miercuri, 19 decembrie 2018

Armaghedonul financiar

Aşa-i că a venit dezastrul, micuţilor? Aşa-i că Teodorovici e diavolul pe Pământ? Doar Bursa e în flăcări, topindu-se într-o zi cam tot ceea ce se câştigase într-un an. Şi nu-i doar atât! Tiranul Teodorovici a reuşit să influenţeze chiar şi bursa austriacă, unde Erste a avut un graţios picaj de zile mari. Aşadar, ce-a făcut ticălosul nostru? S-o luăm pe rând că doar sunt multe.



În primul rând s-a atins de bănci. Cum naiba să te atingi de bănci? Ele, cum bine se ştie, sunt imaculate concepţii ale finanţei mondiale, sunt aceşti buni samariteni care nu se gândesc decât la cum să asigure bunăstarea naţiunilor. Cum naiba să le suprataxezi? Şi la ce? La nivelul indicelui ROBOR? Hai că asta-i o ticăloşie. Vă daţi seama? Dacă v-aţi apuca să vă faceţi o bancă aţi fi taxaţi suplimentar!

Dar, hopa, aici e un mare „DAR”: chiar dacă aţi vrea să vă faceţi bancă n-aţi putea. Presupunând că aţi avea banii(care, teoretic, nu-s foarte mulţi), înainte de a primi licenţa aţi fi trimişi să pupaţi ghiulul Vicontelui şi să juraţi nişte chestii. Ştiu, asta nu e scrisă în nicio reglementare legală, dar fără acest pas vă va fi imposibil să aveţi o bancă. Invers, adică să nu aveţi bani, dar să beneficiaţi de OK-ul Vicontelui se poate, chiar dacă la lege spune altceva.

Ce ne spune nouă această chestiune? În primul rând că băncile sunt nişte monopoluri. Într-adevăr, emisiunea monetară e monopolul statului, dar ea este cedată unei entităţi(BNR) cu statut voit incert, care, la rândul ei, acordă discreţionar licenţe unor entităţi acceptate de domnul Viconte. Care Viconte n-are nicio treabă cu România, ci doar cu banii acestei ţări, în sensul în care e stăpânul nedeclarat al acestora. E limpede aşadar că afacerea bancară e un monopol. Asta, mai ales în condiţiile în care statul român nu mai deţine mai nimic pe această piaţă.

Poate vă întrebaţi de ce e nebun Teodorovici şi se leagă de ROBOR. Chiar aşa, ce naiba legătură are cu ROBOR-ul ăsta? Mai ţineţi minte când se isterizau tefeliştii cum că economia e atât de dezastruos condusă de „ciuma roşie” încât ROBOR-ul creşte nebuneşte. Păi cum naiba creşte el aşa? Mulţi habar nu au că acest indice e media cu care băncile se împrumută una pe cealaltă. Cu alte cuvinte, el este rezultatul unor „negocieri” între structurile unui monopol. E ca şi cum doi măcelari care s-ar aproviziona de la acelaşi abator ar fi singurii comercianţi de carne dintr-o localitate, iar preţul cărnii s-ar stabili ca medie a preţului pe care-l fixează fiecare dintre ei. Aşadar, dacă aţi fi în locul măcelarilor, ce-aţi face ca să câştigaţi mai mulţi bani? E logic, aţi creşte preţul. Doar cine naiba să se bage între voi cunoscându-se că doar voi aveţi drept de comercializare a cărnii. La fel e şi cu băncile. Aşadar ce le spune Teodorovici? Că dacă tot au de gând să se mai joace de-a „mediul economic ostil” pe buzunarul românilor, asta se va lăsa cu impozite suplimentare şi cu un câştig din partea statului.

Acum că am înţeles, să mergem mai departe. Acelaşi Teodorovici spune că, în cazul în care ai cinci ani de cotizaţie la pilonul 2 vei putea să-ţi retragi banii. Wow, dar asta e nasol, spune marele analist al cacofoniilor în cascadă, Moses Găuran! Cum adică să-ţi scoţi banii, doar laşi fondul de pensii în aer? Păi vă daţi seama ce ticăloşie? Dacă aţi avea un fond de pensii v-ar conveni aşa ceva? Desigur, răspunsul este nu, dar, ca şi în cazul băncilor, e cazul să vă liniştiţi. Nu veţi putea avea NICIODATĂ un fond de pensii. Pentru că, din nou, e jocul unor şmecheri internaţionali. Adică, mai pe şleau e un monopol. Ce propune „ticălosul” de Teodorovici? Să le dea oamenilor libertatea să-şi retragă banii de-acolo. Eu unul sunt captiv la un asemenea fond de pensii. N-am ales să fiu alocat acolo, am cam fost luat cu japca. Pur şi simplu, NU VREAU SĂ CONTRIBUI CU BANII MEI la bunăstarea unor băieţi care nu fac nicio inginerie, dar se înfruptă din banii mei sub forma „comisionului de administrare”. Aş vrea să ies din jocul ăsta, iar Teodorovici îmi spune că pot s-o fac. Şi-atunci, unde e problema? În faptul că un monopol e obligat să mă lase în pace dacă EU DECID ASTA? Hai siktir, mă lăsaţi cu vraja?

Mai departe, aflăm că se mai pun ceva impozite la companiile energetice. Păi ce sunt aceste companii? La rândul lor sunt tot nişte monopoluri. Cine are exclusivitatea petrolului în această ţară? Petrom, cel vândut pe-o nimica toată OMV-ului. Dar gazul între cine se împarte? Din nou Petrom-ul şi parţial privatizatul Romgaz. Hopa, aici e deja boierie, e un duopol în care statul are o halcă atât de mare încât îi deranjează pe domnii „marea finanţă”. Teodorovici spune că plafonează preţul la gaze şi le mai bagă şi ceva impozit suplimentar. Păi e rău? Eu zic că nu, doar e imoral ca OMV-ul să tragă atât de mult din ţara asta. Aşadar, din nou constatăm că măsura e justă. Raţionamentul îl puteţi repeta şi-n ceea ce înseamnă electricitatea. Tot cam pe-acolo ne aflăm, dar cu ceva mai mulţi participanţi.

