Pacientul englez

De aproape un deceniu, populaţia din Marea Britanie trăieşte o viaţă romanţată în care totul este permis, iar banul este ultimul lucru la care trebuie să te gândeşti. Ani la rândul britanicii au trăit dulcea experienţă a îmbogăţirii din nimic, au cheltuit iraţional împingând economia către o prăpastie adâncă. Dacă SUA este la ora actuală bolnavul planetei, cu siguranţă că Anglia reprezintă bolnavul Europei, iar boala de care suferă este posibil să se propage cu rapiditate în întreg spaţiul euro.

Pseudo-bunăstarea care a lovit insula nu a avut fundamente reale şi s-a bazat aproape exclusiv pe creşterea speculativă a preţurilor imobilelor(vă sună cunoscut?). Practic, peste noapte, oamenii s-au trezit mai bogaţi de câteva ori şi asta numai din reevaluarea proprietăţilor imobiliare pe care le deţineau. Şi nu e greu să te simţi bogat atâta timp cât vezi cum casa în care stai ajunge să valoreze în câţiva ani de şapte ori mai mult. De-aici până la a te împrumuta sume fabuloase de la bănci nu este decât un pas, pas pe care populaţia insulară l-a făcut cu voioşie. Şi asta, în condiţiile în care până prin anii 90, a avea o altă datorie la bancă în afară de ipotecă era considerată o ruşine. "Blocajul tradiţionalist" a fost însă rezolvat de băncile americane care au intrat agresiv pe piaţa britanică cu campanii publicitare, produse de creditare flexibile, carduri de credit cu dobânzi reduse s.a.m.d. Rezultatul a fost unul simplu de intuit: la ora actuală, populaţia Regatului Unit este cea mai îndatorată din Europa cu un raport împrumuturi/venituri de 1.62(în SUA acest raport este de 1.42!).

Aşa cum era de aşteptat, gogoaşa imobiliară s-a oprit din creştere, iar populaţia supraîndatorată începe să aibă probleme la plata ipotecilor. Cum piaţa muncii este în contracţie, băncile încep să resimtă puternic situaţia, iar întreg sistemul financiar britanic este scuturat de un cutremur extrem de serios. Northern Rock a fost doar vârful iceberg-ului. Ceea ce va urma va fi mult mai spectaculos.

Din dorinţa de a evita crash-ul, Banca Angliei va proceda, cel mai probabil, la fel ca surata ei de peste ocean, injectând lichiditate în sistem(rata dobânzii deja a scăzut-o). Şi aceasta la presiunea premierului Gordon Brown care-şi doreşte să termine cât mai rapid această criză(sincer, cred că până la urmă criza va fi cea care-l va termina pe Brown).

Willem Buiter, fost responsabil cu politica monetară la Banca Angliei, a afirmat vineri că este nevoie de o infuzie de 100 de miliarde de lire (~ 200 mld $) pentru resuscitarea pieţei ipotecare britanice. Dacă ne gândim că o sumă similară ca mărimea fost injectată în sistemul american de către FED, putem lesne înţelege că este extrem de greu pentru banca centrală a Angliei să pună la bătaie aceşti bani. Un alt fost responsabil pentru politica monetară, Richard Lambert, a afirmat că, la ora actuală, crizele de genul Northern Rock au făcut ca Marea Britanie să semene cu o "republică bananieră", iar banca centrală trebuie să intervină în sistem.

În cursul zilei de astăzi (21 aprilie), Banca Angliei urmează să anunţe politica pe care o va aplica pentru rezolvarea crizei. Rămâne să vedem dacă aceasta va avea un alt efect decât cel al unei căni de apă aruncate într-un incendiu al unei păduri. Sau, dacă ar fi să parafrazăm ecranizarea după romanul lui Michael Ondaatje, rămâne de văzut dacă pacientul englez îşi va găsi sensibila şi devotata infirmieră care să-l iubească şi să-l îngrijească după groaznica arsură pe care o va suferi.