Epoca „profeților cretini”

Am cunoscut la viața mea ceva oameni superiori din punct de vedere spiritual. Suficienți cât să-mi dau seama fără efort când e vorba de un fenomen real și când e vorba de o înșelătorie. Mă rog, din punctul meu de vedere, nu-ți trebuie întâlniri de acest tip pentru a identifica șarlatanii și nebunii. Doar puțină rațiune și picioarele pe pământ. 

Istoria ne-a arătat mereu falși profeți, falși oameni sfinți, falși „aleși”. Să vă înșir câteva nume pe care, cel mai probabil, nu le-ați auzit până acum: Iuda Macabeul(„Ciocanul”), Simon bar Kochba, Iuda Galileeanul, „Egipteanul”, David Alroy, Sabbatai Zevi, Jacob Frank etc. Vă vine să credeți sau nu, acești oameni au fost considerați, în vremea lor, eliberatori ai evreilor, întruchiparea lui Mesia pe care-l așteptau. „Egipteanul”, personaj menționat și de istoricul Flavius Josephus, a adunat mii de adepți pe Muntele Măslinilor, promițând că zidurile Ierusalimului vor cădea la comanda sa, similar cu zidurile Ierihonului. Acum zâmbim în fața unor astfel de enormități, dar oamenii de pe vremea aceea îl vedeau cu alți ochi.

Sabbatai Zevi a fost cel mai influent pretendent la titlul de Mesia de după antichitate. În 1666, mișcarea sa s-a răspândit în toată Europa și Orientul Mijlociu. Întreaga lume evreiască a fost zguduită de personalitatea sa. S-a apucat să meargă spre Ierusalim pentru a se stabili acolo pentru o transformare radicală, până când a fost pus de sultanul otoman să aleagă între moarte și convertire. A ales convertirea la Islam, provocând o criză spirituală uriașă în comunitățile evreiești. Jacob Frank din Polonia a susținut că este reîncarnarea lui Sabbatai Zevi, iar „frankismul”, mișcarea sa, extrem de radicală și controversată, a culminat cu convertirea colectivă a adepților săi la catolicism. Povestea legată de cei doi este ceva mai lungă și fascinantă, practic necunoscută până în prezent, chiar dacă ne lovește sau ne-a lovit. Dacă vreți să o aflați, dați-mi de știre și-mi voi face timp să v-o spun.

De ce v-am făcut „tura istorică”? Pentru a înțelege că, de-a lungul timpului, omul a fost tributar unui mod superficial de gândire care a condus la tragedii. Iar raportarea doar la iudism am făcut-o pentru că, din nou, conducătorii Israelului și infiltrații de prin executivul american îi împing pe locuitorii de-acolo spre un nou dezastru. 

Poate credeți că toată nebunia din Iran are drept cauză principală așa-zisul program nuclear al lor. E fals și am arătat în mai multe rânduri minciuna. Realitatea de fapt e alta și are legătură cu nebunia unora de a crede că „interpretează profețiile” în timp ce alții - și mai nebuni din punctul meu de vedere - pun asta în aplicare. Știm bine că rabinul Menachem Mendel Schneerson i-a spus lui Netanyahu „să grăbească venirea lui Mesia”. Aici avem de-a face cu acel „stil tranzacțional” evreiesc, pe care unii dintre reprezentanții comunității îl consideră adaptabil inclusiv în ceea ce privește interacțiunea cu Dumnezeu. 

