Hotărât lucru, secolul XX a fost unul eminamente american. Când o ţară e capabilă să exporte o criză în toată lumea, când intervenţia sa se dovedeşte decisivăm într-un război mondial, e clar că avem de-a face cu o superputere. Aceasta a fost America, acesta a fost liderul lumii.
Probabil, după afirmaţiile anterioare mulţi vor fi tentaţi să zâmbească observând o neconcordanţă între titlu şi primul paragraf. Păi cum să moară America atâta timp cât criza pe care o simţim şi care ne ustură e pornită de la ei? Şi cum să fie moartă atâta vreme cât orice război am avea SUA reprezintă forţa decisivă. Lucrurile sunt limpezi, nu-i aşa? Pentru cei cu certitudini articolul se încheie aici. :-)
Cu siguranţă, mulţi sunt gata să-mi demonstreze contrariul, să-mi arate cât de penibil sunt. Cum pot fi SUA în rahat în condiţiile extraordinare în care se află? Industria duduie, economia creşte, iar şomajul se află la un minim istoric. Rezultatele pozitive se văd deplin. Oare? Mai degrabă avem de-a face cu o cosmetizare grosolană, menită a da vânt în pupă propagandei.
Dintre toţi indicatorii afişaţi cu mândrie de SUA, rata şomajului este cea mai hilară. Teoretic, rata de 5.5% este aproape rata naturală. Însă cât de natural e acest indicator în condiţiile în care aproape o sută de milioane de americani sunt în afara pieţei muncii? Aici avem de-a face cu adevăratul record al tuturor timpurilor! Aşa ceva n-a mai văzut America până acum.
Duduie economia americană? Iluzii! Ieftinirea petrolului a mai reabilitat consumul. Din nefericire doar atât! Iar ieftinirea "aurului negru" nu s-a făcut pe fundamente, ci este o variabilă a conflictului deschis cu Rusia. Şi, pentru că am ajuns la acest punct, e timpul să privim lucrurile pe întregul "lanţ". A fost ieftinirea petrolului o lovitură pentru Rusia? Cu siguranţă da. Însă, slăbirea unui duşman îl întăreşte pe altul, în cazul de faţă China. Petrolul ieftin a luat minţile chinezilor care cumpără şi depozitează orice picătură disponibilă. Un ajutor gratuit pentru o economie care simţea deja oboseala, o infuzie de vitamine pe care chinezii au primit-o gratis. Probabil ar fi interesant de reflectat asupra adevăratului rival al Americii. Oare de cine trebuie să se teamă mai mult SUA: de Rusia sau de China care-i suflă-n ceafă?
Aflându-ne în mijlocul logicii războiului cu Rusia, remarcăm o groază de întâmplări ciudate. Debutul conflictului a avut ca efect, la ordinul SUA, "decuplarea financiară" a Rusiei de la marile pieţe. Se dorea pedepsirea aprigă a "elevului indisciplinat". Astfel unele bănci ruseşti - considerate apropiate de Putin - au fost decuplate de la sistemele de carduri şi au fost ameninţate cu decuplarea de la SWIFT. O acţiune cât se poate de tembelă. Ruşii erau numărul doi în lume la "consumul" de mesaje SWIFT. Efectul nu i-a omorât, dar i-a pus pe gânduri. Într-un timp record, Rusia şi-a lansat propriul sistem de "mesagerie financiară" la care a conectat toate băncile proprii. Mai mult, încep interconectările cu sisteme similare ale statelor din grupul BRIC. Ce înseamnă aceasta? Pierderi serioase şi definitive pentru belgienii care operează SWIFT. Iar acesta este abia începutul. Recent, ruşii au raportat că au început testarea propriului sistem de carduri. E o performanţă extraordinară. Un sistem care, la fel ca alternativa SWIFT, va fi gândit pentru interconectarea - pe picior de egalitate - cu cele ale partenerilor. Acestea reprezintă pierderi permanente pentru serviciile occidentale. Spre exemplu, în cazul în care conectarea la SWIFT se va face prin intermediul serviciului rusesc, toate mesajele dintre băncile ruseşti vor fi procesate intern, fiind rutate spre SWIFT doar mesajele către băncile externe pentru care nu există alte alternative. Iniţiatorii SWIFT-ului rusesc spun că următorul pas va fi conectarea cu CIPS-ul(China International Payment Platform) chinezesc, lucru care va subţia şi mai mult veniturile SWIFT. Belgienii au intuit pierderile pe care le vor înregistra şi, sătui de strategiile dezastruoase ale politicienilor occidentali, le-au propus rusilor un loc în board-ul companiei. Desigur - în mod tembel - se fac presiuni politice pentru respingerea Rusiei din board-ul SWIFT. Realitatea însă arată clar care e direcţia, iar aşa-zisele lovituri se întoarc împotriva iniţiatorilor.
