sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Adevarul viermelui

Problemele noastre au o rădăcină mult mai adâncă decât ne imaginăm. Suntem tentaţi să dăm vina pe realităţile imediate, pe politicianul pe care-l vedem mâncând rahat la televizor, pe funcţionarul care ne priveşte cu dispreţ de la „înălţimea” scaunului lui soios sau pe şefuţul dintr-o structură multinaţională care transformă propriile-i probleme de erecţie în coşmaruri pentru subordonaţi. Stând şi judecând acest strat superficial nu facem altceva decât să ne batem cu morile de vânt.

L-ai dat jos pe politicianul X? Simţi asta ca pe o mare victorie? Ghinion, cel care-i va lua locul va fi la fel de prost sau ticălos sau poate chiar mai rău. Vei ajunge iar la vorba „era mai bine pe vremea lui X”, uitându-ţi înverşunarea de atunci, uitând că pe vremea aia X era duşmanul tău personal, întruchiparea diavolului absolut. A căzut X şi, ghici ce, tu o duci la fel de prost sau chiar mai prost. De ce? Logic, pentru că nu X era, în realitate, problema ta.

Ca să înţelegi mai bine cum stau lucrurile să luăm exemplul funcţionarului ticălos care-ţi face viaţa amară. Ţi-e scârbă de el, îl urăşti, dar n-ai ce face, eşti obligat să te loveşti de el. Şi te loveşti şi te enervează. Asta până când nu mai suporţi şi simţi că „trebuie să faci ceva”. Aşa începe mica ta Cruciadă: dai o anonimă, îl mai asmuţi şi pe altul, poate că-i faci direct o reclamaţie, poate dai instituţia în judecată şi-apoi, după ce câştigi, te-apuci să dai munţi de scrisori către factorii de răspundere în care să-i întrebi dacă s-au luat măsurile necesare reparării problemei. Şi-n final, probabil, funcţionarul respectiv e dat afară sau trecut în altă parte. Problema ta pare a-şi fi găsit rezolvarea. E o victorie, însă doar aparentă. Cel care vine după e la fel sau poate chiar mai rău. N-ai ce-i face pentru că n-a învăţat nimic din istoria precedentului ocupant al acelui scaun. Poate chiar nici n-are habar cine-a fost şi ce-a făcut precedentul ocupant. Şi-atunci ajungi la disperare. Tot efortul tău de a „schimba lumea” a eşuat lamentabil. Eşti prea obosit s-o mai iei de la capăt şi înţelegi că nimic nu are sens. Dacă reuşeşti să te împaci cu situaţia devii mai înţelept. Dacă nu o sfârşeşti în depresie şi nebunie.

Asta-i lumea în faţa căreia te afli. Tu şi ea: neputinciosul şi „suprema”. Te-ai întrebat însă dacă mai sunt şi alţii ca tine? Cu siguranţă că întrebarea asta e o prostie. Mai sunt şi mai sunt mulţi. Extrem de mulţi. Majoritatea! Şi-atunci, de ce dacă există atâta dorinţă lucrurile nu se mişcă? Cu siguranţă, îţi spui, noi, cei mulţi, nu dorim să schimbăm „structura geopolitică a lumii”, nu vrem să instaurăm „o nouă ordine mondială”. Nu! Vrem ceva mult mai simplu: vrem o viaţă normală, în care cel cu care interacţionăm să se comporte civilizat, să nu mai fim „căutaţi prin buzunare”, să fim lăsaţi să ne câştigăm normal un ban decent şi să trăim în linişte. E oare prea mult? Sunt lucruri normale cu care orice om raţional e de acord. Şi-atunci, dacă toţi picăm de acord de ce nu se mişcă lucrurile?

Aşa-i că simţi acelaşi lucru? Cu siguranţă, însă n-ai timp să te gândeşti prea mult deoarece timpul din nou pune piciorul pe acceleraţie. Te trezeşti din meditaţiile tale atunci când vrei să pleci undeva şi constaţi că „un nesimţit” te-a blocat în parcare. După ce-l aştepţi o oră, tot el te-njură şi ai din nou acelaşi sentiment de neputinţă. Îţi vine să scoţi o mitralieră şi să tragi la-ntâmplare. Eşti din nou prins în jocul murdar al societăţii. Societate care nu-i a ta. Dar a cui?

Dacă vom sta să judecăm realităţile pe care le constatăm la suprafaţă ne pierdem timpul. Ele sunt infinite şi lupta cu ele, aşa cum am mai spus, e o luptă cu morile de vânt. Şi-aceasta pentru că rădăcina răului e mult mai jos, acolo unde nici nu te poţi gândi.

Societatea e atât de jalnică pentru că este întemeiată pe o fraudă. Iar această fraudă e la un nivel de bază, abstract, un nivel atât de jos încât frauda e aparent inofensivă. Ea nu ne loveşte direct, ci prin rezultatele pe care le generează la câteva „ochiuri de lanţ” distanţă de originea sa. De-aceea e greu de identificat.

Nu-i vina omului că e rău. Dar a cui? Mergând mai jos te vei mulţumi să spui că e vina celui care l-a educat. Dar oare, cel l-a educat credea că face ceva rău? Cu siguranţă nu, probabil el era convins că face ceva bun. Şi-atunci cine e de vină? În mod sigur, în acest caz, ceea ce a fost predat poartă vina pentru rezultat, materia de bază care, pentru profesor, este adevărul absolut. Dar materia de studiu de unde vine? De unde altundeva decât dintr-o serie de studii, de cercetări, de gânduri ale unor oameni.

