vineri, 5 ianuarie 2018

Dormi liniştit, cineva te controlează pentru tine

Când Putin a aflat despre amploarea operaţiunilor de supraveghere electronică efectuate de agenţiile de spionaj americane, ar fi zis, mai în glumă, mai în serios, că „e timpul să revenim la maşina de scris”. Aceasta pentru că întreg mediul electronic este controlat şi viciat de către SUA. Într-un fel e şi normal să fie aşa deoarece e vorba de invenţia lor, de „teritoriul lor”.

Un om normal, înainte de a merge undeva, îşi pune întrebări asupra destinaţiei, asupra gradului de securitate, asupra condiţiilor de-acolo. Raţiunea îţi spune că nu e cazul să mergi niciodată în vizită la un trib de canibali deoarece nu te poţi aştepta acolo la altceva decât la transformarea ta într-o delicatesă culinară. Fapt care, cu siguranţă, nu prea e plăcut.


Aşa funcţionează - sau ar trebui să funcţioneze - lucrurile atunci jonglezi cu variabile esenţiale ale propriei persoane: sănătatea, integritatea fizică, mentală şi propria viaţă în general. Ei bine, în ziua de azi, normalitatea e un fapt rar, iar chestiunile de mai sus par simple „opinii ale unui oarecare”. Oamenii, sub presiunea propagandei deşănţate, s-au schimbat iremediabil, şi-au adormit instinctele devenind nişte bieţi executanţi iraţionali ai comenzilor venite sub formă de stimuli prin multiplele canale de control. Culmea e că, atunci când canalele mai sunt şi disimulate, biata victimă e absolut fără nicio şansă.
Şi o să luăm ca exemplu tehnica de calcul, de altfel motivul acestei postări. În urmă cu ceva vreme vă atenţionam asupra unor bug-uri grave descoperite la procesoarele Intel de ultimă generaţie. Chiar dacă au fost oferite, cu promptitudine, patch-uri de securitate, respectivele bug-uri stăteau acolo de multă vreme. Totul a trecut ca „o altă ştire”. Iată că, de-atunci n-a trecut multă vreme şi, o descoperire devastatoare arată că absolut toate procesoarele Intel din ultimii zece ani sunt afectate de un serios bug de securitate care permine, ghici ce!, accesul, între altele, la parole stocate în zone „sigure” de memorie. Intel dă vina pe tehnologia sa de accelerare care se bazează pe o execuţie preemptivă a instrucţiunilor. Şi, „ca să se scoată”, compania dă un comunicat pompos în care spune că lucrează „cu toată industria” pentru corecţia acelei erori. În realitate, singurele chip-uri afectate de acest bug sunt cele produse de Intel şi de-aici începe întreaga poveste.

Personal nu cred scamatoria cu bug-ul. În mod sigur, acest tip de breşe sunt lăsate deschise astfel încât serviciile secrete să aibă o poartă deschisă care să le permită accesul facil la orice computer. Nu întâmplător Intel este liderul absolut al producţiei de procesoare. Imaginaţi-vă, în virtutea acestei informaţii, cât de fragilă este lumea pe care o consideraţi „sigură”. Cât de sigure sunt fişierele stocate în cloud-uri în care furnizorul „garantează” securitatea datelor? Cât de sigure sunt backup-urile online „criptate” în condiţiile în care acolo poate pătrunde orice ageamiu din servicii. Cât de sigur este calculatorul în care-ţi ţii „la loc sigur” majoritatea vieţii tale digitale?

Din păcate nimeni nu prea mai conştientizează în ziua de azi pericolele vieţii de zi cu zi. Nimeni nu vede ameninţările şi, mai mult, toată lumea se expune cu dezinvoltură. O să vă fac o „dezvăluire”: ştiaţi că în momentul introducerii unui banal stick de memorie în sistem, fix înainte de a deveni disponibilă memoria de stocare, se execută un mic „progrămel” al producătorului respectivului device. În mod normal, rostul progrămelului este acela de a face disponibilă sistemului memoria de stocare. Însă absolut nimic nu poate împiedica un producător să includă în driverul respectiv un virus care să ofere un backdoor unui atacator. Vi se pare SF? Aflaţi că, între altele, acest mediu de atac a fost utilizat acum câţiva ani pentru răspândirea unui virus al cărui target era proiectul nuclear iranian, astfel încât ceea ce v-am spus nu este nicidecum ceva SF, ci un element deja utilizat. Tot ca fantezie ar fi catalogată şi informaţia conform căreia banalul difuzor al unui sistem poate fi, în anumite cazuri, un backdoor care ar putea permite unui atacator accesul la sistem(unidirecţional, dar suficient pentru instalare de cod de atac) prin această incredibilă poartă.

