sâmbătă, 13 octombrie 2018

Războiul Americii

China tocmai ce şi-a desăvârşit triada nucleară. După rachetele cu rază lungă de acţiune şi submarinele nucleare, China inaugurează bombardierul Hong-20. Am fost curios să aflu detalii despre el, motiv pentru care am căutat informaţii pe forumurile militare americane. Nu de alta, dar e bine să te informezi de la adversar, chiar dacă asta înseamnă să înghiţi mult rahat servit pe-acolo. Ceea ce am remarcat, în special pe forumurile veteranilor, este că noul bombardier chinezesc este considerat o armă redutabilă, care demonstrează că, din acest moment, China este la egalitate tehnologică cu marile puteri. Dacă până acum China era considerată puternică strict ca urmare a deţinerii arsenalului nuclear, în prezent este considerată o putere egală pe toate suprafeţele de luptă.


Rusia dezvoltă cu o cadenţă teribilă şi inovează continuu în domeniul militar. După reînzestrarea armatei terestre, după reechiparea aviaţiei, se bagă cercetare şi bani în forţa marină. De altfel, marina a devenit direcţie prioritară de dezvoltare, iar rezultatele nu încetează să pară. De la submarine ultrasilenţioase, la noi concepte - unii spun că de-a dreptul revoluţionare - ale navelor de luptă. Multe dintre dotările promise de Putin sunt încă în stadiu de proiect, dar deja sunt surprinzătoare bazele şi buncărele care apar precum puricii. Spre exemplu, în zona Severomorsk, baza militară s-a cvadruplat în ultimii patru ani, iar activităţi de extindere şi modernizare se văd peste tot.

Văzând toate aceste realităţi, întrebarea care se pune este ce urmează. Câteva fire de interacţiune le-am văzut în Siria, însă ceea ce s-a întâmplat acolo până acum nu e nimic. Elementul epocal începe însă de-abia de-acum. După dotarea forţelor armate ale lui Bashar al-Assad cu echipamente antiaeriene S300, accesul Israelului pe teritoriul Siriei a fost practic blocat. Tehnologia „stealth” a avioanelor americane cu care sunt dotate forţele aeriene israeliene este de-a dreptul neputincioasă în faţa S300. Trebuie menţionat aici că S300 reprezintă abia antepenultima tehnologie rusească.

Poate că ar fi de văzut care este răspunsul SUA. În afara retoricii de tipul „se întâmplă aia pentru că Rusia/ruşii” nu se văd mari realizări. Putem însă constata că, după dotarea Siriei cu S300, întreaga flotă de F35 a fost retrasă la sol din cauza unui accident. E un eveniment de-a dreptul ciudat, mai ales în contextul în care Israelul se declara nerăbdător să atace bazele Iranului din Siria cu ajutorul acestor noi bijuterii tehnologice americane.

Totuşi, întrebarea care persistă este „ce se întâmplă?”. Privind la întoarcerea la 180 de grade a politicii americane de la preluarea puterii de către Trump, constatăm că America de azi se comportă asemenea omului păcălit la târg care, după ce s-a ales cu banii aruncaţi pe o marfă proastă, caută în zadar să găsească şarlatanul. Asemenea naivului, SUA înţelege abia acum că jocul global în care-a fost târâtă a fost unul absolut pierzător, în care-a aruncat aiurea banii pariind pe propria sa cădere. Trezită la realitate, America încearcă să-şi schimbe destinul în al treisprezecelea ceas, prin înlocuirea paradigmei globale cu propriul naţionalism economic. Mai este acest lucru posibil?

Uitându-ne în ograda lor nu putem să nu constatăm uriaşul zgomot făcut de mult prea cretinizaţii neomarxişti care, îndoctrinaţi de miza fără sens a propagandei susţinută de statul subteran american, sunt capabili să dea foc ţării. SUA are o mare problemă externă, reprezentată de creşteri fără precedent în istorie a armatelor adverse, dar are o şi mai mare problemă internă care provine fix din pierderea propriei direcţii. Dacă din punct de vedere militar lucrurile se mai pot regla(cu toate că e greu de crezut întrucât zona militară este parazitată de complexul industrial, având şi el rădăcini adânci în statul subteran), din punct de vedere al stabilităţii interne e greu de crezut că lucrurile vor ajunge pe un teritoriu cât de cât acceptabil. E mai mult de discutat pe această temă, astfel încât o să las întreaga analiză a dezastrului intern american pe seama unei analiza ulterioare.

Ceea ce constat este că Trump pare a încearca, pe cât posibil, nu evitarea eşecului, ci doar întârzierea eşecului. Toată retorica sa nu e una a ofensivei, cu toate că, la prima vedera aşa ar părea. Părerea mea e că tot ceea ce mai caută SUA în acest moment e o capitulare onorabilă. Capitulare onorabilă pe care şi-ar dori-o şi statul subteran american, dar în termenii pe care-i stabiliseră cozile de topor perindate pe la putere. Astfel încât, războiul intern actual este unul al disperării: un Trump care vrea să întârzie căderea vs. un stat subteran care e disperat ca deznodământul să se petreacă cât mai repede deoarece altfel, toate potlogăriile pe care le-a făcut riscă să iasă la suprafaţă. Asta în timp ce, în afară, marile şi proaspetele puteri ale momentului se întăresc pentru a înşfăca o halcă liniştitoare pentru propriul uz.

Un comentariu:

  1. Legat de F35 vs S300 sunt mai multe lucruri de spus.

    Problema sistemelor S300 e ca racheta e mult mai potenta(range, viteza) iar complexul e conectabil fata de sistemle S200 siriene. Complexul coordonator in Siria e un S400 care poate comanda rachetele de pe S300. S400 poate simultan: urmari 36 de tinte pe care le poate angaja cu 72 de rachete. Daca ala pica coordonatorul, complexele S300 ori asculta de un alt coorodonator sau lupta individual.

    F35 nu lupta nici el singur. In general e sustinut de avioane de lupta radioelectronica care incearca sa creeze tinte false pentru a sustine invizibilitatea F35-ului si a baga coordonatorul advers in saturatie. "Invizibilitatea" nu e decat capacitatea avionului de a avea o semnatura radar foarte redusa.

    S300 impiedica clar micile incursiuni in care diversi veneau si bombardau chirurgical. Insa la un atac la saturatie calculat corect rusii vor fi scosi din joc complet chiar daca vor fi pierderi si de partea cealalta.

    O alta amenintare dezvoltata de rusi e racheta hypesonica antinava care transforma gruparile de portavioane in "sitting ducks". Ultimele dezvoltari arata ca o astfel de racheta poate fi lansata si de la bordul avioanelor.

    O problema actuala a US e ca pana nu demult intreaga doctrina, inarmare etc era focusata pe razboaie cu tari low tech. Dronele sunt cel mai bun exemplu, zgomotoase, lente, conduse prin unde radio tot timpul. Asa ceva e inutil impotriva celor bine inarmati.

    US inca domina militar dar rusii au experienta de a lupta asimetric si au avut timpul pentru a dezvolta tehnologia in acord cu acest concept de lupta.

    RăspundețiȘtergere