marți, 23 decembrie 2025

Cum se manipulează și cum se acaparează?


Articolul de azi e scurt, chiar foarte scurt, dar extrem de util de înțeles ca mecanism de acțiune. Așadar, apare pe un colț de net un reportaj dubios, făcut de niște unii care au ca mod de acțiune manipularea. Pentru a se stârni prostimea, reportajul este populat cu „interviuri reconstituite”. Ce sunt ele? Materiale aranjate, astfel încât să susțină narațiunea dorită. Adică, mai pe șleau, o manipulare de doi bani.

În general, astfel de șușe jurnalistice se mai practică, la fel ca și articolele cu subiecte inexistente în realitate. În vremurile bune, astfel de șușe erau o minoritate, o periferie. Acum sunt mainstream-ul. Doar că aici e vorba de ceva mai mult. 

Instantaneu, după apariția materialului, pionii „sectei Soros” s-au activat. „E o problemă în justiție!” - urlau din toți rărunchii. După care „s-a dat cu sec” pentru manifestații în stradă. Manifestații la care au fost mai mulți reporteri decât participanți, dar cu toate materialele și butaforiile făcute „țiplă”. De unde banii ăștia? 

Apoi, ca prin minune, a venit „solidarizarea magistraților” care a tot crescut de la o zi la alta. S-a ajuns în final ca „peste 800 de magistrați și foști magistrați” să se solidarizeze cu o „scrisoare deschisă” în care se susțineau ideile aberante din reportajul papagalilor. Culmea, reprezentanții acestora au fost chemați la Cotroceni. Păi stați puțin, cine-s ăștia? Mai numeni nu s-a întrebat elementul esențial. Pe cine reprezintă 800 de indivizi?

Făcând apel la statistică, ne rezultă ceva suspect de tot. În România sunt în activitate 4251 de judecători și 2266 de procurori, adică un total de 6517 magistrați. În ceea ce privește magistrații pensionari, numărul acestora este de 5768, la nivelul lunii noiembrie 2025. Așadar, avem un număr de 12285 de magistrați și foști magistrați. Dintre aceștia, „peste 800” au semnat scrisoarea cu pricina. Adică 6.5%!!! Păi stai puțin, tu, președintele României, te apuci să faci teatru TV pentru 6.5% dintre magistrați și foști magistrați? Ceva pute rău!

Mai mult, zălghitul de la Cotroceni anunță un referendum între magistrați. Păi unde te trezești tu, băi creier defect? Ce suport legal ai să faci așa ceva? Evident zero, dar ăsta e cursul scurt pe care i l-a predat Soros: parafrazând zicerea „ai, n-ai mingea, tragi la poartă”, sulică frânarul de la Cotroceni, indiferent de situație „pac la referendum”.

Nu mai insist, cifrele vorbesc de la sine. Iar situația e cât se poate de limpede. Avem de-a face cu un mod de operare 100% sorosist, executat ca la carte, pentru manipulare și acaparare. Iar în acest joc, pionii de pe tablă sunt ong-urile cunoscute, mulți magistrați pătați și diverse instituții ale statului. Lumea se uită fascinată la jocul scenic, doar că cel mai important aspect aici este identificarea „mâinilor nevăzute” care manipulează pionii de pe tablă. Mâini care n-au de-a face - ca interes - cu noi sau cu statul român.

luni, 22 decembrie 2025

Dacă 2025 a fost anul în care s-au separat apele, 2026 va adânci războiul tehnologic multipolar


Ceea ce am văzut în 2025 a fost separarea definitivă a apelor în domeniul tehnologic. Rusia și-a dezvoltat o capacitate care e considerată de-a dreptul „antică” în zona producției de chipuri. Stăpânește prin procese domestice producția de chipuri de la A la Z, doar că chipurile respective sunt similare în topografie celor de la începutul anilor 2000. Cu toate că ar putea achiziționa tehnologie străină - prin proxy - nu o face. Și aici vine întrebarea esențială: de ce ar sta o țară în subdezvoltare tehnologică în condițiile în care și-ar putea umple rapid rămânerile în urmă? Răspunsul vine din China.

Într-un mod cât se poate de suspect, SUA a început să elibereze tehnologii către China. Dacă în anii trecuți era considerată o crimă vânzarea chipurilor avansate către China, acum Congresul a eliberat Nvidia de restricții permițând vânzarea de H200. Răspunsul însă a fost surprinzător: China consideră că tehnologia de la Nvidia este una care spionează, motiv pentru care a recomandat companiilor sale să nu achiziționeze, în timp ce în data-center-urile care primesc bani de la stat(sub formă de subvenții sau acțiuni), acestea sunt interzise. Doar că, după toate proiecțiile, recomandările statului s-ar putea dovedi inutile deoarece dezvoltările locale tind să facă absolut inutilă orice recomandare. Motivul e absolut surprinzător: a început ca piața să dicteze oricărui chinez că soluțiile locale sunt mai bune. O să trecem în revistă principalele știri tehnologice care ne vin dinspre China, iar în final vom trage concluziile care se impun.