Revenind la Intel, bug-ul(a se citi blatul cu serviciile secrete) va avea un efect devastator asupra companiei. Aceasta deoarece absolut toţi deţinătorii de tehnologie Intel vor trebui să găsească modalităţi de a se proteja. Dezactivarea execuţiei preemptive ar conduce la scăderi dramatice de performanţă a sistemelor, astfel încât nu e o soluţie. Patch-urile software - cele cu care se laudă Micro$oft, o altă coadă de topor a serviciilor secrete americane - nu au cum să ajute mare lucru deoarece pot exista modalităţi de ocolire a apelurilor via sistem de operare. E doar praf aruncat în ochii proştilor.

Înainte de a încheia vă voi atrage atenţia că e cazul să vă reduceţi drastic naivitatea. Chiar dacă vă bucuraţi că „nu sunteţi afectaţi deoarece nu aveţi în calculator procesor Intel”, vă garantez că în buzunar purtaţi cu siguranţă un dispozitiv mult mai invaziv decât „nevinovatul” calculator.

P.S. Să nu uit. În anul 2015 recomandam achiziţia de acţiuni AMD. De-atunci şi până azi preţul acţiunilor concurentului direct al Intel a crescut de peste 7 ori, dacă ne raportăm la maximul din martie 2017! Spun asta în special pentru deştepţii care, de fiecare dată la momentul publicării analizelor, vin cu „isteţimi” enervante şi prosteşti.
Tot atunci recomandam achiziţia de acţiuni Microsoft. Ce-i drept, am dat-o-n bară: acestea doar s-au dublat ca valoare, dar au venit la pachet şi cu dividende. „Fraer!”(sic!)

19 comentarii:

  1. Google: "Malware infecting hard disk firmware remained hidden for _15 years_."

    "Your hard drives were RIDDLED with NSA SPYWARE for YEARS"

    "The agency is said to have compromised hard drive firmware for more than a dozen top brands, including Seagate, Western Digital, IBM, Toshiba, Samsung and Maxtor".

    Din auzite, chiar si Ceausescu s-a opus puternic tehnologizarii accelerate a Armatei, preferand sistemele mecanice (analogice) de tintire pentru tancuri, avioane, etc, in loc sa accepte tehnologia oferita de "prietenii de peste Ocean" care ne dadusera si "clauza natiunii celei mai favorizate".

    RăspundețiȘtergere
  2. Pt ca au puterea si capcitatea sa faca asta. Si Rusia face tot posibilul sa spioneze; INCLUSIV proprii cetateni. Si China, si Iran...si toti cei ce urasc US.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar asta e un soi de scuza? E ok ca X da dea primul cu pumnul, pentru ca si Y se va auto-apara ulterior? Chiar nu mai conteaza cine arunca prima bomba nucleara, cine e primul care-si spioneaza (federal) toti cetatenii, cine porneste razboaie, cite deschide inchisori in tari vasale? Gandirea asta e stupefianta.

      Evident ca rusii, chinezii si iranienii vor cerceta si ei in domeniu, odata ce Sualezia a declarat ca e perfect normal si moral ca vor. Insa este al dracu de important de retinut cine a facut primul pas. Fiind "too big to be punished", singura solutie a lumii este sa se alinieze metodelor sualeze. Insa nu trebuie uitat ca am ajuns sa traim in lumea asta absurda, din cauza imoralitatilor repetate ale sualezilor.