Sunt unii care pariază pe SUA din obişnuinţă. Doar cheia banilor se află în mâna lor. Aşa ne-am obişnuit să spunem. Însă nu trebuie uitat că America s-a ridicat tocmai datorită deţinerii acestei chei, parazitând economia mondială. Jocul acesta nu poate fi însă unul care merge la infinit. Ai cheia valutei mondiale atât timp cât reprezinţi ceva mai mult decât o formă fără fond. Dominaţia mondială a permis SUA să profite iraţional de resursele altora prin politici perverse. De cele mai multe ori, crizele economice generate de SUA s-au rezolvat prin exploatarea ţărilor aflate la nivelele inferioare. Gigantismul ultimei crize a făcut ca nota de plată să urce pe "lanţul trofic" afectând nu numai ţările sărace, ci şi pe cele bogate, aliaţii de nădejde ai americanilor. Astfel, coruptul mecanism american începe să scârţâie în condiţiile în care contestările cele mai vehemente vin - de data aceasta - dinspre cei consideraţi până mai ieri parteneri de nădejde.
Se spune că îmbătrâneşti atunci când dorinţele tale sunt contrabalansate de neputinţă. Neputinţa este forţa care se opune brutal Americii şi aliaţilor săi. Mai este la ora actuală dolarul valuta forte de altă dată? Cu siguranţă nu. Acum vreo câţiva ani anunţam un joc transparent făcut de China, anume acordul bilateral care permitea partenerilor să cumpere şi să vândă mărfuri folosind valutele proprii. Aveţi idee câte acorduri bilaterale a reuşit să încheie China? Peste optzeci! Aceasta înseamnă că în relaţia cu optzeci de ţări chinezii nu mai folosesc dolarul, ci propria monedă. Încet şi sigur, yuan-ul a devenit valută forte, iar Beijing-ul unul dintre cele mai importante centre financiare ale lumii. Toate tranzacţiile bilaterale sunt procesate utilizând mesaje CIPS. Înţelegeţi acum cât de mult înseamnă un al doilea sistem independent de mesagerie financiară? Sistemul rusesc conectat la CIPS e abia începutul! Ţările membre BRIC au pus bazele unei bănci proprii care se va ocupa de finanţarea economiilor emergente. Practic Banca BRIC este oglinda FMI-ului, o instituţie care smulge încă o halcă importantă controlată de SUA. Arma găsită de americani pentru contracararea fenomenelor centrifuge este reprezentată de falsa îmbunătăţire a economiei şi întărirea artificială a dolarului. Cât timp însă poate fi cântată o arie falsă de către muzicieni din ce în ce mai oligofreni?
