vineri, 18 noiembrie 2016

Hotia ca element esenţial al interesului national(pamflet)

Nu cred că este subiect mai dezbătut în ultima vreme decât cel referitor la corupţie. Oriunde te uiţi vezi personaje disperate înfierând hoţia şi corupţia care, spun ei, domină biata ţărişoară. Din cauza hoţiei generalizate nu ne dezvoltăm, din cauza furtişagurilor de zi cu zi ne zbatem în sărăcie.

Şi, cum hoţia e atât de adânc implantată în fibra naţională, lupta e cu atât mai dramatică. De-aceea au fost inventaţi komisari neiertători precum Kovesi sau Morar, de-aceea e necesar ca lupta împotriva acestui fenomen să fie precum revoluţia permanentă a comuniştilor. E clar că avem nevoie de-o cruciadă sângeroasă în care, odată pentru totdeauna, să se taie în carne vie, să elimine şi de la noi atât de păguboasa meteahnă.

Înainte de a trece mai departe, mă văd nevoit să vă precizez că semnatarul acestor rânduri face parte dintre cei loviţi permanent de flagelul hoţiei. Am fost furat permanent şi consistent de-a lugul vieţii mele de până acum. Sunt furat în continuare în ciuda tuturor precauţiilor pe care mi le iau. Fenomenul e atât de constant încât am ajuns să-l consider un soi de impozit. Indiferent ce-aş face nu scap fără să fiu furat.

Ceea ce-ar trebui să ne dea de gândit este însă faptul că hoţia ne-a însoţit permanent de-a lungul istoriei. Practic, după cucerirea romană, pe teritoriul actual al României s-a tot furat. O istorie întreagă în care hoţia se întrepătrunde cu existenţa noastră. Abia în momentul în care conştientizezi vechimea practicii începi să-ţi pui întrebări serioase. 

Un episod care-mi revine în minte este cel al cedării Olteniei către Imperiul Habsburgic. În 1718, ca urmare a păcii de la Passarowitz, Imperiul Habsburgic primeşte ca despăgubire cinci judeţe pline ochi de păduri, câmpuri roditoare şi olteni. Pentru a-şi pune în aplicare politica, austriecii îşi trimit armata să civilizeze băştinaşii. Probabil austriecii se vor fi simţit extrem de neplăcut atunci când au constatat că ba le lipseşte un cal, ba le lipseşte un puşcoci, o sabie, o uniformă s.a.m.d. Şi asta în mod constant. Era exasperant să te culci liniştit şi să te trezeşti fără chiloţii de pe tine sau să constaţi cum, mândria de tun pe care-ai cărat-o de la Viena, s-a evaporat inexplicabil în colbul Olteniei. Ce puteai să faci tu ca brav soldat imperial? Să dai fuga în târg la Stambul să cauţi tunul şi să-l răscumperi? Imposibil! Aşa au apărut poterele austriece care ajunseseră să controleze fiecare fir de iarbă în căutarea haiducilor. Şi, tot aşa, haiducii au ajuns în vremea respectivă un soi de staruri similare în zilele noastre marilor actori sau cântăreţilor care strâng stadioane de fani. 

Pavel Lotru era unul dintre mulţii haiduci care-şi disputau teritoriul de dincoace şi dincolo de Carpaţi. Şi nu era doar haiduc, ci un fel de mascul alfa care avea în „stăpânire amoroasă” o grămadă de ibovnice românce, unguroaice, nemţoaice şi de alte naţionalităţi care se mai găseau prin zonă. Glumind, putem spune că Pavel Lotru a fost una dintre primele multinaţionale, activând ce-i drept, pe linie banditesc-informaţional-amoroasă. Dintr-un amor nevinovat cu soţia judelui Braşovului haiducul a aflat că Oltenia urma să fie tranzitată de convoiul imperial care se ocupa cu strânsul birurilor. După ce străbătuse Ungaria, Croaţia şi Ardealul, convoiul trebuia să mai strângă birurile Olteniei şi-apoi să se-ntoarcă, plin ochi de bani şi bogăţii, la Viena, întru săturarea Majestăţii Sale. Numai că socoteala imperială nu s-a potrivit în acel an de graţie cu realitatea oltenească. Haiducii lui Pavel Lotru s-au unit cu cei ai lui Radu Ursan şi Neagu Papură, formând un „joint venture” care, la Drăgăşani, a făcut să dispară toată colecta austriacă. Şi uite-aşa, câţiva hoţi expetrimentaţi au târât ditai imperiul în criză economică. Asta, în timp ce-n Oltenia, sub presiunea purcoiului de bani jăpcuiţi de la imperialiştii vremii, îşi face simţit efectul un fenomen pe care-l vom cunoaşte şi aprofunda abia în secolul XX: inflaţia. 