OK, deci ce avem aici? Un incomensurabil tupeu al unui ministru care taxează nişte monopoluri. Monopoluri care nu aparţin acestei ţări, ci unor entităţi străine. Prin intermediul acestor entităţi se retrag bani din ţară mai ceva decât tributul în vremea turcilor sau „datoriile de război” din vremea sovieticilor. Vi se mai pare rău? Gândiţi cu propriul creier, nu cu cel ticălos al propagandiştilor.

Bine, îmi va spune un propagandist, dar e bine că acum Bursa e în cădere? Pentru această întâmplare am două răspunsuri: în primul rând, bursa de la Bucureşti e orice altceva, numai bursă nu. E o construcţie artificială, impusă cu forcepsul, care nu are absolut nicio legătură cu economia. Firmele nu se împrumută de pe bursă, ci doar sunt „cotate”. Adică e o piaţă de schimb şi cam atât. În plus, dacă aţi fi făcut o analiză, aţi fi văzut că de foarte multă vreme acţiunile de pe piaţa noastră sunt supraevaluate. De ce e simplu: preţurile sunt artificial ţinute sus de cei care fac jocurile, anume băncile şi fondurile de pensii. Astfel, fondurile pot prezenta randamente mulţumitoare. Acum ceea ce se întâmplă e recursul la normalitate. Preţurile pică pentru că, până la urmă, cam asta se întâmplă la terminarea petrecerii. Realitatea iese la suprafaţă. În concluzie, aşa e, Bursa pică, dar pică pentru că oricum era în zone imaginare. Iar impozitele pe care le anunţă Teodorovici sunt doar nişte diminuări ale tributului. Asta în condiţiile în care ar fi de dorit stoparea jafului, iar ea se poate face doar prin naţionalizare.

P.S. Sunt sceptic că se va merge până la capăt. Propaganda şi-a flexat muşchii şi-o să înceapă tocarea. Iar pentru stoparea tocării nu m-ar mira ca PSD-ul să facă blat.

40 de comentarii:

  1. Au gresit însa la taxarea companiilor Telecom. Ele chiar investesc in infrastructură. Posibil să renunțe sau sa amane investițiile în 5G, lucru care o să însemne o pierdere atat pentru consumatori cât și pentru diverși subcontractări și producători de echipamente (Huawei, Ericsson,etc.)
    P.s. Nu credeam că o să apuc ziua în care o să văd banii din pilonul 2. Tot nu cred dar măcar acum am o mica speranță :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e nici o fericire tehnologia 5G. Vom fi, ca popor, subiectul unui nou experiment. Daca vreti sa vedeti efectele medicale asupra fiintelor vii ale folosirii acestei tehnologii, nu aveti decit sa cautati pe internet.

      Ștergere
    2. Daca nu ma insel, verificati si Dvs, Orange vinde pe zi mai mult ca Bursa. Aia care a ingrozit lumea cu caderea ei. Nu intarzaie nimic ca este politica EU si Comissia nu se impresioneaza cu articole in Piata Financiara 😜

      Ștergere
  2. de obicei ma scoti din sarite.
    dar acest articol e bun si la obiect.
    Felicitari!

    Vali

    RăspundețiȘtergere
  3. Exact la PS-ul scris de tine ma gandeam in dimineata asta.
    PSD a mai avut 1idei similare in ultimii 2 ani, dar de fiecare data s-au ***** pe ei dupa o mica presiune.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu am ramas uimit azi citind in presstiture romaneasca DOAR cum a cazut "bursa" de la Bucuresti, dar nici un cuvintel despre contextul global.
    Bursele s-au dus dracului PESTE TOT azi:
    https://trenduri.blogspot.com/2018/12/armaghedonul-financiar.html#comment-form
    Si mai urmeaza, eu pariez pe vineri :D , ca doar asa o fac baietii; sa fie 2 zile in care nu se mai poate face nimica.
    Nemernicii aia de la omv plangeau azi de grija "consumatorului" roman, ca ajunge ca acum 10 ani la o "piata reglementata".
    Foarte bine! Eu imi doresc pretul la gaze de acum 10 ani! De ce trebuie sa plateasca consumatorul roman gazele Romaniei ca sa-i ingrase pe bisnitatii astia ordinari?
    Scaderea actiunilor e de bine pana la urma si ajuta la ceva, la renationalizare :D
    Referitor la celalat scam, cel cu pensiile private; uite cam pe unde stau campionii :D
    https://www.zerohedge.com/news/2018-12-19/each-chicagoan-owes-140000-bail-out-chicago-pensions

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici eu nu-mi fac vreo iluzie că pesedeul este capabil să se contreze cu căpușele străine! Dar, măcar a lansat subiecte legitime de discuție care, sper eu, vor mai deschide ochii câtorva români.

    RăspundețiȘtergere
  6. ". Pur şi simplu, NU VREAU SĂ CONTRIBUI CU BANII MEI la bunăstarea unor băieţi care nu fac nicio inginerie, dar se înfruptă din banii mei sub forma „comisionului de administrare”. "
    Bineinteles ca stii si ca din contributiile catre stat se infrupta din TOT (100%) nu din "comision"...dar cand vrei sa arati ca esti roman verde si adevarat astea sunt detalii nesemnificative..

