Au contraire

Am preferat să aştept finalizarea întregii operaţiuni din Franţa pentru a aşterne aceste câteva gânduri. Am preferat să scriu la rece despre subiect, cu toate că opinia mea nu s-a schimbat. M-am gândit totuşi că, dat fiind fluxul absolut nebunesc de ştiri, s-ar putea ca ceva să-mi scape. Ei bine, n-a fost aşa.

Acum, întrucât "democraţia a învins" şi "libertatea necondiţionată de expresie" a fost clamată, cred că putem să luăm o pauză şi să înţelegem exact cum stau lucrurile. Nu de alta, dar suntem cu adevărat în cea mai nebună dintre lumi, iar ceea ce urmează va fi, cu siguranţă, fascinant. 

Am luat cunoştinţă cu Charlie Hebdo într-un aeroport, aşteptând o conexiune. Mi-a atras atenţia o caricatură explicită de pe copertă, aproape nevenindu-mi să cred că aşa ceva e posibil. Impresia lăsată a fost una amară: un ziar de stânga(spre extremă) cu un umor demn de un IQ sub 50. Un model care-mi era cunoscut din anii 90 de la noi, atunci când se trezeau câţiva marginali şi-o puneau de-o fiţuică. Ironia face ca acum Charlie Hebdo să devină simbolul libertăţii în condiţiile în care valorile promovate acolo nu prea aveau de-a face cu libertatea. Dar, mă rog, să trecem peste acest aspect mărunt. La urma urmei, libertatea presupune inclusiv dreptul de a te gândi la eliminarea ei. 

Cum finalul evenimentelor începute în redacţia "Charlie Hebdo" a statutat "libertatea absolută şi necondiţionată a presei", mă întreb totuşi la ce anume se referă această libertate. Eu unul, mai rudimentar din fire, ştiam că libertatea poate fi exercitată doar cu condiţia de a nu limita libertatea altcuiva. Mai mult, libertatea presupune şi responsabilitatea asupra propriilor acţiuni. Cu alte cuvinte, eşti liber să faci o grămadă de lucruri, dar trebuie să înţelegi că porţi responsabilitatea faptelor tale. 

În ceea ce-i priveşte pe jurnaliştii de la Charlie Hebdo, înainte de a-i ridica în slăvi, ar trebui să vedem exact ceea ce au făcut. Probabil dintr-un teribilism au exploatat o nişă destul de dubioasă. Terfelirea diverselor religii nu-ţi aduce direct vreo mare audienţă, dar te face cunoscut. Era exact statutul pe care-l urmăreau cei de la Charlie Hebdo. Personal o consider o strategie oligofrenă. A te juca în aceşti termeni cu credinţa intimă a unor oameni echivalează cu o încălcare a drepturilor acelor oameni. N-o să fiu niciodată de acord cu cei care spun că "acelea erau doar nişte caricaturi". Este absolut fals deoarece acele "caricaturi" erau exact ceea ce autorii lor au vrut să fie, anume jigniri grosolane aduse unor religii. Prin intermediul lor, cei de la Charlie Hebdo au vrut să provoace, să stârnească revolta populaţiei musulmane. Personal n-o să înţeleg niciodată ce anume te poate face să-şi baţi joc de religia unui om. Nu acuz faptul că tu nu crezi, ci extrema acestui fapt, anume jignirea nejustificată a celui care crede. Aceasta reprezintă o încălcare grosolană a libertăţii.

Dar să nu ne iluzionăm. Franţa nu este o democraţie! Interzicerea vălului islamic reprezintă o încălcare gravă  a drepturilor populaţiei musulmane. Şi nu este singura. Interzicerea simbolurilor religioase în instituţiile publice atinge cote abracadabrante: poţi fi dat afară din cauză că porţi o banală cruciuliţă la gât. De asemenea, nu trebuie să uităm că Franţa nu recunoaşte minorităţile naţionale: acolo toţi sunt francezi. Însă, la fel de democratic, atunci când o infracţiune scurtcircuitează opinia publică, bravii jurnalişti francezi au grijă să strecoare în titluri: "un român a furat", "un algerian a violat" s.a.m.d. Şi toate acestea în numele libertăţii.

Ceea ce s-a întâmplat la Charlie Hebdo reprezintă un punct de cotitură în care ar trebui să ne întrebăm care sunt limitele libertăţii. Suntem într-o intersecţie din care pornesc două drumuri principale: primul ar fi cel al societăţii democratice grupate în jurul unui set de valori reale, iar celălalt este drumul numit acum "al libertăţii totale". La cum se mişcă lucrurile sunt convins că decidenţii au ales deja cel de-al doilea model. E normal să se întâmple aşa deoarece avem de-a face cu o elită semidoctă urmată orbeşte de o gloată îndobitocită. 

Momentul în care libertatea devine o valoare în sine, golită de orice alte atribute, va fi momentul de instaurare a tiraniei. Ştiu, pentru unii sună ciudat, dar trebuie să înţelegem că libertatea pentru libertate este doar o noţiune abstractă care nu înseamnă absolut nimic. Iar societăţile care gravitează în jurul unor valori abstracte sfârşesc în tiranie. La fel s-a întâmplat şi în comunism.