Iată-ne ajunşi aproape de adevărata rădăcină. Acolo e locul unde-a apărut fractura. Acolo e viermele care otrăveşte întreaga societate. La nivelul acela unde, aparent, doar „oamenii deştepţi” au acces, la un moment-dat au apărut nişte impostori care-au răsturnat lucrurile. Nu ştiu de ce. Poate-au crezut că fac bine, poate erau mult prea ticăloşi sau frustraţi. Repet, nu ştiu de ce, dar au avut inteligenţa să înlocuiască adevărul cu un vierme otrăvit. Apoi au apărut alţii care-au luat de bune „axiomele viermelui” şi le-au dezvoltat, construind arhitecturi ample, păduri de concepte, munţi de idei. Pe-acelea se întemeiază „ştiinţa” lumii de azi. Generaţii şi generaţii sunt trecute prin malaxorul educaţiei, iar rezultatele sunt cele care se văd.

Există speranţă, poate fi îndreptat ceva din toate acestea? Conştientizând unde-i sursa răului ar trebui să se poată îndrepta toate acestea, nu-i aşa? Ei bine, crede-mă pe cuvânt: e fals! N-o să poţi îndrepta niciodată nimic, răul acela e sădit de prea mult timp, lumea e obişnuită cu „ideile viermelui” se simte confortabil cu ele. Încercând să lupţi vei găsi cea mai scurtă cale către un salon din spitalul de nebuni. Oamenii au „certitudini” pe care e imposibil să le schimbi. Punându-le o oglindă în faţă nu le va veni să creadă că-s urâţi şi-ţi vor da suficiente „motive solide” pentru care ei „sunt frumoşi”. Chiar dacă aparent sunt de aceeaşi parte cu tine, în realitate sunt de cealaltă parte. Şi de-aici vine tot haosul, toată schizofrenia societăţii.

Ştiu, e frustrant să constaţi că elita acceptată e compusă din filosofii „sărmăluţă”, „impostorache” şi „obsedăţel”. Că istoricii neamului sunt un moş ticălos de meserie trădător şi un semidoct habarnist care plastografiază grosolan încetăţenind concepte antinaţionale întru demonstrarea justeţii globalismului. Că elita ştiinţei economice e cea care fundamentează acţiunile ticăloase de înrobire a noastră puse în practică cu stoicism de la frâiele Ministerului de Finanţe sau de la cele ale Băncii Naţionale. E frustrant să constaţi toate acestea şi multe altele. Şi-atunci ce-i de făcut? Cu siguranţă nu prea multe.

În primul rând trebuie să te împaci cu realitate, să înţelegi că toate acestea nu se vor schimba în timpul vieţii tale şi nici în timpul vieţii copiilor sau nepoţilor tăi. De-aici trebuie să porneşti. Apoi nu-ţi mai rămâne decât să cauţi adevărul şi să fii onest. De altfel, dacă vei găsi adevărul, cu siguranţă vei fi onest. Şi-n mod sigur, după tot acest periplu, te vei simţi împlinit, dincolo de nebunia lumii şi de ticăloşiile de care e ea capabilă.

36 de comentarii:

  1. Bun comentariul, la obiect dar totuși cam evaziv la final! Câți crezi că au înțeles cine sunt „sărmăluță”, „impostorache” și „obsedățel”? Presupunând că au înțeles, câți crezi că văd și răul pe care ăștia și „elita intelectuală” îl fac?

    Important cred, Dane, este să le și indici încotro să caute adevărul, dacă tu crezi sincer în el. Finalul articolului tău relevă și rezolvă cvasi-fatalismul vieții punând pe talerul celălalt al balanței, contra tuturor relelor, adevărul și onestitatea... E foarte corect, dar nu suficient pentru a-l face pe om să înțeleagă că merită...

    Care adevăr? Partea relevată de tine îi arată omului că nu are ce să facă, lumea va fi la fel. Punct. În lupta pentru căutarea adevărului, poate nu-l va gasi niciodată... Înseamnă că a trăit degeaba! În mintea oricui se naște dilema asta și, de regula, omul alege LOGIC să nu alerge după iepuri prea îndepărtați. Va alege, LOGIC din nou, să se integreze în societatea asta rea, pentru că va prima instinctul de supraviețuire pentru el și familia lui, concluzionând (tot LOGIC!) că adevărul și onestitatea foarte probabil îi vor duce la grabnică pieire! „La ce bun atunci să-l caut?”, se va gândi el.

    Cred că trebuia să dai și niște chei de căutare despre ce reprezintă adevărul și care este răsplata, ca să știe încotro să se uite, după ce se împacă cu realitatea... Chiar dacă ne apucăm noi pe forum să dăm soluții (eu am mai vorbit pe aici de multe ori pe subiectul ăsta), până la urmă tot în condeiul tău trebuie să stea...

    Doamne-ajută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut. Daca ai fi primit toata solutia, gata pregatita si rumegata, tie ce ti-ar mai fi ramas de facut? Dan face un lucru sanatos, iti da directia, logica si instrumentul. Iti doresti cu atata ardoare adevarul? Super, merita-l! Adevarul, intelepciunea, zi-i cum vrei, e un act eminamente individual, altfel, ai imprumuta opinia altcuiva si mai incolo ai incepe sa ai dubii:'bai dar daca nu e asa?!' pt ca nu iti apartine, nu esti capabil sa o integrezi. Biblia nu e un 'manual' cu instructiuni pt aflarea adevarului? cum se face ca desi o tocesc atatia, nu e unul care sa il afle! Pentru ca adevarul, intelepciunea nu se poate afla din carti/copia, trebuie descoperit. Ia-o ca un examen. Iar asta cu 'Doamne-ajuta', iti respect opinia dar cat timp crezi ca ajutorul vine de la altul, apai tot 'Doamne ajuta' ca 'Dumnezeu iti da da nu iti baga si in traista'!
      Si inca ceva: adevarul meu e diferit de adevarul tau (inteles ca ce imi da sens); iar aia cu adevarul e doar unul, asa e insa la un nivel la care eu unul nu am ajuns inca si am suspiciunea ca nici dvs.