Păcălirea legilor religioase(halakha în tradiția lor) face de secole deliciul celor care aud „tehnicile” de tranzacționare cu Dumnezeu. De exemplu Eruv-ul sau „păcălirea Sabat-ului”. Legea spune că de sabat nu ai voie să mergi mai mult de aproximativ un kilometru în jurul casei. Dar, dacă în ziua anterioară pui o porție de mâncare(sau, în interpretări populare, obiecte personale precum pantofii) la marginea distanței maxime, locul respectiv devine simbolic „casa ta”. Astfel, distanța de un kilometru se calculează de la noul punct, permițându-ți să mergi dublu. Alt element tranzacțional și de-a dreptul hazliu constă în schimbarea numelui unei persoane bolnave pentru a păcăli îngerul morții. Astfel, celui în suferință i se dă numele Chaim(Viață) sau Alter(Bătrân) astfel încât, atunci când vine îngerul morții și-l caută pe Ștrul, familia să poată răspunde: „Nu-l știm pe Ștrul, aici locuiește Alter”. Sau, dacă nu întreabă, dă ochi cu Chaim(viața) și așa este păcălit. Chiar dacă par hazlii, astfel de elemente formează anumite automatisme mentale care sunt vizibile cu ochiul liber.

Istoric, până în prima jumătate a secolului XX, visul oricărui evreu era să aibă o țară a sa. Iată că, după ce i s-a îndeplinit, unii lideri religioși sau politici au pus pe tapet următorul ideal: reconstrucția Templului. Acum, pentru orice evreu, dorința reconstrucției Templului este legitimă, dar problema este că, de când s-a dat cu plugul peste Ierusalim, s-au întâmplat multe alte lucruri. Între altele a apărut Moscheea Al-Aqsa, cel de-al treilea loc sfânt al Islamului. Evreii nici nu au voie să meargă să se roage pe Muntele Templului pentru ca nu cumva, din greșeală, să calce pe locul în care a fost Sfânta Sfintelor. 

Acum și în ceea ce privește construcția templului, strategiile sunt împărțite. Evreii ultraortodoccși și cei moderați consideră că cel de-al treilea Templu va veni direct din cer, nu va fi construit. Există însă organizații politice mult mai pragmatice - Institutul Templului(The Temple Institute - Machon HaMikdash), Fidelii Muntelui Templului(Temple Mount Faithful) etc. - care-și propun să treacă peste orice și să construiască acum Templul. Ca să fie nebunia și mai mare, unii dintre finanțatorii de bază a acestor organizații nu sunt evrei, ci creștinii evanghelici(așa-zișii creștini sioniști) care doresc construcția Templului tot dintr-un spirit tranzacțional; astfel s-ar grăbi venirea lui Antihrist și apoi a Mântuitorului!

Dacă ne uităm în executivul american  observăm o întreagă rețea extrem de articulată în jurul lui Trump, care face posibilă o acțiune nebunească precum cea din Iran. Pete Hegseth oferă argumentul militar/istoric(Templul ca simbol al victoriei civilizației iudeo-creștine), David Huckabee(actual ambasador al SUA la Tel Aviv) oferă argumentul teologic(profeția biblică) în timp ce Witcoff și Friedman(fost ambasador în Israel, dar extrem de influent) oferă mecanismele diplomatice și financiare pentru a face acest lucru posibil, prin acorduri de tip „Abraham Accords 2.0”. Avem chiar și o dimensiune hazlie, pe care probabil ați intuit-odacă ce evanghelicii oferă bani pentru venirea lui Iisus, rabinii îi acceptă cu plăcere și cu o oarecare șmecherie deoparece ei „știu” că îl așteaptă pe Mesia al lor.

Greu de crezut pentru un om cu capul pe umeri că niște unii care cred că-l pot tranzacționa pe Dumnezeu ca la piață stau și produc dezastre lor, popoarelor lor și celorlalți oameni de pe pământ deoarece ei se joacă de-a interpretatul profețiilor. Vă dați seama în ce lume tembelă ne aflăm dacă niște unii pe care-i vezi după discurs că n-au carte nici să treacă în clasa a cincea au pretenția că dețin „cheile lui Dumnezeu”? Într-adevăr, în relația cu Dumnezeu nu cartea e cheia, dar te uiți la atitudinea lor sfidătoare, la prostia și țărănismul rudimentar pe care-l arată prion orice por din ființa lor și nu-ți rămâne de făcut altceva decțt să te crucești. Da, maimuțele ăstea au butoane nucleare prin buzunar, au armate întregi la degetul mic și drept de viață și de moarte asupra noastră, a tuturor. Ți se pare anormal? Bine ai venit în Democracy 2.0, lumea în care totul e cu fundu-n sus atât la propriu cât și la figurat!