Este interesat de văzut şi cum au încercat imperialiştii de-atunci să rezolve problema: prin înfiinţarea unui corp de armată local. Teoretic suna bine, doar cine-ar fi putut cunoaşte mai bine terenul şi bandiţii decât localnicii? Aşa s-a dat strângerea pentru fondarea unui corp de armată local menit a păzi Imperiul de pelagra furturilor. Şi tot aşa s-a ales praful de brava iniţiativă deoarece în măreţul corp de armată s-au înrolat toţi bandiţii pădurilor, bucuroşi că, în timpul în care, de altfel, s-ar fi plictisit luau soldă pentru a se căuta pe ei înşişi. Şi cum să dai tu peste tine în pădure când tu eşti în corpul de armată al Împăratului căutând pădurea de bandiţii care erau colegii tăi de detaşament? Şi-aşa, între două jafuri, haiducii noştri îşi găseau liniştea în corpul de armată care le asigura, pe lângă ocupaţiile domestice, şi o leafă sigură de la Majestatea Sa. Din păcate, doar doi ani a durat tandra coabitare dintre bandiţi şi victime deoarece, spre disperarea bandiţilor, habsburgii s-au pus pe fugă uitând că Oltenia a fost vreodată al lor. Şi-aşa au rămas bieţii olteni fără soldele Imperiului, reîntorcându-se în ograda turcilor.

Nu vă gândiţi că turcilor le-a fost uşor cu noi. Doar de-aia nu ne-au transformat în paşalâc, preferând să lase graniţele Imperiului pe linia Dunării şi doar să perceapă bir domnitorilor(similar modului în care nemţii, francezii şi americanii procedează acum)! Un  episod interesant s-a petrecut cu mult timp înainte de „experienţa habsburgică”. Prin 1595, Baba Novac a cunoscut apogeul carierei sale atunci când, în fruntea unei oştiri de vreo 700 de haiduci, a dat o lovitură financiară radicală Imperiului Otoman. Strecurându-se tiptil peste Dunăre, haiducul româno-sârb a dat piept, în munţii Bulgariei de azi, cu Paşa Hassan căruia i-a administrat o lovitură aproape mortală. În urma atacării corpului de armată otoman, care se grăbea să se întâlnească la Sofia cu sultanul, Baba Novac şi-a însuşit cam ce-i era de trebuinţă, anume cai, căruţe, arme şi, bomboana de pe tort, o bună parte a tezaurului otoman care era cărat de armata lui Paşa Hassan. Element de bază al oştirii lui Mihai Viteazul, Baba Novac este erou naţional în Serbia şi personaj legendar în România.