      Ștergere
    2. @razvan

      Răspunsul la întrebarea de la început este simplu: să te comporți și să trăiești conform adevărului relevat.

      Comiteți câteva erori, pe care le iau de la coadă spre cap:
      1. Adevărul (chiar și numai în sens filozofic, nu neapărat religios) e unul singur, doar punctele de vedere pot fi diferite. Orice mi-ar da sens, sensul trebuie să fie către adevăr, care e unic.
      2. Biblia nu este doar un manual de instrucțiuni pentru aflarea adevărului, Biblia îți prezintă adevărul direct! Problema majorității oamenilor, aparent și a dvs, este că Biblia nu poate comunica adevărul doar în formă logică (de aceea subliniasem cuvântul „logic” în intervenția mea anterioară), întrucât Adevărul biblic este dincolo de limitele logicii omenești. De aceea, cel care va încerca să descopere adevărul doar prin logică va eșua! Pentru a descoperi adevărul, ai nevoie în primul rând de credință, logica venind doar ca un instrument ajutător...

      3. Dacă ai ajuns la convingerea că ai descoperit adevărul, nu ai ce altă opinie să împărtășești celorlalți decât cea în care crezi, altfel minți! Onestitatea de care vorbea Dan include, printre altele, și mărturisirea adevărului... Eu nu l-am contrazis cu nimic pe Dan, i-am spus doar că, dacă e convins că l-a descoperit (nu neapărat că l-a înțeles, înțelegerea și asimilarea vin de regulă ulterior descoperirii - e valabil pentru oricare dintre noi!), atunci să marturisească. Ok, nu direct, nu total (de acord că trebuie toți să mergem singuri, de la un punct, pe drumul ăsta) dar să ofere chei celor care nu au avut șansa să-l descopere și încă mai caută. Oare scopul aflării adevărului este doar adevărul în sine sau ceea ce faci după ce-l afli și îl înțelegi? În acest sens, nu ar fi oare de dorit măcar să-l întrevadă cât mai mulți, cât mai repede? Dacă poți să le dai un pont, fă-o!

      În final, aș avea o rugăminte: dacă îmi respectați opinia, făceți-o până la capăt. Dumnezeu nu e vreun „altul”, de la care aștepți pere mălăiețe gratis. Dumnezeu este Adevărul în care eu cred iar când ajungi în punctul în care crezi și începi să și înțelegi, îți dai seama și de eforturile pe care trebuie să le faci în primul rând tu însuți dar și de faptul că fără ajutor din partea Lui n-ai nicio șansă, nici dacă ai fi Atlas ținând tot Pământul pe umeri! În consecință, când cineva vă salută cu „Doamne-ajută!”, să fiți convins că spune (și poate înțelege...) mai multe, nu e doar o vorbă-n vânt.

      Vă mulțumesc, și dvs dar și lui Dan, pentru răbdare!

      Încă o dată, Doamne-ajută!



      Ștergere
    3. Emanoil Constantin14 ianuarie 2018, 00:58

      Mă bucur enorm că se poate discuta și civilizat, fără insulte, injurii, calomnieri etc, chiar dacă nu este o comuniune de idei.
      Dumnezeu să ne ajute pe toți să ajungem la cunoștința Adevărului Său.
      O Duminică binecuvântată tuturor!

      Ștergere
    4. @Anonim: Sunt convins ca in mare parte asta a fost si retorica acelora ce au dus cruciadele sau a inchizitiei. Diseminarea adevarului lor, cu un pic de impunere, ca aia erau mai prosti si nu voiau sa inteleaga. Si nazistii au avut adevarul lor. Si stapanii de sclavi.
      Acum, daca ne referim strict la religie, eu cred ca ea ar trebui sa fie ca o pula (scuzati vorba proasta). O ai, esti mandru cu ea, te folosesti de ea, dar n-o fluturi in public si n-o bagi pe gatul nimanui cu forta.
      Daca ne referim la relatiile interumane, cred ca autorul se refera la fatul ca 8 (opt) oameni au tot atata bogatie ca cei mai saraci 3.5 miliarde dintre noi, ca suntem efectivi sclavi (statul ne ia in jur de 70% din venituri), iar pentru restul exista multa reclama care sa-ti spuna ce sa faci cu banii tai.
      Crescuti in baterii de gaini (ce altceva sunt blocurile?), fara sa vezi stelele (din oras nu se vad), deposedat de munca ta (impozite, TVA, taxe) e foarte complicat sa fii om, esti mai mult un animal de povara. Si in cosencita, multi ne si comportam asa.

      Ștergere
    5. @S

      Fiecare ne fluturăm ce avem: unii credința, alții aroganța și mârlănia...

      Deși limbajul folosit de dvs e insultător, vă răspund doar pentru că vreau să lămuresc niște lucruri, pentru că îmi pare că aveți nevoie:

      1. Nimeni nu bagă nimic pe gât cu forța. Faptul că eu cred în Iisus Hristos și, implicit, consider că așa ar fi bine și pentru ceilalți (altfel ar însemna că nici eu nu cred) nu obligă însă pe nimeni la nimic.

      2. Confundați catolicismul cu ortodoxia. Nu mă miră... Așa este, cruciații au făcut mult prăpăd în numele creștinismului CATOLIC. Din păcate, creștinismul a fost folosit de pretext pentru jaf dar asta nu îi face vinovați pe toți creștinii de păcatele unora dintre ei. Creștinii ortodocși nu au asemenea „realizări” la activ, ba din contră... Nu mai intru în detalii, documentați-vă mai mult pe tema asta, e tot ce pot să vă sfătuiesc.

      3. Nu mi-am afirmat credința cu emfază. Un creștin nu e niciodată mândru că e creștin, e doar bucuros și recunoscător pentru asta.

      Că aveți o problemă cu religia, e strict problema dvs! Dar modul cum vă exprimați la adresa ei (oricare religie ar fi aceea), cu tot respectul, vă descalifică pentru un dialog civilizat și argumentat.

