Austria in corzi

Parafrazându-l pe Vauvenargues am putea spune că „cine va cumpăni cu atenție viața unei singure bănci, va găsi în ea întreaga istorie a sistemului financiar mondial pe care învățătura și practica nu l-au putut face mai bun”. Chiar dacă mulți vor zâmbi, realitatea sumbră este aceea că mizeria din sistem, care de ani buni pute înfiorător, continuă să fie cosmetizată, iar problemele radicale sunt tratate într-o manieră hilară.

De data aceasta vom avea în prim-plan Austria și al său sistem bancar supradimensionat. Că acolo lucrurile scârțâie era știut. Însă, o bancă aproape necunoscută la noi stă la baza unei vulnerabilități extreme riscând să înfunde întreaga țară. Cum, printr-o tragică ironie a istoriei, am ajuns ombilical legați de sistemul bancar austriac, orice probleme de-acolo trebuie să ne preocupe deoarece se pot propaga direct asupra noastră. Și, în această perioadă lucrurile par a da puternic în fiert.

Banca despre care v-am amintit se numește Hypo Alpe Adria. Istoria sa este una furtunoasă și cumva ilustrativă pentru modul în care se desfășoară afacerile la nivel înalt. Instituția, fondată în 1896, a activat o perioada ca bancă a regiunii Carintia, cu o extindere normală spre exterior. N-ar fi însemnat niciodată mare lucru pe piața bancară dacă, odată cu dezghețarea Estului n-ar fi început să aibă puternice tentații internaționale. Bazându-se pe garanții oferite de provincia din care provenea, Hypo Alpe Adria a devenit o instituție cu puternice operațiuni peste hotare. În timp ce suratele ei au pornit accelerat strict spre Est, Hypo Alpe Adria părea a fi găsit mina de aur Iugoslavia.

Ceea ce urmează este demn de un film de acțiune. In Iugoslavia banca a fost suspectată în mai multe rânduri de spălări de bani și activități ilegale. Destrămarea Iugoslaviei a creat oportunități imense în condițiile în care era necesar transferul bunurilor din proprietatea statului(adică a nimănui) în proprietatea noilor familii perpetuate la puterea fragilelor construcții statale. O carte explozivă - Mafia Bancară(Bankarska mafja) - a jurnalistului croat de investigație Domagoj Margetić, demantelează întreaga structură ilegală care a împletit într-un mod pervers interesele private cu cele, chipurile, de stat. Modul în care a funcționat spălarea de bani este aproape incredibil pentru un observator independent. Chestiunile în cauză au fost atât de grave încât chiar și Uniunea Europeană a amânat integrarea Croației din acest motiv.

Dar lucrurile nu s-au oprit doar la teritoriile Europei. Banca a fost amestecată în tranzacții dubioase, a fost acuzată de tehnici necurate și, între altele, de finanțarea terorismului. În anul 2000, Dr. Kulterer - președintele băncii - l-a însoțit pe Jörg Haider în Libia, unde se pare că contribuit la finanțarea ilegală a armatei lui Gaddafi. Pentru „cavalerii” democraturii americane acesta ar trebui să fie un cap de acuzare de neiertat, mai ales că pe vremea aceea Libia făcea parte din „Axa Răului”. Credeți-mă însă că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Când vorbim despre politica interesantă a Americii ar trebui să ne reamintim că în încrengătura Hypo Alpe apare și un anume Robert McFarlane. Celor cărora numele nu le mai spune mare lucru, le voi reaminti că individul a fost implicat în scandalul Iran-Contra(vânzarea de arme către regimul iranian!), condamnat de către justiția americană și grațiat de către George Bush(tatăl). E edificator pentru înțelegerea cu adevărat a falselor noțiuni precum „Axa răului”.

Trebuie, de asemenea, să reținem că ascensiunea și decăderea băncii ține de Jörg Haider, politicianul care a fost guvernator al Carintiei și a reușit să se impună în politica centrală a Austriei, provocând chiar un cutremur diplomatic atunci când a reușit să preia frâiele puterii. Adept declarat al lui Adolf Hitler, Haider a făcut să revină pe prima pagină ziarelor controversatele teze ale fascismului. Acțiunile sale - multe dintre ele scandaloase - au șocat opinia publică. În această perioadă, Hypo Bank Alpe Adria a funcționat ca pârghie financiară a regimului său. Un episod puțin cunoscut de opinia publică este cel al sponsorizării schiorului Named Kostelic. Motivele sponsorizării par a nu ține de performanțele sportive ci, mai mult, de convingerile sale politice. Astfel, Kostelic a declarat în mai multe rânduri presei că sistemul politic nazist era benefic persoanelor ambițioase sau că regimul nazist a reușit comprimarea în 12 ani a 2000 de ani de istorie romană. 