Cam cât de prost trebuie să fii pentru a te arunca precum berbecul într-un inutil război cu Iranul? Cât de degenerat trebuie să fii ca șef de facto al Israelului pentru a-ți transforma țara într-o ruină și asta doar pentru că te crezi „vestitorul lui Mesia”? Cât de tembel trebuie să fii ca șef al SUA să intri într-o combinație cu un mincinos notoriu ca Netanyahu doar pentru ca apoi să constați că ești cu chiloții în vine? Mă uitam la USS Gerald Ford, proaspăt ajuns în Creta. Cică stă 14 luni scos din uz din cauza unui incendiu la spălătorie. O sculă care a costat peste 13 miliarde de dolșari!!! Bă băieți, voi credeți că toată lumea e proastă pe-aici? 

Din păcate ăsta e contextul în care trăim. Suntem „colegi” de existență cu niște cretini care cred că au capacitatea de a interpreta profețiile, dar care, atunci când se trezesc din joaxca lor stupidă constată că „Iranul a făcut buba” și că „buba îi doare”. Asta-i lumea prostiei absolute. Hai cu extratereștrii că parcă nu suntem suficient de proști!

De ce Iranul este altceva?

O întâmplare de la începutul actualului conflict pe care, de ceva vreme, țin să v-o spun. Turcia primise informația că e iminentă bombardarea Iranului, devenind cât se poate de clar că războiul va începe. Motiv pentru care s-a activat „planul roșu”. 

Golful în prăpastie sau cheia Iranului

Cu toate că se clama distrugerea a peste 95% din capacitatea Iranului de război, iată că s-a ajuns la cel de-al șaptezeci și treilea val de atacuri aeriene. Rețineți, în trei săptămâni 73 de atacuri aeriene asupra unor ținte diverse din Orientul Apropiat. Prima dată s-a început cu rachete de fabricație veche, aparent întărind bănuielile dușmanilor care-au sărbătorit mult prea devreme îngenuncherea statului iranian. 

Hermann von Keyserling - Psihanaliza Americii

Kafka a avut o superbă intuiție asupra Americii în romanul cu același nume, văzând limpede capcana „visului american” și modul în care aceasta acționează exact ca o momeală pentru pradă. Care pradă e omul, mai precis acea esență a sa la care trebuie să renunțe pentru a se transforma într-o rotiță a unui aparat birocratic imens și dezumanizat. La cinci ani de la moartea lui Kafka apare „America Set Free” a contelui-filosof Hermann von Keyserling. Aparent, între cele două scrieri nu e nicio legătură. Tocmai de aceea, dincolo de cronică, vă invit să constatați modul plenar în care marile spirite se ating. 

Fără doar și poate,  Keyserling e o figură unică și misterioasă a peisajului cultural european. Mulți îi spun lui filosof, în timp ce alții remarcă atitudinea sa aristocratică și cosmopolită, care-l fac să aibă o viziune unică asupra lumii. Aș insista, în special, pe apartenența sa aristocratică, de modă veche, cea care-i dă unicitatea. Keyserling este, dincolo de scrierile și ideile sale, o frescă a vârfului aristocratic, a idealului omului eliberat de cele materiale și preocupat de construcția sa ca om. 

America Set Free, tradusă la noi sub titlul Psihanaliza Americii, nu este o lucrare de psihanaliză în sensul freudian, ci o radiografie culturală și spirituală a societății americane din perioada interbelică. Keyserling încearcă să înțeleagă „sufletul” națiunii americane, intuind forța sa de creștere și determinarea de a deveni puterea dominantă a lumii. Astfel o supune analizei prin lupa sa pătrunzătoare, pentru a ajunge la o imagine mai clară decât o disecție multi-dimensională. Înainte de a pătrunde în subiect, menționez faptul că această carte a fost scrisă direct în engleză, asemeni unui manifest pe care aristocratul nostru a dorit să-l ofere direct spațiului respectiv.