      Doamne-ajută!

      Ștergere
    6. Pare rau, eu nu am o problema cu religia. Eu am o problema cu oamenii ca tine. Cei care sunt indoctrinati. Si care fac afirmatii cum ai facut si tu la punctul 1. TU consideri ca ar fi bine sa cred eu in pietrele tale. Vanitate, mandrie si orgoliu. Hai sa ma salvezi cu forta!
      Daca ai avea prin ajutorul domnului nostru isus putina putere asupra unor semeni, ai impune binele asta cu forta, ne-ai salva pe toti cu forta.
      Catoliticism, ortodoxism, islamism, budism si altele sunt doar cuvinte, concepte. Un instrument folosit de OAMENI! De oameni ca tine!

      Ștergere
    7. @Anonim
      In articolul de azi (16.01.2018) Dan are doua citate, care ar putea explica de ce el nu da si cheia. Citatele sunt:

      1. „a-l descoperi pe Făcătorul sau Ziditorul acestui Univers este un lucru tare greu, dar după ce l-ai descoperit, este peste putinţă ca să-l împărtăşeşti (să-l faci cunoscut) tuturor” (Timeu, 28C)

      2. Spunea Platon într-o epistolă că „despre acest subiect eu n-am scris niciodată nicio scriere şi nici nu voi scrie, căci el nu se lasă cuprins în cuvinte ca alte învăţături, ci numai după ce te-ai familiarizat cu el multă vreme, trăind oarecum cu el laolaltă, adevărul răsare în suflet pe neaşteptate, cum ţâşneşte lumina din focul aprins şi se hrăneşte singură” (341C).

      Ștergere
    8. @S
      Întrucât ții neapărat să ne vorbim la per tu, îți fac și hatârul ăsta...

      Dacă citești în diagonală, tot în diagonală înțelegi! Nu mai dezvolt, n-are rost...

      Nu-mi fac probleme pentru tine că vei fi salvat cu forța de cineva. Îmi pari genul pe care nu l-ar salva nimeni...!

      Ștergere
    9. Da, mai nene, da-mi citate de cand oamenii credeau ca pamantul e plat si e tinut in spate de o testoasa uriasa. Si ca soarele se invarte in jurul nostru, de fapt suntem centrul universului. Si doamne doamne ne-a facut dupa chipul si asemanarea lui. N-am progresat din punctul ala? Se pare ca nu...

      Ștergere
    10. @S
      Cred că nu putea exista o dovadă mai mare că eşti dobitoc decât acest ultim comentariu al tău.

      Ștergere
  2. Anonim,recunosc ca esti un om drept ca lumanarea lui Deugene bre,dar ma obliga nobletea sa admit ca incontinuu si fara incetare dezvolti desavarsit si imaculat partile plicticoase (ale adevarului desigur).Numai Bunul Dumnezeu ma stie bre Anonim cum bietul de mine face eforturi titanice sa citeasca in intregime o propozitie de-a ta fara sa ma prabusesc ca trasnit ,lat,intr-un somn de plumb (vorba lui Bacovia,Dumnezeu sa-l odihneasca in Gradina Lui!)... Oameni buni,o crampeie a adevarului despre lume si viata ni se face cunoscut in timp ce traversam aceasta scurta si miraculoasa viata,o alta crampeie a adevarului ne este ascuns de unii semeni(mai capitalisti ca noi),iar coplesitoarea majoritate a acestuia pur si simplu nu-l stie nici un muritor de pe planeta. Coplesit de amploarea rationamentelor in cascade macrocosmice ,in succesiuni hiperluminice,cu acceleratie in progresie geometrica catre "punctul sursa" al adevarului unic (adica si acel adevar responsabil cu fericirea si nefericirea umana),autorul nici nu a observat ca confunda razboiul indienilor de Bolintin cu Razboiul Troian si adevarul cu dreptatea...)))) Mi-e teribil de lene sa mai dezvolt,insa dreptatea si nu adevarul este singura cheie a fericirii umane . In toata istoria omenirii numai Isus a incrustat un crochiu al dreptatii ca model social si uman in definitiv (pe nisip ,ca semn al efemeritatii acesteia...!!!)Cu toate ca Isus a dezvaluit si cate ceva din adevar,El ne asigura ca undeva(!!!) exista dreptate si acolo omul este fericit...!!!Din prea multe pacate insa nici macar o singura tara crestina nu a pus in aplicare absolut NIMIC din Modelul lui Isus...!!! Oameni buni,din prea multa admiratie pentru dumneavoastra,va reamintesc ca traim mult prea putin sa stim adevaruri fundamentale despre lume,viata,etimologie si tinte finale si suntem construiti din materiale mult prea fragile sa depasim...dimensiunea umana,obscura,imperfecta,nesigura,neputincioasa si maiales imaginativa si subjugata de vanitate ))) Daca va doriti mult sa fiti fericiti,senini,neotraviti de nedreptatea lumii in care traim ,nu va legati efectiv si afectiv de obiecte oameni buni !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @cozubas

      Nu înțeleg unde greșesc în ce sau cum am spus dar accept fără probleme că poate am a făcut-o. Doar să-mi arătați unde.

      Faptul că am dezvoltat partea „plicticoasă” a Adevărului este pentru că spre asta a fost direcționat finalul articolului. Dacă am fraze mai lungi și poate mai plicticoase este pentru că vreau să ma asigur că mă fac înțeles și să nu las loc de interpretări.

      Îmi pare rău dacă, prin asta, am supărat pe cineva, nu ăsta a fost scopul. Deloc. Scopul meu nu e să înșir truisme ca să treacă timpul.