Probabil cea mai importantă știre care face valuri de transpirație rece pe șira spinării europenilor este cea referitoare la replicarea de către China a tehnologiei de litografie EUV. Litografia este componenta esențială prin intermediul căreia China a fost „ținută în frâu” de sancțiunile americane. Doar că acolo nu s-a stat degeaba. Chinezii au început să recruteze masiv personal specializat, oferind nu doar salarii foarte bune, ci incluzând în pachetele salariale chestiuni care țin de viața de zi cu zi. De exemplu, un astfel de pachet salarial include și soluții locative avantajoase, care, la finalizarea contractului, aduc valoare mult mai mare ca efect al evoluției pieței imobiliare. Canalizându-și eforturile în direcția litografierii, China a reușit imposibilul, prezentând un prototip al mașinii de litografiat suverană, în tehnologie EUV. 

Nu are nimeni pretenția că de mâine astfel de mașini vor fi produse în masă. Celor de la ASML le-au trebuit 18 ani pentru a trece de la concept la producția de serie. Chinezii au dat ca termen de producție anul 2028, iar surse din industrie(din zona occidentală) spun că mai devreme de 2030 le va fi imposibil s-o facă. Dacă însă ne gândim cât a durat să o dezvolte la nivelul de prototip față de cât le-a luat occidentalilor, s-ar putea să avem o perspectivă radicală. E drept, treburile nu stau tocmai roz. China mai are nevoie de o serie de componente pe care nu le stăpânește intern. De exemplu în optică este dependentă de oglinzile avansată de la Zeiss, iar de acoperirea gap-ului sunt responsabile Institutele de Optică din Changchun. Doar că nu e o chestie simplă. Ca să înțelegeți care-i provocarea, imaginați-vă că avem de-a face cu o precizie absolut dezarmantă: dacă oglinda ar fi de mărimea Germaniei, cea mai mare denivelare permisă ar trebui să fie de 1 milimetru!!! De asemenea, avem problema sursei de lumină EUV. Acesta este cel mai mare obstacol. Aici nu e vorba de un bec, ci un proces violent: un laser de mare putere lovește picături de cositor care cad în vid, de 50.000 de ori pe secundă, pentru a crea o plasmă emițătoare de radiație EUV. China nu are încă un laser cu dioxid de carbon suficient de puternic și stabil care să lovească picătura cu precizia necesară. ASML folosește lasere de la firma germană Trumpf, care au sute de mii de componente și sunt imposibil de replicat rapid prin inginerie inversă.

Pentru a depăși problemele menționate - care ar necesita probabil mulți ani - China explorează construirea unor fabrici gigantice în jurul unui accelerator de particule care să servească drept sursă de lumină EUV pentru mai multe aparate simultan(un proiect foarte ambițios, despre care s-a făcut vorbire încă de la primele restricții!).

Aș mai aminti, pentru sceptici, câteva proiecte care demonstrează reziliența teribilă a Chinei. N-am cum să trec peste dezvoltarea de către Huawei a chip-ului Kirin 9030. Analizele arată că chip-ul a fost produs în topologie de 5 nm, în parteneriat cu cei de la SMIC! Iar occidentalii nu au habar cum de au reușit chinezii să ajungă la o asemenea dimensiune, prin utilizarea vechilor litografe! De asemenea, în China avem o explozie de jucători care propun concepte noi de acceleratoare grafice sau chip-uri AI, toate produse doar prin tehnologie domestică. Am rămas surprins să aflu că inclusiv Baidu produce chip-uri AI. Și nu doar că le produce pentru sine, dar are și o cerere impresionantă pentru ele! 

Doar că trebuie să conștientizați că psihologia chinezilor nu este similară celei a occidentalilor care, de obicei, sunt înclinați spre impulsuri de genul „all in”. Cel mai relevant exemplu a fost cel privind apariția DeepSeek. În ceea ce privește construcția de chip-uri, chinezii inovează teribil. În timp ce NVidia folosește cele mai avansate procese de fabricație de la TSMC (4nm sau 5nm) pentru a face tranzistorii cât mai mici și eficienți, China, având acces limitat la aceste tehnologii, a adoptat o strategie numită "System-in-Package"(SiP) sau "Chiplet". În loc să încerce să înghesuie totul pe un singur cip minuscul de 5nm (ceea ce nu pot face fără utilaje EUV), ei iau mai multe cipuri de 14nm sau 15nm(pe care le pot produce masiv și ieftin) și le „leagă” între ele folosind tehnologii de tip 3D Hybrid Bonding. Rezultă astfel un „super-cip” mai mare fizic, dar care are o lățime de bandă a memoriei și o putere de calcul brută care pot rivaliza cu un cip NVidia mai sofisticat.

Celălalt proiect epocal al Chinei este cel al dezvoltării de chipuri analogice necesare tehnologiei AI. Aici nu mai este vorba de nicio „brodare” sau tentativă de copiere, ci este un drum absolut nou pe care l-au ales și pe care-l domină. Cipul se numește ACCEL(All-Analogue Chip Combining Electronics and Light) și a fost dezvoltat de Universitatea Tsinghua, probabil unul dintre cele mai puternice centre de cercetare din China. Chip-ul nu se bazează pe tranzistori clasici ca NVidia, ci pe fotoni(adică lumină) și semnale analogice. Cercetătorii susțin că, deși este fabricat pe un nod de proces „învechit”(cum ar fi cel de 15nm sau chiar mai mare), poate procesa sarcini de inteligență artificială(cum ar fi recunoașterea imaginilor) de până la 3.000 de ori mai rapid decât un NVidia A100, consumând de milioane de ori mai puțină energie! Aplicabilitățile sale sunt extinse, dar, în același timp și limitate ca efect al supra-specializării chip-ului. Acest tip de circuit trebuie proiectat din start pentru o anumită operațiune, nefiind „programabil” în sensul în care sunt folosite circuitele integrate. Doar că este abia ieșit din laborator, contând modul în care performanțele îi vor fi puse în evidență.