Acestea sunt exemplele cunoscute ale istoriei, rămase în folclor sau în documentele vremii. Ceea ce trebuie să conştientizăm este că, alături de marii reprezentanţi ai hoţiei, a stat întotdeauna poporul, talpa ţării. În timp ce personajele legendare dădeau lovituri fabuloase, cei de la bază supravieţuiau dând lovituri de mică importanţă, dar care, puse cap la cap, făceau să pălească marile hoţii. Ca să înţelegem mai bine cum stau lucrurile, vom face un salt în istorie mai spre zilele noastre. Prin 1947, în plină ocupaţie sovietică, Milovan Djilas, pe atunci înalt oficial iugoslav, tranzitează România în drum spre Moscova. Experienţa sa de-atunci este povestită extrem de sugestiv în cartea-icon „Conversaţii cu Stalin”.
Deşi eram doar în trecere prin România, am găsit motive pentru criticile noastre pretutindeni. În primul rând, în privinţa relaţiilor dintre Uniunea Sovietică şi alte ţări est-europene: aceste ţări erau practic sub ocupaţie, iar bvogăţia lor era sustrasă pe diferite căi, cel mai frecvent prin companii mixte în care ruşii abia de investeau altceva decât capital german, pe care ei îl declaraseră, pur şi simplu, pradă de război. Comerţul cu aceste ţări nu se conducea după regulile din restul lumii, ci urma proceduri speciale, conform cărora guvernul sovietic cumpăra la preeţuri mici şi revindea la preţuri mai mari decât cele mondiale. Numai Iugoslavia era o excepţie. Ştiam toate acestea. Iar spectacolul neputinţei şi a slugărniciei autorităţilor române nu puteau face decât să ne crească indignarea.
Am fost uluiţi de atitudinea arogantă a reprezentanţilor sovietici. Mi-am amintit ce oripilaţi am fost la vorbele comandantului sovietic din Iaşi:
- Of, mizerabilul ăsta de Iaşi! Şi mămăligarii(mamalijniki)  ăştia de români.
A repetat, de asemenea, vorba de duh a lui Ilia Ehrenburg şi a lui Vîşinski, referitoare la corupţia şi hoţia din România:
- Ăştia nu aparţin unei naţiuni, ci unei profesii!
Iată un tablou extrem de sugestiv, un fel de constantă a istoriei noastre în care găsim invariabil ocupantul, poporul sărăcit şi cozile de topor slugarnice executând fără discernământ orice cerere a „stăpânului”. Exact aşa am fost noi de-a lungul istoriei, iar geniul poporului a găsit în hoţie unica metodă de supravieţuire, de salvare a sa. Încercând să facem un recurs la istorie, suntem cuprinşi de mândrie în faţa marilor lovituri date ocupanţilor de către haiducii vestiţi, bandiţii de drumul mare sau, în faţa jafului generalizat efectuat cu stoicism de către popor, jaf care făcea imposibilă instaurarea unei administraţii străine aici. Nu-i aşa că ne simţim plini de mândrie constatând disperarea sovieticilor în faţa furtului generalizat? Nici măcar nu e vorba de furt, ci de însuşirea propriilor produse la care aveam dreptul. În faţa unor autorităţi care jefuiau ţara în numele şi în interesul strict al ocupantului, furtul era singurul refugiu, singura modalitate de a mai salva câte ceva. Şi, mai mult decât atât, era singura modalitate de supravieţuire!

Privind prin această prismă, constatăm limpede că hoţia a fost elementul esenţial care ne-a salvat ca naţie. Furând de la cei ce jefuiau ţara, oamenii n-au făcut altceva decât să se opună masiv politicilor ticăloase. Furând de la ocupanţi românii şi-au mai salvat ce-au putut din bogăţiile care, permanent de-a lungul istoriei, au plecat de-aici către alţii. Fără hoţi, fără instinctul acesta adânc sădit în fiinţa noastră n-am fi supravieţuit.

Traducând toate aceste lucruri ajungem la o altă dimensiune a hoţiei. În realitate, hoţul autohton fura de la cel care-l fura, de la hoţul care-i jefuia ţara. Furând nu făcea altceva decât să contribuie la supravieţuirea sa şi a naţiunii sale. Cu toate acestea n-am văzut până acum ridicându-se vreo statuie sau vreun monument închinat hoţilor sau hoţiei. Ici-colo mai găseşti câte-o statuie a unui haiduc, dar care face apologia rezistenţei sau a spiritului justiţiar. Esenţa e însă hoţia, element care s-a dovedit a fi o piatră de temelie a interesului naţional.

10 comentarii:

  1. Mie mi-a placut mult articolul,si mi se pare si decent argumentat istoric.Faptul ca jefuitorii furau de la talpa tarii,e normal,ca doar nu erau sa fure de la cei pe care ii angajasera vatafi si codosi la furaciunile lor.Asa se procedeaza de mii de ani,iti faci cativa acoliti cu vana de tradatori de neam (mai nou le zice politicieni,bancheri sau oligarhi) ,ii pui sa colecteze prada,le dai voie sa opreasca o parte din prada,ii pui si sa vegheze sarmanii in interesul tau si presandu-i sa-ti maximizeze jaful,ii santajezi sau le dai premii.Celor neobedienti de dai pedepse usturatoare si le aplici cu tam-tam cat mai mare,ca deh,puterea exemplului...Asa iti asiguri dominatia secolele intregi,iar saracii,devin tot mai saraci si plini de teama,tot mai convinsi ca nu pot face nimic pentru a se elibera.Eu voi prefera mereu romanii care fura de la straini(care fura,nu care omoara sau fac alte atrocitati),decat pe cei care se lasa furati si umiliti,in numele cinstei .Si da,asa vad si eu problema,furtul de la jefuitorii nostri,nu e furt,e o recompensa morala intemeiata ,pentru ca eu NU cred in dreptul ancestral al strainilor de a ne fura doar ei pe noi (pentru ca ei sunt mai smecheri si stiu sa-si apere interesul),altfel am fi disparut demult de pe harta.Eu nu ma rusinez,ci ma bucur sincer cand aud stiri despre tot felul de hackeri romani care devalizeaza banci si conturi in strainatate,pentru ca stiu cat jaf sta in spatele acelor banci pe teritoriul nostru,iar ceea ce le fac ai nostri,sunt doar firimituri,dar sunt putin mai mult decat nimic,si reprezinta un act de curaj: curajul de a nu fi tu cel jecmanit,de a nu fi tu o victima a sistemului,ci de a lupta contra lui.Aaaaa,ca nu se lupta cu metode ortodoxe,DA,dar nici sistemul nu e vreun monument de onestitate,asa ca e permis.Parerea mea !

    RăspundețiȘtergere
  2. Povestea e interesantă, concluzia e confuză pentru că dacă legitimăm hoția ca act firesc contra unor activități legale (cum e cea de creditare a băncilor) practic oricine poate să dea în cap la oricine altcineva și să-i ia banii doar pentru că are mai mulți. Cine are măcar o brumă de bani automat intră la categoria de jefuitor, "dacă nu jefuiai erai și tu sărac precum restul populației". Nici autorului acestui blog nu cred că i-ar conveni să vină un mini-haiduc din acesta "spontan" peste el și să-i dea cu ranga la bulbul rahidian pentru că are pantofi de piele și conduce o mașină mai răsărită (chiabur!).

    Soluția este ajustarea legilor în așa fel încât să stopeze manevrele financiar-economice, și control strict al administrației pentru a întări aplicarea acestor legi - prin informatizare, automatizare, supraveghere constantă. Nouă nu ne trebuie un stat infractor, ci un stat polițienesc pe bune. Am zis "polițienesc" nu "milițienesc"...

    În paralel, educație - nu haiducie. E mult mai bine ca oamenii să înțeleagă singuri de ce nu e bine să iei credite ca hapsânul în CHF, decât să ne explice un moralist după ce greșeala a fost făcută. Sau de ce e bine să cumperi produse românești chiar dacă sunt alternative de import mai ieftine. Etc. etc. Sigur că e mai simplu să fii haiduc dacă ești analfabet funcțional...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Activitatea "legală" de creditare a băncilor se numește CĂMĂTĂRIE, iar acest lucru a fost, este și va fi totdeauna "urâciune" în fața lui Dumnezeu.

      Ștergere
    2. In fata cui... pai , tocmai se asta se bazează sistemul monetar si financiar . Supune omenirea la sclavie in forma continua ajungând sa-i macină pe dinăuntru pe oameni chiar sa le ia si pielea de pe ei . Si nu are treaba cu doamne doamne sau mai stiu eu cu ce alte fenomene supranaturale sau cu extraterestrii ci ca oameni ; in general ar trebui sa înțeleagă cum merg lucrurile si ca cineva doar profita de naivitatea lor ca in final unii sa spune ca :" cămătărie , este o urâciune in fata lui Dumnezeu " ( ce or mai însemna si asta ... adica , lasa ca oricum e lucrarea diavolului dar bine merci ca noi toti suntem legati direct la supapa sistemului monetar , al banului ); pare-se ca asta nu e o urâciune ci o necesitate pentru ca alta alternativa nu suntem in stare sa o găsim sau pur si simplu ne complacem cu ceea ce avem. O alta categoria va spune ... cei care sunt adepții progresismului si spun răspicat ca banul e cel care i-a ajutat sa reformeze clasele politice , economice si financiare si au reușit sa pune stăpânire pe semenii săi ( subjugandu-i ca pe niște animale ).