      Personal, consider dreptatea o consecință a adevărului iar Iisus exact asta ne promite: dreptate în ceruri, nu neapărat pe Pământ. Dar EL o promite, EL o garantează și o generează, EL fiind Adevărul. Pentru a ȘTI că vei avea dreptate în ceruri, trebuie mai întâi SĂ CREZI în Adevăr, adică în EL. Asta am încercat să transmit!

      Cred că Dan nu a greșit și nu a confundat dreptatea cu adevărul. Pur și simplu a pornit de la ideea că adevărul te va elibera. Dreptatea ar veni apoi de la sine, poate aici pe pământ, cu siguranță în ceruri.

      Sper că nu am mai plictisit.

      Doamne-ajută!

      Ștergere
  3. "omul alege LOGIC să nu alerge după iepuri prea îndepărtați." Asta este si intentia autorului si anume demotivarea, cei care il citesc de mai multa vreme ii inteleg mai bine intentiile. Analiza este bine construita si argumentata insa doar cu putin "venin" (1% este doza recomandata de autor acum ceva ani) isi atinge exact scopul.
    Deci stati linistiti la locurile voastre ca nu se va schimba nimic niciodata, nu are sens sa aveti vreo initiativa si ssa schimbi ceva, important este "sa te impaci cu realitatea".
    Ramane intrebarea cum or fi reusit altii mai multe decat noi? Sunt totusi locuri in lumea asta unde se traieste mult mai bine (si nu ma refer doar dpdv material)...Oare tot asa cu "adevar, dreptate" si multa lehamite?

    Sa reflectam si sa incercam sa intelegem lumea in care traim este un exercitiu util insa daca in paralel nu folosim nimic din intelepciunea acumulata...

    RăspundețiȘtergere
  4. Andrei,sabia flacaule,sabia face ca"altii au reusit mai mult decat noi" si "unde se traieste mult mai bine"...)))Daca ai mingiuci de otel Andrei,fa-ti o armata,cucereste lumea sau macar o parte din ea si o sa vezi cum belsugul si traiul lui Alexandru del Fericit va da navala peste tine si peste locul alor tai...Incearca Andrei,nu sta ca "ganditorul" megalitic cu manutele rezemand capul care gandeste la posmagii marilor imperii mai vechi si mai noi...

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim,la ce-ti foloseste tie ca stii adevarul despre lumea construita prost in care traim? Ce faci tu concret cu adevarul ca stii ca 1% din populatia globului detin 90%din bogatia produsa de ceilalti90% din oameni? Acest adevar nu numai ca nu-ti foloseste la nimic,dar te mai si umple de ura,neputinta,nefericire si atat de mult venin,ca te poate imbolnavi(maiales atunci cand iti vin facturile cu taxele,sau birurile catre cei jmecheri,nu?)))) Daca ar exista DREPTATE,in sensul meritoriu,dar si functie de nevoi individuale specifice si de potentialul de consum al fiecaruia ai fi alt om Anonim.Suferinta umana omniprezenta are in principiu doua cauze : lipsa dreptatii sau nedreptatea pentru 90% din oameni si lipssa nemuririi sau lipsa vietii vesnice pentru ceilalti 10% din ceilalti...)))Restul este umplutura la placinte Anonim,sa-ti dea iluzia ca esti ca putin nefericit decat nefericitul de langa tine...)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esența creștinismului este să nu-ți mai bați capul cu facturile. Muncește, plătește cât poți dar nu te lăsa copleșit interior de asta. „Totul este deșertăciune,” ne spune Iisus și prin asta înțelege că toate grijile sau dorințele noastre din această lume sunt inutile. Singurul lucru care trebuie să ne intereseze este să ne mântuim sufletul, fiecare dintre noi. Vă recomand pilda lui Iov, e cea mai bună!

      Viața este o forjă a sufletelor din care pot ieși diamante sau cenușă. Tot ce trebuie să facem este să ne luptăm să devenim diamante sufletești, chiar dacă pentru asta ar trebui să plătim cu tot aurul din lume! Nu ai însă cum să devii așa dacă grija ta va fi cum să te îmbogățești și cum să-ți asiguri traiul pentru următorii douăzeci, treizeci sau o sută de ani.

      „Oculta” despre care vorbește Dan în postarea anterioară dar și la care aspiră d-alde „Impostorache” et Co. știe mult mai bine decât noi despre ce este vorba și singurul ei scop este să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Că asta înseamnă foamete, robie, jaf, războaie, corupție, dezbinare, dezumanizare, etc., nici nu mai contează! Toate sunt doar instrumente pentru un scop mult mai mare: stăpânirea completă asupra minții omenești, care este interfața între lumea materială și cea spirituală. Toată tehnologia, toată „știința” actuală asta urmărește. Din acel moment, omul va deveni sclav definitiv, nemaitrebuind lanțuri, mintea fiindu-i robită complet. Din acel moment, orice legătură cu Dumnezeu se va întrerupe și vine sfârșitul lumii.

      Așa că ceea ce spune Dan în finalul articolului e corect: acceptă realitatea așa cum este, încearcă să supraviețuiești cât poți de mult și, dacă afli cumva... Adevărul, poartă-te în consecință, chiar dacă nu vei mai putea plăti facturile!!! Eu doar i-am cerut să-l și spună adevărul.

      Până la urmă, însă, pot să-l înțeleg de ce n-a făcut-o. Poate că el nu vede lucrurile la fel deși nu ar mai fi avut sens finalul articolului, în acest caz. Poate că nu vrea să-și piardă unii cititori, care încă n-ar înțelege și ar considera că a luat-o razna. Sau, poate, a vrut să provoace aceste discuții, ceea ce i-a reușit!

      Eu, măcar, sunt doar un anonim nebun... Ce-aș putea pierde?

      Doamne-ajută!


