Pedepsirea copilului neascultător

Iată-ne la capătul unui nou spectacol. De data aceasta cu final neaşteptat pentru mulţi, în special pentru cititorii manipulaţii de presa mainstream. Trump câştigă alegerile propulsat fiind de ceea ce numim „America profundă”, acea Americă a cărei agendă a fost întotdeauna străină de subiecte precum corectitudinea politică, globalizare, agenda gay s.a.m.d. Altfel spus, America pe care o iubim, America lui John Dos Passos, aceea aflată în căutarea propriilor rădăcini şi nicidecum disperată întru ruperea oricărei legături cu trecutul.

Trump a câştigat lupta! Probabil, o explozie sinceră de bucurie populară va izbucni de la un mal la celălalt al Continentului. Suntem obişnuiţi şi ştim: asta e Norteamérica. Mulţi răsuflă uşuraţi. Şi nu numai în America, ci în toată lumea. Toţi îşi pun speranţele în Trump; el estre cel care învinge diavolul globalizării, iar mulţi îl şi văd călărind pe un cal alb. Nu vă grăbiţi!



Pentru a fi cinic vă voi spune că am zugrăvit deja spectacolul încă din august, în acest articol. În mare, cele descrise acolo le vedem acum. Totul a fost grandios, „salvatorul poporului” a câştigat, poporul e bucuros. Însă nu uitaţi un lucru esenţial: e un spectacol. Într-o societate a spectacolului, punerea în scenă a unor montaje grandioase este parte a jocului. Reţineţi însă, e un spectacol, iar în spatele butaforiei întotdeauna se află un regizor, un scenarist, un scenograf s.a.m.d. Şi, cu toate că piesa pusă în scenă vă place întrucât pierd cei pe care-i urâţi, nu uitaţi că e vorba de-o piesă, de-o urzeală a imaginaţiei, iar cei care pierd, pierd pe scenă, nicidecum în viaţa reală.

Să extindem puţin cadrul şi să vedem cum stau lucrurile de fapt. Ceva similar am mai văzut pe undeva, prin apropiere. Mai ţineţi minte câştigarea alegerilor de către Syriza? Imensa speranţă pe care un popor şi-a pus-o într-un lider carismatic? Iată şi rezultatul: liderul s-a dovedit a fi vândut lui Soros până-n măduva oaselor, politica pe care-a implementat-o a fost una dezastruoasă, iar grecii sunt un popor aproape eşuat, târâţi în cea mai crâncenă sărăcie. Care-a fost vina lor?

În SUA se-ntâmplă ceva mai subtil. Nu-i chiar ca la greci deoarece e greu să scoţi un acoperit din mânecă. În SUA Trump chiar a câştigat pe bune o luptă inegală. A luptat cu însăşi corupţia întruchipată, a luptat împotriva unui sistem monstruos. Pentru prima dată în America un candidat n-a avut de partea sa decât o parte infimă a presei, pentru prima dată în istorie un candidat n-a avut de partea sa nicio vedetă. Singurul aliat al lui Trump a fost americanul adevărat, acela în care se mai regăsesc încă idealurile şi rădăcinile unei Europe din care-a plecat, dar pe care încă o simte ca pe o mamă.

Idealurile poporului diferă radical de agenda elitei din spatele scenei. Elita vrea corectitudine politică, globalizare, disoluţia generalizată, până la nivel de bază, în timp ce poporul vrea linişte, îşi vrea viaţa tihnită şi bucuria fiecărei zile. S-a plictisit de războaie inutile, de crize economice, de buzz, de probleme. Însă elita crede altceva şi, spre disperarea celor care cred că au câştigat, planurile ei sunt pe termen lung. Aşa cum, de altfel, au fost dintotdeauna.

