joi, 14 martie 2013

Habetis Papam!

Retragerea bătrânului Ratzinger, pe numele său de papă Benedict al XVI-lea, a scos la lumină multe ipoteze șugubețe. Așa cum se întâmplă de obicei, orice fapt al actualității tinde să fie interpretat în chei care mai de care mai complexe, sunt aduse în discuție elemente necunoscute, se forțează simetrii, se încearcă ruperi din context s.a.m.d. 

Așa se face că am putut citi în aceste zile o tonă de maculatură conținând „adevăratele cauze”. De la acuze legate de infracțiuni financiare până la pedofilie, homosexualitate, toate acestea i s-au pus în cârcă bietului Benedict. Ba, s-a vorbit pe la colțuri chiar despre implicarea sa în asasinări în masă ale evreilor în lagăre de concentrare. În tot acest fluviu de „informații confidențiale” un lucru de care ar trebui să se bucure fostul papă e că a scăpat de acuzațiile de implicare în evenimentele din 11 septembrie, de participare directă la criza dot-com sau de uneltire în traficul cu produse financiare derivate. 

Întotdeauna instituțiile apropiate de Dumnezeu au stârnit speculații. Ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă cu Biserica Catolică este vechi de când lumea. De cele mai multe ori zvonurile, chiar dacă unele sunt denigratoare, au un rol de confirmare, de cimentare a întâietății în întortocheata arhitectonica a puterii bisericii. Indiferent de ceea ce cred unii sau alții, Biserica Catolică este o putere a lumii actuale, un factor care trebuie luat în considerare de orice observator. Nu vă lăsați înșelați de dimensiunile liliputane ale Vaticanului deoarece teritoriile acestei biserici sunt atât de vaste și necunoscute încât cu greu pot fi cuprinse.

Începând de ieri avem un nou pol de gravitație pe scena mondială în general și în Biserica Catolică, în special. Se numește Jorge Mario Bergoglio și este noul papă care și-a luat numele Francisc. Alegerea sa este una extrem de interesantă și, zic eu, una care a dovedit măiestria unei instituții milenare. Francisc este, în același timp european și non-european. Chiar dacă provine din Argentina, originile sale italiene sunt suficiente pentru a fi simpatizat pe vechiul continent. Un papă din America de Sud era chiar necesar în condițiile în care „bazinul european” de credincioși s-a subțiat, iar America Latină dă aproximativ 40% din credincioșii catolici ai lumii. 

Numele pe care și l-a ales nu este nici el întâmplător. Sfântul Francisc a apărut într-un moment de cotitură, când vechile căi ale bisericii erau de mult uitate. Ordinul pe care l-a înființat părea desprins direct din experiențele mistice ale „părinților pustiei”, propovăduind sărăcia absolută într-o lume care-și pierduse direcția. Privit cu neîncredere de Inocențiu al III-lea, Francisc, prin credința sa, a reușit să readucă la lumină vechile valori. Calea deschisă de el a fost urmată, la nivel de politică bisericească, de către marele reformator al bisericii, Papa Grigore al IX-lea, cel care poate fi considerat creatorul Occidentului actual.

Noul papă Francisc pare a sugera intrarea într-o nouă epocă. Ne putem aștepta la o reformare profundă a bisericii catolice și la sporirea puterii sale. Dacă la auzul cuvântului reformă vă imaginați că vor fi puse în aplicare prostiile din bruiajul media precum femeile-preot sau căsătoriile homosexuale vă înșelați amarnic. Biserica este o instituție milenară a cărei rezistență a provenit tocmai din perpetua încercare de reîntoarcere la origini și nicidecum din tentații ale schimbării pentru a se mula modei trecătoare a vremurilor. 

Ajuns la acest punct nu pot să nu remarc un alt fapt esențial: proveniența iezuită a actualului papă promite schimbarea radicală a centrilor de putere ai Vaticanului. Ordinul iezuit poate fi comparat cu un serviciu secret în ceea ce privește rigurozitatea organizării, a transmiterii și păstrării informațiilor. Din acest punct de vedere, „ochiul pământean” al Bisericii Catolice, cu siguranță că va deveni mult mai agil. 

P.S. Să nu uit să vă amintesc ultimul banc. Se spune că actualul papă ar fi câștigat pontificatul la mustață în fața lui Petrus Romanus. 

9 comentarii:

  1. Buna dimineata

    Intersant dar sa nu uitam un lucru :este sud-american iar unul din poli economici (datorita bogatiilor naturale si implicit dezvoltarii date de aceste bogatii) este America De Sud.
    Inca un punct in plus pt dl argentinian.Cred ca a fost adus aici ca sa schimbe ceva(cum bine at-i observat) dar tinand cont de varsta inaintata este puternic ajutat si susutinut in acest demers de unele cercuri -vedem in timp care.Oricum implementare democratiei de tip american in America Latina va intarzia mult timp.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-l gasesc pe http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_popes
    pe Papa Grigore al XIX-lea. Ai gresit numarul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate. Am mai adaugat un 10 din greseala. E vorba despre Grigore al IX-lea.

      Ștergere
  3. "..tentații ale schimbării pentru a se mula modei trecătoare a vremurilor"

    Sa intelegem ca existenta minoritatilor sexuale e o moda sau ca legiferarea relatiilor lor (care exista oricum, cu sau fara binecuvantarea bisericii) e un moft ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-o sa intru in aceasta polemica. Nu e locul aici. Ca o idee, statul laic poate accepta orice "politica corecta" legata de minoritatile de orice tip, dar asta nu inseamna ca biserica e obligata sa accepte aceste lucruri. Respectarea termenilor, a canoanelor unei credinte tine tot de corectitudinea politica.

      Ștergere
  4. @Dane: cand ai tmp sa citesti despre reformatori si alte asemenea si care sunt sursele? te intreb tocmai pentru a afla surse bune pentru dezvoltarea cunostintelor:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am timpul pe care mi l-as dori si de-aia mai fac si erori... Spre exemplu, am incurcat-o cu papii. Reformatorul era de fapt Grigore al VII-lea, iar Francisc a fost unul dintre cei care a urmat calea trasata de el. Grigore al IX-lea a fost cel care l-a canonizat pe Francisc la doar 2 ani dupa moarte... Din nefericire abia acum mi-am dat seama.
      Ma rog, n-am mai corectat in text, dar fac mentiunea aici pentru cei care vor sa ma injure pe aceasta tema. :-))

      Ștergere
  5. DAr ce e vreun cardinal la nivelul acela care să nu fie IEZUIT?În opinia mea cine a hotărât schimbarea senilului de acum o săptămână a avut în vedere o îmbunătățire a imaginii Bisericii Catolice în primul rând în interiorul ei.Nu cred că acest nou papă va face mari miracole dar cred că Biserica Catolică se pregătește pentru traversarea unor vremuri dificile și are nevoie de unitate mai mult ca oricând.Apropos de iezuiți, am aflat cândva, că și PUTIN ar fi un reprezentant al acestui Ordin.O fi adevărat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai daca Putin ar fi iezuit, Rusia ar fi candidata la intrarea in UE. Cum bine stim, rusii au cu totul alte intentii, idealul lor fiind acela de a transforma Moscova in a treia Roma. Tinand cont de „foaia de parcurs” de la care nu s-au abatut nici macar comunistii, e lesne de inteles ca Putin are cu totul alte idealuri. Doar nu degeaba in Успенский Собор troneaza Blachernitissa. Dar asta e deja o alta poveste...

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)