      Ștergere
  6. Nimeni nu ne minte cum ne mintim noi !
    Traim toti intr-o mare minciuna (economic,politic,educational,sanatate,social,alimentar,etc. religios cred ca e cert deja) atat de bine structurata si organizata incat atunci cand unul se ridica si semnaleaza adevarul, ceilalti il eticheteaza drept nebun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca te minti asa de bine, felicitari, e problema ta. Dar vehementa cu care acuzi ca totul e minciuna in jurul tau, te plaseaza in neant logic. Si tu accepti ca adevarate si corecte (adica aliniate adevarului) principiile de functionare are matematicii, economiei, politicii, sistemului sanitar etc. Daca esti sincer.
      Daca ai fi bou natur, L-ai recunoaste si pe Dumnezeu. Nu e o apreciere directa adresata tie, e o constatare exprimata la modul general. Ca om, ai un dar suprem (dat tuturor de Dumnezeu, si subminat de oamenii fara de Dumnezeu): libertatea. Poti alege sa fii bou cu forta intorcandu-i coada, deliberat, sedus de minciunile grobiene ale unora care-ti vor “binele” stiindu-te un aliat de nadejde din postura “superioara” de om fara niciun Dumnezeu.
      Oamenii fara niciun Dumnezeu au fost aluatul ce a putregait toata societatea aducand-o la forma morbida pe care o vedem azi: lipsirea de libertate a celorlalti oameni, perversitate, coruptie, jaf, crima. Urmeaza-i, daca vrei sa te asemeni lor.
      In loc sa proclami adevaruri absolute legate de tot ce vezi in jur, crezand tu ca e clar pentru oricine ca macar religia e minciuna evidenta, mai bine vezi ce zic unii care au avut si cap si au stiut si la ce sa-l foloseasca: cauta Tutea cu google. Asta ca sa nu crezi ca a fi filozof e suficient ca sa si fii in adevar, si sa nu te uiti in gura uratoare de edentati a liicenilor zilei. Iar daca nu esti in adevar, n-ai nici cum sa fii drept; asa ca furi precum cei care te deranjeaza ca fura langa tine.

      Adevarul si credinta stau la baza oricarei notiuni acceptate de minte, mintea gireaza si da sens oricarui proces bazandu-se pe un sistem clar de sume de adevaruri care nu trebuie sa se bata cap in cap, verificandu-se ca fac parte din multimea de adevaruri cu cele deja acceptate ca fiind adevaruri.
      Asa incepe omul sa descrie in pasi simpli de logica: "daca ASTA e adevarata (acceptarea prin credinta a unui fapt ca fiind adevarat), atunci CEALALTA trebuie executata."
      Un organism viu, capabil de gandire proprie (nu un robot sau executant orb, nu un MANIPULAT) isi cantareste si-si valideaza spre executare gandurile si actiunile dupa propriul sistem de valori.
      Cat de inrobit ai fi, esti liber ca, la un moment dat - constatand ca sistemul tau de valori si cel dupa care ti se ordona sa actionezi se bat cap in cap - sa refuzi sa mai fii unealta mintii celui care te comanda ca pe un lucru mort, inapt de gandire. Sunt atatia calai care in fata evidentei dumnezeirii marturisite de victima chinuita de uratorii de Dumnezeu, au refuzat sa mai tortureze inutil si au preferat sa fie ucisi ca fiinte libere, decat sa traiasca slujind pe cei fara niciun Dumnezeu. Asta legat de evidenta “minciunii” cu religia.
      Altii au refuzat sa-si mai tradeze patria intereselor straine. Altii au refuzat sa mai minta dupa interesele bigpharma. Altii au refuzat sa mai minta copiii conform agendelor de intoxicare homosexuale. Ce a urmat? Libertate interioara plus manifestarea evidenta a “dreptatii” si principiului la care e aliniat cel care impune monstruozitatile respective: ura fara margini pana la crima si dincolo de ea (normal, tinta prima a urii lor e Celalalt, apoi cei care-L urmeaza inconstient sau constient). Astea vad ca nu te nelinistesc, nu te revolta.
      Fiecare e liber sa aleaga unde se situeaza. Dar e bine sa cerceteze intai, apoi sa aleaga.

      Cat despre manipulare, cea mai de succes este efectuata cat mai la baza sistemului de valori pe care le accepta fiinta umana din copilarie: acolo se sadeste tot ce va urma. Primele cuvinte sunt “mama” si “tata”. Urmeaza restul, peste acestea. Poti denatura tot ce va urma, dupa bunul plac, sucind ceva in acest binom al logicii primare. Pe urma vei putea sa-l deformezi in ce sens vei dori, oricum nimic nu va mai avea un sens clar.

      Ștergere
    2. Chapeau!

      Chiar începusem să cred că sunt singurul de partea asta a baricadei pe forumul postării. Mulțumesc pentru elocința și argumentele de care eu n-am fost în stare, oricât m-am străduit!

      Doamne-ajută!

      Ștergere
    3. Ma incapatanez sa cred ca fac parte din specia ce a evoluat si continua sa evolueze...spre robotizare ... curand vom avea prieteni ''cyborg''.
      Cat despre evolutia tehnologica, eu vad doar un avantaj ... uite ca dovada, faptul ca iti pot citii ceea ce scri

      Ștergere
    4. Gabriel TM, eu văd din prima dezvantajul tehnologiei: faptul că nu prea mai poţi nici citi şi nici nu ştii să scrii! Iar asta e grav.

