Despre Iran și ceva în plus

Prostovănimea are impresia că în Iran Ayatollahul este un fel de dictator care taie și spânzură și că tot ce se face acolo se face doar cu voie de la el. Este imaginea clasică a „dictatorului rău” care este vânturată permanent de „Occidentul bun”. În esență, un dictator este rău din start pentru că nu este democrat, adică nu respectă sistemul vândut de Occident ca fiind cel mai potrivit pentru lume. 

Problema prostovanilor este că nu au pic de cultură. Ei chiar cred că acolo e vorba de un Ayatollah rău și un Șah bun. Ei nu înțeleg că limbricul ăla care se dă salvatorul Iranului, dacă ar ajunge în Iran fără protecție, ar fi făcut fâșii de primii iranieni cu care s-ar întâlni. Proștii nu au habar că iranienii s-au ridicat împotriva șahului într-o revoluție cât se poate de reală și generalizată deoarece nimeni nu mai suporta abuzurile cretinului ăluia care-și luase un Concorde doar pentru a putea să meargă să-și ia masa la Paris când vrea mușchiul lui. Dacă ai habar de istoria Iranului înțelegi că tot ceea ce vorbește propaganda e absolut aberant și fără niciun suport logic.

Și-acum să vorbim despre sistemul politic din Iran. Aceste este, de departe, cel mai complex sistem politic, bazându-se pe conceptul de Velayat-e Faqih(„Tutela Juristului”), care susține că, în absența imamului ascuns, comunitatea trebuie condusă de cel mai învățat și just jurist islamic. Astfel, țara are o conducere duală compusă din:

• un palier având rol de supraveghere, cel clerical și neales, care include Liderul Suprem(Ayatollahul) și Consiliul Gardienilor. Aceștia au drerpt de cenzură pentru tot ce se întâmplă în stat și nu este conform cu legea Sharia.

• un palier executiv și legislativ care este ales cât se poate de democratic și care include Președintele și Parlamentul(Majlis). Aceștia gestionează problemele administrative și economice de zi cu zi.

Teoretic Ayatollahul are numeroase puteri, în principal cele de numire în diverse instituții cheie, dar trebuie reținut că rolul său este cel de a cenzura, nu de a conduce efectiv. De condus conduc Parlamentul, Guvernul și Președintele. Ayatollahul se poate opune unei legi atunci când constată că acea lege încalcă spiritul Islamului. Ceea ce nu știu majoritatea celor care vorbesc aiurea despre Iran este că nici Ayatollahul nu poate lua deciziile așa cum îl taie capul. Aceasta deoarece există o altă instituție, Adunarea Experților, compusă din 88 de clerici aleși. Aceștia au puterea legală de a-l alege, monitoriza și chiar demite pe Liderul Suprem! E adevărat că toți candidații pentru această Adunare sunt verificați în prealabil de Consiliul Gardienilor(numit de Ayatollah), creând astfel un cerc de loialitate care face demiterea teoretic imposibilă. Dar nu poți ignora puterea respectivei Adunări și faptul că Ayatollahul depinde respectiva instituție.

După cum puteți înțelege, este o diferență fundamentală față de modelul pe care-l vând propagandiștii de rahat. Iranul are o conducere colectivă, care se împarte între numeroase instituții și persoane, astfel încât face imposibilă instaurarea unei dictaturi. De altfel, modul de conducere a fost unul special ales pentru reziliență. Dacă Venezuela a fost paralizată de răpirea lui Maduro, în Iran nu se întâmplă absolut nimic dacă Ayatollahul este răpit sau ucis. Instantaneu, Adunarea Experților numește un nou Ayatollah(asta dacă nu cumva actualul și-a exprimat deja dorința pentru un urmaș) și treburile sunt la fel ca înainte. Însă, chiar și fără Ayatollah nu se întâmplă nimic altceva decât că, la modul teoretic, nu mai există o structură care să cenzureze eventualele legi care sunt aprobate și care nu ar fi în linie cu sharia.

Doar că așa ceva este foarte puțin probabil întrucât există o practică în ceea ce privește elaborarea legislației, astfel încât noile legi se înscriu în limitele existente. Oricum nu acolo e problema care-i deranjează pe israelieni și, automat, pe americani. 

Așadar, sper că ați înțeles de ce omorârea, răpirea sau eliminarea în alt mod a Ayatollahului nu are, în realitate, niciun efect. Ba, mai mult, complică lucrurile și veți înțelege puțin mai târziu de ce. Eliminarea Președintelui și a miniștrilor, de asemenea, nu are niciun efect întrucât există persoane clare care îi înlocuiesc din funcție. La fel și în ceea ce privește armata și IRGC-ul. Acolo e vorba de o conducere colectivă, în care puterea este exercitată la fiecare strat și de fiecare strat. Știu că nu vă vine să credeți, dar revolta comercianților din Bazar a fost considerată legitimă de către conducerea Iranului și niciun contestatar din acea zonă nu a avut de suferit. Unde a intervenit IRGC-ul? În nucleele care, prin tehnicile pe care le-ați văzut de atâtea ori prin „revoluțiile colorate”, incitau oamenii. De unde naiba să apară brusc 50 000 de terminale Starlink în Iran? Înțelegeți? De-aici și complexitatea intervenției întrucât cei din zona de asigurare a liniștii publice nu au ca interes atacarea manifestanților simpli, ci a celor care incită, sau a celor care trăgeau în mulțime pentru a isteriza populația cu teza că „Ayatollahul trage în ei”.