Cel mai important semnal referitor la slăbiciunea Americii şi a Occidentului vine nu dinspre duşmanii tradiţionali ci, paradoxal, chiar de-acasă. Fenomenul - al cărui nume este rezistenţa la propagandă - face să tremure orice membru al elitei. Pentru a-l observa nu trebuie decât să vizitaţi secţiunile de comentarii ale marilor ziare occidentale. Dacă citeşti comentariile de la articolele care tratează criza ucraineană ai impresia că ai nimerit accidental pe site-ul Pravda. Din ce în ce mai mult se observă cum se creionează personalităţi vădit anti-sistem. Aşa cum pe vremea comuniştilor autohtoni absolut orice venea dinspre autorităţi era considerat aprioric prost, în societatea occidentală contemporană - ca o ironie a istoriei - tot ceea ce vine pe canale oficiale e considerat minciună. Rezistenţa la propagandă este fenomenul cel mai clar care arată apropierea de moarte a unui model social. Răspunsul puterii este în acelaşi timp hilar şi înfricoşător. Două căi se folosesc pentru combaterea "bubei": legalizarea şi încurajarea oficială a consumului de droguri şi, în acelaşi timp, sporirea controlului asupra individului. Lanţurile puterii devin din ce în ce mai vizibile, mai "oficiale" şi mai larg "acceptate" ca practici de ocrotire a "democraţiei". În cazul în care soma drogurilor eşuează, societatea e pregătită tehnic pentru tiranie. Dar care este oare durata de viaţă a unei tiranii oficiale? Istoria ne spune că nu prea mult.
Discuţia, cu siguranţă, este mult mai lungă. M-am rezumat la câteva exemple care arată starea de fapt, nu balivernele răspândite de organismele propagandistice. Realitatea este că, din punct de vedere economic, lucrurile arată prost pentru SUA şi aliaţii săi occidentali. E doar o faţetă. În realitate, societatea occidentală este bolnavă structural, iar economia e doar o manifestare a acesteia.
Cel mai important semnal referitor la slăbiciunea Americii şi a Occidentului vine nu dinspre duşmanii tradiţionali ci, paradoxal, chiar de-acasă. Fenomenul - al cărui nume este rezistenţa la propagandă - face să tremure orice membru al elitei. Pentru a-l observa nu trebuie decât să vizitaţi secţiunile de comentarii ale marilor ziare occidentale. Dacă citeşti comentariile de la articolele care tratează criza ucraineană ai impresia că ai nimerit accidental pe site-ul Pravda. Din ce în ce mai mult se observă cum se creionează personalităţi vădit anti-sistem. Aşa cum pe vremea comuniştilor autohtoni absolut orice venea dinspre autorităţi era considerat aprioric prost, în societatea occidentală contemporană - ca o ironie a istoriei - tot ceea ce vine pe canale oficiale e considerat minciună. Rezistenţa la propagandă este fenomenul cel mai clar care arată apropierea de moarte a unui model social. Răspunsul puterii este în acelaşi timp hilar şi înfricoşător. Două căi se folosesc pentru combaterea "bubei": legalizarea şi încurajarea oficială a consumului de droguri şi, în acelaşi timp, sporirea controlului asupra individului. Lanţurile puterii devin din ce în ce mai vizibile, mai "oficiale" şi mai larg "acceptate" ca practici de ocrotire a "democraţiei". În cazul în care soma drogurilor eşuează, societatea e pregătită tehnic pentru tiranie. Dar care este oare durata de viaţă a unei tiranii oficiale? Istoria ne spune că nu prea mult.
Discuţia, cu siguranţă, este mult mai lungă. M-am rezumat la câteva exemple care arată starea de fapt, nu balivernele răspândite de organismele propagandistice. Realitatea este că, din punct de vedere economic, lucrurile arată prost pentru SUA şi aliaţii săi occidentali. E doar o faţetă. În realitate, societatea occidentală este bolnavă structural, iar economia e doar o manifestare a acesteia.
razboiul informational. ei sunt prosti si putrezi de corupti noi suntem lumina de la rasarit.
RăspundețiȘtergereBine ca m-ai gasit pe mine agentu' de influenta al lui putin. P-aia finantati transparent de el si aflati atata amar de vreme la butoane n-ai fost capabil sa-i vezi...
ȘtergereNu, pentru ca toate chitantele sunt pe numele Ioanei. :D
ȘtergereExcelenta analiza, iar ultima propozitie spune totul !!!