      Ștergere
  7. Doamne ajuta?
    Care doamne?
    El nu exista.
    Dupa cum spune si articolul de sus, oamenii si-au facut lumea asta, zeii apasi sau zeii greci sau zeii catolici nu exista decat in capul oamenilor, acceasi oameni care compun lumea.
    ce ignora autorul este tocmai stiinta istoriei, isrtoria omenirii a aratat ca intotdeauna am avut de a face cu oameni care au vrut puterea si oameni care au acceptat intr-un fel sau altul puterea celuilalt.
    in clipa de fata sa spui ca lumea e condusa de oculta lui gigi becali si sa te rogi la zei pt sanate si prosperitate si dupa aia sa te astepti ca se intampla tine pur si simplu de puterea iluziei care probabil va protejeaza de realitati care v-ar dezechilibra psihic.

    nu a existat nici o perioada in istoria omenirii fara framantari, fara opozitii fara idei venite din diverse colturi intunecare care dezvolta aceasta teorie a ocultului

    intr-o lume in care China, dupa se vede din articolul anterior, face si desface sa sustii ca oculta rahatului pansat face si drege inseamna ca nu vrei sa fii realist, nu inseamna ca oculta exista

    Daca ar fi asa, o organizatie oculta sa existe, de ce ar permite Chinei ascensiunea?
    Daca oculta exista ea trebuie sa fie condusa de oameni, oamenii sunt majoritari albi educati si bogati, pai acesti oameni bogati ar vrea sa cedeze controlul unui stat totalitar cum e China?

    Cum puteri sa sustineti aceste iluzii de 3 lei cand ele nu isi au logica in lumea pe care o vedem sub ochii nostri.

    Daca organizatia oculta ar exista si ar conduce lumea asa cum se sustine pe aici cum ar permite aceasta adunatura sa permita unu stat inferior din punct de vedere social sa acumuleze teancurile de rezerve?

    Cum ? DE unde?

    Articolul din Executive Intelligence Review” în anul 2000(volumul 27, nr. 11) este elocvent.
    Ati cautat informatiile din articol? Ati cautat autorii? Dar personajele mentionate?

    Toate statele, repet toate statele au programe de genul celor dezvoltate de SUA, Rusia are si ele se aplica cu succes, a se vedea rata de aprobare a lui Putin care este un om bogat ales de saraci, politica agresiva a partidului comunist Chinez si lipsa lor de scrupule cu toate astea sustinerea este mare spre f mare in China.

    Despre ce vorbim ?
    Iluzii sau stalpi de trasnet care sa ne linisteasca si perpsectiva ar fi ca sa stam cuminti ?

    S-a ajuns ca Pakistanul, o tara cu extrem de multe probleme de ordin, social, economic si de siguranta sa fie considerat un stat drept si care si-a manifestat mandira de a fi un stat liber?
    Pai si cum ramane cu ajutoarele sub forma de mancare de acolo furnizate atatia ani?
    Ce face China in toata aceasta ecuatie inseamna asigurarea unui coridor nu viata mia buna pentru pakistanezi, sunt nenumarate articole si marturii despre abuzurile exceptionale facute de chinezi in pakistan cu obladuirea sefilor de trib corupti care sunt pe traseul stabilit de chinezi.

    acest blog incepe sa devina un fel de efemeride, stiu ca acest comentariu nu va fi publicat pentru ca pur si simplu desfiinteaza toata colectia de iluzii presarate in ultimul timp pe aici .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oameni ca tine, cu atât de multe certitudini, nu vor pricepe nimic niciodată. Te hrăneşti din false „victorii” precum cea de-aici în care mă înjuri inutil. Te simţi mai bine după asta? Eu cred că te simţi la fel de gol şi de frustrat.
      E fix treaba ta. Până la urmă fiecare-şi alege liber drumul în viaţă.

      Ștergere
    2. nu te-a injurat nimeni dar daca cineva cauta sa verifice informatiile prezentate in zona asta tnebroase despre care sustii ca exista si ca dace si ca drege, da de niste drumuri goale care duc spre neant si nu poti sa le mai crezi
      sa atribui unei dusman fara nume, fara definitie, fara corp si cap puterea de decizie si de a face lucruri monstruoase e mult, e f mult
      suna a propaganda in cel mai pur sens al cuvantului, Edward Bernays si toti urmasii lui a prezentat excelent exact acest tip de mecanism care duce la dezechilibre in analiza realitatii
      Eu nu stiu nimic de asta citesc si caut sa aflu daca informatiile sunt veridice sau nu, confirmate sau nu.

      la fel se plimba marota masoneriei ca fac, ca dreg , ca desfac si recompun si daca intri si studiezi problema iti dai seama ca e un club de oameni care isi bazeaza deciziile pe studiile facute de profesori si universitati.

      as vrea sa aflu cum a beneficiat acest dusman invizibil si fara forma de cresterea Chinei ?
      Sau cum beneficiaza de politica Rusiei de dezbinare si spirjinire a tuturor factiunilor apropiate de extreme pentru a produce haos?
      Si daca ei controleaza lucrurile de ce permit celor de la putere de acum sa afiseze renasterea nationalismului in toate statele ?
      Cum?
      daca sunt atat de puternici

      Si daca ei, oricine ar fi ei, decid tot cum de sunt alegeri cu rezultatele pe care le stim ?

      Sunt intrebari fara raspuns si peste tot gasesti explicatii asemanatoare celor care sustin exista unui zeu sau a mai multor zei si toate tin de puterea de autoconvingere si de imaginatie.

      Toata rasa umana sta pe un pietroi care se misca prin spatiu si noi ne batem intre noi pe aceleasi resurse si pe identitati de rasa, albi, negri, asiatici.

      Ștergere
  8. În sfârşit, ați atins problematica ce cauzează dezumanizarea şi bestiaizarea oamenilor....nu sunt de acord cu faptul că nu există soluție....soluția este Eliberarea Națională a tuturor popoarelor prin naționalizare şi socialism...afirmarea dreptului SUVERAN al oricărui pământean la resursele planetei....acces egal la resursele Terrei pentru oricine....dar pentru acest fapt oamenii trebuie să înțeleagă că Orânduirea Capitalistă este Noua Orânduire Sclavagistă

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E interesant ca injuri/contesti "Orânduirea Capitalistă" dar sugerezi ca locuiesti in unul din centrele lumii capitaliste. Te-ai dus acolo doar ca sa te convingi ca ai dreptate si nu sa beneficiezi de ceva capitalism, corect?