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumoasa analiza! Numai ca privesti situatia actuala ca si cand soarta ne-ar fi adus aici...PSD-ul prezentat ca salvator a fost la guvernare din 89! Ne salveaza PSD de ce a facut tot PSD? Evident ca au fost si altii, dar cu parlamentari si deputati "migratori" e foarte greu de tinut o socoteala. Nu e clar ca de la revolutie ne ducem tot in jos? Sa mai crezi ca partid/om vrea puterea ca sa faca bine romanilor e naivitate curata. Structurile sunt bine puse la punct , zabala e adanc infipta, hamurile sunt pe pozitie, greu sau imposibil de rupt. Cei de la putere sunt doar animalele ce primesc zabala si hamurile pentru o mana de boabe. Stiu ca stii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PSD a controlat Guvernarea doar in:
      -1990 -1996 - 6 ani
      -2000 -2004 - 4 ani
      In rest, chiar daca au fost la guvernare au facut figuratie in conditiile în care instituţiile de forţă au fost în mâna altora, iar tartorii din capul tării şi-au făcut de cap.
      - 1996-2000 guvernarea CDR + Emil Constantinescu au pus bazele privatizării în masă(vezi că strategia pt. privatizarea Petrom tot atunci s-a semnat)
      - 2004-2014 perioada de dictatură băsescu, sper că nu vrei spune că şi-a făcut PSD-ul de cap atunci...
      - 2014 - prezent tirania plăvanului imbecil.
      De acord totuşi cu ideea că toţi sunt ticăloşi.

      Ștergere
  8. Și ce o să facă romanasul cu banii de la pensie? O să-i bea cheltuie rapid că el habar nu are să investească. Și o să se trezească la 60 de ani că nu are ce pune in gura.
    Cel puțin o sa le mulțumească guvernanților că a avut libertatea de a alege.

    Viitorul suna bine!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred ca este o ,,amenintare", in genul : inca (subliniez inca) suntem la putere, vom prelua conducerea Parlamentului UE, vedeti ce va putem face ? Nu stiu care e miza ....cerinta. ramanerea la putere ? Neamestecul in afacerile personale (cu DNA s.a.m.d.) ?
    Nu exista conducatori alesi. Toti au pupat inelul Vicontelui pentru a fi la putere. Partidele politice sunt un mare fas

    RăspundețiȘtergere
  10. Cateva intrebari, la care, daca binevoiti sa imi raspundeti, as aprecia eliminarea reflexelor retorice pro PSD. Adica ma intereseaza judecata dvs strict economica:
    - Fondul de pensii: daca multi oameni isi vor retrage banii de la fondul de pensii, nu se va reflecta asta in inflatie?
    - Energie: daca anumite companii energetice nu vor mai vrea sa "joace" in conditiile astea, nu ar putea fi cumva afectate: 1) investitiile in domeniul exploatarii (gaze naturale / Marea Neagra etc); 2) nu creste dependenta de gazul rusesc, care e "prietenos"... pana nu mai e? 3) daca se va ajunge la o subventionare masiva a pretului la energie, nu va fi afectata (prin supra-taxare) tot patura de mijloc, reprezentata de angajati / mici patroni etc - adica singura care contribuie net la economia tarii?
    - "Taxa pe lacomie" si taxa telecom" nu vor afecta (prin mecanismul "natural" de protejare a profiturilor, pe care il vor pune in functiune toate entitatile economice vizate): angajatii respectivelor companii (disponibilizari), contractori si angajatii lor (plati intarziate, reducerea valorii contractelor / negocieri mult mai dure si scaderea fee-urilor etc) precum si alti agenti economici, "cu manta"?
    - Banci: cine este "Vicontele"?

    In fine, cum ziceam, as aprecia mult daca ati formula niste raspunsuri la obiect. Si, daca imi permiteti, o observatie din creierul meu spalat de "propagandisti": cred ca in acest moment baietii de la butoane se joaca cu o jucarie foarte complexa, in care fiecare parghie antreneaza efecte extrem de complicate si cu rezultate greu de anticipat... Mie, unul, nu mi se pare ca oamenii aia stiu ce fac. Sper din toata inima sa ma insel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. a. E greu de estimat direcţia în care se vor duce acei bani. Calculele cred că sunt făcute astfel încât plusul de lichiditate care intră pe piaţă să compenseze posibilul boicot pe care-l vor face băncile.
      b. Sunt sceptic asupra faptului că nu vor mai vrea să joace. Aşa au spus şi când s-a mărit nivelul de taxare în Marea Neagră şi nu văd că s-a retras coneva. Nici acum nu se va întâmpla nimic. Punctual acum:
      1. Dacă nu se dezvolta exploatările din Marea Neagră e în avantajul nostru. Gazele de-acolo nu fug, iar tendinţa preţurilor la hidrocarburi este clar de creştere, nu de scădere. Rămân acolo, înseamnă mai mulţi bani în viitor.
      2. Atâta timp cât gazul rusesc e similar ca preţ, nu văd de ce-am exploata noi gazele autohtone. Am spus-o în mai multe rânduri: din punctul de vedere al resurselor ar trebui să ne comportăm ca atunci când nu le-am avea. Oricum lăsăm urmaşilor noştri numai datorii şi belele...
      3. Nu. Din contră. Mai mult, companiile energetice vor fi impulsionate să fie solidare cu clasa de mijloc în ceea ce priveşte plăţile către Buget.
      - Taxa pe lăcomie şi cea telecom nu au cum să afecteze consumatorii pt. că orice creştere a preţurilor este penalizată de o creştere şi mai mare a datoriilor către stat. Cleştele fiscal găsit e foarte deştept.
      - Mi-e teamă că am spus cam totul. Dacă nu-ţi spune nimic titlul nobiliar, las-o baltă că oricum nu e nicio mare treabă. Îţi încarci inutil mintea cu un alt nume...