De fapt, ceea ce doream să vă arăt este că, așa cum am spus cu mult timp în urmă, anul 2025 a fost cel al separării tehnologice. Așa cum acum sunt refuzate de către chinezi chip-urile Nvidia, la fel, în scurt timp, vor îngheța definitiv comenzile către ASML. De fapt e ceea ce vedem limpede: China a înțeles jocul și se bazează doar pe sine. 

Știați că al doilea sistem de operare utilizat de dispozitivele mobile din China este HarmonyOS al celor de la Huawei(depășind Apple)? Sistemul de operare este unul închis, nepermițând nici măcar existența emulatoarelor de Android. Motivul? Huawei vrea să-și dezvolte totul de la zero și să nu depindă de ecosistemele rivale. Pe moment, firmele occidentale blochează portarea propriilor aplicații deoarece sunt speriate de existența unui ecosistem rival. Dar, așa cum s-a demonstrat de-a lungul timpului, dacă sistemul evoluează, occidentalii se vor grăbi să intre în joc deoarece banii n-au miros.

Ce ne spun evoluțiile pe care le vedem? Că există un drum fără întoarcere, în care fiecare își caută propria cale, diferită de a celorlalți. Tehnologia e suficient de democratizată astfel încât să permită oricui să-și dezvolte propriul drum în care de câștigat va câștiga cel mai creativ. Asta ne arată trendurile care, între timp, au devenit extrem de clare!

Ce urmează? 2026 ne va oferi surprize majore, dar și provocatoare pentru zonele provinciale ale lumii, așa cum e cea în care ne aflăm. De ce spun provocatoare? Pentru că vom fi obligați să înțelegem conceptele fiecăruia și să ne adaptăm. Dacă acum nu am fost capabili să contribuim tehnologic la mainstream-ul lumii, vă imaginați că în jungla care urmează va fi infernal de greu. Dar, ca de fiecare dată, de învins vor învinge cei pregătiți. Adică va fi nevoie de mult mai mult efort și o capacitate de adaptare mult mai mare. Lumea complexă de azi e doar o schiță a lumii infernal de complexe de mâine!

duminică, 21 decembrie 2025

Raportul promis

V-am promis că vă voi da câteva metode de optimizare/anonimizare. Am finalizat materialul, așa că vi-l pun la dispoziție. Înainte însă de a-l deschide, vă rog să țineți cont de următoarele elemente:

  • Foarte important, materialul nu trebuie distribuit! Este strict pentru uzul personal al celor care mă citesc și atât. Vă rog să-mi respectați această dorință.
  • Pregătiți-vă să preluați materialul cu copy&paste(sau download) într-un editor text real, cu caractere ascii, de terminal. Asta pentru a-l avea ulterior. Word-ul și editoarele similare nu vor funcționa(nu vor afișa diagramele). În Windows folosiți versiunea veche de EDIT din DOS(aveți două variante actuale YEdit sau clona edit). Nu-mi cereți suport pentru instalare. Dacă nu vă descurcați, citiți documentul în browser și notați-vă informațiile esențiale din el.
  • Căutați să înțelegeți termenii și verificați suportul legal pentru fiecare acțiune pe care doriți să o întreprindeți! Rețineți că este esențial să vă mențineți în limitele legii!
Și-acum, acestea fiind spuse, iată mai jos link-ul direct către document. Din momentul publicării va sta public aproximativ 12 ore. 

Update: Au trecut cele 12 ore. Link-ul nu mai funcționează. Poate o să mai existe o fereastră săptămâna viitoare. Nu promit, dar poate îl mai pun...



sâmbătă, 20 decembrie 2025

Ghid de bejanie - completări


Dacă ieri v-am prezentat principiile generale care vă pot trece prin criză, indiferent de amploarea ei și fondurile pe care le dețineți, azi este timpul să mă întorc la „Ghidul de bejanie”,  la care revin din timp în timp. Ceea ce voi trata azi e aplicabil doar cititorilor care au active de peste un milion euro. Toți aceștia s-ar putea confrunta într-o bună dimineață cu o situație paradoxală.

Te trezești într-o zi identică celorlalte, doar că, atunci când pornești televizorul și vezi derularea știrilor, înțelegi un adevăr șocant: lumea s-a schimbat definitiv, iar tu ești, în realitate, sărac lipit pământului. Cum e posibil așa ceva? Nu, nu e o lebădă neagră, e un fenomen pe care l-am tot văzut. În 1989 mulți dintre baronii comunismului s-au trezit nepregătiți și au rămas săraci lipiți(casele în care locuiau erau ale statului, iar mai târziu au fost dați afară din ele ca efect al legii retrocedării). La fel, în timpul marilor crize bursiere foarte mulți s-au trezit, peste noapte, fără niciun ban. Este un asemenea scenariu posibil azi? Cu siguranță! Imaginați-vă ce se întâmplă dacă EURO și întreg ecosistemul din jurul său se prăbușesc. Vi se pare o perspectivă îndepărtată? Aiurea! E suficient ca un singur mare participant la proiectul EURO să-și ia jucăriile și să plece acasă cu banii. Întreaga poveste pică. Sunteți pregătiți?