      Ștergere
  3. Nimeni nu poate sa-i urasca pe inventatorii razboaielor umanitare! De la infintare au fost numai 5 ani in care nu s-au aflat in razboi, desigur pt binele omenirii si apararea libertatii si a drepturilor omului. Spionarea noastra a fost un act caritativ, in esenta lui. Doar oamenii rai si negativistii nu vor sa vada asa cum trebuie!
    US este o tara minunata:
    https://www.zerohedge.com/news/2018-01-04/tale-two-americas-where-rich-get-richer-and-poor-go-jail

    RăspundețiȘtergere
  4. "Lovita de seceta Uniunea Sovietica care ne-a venit in ajutor in primul an de recolta proasta, nu putea sa ne vina in ajutor si anul acesta pentru paine noastra cea de toate zilele...
    Singura tara care era stapana pe rezerva de paine erau Statele Unite ale Americii. Imperialistii americani au preferat sa ingrase gainile decat sa ajute popoarele care refuzau catusele robiei economice "Planul Marshall".
    Pe cand imperialistii americani ne intindeau alaturi de malaiul lor catusele, vecinii nostri, popoarele tarilor cu democratie populara au rupt de la gura lor sarindu-ne in ajutor."

    Scanteia - 30 decembrie 1947

    Acelasi discurs comunist jegos de 70 de ani...Nu vi se apleaca?
    Pt cine doreste, sa lase adrese de email si le trimit fotocopiile ziarului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si ce vrei sa ne explici ca maretul tau exemplu din 47? Ca esti rupt de lume si nu te poti obisnui ca tot ce crezi c-a fost nu este asa cum ai crezut? Vestul este de zeci de ani in ghearele marxismului cultural. Ca n-ati stiut voi, cei proveniti din familiile de flotanti, adusi cu milioanele in orase de Ceausescu si ca nu va convine sa acceptati evidenta, nu intereseaza pe nimeni! Nu intimplator ati ajuns de risul unui continent! Ati facut tot neamul romanesc de ris! Ambasadorii tuturor tarilor isi permit acolo ceea ce nici nu se gindesc sa faca in tari ca Polonia si Ungaria! Asta spune care va este valoarea!

    „VAI CUM SE POATE ÎNTÂMPLA AȘA CEVA EU NU PREA AM FOST ATENT LA REALITATEA REALĂ ÎN VIAȚA MEA DAR MAI RĂZBATE CÂTE O ȘTIRE PRIN SCUTUL MEU DE AUTISM ȘI CE VĂD E STRIGĂTOR LA CER CĂ NU E ÎN CONCORDANȚĂ CU FILMELE AMERICANE PE CARE LE-AM VĂZUT EU ȘI IMPRESIA NAIV OPTIMISTĂ PE CARE O AM EU ASUPRA LUMII BAZATĂ DOAR PE CE AM GÂNDIT EU CĂ AR TREBUI SĂ FIE FRUMOS ȘI CORECT CÂT AM STAT CU CAPUL ÎN CUR.”




    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, marxismul cultural este un cancer care roade civilizatia occidentala. Vad prea bine dementa transgenderismului, a copiilor adoptati de homosexuali, ura fata de crestinism si inlocuirea lui cu ciuma islamica, daramarea natiunilor, rescrierea istoriei incepand cu mii de ani in urma si pana azi, toate valorile clasice inlocuite cu imbecila si sinucigasa toleranta fata de tot ce nu este european...

      DAR NU IMPUSTI BOLNAVUL - CI IL VINDECI!
      Solutia este salvarea civilizatiei occidentale clasice si curatarea ei de marxism cultural.
      Caci daca asta moare, nu ai ce sa pui in loc!
      Nu poti pune in loc modelul rusesc sau chinezesc sau islamic. Nu este absolut deloc credibil ca tari care si-au ucis cetatenii cu zecile de milioanein experimente sociale si politice demente sau care vad femeia ca pe o camila pot veni cu un set de valori mai bun decat civilizatia occidentala clasica.

      Marxismul cultural a fost inoculat in civilizatia occidentala in anii 1960.
      Textul este din 1947, scris de catre slugile celor ce au intrat in Romania cu tancurile, si au declansat genocidul asupra poporului roman, de la tarani pana elita intelectuala si politica.

      Pur si simplu trebuie luptat pt civilizatia occidentala clasica, asa cum face de exemplu Polonia, tara cu cea mai coerenta politica externa din Europa. Si se pare ca se mai trezesc si altii...ultimul exemplu Austria.
      Clica bruxelleza are motive serioase de ingrijorare.