      Ștergere
  11. Evanghelistii pietei libere prezentau ca dereglementarea pietei de energie o sa scada preturile si consumatorii vor avea de ales. Rezultatul a fost ca au aparut o serie de intermediari privati artificiali care plimba niste hartii intre ei si cresc pretul. Pare un fapt minor dar energia aia scumpa afecteaza pretul tuturor activitatilor si deci implicit pretul produselor romanesti. Incepand de la software pana la nasturi si paine.

    Acum nu mai vb nimeni de scaderea pretului datorat pietei libere ?!
    Normal ca nu, piata a fost ocupata profitul e marcat :))

    Toata lumea sufera ca nu se fac spitale in loc de catedrale... dar cand ca nu se fac spitale ca redeventele sunt infime nu e problema. Scuza e ca zacamintele sunt proaste sa fim multumiti ca se "chinuie" OMV cu ele cu profit de 1mld pe an. Daca noua taxa face viata grea pentru OMV sa vanda ca sa nu se mai chinuie! Ca luam nimic de la ei sau de la altii e tot aia.

    Taxele sunt o vrajeala... probabil e o miscare sa ii ofere lui Dragnea niste atuuri in negocieri. Mai primesc si ai lui niste sinecuri actionariate mai scade presiunea sa furnizeze rezultate in partid.

    RăspundețiȘtergere
  12. Vicontele, cît e el de viconte, se duce apoi și dă socoteală Baronului, care nu catadicsește să se frece de toți podgorenii de pe moșiile sale.

    RăspundețiȘtergere
  13. Naționalizarea, pe cît de imposibilă, pe atît de inevitabilă, a început. Într-o formă nouă, în etape și, mai ales, nu doar în plan economic. Plan în care, oricum, lucrurile s-au schimbat și conceptual și în privința modului în care poți să-ți exerciți atributul de proprietar. Sper că, după... chiar secole, oamenii cu frică de Dumnezeu au ami învățat cîte ceva și nu se vor lăsa fie jupuiți, fie uciși.

    Cînd scriu naționalizare nu mă gîndesc doar la România.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu s-a schimbat nimic. Nimeni nu contestă dreptul proprietarului de a lua decizii, indiferent de forma de guvernare sau forma de proprietate. Vrei decizia! Atunci obligatoriu trebuie să fi proprietar.
      Naționalizarea nu înseamnă neapărat luarea cu japca din perioada comuniștilor. Când Ungaria a intrat în UE și ei i s-a pus condiția să înstrăineze MOL. A fost cumpărată de aceeași OMV. După câțiva ani Ungaria a cumpărat de la OMV compania MOL. Asta se numește tot naționalizare (mai corect ar fi renaționalizare).
      Oricum, în ceea ce privește utilitățile publice, tendința actuală este eliminarea privatului din administrație, deciziile să fie ale beneficiarilor adică ale populației deservite. Aruncă doar un ochi pe www.remunicipalisation.org și o să capeți o nouă perspectivă de a vedea lucrurile, dacă cumva nu o aveai deja!

      Ștergere
    2. Nu e atît de simplu. Proprietatea prin intermediul unei companii de stat nu conferă un statut egal cu al corporațiilor multinaționale. Cu atît mai puțin unor companii de stat din țări vasale. Emanciparea economică merge oricum mână în mână cu emanciparea politică. Mai degrabă aici contează acțiunile lui Orban. Sau pot conta. Fără un aparat de stat fidel națiunii respective vei fi sabotat la orice pas. Chiar și cu unul fidel lupta cu capitalul transnațional va fi cruntă.

      Orban reușește să coaguleze sentimentul național ungar, mobilizîndu-l împotriva principalului dușman - comunitarismul ueist. De aici, din conștiința trează, poate rezulta un succes și în plan economic, dar lupta nu va înceta niciodată, iar curentele politice sunt labile. Voința de a rezista ca națiune trebuie cultivată continuu, partea economică e cumva subordonată, mica proprietate individuală de altădată nu mai conferă nici suficientă forță și nici o inerentă educație într-un anumit spirit, comunitățile profesionale au murit, comunitățile sătești dispar, respectul față de credință și de autenticitate la fel, lumea contemporană e deja profund viciată așa că, place sau nu, trebuie descoperite modalități noi de a-ți exercita suveranitatea economică și de a o împăca cu libertatea individuală. Un proces mult mai complicat decît, mă tem, pare să fie capabil cetățeanul mediu actual să asimileze, presupunînd că va fi pus în fața unui concept suficient de solid construit (existența căruia nu apare deloc ca un fapt evident).
      Naționalizarea fără despăgubiri de la jefuitori nu poate fi condamnabilă, doar că trebuie să nu-ți fie frică de consecințele posibile, tagma răpitoarelor fiind una unită. Răscumpărările - de fapt ăsta e termenul corect, plătești un gangster care te are cu ceva la mână - nu sunt o garanție că vei fi lăsat în pace, depinde de conjunctură și de interese, inclusiv unele neeconomice.

      Ștergere
  14. prima problema: "Dar, hopa, aici e un mare „DAR”: chiar dacă aţi vrea să vă faceţi bancă n-aţi putea. Presupunând că aţi avea banii(care, teoretic, nu-s foarte mulţi), înainte de a primi licenţa"

    Depinde de motivele pentru care vrei cu adevarat sa-ti deschizi o banca.
    - Daca vrei sa desfasori operatiuni bancare, ai dreptate, exista monopol.
    - Daca vrei sa dai bani cu inprumut, exista si varianta IFN-urilor de care s-a umplut Romania (si nu numai)
    - Daca vrei sa vinzi pe credit, uita-te la ce fac cei cu resurse din sectorul de constructii/imobiliar care construiesc pe banii lor si apoi vind in rate utilizatorului final fara banci sau intermedieri cu banca.