Dacă însă, peste noapte, întreg ecosistemul dolarului face implozie? Vi se pare ceva neverosimil? Aiurea! Orice e posibil. Și, culmea, nu contează dacă evenimentele similare celor descrise se petrec într-o perioadă scurtă sau în una mai lungă. Vă imaginați frustrarea grecilor care nu aveau voie să scoată cash din bancomate, în timp ce turiștii aveau acces la sume nelimitate din aceleași bancomate? E un mod de o operare prin care te poți trezi captiv și, indiferent de câți bani ai acumulat, privești fără putere la cum ți se erodează munca. Ce faci? Există soluții?

În mod evident răspunsul este pozitiv. Iar unii deja și-au pregătit calea. Regula de bază e aceeași de când lumea, anume nu-ți pune toate oule în același coș. Diferența din zilele noastre este dată de faptul că mulți au impresia că banii lor sunt în coșuri diferite, fără a înțelege că trebuie să facă schimbarea de paradigmă de la bază. Degeaba ți-ai „diversificat” investițiile punând bani și în Germania și Italia, dacă n-ai înțeles că, în cazul prăbușirii Euro, toate aceste diversificări sunt futile. La fel, degeaba te-ai gândit că te salvezi investind în SUA în condițiile în care dolarul va pica. E simplu de înțeles, e banal!

Și-atunci? Trebuie să conștientizezi realitatea geopolitică. Anume că deja Londra și New York sunt capitale financiare ale trecutului. Știm că din punct de vedere geopolitic deja există două blocuri absolut opuse: Vestul - reprezentat de SUA și acoliții săi - și Multipolarii, ai căror membri sunt China, Rusia, Sudul Global etc.  Orice manager de avere cu capul pe umeri își va spune că baza diversificării constă în investiții cât mai diferite. Problema e că ai greutăți în a intra direct în zonele celelalte. Ești împiedicat atât de Vestul Colectiv, cât și de ceilalți, care se uită cu suspiciune la tine. Iată de ce investiția devine aparent mai complicată. Doar că se poate trece cu ușurință peste.

Ceea ce trebuie să înțelegi este că există zone de confluență între cele două sisteme geopolitice, puncte în care acestea se întrepătrund și care permit investiții fără probleme. Iată de ce vechile centre financiare ale lumii pică în favoarea noilor vedete care sunt situate, logic, în zonele de confluență. Deci care sunt noile vedete? 

Sunt trei la număr și le cunoști deja: Dubai, Singapore, Hong Kong. Fiecare dintre ele poate fi folosit ca platformă investițională, fiecare oferă siguranță și o destul de mare neutralitate. Însă fiecare are „moduri de utilizare” diferite. 

Dubai este ideal pentru investiții în zone geografice precum Africa și Orientul Apropiat, Asia de Sud(MEASA, adică Middle East-Africa-South Asia). Ca specific investițional local avem zona tehnologică(crypto), dar și oportunități majore în logistică(Portul Jebel Ali, DP World). Practic, Dubai poate fi folosit ca platformă investițională pentru zonele care se pregătesc să facă următorul pas uriaș economic! 

Singapore este considerat „Elveția Asiei”, oferind stabilitate politică și un sistem juridic de tip britanic, fiind punctul de plecare pentru orice investiție în Asia de Sud-Est. E o platformă investițională ideală pentru statele ASEAN (Indonezia, Vietnam, Tailanda, Malaezia), India și Australia. Ca investiții ideale avem:

  • Family Offices & Wealth Management: Este destinația preferată pentru gestionarea averilor din Asia(peste 50% din investițiile străine din Singapore rămân în regiunea Asia-Pacific). 
  • Deep Tech și AI: Singapore investește masiv în cercetare și dezvoltare, fiind un hub pentru startup-uri tehnologice care vor să se extindă în Indonezia sau Vietnam.
  • Advanced Manufacturing: Semiconductoare și biotehnologie, servind piețele dezvoltate din Asia și Australia.
  • Bursa locală este locul ideal de listare a companiilor chinezești care fac pasul spre global și vor să fie văzute ca „decuplate” de China. TikTok este listată aici, ca, de altfel, numeroase alte startupuri promițătoare din China!