Keyserling nu vede America ca pe o civilizație matură, ci ca pe un experiment gigantic. El consideră că americanii sunt, în esență, un popor „primitiv”, dar acest primitivism nu-l vede într-un sens peiorativ, ci filosofic: americanii sunt plini de energie vitală, dar lipsiți de profunzimea istorică și culturală a Europei.

Cartea arată într-un mod clar cum standardizarea obiectelor(adică ceea ce numim acum „producția de masă”) a dus la o standardizare a gândirii. De asemenea, remarcă presiunea imensă de „a fi ca ceilalți”, ceea ce el observă că e o formă de tiranie socială mai puternică decât orice dictatură politică europeană.

Omul modern american este, în analiza sa, înscris în conceptul „The Chauffeur Type” - omul-șofer. El este expert în manevrarea mașinăriilor și a tehnologiei, dar nu are nicio curiozitate despre „motorul” spiritual al existenței. Este tipul uman care trăiește la suprafață, fiind extrem de eficient în acțiune, dar gol pe interior. Vi se pare cunoscut? Aveți puțintică răbdare pentru că urmează și alte surprize.

Keyserling susține că America este o societate dominată de femei, considerând-o mai degrabă un „matriarhat social”. El argumentează că, în timp ce bărbații sunt ocupați exclusiv cu afacerile și acumularea de bani, femeile controlează cultura, educația și standardele morale, creând o societate centrată pe confort și securitate, mai degrabă decât pe aventură spirituală sau eroism.

Spre deosebire de europeanul care este adesea paralizat de prea multă analiză, americanul este definit de acțiune. Totuși, Keyserling avertizează că această fugă de singurătate și de reflecție face ca poporul american să fie vulnerabil în fața crizelor spirituale. De altfel, scopul scrierii-manifest nu este acela de a desființa America, ci de a o „elibera”(de unde și titlul original), considerând că dacă America reușește să combine energia sa brută cu o cultură a spiritului și a individualității, ar putea deveni cu adevărat lumina lumii.

Poate pentru unii e greu de înțeles ce relevanță mai poate avea acum o carte scrisă în 1929. Pe mine mă apucă furnicăturile constatând că de-abia de-acum cartea devine mai necesară decât oxigenul, fiind mai mult decât aplicabilă stării în care am ajuns. Marea tragedie a Europei este dată de pierderea direcției sale, de dizolvarea în acidul dezintegrant american. În timp ce Europa lui Keyserling încă mai avea spirit, actuala Europă e o masă amorfă, epuizată, fără energia primordială specifică Americii, dar absolut lipsită de profunzimea istorică și culturală, care în alte vremuri îi era ADN-ul. 

Cu toate că Psihanaliza Americii(America Set Free) era o carte menită Americii, acum, după ce drogul american a cuprins aproape întreaga lume, devine un manifest pentru fiecare, iar Keyserling un soi de „om cu portavoce” care ne strigă din hăul timpului, avertizându-ne că ne pierdem ca oameni intrând într-un mecanism infernal, genial intuit de Kafka.

Fără doar și poate, apariția în limba română a acestei radiografii a Americii este mai mult decât binevenită și pare apărută într-un moment perfect ales, chiar dacă e o întâmplare. E nevoie, în situația tulbure de azi, să vedem unde am ajuns și care sunt consecințele. Inclusiv actualul conflict din Iran va căpăta valențe inedite în momentul în care veți percepe esența cărții. Veți înțelege atunci că nu avem de-a face cu un simplu conflict între două armate, ci între două culturi diametral opusă: cea feminizată, a confortului și a pierderii individualității în interiorul „mașinăriei”, contra celei a spiritului încadrat în istorie, valori religioase și comunitate, dar individualist și autonom, pentru care eroismul reprezintă o valoare, nu o sursă de frică.