    Sa nu mai vorbim despre faptul ca sunt mai mult tipuri de banci:
    https://www.thebalance.com/types-of-banks-315214

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bănci înseamnă „bişniţă şi producţie de bani”, adică iau X bani de la tine şi, în funcţie de factorul de multiplicare, pot da credite de (x * Factor_multiplicare) bani. IFN, credit la dezvoltator sau credit comercial înseamnă că-ţi pui la bătaie propriile resurse financiare si-atât. Banca, la un capital social infim, manipulează sume imense, în funcţie de depozitele atrase. Aici e dezavantajul.

      Ștergere
    2. confunzi "institutia bancara" care este un lucru, cu "rezerva fractionara" care este alt lucru.
      bancile au fost bine-merci timp de secole. totul s-a dus dracului incepand cu anii 1970 cand s-a renuntat total la acoperirea cu aur a monedei si s-a trecut la printatul de bani fara acoperire. asta este ceea ce iti da "bisnita si productia de bani" si tot asta este ceea ce-i avantajeaza pe cei care pot face acest lucru.

      Ștergere
    3. Nu confund absolut nimic. Instituţia bancară lucrează în setup-ul rezervei fracţionare, fiind capabilă să producă bani, adică să folosească pârgii financiare inaccesibile oricărui alt agent economic.
      Acoperirea în aur nu e un panaceu, dovadă fiind criza din 1929. În ceea ce priveşte anii 70, s-a renunţat la acoperirea în aur tocmai din cauză că sistemul financiar devenise imposibil de peticit. Problema e că acoperirea în aur nu a putut preveni desprinderea de la real şi trecerea la „imaginar”.

      Ștergere
    4. Decuplarea din 70 a fost un progres natural al sistemului.

      Acoperirea in aur devenise prea rigida in fata nevoile din ce in ce mai mari ale pietelor. Actorii globali cand simt ca resursele devin limitate au tendinta sa devina violenti pentru a isi prezerva viitorul. Criza din 29 a fost urmata de razboiul din 40.

      Problema e ca crearea banilor a incaput pe mana unor privati nenumiti de nimeni dar acceptati de toti :)) Vapoarele de bani create ulterior i-au fortat pe baietii destepti sa intinda navoadele sa prinda cat mai multi din ei. Asa a explodat industria financiara in care nimeni nu face nimic util doar vaneaza bani multi si foarte multi...

      Ștergere
    5. Murray N. Rothbard: "Ce le-a făcut Statul banilor noştri?"
      https://mises.ro/233/ce-le-a-facut-statul-banilor-notri

      Ștergere
  15. a doua problema: "Eu unul sunt captiv la un asemenea fond de pensii. N-am ales să fiu alocat acolo, am cam fost luat cu japca. Pur şi simplu, NU VREAU SĂ CONTRIBUI CU BANII MEI"

    CCine te pune sa lucrezi ca angajat si sa "contribui"?
    FFie ca este la stat, fie ca este la privat, tot monopul si tot japca este!

    PParca spuneai ca esti patron. De ce iti dai slariu in Romania in loc sa-ti faci o firma intr-o locatie "prietenoasa" din punct de vedere al taxelor si mai ales al incasarii de dividende, cu care sa prestezi niste servicii de management, matketing, IT, consultanta, etc, in asa fel incat sa nu stai la mana ANAF-ului si sa alimentezi toate schemele Ponzi falite de stat si monopolurile private?

    PPersonal am lucrat foarte putin timp ca angajat, si cam 1.5 ani pentru altul. Apoi doar independent si doar pentru mine. Cert este ca inca din primele 3-4 luni de la angajare am observat ca aveam colegi de birou care isi incasau "salariul" PE FIRMA, nu ca angajat cu contract/carte de munca. Nici unul dintre ei nu "contribuia" la toate schemele Ponzi falite de stat, cu atat mai mult pentru pensie.

    LLa vremea respectiva isi bagau banii in apartamente ACHIZITIONATE PE FIRMA. Faceau acest lucru din cateva motive bine definite pentru ei la vremea respectiva:
    -- pentru a diminua profitul pe SRL si a nu plati taxe si impozite
    -- pentru a-si mari veniturile prin incasare de chirii
    -- pentru a pastra valoarea banilor, fie pentru a strange "avere" pentru pensie, fie pentru a acumula "capital" in vederea deschiderii unei afaceri in viitor.
    MMulti dintre ei au ajuns bine si foarte bine astazi. Cativa s-au apucat de afaceri si de cheltuieli "de fite" cu distractii scumpe, masini si motociclete de lux, etc si s-au dus in cap pierzand totul.

    TTrezirea mea a avut loc in momentul in care unul dintre colegii mei cu SRL si-a achizitionat o masina noua si se pregatea sa-si recupereze TVA-ul. Pe langa faptul ca avea portofelul doldora ce bonuri de benzina pentru decontat. Si eu i-am dat cateva de la mine.

