luni, 24 septembrie 2018

Eu nu mai aştept nimic de la UE

Un om e condamnat pe nedrept de o legislaţie naţională strâmbă care permite unei mafii ilegale acapararea justiţiei. Singura opţiune pe care o are acel om e Curtea de la Strasbourg, dar până să-i fie acceptată solicitarea durează vreo zece ani. Presupunând că mafia din ţară l-a condamnat la zece ani de închisoare, prezumtiva sa achitare, adică repararea nedreptăţii, se va face prea târziu. Omul respectiv şi-a pierdut iremediabil respectivii ani. Asta dacă nu cumva a fost lichidat între timp de opresivul sistem penitenciar, mână-n mână cu mafia din justiţie, astfel încât orice reparaţie să fie inutilă.

E un scenariu pe care-l văd repetat obsesiv. Un exemplu banal: cu toate că de ani buni e în vigoare o lege care obligă alocarea aleatorie a judecătorilor dintr-un dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie refuză cu obstinaţie s-o pună în aplicare. Motivul e simplu: în acest fel s-ar distruge „culoarele morţii” prin care infamul „sistem” îşi impune punctul de vedere în dosarele cu cântec. Ai picat pe „culoar”, ai pus-o de-o condamnare, uneori chiar la moarte. Iar exemple au fost la greu: judecătorul Stan Mustaţă, Dan Adamescu, s.a.m.d.

Teoretic ai calea de atac la nivel supra-naţional, practic n-ai nimic. Vrea să te lovească sistemul, ţi-o trage fără jenă. Cui să-i fie frică de o condamnare care va veni peste 10-15 ani? La momentul ăla, torţionarul de-acum e un bătrânel pedant care-şi bea tacticos cafeaua la Monte Carlo, iar în locul lui e un aprig tinerel care-i frige pe alţii. Şi are grijă „să se acopere” astfel încât în urma lui să nu mai vină „amenzi”. Dar de abuzuri nu se lasă, că doar de-asta e plătit.

Ce face în situaţia asta „coana Ioropa”? Păi nu face nimic. La nivel superficial se joacă un ţonţoroi. Cică Partidul Popular European, cel care conduce Europa, are interes în zona politică, astfel încât frige tot ce-i socialist şi ocroteşte tot ce-i popular. Altfel spus, închide ochii la Orban - care le face jocul la nivel de Parlament European cu condiţia să nu fie încălcate interesele Ungariei - dar ne frige pe noi, pe maltezi s.a.m.d. Asta e la suprafaţă. În fapt, treaba e mai complicată. E vorba de Mafie. În toată afacerea nu-i vorba de justiţie, ci e vorba de conectarea unor lipitori transnaţionale la resursele de-aici. Odată ce-ai acceptat sugativele, trebuie să le accepţi şi sistemele de protecţie, astfel încât trebuie distrus tot ceea ce înseamnă anticorp naţional. Iar justiţia era un asemenea anticorp. Care-a fost distrus, la pachet cu serviciile, cu armata etc.

Care-i deci treaba Ioropei? Simplă ca bună ziua: protejare mafioţilor săi în detrimentul oamenilor de-aici. Ai mişcat în front, te-a fript. Dai semene de verticalitate ca politcian? „Sistemul” te mânjeşte cu rahat prin intermediul propagandei şi-apoi te perpeleşte în aşa-zisa justiţie până când o sfârşeşti în celulă. Şi nici n-ai habar ce şi de ce ţi s-a întâmplat ceea ce trăieşti.

Cei care fac apel la Europa sau SUA nu-s decât nişte prostovani. Asemenea ălora care-au trimis tezaurul la ruşi(unii au făcut acelaşi lucru acum, dând aurul nostru englezilor). Ce apel să faci la tâlharul care te jefuieşte? Să nu ţi-o mai tragă? Sau să ţi-o tragă mai duios? Trebuie să fii extrem de naiv să-ţi imaginezi că vorbeşte cineva cu sclavii. Maşinăria de furat îşi turează motoarele nederanjată de nimeni, protejată fiind de „sistemul” pe care şi l-a format. Sistem care e protejat la nivel înalt, atât de către statele jefuitoare - interesate ca puii hidrei pe care ni i-au trimis să rămână îndestulaţi aici - dar şi de către birocraţia UE, extrem de lentă în chestiuni care ţin de activitatea pentru care e plătită şi ultraeficientă atunci când ordinele se dau pe „firul scurt”. Iar ordinele pentru pedepsirea celor care se leagă de ilegalul sistem de putere de la noi se dau întotdeauna pe firul scurt.

