miercuri, 16 iunie 2010

Unde ne aflam?

 
Din punct de vedere teoretic, acum trăim ultimele momente ale crizei. În general, o criză economică gravă se finalizează în momentul în care statul iese generos cu banii necesari acoperirii exceselor care au condus la criză. Ultima sută de ani ne-a confirmat acest pattern, aşa că nu are sens să inventăm scenarii posibile acolo unde nu sunt.

Ceea ce avem însă diferit în această criză este bomba datoriilor suverane declanşată în momentul în care ar fi trebuit să avem o perioadă de recuperare. Începută cu Dubai-ul, continuată cu Grecia şi restul ţărilor Europene, criza datoriilor a fost consecinţa logică a unei situaţii dramatice generate de iluzia că, pentru o ţară, scadenţa nu vine niciodată. Realitatea le-a dat o lecţie dură celor care cred că poţi trăi în imaginar: până la urmă excesele trebuie plătite, iar scadenţa vine în cele mai proaste momente.

Probabil că, în viitorul apropiat, vor urma alte câteva emoţii în zona datoriilor suverane, dar sunt convins că şi acestea se vor stinge. Puseul crizei deja s-a consumat în Grecia şi nu cred că vom avea parte de alte episoade dramatice. Mai ales că acum s-au găsit instrumentele necesare tratării acestor afecţiuni.

Întrebarea care se pune este dacă într-adevăr criza s-a terminat. Aşa cum am spus la începutul articolului, răspunsul este afirmativ din punct de vedere teoretic. Şi spun aceasta deoarece, bazându-se pe pattern-urile trecutului, toată lumea aşteaptă cu disperare punctul zero al confirmării unui nou început. De fiecare dată însă, o nouă problemă amână relansarea mult-așteptată. Motivul acestui comportament atipic este unul cât se poate de simplu: pentru rezolvarea crizei s-au tratat efectele, evitându-se o abordare tranşantă a cauzelor. Aceasta face ca, la ora actuală, prin evidenţele băncilor să se afle extrem de multe cadavre cosmetizate. Momentan nu produc efecte, dar e o chestiune de timp până când efectele putregaiului se vor face simţite. Acum toată lumea trage speranţa că economia îşi va relua creşterea înaintea reapariţiei problemelor pe piaţa bancară, putând astfel să reducă treptat impactul activelor toxice cosmetizate prin bilanţuri. Dacă însă economia va continua să cadă, ne vom confrunta cu cea mai mare criză din istorie. Deocamdată nu sunt tentat să cred într-un asemenea scenariu, dar trebuie să fim conştienţi că există şi o asemenea posibilitate. Probabil o viziune ceva mai clară vom avea anul viitor.

18 comentarii:

  1. Ce anume s-a terminat cu Grecia? S-a restructurat datoria si eu nu stiam?
    "S-au adoptat mecanisme" , daca te referi la acatiste sa stii ca ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  2. presupunand ca maine vine o explozie solara enorma insotita de nelipsita explozie magnetica si sterge toate harddiskurile bancilor si se sterg toate datoriile (si economiile, dar asta e irelevant), cu ce se schimba situatia in plan fizic ? intreb si eu, ca prostul fara studii economice ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Iar s-a terminat? :)
    Tin minte ca anu' trecut pe vremea asta la fel se spunea: "uf, s-a terminat, am scapat" (nu pe acest blog, ci in presa de profil si declaratii guvernamentale de aici sau de aiurea). Ce s-a intamplat intre timp? Reactii bazate pe asteptari de inflatie, cerere ioc, easy-money si state golite de bani.
    Este intr-adevar o posibilitate sa se fi oprit. Dar de crestere ma indoiesc ca va fi vorba.
    Insa parerea mea, de neica nimeni, este ca valul 2 nici n-a inceput si ne paste o "nebanuita".

    RăspundețiȘtergere
  4. "În general, o criză economică gravă se finalizează în momentul în care statul iese generos cu banii necesari acoperirii exceselor care au condus la criză." - if that means what my translators say it means, let me introduce myself: my name is Robert Mugabe, and I would like to subscribe to your interesting newsletter.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim: Grecia isi va restructura toata datoria cu ajutorul UE. Daca nu(intr-un caz foarte putin probabil), va intra in default(care nu e chiar asa un dezastru) si-i vor fi restructurate datoriile. Chestia cu acatistele e misto ca banc. Apreciez.
    canadianu':Am auzit si eu de teoria aia cu explozia. Momentan tind sa cred ca se supraliciteaza efectele. Daca insa e adevarata, vom avea cea mai rapida redresare economica intrucat vom reincepe de la epoca de piatra.
    margin: Nu pe blogul meu ai citit chestiile alea anul trecut! O repet ca sa nu se inteleaga gresit.
    Anonim (ultim): E pe departe cel mai tare comentariu de pana acum! Am ras cu lacrimi! :-))

    As vrea sa mai subliniez odata: nu am sustinut ca s-a terminat ci ca e posibil sa se fi terminat! De asemenea, am spus ca peste un an vom avea o perspectiva mai clara. Cititi va rog ceea ce scriu!