    PPentru ca nu intelegeam prea multe chestii la vremea respectiva, m-am dus DE URGENTA si m-am inscris la un curs de 3 luni de contabilitate primara, si mai tarziu la unul de "inspector resurse umane".
    CCand am inteles ca singurul meu "activ" care imi asigura un "flux de numerar" este salariul meu din care altii se servesc inaintea mea prin impozite pe venit, "contributii", impozite pe consum (tva, accize, accize la accize, taxe de "timbru", etc) si cand mi-am dat seama ca nu voi putea realiza prea multe chestii in felul acesta, pentru ca nu poti ajunge independent financiar sau avut/bogat cand cineva ITI FURA 80% DIN VENITURI, am realizat ca sunt nimic altceva decat SCLAV MODERN, m-am umplut de nervi si AM LUAT FOC.
    AAm ajuns la concluzia ca MAI BINE MOR, DECAT SA LE PLATESC ALTORA CEVA DIN MUNCA MEA!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a plăcut să fiu corect, chiar dacă am lucrat în medii ostile. De-aia îmi plătesc salariu corect, ca la carte, în conformitate cu legislaţia.
      Acum fiecare legislaţie e cu stupizeniile şi imbecilităţile ei. La nemţi te căpăcesc ăia pe unde te prind, olandezii te lasă în pace atâta timp cât le aduci bani în ţară. Dacă s-au prins că-i „exporţi” se pun pe tine ca hultanii. La spanioli m-au rupt: impozit pe profit între 30 şi 45%, contribuţia la pensie 40% din venit, taxă IPRF care ajunge la aprox 10% din venit, asigurare profesională s.a.m.d. Când îi aud pe analfabeţii ăştia că se plâng că-n România e nasol îmi vine să fac pe mine de râs.

      Ștergere
    2. "La spanioli m-au rupt: impozit pe profit între 30 şi 45%, contribuţia la pensie 40% din venit, taxă IPRF care ajunge la aprox 10% din venit, asigurare profesională s.a.m.d."

      Fă o simplă adunare de cl. a 4-a, constată că atinge 100 și refă lăudăroșeniile astea (cum că ai lucrat cu străinii dar nu spălând veceuri) că e prea de tot

      Ștergere
    3. 100% corect si 100% in conformitate cu legea este si sa nu-ti iei nici un salariu si sa traiesti doar din dividende, sau sa incasesi bani pe (alta) firma fie ca este inregistrata in RO, fie in EU si chiar in afara ei. Nu exista nici o lege care sa-ti interzica asa ceva.

      _____
      Eu am avut mai mult "noroc" decat tine in tarile din afara, pentru niste motive foarte simple:
      1. nici o data nu deschid/cumpar firme de capul meu fara sa apelez la profesionisti, in general firme de avocatura + contabilitate specializate pe fiscalitate. O cheltuiala de cateva mii de euro pe langa faptul ca te poate scapa de diverse belele, poate face minuni in privinta profiturilor.

      2. nici o data nu deschid/cumpar firme in nume personal, adica pe persoana fizica. totate firmele mele au "actionariat juridic" alta firma din alta parte sau o fundatie non profit. In felul acesta scap de abuzurile socialistilor care iti vor si pielea de pe tine, cat si de abuzurile autoritatilor cu apucaturi de "hultani", In momentul in care ve vin ceva idei prin cap, doar se uita la actionariat si inteleg imediat ca totul se poate trensforma intr-un scandal international, pentru ca abuzurile nu vor fi rezolvate "la ei in curte" unde sunt ei jmekeri, ci in tribunalele internationale cu avocati internationali.
      Pe imbecilii aia de spanioli si de olandezi i-am sarit, dar afacerile mele din Uk, aveau actionariat in Gibraltar sau in Insula Man, care la randul lor aveau actionariat o fundatie non profit in Panama.
      Cat despre nemti, ia vezi tu ce actionariat are baiatul asta care detine Lidl si Kaufland. Nu de altceva, dar vorbim de niste miliarde bune. Asta pe langa faptul ca plimba pe hartie marfurile prin Cipru, Luxemburg, Monaco, sau pe oriunde altundeva ca sa lase profitul acolo.
      https://en.wikipedia.org/wiki/Schwarz_Gruppe

      3. nici o data nu deschid/cumpar firme cu bani personali, din propriul buzunar, ci cu bani de la "compania mama" sau de la o "entitate juridica terta", care percepe dobanzi colosale pentru imprumutul respectiv. minim 1000%

      4. nici o data nu manageriez, administrez, marketez, IT-uiesc, etc o companie din interiorul unei companii aflata in tara respectiva, ci prin intermediul unor terte companii aflate oriunde am eu chef sa le inregistrez. Tot in acelasi fel procedez si cu utilajele de productie care sunt detinute de o terta companie care percepe chirie lunara pentru ele.

      5. daca este nevoie, atunci structurezi afacerea sub forma de holding. Depinde cum ma sfatuiesc avocatii care imi infiinteaza firma. Pentru asta ii platesc pana la urma.

      Toate aceste chestiuni sunt 100% legale si nu au ce sa faca.

      Vreu sa vad si eu cum iti vor interzice tie olandezii sau spaniolii sa-ti tai o factura pentru management in Cipru, sau pentru servicii IT in Romania, sau pentru orice altceva in orice alta tara. Nu este absolut nici o "inginerie financiara" si nici o "evaziune fiscala".
      Atat firma din Cipru cat si cea din Romania sunt 100% legale si respecta atat legislatia din tarile de origine cat si legislatia UE si cea internationala.

      Au ceva de comentat pe tema asta? Bun. Ne vedem la proces in instante internationale!
      Vor sa-mi interzica sa detin afaceri / active / proprietati pe teritoriul tarilor lor? Bun. Ne vedem la proces in instante internationale!
      Vor sa-mi impuna sa incasez dividende sau diverse venituri, inclusiv salariale, pe teritoriul tarilor lor ca sa ma rupa cu bolsevisme? Bun. Ne vedem la proces in instante internationale!

      Imi inregistrez afaceri unde vreu eu si incasez venituri/dividende tot unde vreu eu si pe orice forma juridica sau fizica imi convine mie, nu unde le convine lor si unde ma transforma in vaca de muls. La orice fel de idee le trece prin cap pe tema asta, solutia mea este simpla: PAC LA RAZBOIUL!
      LE DORESC SUCCES SA DEMONSTREZE CA CEEA CE FAC ESTE ILEGAL.