Acesta-i tabloul, iar întrebarea pe care mi-o pun e „ce putem noi aştepta de la UE?”. Dorim ca cei care practică japca la nivel naţional să n-o mai facă acum, după ce au o legislaţie care-i protejează şi, mai mult, chiar le impune să practice o japcă radicală? E imposibil! Nu ceri clemenţă de la tâlhar, ci-i răspunzi, îl ataci, îl contrezi cu propriile-i arme. 

E inadmisibil ca României să-i fie refuzată construcţia unei autostrăzi care trece munţii doar pentru că nu-i convine unui limbric de ţară ca Olanda. La fel cum, tot aberant e ca României să i se refuze aderarea la Spaţiul Schengen din acelaşi motiv. Cu toate că îndeplinim absolut toate criteriile posibile, cu toate că le-am dat şpăgi serioase sub forma unor contracte grase celor care ne-au „compatibilizat” frontierele cu cele ale UE, România e ţinută în afara spaţiului de liberă circulaţie, iar infrastructura îi e condamnată să rămână la nivelul epocii de piatră. De ce? Pentru că o ţărişoară insignifiantă - dar bine conectată la centrii puterii continentale - îşi va pierde astfel o vacă de muls. Sau, mai bine spus, va trebui să suporte o mică slăbire a vacii sale. 

E doar un exemplu dintr-o multitudine de alte fenomene care ne condamnă la subdezvoltare. Practic de-aici doar se ia, iar când se dă, se dă doar pentru a-i calma pe proşti, pentru a-i ţine sub control. Totul, desigur, supravegheat îndeaproape de un sistem opresiv şi ilegal, sprijinit făţiş de aşa-numiţii „parteneri”. 

Nu-i de mirare că atunci când se încearcă normalizarea mafiei juridice, cealaltă mafie supranaţională îi sare în ajutor. Şi, pentru că nu există absolut niciun argument raţional  pentru acordarea acestui ajutor - dar pierderea redutei ar însemna închiderea unor fălci ale nesătulelor hidre plantate aici - se recurge la propagandă şi bani. O propagandă bolnavă, care isterizează bieţi bolnavi mintali, care conduce la atacuri în plină stradă asupra unor politicieni „vinovaţi” că nu sunt de partea tâlharilor ţării. Zilele trecute s-a dat atacul asupra preşedintelui Curţii Constituţionale. O chestiune gravă, care oriunde în lume s-ar fi lăsat cu sancţiuni drastice. Aici cine să se ocupe? Placangiul Loazărică nu vede altceva decât slujirea stăpânilor săi securişti. Care-i spun să ignore. Şi el ignoră. Ce ţară e asta în care suntem aproape de instituirea asasinatului ca mijloc de presiune politică? 

Alte naţiuni precum ungurii sau polonezii s-au trezit şi au înlocuit politica slujului cu un sistem pragmatic de colaborare cu UE care pune în prim-plan interesul naţional. La noi nu se poate. Suntem parazitaţi la vârf de o moluscă lobotomizată bună doar să preia şi să execute comenzile care i se cer. Moluscă ajutată la toate nivelele de mici viermi plantaţi acolo fix pentru a executa ordine ilegale. Astfel încât, sub supravegherea măreţei Uniuni Europene România să nu aibă decât două alternative: ori sclavia fără drept de apel, ori haosul instituţionalizat al cărui vârf ticălos îl vedem acum. 