      Marxismul cultural a fost inoculat in civilizatia occidentala in anii 1960.
      Textul este din 1947, scris de catre slugile celor ce au intrat in Romania cu tancurile, si au declansat genocidul asupra poporului roman, de la tarani pana elita intelectuala si politica.

      Pur si simplu trebuie luptat pt civilizatia occidentala clasica, asa cum face de exemplu Polonia, tara cu cea mai coerenta politica externa din Europa. Si se pare ca se mai trezesc si altii...ultimul exemplu Austria.
      Clica bruxelleza are motive serioase de ingrijorare.

      Ștergere
    2. Intelegi prost, adica conform romanului nou. Nu exista un model rusesc. Modelul chinezesc, da! Este al elitei. Nu exista un model islamic. Este doar un instrument. Marxismul cultural s-a introdus incepind cu 45, sub definitia de denazificare. La altii sub forma emanciparii fata de trecut si generatiile acestuia. Vezi asta uitindu-te la prima generatie distrusa, care este cea a anilor 60. Vestul nu mai poate fi salvat, iar motivul este unul f simplu: raul este f avansat si nu mai poate fi desfintat fara alte marti pierderi care tot la disparitie duc. Clica bruxelleza nu-si face probleme pt ca se cred stapinii situatiei. N-ar fi ceva nou! S-a mai intimplat si in alte cazuri. tarile din est nu pot schimba deasemenea nimic. Sint mult prea slabe si dezbinate si nu pot opune o rezistenta hotarita. Privim la mioritici si vedem ca totul este la pamint. Fac deja pluta si viseaza prostiile clasice. Asta cu Austria las-o c-o stiti ca si pe restul din auzite si presupuneri care nu se stie de unde vin. E simplu de vazut: urmaresti cu cine s-au intilnit si ce-au spus in trecut si astazi. Ajunge si din 2015.


      Wall Street and the Bolshevik Revolution by Antony C. Sutton



      „George Soros – Puterea din umbră” - Editura Contra Mundum. Scrisă de
      doi celebri politologi americani, David Horowitz și Richard Poe, ea dezvăluie cum,
      sub masca unui mesianism global, Soros urmărește să cucerească lumea printr-o
      vastă „falangă” de ONG-uri de cea mai pură esență marxistă.



      https://redgreenalliance.com/2016/02/11/political-correctness-the-postmodern-cult/


      Eurostat: "România, țara UE cea mai dependentă de multinaționale"


      Vladimir Bukovsky spent many years in Russian labour camps and psychiatric prisons for defending human rights. He came to Britain in 1976. The European Union - the New Soviet Union-"Vladimir Bukovksy, the 63-year old former Soviet dissident, fears that the European Union is on its way to becoming another Soviet Union. In a speech he delivered in Brussels last week Mr Bukovsky called the EU a "monster" that must be destroyed, the sooner the better, before it develops into a fullfledged totalitarian state."



      21. November 2016 um 16:49 Uhr
      USA – ein Imperium und eine Oligarchie. So Daniele Ganser gestern in Landau. Die westlichen Medien und die Politik in Berlin verweigern den Blick auf diese Realität

      SUA - un imperiu și o oligarhie. Asa a afirmat Daniele Ganser ieri în Landau. Mass-media occidentală și politica din Berlin refuză să privească această realitate.

      Cine este Ganser:
      Daniele Ganser (born 29 August 1972) is a Swiss historian. His book NATO's Secret Armies (2004) addresses secret armies run by NATO, especially Operation Gladio.
      Adica ceva despre care romanii nu au habar!


      June 23, 2015
      Returning Home to the US is to Enter a Police State
      by Dave Lindorff


      Afirmatiile unui cunoscut disident anticomunist, ALEXANDR ZINOVIEV :
      “Cred ca monstruozitatea secolului 21 va depasi tot ce a vazut omenirea pana acum. Liderii noii ordini mondiale au ales o strategie a VIOLENTEI PERMANENTE. Esenta sistemului occidental este de a dezbina, ca mai apoi sa actioneze ca Justitiar Suprem. Sfârșitul comunismului în Rusia înseamnă sfârșitul democrației în Occident”

      Interviul a fost acordat in 1999.


      Ștergere
    3. In toata istoria umanitatii, sistemul occidental (cel dinaintea infectarii cu marxism cultural), este cel care a dat cel mai mult propriilor cetateni.
      Nu am alt sistem de valori pt care sa lupt.

