Marele blat

La început s-a proclamat ecologist. Chiar și mașina cu care mergea era una hibridă, chipurile prietenoasă cu mediul. De la „volanul” bolidului s-a declarat radical împotriva exploatării aurului de la Roșia Montana și a gazelor de șist. O opinie primită pozitiv de opinia publică. 

Presiunea alegerilor e întotdeauna un prilej bun pentru politicieni să pescuiască în oceanul ideilor electoratului. Cei care prind peștii cei mai mari sunt, de regulă, cei care câștigă alegerile. Nu vreau să pun câștigul electoral al lui Ponta strict pe seama ecologismului afișat. Dezastruoasele guverne anterioare, forțat aduse la putere, au făcut mare parte din treabă. Însă, subiectele referitoare la gazele de șist și Roșia Montana au avut propriul bazin electoral care i-a adus pe mulți cu entuziasm la urne.

Rezultatul alegerilor a generat o majoritate confortabilă, numai bună pentru punerea în aplicare a adevăratului program politic. Așa a apărut „răzgâneala” bruscă și întoarcerea pe dos a „marilor principii” clamate. Ceea ce a urmat e cunoscut tuturor. Din demon, exploatarea de la Roșia Montană a devenit înger, iar gazele de șist problemă de primă importanță a „proiectului de țară”. În fața acestor mărețe obiective nimic nu mai contează. „Independența energetică” - termen promovat de Ceaușescu - revine pe buzele tuturor ca o uriașă anecdotă a istoriei. Și aceasta pentru că în timp ce Ceaușescu vorbea de independența energetică a țării, mai noii pitici ai politicii românești vorbesc despre independența energetică a Uniunii Europene. Totul pe spatele resurselor și a mediului nostru, desigur. Halal strategi!

Dacă încă mai aveți îndoieli în ceea ce privește exploatărilor așa zis strategice este timpul să descoperim o nouă problemă majoră. În fapt nu e problemă ci un blat gigantic pus la cale zilele acestea: redevențele. Cum probabil știți, de la privatizarea Petrom ne plângem de valoarea infimă a redevențelor plătite de această companie. Pentru a nu avea probleme, „investitorul strategic” a negociat deștept o valoare insignifiantă a redevențelor pentru exploatările petroliere, mutând practic grosul veniturilor în buzunarul său. Trecerea termenului negociat de austrieci a fost privit de mulți ca un moment zero de la care se va porni într-o direcție corectă pentru toate părțile implicate în proces. Desigur, cei care-au crezut asta au fost niște naivi.

Ieri Ponta a ieșit public afirmând că aplicarea noilor redevențe se va face numai pentru exploatările noi, deoarece în ceea ce le privește pe cele vechi legea ar fi retroactivă: 

"Nu putem aplica o lege retroactiv. Noile valori vor fi valabile pentru viitoarele concesiuni. Ideea nu este să iei foarte mult din puţin, ci puţin din foarte mult. Ne dorim continuarea investiţiilor, avantaje pentru ţară, inclusiv pentru buget. Discut de fiecare dată cu investitorii privaţi şi îi asigur că România, şi după 1 ianuarie 2015, va avea o legislaţie, inclusiv cea referitoare la redevenţe, foarte clară, stabilă. Cu siguranţă că noua Lege a redevenţelor va asigura în primul şi în primul rând stabilitate"

Desigur, avem de-a face cu o interpretare aberantă demnă de domeniul codului penal. E ca și cum aș spune că majorarea TVA sau a unui impozit nu se poate aplica decât noilor firme. Trebuie să fii de-a dreptul ticălos să gândești în acești termeni. Și aceasta pentru că respectivele concesiuni nu s-au făcut la pachet cu o anumită redevență.

N-o să insist foarte mult pe combaterea aberantei idei deoarece ea nu e decât o strategie de imagine de doi bani. Ținta reală a halucinantelor declarații este conservarea actualelor redevențe. Cel mai probabil Ponta se gândește să dea o lege în care să stabilească nivelul redevențelor pentru noile exploatări, fără a pronunța nimic despre cele vechi. În acest fel vor exista două tipuri de redevențe: unele mici pentru cei „care-au prins trenul” și unele mari pentru ceilalți. Cel mai probabil legea înaintată în acest fel va fi respinsă de autoritățile europene din domeniul concurenței. Și, în acest fel, guvernul „prins între ciocan și nicovală” se va vedea nevoit să ofere aceeași redevență infimă pentru toată lumea. O strategie simplă și eficientă care probabil va funcționa.

Din toată această tumbă vor câștiga cei care exploatează resursele. Bugetul va fi văduvit de venituri fabuloase, iar „echilibrarea” se va face în continuare prin creșterea taxelor plătite de contribuabil. În fapt, dacă se va întâmpla așa, putem spune că avem de-a face cu un jaf instituționalizat. Un mega blat care va garanta marilor companii profituri uriașe pe spatele brumei de resurse pe care-o mai avem. Cunoaștem povestea, e veche de când lumea. Am cunoscut „binefacerile” lui Rockefeller de la începutul secolului trecut, apoi „scurgerile prietenești” din cele două Războaie Mondiale, totul culminând cu „minunatele” SOVROM-uri. Politica de jefuire a resurselor se continuă uniform în prezent, demonstrându-ne că se poate chiar și mai rău decât pe vremea SOVROM-urilor. E o ironie a istoriei care ne arată încă odată(oare mai era nevoie?) ce clasă politică ticăloasă poate avea această țară.