    RăspundețiȘtergere
  6. Canadianule, nu strica orzul pe gaste... :)

    Dacă însă economia va continua să cadă, ne vom confrunta cu cea mai mare criză din istorie. Deocamdată nu sunt tentat să cred într-un asemenea scenariu

    Pacat ca in loc sa se apropie de realitate, unii ajung sa cada prada iluziei din care la un moment dat erau cat pe ce sa evadeze.

    RăspundețiȘtergere
  7. De metoda Coue aţi auzit? Dacă da, atunci cu cât repetăm mai des şi mai ferm: "am ieşit din criză!", "am ieşit din criză!", "am ieşit din criză!", ni se poate întâmpla! Credinţa mută munţii din loc, parcă!
    Criza datoriilor suverane este una dintre multiplele crize cu care se confruntă economia, simultan. Probabil că acum avem cel mai mare grad de simultaneitate din ultima jumătate de secol.
    Important este să ştim dacă toţi cei implicaţi în generarea şi în gestionarea crizei actuale au învăţat ceva. Mă tem că nu. Drept pentru care o vom lua-o de la capăt. Cât de repede? Probabil foarte repede, pentru că băieţii ăia învăţaţi să facă bani din şobolan sunt în sevraj. Şi au nevoie urgentă de "drog". Nu pot aştepta revenirea totală la echilibru. Asta e! Succesuri multe pe ramură!

    RăspundețiȘtergere
  8. Tare de tot aia cu Mugabe. :)

    Amuzant si Gheorghe, in socialismul lui..

    ..

    "cea mai rapida redresare - din epoca de piatra"

    Dan, sa inteleg ca incepi sa dai Cezarului ce-i al Cezarului (liberalism autentic?). :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Ar mai fi un element pe care nu l-am explicat suficient. In momentul in care am spus ca nu cred in scenariul catastrofal m-am bazat pe un element esential: gradul de indatorare a SUA. Inca nu s-a atins nivelul critic pentru a sari totul in aer. De aceea am si spus ca, cel mai probabil, anul viitor vom avea o imagine mult mai clara!

    RăspundețiȘtergere
  10. US e cea mai socialista tara de pe glob - nu inteleg de ce tot o dai exemplu in sus si jos.

    Discutia ar trebui sa fie la nivelul PRINCIPIILOR pentru ca doar acolo apar solutiile.

    Solutii care sunt GLOBALE, evident, universal valabile - americanii nu sunt cu nimic diferiti fata de noi.

    :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @Dan:
    Asta am zis si eu. Nu aici am citit aiurelile alea. Ca daca citeam, nu mai intram :).

    RăspundețiȘtergere
  12. Andrei Gheorghe16 iunie 2010, 21:02

    Statele Unite au cel mai mare procent de flamanzi dintre toate statele dezvoltate.

    Calcularea indicelui GINI pozitioneaza statele unite pe pozitia 44 (din 170 de tari).

    Acum cativa ani, in statele unite existau aprox 30 mil de oameni care nu erau acoperiti de nici un fel de asigurare medicala. Inca 30-40 erau inclusi in cadrul unor asigurari minimale pentru saraci.

    Sa nu ne imbatam cu apa rece, statele unite au putina legatura cu socialismul.

    RăspundețiȘtergere
  13. eu nu vorbeam serios in legatura cu explozia solara (o sa caut, ca m-ati facut curios), in lume mai sunt si sisteme de stocare optica a datelor pe langa cel magnetic. sensul intrebarii mele era : in afara de problemele "contabile" prin care trece lumea in momentul de fata nu crezi ca exista si o problema "fizica", de genul unii care numai produc (chinezi, nemtzi, japonezi etc.) si altii care "produc" clickuri de mouse aka stau cu burta la soare ? de aia intrebam ce se intampla oare daca maine printr-o "minune" dispar toti banii. criza financiara e doar efectul problemei, cauza e alta, iar la cauza se lucreaza prea putin. sau cel putin asa mi se pare mie ...

    RăspundețiȘtergere
  14. >Sa nu ne imbatam cu apa rece, statele unite au putina legatura cu socialismul.

    Conform definiţiei "normale şi universal acceptate" - da.

    Conform unei mici secte de aderenţi la "dogma austriacă" - SUA e de fapt aşa ... "centrul socialismului mondial". :D
    Asta în vreme ce ţările nordice ... nu sunt chiar un exemplu de socialism ( după cum declara apostolul lui Mises în România ). ;)

    Fanatismul e deseori amuzant, nu ? :)

    RăspundețiȘtergere
  15. mai era unu, Cristian Paun, care zicea ca Romania e mai putin socialista decat US :)))

    RăspundețiȘtergere
  16. O sa se dea din nou drumul la tiparnita de bani si lucrurile vor reveni la normal. Inflatia este solutia din ultima suta de ani: atit timp cit statul are monopol asupra monedei poate crea oricit doreste.

    RăspundețiȘtergere
  17. Pai dl. Paun tot dintre "apostolii lui Mises" face parte. ;)

    Acuma ... daca s-ar referi strict la inegalitatile existente poate afirmatia ar avea o posibila sustinere. Dar obsesia cu legarea socialismului de "politica monetara" e cu totul altceva ...

    RăspundețiȘtergere