Hong Kong este indispensabil datorită legăturii unice cu economia Chinei prin programul „Greater Bay Area” (GBA). Este astfel o platformă ideală pentru investiții în China Continentală (în special zona Guangdong-Hong Kong-Macao), Japonia și Coreea de Sud. Investițiile ideale de aici ar fi în:
  • Piața de Capital(în special IPO): Hong Kong este locul unde marile companii chineze se listează pentru a atrage capital internațional. 
  • Offshore RMB(Renminbi): Este cel mai mare hub global pentru tranzacții în moneda chineză (procesează peste 70% din plățile offshore în RMB). 
  • Supply Chain & E-commerce: Facilitarea exporturilor din „fabrica lumii” (GBA) către piețele globale.
  • Biotech & Fintech: Integrarea cu centrele tehnologice din Shenzhen permite transformarea rapidă a cercetării în producție de masă.
Nu mai insist cu alte informații. Dacă sunteți printre cei care pot profita cu adevărat de această strategie de diversificare, știți ce aveți de făcut. Ideea e că de făcut trebuie să o faceți rapid întrucât, zic eu, timpul nu mai are răbdare!

P.S. Sper ca mâine să termin raportul pe care vi l-am promis. Rămâneți conectați în principal cu blogul deoarece îl voi pune la dispoziție doar o perioadă limitată(probabil 12 ore). 

joi, 18 decembrie 2025

Soluții pentru dezastrele care urmează


Primesc numeroase solicitări în privat și aș vrea să repet că NU OFER CONSULTANȚĂ FINANCIARĂ SAU DE ALTĂ NATURĂ nimănui dintre cei care mă cunosc de pe net. Nu vă așteptați să primiți răspuns la astfel de solicitări deoarece, pur și simplu, le ignor! De ce fac asta, am explicat-o. Singura consultanță din partea mea este cea care rezultă din articolele pe care le public și care cred că sunt suficient de explicite. 

miercuri, 17 decembrie 2025

Ce ne spune Buffett atunci când nu ne spune mare lucru?


Când unul dintre cei mai mari investitori ai lumii stă pe un munte de cash de aproape un an de zile, probabil că dă de gândit. Suma de 387,1 miliarde $ în cash este un record absolut al fondului Berkshire Hathaway. Ieșirile de pe pozițiile investiționale au început încă din 2023, când a finalizat anul cu 167 miliarde $. În 2024, sumele cash ajunseseră la 334 miliarde $. Iar acum, așa cum v-am spus, sunt 387,1 miliarde $! Bani cash, pe care „Oracolul” îi mai bagă în titluri de stat. 

Când vezi un asemenea fond stând pe un munte de cash, n-ai cum să nu te întrebi de ce? Buffett, în stilu-i caracteristic, vorbește despre cotațiile prea mari ale acțiunilor, despre randamentele obligațiunilor, ocolind cu grație elefantul din cameră. Moment prielnic pentru a face o recapitulare!

La sfârșitul anilor 90, Buffett era criticat deoarece „a pierdut contactul cu realitatea” întrucât acumulase mari cantități de cash și refuza să profite de „creșterile fenomenale ale companiilor tehnologice”. Apoi a urmat Criza Dotcom și s-a făcut liniște. În timpul Marii Crize din 2008, Buffett avea cantități atât de mari de cash încât a putut împrumuta Goldman sau General Electric în niște termeni atât de buni încât efectiv, la prima vedere, păreau ireali. Inclusiv înaintea crizei pandemice, Buffett a avut o cantitate record de cash, de 128 miliarde $!!! Pattern-ul său este așadar cât se poate de evident.

Doar că acum mai e ceva. Și ceva efectiv fabulos! Deși Berkshire are un munte de dolari în conturi, Buffett a ales să împrumute yeni pentru a cumpăra acțiuni japoneze. Japonia a menținut timp de decenii dobânzi extrem de mici (aproape de 0%). De împrumutat, fondul s-a împrumutat la dobânzi rahitice de sub 1%, uneori chiar și sub 0.5%. Banii împrumutați au fost folosiți pentru a cumpăra acțiuni la cele 5 mari case de comerț japoneze(Sogo Shosha), care plătesc dividende de 3-5%. Astfel face profit din diferența dintre dividendul primit și dobânda mică pe care o plătește pentru împrumut, fără a folosi efectiv propriul capital în dolari.

Veți înțelege cât de genială e mișcarea în momentul în care veți realiza de ce nu a cumpărat acțiuni japoneze cu dolarii pe care-i avea în conturi. Chiar așa, de ce să te împrumuți dacă oricum ai bani? Păi pentru un investitor de calibrul lui Buffett, altfel se văd lucrurile. Dacă ar fi cumpărat acțiuni japoneze folosind dolari, profitul său ar fi depins de evoluția cursului USD/JPY. Cum yenul s-a devalorizat masiv în ultimii ani, valoarea investiției sale în dolari ar fi scăzut. Prin împrumutarea de yeni, el a creat un „hedge natural”: activele sale sunt în yeni, dar și datoriile sale(obligațiunile) sunt tot în yeni. Dacă yenul scade, scade valoarea acțiunilor, dar scade și valoarea datoriei pe care trebuie să o dea înapoi, anulând riscul valutar. Genial, nu-i așa? Doar că nu se oprește aici! De fapt, de-aici abia începe.

Luna trecută Berkshire a lansat o nouă emisiune uriașă de obligațiuni în yeni(peste 210 miliarde ¥). Motivul? Buffett vrea să aibă „praf de pușcă” pregătit exclusiv pentru Japonia deoarece consideră că acțiunile japoneze oferă în continuare o valoare mult mai bună decât cele americane, care sunt la maxime istorice și foarte scumpe. Și uite-așa, „Oracolul” nu doar că păstrează acțiunile japoneze, dar în 2025 și-a mărit mizele. Rapoartele recente arată că Berkshire a urcat peste pragul de 10% la unele dintre cele cinci mari case de comerț(precum Mitsubishi și Mitsui), după ce companiile respective au agreat să relaxeze limita anterioară de 9,9%.

