Filosofii impozitelor

De fiecare dată când vine vorba despre impozitarea celor care fac un ban în plus, adică despre mica evaziune care se presupune că, însumată, ar fi de fapt una foarte mare, taberele se împart. Unii sunt pro, alţii contra. Există însă şi o tabără a aşa-zişilor înţelepţi care spun ceva de genul: „dacă activitatea femeii care-ţi face curat în casă, a celor care-ţi spală rufele, a celor de la care cumperi brânză, ouă, pătrunjel, etc. ar fi fiscalizată, altfel ar arăta această ţară.”

Desigur, e frumos să vorbim în slogane, s-o facem pe moraliştii acolo unde n-are sens să aducem în discuţie morala. Însă, presupunând că „evazionista” care-mi vinde pătrunjel, lovită de remuşcarea păcatului de a fi făcut obscen de mulţi bani din vânzarea ierbii respective, şi-ar dori să-şi regleze conturile cu statul român, cum ar face-o? Hai să ne-o imaginăm pe bătrânica aceea aproape arhetipală intrată în cotloanele infame ale fiscului pentru a-şi plăti „datoriile”. Ce-ar trebui ea să facă? Păi, în primul rând, să-şi treacă activitatea pe PFA, apoi să-şi ţină un registru, să-şi angajeze un contabil, să-şi completeze mormanul de declaraţii şi abia după ce toate acestea au fost îndeplinite cu o corectitudine demnă de o lume ideală, abia atunci ar trebui să poată să dea banii.


Toate se întâmplă aşa pentru că în statul nostru, înainte de a da cu banul, trebuie să te califici pentru asta, trebuie să dai concursuri de frumuseţe pe la tot felul de ghişee, trebuie să devii conform şi-abia după multe încercări şi corvoade te poţi bucura de privilegiul de-a decarta banul. E şi-aici o iniţiere, o înţelepciune adâncă izvorâtă din imaginaţia buruienoasă a contabililor. Şi chiar şi-atunci când te-ai calificat la plata efectivă a banului, n-o poţi face aşa de capul tău, adică să te duci la ghişeu şi să spui banal: „Gata, bre, zi-mi câţi bani îţi dau!”. Nu, trebuie să te duci pe la fiecare înţelept al statului şi să-i decartezi acolo ceea ce-i datorezi serviciului din spatele lui. Bunăoară, bătrânica noastră, numai pentru „contribuţii” ar trebui să bage 25% la pensie, 10% la sănătate, 2.5% la şomaj. Şi vreo câteva alte daraveli în funcţie de specific.

Acum să revenim la intelectualul cu dilema exprimată la începutul articolului şi să-i refacem o parte din „structura sa iniţiatică” după ce visu-i sterp ar deveni realitate. Să-l urmărim într-un circuit cât de cât normal, în lumea fiscalizată cu care are vise umede. Aşadar omul nostru cheamă dimineaţa o femeie să-i facă curat în casă, el mergând la piaţă pentru a-şi lua ceva de-ale gurii. Femeia vine la ora stabilită, iar omul nostru dă fuga la piaţă. Merge la ăla care vinde brânza şi-l întrebă cât costă. „Ca şi înainte, domnule, îi răspunde omul, 15 lei kilul! Cât să vă pun?”Ia omul nostru şi d-aia, şi d-aia s.a.m.d., în total de vreo 50 de lei. Scoate pofticios bancnota de 50, o dă ciobanului şi trece mai departe. Pe la sectorul de legume mai ia de vreo 50 de lei, apoi ia şi fructe de vreo 40 de lei şi, la plecare, făcându-i-se milă de bătrâna cu pătrunjel, mărar şi busuioc, îi ia vreo zece legături, să fie sumă rotundă. Dă el să iasă din piaţă şi, nici nu face doi paşi, şi-l vede pe cioban cu toporul în mână, alături de ţăranii de la legume şi fructe, care cu furci, care cu ghioage. Se uită ciudat la el şi înţelege că nu-i de glumă.
„Dar ce-aveţi cu mine, oameni buni?” - întreabă el cu o voce stinsă.
„Păi ce-ai tu cu noi, nemernicule” -răspunde băbuţa ştirbă cu pătrunjelul. Pleci aşa, fără să ne dai banu? Ce e hoţia asta?”.
Şi oamenii ăia se uită toţi urât la el.
„Măi, oameni buni, cred că mă confundaţi. V-am dat tuturor fix ce mi-aţi cerut. Ba chiar am mai şi rotunjit.”
Atunci ciobanul ieşi din mulţime fluturându-şi toporul, după care i se adresă:
„Ia stai mătăluţă colea jos şi scrie. Ţi-am cerut 50 de lei pe brânză? Cât mi-ai dat mătăluţă.”
„Exact cât mi-ai cerut, răspunse omul, 50 de lei.”
„Păi şi cu fiscul, ce facem, domnule? Că vrem şi noi să trăim într-o ţară ca afară, iar mătăluţă cam tragi ţepe. Ţi-am cerut 50, dar ăla-i netul. Ia treci şi-adaugă acolo: 23.75 CAS + 9.5 CASS + 2.7 IV + 1.95 CAM= 37.9 lei. Asta pentru fisc, frăţioare!”
Şi uite-aşa, cei 200 de lei au devenit „ca afară” vreo 350 de lei. Ajuns acasă a constatat că femeia i-a defalcat, pe aceeaşi structură treburile:
100 lei curăţenia + 42.6 CAS +17.5 CASS + 10.8 IV + 3.85 CAM = 163.95 lei.

Vă las singur să deduceţi sentimentul profundei datorii îndeplinite cu care se confruntă ipoteticul nostru telectual constatând că cei 300 de lei pe care-i dădea pe „vremea jafului” s-au metamorfozat în 513.95 lei în vremea cinstei absolute. Să nu uit să amintesc faptul că, după un scurt moment de linişte, a auzit un ciocănit în uşă. Deschizând uşa s-a trezit cu toţi cei pe care-i întâlnise în ziua aceea, care cu topoare, care cu furci, care cu bâte sau furtune de maşini de spălat.
„Ce-aveţi mă cu mine, doar v-am dat tot ce mi-aţi cerut? - întreabă el pe un ton ameninţător.”
Oamenii înţeleg că aşa e, lasă armele ceva mai jos, în timp ce ciobanul, mai comunicativ din fire, iese din nou în faţă şi-i spune:
„Domnu, am uitat dom'ne să vă cerem taxa pentru contabil. Ori ne dai 5% aplicat sumei brute, ori venim noi să luăm de la matale declaraţiile. Cum facem?”