      Ștergere
    4. @cezar, ţi-am publicat comentariul doar ca exemplu pentru cititorii mei de analfabetism fiscal. Proştii ăştia ca tine, #rezistenţi şi incapabili să înţeleagă noţiuni de bază sunt masa de manevră prin intermediul cărora este condusă ţara asta. Marş la alfabetizare, prostule!

      Ștergere
    5. E f ok, cu o singura conditie... fara pretentii de infrastructura spitale sau altele. Adica catedrala e chiar un bonus binevenit.

      Ștergere
  16. a treia problema: "bursa de la Bucureşti e orice altceva, numai bursă nu. E o construcţie artificială, impusă cu forcepsul, care nu are absolut nicio legătură cu economia. Firmele nu se împrumută de pe bursă, ci doar sunt „cotate”."

    De ce ar vrea cineva sa investeasca in afacerea altuia si nu in a lui personala?

    Sa presupunem ca cineva are 60.000 de euro, adica costul unui apartament prin programul Prima Casa. Ai cel putin trei variante de investit:
    1. cumperi actiuni la Bursa, adica investesti in afacerea altuia, afacere in care nu ai absolut nici un control si nici certitudinea ca ai sa incasezi ceva, sau chiar sa-ti recuperezi banii investiti

    2. cumperi un apartament pe care il detii in mod integral, asupra caruia ai control absolut si care iti aduce un beneficiu direct daca locuiesti in el sau un venit lunar mic si destul de sigur daca il inchiriezi

    3. cumperi/deschizi 1-2 afaceri mici si usor de administrat la colt de strada, asupra carora deti control absolut si care iti pot aduce un venit real de cateva mii de euro pe luna, venit cu care poti face absolut orice: sa-ti dezvolti/extinzi afacerea, sa cumperi apartamente pentru locuit/inchiriat sau, varianta cea mai proasta, pur si simplu pentru cheltuit.

    Investitiile la Bursa sunt pentru investitori de top cu vagoane de capital, gen Warren Buffet care se duce cu VAGOANE DE BANI si prin intermediul Berkshire Hathaway achizitioneaza HALCI IMPORTANTE DIN COMPANII GIGANT de genul Coca-Cola Company, achizitii in urma caroara devine (big) "shareholder" si are loc la masa in care se da cu pumnul si la care se decide soarta companiei: board of directors. Cu alte cuvinte, nu cumpara doar actiuni, CUMPARA CONTROL.

    Si acum cel mai important lucru pentru cei care au de gand sa investeasca la Bursa in Romania: ca sa aflati pe ce lume traiti si ce riscuri aveti de gand sa va asumati, cititi cartea scrisa de "brokerul fugar" Cristian Sima. S-ar putrea sa aveti niste revelatii:
    "Cum cel mai important lucru pe care l-am trait este chiar scrierea acestei carti, am agatat pe firul genezei "Marii Spovedanii” tot ceea ce mi s-a parut mai relevant pentru a descrie Sistemul, papusarii lui si cauzele care au dus la instaurarea sa. Nu am uitat nimic din ceea ce am facut si vreau ca macar generatiile viitoare sa invete ceva din experienta mea."

    http://www.elefant.ro/carti/carte/biografii-si-memorii/memorii-si-jurnale/marea-spovedanie-a-brokerului-fugar-245827.html

    Pentru cei care inca nu au aflat, cateva vorbulite de la Sima despre banca centrala, banci, rezerva fractionara si "mecanismul imprumutului".
    https://www.youtube.com/watch?v=bO7oz4rMBZA

    RăspundețiȘtergere
  17. Trăitorul doar din dividende ar face bine să-i aprindă o lumânare lui Ceaușescu! Noroc că a construit nefericitul ăla spitale, că altminteri îl năștea mă-sa în cada din baie și-i tăia ombilicul cu cuțitul de tăiat legume!

    RăspundețiȘtergere
  18. E bine ca scapa Udrea? Dreptate pana la capat! Sau mucles ca de obicei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scapa toti. Romania e tara hotilor manipulatori si a fraierilor.

      Ștergere
  19. Da e just si corect! Dar e un pic cam tarziu pentru diminuarea tributului! Aceste monopoluri sunt destul de adanc implementate in societatea noastra si foarte stabile ! Sa ne aratam doar dintisorii e cam periculos ! Imi e teama de ce spuneai ca vom sta cu coada intre picioare in continuare asteptand cat va binevoi VICONTELE sa ne dea ! Iar gestul nu va trece neobservat si va fi un pic cam dureros pentru noi !

    RăspundețiȘtergere
  20. partea 1
    "Buna dimineata Soare!"
    Idiotul mioritic, idiot si marxist ratat s-a nascut, tot idiot si marxist ratat moare.

    Ce nu se intreaba toti idiotii astia ratati ce o ard in elucubratii de genul "Modul în care acționează multinaționalele a deranjat Comisia Europeană prin faptul ca, diminuând masa impozabila a veniturilor, statele membre nu au colectat impozite, au crescut deficite și mai ales s-au împrumutat, crescând datoriile publice." sunt trei chestiuni foarte simple:
    1. DE CE TOTI platitorii de taxe isi diminueaza profitul, iar aia care pot, exporta si isi protejeaza capitalul?

    2. CINE pune mana pe banii incasati si CE FACE CU EI?
    DE CE CRESC DEFICITELE SI DATORIILE PUBLICE?
    (Bechtel, EADS + Microsoft, Hexi Pharma, drumuri si autostrazi care se prabusesc la o luna de la infiintare, datacentere de sute de milioane de euro gen SIUI (din cadrul CNAS) care nu au functionat nici o data, etc. la care se adauga institutii, functii si slujbe inventate, privilegii nemeritate, salarii, prime, diurne si pensii speciale, etc la care se mai adauga pomenile electorale si "asistenta sociala" pentru tot felul de putori si trantori care ii voteaza, misca vreun neuron prin capul cuiva?)