RăspundețiȘtergereO zi buna !
George
De ce intarirea dolarului este artificiala?
RăspundețiȘtergereexcelenta analiza.
RăspundețiȘtergereSigurul lucru cu care nu sunt de acord e legata de intarirea dolarului. De ce ar fi exagerata?
Mi se pare ca aprecierea dolarului nu e lucrul dorit de establishmentul american.
Aprecierea dolarului e un dezastru pentru economia SUA (genereaza deflatie si e exact opusul a ceea ce vrea FED sa obtina). Va fi capacul care va trimite (sau poate deja a trimis) economia SUA in recesiune.
Aprecierea excesiva a dolarului ar putea cauza implozia sistemului financiar (vreo 8-9 trilioane de USD datorii in afara SUA). Crezi ca asta e lucrul pe care-l doreste establishmentul american?
Intr-un fel ai dreptate, dar asa se intampla atunci cand esti prins intre ciocan si nicovala. Marele pericol(iminent) cu care se confrunta SUA este reprezentat, in primul rand, de dedolarizarea economiei globale. Fara a controla "benzina" economiei mondiale, SUA se transforma intr-o imensa gogoasa care se va sparge in maxim un deceniu. In aceasta cheie cred ca trebuie interpretata falsa apreciere a dolarului. O moneda care se apreciaza, care intoarce dobanzi pozitive si care are in spate o "economie prospera" este, teoretic, una buna de rezerva si de schimb. In contextul in care rusii si in special chinezii ies programatic si concertat din piata americana(vezi situatia detinerilor de datorie americana) concentrandu-se pe rezerve in mixuri valutare ale partenerilor comerciali, falsa apreciere a dolarului(accelerata si de programul irational al ECB) este ultima arma aruncata cu disperare in lupta. La pierderile generate economiei americane de aprecierea dolarului chiar nu se mai gandeste nimeni acum. Suntem in momentul in care Titanicul a fost lovit si se da ordin muzicantilor sa cante mai tare.
ȘtergereTi-am mai scris si-n alte dati ca-mi place cum expui problema...partea proasta e ca nu-i lasi pe talibani sa latre-n pustiu :) Daca-i cenzurezi, nu faci decat ca un om normal la cap sa creada ca nu exista idioti pe planeta asta. Lasa-i sa latre...lasa-i sa-i vedem pentru ce sunt platiti...lasa-i sa-si arate ura...
RăspundețiȘtergereAnaliza asta o puteai incheia cu biografia presedintei si vice-presedintelui de la Federal Reserve si le astupai botu' la multi. Toata se leaga si cine are "nas" simte ca, mai devreme sau mai tarziu, Jandarmul Mondial o va fura rau de tot dar...filozofia anglo-saxona e ca "don't give up without a fight". D-aia o sa ajungem la WW3 si-o sa ne miram, ca prostii, de ce s-a ajuns aici...
D-aia! Vorba lui Tutea :)
O sa razi, dar n-am mai avut comentarii talibane. Dupa de-feisbuceala s-a mai spalat publicul de pe blog. :-)
ȘtergereModerarea am introdus-o pt. ca aveam un destept care avea idei mult mai stupide decat limita legala si o insistenta enervanta. Vad ca-n ultima vreme nu si-a mai facut simtita prezenta(sau isi face filtrul de spam datoria) si probabil voi reveni la comentarii nemoderate...
Sa inteleg ca daca a iesit presedintele care trebuie...s-a dat ordin pe unitate si toti conspiratii au lasat-o mai moale? Pacat. Sa primesti solda pentru a manca kkt pe langa comentarii si fara sa te stergi la gura, numai in Romania se poate intampla.
ȘtergereAsa-i cand trebuie sa ai un "parteneriat strategic" :)
@Dan@Trenduri17 martie 2015, 16:45
ȘtergereCorect! Si uite-asa, noi, adevaratii ganditorii din cadrul clubului elitist "Trenduri Economice", am reusit sa nu ne mai amestecam cu prostii. Caci e bine stiut, cine are alta parere, e prost. Iar daca mai aduce si argumente, apai chiar trebuie cenzurat dur. Succesuri multe in activitate si pe mai departe!