La adunarea acționarilor din 2025, Buffett a făcut câteva remarci care au ridicat sprâncene, menționând că Berkshire ar putea deține și alte valute în afară de dolar dacă situația economică din SUA s-ar degrada semnificativ(inflație, datorie publică, etc). Totuși, el a subliniat „liniștitor” de clar că „suntem în continuare fanii dolarului, dar Japonia ne oferă o oportunitate unde matematica pur și simplu funcționează mai bine prin finanțarea locală”.

Ceea ce face Buffett se numește „tehnica oglinzii”. Ai bani, dar nu știi dacă banii tăi urmează să se devalorizeze sau cu cât se vor devaloriza. Ai oportunități bune pe o altă piață, dar nu vrei să-ți riști pozițiile pe care deja le deții. Și-atunci ce faci? Te împrumuți acolo, având cash-ul din SUA ca garanție. Indiferent de evoluția yenului, prin pozițiile solide pe care le are, e oricum protejat.

Însă, în ciuda declarațiilor sale referitoare la dolar, pozițiile luate pe piața japoneză arată cu totul altceva, anume că își pregătește fondul pentru un eveniment excepțional. Chiar dacă nu a renunțat la dolar, poziția largă pe care a luat-o în Japonia arată că se pregătește pentru ceea ce e mai rău. De altfel, în discursul său a strecurat și altceva, anume că „guvernele întotdeauna își distrug banii” subliniind că politica SUA îl sperie. 

Este pentru prima dată în istorie când Berkshire are un astfel de comportament, iar când un gigant de talia fondului lui Buffett face astfel de mișcări, e cazul să înțelegem că nu e deloc de joacă. Și, în acest context am de adăugat o dată: 19 decembrie. Cu siguranță n-ați auzit nimic, pare o dată ca oricare alta, dar nu e! E un punct critic pentru piețele financiare globale, deoarece este ziua în care Banca Japoniei (BoJ) va anunța decizia finală de politică monetară pentru acest an. Piața este aproape convinsă că pe 19 decembrie BoJ va crește dobânda de la 0,5 la 0,75. Deși pare o creștere mică, ar fi cel mai ridicat nivel al dobânzii din Japonia din ultimii 30 de ani. Această mișcare confirmă oficial sfârșitul erei banilor „aproape gratis” în Japonia, ceea ce face ca împrumuturile în yeni (folosite de marii speculatori pentru carry trade) să devină mult mai scumpe.

Dar mai e o mișcare anunțată discret de Banca Japoniei încă din septembrie, într-un limbaj puțin criptic. Banca Japoniei are dețineri în acțiuni(prin intermediul ETF-urilor) de 37.1 trilioane yen(valoare de achiziție), care acum valorează 82.3 trilioane yeni. Unii gândesc cifrele în termen de profit, însă din punctul de vedere al Băncii Centrale operațiunea este una de ... normalizare a politicii sale. Este absolut anormal ca Banca Centrală să cumpere acțiuni de pe piața bursieră, dar absolut întreg procesul a fost justificat de sula-n coastă care le-a fost băgată japonezilor de către „partenerii occidentali” prin „Acordul Plaza”. 

BoJ a devenit, practic, cel mai mare acționar de pe bursa de la Tokyo, deținând aproximativ 7% din întreaga piață japoneză, echivalentul în dolari fiind de  peste 530 miliarde $! Vânzarea acestor active va genera profituri colosale(câștigurile nerealizate fiind de 45,2 trilioane de yeni), deoarece BoJ a cumpărat acțiunile când piața era mult mai jos. Teoretic, profiturile vor fi vărsate la bugetul de stat. Guvernul are nevoie de acești bani pentru a finanța noile pachete de stimulare economică și creșterea cheltuielilor militare, fără a mări taxele sau datoria publică. Doar că mai e ceva.

Pentru a nu influența piața și pentru a nu cădea pradă lupilor financiari vestici(printre care și Buffett), Banca Japoniei va vinde deținerile prin ... tehnica picăturii chinezești. Adică și-a fixat un target de vânzare a doar ... 330 miliarde yeni pe an! În acest ritm, ar dura peste 100 de ani ca banca să vândă tot, iar scopul e transparent, anume evitarea cu orice preț a unui șoc pe bursă. Mesajul transmis investitorilor(inclusiv lui Buffett) este: „ieșim din piață, dar atât de încet încât nici nu veți simți că vindem”. Doar că un câine cu un miros atât de fin precum Buffett nu are cum să nu miroasă o astfel de oportunitate, mai ales în condițiile în care în țara lui e o adevărată nebunie bursieră. Buffett vede valoarea pe termen lung a companiilor japoneze, în timp ce BoJ vinde nu pentru că acțiunile ar fi proaste, ci pentru că nu este treaba unei bănci centrale să fie proprietar de companii.