      Daca America va cadea, vidul va fi umplut rapid de China, Rusia si Islam (cu sau fara model :P).
      Zona aceasta de lume va fi impartita intre Rusia si Turcia (asa cum a fost secole - si vai, ce bine a fost!)
      Prefer sa traiesc in America (Occident), iar nu in Rusia/China/tarile islamice.

      Deci socoteala mea e simpla, stiu ce apar.

      Tu pt ce lupti? Pt ce sistem de valori? Cu masuri concrete, cuantificabile.
      Generalitatile alea cu independenta Romaniei - prin noi insine, nu constituie un raspuns valid; e o iluzie, nu este posibila (din alte motive decat sustine autorul acestui blog).

      Ștergere
    4. Toti cei proveniti din familiile de flotanti, adusi in orase de taranii numiti comunisti, care, in realitate, erau doar oportunisti, asa ca si astazi, nu stiti niciodata despre ce vorbiti. De obicei spuneti numai prostii, fara cap si coada, cu referiri la situatii utopice care va arata lacunele de gindire si care sint cele care au generat problemele din tara. Tot ce stiti este sa perorati aiurea ca niste papagali despre vestul vostru iubit despre care nu stiti nimic indiferent perioada istorica. La voi este centrul gindirii. Mai sint romani carora nu le pasa de nici un fel de straini, tari si puncte cardinale. Soarta noastra va fi cea a tarii si ne vom lega destinul de ea. Vestul vostru nu mai exista de mult! Ala din Dallas pe care-l stiti voi nu exista! Succes la apararea lui si a valorilor pe care numai voi taranimea le stiti!

      Cine-au îndragit strainii
      Mânca-i-ar inima cânii,
      Mânca-i-ar casa pustia
      Si neamul nemernicia.

      Ștergere
    5. https://www.youtube.com/watch?v=hNCErMz7AAE



      https://www.youtube.com/watch?v=gOkjhMtzU4k



      https://www.youtube.com/watch?v=9c6s_Je_e6Q




      https://www.youtube.com/watch?v=waQD6wFHKzw




      https://www.youtube.com/watch?v=bE-1gWrYL1Q




      https://www.youtube.com/watch?v=Z5x8TVZv_jU



      https://www.youtube.com/watch?v=sB046jfQxwY

      Ștergere
    6. Nu ai de unde sa stii unde m-am nascut, eu sau parintii mei, nici care a fost viata lor. Dar gresesti si in aprecierile tale despre mine si mai ales in maniera in care o faci.

      Net-ul poate fi o resursa buna, DACA inainte de asta ai citit carti - MULTE, scrise de oameni care au o formatie academica, care au invatat sa lucreze cu o gandire structurata, si care stiu sa dezvolte ideile gradual si sa le argumenteze.
      O carte de istorie buna are sute de titluri in bibliografie si presupune cautarea autorului prin arhive din multe tari sau continente, dupa diverse documente, cautare care dureaza multi ani.
      Aceste surse de informatie sunt cu adevarat valoroase si trebuie citite pt a-ti forma o idee realista despre lumea in care traim, si pt a putea discerne ideile circulate pe net.

      Discutiile istorice pe forumuri, pot fi captivante atunci cand cel care sustine o idee, citeaza si indica carti. Si argumentatia acelor oameni (care m-au combatut) suna un pic altfel decat aici, si m-a obligat sa iau in seama ideile lor.

      Si pt a ramane fidel principiilor enuntate mai sus, iata cateva titluri de carti pe care le recomand
      - http://www.humanitas.ro/humanitas/civilizatii-si-tipare-istorice-0
      - http://www.all.ro/virusi-arme-si-otel-soarta-societatilor-umane.html
      - http://www.polirom.ro/carti/-/carte/4950
      - http://www.polirom.ro/carti/-/carte/4223

      In fine...am incheiat discutia.