Nu închei înainte de a-i mulțumi lui Horațiu Pușcașu pentru munca excelentă pe care o face în tăcere. A te încăpățâna să aduci publicului autohton scrieri atât de valoroase, e de remarcat. Lumea nu știe că activitatea editorială e una spinoasă, care mai mult te costă și a cărei unică satisfacție este reușita de a aduce la lumină cărți valoroase, pe care le-ai descoperit și pe care vrei să să le descopere și ceilalți de lângă tine. Culmea, aceste edituri mici și încăpățânate sunt cele care pompează oxigen pe piața noastră ultra-saturată de mizerii și șabloane subvenționate de societatea superficială în care suntem scufundați cu forța.

Cartea o puteți achiziționa doar de pe site-ul Editurii Sens. 

„Invincibilul” e de fapt doar o goangă de marketing

Ieri s-a petrecut un eveniment militar în premieră absolută. Unul care are capacitatea de a dărâma ideea de infailibilitate americană. Este vorba despre lovirea unui F-35 american de către antiaeriana iraniană. Cei care nu știu, ar trebui să realizeze că F-35 a avut parte doar de publicitate, nefiind implicat în nicio luptă reală. S-a spus despre el că este un avion absolut de neatins, că e o tehnologie aproape extraterestră. Că treburile sunt putrezi mi-a rezultat din momentul în care presa a exultat ridicând în slăvi doborârea primului avion de către un F-35 în luptă. Da, s-a petrecut în Iran, iar avionul respectiv era un F14 de antrenament, ceva similar MIG-urilor noastre.

Ultima aventură a clovnului nebun și sfârșitul lumii pe care o știm

Nu e cazul să vă îngrijorați, nu e cazul să vă arătați uimiți, ci e timpul să realizați că intrăm în negură. Indiferent de partea cu care simpatizați, rezultatul va fi același. Răul a fost făcut, ieșiri nu prea mai există. Idioții planetei s-au jucat cu chibriturile în depozitul benzinăriei și acum, aflându-ne în momentul exploziei, nu știu dacă mai încălzește pe cineva destinul piromanilor.

Ali Larijani și Cutia Pandorei

Ali Larijani asasinat! Israelul exultă absolut aberant. Șefii militari spun că e o lovitură teribilă. Iar oamenii îi cred, în condițiile în care realitatea e cu totul alta. Larjani nu a fost omorât în vreo locație ultra-secretă, nu a fost vânat în vreo hrubă despre care nimeni nu știa nimic. Nu, a fost ucis acasă la el, de o rachetă lansată spre locuința sa. Ali Larijani nu se ascundea, la fel cum nu s-a ascuns nici Khamenei. Și asta ar trebui să vă ridice numeroase semne de întrebare.

Ce trebuie să știți? Larijani era, în esență, un intelectual desăvârșit, cu o largă deschidere. Fin cunoscător al filosofiei occidentale, om care a deschis căi de comunicare inclusiv cu Vaticanul, Larijani era tipul de personalitate cu care se putea sta de vorbă „pe limba occiodentală”. Omorârea sa - dincolo de faptul că din punct de vedere operațional nu a ridicat absolut nicio problemă - e un act de o prostie greu de înțeles. Motivul e simplu: vor regreta când vor vedea cine va veni în locul său!

L-au omorât pe Khamenei și în locul său a venit Mojtaba Khamenei. Acum se plâng deoarece Mojtaba e radical diferit de tatăl său. E un spirit războinic și dornic de răzbunare. Consideră că „a venit ceasul”, iar de-aici nimic nu mai contează. Numeroși experți  occidentali de calibru spun ceea ce vă spun eu acum: spre deosebire de tatăl său, Mojtaba Khamenei se va dovedi un coșmar pentru Israel și SUA. Și-ar mai fi ceva demn de înțeles: în vremuri de pace, Mojtaba n-ar fi avut nicio șansă să ajungă Ayatollah!