Și-acum să tragem linie, să unim punctele. De peste trei decenii BoJ alimentează un circuit financiar despre care am vorbit și care a fost alimentat de penalizarea Japoniei ca efect al productivității și creativității sale de invidiat. Renormalizarea politicii DoJ lasă cu buza umflată toată prostimea care învățase schema „yen carry trade”. Dar și dolarul care trebuie să-și găsească o altă suveică. Acum se întâmplă ceva diferit și pe mai multe planuri. Chiar dacă BoJ vinde deținerile într-un ritm lent, care nu generează un efect mecanic pe piețe. Dar oare piețele de azi mai respectă vreo mecanică? E prima întrebare. Urmează constatarea, anume că aceeași Bancă a Japoniei va crește încet dobânzile de intervenție. Asta întărește yenul și „cheamă înapoi” toți banii investiți de Japonia în exterior. Banii plasați în exterior de Japonia vor veni să înlocuiască retragerea BoJ de pe bursa internă. E un joc încet și tăcut, de adevărat maestru zen. 

Și-aici avem două praguri ale întăririi yenului. Primul e cel de la 150. Când cursul scade sub 150, yenul devine mai scump în raport cu dolarul. Pentru un speculator care a împrumutat yeni, datoria sa tocmai a crescut în termeni reali. Brokerii și băncile îi sună pe investitori și le spun: „Yenul s-a întărit, iar colateralul tău în dolari nu mai acoperă datoria în yeni. De aceea trebuie să depui mai mulți bani sau închidem poziția”. Astfel investitorii sunt forțați să vândă o parte din activele lor(de exemplu, acțiuni Nvidia sau dețineri de Bitcoin) pentru a face rost de cash ca să își acopere marja. Acest lucru pune presiune de vânzare pe piețele globale.

Celălalt prag e cel de 145(v-am mai povestit!). Este punctul de panică. Dacă pragul de 150 nu a oprit căderea, la 145 sistemul intră în mod de execuție automată. Nu mai sunt „apeluri telefonice”, ci lichidări automate prin algoritmi. Când prețul atinge praguri critice de „Stop-Loss”, computerele vând tot ce pot pentru a rambursa împrumuturile în yeni înainte ca pierderile să devină catastrofale. Și-așa apare efectul de cascadă: 1. Vânzarea forțată de acțiuni duce la scăderea piețelor. -> 2. Investitorii speriați cumpără yeni pentru a-și închide datoriile cât mai repede. -> 3. Cererea masivă de yeni face ca yenul să se întărească și mai mult (USD/JPY scade și mai tare). -> 4. Întărirea declanșează noi lichidări. Și cercul devine vicios.

Lupii bătrâni precum Buffet cunosc bine pattern-urile pe care vi le-am prezentat și se pregătesc în tăcere să-și devoreze victimele. Care victime așteaptă precum oile la tăiere. Știu că va veni, dar nu știu când va veni și tot speră ca momentul zero să se amâne. Tactica lui Buffett este una limpede,  dublă și trebuie ținut cont de ea. Pe de o parte face un foarte deștept contra-„yen carry trade”, urmând direcția trasată de BoJ. De asemenea, poziția sa este un hedge major, acționând în oglindă pe două piețe care, la un moment dat, se vor despărți. Cu toate că e „mega-hiper”-îndatorată, Japonia este îndatorată la propria Bancă Centrală, asta în timp ce a cumpărat active externe. Traseul BoJ spune o poveste interesantă: noi, ca țară, ne repatriem banii cu care acoperim datoriile care sunt făcute tot la noi. Și, practic, Japonia poate s-o ia din nou de la zero. 

În aceste condiții, Buffett a văzut oportunitatea: dacă politica economică a SUA e atât de dezastruoasă încât va distruge inclusiv banul, el poate face facil pasul spre cealaltă zonă atunci când va curge sânge pe străzi. Desigur, e vorba de ce fel de sânge întrucât dacă sângerează doar bursele fără a sângera dolarul, poate vâna oportunități în propria-i țară, luate la prețuri considerate acum absolut obscen de mici. 

Ceea ce trebuie să înțelegeți însă e că atunci când lupii burselor iau anumite poziții, trebuie să fiți mai mult decât circumspecți. 

P.S. Graficul care însoțește articolul de azi nu are de-a face cu ceea ce am vorbit decât prin semnalul pe care-l dă. Iar despre el vom vorbi într-un articol viitor.

luni, 15 decembrie 2025

De ce nu sunt suveranist


Știu că mulți se vor uita strâmb, dar eu nu sunt suveranist. Da, am indicat întotdeauna votul către zona cea mai suverană, dar niciodată nu am fost suveranist în sensul în care este folosit termenul. Și asta nu dintr-un capriciu, ci pentru că sunt foarte atent la ceea ce presupune fiecare element care ni se propune. Suveranismul, ca noțiune, s-a impus abia anul acesta(sau, mai bine spus, spre sfârșitul anului trecut). Poate că a venit momentul să înțelegem nu doar de ce nu sunt eu suveranist ci, mai mult, de ce, în realitate, nimeni nu e suveranist.