Oups! Ca tot vorbeam de talibani. observ ca incep sa se regenereze. Acum si mai ganditori si si mai hargumentati. :-)
ȘtergereVai de mine Dane, sper ca nu eu sunt talibanul!
ȘtergerePai am criticat eu cu ceva ideile articolului sau pe cele ale forumistilor? Eu doar am aprobat si ma bucur ca nu va mai incurca prostii cu ideile lor rasuflate sau -mai rau- induse prin propaganda. Eu nu vin aici sa plasez idei ci doar pt. a-mi potoli setea de cunoastere. Da, caci dupa ce v-am citit cu atentie, mai am o nelamurire si sper ca ma veti lumina si pe mine.
Acum, pt. ca am inteles ca sistemul occidental - ala corupt si decadent - este pe duca, va trebuie sa alegem dintre castigatori. Prin urmare, vreau si eu sa stiu cu cine votez? Care sistem este mai just, mai transparent, mai corect si ofera standarde de viata mai inalte: cel chinezesc sau cel rusesc? Inteleg ca nu conteaza prea mult raspunsul la intrebarea asta, ca important este ca scapam de sistemul occidental putred si corupt, totusi vrem sa maximizam binele care se intrevede la orizont. In concluzie, voi in care sistem va vedeti implinindu-va aspiratiile pt. o viata libera si prospera: sub dreapta carmuire a justitiarilor de la Kremlin sau sub obladuirea inteleptilor comunisti de la Beijing?
Ce v-am spus? Talibanii insista sa se vada pe tzeava. Deh, e din ce in ce mai greu sa strangi comentarii platite cu 0.5 RON...
ȘtergereEste din nou un tur de forta cu care autorul ne-a obsinuit de mult timp.....observ ca sunt anumitit cititori care ot nu inteleg cum este cu aprecierea dolarului si reducerea artificiala a pretului barilului exprimata in dolari....dolarul , ca moneda unica de referinta , a fost una dintre cele mai mari inselatorii din istorie si nu s-a putut realiza decat prin metodele imprumutate de la Goebels: teroare armata si propaganda extrem de profesionist facuta....
RăspundețiȘtergereDAR, asa cum remarca in mod genial autorul, orice are un inceput si un sfarsit...este o lege UNIVERSAL VALABILA iar matematica nu greseste niciodata....
Din moment ce Rusia, INDIA, CHINA, Brazilia, sigur VENEZUELA, IRAN, ARGENTINA, Africa de SUD si multi altii care vor intra in hora mai tarziu EXCLUD TOTAL DOLARUL DIN TRANZACTIILE SI COMERTUL LOR jumatate din planeta returneaza dolarul si-l arata pentru mediul economic exact CEEA CE ESTE: HARTIE IGIENICA. Confruntandu-se cu asemenea perspectiva USA nu aveau decat sa inceapa usor si discret sa retraga din economia gloabala hartia igienica incercand sa indeparteze in timp cat mai mult momentul adevarului.ADEVAR care este SINISTRU ptr USA.Comoditiatile de asemenea REVIN LA VALOAREA LOR DE PIATA REALA. Aurul, ARgintul, petrolul, cuprul, platina, paladiumul, graul, porumbul, zaharul sunt materii prime DE CARE ECONOMIA GLOBALA AARE DIN CE IN CE MAI MULTA NEVOIE. Faptul ca acum sunt legate de dolar ii face pe americani puternici dar odata ce va exista o platforma paralela unde aceste comoditati sa fie tranzactionate dintr-o data tarabele din NEW YORK si LONDRA vor sta goale nemaiexistand nici musterii nici tarabagii.
Evident USA din motivele enumerate mai sus vor face absolut tot ce se poate pentru a prelungi si chiar evita acest deznodamant.Revolutii/lovituri de stat, atentate teroriste, intr-un cuvant HAOS. ORDINE PRIN HAOS este modul lor e lucru si asa vor proceda.