      Dar sunt putini cei care s-ar delimita de bani , de sistemul monetar si financiar pentru ca e mai lesne sa prestezi pentru 2 parale decât sa construiești un sistem propriu de întreținere si anume facilitarea ale necesităților fara sa apelezi la bani si la sistemul monetar întreținut si deținut de specimene sau lichele care , pentru bani si-ar vinde si pe mamele lor , patria mama si nu in ultimul rand , ultima fărâma de demnitate !

      Ștergere
  3. Hotia se invata si se rafineaza in mod rational. Hotia ca si coruptia sunt efecte ale unor cauze adanc dezvoltate la nivel de societate si la nivel individual. In opinia mea, hotia - si acceptare hotiei ca comportament model - este rezultatul lipsei de respect fata de propria persoana, fata de membrii apropiati din societate si fata de societate in generel. Hotia este un mod de viata. Ceea ce nu am inteles in Romania, si asta e unul dintre motivele pentru care acum 6 ani am parasit tara, este cum poti fi prieten cu un hot, cum trebuie sa iti contorsionezi principiile proprii pentru a arata respect unui hot. Pentru ca atata vreme cat stim ca cel de linga noi fura - chiar daca fura de la o multinationala, chiar daca fura de la buget, chiar daca fura de la alti membri ai societatii pe care nu-i cunoasteam - cum poti accepta asta fara sa spui sau sa faci nimic impotriva acestui fapt. Cum poti accepta sa devii complice tacut! In fiecare zi, pentru restul vietii? Si nu doar tu ca adult - ci sa iti educi copii sa accepte si sa gandeasca in felul asta! Sa ii lasi sa fie educati de oameni care accepta asta! Se pare ca se poate, se pare ca asta e noul model de succes in Romania!

    RăspundețiȘtergere
  4. Postulatul numarul unu al hotiei : Nu se poate merge la furat decat acolo unde este ce fura. Postulatul numarul 2 al hotiei : Acolo unde nu este nimic de furat ,hotii sunt oaeni cinstiti. Postulatul numarul 3 al hotiei: Toate afacerile onorabile devin automat hotii atunci cand se incalca ordinea "fireasca" a ierarhiilor dintre oameni,precum si stapanirilor intre tari. Postulatul numarul 4 al totiei : De cand e lumea si pamantul hotia se pedepseste daca ai pierdut un razboi,daca ai mai putina armata,daca esti mai harnic sau daca esti mai cinstit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bravo, foarte bun articolu Dane si scris cu mult curaj!

    Trebuie inteles ca aici nu vorbim de actul de a fura care-i inacceptabil, ci de posibilitatea OMULUI MIC, NECAJIT, OBIDIT, JEFUIT de tot si toate de a putea recupera ceva din COLOANELE NESFIRSITE DE CARUTE, VAGOANE, camioane PLINE OCHI cu resurse furate si care DE SUTE DE ANI se indreapta catre pietele si bancile occidentale, catre buzunarele, seifurile, vilele, terenurile vesticilor, care ACUM pozeaza in gentlemeni cu aere, cind ei de fapt sunt niste hoti si criminali din tata-n fiu care au furat de au rupt de peste tot de pe glob.
    CI TA DE LA

    RăspundețiȘtergere
  6. a se vedea si cazul grecilor, care istoric vorbind, au facut un titlu de glorie din neplata taxelor si impozitelor catre turci...din pacate parca nu le-a mers prea bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine asta-i rebeliune fiscala la nivel inalt. Nu-i nevoie de greci, putem sa privim in ograda noastra cind familia Brincoveanu a incercat sa-i fure pe Otomani la taxe si alte dari, si... parca nici lor nu le-a mers prea bine.... In schimb, cu putina denaturare a realei istorii... au fost facuti sfinti pentru aceasta incercarea nereusita.

      Ștergere
  7. Una din consecințe (extraordinară!) este că neamul ăsta nu a supraviețuit respectând legile (impuse). Chiar și istoria recentă poate fi privită ca o luptă intre legiuitori care sifonează taxele și economia gri care nu plătește taxele. Dacă mă alegeți pe mine promit să le trag țapă la FNI!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)