      PS: este interesant ca ura ta viscerala fata de civilizatia occidentala nu se manifesta si fata de spatiile comuniste clasice. Dupa cum spuneam, Rusia si China (principalii promotori ai comunismului hardcore) si-au omorat proprii cetateni cu zecile de milioane. Dar asta vad ca nu te apasa...nici sutele de mii de romani (tarani, profesori, ingineri, militari, etc - elita Romaniei, fiecare in domeniul lui) morti in inchisori si in lagare, dupa ce Maica Rusia a a eliberat Romania - aia pe care sustii ca o iubesti.
      Dar nah...si hipiotii americani protestau impotriva statului militarist american care lupta in Vietnam impotriva casapilor comunisti. Si acei hipioti - modelul actual al SJW, nu au varsat nicio lacrima pt milioanele de nevinovati ce crapau in dementa absoluta a experimentelor comuniste.
      Nu stiu daca iti dai seama, dar felul in care argumentezi, te inscrie cam pe acelasi patern cu ei...porti camasi inflorate?...;)

      Ștergere
    7. 1
      Discursul tau este tipic familiilor de flotanti, aduse in orase dupa 1945, iar pina atunci ati fost la tara, traind in lipsuri si mizerie, iar asta si-a pus amprenta, in diferite forme, asupra voastra. Nu ginditi decit in parametrii stabiliti de propaganda globalista. Promotorii comunismului nu sint Rusia si China! Alea au fost terenuri de experimentare! Ti-am scris ce sint acum, dar nu esti in stare sa citesti: China este realizarea elitei globaliste, iar Rusia incearca sa-si gaseasca un rol, pt ca deocamdata este izolata. In tarile astea au fost omoriti peste 100 de milioane de oameni! Faptul ca nu-ti este cunoscuta aceasta situatie imi reconfirma faptul ca esti de provenienta taraneasca, iar lucrul asta il ascundeti, pentru ca va este rusine ca sinteti doar copii de tarani si muncitori cit se poate de simpli si nu de printi, asa cum va dati voi. Doar 9% dintre romani traiau in orase si numai 2% detineau o diploma, inainte de 45. Ce vrei sa-mi spui ca familia ta era printre acestia?! Erau tarani lipsiti de experienta si incapabili sa gindeasca, iar lucrul asta se vede prin tine. Vestul tau nu exista! A fost desfintat de f mult timp! Cind spun 1945, e pentru cei ca voi, care sinteti lipsiti de orice fel de cunostinte. In realitate el a disparut in 1918. In 45 disparitia era definitivata. Dupa acest an au inceput ingineriile sociale, care acum sint in stadiul final si le vei trai, indiferent ca-ti plac sau nu! Ca dovada, pacea din 45, a fost opera a doua puteri neeuropene. Comunismul tau n-a existat. A fost socialism. Stalin a proclamat victoria socialismului in 1936. Bolsevicii s-au carat in US (destui) si tot acolo au ajuns si promotorii marxismului cultural, de care nu ai habar (scoala din Frankfurt). Centrul lor a fost si este Chicago. Comunismul tau vine acum, promovat de ceea ce numesti tu civilizatie occidentala si o faci pentru ca nu-ti este clar pe ce lume traiesti. Concentrarea de capital face inutil statul national, banii si impun aparitia statului mondial. Soros, Gates, Papa, Biden, H. Clinton etc, au spus asta in gura mare, de mult timp si doar taranimea din romania (nu romani, pt ca nu aveti constiinta nationala si sinteti doar patrioti vestici, asa cum si arati), ramasa in urma si care nu poate tine pasul cu anul in care ne aflam, nu stie! Nu citesc carti aparute in Romania, unde grosul este doar propaganda. Humanitas este Soros, ala care va aduce voua, taranilor fara minte, comunismul in ultima lui varianta si daca sint unii care-l merita din plin, aia sinteti voi, taranii fuduli, pentru ca trebuie sa dati odata cu capul de paragul de sus ca sa va treziti odata din timpeniile voastre. Ti-am dat de citit Antony Sutton, care explica pt voi, descendentii ciobanilor, vacarilor si plugarilor, care va credeti buricul pamintului si specialisti in materie de orice, dar mai ales in comunism, ca promotorii marxismului sint aia care se joaca la Wall Street. Tu nu ai de unde sa stii ca primul guvern bolsevic avea mai multi indivizi cu fostul domiciliu in Manhatan decit in Moscova! Nu ai de unde sa stii ca Lenin invita, in 1920, acelasi Wall Street sa investeasca in fosta Rusie si nici ca Stalingrad a fost facut cu proiecte si credite eglezesti. Deci Stalin a dat doar forta de munca!