În timp ce poporul se culcă mulţumit şi plin de speranţe, elita mai bifează un capitol din foaia de parcurs. Probabil, citind afirmaţia anterioară, mă veţi întreba: „adică vrei să spui că totul a fost premeditat?”. Da, exact asta vă spun, cu subiect şi predicat! Mult prea ieşita la vedere elită avea nevoie de un respiro. Nu putea merge mai departe fără a suferi o înfrângere. Întotdeauna a fost aşa. Alegerea lui Trump reprezintă setup-ul ideal pentru globalişti. Cu toate că poate părea un joc la ruletă, veţi vedea că, în realitate, lucrurile stau total diferit.

Trump a câştigat, dar va putea să-şi pună în practică ideile şi promisiunile din campanie? Nu prea. Administraţia musteşte de oameni dedicaţi intereselor elitei. Pentru a putea mişca puţin lucrurile, Trump ar trebui să se transforme într-un Erdogan al Americii. Ar trebui să decapiteze întreaga presă, să concedieze aproape jumătate dintre magistraţi, să închidă Hollywood-ul şi cam două treimi din universităţile americane. Poate face aşa ceva? Desigur nu. Fix în propria echipă, mâna sa dreaptă este Mike Pence, om de bază al structurii oculte.

Şi încă n-am spus totul. Mai este o mică-mare problemă: economia. SUA este exact aşa cum a fost gândit să fie: supraîndatorată, falită din punct de vedere economic. „Make America Great Again” e doar un slogan, din păcate imposibil de fi pus în aplicare. Singurul atu al SUA este armata, dar nici ea nu se simte foarte bine. Poate să se menţină pe linia de plutire - strict inerţial - încă o perioadă de timp, dar fără un fundament economic solid în spate îi va fi imposibil. Ce poate face Trump în aceste condiţii? Mai nimic.

Trump nu poate lua decizii majore deoarece banii nu sunt la el. Banii sunt strict la adversarii săi, iar controlul lor depăşeşte zona de jurisdicţie a SUA. Nicio instituţie a SUA, niciun oficial american, nimeni din afara cercului restrâns al elitei nu poate controla sistemul financiar deoarece acesta este ghidat din altă parte. Fluxurile financiare mondiale se află sub controlul câtorva oameni prea puţin cunoscuţi şi ale căror interese sunt garantate de tratate solide. În acest fel, orice stat din lume se poate transforma în victimă în momentul în care calcă strâmb. Controlând emiterea şi fluxul monetar, poţi transforma orice economie, indiferent de cât de prosperă ar fi, într-un deşert golit de sens.

Demonizarea lui Trump din timpul campaniei nu a avut ca scop campania în sine, ci perioada de după câştigarea alegerilor. După ce poporul se va duce la culcare bucuros că i-a râs în nas stăpânului prin votul „contra”, în momentul în care somnul va fi cel mai dulce şi mângâiat de vise frumoase, fix atunci va începe cutremurul. Şi nu va fi un cutremur aşa cum ştiţi. Va fi un cutremur combinat cu un tsunami şi cu un incediu major. Va fi acel scenariu dezastruos, cu oameni disperaţi alergând fără o direcţie, exasperaţi şi cuprinşi de delirul lipsei de soluţii. Acela va fi momentul în care baronii agendei globale vor ieşi în faţă transfiguraţi şi aparent fără soluţii, spunând pe o voce tremurată că ei au atras atenţia că nu e bine să faci jocuri periculoase, să te pui contra mersului normal al istoriei, că uite „unde-am ajuns!” s.a.m.d. Iată cum, un popor revoltat este adus din nou sub influenţa celor care decid mersul istoriei. Iată cum, prin pedepsirea exemplară a copilului neascultător, dai exemple în întreaga clasă şi, dacă pedeapsa e mediatizată cum trebuie, în întreaga şcoală.

„Dacă Statelor Unite li s-a întââmplat aşa ceva, oare pe noi ce ne-aşteaptă?” - se vor întreba oamenii. Şi chiar aşa e, ce sens are să te lupţi împotriva globalizarii dacă spre asta merge istoria? Merită să te lupţi cu zeii? Gândiţi-vă la asta. Gândiţi-vă bine pentru că asta urmează. „Aşa merg lucrurile!”