Scandalul incipient - care prevedea cumva destinul viitor al Hypo Adria -  a fost cel al cooperării cu General Commerce Bank. Pe scurt, o gașcă de escroci internaționali, au reușit să se infiltreze într-o bancă de investiții austriacă. Banca se născuse printr-o serie de fuziuni ciudate, iar escrocii dețineau o participație minoritară. Echipa de șoc era formată din nume celebre: Amador Pastrana - regele filipinez al „boiler room”-urilor, personaj central al crizei asiatice din anii '90, Regis Possimo - condamnat pentru trafic cu droguri, vânzare de bond-uri furate, tentativă de influențare a juriului precum și alte fraude pe piața de capital -, Sherman Mazur - condamnat pentru tranzacționare de cec-uri fără acoperire și partener de afaceri(din pușcărie) al lui Amador Pastrana -, Raoul Berthaumieu - canadian condamnat pentru fraudă cu cec-uri, partener al lui Sherman Mazur -, Adnan Khashoggi - traficant de arme și participant la scandalul Iran-Contra -, Rakesh Saxena - megafraudator internațional, cunoscut pentru o pagubă de peste 2 mld. dolari produsă Bangkok Bank of Commerce. Simpla înșiruire a acestei menajerii ne demonstrează că marile spirite se întâlnesc întotdeauna. Și, așa cum în criza asiatică din '97 toți acești escroci au mirosit oportunitatea, la fel au făcut și în ceea ce privește „General Commerce Bank”. În toată această ecuație, Hypo Adria a jucat rolul prostului, împrumutând bani cu nemiluita lui Berthaumieu și Khassogi sau vânzând propriilor clienți acțiuni dubioase. Banii aveau ca destinație „fixarea” problemelor „General Commerce Bank”. Numai că, sub atenta consiliere a infractorilor,  GCB se transformase într-un uriaș „boiler room”. Scandalul a luat proporții și, până la urmă, la presiunea FBI și SEC autoritățile austriece au fost obligate să închidă GCB, cu pierderile de rigoare. În urma cooperării cu distinsa menajerie de escroci, Hypo Adria a înregistrat mai multe pierderi pe care le-a cosmetizat prin bilanț, făcându-le invizibile. 

Ascensiunea politică a lui Haider l-a protejat pe Dr. Kulterer și-a sa bancă. În ciuda scandalurilor Dr. Kulterer n-a fost înlocuit de la conducerea băncii. Mai mult, prin 2004 banca a început să aibă probleme de capital. Problema a fost rezolvată în „spiritul timpurilor”, prin vânzarea de acțiuni ale băncii către clienți. Clienții respectivi, pentru a putea cumpăra acțiuni, au fost împrumutați de subsidiara băncii din Liechtenstein. O clasică suveică descoperită de autorități. A fost momentul în care Dr. Kulterer a trebuit să abandoneze conducerea băncii, însă prietenia cu Haider l-a ajutat să rămână pe poziția de șef al Consiliului de Supraveghere. Cu alte cuvinte, Dr. Kulterer avea misiunea de a controla prostiile pe care le făcuse. 

Între timp, a izbucnit un nou scandal legat de generalul croat Vladimir Zagorec, arestat la Viena la cererea autorităților croate. Fost adjunct al ministrului Apărării Naționale, Zagorec fusese implicat în trafic ilegal de arme și diverse tranzacții imobiliare suspecte. Desigur, activitatea sa infracțională fusese sprijinită de subsidiara croată a Hypo Bank Alpe Adria. Zagorec a reușit să primească sume imense sub formă de credite negarantate, bani care au fost rulați dubios în diverse activități ilegale. Multe din isprăvile sale au fost devoalate de Die Zeit în perioada premergătoare arestării. Subsidiara din Liechtenstein a Hypo Alpe s-a văzut nevoită să-i blocheze conturile deschise acolo reușind să recupereze 60 de milioane EUR. În urma arestării lui Zagorec, un nou scandal îl ajunge din urmă. Generalul, cu complicitatea autorităților locale, cumpărase pământ subevaluat de la autoritățile din Istria(Croația) și-l revânduse sub formă de loturi la prețuri de peste 200 de ori mai mari. 