      Ștergere
    8. 2De repercursiunile foametei din URSS a fost salvat tot de prietenii lui de pe Wall Street. Fara ajutorul asta ar fi fost, probabil, schimbat din functie.
      PCR ati fost voi, flotantii, tot asa cum ati fost securistii, militienii, secretarii de partid, apevistii, tortionarii, procurorii si judecatorii. Ce faceti astazi? Exact ce stiti voi mai bine si ca dovada ati reinviat anii 50. Familiile celor din care provin, au fost scoase total din viata societatii. Ce avem astazi? Romania a ajuns exact dupa mintea si caracterul vostru mizerabil! Aveti tupeu maxim si va dati mereu ceea ce nu sinteti si nu putei sa fiti! In anii 50 va bateati pentru certificatele de ilegalisti, iar in 90 pentru diplomele de revolutionari. Astia sinteti! Va bateti joc de tot ce este romanesc si tot ce inseamna Romania! Caracterul vostru slugarnic, lipsa de identitate si de constiinta nationala va imping la idolatria irationala a orice inseamna strain si strainatate. In mintea voastra de chirite ratacite nici macar nu incape faptul ca s-ar putea sa existe romani interesati numai de tara si natia lor. Nu-mi pasa de nici un fel de straini. I-as arunca afara cu voi cu tot! Sa spuneti merci c-ati dat de Ceausescu care v-a scos din grajduri si mizerie si v-a permis sa ajungeti ceea ce n-ati fost neam de neamul vostru: profesori, ingineri, doctori, arhitecti etc. Cu mine n-ati fi primit o aemenea sansa! Niciodata! Va cunosteam f bine si nu riscam distrugerea tarii, pentru ca asta se poate face cu voi, inconstientii fuduli, asa dupa cum se vede astazi cit se poate de bine. Tefelistii, slugile strainilor, sinteti tot voi. De fapt, sinteti numai voi, peste tot, pt ca eliminarea familiilor romanesti educate ati facut-o exact incepind cu 48, iar din anii 70 va promovati doar intre voi, pe sistem de gasca, pt ca nu sinteti in stare sa fiti o natie. Pt asta v-ar fi trebuit minte si educatie, dar carentele pe care le dovediti zi de zi, de zeci si zeci de ani, arata ca tocmai astea va lipsesc total.
      Numai 5% dintre voi au ajuns romani si oameni pe care te poti baza. V-a dus Ceausescu prin scoli, dar totul a fost un esec colosal. Saracul a dat miliarde ca sa vada o lume intreaga cit sinteti de prosti! Asta da realizare!
      Cei ridicati ca noua intelectualitate, din rindul familiilor de porcari, vacari, agricultori si altii, nu aveau cum sa stie ceva sau sa produca ceva util. Totul este un haos. Aceste lucruri le-a stiut si elita vestului, asa ca le-a fost clar ce au de facut. Au stiut si romani, dar, taranimea, din mindrie, a fost de parere, cu regularitate, ca le stie pe toate mai bine. E, sa va fie de bine!
      PS N-ai retinut, desi te lauzi c-ai citit, ca prima generatie distrusa de marxismul cultural este cea a anilor 60! Din pacate ai o putere de coincentrare f redusa, iar in acest caz, intelegerea, fie si a textelor simple, constituie pt tine o problema. Descrierea realitatii, cu dovezi, este in cazul tau “ura fata de vest”. Asta este placa voastra, a taranilor. Dovezi au fost linkuri ale unor vestici cunoscuti, dezidenti rusi, care au zacut prin lagare si carti scrise tot de vestici, inclusiv un istoric. Tu mi-ai venit cu propaganda si “zeceri” personale pe care le numesti “dovezi”. Saracul de tine!

      Ștergere
  6. 1
    Acum sa vedem justitia si sublima cinste din minunatul U.E. si vestul luminos, care, spun romanii, cel mai dezinformat si rupt de realitate popor, cel putin din Europa, este plin de “valori” pe care le au ei de aparat. Sa nu ne miram ca astazi romanii sint cunoscuti de-a lungul si de-a latul unui continent pentru prostia multilateral dezvoltata de care sufera si pe care se incapatineaza s-o creada o forma de inteligenta.