Pentru aceasta vom face o haltă prin perioada primului mandat al lui Trump, necesară înțelegerii exacte a fenomenului. Pe vremea aceea, cu toate că se declanșase fenomenul MAGA, nu se vorbea pe nicăieri despre vreun suveranism. Apăruse însă un alt concept, anume „patriotismul economic”. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar termenul a fost introdus de echipa lui Trump(în principal Bannon). Și-aici vine întrebarea esențială: de ce doar patriotism economic și nu patriotism pur și simplu? Pentru că așa stau lucrurile, nu poți avea un concept total. Trebuie să fie deformat, simplificat, astfel încât să se potrivească intereselor stăpânului. Iar patriotismul economic fix asta viza: crearea unui alt tip de instrument de control. Era tot un soi de globalism, dar în care patriotismul se manifesta doar pe teritoriul economic. Și înțelegem bine de ce!  

Prin această optică trebuie înțeles inclusiv conceptul de suveranism. Cu siguranță nici acest suveranism nu este legat de vreun patriotism, fiind doar  o rebotezare a „patriotismului economic”. E drept, de data aceasta se extind funcțiile, dar avem o situație similară animalului priponit: dacă-i mărești puțin lungimea funiei nu înseamnă că-l eliberezi, ci că-i dai voie să pască pe o suprafață ceva mai mare. 

În sine, suveranismul este un concept incomplet și absolut inaplicabil în cazul nostru. Noi suntem o națiune unitară, nu o colecție de diverse rase puse una lângă cealaltă. Fix din acest motiv ideile suveraniste sunt absolut imbecile, chiar dacă pe alocuri rimează cu ceea ce ne dorim. Însă suveranismul este departe de adevăratul patriotism. Avem din nou de-a face cu o pospăială tipic americană, care preia concepte de pe Bătrânul Continent, le reîmpachetează ambalându-le într-un marketing agresiv și-apoi scoțându-le pe tarabă drept „mari descoperiri”. Și uite de-aceea răspunsul meu e simplu: Nu, mulțumesc!

Aici, în spațiul în care ființăm, e vorba de mult mai mult de-atât. Spre deosebire de mulți, avem o evoluție coerentă, avem familii unitare, care vin din negura timpului. Astfel, dincolo orice, avem o istorie, o voce a strămoșilor, o putere a familiei și a comunității. Aici e vorba de un fior care se simte și acționează uniform. Avem un mod similar de a gândi și a trăi. E o puritate a substanței existenței care, pur și simplu, nu are cum să se încadreze în limitele strâmte ale unei ideologii de sorginte americană. Simplismul mental - tipic americanilor - nu are cum să aibă vreo aplicabilitate aici decât într-un singur mod: prin îndobitocire. Fenomen care s-a petrecut la greu cu globalismul și se petrece acum, într-o oarecare măsură cu suveranismul propus, dar finalitatea e aceeași: tot o ovină rezultă la final, cu diferența că behăie în altă direcție.

Și abia de aici putem începe să înțelegem DE CE NU MERGE NIMIC BINE. În ciuda promisiunilor introduse de fiecare ideologie care-a poposit pe la noi, țara merge prost. De fapt din prost în și mai prost. Care-i motivul? Cu siguranță nu faptul că la putere sunt liberalii, useriștii și pesediștii în loc să fie suveraniștii. Vreau să fiu franc și să vă fac să înțelegeți fenomenul în profunzime. Problema țării este faptul că e aliniată unei politici false. Controversele de pe scena politică sunt controverse între jumătăți de adevăr. Chiar dacă oricând aș vota un suveranist în defavoarea vreunui idiot din actualul arc guvernamental, asta nu înseamnă că mă aliniez în spatele politicii pe care-o face el și asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: și el este tot un luptător al „jumătății de adevăr”, iar eu nu pot avea încredere decât în adevărul complet, total, dur și necoafat. Nu aș înlocui niciodată NATO cu altă coterie pentru că ar fi ca și cum, în conducerea propriei gospodării, l-aș înlocui pe vecinul din stânga cu cel din dreapta. Înțelegeți? Asta, între altele, înseamnă jumătatea de măsură! 

Trăim prost și vom trăi și mai prost deoarece ne încredem în ideologii false, în simplificări croite în așa fel încât să promită multe și să nu realizeze nimic. N-ai cum să înaintezi astfel. Occidentul și-a datorat primatul unei șmecherii genetice care i-a fost introdusă pe cale parazitară: instinctul de a-l căpușa pe celălalt. Acum s-a ajuns la cap deoarece mulți dintre cei căpușați s-au trezit și s-au despăducheat. BRICS, în ciuda celor care vorbesc diverse, este, în primul rând, o mișcare de decolonizare. De aceea Occidentul pierde ritmul. Suveranismul propus de Trump este o mișcare haotică, menită a dărâma o lume moartă - Europa/Uniunea Europeană - pentru a o putea rumega mai ușor obositul prădător nord-american. În sine nu oferă nimic. 

Care-i calea? Trezirea și deparazitarea. Asta face deosebirea între vii și viitorii morți. E simplu și, în același timp, dur. România ori se va trezi ori va muri. S-a ajuns deja la marea bifurcație. Cei care au acum frâiele țării în mâini au ales să ne omoare. De ce? În mod sigur de proști ce sunt! Indiferent de aparentele avantaje și ei sunt în aceeași găleată și vor muri tot ca proștii!