Va fi zadarnic.De aceea si propaganda proUSA este atat de inversunata si resursele pe care le pompeaza sunt enorme.
Jocul este intens, se da la "oage" in toate planurile iar RUSIA este avantajata fiindca are ciolanele "tari".....SCHIMBAREA este inevitabila si cu cat cititorii rusofobi se pun pe studiat economie reala nu propaganda cu atat mai bine pentru ei.
Multumesc pentru ocazia de a-mi exprima opinia si pentru rabdarea acordata!
Orice mare putere creste isi exercita influenta si apoi decade. Desigur, fiecare o face in felul ei, in ritmul ei, cu specificitati impuse de epoca. Asta e o lege aproape naturala si a fost redescoperita de cateva ori in istorie.
RăspundețiȘtergereSUA trebuie sa se regrupeze insa are dificultati enorme in a face asta. Personal, cred ca e aproape imposibil, daca nu apar factori majori.
Acum sa crezi ca noua romanilor ne va fi mai bine intr-o ordine mondiala in care Rusia va fi principalul hegemon in regiunea noastra dovedeste o mare naivitate si o necunoastere a urii pe care rusii o au fata de noi...
Coincidenta, la subiect, tocmai am primti acest mail de la un cetatean american (si cetatean roman) "ingrijorat" de soarta americanilor.
RăspundețiȘtergereDiverse griji ii preocupa pe americanii zilelor noastre:
http://www.thesleuthjournal.com/the-pieces-for-americas-imminent-red-dawn-are-in-place/
si ele se propaga pe net.
Ai uitat de:
RăspundețiȘtergereUK support for China-backed Asia bank
http://www.bbc.com/news/world-australia-31864877
Nu am uitat. Urmeaza sa vorbesc si despre asta... :-)
ȘtergereAsa este ,dar mai conteaza si politica bancilor centrale care manipuleaza tot ce se vinde pe pietele internationale.Francul elvetian si dolarul au crescut si ca urmare a alegerii de catre China a Zurich-ului ca si centru de lansare a monedei sale ca si moneda internationala de comert si rezerva,bazata pe aur.Probabil ca se va incerca de catre America,inlocuirea dolarului cu o noua moneda iar cursul international va fi dat de un cos de valute plus aur si alte cateva.Olovitura si mai importanta pentru americani ar fi un scandal legat de politica bancilor centrale.[nu degeaba sau sinucis atatia bancheri in ultima perioada]..
RăspundețiȘtergereMoshiach is comming.
RăspundețiȘtergereA venit de fo' doua mii de ani !
ȘtergereCu tot respectul cred ca va scapa cateva detalii din vedere. Daca SUA se duce de rapa va trage dupa sine si o Europa Occidentala lipsita de idei si solutii dar si o China care ar pierde cea mai mare piata de desfacere (aici includ si Uniunea Europeana) dar si miliarde bagate in lungul anilor in bonduri americane. Nici Rusia n-ar iesi mai bine si ar intra in colaps deoarece iar scadea drastic profiturile realizate din exportul de gaze si titei. Nu mai comentez de tarile OPEC.
RăspundețiȘtergereCred ca cele mai putin afectate tari vor fi cele din America Latina.
Un alt factor il constituie cercetarea. Cei mai mari poli ai cercetarii ii constituie SUA si Marea Britanie, urmate de Uniunea Europeana. China a inceput sa investeasca masiv in cercetare masiv in ultimii 10-1 ani, realizand ca doar cumparand bonduri americane nu e o solutie de viitor. In Rusia, cercetarea se limiteaza doar la industria aeronautica si la domeniul militar.
Ar mai fi si altele dar ma lungesc prea mult.
Video marca Info Wars
RăspundețiȘtergerehttp://www.eutimes.net/2015/03/russia-builds-miles-of-nuke-bunkers-while-us-does-nothing/