Iar dacă mai aveţi vreo îndoială în ceea ce priveşte putredul sistem european, poate că vă veţi trezi atunci când veţi afla că preşedintele Germaniei, întrebat de contestarea de către popor a elitelor a dat un răspuns de-a dreptul halucinant: „nu elitele sunt problema noastră, ci poporul”. E clar că treaba e mult prea periculoasă şi n-are sens să te îmbeţi cu fructele politice aflate în putrefacţie ale actualului sistem european. Nu de alta, dar nu poţi păţi decât ceea ce păţesc animalele care consumă fructe de marula aflate în fermentaţie: se îmbată şi devin victimele sigure ale prădătorilor.

Aşadar, nu-mi rămâne decât să vă întreb ce mai aşteptaţi de la UE? Cât de naivi sunteţi să aşteptaţi ceva pozitiv din partea acelui cuib de vipere? Eu unul nu mai aştept nimic.

9 comentarii:

  1. Pai eu astept sa moara. E singurul lucru pozitiv pe care-l poate face.

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce ați fi așteptat ceva? Doar am intrat în UE după mizeria cu răsturnarea votului anti-Maastricht francez. Ce se putea spera de la o cabală atît de nerușinată care a schimbat numele și le-a trîntit, din nou, bolovanul în cap. Nu mai era nevoie de alte dovezi, dar au venit, una după alta, pe măsură ce anii au trecut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun articolul!

    Vreau sa adaug ca ungurii si polonezii NU s-au trezit. Astea sunt doar valuri cu tinta strict politica de servire a propriilor pozitii. In afara de ventilatia ABSOLUT inutila neacoperite de fapte , logoree pe care si-au insusit-o la perfectiune in taberele de pregatire de cadre globaliste in anii 70-80-90-pina acum, nu se vede nimic. Economia reala se contracta, joburile reale dispar, si nu se aude de nici o repornire a motoarelor economice. Totul este o vrajeala PERMISA, in cadrul unui circ general.
    Un exemplu:
    Asta al Ungariei isi permite sa fie vehement la adresa imigrantilor arabei pentru ca UE ORICUM nu are nici un plan de relocare a lor la unguri sau polonezi, iar astia doi sar imediat pr acest subiect si il invirt dind impresia ca hotarirea tine de nivelul lor personal de testosteron.
    O mizerie de nedescris!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorbiți din hău! Păcat că n-ați fost la Gara Keleti din Budapesta acum 3 ani, că v-ar fi rușine de logoreea pe care o susțineți...

      Ștergere
    2. Mergi în Polonia și doar uită-te atent la polonezi! Nu degeaba „solidarności” este brand de țară! Ca politicieni sunt fix ca noi, rupți în bucățele, au și ei macoveii lor pe la Bruxelles și diezi prin piețe! Dar un lucru este limpede, polonezii nu mai vor să treacă printr-o nouă încercare de desființare a statului polonez, pare-se că a opta.
      Și o să mai afli un lucru surprinzător! Polonezii îi detestă mai mult pe nemți decât pe ruși. Nu pot uita faptul că primul lucru pe care l-au făcut naziștii după ce au invadat Polonia a fost demontarea tuturor fabricilor și făbricuțelor existente pe teritoriul polonez și relocarea acestora în Germania nazistă. Nici nu este de mirare că Germania postbelică a devenit locomotiva Europei, cu banii americanilor și fabricile vecinilor! Rușii măcar nu le-au luat nimic ci le-au lăsat nenorocita de ideologie cu care ne-am bătut capul și noi! Și ca fapt divers, unde crezi că au fost antrenați bolșevicii înainte să preia puterea în Rusia? Răspund tot eu. În Germania.
      De-aia n-au mai luat plasă polonezii când au aderat la UE! Îi cunoșteau foarte bine pe nemți și n-au mai fost prinși cu garda jos, halind propagandă pe pâine, cum facem noi!
      Acum vreun an de zile îmi mijise un pic de speranță, speram într-o schimbare a Germaniei prin creșterea AfD-ului, dar după ce am vizitat Polonia am înțeles că niciodată, indiferent de cine ar fi condusă, Germania nu-și va schimba optica în ceea ce privește noile colonii.