      Ștergere
  9. John Lennon, The World Is Run by Insane People
    https://www.youtube.com/watch?v=A_dJNzDo8SQ

    RăspundețiȘtergere
  10. FRANK ZAPPA - “Government is the Entertainment division of the military-industrial complex.”

    FRANK ZAPPA EXPOSES THE NEW WORLD ORDER
    https://www.youtube.com/watch?v=UmRB3jhjxws


    WHAT FRANK ZAPPA WANTED YOU TO KNOW
    https://www.youtube.com/watch?v=a1EqN2mV2TU

    RăspundețiȘtergere
  11. Frank Zappa: Schools Train People To Be Ignorant With Style
    https://www.youtube.com/watch?v=EFoklE0QCqg

    RăspundețiȘtergere
  12. Si daca ezoteristii au dreptate ,te nasti ,traiesti si mori spre a te naste iarasi ?Atunci avem probleme mari ,chiar foarte mari ,las o lume nebuna ,ma intorc dupa o generatie doua si gasesc aceiasi Marie doar cu alta palarie .Sincer nu ne putem imbata cu apa rece din cata istorie stiu in ultimii 2000 de ani ,ceva tehnologie ,ceva scoala ,ceva masinarii asta s-a schimbat ,dar sclavia a luat doar alta forma, nu a disparut are doar alt nivel .Eu cred ca MORALITATEA e singura care ne poate schimba .Si cel mai plauzibil ar fi ca sa nu ne dorim sa fim in locul celor cu putere ,si nici sa nu ne mai dorim bogatiile altora .Pt ca cei care au puterea daca ar avea moralitate ar sti ca s-au inhamat la ceva greu, de ei depinzand destinele celor multi ,ei schimba viata oamenilor ,datorita lor au loc razboaie nesfarsite ,atat economice cat si politice .Sincer daca am fii morali nu am accepta sa ne omoram unii pe altii in razboaiele lor?Daca-am fi fost morali acceptam ca-n anii 90 sa fie facute primele restructurari si doar sa respiram usurati cei care am scapat,am fi acceptat sa luam 2,3 ani ordonante in bani ,fara sa ne intrebam de unde are guvernul sa plateasca 3 milioane de oameni si nu are bani de retehnologizare ?Daca am fii morali toti cetatenii acestei tari ar sti ca daca vrei sa-ti mearga bine tie trebuie sa-i mearga bine vecinilor tai ,comunitatii in care traiesti ,judetului tau ,tarii tale si nu in ultimul rand vecinilor ei .Constientizam toate popoarele asta ,vom schimba lumea ,ne vom schimba viata .Azi nu e vorba doar de Romania si romani ,azi e despre toata populatia globului ;de ex cum ne afecteaza razboaiele din Asia pe noi romanii?Sau de ce ne-a afectat frigul si pretul petrolului din America de saptamana trecuta (nici macar nu cumparam de la ei),cum ne va afecta daca chinezii au sa investeasca in Nigeria ?Ne place sau nu totul e legat,suntem cumva legati toti in asta lume.De mult nu am citit un articol care sa te faca sa-ti pui intrebari existentiale .

    RăspundețiȘtergere
  13. Dragă Dan,

    Sunt surprins de opinia ta din acest articol. Noi romanii nu suntem singuri in universul asta. Cum reușesc celelalte popoare sa trăiască bine si noi nu? Eu sunt optimist totuși pentru ca am văzut ca se poate trai si altfel, pentru ca am văzut cum oamenii se pot schimba si civiliza in anumite condiții. Din păcate va trebui sa mai treacă ceva timp pentru ca generațiile "comuniste" sa dispară natural.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Nu înţeleg unde ai dedus tu că oamenii trăiesc bine. Sunt tare curios să aflu acest lucru. Vezi că mi-a mai spus unul pe FB despre paradisul neţesc, sper să nu-mi dai acelaşi exemplu inept.
      2. Generaţiile comuniste deja au trecut prin malaxorul istoriei, iar cei care au mai rămas oricum nu mai influenţează cu nimic lucrurile. Problema e că generaţiile tinere, spălate temeinic pe creier, vor reuşi să pună pe făgaş o societate care-o să ne facă să ne uităm cu jind la comunism. Răbdare!

      Ștergere
    2. Depinde ce intelege fiecare prin a trai bine. Eu sunt expatriat de 16 ani si consider ca traiesc foarte bine, in orice caz mai bine decat prietenii mei ramasi in Romania. Marea majoritate (90%) a oamenilor din tara adoptiva traiesc foarte bine si din punct de vedere material cat si din punct de vedere social.
      Amicii mei plecati peste tot in lume sunt foarte multumiti de viata pe care o duc acolo.

      Ștergere
    3. Dacă „a fi mulţumit” sau „a trăi bine” se referă la tonele de produse pe care le consumi(de ex. numărul de cutii de bere pe care le bei) atunci cred că diferenţele dintre RO şi restul lumii sunt insignifiante şi ţin mai mult de statutul nostru de colonie. Articolul ăsta se referă la realizarea ca individ.
      Fă-ţi un scenariu: taie tot ce faci acum, imaginează-ţi că ai rămas fără job, fără nimic şi spune-mi cum se măsoară mulţumirea pe care o ai. Ce rămâne din tine? Te-ai gândit la asta?

      Ștergere
    4. Sunt multe diferente intre Romania si alte tari capitaliste. Dar cele mai mari si mai importante diferente sunt legate de oameni, de bunul lor simt, de educatie, de corectitudine, de atitudinea fata de munca, de felul in care dezbat problemele si se cauta solutii.

      Individul se implineste nu numai prin realizarile materiale, ci si prin apartenenta la o societate care il apreciaza, motiveaza si protejeaza. Lucruri care lipsesc in societatea romaneasca.

      Ștergere