Așadar, pentru a decapita statul iranian, e nevoie să omori un număr foarte mare de oficiali. Și, de asemenea, să-i elimini și pe cei care sunt înlocuitorii acestora. La primul atac israelian fix asta s-a încercat și au eșuat. De fapt, au anunțat cu surle și trâmbițe omorârea unora, ignorând faptul că au avut numeroase eșecuri în eliminarea altor oficiali despre care nu știau unde sa află. Au mai avut și o problemă majoră inclusiv atunci când au răsărit pe posturi de conducere indivizi despre care nici măcar nu auziseră că ar exista. De ce? Pentru că în Iran mai e un mecanism de înlocuire atunci când sunt eliminați atât deținătorul cât și înlocuitorul său, mecanism care e unul imposibil de controlat întrucât se bazează pe un soi de „înțelegere pe moment”, până când se repune în funcțiune legea.(*)

OK, acum s-a mai întâmplat ceva. Întrucât e vorba de o amenințare existențială, luarea deciziilor nu se mai face piramidal, ci distribuit. Cu alte cuvinte, în cazul unui atac, responsabilii militari de orice nivel pot face propriul plan de ripostă în cazul în care se pierde controlul piramidal. Ceva similar pălămidei sau pirului care, când au rădăcina secționată, ies în și mai multe locuri. 

Aici e toată povestea „lungă pe scurt” în ceea ce privește Iranul. Idioții care au impresia că acolo e o dictatură în care un baubau își face de cap, sunt pur și simplu tâmpiți. Dar, vor veni imediat cu replica, „de ce se trăiește atât de greu în Iran?”. Simplu: din cauza sancțiunilor. Încă din perioada în care Iranul a făcut Revoluția, a fost, mai mult sau mai puțin, sub efectul sancțiunilor. Dezvoltarea i-a fost permanent afectată și șuntată. De ce? Pentru a nu i se permite dezvoltarea deoarece nu făcea cum considerau „tătucii lumii” că trebuie să se comporte. V-ați întrebat de ce Ceaușescu a fost singurul șef de stat din Est care-a fost omorât? Cam din același motiv. Cu iranienii este de 1000 de ori mai groasă oftica occidentală și a păpușarilor din spate. 

Da, e drept, sunt probleme și acolo. Unde nu sunt? Doar că se uită un element: iranienii când au făcut revoluția au făcut-o pentru că ajunseseră la limita de jos, la care efectiv nu mai puteau trăi. Unde au ajuns acum au ajuns prin forțe proprii. Dar, la fel de adevărat e că au apărut generații noi, tefelizate într-o mai mică sau mai mare măsură, care, la fel ca noi, cred poveștile cu Occidentul luminos. Și care, dacă se vor lăsa păcălite de cântecul de sirenă al Occidentului, vor ajunge fix acolo de unde au plecat, anume la foame(ceea ce se va întâmpla în scurt timp inclusiv la noi).

E ceva banal, pe care ar trebui să-l înțeleagă orice om, indiferent de nivelul său, anume faptul că „There Ain't No Such Thing As A Lunch”. Toți credem că o boierim până vine portărelul să ne spună că avem o datorie atât de absurdă încât nu o putem plăti. Acum, dacă v-ar bate la ușă și v-ar spune că trebuie să scoateți urgent din buzunar câte 12 000 EUR de membru al familiei ce-ați zice? Ați întreba de ce, că doar n-ați făcut altceva decât să trăiți. Iar el v-ar răspunde sec că v-ați întins mai mult decât vă era plapuma. Cam asta e ceea ce s-a întâmplat în ultimii 35 de ani, iar acel „întins mai mult decât e plapuma” include la pachet și golăniile cu vaccinuri, izolete, arme, ajutor Ucraina&Republica Moldova s.a.m.d. Știu, n-ați luat voi banii, dar voi ați fost pe-aici și prin pasivitatea voastră s-au luat. Înțelegeți? În Iran se trăiește la limita plapumei, iar statul, de bine de rău, a prelungit-o cât a putut. Că acestea au fost condițiile. De bine, de rău, nu se mai moare de foame, oamenii nu mai sunt torturați așa cum erau pe vremea șahului, iar conducerea e cât se poate de transparentă. Există elite și la ei? Da! Există și la ei bandiți și corupți. Doar că la ei, corupții, când ajung în vizorul instituțiilor statului merg la pușcărie. La noi corupții sunt legea. 

___

(*) fac precizarea că la primul atac israelian, văzând ce oficiali au fost omorâți, am considerat în mod eronat că războiul e terminat. De ce? Pentru că în orice stat din lumea asta, un asemenea atac paralizează întreaga structură. În Iran surpriza a fost că i-au făcut praf pe israelieni, consumându-le toată muniția antiaeriană și amenințând să-i facă una cu pământul.