      Ștergere
  4. Națiunile, singure, nu au niciun viitor, nici când e vorba de țări ca Slovenia, de țări ca România sau Olanda, nici când e vorba de Germania sau Franța (sau Rusia). O țară nu poate concura cu continente ca S.U.A., China, India.

    Europa trebuie să fie unită de identitatea comună, care nu trebuie să distrugă identitățile regionale, ci să se sprijine pe ele, să decurgă din ele. Europa trebuie să fie unită de interesul comun, cum spuneam, nu de interesul unor mari puteri europene de drena resurse din restul Europei. Nici dacă îi fac pe polonezi sau români niște sclavi înfometați, Germania tot nu va reuși pe arena mondială. Singura șansă o are Europa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dan, iti citesc de ani buni articolele, si chiar daca uneori (rar) nu impartasesc opinia exprimata in vreunul, perspectiva ta ma intereseaza de fiecare data.

    Probabil stii ca de o vreme platformele media sociale au inceput sa blocheze vocile incomode sistemului, e posibil ca si acest blog sa devina victima la un moment dat.

    Pentru a evita deconectarea de cititorii tai, ar fi excelent daca ai putea sa transferi / duplici continutul spre un nume de domeniu propriu (plus hosting independent) pe care sa ni-l comnunici. Costurile nu ar fi mari, bataie de cap ar fi ceva, dar cel mai important s-ar elimina vulnerabilitatea de suprimare a blogului. Te rog gandeste-te.

    Pe calea aceasta vreau sa te felicit si sa iti multumesc pentru ceea ce postezi, te urmarim cu interes in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  6. In actuala UE ne mai asteapta doar boala si moartea26 septembrie 2018 la 15:27

    Asta e tristul adevar pe care foarte multi romani inca nu au curajul sa-l priveasca in fata. Unii dintre ei pentru ca inca nu inteleg ca de la acei indivizi in mana carora am ajuns, inclusiv din naivitatea noastra, nu poti astepta nici o urma de onoare sau de mila, altii pentru ca inca nu s-au trezit din delirul indus si intretinut cu atata agresivitate, al bunastarii aduse de integrarea Romaniei in UE, desi au vazut deja ce s-a intamplat Greciei, o tara care trebuie privita ca un exemplu reprezentativ a ceea ce face va face integrarea in aceasta structura tiranica si corupta din orice stat care nu se muleaza perfect pe scopurile ei distructive.

    Am ajuns astazi, in urma acestei asimilari mai mult sau mai putin acceptate, in punctul in care existenta fizica a milioane de romani este tintita in mod direct si necrutator si suntem efectiv exterminati in masa in moduri care fac imposibila apararea individuala in fata acestui atac. Incalcandu-se toate drepturile cetatenesti fundamentale si chiar si legile invocate pentru justificarea actiunilor prin care are loc acest genocid, grupurilor din ce in ce mai mari de oameni li se introduc cu forta si in mod repetat in plamani otravuri industriale care distrug mai rapid sau mai lent, in functie de rezistenta biologica a fiecaruia, in primul rand sistemul nervos si capacitatea de lupta a organismului impotriva agresiunilor de orice fel. Din asa ceva nu exista scapare. Toti cei expusi sunt condamnati la moarte. Unii au si murit deja, cei mai multi dintre ei fara sa stie ce i-a omorat. Altii traiesc in agonie, fara vreo sansa de salvare, si daca indraznesc sa protesteze sunt complet ignorati sau sunt redusi la tacere. Asta e viitorul care ne asteapta pe toti daca nu redobandim controlul asupra tarii noastre si daca nu iesim rapid din UE.

    Avand in vedere viteza si discretia cu care suntem otraviti in masa, nici nu mai are mare importanta daca reusim sa nu cedam toate resursele naturale sau daca vom obtine protejarea casatoriei naturale prin referendum, pentru ca daca nu incepem sa ne luptam pe viata si pe moarte, nu vom mai apuca sa ne bucuram de ele. Iar asasinatul ca mijloc de presiune politica nu va mai fi necesar in curand fiindca in doar cativa ani vom fi cu totii morti, cancerosi sau dementi si deci incapabili sa mai opunem vreo rezistenta.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)