    3. DE CE SE MUTA DIN UE SEDIILE FIRMELOR prin UAE, Caraibe, Singapore etc si DE CE SE MUTA PRODUCTIA PRIN ASIA, incepand cu Asia de S-E(Filipine, Indonezia, Malaezia, Tailanda, etc) si terminand cu Vietnam, China sau Corea?Daca aduni totalitatea taxelor, impozitelor, accizelor, tva-ul, etc. la companii sari lejer de 60% iar la persoane fizice ajungi la ~80%? O fi bine, o fi rau, ca cineva sa-ti fure peste 30 de ani de munca din cei peste 40 de ani pe care ar trebui sa-i muncesti pana ajungi la varsta pensionarii?
    Totul in numele "datoriei fata de tara", al "egalitatii" si al unor elucubratii de genul "contract social", evident.
    Traiasca Socialismul si Uniunea Europeana Multilateral Subdezvoltata si Supra Taxata!

    https://bit.ly/2BWIFRJ

    hahaha!
    Sa mori de ras si mai multe nu!

    RăspundețiȘtergere
  21. partea 2
    Sper ca nu ati sarit peste afirmatia (foarte importanta de altfel): "Ca să încep o să spun că aceste companii multinaționale, peste tot în UE ACȚIONEAZĂ PERFECT LEGAL, raportat la legislația fiscală din statul membru."

    _____
    Sper ca exista discernamant cand se aduc drept "dovezi" elucubratii conspirationist - idiotico - marxiste de genul: "După ce securizeaza politica fiscala dintr-o țară(influențând inclusiv numirea guvernelor sau a unor miniștri) totul devine perfect normal și în limitele legii"

    _____
    Se pare ca marxistii astia super idioti si ratati, au fetisuri cu Cipru sau cu Panama. Bat campii cu "orasele" din Olana sau Luxemburg desi ASTA ESTE POLITICA LA NIVEL DE INTREGA TARA SI DE STAT, in conditiile in care insusi Jean-Claude Juncker pe vremea cand era Ministru de Finante in Luxemburg a acordat o gramada de "facilitati fiscale" prin care corporatii multinationale inregistrate in Luxemburg plateau impoxit pe profit de 1%. Contra spagi babane, evident.
    Nu e gteu de aflat cum stau lucrurile in realitate. O simpla cautare dupa termeni de genul "jean-claude juncker facility tax evasion for corporations registered to luxembourg" si mai ales dupa "luxembourg leaks" lamureste lucrurile.

    Aaaaa, si inca ceva. De ce ar "fugi" corporatiile multinationale in Panama, cand pot face exact acelasi lucru in cel mai mare paradis fiscal din UE si al doilea din lume (dupa SUA) care este... GERMANIA?
    Ia sa ne uitam noi si sa vedem ce actionariat si unde este iregistrat, are baiatul asta ce misca vreo 80 de miliarde de euro pe an?
    https://en.wikipedia.org/wiki/Schwarz_Gruppe

    hahaha!
    Le doresc succes sa-l impoziteze exact acolo unde face profitul, in frunte cu locul de bastina, de rezidenta si de actionariat corporatist: GERMANIA.
    hahaha! again!

    RăspundețiȘtergere
  22. partea 3
    Ghici de ce idiotul care a scris articolul este sarac?
    Pai spune cu gurita lui cu ce isi ocupa timpul: "Am stat cam 15 minute sa analizez fiecare firma. Deci numai 1500 de minute, adica 25 de ore, mi-a luat sa imi fac analizele si cercetarea. Sa verific cat e procentul din cifra de afaceri pe care l-au declarat ca PROFIT pe 2017. Sa calculez ca un chinez cat au castigat companiile... Am scris acest text extrem de lung in decurs de alte 16 de ore, impartite in Ajun, in seara de Craciun si in a doua zi de Craciun, ca sa nu imi neglijez familia si sa si dorm."

    Un om inteligent si normal la cap nu-si pierde timpul cu asa ceva si își vede de viata lui, fara sa-l f*ta grija de ce fac altii.
    Succesul in viata este dat de deciziile bune sau rele (in cazul de fata) pe care fiecare om le ia pentru el si pentru viitorul lui. Unii oameni sunt capabili sa ia decizii bune, altii pentru ca iau decizii super proaste, ca de ex. sa devina "jurnalisti de investigatii" sau "economisti", evident ca sunt muritori de foame si 100% marxisti frustrati.

    Altfel spus, viata este ca o scara cu multe trepte.
    Unii le urca, altii le spala.
    Societatea are nevoie si de unii si de altii.

    Apropo... nu e hilar faptul ca toti scolitii si educatii astia plini de diplome si de titluri se duc cu cv-ul in mana la unul ca Gigi Becali sa-i angajeze? Tot asa vor proceda si copii lor cu copiii lui Gigi si vor striga in gura mare cum "ii fura pe ei corporatiile" si cum viata nu e corecta. A zis cineva ca viata este corecta?
    In loc sa devii un nou Don Quixote si sa te lupti cu sistemul, poate ar trebui sa intelegi cum este sistemul structurat, cum functioneaza si sa-l folosesti in folosul tau exact asa cum fac si altii. In foarte multe cazuri, un banal curs de contabilitate de 2-3 luni poate face minuni.

    Feriti-va de măgăruș!
    Pardon, de marxisti!

    RăspundețiȘtergere
  23. Ernst Wolff Die Krise am Horizont, Zehn Jahre nach der Finanzkrise-Keines der Probleme gelöst
    https://www.youtube.com/watch?v=NKhbD-WKA6k

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)