Ajunși partea cu imobiliarele, facem o paranteză pentru a menționa cum, un alt individ cunoscut nouă, a făcut afaceri cu Hypo Alpe. E vorba de dl. Herbert Stepic, cel care ne recomanda să lăsăm prostiile și să asigurăm o lichiditate de 5 mld. EUR(noi, ascultători, am halit vreo 20 mld. EUR de la FMI!). Marele Stepic a fost până la urmă nevoit să-și dea demisia(în 2013) din poziția ocupata la Raiffeisen din cauza modului în care a efectuat tranzacții și plasamente imobiliare prin conturi offshore. În legătură cu Hypo Alpe se vorbea la un moment dat de un credit acordat pentru achiziționarea de teren în Serbia. Achiziția pe vârf de bulă imobiliară s-a dovedit păguboasă, iar creditul s-a transformat în gunoi. Cum Stepic ieșise din combinație, s-a considerat că n-ar avea niciun amestec în afacere. 

Scandalurile se întețeau și banca începuse să scârțâie puternic. În 2007 Haider reușește ultima sa victorie: plasează Hypo Bank Alpe Adria sub umbrela Bayerische Landesbank. Însă și această tranzacție este însoțită de un scandal de inside trading asupra căruia nu voi insista. Putem spune că Haider a repurtat un succes răsunător deoarece a reușit plasarea găurii către o instituție deținută în proporție de 100% de statul german. Lucrurile nu aveau însă cum să rămână așa. 

În 2008 Haider moare în condiții - spun unii - suspecte, într-un accident auto. Criza mondială apasă puternic. Bayerische anunță pierderi masive în urma produselor derivate din bilanțul său, iar procuratura germană începe investigațiile. În 2009, Hypo Adria este vândută Austriei la prețul de 1 EUR. Atenție, banca este vândută, nu cedată. În acest fel Bayerische reușește să scape de bomba cu care se păcălise și să se izoleze juridic de oricare consecințe viitoare generate de problemele acumulate ale băncii. În plină criză mondială, Austria trăiește un deja-vu. Hypo Adria seamănă ca două picături de apă cu Credit-Anstalt-ul din perioada Marii Crize. Un faliment al băncii ar fi tras în jos întregul sistem bancar austriac apoi pe cel european și, posibil, pe cel mondial. Astfel Austria a ales calea menținerii cu orice preț în viață a colosului cu picioare de lut. Numai că prețul acestei „conectări la aparate” s-a dovedit a fi imens. 

Austria se află în acest moment într-o echilibristică foarte dubioasă. Continuarea pompării de bani în Hypo Alpe Adria ar însemna creșterea datoriei țării. Depășirea limitei de îndatorare ar aprinde „beculețul roșu”, conducând la scăderea rating-ului de țară, cu consecințe sistemice. Aflată la capătul puterilor, Austria a adoptat o lege care impune pierderi unor creditori ai băncii. Așa cum am spus la început, Hypo Adria a crescut pe baza garanțiilor oferite de regiunea Carintia, garanții care sunt asimilate statului austriac. Prin legea adoptată recent, statul austriac nu mai recunoaște garanțiile oferite de regiunea Carintia și le impune investitorilor în obligațiuni emise de bancă asumarea pierderilor. Un fel de strategie de naționalizare similară celei din Cipru. În acest fel, conceptul „deponentul plătește” se încetățenește și aceasta cu binecuvântarea autorităților europene care tac mâlc. 

Ca urmare a acestei situații, vineri, Moody's a retrogradat rating-urile a 11 bănci austriece pentru datoriile pe termen lung. Este o consecință logică generată de suspiciunea că statul austriac nu este capabil să-și sprijine băncile în caz de noi turbulențe. Astfel, chiar dacă Austria reușește in extremis evitarea unei scăderi de rating, aceasta se face pe spatele instituțiilor financiare, cele care pompează sângele necesar supraviețuirii. Este ca și cum, pentru a supraviețui unei mușcături de șarpe ți-ai tăia o venă gândindu-te că astfel împiedici răspândirea veninului în organism. 

Fără găsirea unor remedii sustenabile, Austria se îndreaptă cu grație spre prăpastie. Speriată de perspectiva unui nou accident istoric, țara - prin politica prevenției cu orice preț - se transformă într-un mega-Credit-Anstalt, a cărui prăbușire mai poate fi evitată doar de planul nebunesc al Uniunii Bancare. Ceea ce, desigur, ne-ar face să uităm problema austriacă și să ne concentrăm la Giga-Credit-Anstalt-ul european. Dar, până atunci mai e ceva vreme. Deocamdată ne aflăm în perioada „deponentul e de vină”!