşului. Cu toate acestea, preţurile imobilelor sunt în scădere(aproximativ 4% de la începutul anului). Mă interesez de preţuri şi aflu că îmi pot găsi fără probleme o locuinţă care costă sub 1000 EUR/mp, dar prin suburbii. Aflu o chestie interesantă pentru amatorii de chilipiruri: în oraşele mai mici din estul Germaniei îţi poţi cumpăra proprietăţi la preţuri incredibil de mici pentru că încă se înregistrează o migraţie către oraşele mari. Asta face ca o casă să poată fi cumpărată chiar şi cu 20 000 - 30 000 EUR!!!

Bucureşti 2008. Mai precis azi. Plouă de câteva zeci de minute. Traficul e groaznic. Străzile sunt blocate. Mă hotărăsc să mă întorc cu metroul, aşa că maşina va rămâne pe trotuarul cu bordurile proaspăt schimbate. Pe stradă e infernal. Se claxonează ca la nebuni. Trotuarul e plin de bălţi. Străzile sunt pline de bălţi. Totul e o baltă imensă! Şi nu plouă decât de o jumătate de oră! Deja mi-a intrat apă în pantofi şi încep să regret că nu mă întorc cu maşina. Cobor la metrou la Universitate unde e dezolant. Se demolează, iar praful îmi intră adânc în plămâni. Aştept metroul. La nemţi erau afişate minutele până când ajunge următorul tren. La noi minutele care au trecut de la ultimul tren. Schimb la Unirea. Ma urc într-un tren jalnic. E mâzgălit cu un grafitti de doi bani. În vagon, pe oricare uşă te-ai uita e imposibil să nu vezi scris PULA. Mă gândesc dacă nu cumva asta este obsesia noastră naţionala. Şi dacă da, atunci cred că am găsit explicaţia pentru care avem atâţia violatori-vedete, mai ales prin Italia. Ies din metrou şi dau într-o stradă la fel de aglomerată, dominată de aceleaşi claxoane obsesive. În plus, mai trage de clopot şi un tramvai care nu poate merge din cauza unor isteţi care au blocat intersecţia. Încerc să mă detaşez, iar privirea mi se opreşte într-un bloc de garsoniere. Plouat, arată jalnic. Pereţii sunt scorojiţi, jumătate din balcoane sunt închise în stil ceauşist. Unde s-au spart geamurile au fost înlocuite cu cartoane. Arată ca dracu'. Brusc realizez că pe o "garsoneră" în blocul ăsta trebuie să dai cam 85 000 EUR! Interesant. Extrem de interesant! Trăim totuşi în ţara în care deschiderea Mall-ului lui Popoviciu a blocat DN1.

Nu am vrut să fac aici nici un jurnal de călătorie şi nici o apologie a nemţilor. Nu sunt un admirator al lor, iar fenomenul VAMB(adica Volkswagen-Audi-Mercedes-BMW) mă enervează(poate vom avea timp altă dată să vorbim despre asta). Ceea ce vreau să subliniez este distanţa dintre noi şi alte zone de pe continent. Am ales ca exemplu Berlinul pentru că am fost şocat de schimbările care s-au petrecut în 18 ani de când fraţii vestici au investit bezmetic bani în acest oraş. Berlinul este într-adevăr cea mai dezvoltată capitală din fostul bloc estic, dar comparaţia cu celelalte capitale estice nu este deloc confortabilă pentru noi! Celor care încă mai cred că suntem deasupra bulgarilor le recomand cu căldură să viziteze Sofia.

De ce am scos în evidenţă preţurile imobilelor? În niciun caz nu din cauza vreunui "interes politic ascuns" aşa cum sugera un cititor într-un comentariu, ci pentru a deschide ochii unora care cred că peste tot e la fel ca la noi. Aceştia ar trebui să ştie că în UE noi suntem excepţia, nu regula. Şi ar mai fi ceva: maneaua n-a fost şi nu va fi niciodată imn al Europei.