Noua dezordine amoroasa

A-l parafraza pe Bruckner în titlul unei postări de blog le poate părea unora excesiv. Cum însă subsemnatul nu-l prea are la suflet pe plicticosul, neinspiratul şi total neoriginalul franţuz, vom trece în plan secund pretinsa lipsa de respect. Voi specifica însă că efectiv nu am găsit un alt titlu mai sugestiv pentru evenimentele despre care vom vorbi în continuare.

Dată fiind lungimea la care ar fi ajuns articolul anterior, am preferat să prezint în articole separate şi alte elemente care susţin afirmaţiile deja făcute. N-o fac pentru a plictisi ci doar pentru a le demonstra celor care încă trăiesc din sloganuri că realitatea arată altfel. Lumea se schimbă şi se schimbă radical!

Chiar dacă este deja un subiect de domeniul trecutului, ceea ce s-a petrecut(şi se petrece) cu Banca de Investiţii în Infrastructura a Asiei(AIIB) este demn de luat în seamă. Istoria e destul de cunoscută, dar o repet pentru cei care încă nu ştiu. Totul a început din momentul în care China a propus înlocuirea dolarului cu SDR-urile ca monedă internaţională de schimb. De asemenea, dată fiind importanţa economică din ce în ce mai mare a memrilor BRIC, China a solicitat mărirea cotei alocate în instituţiile financiare interaţionale. La presiunea SUA, cum altfel?, chinezii sunt refuzaţi şi li se atrage atenţia că aşa arată democraţia. Din acel moment China a trecut la atac. Au fost strânse relaţiile dintre statele BRIC, ajungându-se la creionarea Băncii BRIC, o imagine în oglindă a FMI. Cealaltă iniţiativă - AIIB - a fost una exclusiv chineză, gândită fiind ca o imagine în oglindă a Băncii Mondiale. Prin această acţiune, putem spune că, treptat, sistemul financiar internaţional devine unul dual. Intuind acest efect, SUA a poruncit aliaţilor abţinerea de la iniţiativa chinezilor pe motiv de corupţie. Te şi pufneşte râsul! Iniţial, majoritatea statelor occidentale au ascultat porunca stăpânirii. Totul până când, perfidul Albion a anunţat discret că se alătură iniţiativei chinezilor. 

Raţiunea din spatele trădării engleze e una cât se poate de cunoscută: pragmatismul. Cât mai poţi paria pe un cal bolnav, ţinut în viaţă de perfuzii şi sulemeneli? Ca în toată istoria lor, englezii s-au arătat pătrunşi de compasiune faţă de suferinţa americanilor, dar au trecut cu voioşie în barca piraţilor care îşi ascut cuţitele pentru eutanasierea suferindului. Americanii au reproşat Angliei faptul că au luat această decizie bazându-se strict pe raţiuni economice. Prostă mişcare! Răspunsul Londrei a fost unul impertinent: "chiar dacă SUA ar fi vrut să se alăture AIIB, n-ar fi reuşit din cauză că n-ar fi obţinut votul Congresului". Cam aşa se răsuceşte profesionist cuţitul în rană!

După acţiunea englezilor, asemeni unor şcolari oligofreni care constată că elevul cu pile are tupeu să facă un gest de neconceput, statele occidentale s-au grăbit să sară în barca ălora cu ochii mici. Germania, Italia şi Franţa aproape că şi-au rupt picioarele-ntre ele din dorinţa de a fi pe lista cu fruntaşi a lui nenea chinezu'. Între timp lista s-a mărit substanţial incluzându-i chiar şi pe australieni. Până acum, politica ţărănoilor era ombilical legată de SUA, iar decizia de a se alătura Chinei poate fi considerată o dizlocare dureroasă. 

Ciudat este că, ultimul pe lista partenerilor sosiţi este, cu voia dumneavoastră, Rusia. Nu-i aşa că e interesant? Te-ai fi aşteptat să-i găseşti pe ruşi în capul listei însă ei par a fi sosit chiar la spartul târgului. Care poate fi motivul unui asemenea comportament? Se îndepărtează Rusia de China? Desigur, răspunsul este negativ. Fiind o iniţiativă a Chinei pentru Asia, probabil s-a dorit o detaşare iniţială faţă de Rusia. China a dorit să-şi prezinte proiectul ca unul strict economic, nicidecum politic. Acesta a fost motivul pentru care Rusia nu a fost prezentă de prima dată, cu toate că locul ei era destul de clar.

Cu siguranţă, AIIB este unul dintre semnele care arată clar că SUA s-au desprins de realitate, zbătându-se cu nesaţ în mediocritatea şi superficialitatea caracteristice. Banca de Investiţii a Asiei este unul dintre multele elemente care ne demonstrează cât se poate de clar că iluzia unipolarităţii este un vis aberant al unor indivizi rupţi de realitate. Vântul schimbării bate din toate părţile, iar noua configuraţie econo-geo-politică, chiar dacă arată dezordonat, e mult mai coerentă decât idealurile utopice ale trecutului.