Constatarea mea în ceea ce privește modul în care s-au așezat evenimentele se va dovedi surprinzătoare pentru mulți: dacă vreun dușman atroce al SUA și Israelului le-ar fi fost pus la butoane pentru a le provoca dezastre, n-ar fi reușit ceea ce a reușit cuplul de idioți Trump&Netanyahu. Mulți mă acuză că vorbesc cu ură despre SUA și că am ceva cu Trump. Ce-aș putea avea cu Trump? Constat doar cât de idiot e. Iar în ceea ce privește SUA, a constata decadența în care se află nu e un act de ură, ci pur și simplu o relatare a realității. Vă uitați la cum e SUA acum? A cerut ajutorul aliaților pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz și toți i-au întors spatele. Când vreodată s-a întâmplat un act de o asemenea sfidare? Și, dacă mai adaug că țări care au refuzat, precum Germania, Italia, Japonia sau Coreea de Sud, au statut de țări aflate sub ocupație, tabloul e complet. SUA a rămas fără putere inclusiv în ceea ce privește vasalii săi. Da, oricând se vor găsi lingăi scârboși - așa cum ne dovedim a fi noi - care să se pună preș, însă relevanța acestora e una minoră în ecuația mondială de putere. 

Revenind la conflictul din Iran, o să vă spun adevărul. Știți de ce Coaliția Epstein e dezarmată în fața Iranului? Pentru că, în realitate, nu au obiective militare reale împotriva cărora să lupte. Adevăratele obiective militare iraniene se află adânc îngropate în pământ, la adâncimi la care nu pot ajunge rachetele dușmanilor. Astfel, orice bombardament e inutil. De aceea Coaliția Epstein a trecut la atacuri teroriste: au bombardat depozite civile de combustibili sau instituții publice. În realitate, din punct de vedere militar, nu au ce face.

Pe un Ali Khamenei, care nu se ferea, l-au omorât. Pe Larijani care, de asemenea, îi sfida, l-au omorât. Doar că rezultatul e mai rău decât cred. E disperare mare că nu au habar unde e Mojtaba Khamenei? La fel va fi disperarea mare când vor vedea că nu știu unde se va afla înlocuitorul lui Larijani. Care, cu siguranță, nu va fi unul „moderat” ci o figură dură. Pentru că realitatea o impune. 

Să vă mai spun ceva: președintele Pezeshkian, ministrul de Externe Araghchi sunt, de asemenea, oameni care nu se feresc. La fel ca și Ali Larijani, sunt indivizi cărora nu le e frică de moarte. În Iran martirajul e o instituție, iar celor de-acolo nu le e frică de moarte. 

Veți întreba, probabil, de ce nu face la fel și Mojtaba Khamenei. Ei bine, pentru a înțelege comportamentul trebuie să ai habar de cultura și civilizația de-acolo. Practic, ceea ce face conducerea înlocuită a Iranului este traseul Imamului Ascuns. Așa cum „Al-Mahdi”(Cel Ghidat) a intrat în ocultație pentru a-și duce la îndeplinire misiunea, la fel cei care vin la conducere ca înlocuitori ai unui martir intră în ocultație pentru a duce la capăt misiunea, anume războiul împotriva SUA și Israel. 

Idioții din conducerea SUA și a Israelului, când se bucură precum niște maimuțe că au reușit eliminarea unor lideri care erau facil de eliminat prin faptul că nu se ascundeau. Însă nu-și dau seama că intră într-o luptă fără întoarcere, cu un dușman absolut nevăzut. Este de așteptat ca Mojtaba Khamenei, până la terminarea războiului, să nu se mai arate deloc în public. La fel va face fiecare lider înlocuit. Iar lupta o să fie infinit mai aprigă față de ceea ce a fost până acum. Și din ce în ce mai fără reguli.

În timp ce nebunii se bucură, bolovanul se rostogolește spre ei. Iranul e altceva, mult mai subtil din punct de vedere cultural sau ideologic, astfel încât nebunii care au început acest război inutil nici n-au habar că, în realitate, au deschis Cutia Pandorei.