    "Luxemburg Leaks"
    Enthüller auf der Anklagebank
    Luxemburg half Großkonzernen jahrelang dabei, Steuern zu sparen - auf Kosten anderer Länder. Nun stehen ausgerechnet jene drei Männer vor Gericht, die den Skandal enthüllt haben.

    http://www.spiegel.de/wirtschaft/soziales/luxemburg-leaks-prozess-enthueller-auf-der-anklagebank-a-1089370.html

    Deci cei care au descoperit furturile sint acuzati!!!

    LUXEMBURG-LEAKS
    Wie die Steueroase Luxemburg Konzernen hilft, Steuern zu sparen

    http://www.sueddeutsche.de/thema/Luxemburg-Leaks

    https://en.wikipedia.org/wiki/Luxembourg_Leaks

    When revealed, LuxLeaks impact on the public opinion was particularly high, as it put in front line the controversial role of Jean-Claude Juncker, president of the European Commission newly appointed a few days before LuxLeaks revelations. Juncker was Luxembourg's prime minister at the time when many of his country's tax-avoidance rules were enacted.

    RăspundețiȘtergere
  7. 3
    Sa vedem si justitia din US:

    Din tara unuia care da lectii de cinste si corectitudine tuturor romanilor.

    americanfreepress

    Payoffs for Judges, Prosecutors Is Legal by Statute

    By Pat Shannan

    Federal statutes show how and why U.S. law encourages prosecutorial and judicial conflicts of interest, non-neutrality, non-impartiality and corruption of justice in the federal courts. (See page 13 for portions of 5 USC 4502 through 4504 from the United States Code.)

    How can the federal judiciary be independent and impartial when the law permits the federal government to secretly award judges up to $25,000 in undisclosed secret “cash awards,” and to privately, secretly and “erroneously” overpay them up to $10,000, and “waive” these erroneous overpayments?

    None of this is new to the IRS. Its manual on pages 1,229 to 1,291 (Delegation Orders of January 17, 1983) outlines the IRS system of monetary awards “of up to and including $5,000, for any one individual employee or group of employees, in his/her immediate office, including field employees, engaged in National Office projects; and contributions of employees of other government agencies and armed forces members. ”This would include U.S. District Court judges and U.S. attorneys.

    Udrea a spus intr-un interviu:

    Ea a spus că aşa-zisul stat paralel din România a fost implementat de către foştii şefi ai SRI - George Maior şi Florian Coldea - cu ajutorul CIA.

    ”Cred că are legătură cu ce vedem că se întâmplă acum în America şi este un plan care, în ceea ce ne priveşte pe noi, a fost influenţat şi implementat cu ajutorul partenerilor din CIA ai conducerii SRI, relaţiilor pe care le aveau domnul Coldea, domnul Maior în Statele Unite. A fost un plan care în România a funcţionat, care s-a încercat a fi impus şi în alte ţări. A mai prins şi în altă parte dar la noi cel puţin este de mare succes, probabil având în vedere modelul nostru cultural şi comportamental”.

    Ultima fraza este importanta! De fapt se referea la armata de flotanti a lui Ceausescu, care inseamna taranimea care a distrus Romania si poporul roman la un nivel la care nu se poate spune daca mai pot exista nici macar in viitorul apropiat, iar aici vorbim despre urmatorii 1-10 ani!

    Ati preluat un sistem despre care n-ati avut habar! Asa arata si nu se va inventa unul care sa va placa voua

    RăspundețiȘtergere
  8. o mica explicatie mai putin tehnica relativ la vulnerabilitatile procesoarelor, numite Spectre si Meltdown

    https://blog.ashampoo.com/en/2018-01-10/meltdown-and-spectre-the-great-processor-disaster

    autorul articolului din link spune insa ca toate procesoarele sunt afectate, indiferent ca sunt Intel, AMD, ARM sau altele, lista oricum ramane deschisa si se completeaza zilnic. Oricum, cea mai tare faza - seful Intel si-a vandut toate actiunile care le detinea la companie, inca de acum 6 luni :)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E fake news. Intel are un PR foarte bun şi de-aia tot se dă înainte cu asta. Realitatea e că AMD, având o arhitectură radical diferită, e afectat doar marginal. Patch-ul care deja e aplicat protejează 100% sistemul la nivel de SO fără pierderi de performanţă.

      Ștergere