Legea dreptului natural

De multă vreme sunt fascinat de comunitatea Amish. Pentru cei care nu ştiu, este vorba despre o comunitate religioasă răspândită pe tot teritoriul SUA şi formată, în principal, din foşti imigranţi elveţieni de limbă germană. Sunt anabaptişti, caută prietenia lui Dumnezeu şi, din această cauză, nu-s dornici de prietenia cu lumea. 

Prietenia lor cu Dumnezeu se traduce într-un stil de viaţă simplu şi sănătos, apropiat de natură. Pentru omul contemporan sunt o ciudăţenie şi, de aceea, de multe ori aşezările lor se transformă în adevărate destinaţii turistice. Chiar dacă întreaga vâlvă a turistului superficial ar trebui să-i supere, amish-ii îl tratează pe fiecare cu prietenie şi blândeţe.

Ce-nseamnă să fii amish cred că e greu de imaginat pentru cei din lumea de azi. Par înţepeniţi în secolul XIX. Îşi lucrează pământul cu mijloace manuale, îşi produc absolut tot ceea ce le este necesar traiului în interiorul comunităţii. Amish-ii n-au habar ce-i ăla supermarket. De fapt le-ar fi şi greu să înţeleagă în condiţiile în care ei, în continuare, se deplasează cu căruţele. Nu folosesc electricitatea. Şi, dacă există comunităţi amish „avangardiste” care acceptă electricitatea(extrem de puţine ce-i drept), o folosesc doar pe cea pe care şi-o produc singuri sau, rareori, de la baterii. Tensiunea uzuală nu depăşeşte 12 V şi aceasta pentru a nu se genera un nou „sacrificiu” care ar face ca electrocasnicele să intre pe uşa din dos în gospodăriile amish.

Şi-n ceea ce priveşte moda comunitatea a rămas tot la nivelul secolului XIX. Hainele lor ar putea fi folosite de oricine ar vrea să reconstruiască modul de viaţă de-atunci. Absolut totul este lucrat în casă sau în ateliere ale comunităţii.

Dar ceea ce este esenţial e modul în care comunitatea amish tratează sănătatea. Bolnavii şi bătrânii sunt îngrijiţi în interiorul comunităţii. Chiar dacă nu refuză explicit transfuzia de sânge, operaţiile sau tratamentele moderne, majoritatea covârşitoare se tratează acasă. Copiii amish nu sunt vaccinaţi şi nu „beneficiază” de „minunile” industriei farma. În treacăt fie spus, în comunitatea amish nu există autişti, bolnavi de ADHD, astm, diabet sau alergii. De asemenea, incidenţa cancerului este extrem de rară.  În ceea ce priveşte alte servicii sociale oferite de către stat, pur şi simplu le refuză.

Este celebru un cazjuridic între un amish pe numele său Valentine Byler şi IRS(Internal Revenue Service). În 1956, Byler figura cu datorii de peste 300 dolari la asigurările sociale. A refuzat să plătească pe motiv că el nu e interesat să beneficieze de ele. Capetele pătrate ale IRS-ului l-au dat în judecată, într-o primă instanţă au pierdut şi, pentru a nu merge mai departe în justiţie, au hotărât să-i blocheze conturile. Inutil, evident, deoarece amish-ul nu foloseşte servicii bancare. Aşa s-a ajuns ca „vigilenţii” serviciului să-i scoată caii la licitaţie pentru a-şi recupera aşa-zisele pagube. Cazul a făcut o asemenea vâlvă în mass media încât Senatul american a introdus o excepţie în Codul Fiscal care permitea exceptarea de la plata contribuţiilor a comunităţilor religioase care nu doreau să beneficieze de „binefacerile statului”. Putem spune, fără a exagera, că hotărârea a fost una luată sub presiune deoarece, dacă procesul între amish şi IRS mergea mai departe în justiţie, IRS-ul ar fi fost dărâmat din temelii. Principiile constituţionale americane sunt destul de clare în ceea ce priveşte libertatea alegerii.

Pornind de la comunitatea Amish în general şi de la acest caz în particular, ar trebui să realizăm un lucru cât se poate de simplu: societatea actuală, indiferent de ţară, ne încalcă sistematic dreptul natural. Orice fiinţă umană(şi nu numai) se naşte cu dreptul de a trăi şi a se dezvolta natural. Ce-nseamnă aceasta? În primul rând că trebuie să mi se recunoască dreptul de a mă dezvolta aşa cum vreau, de a refuza „artificiile” prin care statul îmi invadează viaţa privată fie că ele se numesc sistem de sănătate, asigurări sociale, pensie s.a.m.d. Dacă vreau să renunţ la ele ar trebui să am această posibilitate. Spre exemplu, dacă am o bucată de pământ, statul ar trebui să respecte dreptul meu natural de a trăi exclusiv din acea bucată de pământ şi de a refuza absolut tot ceea ce statul mă obligă. Acest drept este încălcat în absolut toate statele lumii, prin simplul fapt că oricare proprietate vine la pachet cu un impozit pe proprietate. Cum aş putea eu să evit acel impozit în condiţiile în care nu vreau să utilizez banii? Am dreptul să refuz utilizarea banilor! E o chestiune de voinţă personală. În aceste condiţii, de ce statul mă obligă să-i folosesc pentru a-i plăti ceea ce consideră el că i se cuvine?

Poate că unii vor considera că, din momentul în care am acceptat noţiunea de proprietate statul îmi poate impune să plătesc pentru că îmi asigură protecţia proprietăţii. Este cât se poate de logic. Însă, la fel de logic este şi că, în cazul în care doresc să renunţ la absolut tot ceea ce-mi oferă statul(inclusiv la proprietate), îmi este practic imposibil să trăiesc în conformitate cu dreptul natural. Şi asta absolut peste tot în lume.

De-aici începe şi aici se termină absolut orice discuţie referitoare la drepturi. Indiferent cât s-ar bate unii în piept cu „drepturile omului” sau mai ştiu eu ce invenţie a sistemelor politice contemporane(şi nu numai), absolut toate noţiunile referitoare la drepturi sunt praf în ochi deoarece încalcă legea dreptului natural. Sistemele politice implementate la nivel mondial nu fac altceva decât să-i confişte omului drepturile fundamentale pentru a le înlocui cu altele false. Atâta timp cât omului îi este inhibat dreptul natural nu putem spune că avem de-a face cu o democraţie ci cu o păcăleală, cu o butaforie în spatele căreia se ascunde o tiranie.

Făcând o ultimă trimitere la amish-i vă voi mai spune că, în unele comunităţi, înainte de a fi botezaţi(botezul este săvârşit la maturitate), tinerii sunt trimişi să cunoască lumea exterioară cel puţin un an. Cu alte cuvinte, orice tânăr trebuie să ia cunoştinţă cu ceea ce-i oferă societatea şi să se întoarcă atunci când se consideră amish adevărat. Botezul este astfel un legământ făcut în cunoştinţă de cauză. Cel care se întoarce o face conştient şi e deplin pregătit pentru a-şi duce viaţa în comunitate.

Există oare vreo societate contemporană care să le ofere tinerilor alternativa de a trăi în conformitate cu dreptul lor natural şi, doar în urma acestei experienţe, să se poată întoarce în societate? Desigur, răspunsul este negativ. Nici măcar n-ar avea unde. Pur şi simplu, nu există nicio rezervaţie unde „mâna lungă” a reglementărilor contemporane să nu fi pătruns. Dar, desigur, o discuţie solidă despre acest subiect este evitată cu dibăcie prin îndoctrinare şi, în ultimă instanţă, prin tiranie.