Fuck America Great Again

Suntem în anticamera alegerilor americane. Ca de fiecare dată, lupta e fals încrâncenată, combatanţii s-ar mânca, chiar s-ar muşca! Staff-urile sunt încordate la maxim, ţuţerii şi lipitorii de afişe îşi fac treaba ca de fiecare dată. Ce mai, într-o societate globală a spectacolului, centrul trebuie să atragă întotdeauna atenţia printr-un spectacol de o grobiană grandoare.

Exact asta se întâmplă la fiecare campanie pentru alegerea preşedintelui. Din punct de vedere teoretic avem în faţă doi candidaţi cu programe radical diferite. Fiecare-şi susţine cu ardoare punctul de vedere, fiecare e gata să garanteze că celălalt e diavolul pe pământ. Şi, de cele mai multe ori, fraierii cad în capcana de-a crede, de a se înfierbânta, de a participa.

Spre deosebire de alte dăţi, acum avem faţă în faţă două personalităţi extrem de accentuate. Într-un colţ Trump - cel care promite să readucă gloria Americii, iar în celălalt Clintonica, cea care susţine că America este deja glorioasă, având nevoie doar de continuarea hotărâtă a drumului pe care se află. Să trecem însă peste aceste amănunte şi să vedem în esenţă cu cine-avem de fapt de-a face.

Trump e tipul ţărănoiului american plin de bani. E tupeist, arogant, grobian. Concepţia de viaţă a unuia de tipul lui e simplă precum mintea sa: „tre' să ai cea mai mare casă, cea mai bengoasă maşină şi a mai a mai bună nevastă”. El însă a dus grobianismul pe un alt nivel. Prin intermediul media, dezbrăcându-se moral în faţa milioanelor de telespectatori a devenit brusc modelul ghiorlanului american. Şi, cum SUA e compusă într-o majoritate covârşitoare din ghiorlani, fiecare dintre americani a ajuns să se confunde cu Trump. Nu greşim absolut deloc dacă spunem că în fiecare american are în compoziţie şi puţin Trump.

De partea cealaltă, Hillary Clinton, este şi ea o parte cu care se identifică America. Are caracterul specific femeii americane: fără valori sau adâncime, închipuită, isterică, total artificială şi incredibil de proastă. Exact ăsta e adevărul: dincolo de poleiala exterioară, Clinton e proastă de dă-n gropi. În plus e coruptă până-n măduva oaselor. Ceea ce a făcut familia Clinton, a fost să aducă meseria de politician la un nivel similar de moralitate cu cea de criminal plătit. The Clinton Foundation este vehiculul prin care „famiglia” este sponsorizată de tot felul de figuri dubioase de pe scena internaţională. Dacă vreţi o analogie, putem spune că familia Clinton este un echivalent al mafiotului care cere taxă de protecţie.

Nu cred că greşim foarte mult dacă spunem că Trump este un munte de moralitate faţă de Clinton. El şi-a clădit singur averea, a trecut chiar şi pe lângă un faliment spectaculos pe care l-a evitat graţie banilor familiei. N-a luat taxă de protecţie şi, în general, ceea ce spune sunt ideile lui, nu gogoşi corcofelite astfel încât, atunci când sponsorul va avea nevoie, să poată fi întoarse pe partea cealaltă. Spun în general deoarece, pe măsura evoluţiei campaniei electorale, dependenţa din ce în ce mai mare de staff va face ca limbajul lui Trump să se aplatizeze pentru a corespunde corectitudinii politice şi agendei „din spatele frontului”. Tot legat de Clinton, trebuie să remarcăm că sunt foarte suspecte morţile şi „sinuciderile” celor care ştiu secrete murdare ale familiei.

Acestea fiind spuse, trebuie să mergem mai departe şi să constatăm că, în esenţă, propunerile celor doi sunt pur şi simplu acelaşi lucru, doar ambalat altfel. O să iau ca exemplu doar politica externă, deoarece asta ne afectează în mod direct. Trump, în stilu-i caracteristic, propune instituirea unei taxe mondiale de protecţie, pe principiul: „eu sunt cel mai tare din Univers, aşa încât dacă vrei să te protejez, bagi banu' la noi!”. Probabil, în acest context te-ntrebi ce se-ntâmplă dacă nu dai banii către Înalta Poartă. Simplu, te lasă de izbelişte şi duşmani pot apărea la tot pasul: mai un terorist, mai o Rusie(dacă va fi de acord cu acest joc), mai un vecin belicos s.a.m.d. Clinton în schimb militează pentru întărirea parteneriatului cu ţările NATO. Ce-nseamnă asta? Simplu: continuarea mulgerii prin spate a ţărilor aşa-zis partenere. Ba le vinzi fier vechi pe post de armanent, ca în cazul Româniaie, ba le impui participarea la programe militarea costisitoare, ca în cazul membrilor bogaţi ai NATO. Asta înseamnă că mulgi după principiul comunist „de la fiecare, după posibilităţi”.

Nu-ţi trebuie multă inteligenţă pentru a constata că între cei doi nu-i decât o diferenţă formală. Şi-atunci ce-i mână-n luptă, de unde această încrâncenare? Totul e doar spectacol, doar butaforie poleită! Trump e individul urât de establishment, cel care are toată presa împotriva sa, cel care promite să dărâme sistemul, să reformeze profund ţara. Să întoarcă spatele vechilor convenţii şi să meargă pe un drum nou. Desigur, unui asemenea individ îi sunt potrivnice toate „forţele conectate”. Clinton este reprezentanta „sistemului”, cea care le spune americanilor că fără sistemul pe care vrea să-l fure Trump ar cădea în abis. Este însă doar o punere în scenă. Aşa cum grecii care şi-au pus speranţa în Tsipras s-au ales doar cu dezamăgiri, la fel şi americanii care-şi pun speranţa în Trump se vor alege doar cu iluzii deşarte.

Înteresantă este însă că societatea americană, în ciuda scăderii programatice a IQ-ului, este, în sine, un butoi de pulbere, o societate mâncată de frustrare şi care stă să explodeze. Modelul „elite conducătoare - sclavi trăind în democraţie” e pe care să bubuie urât. În aceste condiţii, cei din spatele scenei au decis că e momentul să manipuleze votul anti-sistem. Şi cum îl poţi manipula mai bine decât introducându-l pe însuşi dracu' în ecuaţie? Acesta e rolul lui Trump şi, probabil motivul pentru care el este zugrăvit de media ca elementul negativ absolut. Un fel de Vadim la noi. La americani însă esenţa este alta, miza e controlul maselor care cer „un sacrificiu ritualic”. În aceşti termeni, întronizarea unui „anti”, unui „om al maselor”, care le spune pe şleau este cel mai mare sacrificiu care se poate face în satisfacerea maselor. Acesta este motivul pentru care-l văd pe Trump câştigând în faţa Clintoniţei.

Şi, pentru ca victoria să fie supremă, drumul parcurs nu poate fi decât unul anevoios, cu răsturnări fantastice de situaţie. Deocamdată Clinton creşte lin în sondaje în timp ce Trump pierde teren. Să aşteptăm însă sfârşitul lunii septembrie pentru a vedea bombele care se pregătesc să explodeze. Spectacolul va fi total, iar câştigătorul va fi ales tot ca la comunişti „în funcţie de necesităţi”. Însă, indiferent de ceea ce iese din urne, rezultatul e acelaşi.