Daca nu vii la vot, doi barbati vor adopta copilul tau!

Într-un excelent editorial publicat zilele trecute în Evenimentul Zilei, jurnalistul Adrian Pătruşcă se întreabă încă din titlu „Unde ni sunt homosexualii?”. Şi-ntr-adevăr are perfectă dreptate. Unde sunt Remus Cernea, Ioana Stăniloiu, Florin Buhuceanu, Emil Moise s.a.m.d.? Indivizii care au şocat prin cererile lor, culmea, îndeplinite de către o maşinărie tăcută, dar eficientă, implantată în miezul administraţiei statului român. Unde sunt impertinentul Klemm sau ambasadorul Angliei, nelipsiţi de la paradele gay, unde-o fi ambasadoarea Olandei şi de ce tac toţi atât de exasperant?

Pătruşcă remarcă foarte corect: în ciuda faptului că acest referendum este despre ei(sau interesele lor), o mână vrăjită i-a retras din prima linie, iar manifestările lor radicale nu mai există. Pur şi simplu parcă nici n-am avea mişcări gay. E o tăcere suspectă. Motivul e dat de faptul că publicul larg trebuie să aibă impresia că Referendumul este strict o afacere politică, că nu are altă miză decât aceea de „a-i păcăli pe proşti”. Cu alte cuvinte, retragerea nu e decât parte a unei strategii menite să asigure câştigarea luptei prin absenteism, adică exact ceea ce s-a întâmplat la referendumul pentru demiterea lui băsescu: în ciuda faptului că peste 90% dintre participanţi - mulţi mai mulţi decât votanţii lui de la alegeri - i-au zis să plece, el a rămas în funcţie, continuându-şi ticăloasa-i activitate deoarece nu s-a strâns numărul necesar de participanţi la vot. Acelaşi lucru se încearcă şi acum.

După ce s-a obţinut votul în Parlament, după ce întreaga acţiune a intrat în linie dreaptă, referendumul e ţinut cumva secret. Mediile tefeliste au început o campanie radicală cu multiple mesaje având ca scop absenteismul: ba că referendumul costă prea mult, ba că e unealta lui Dragnea, ba că e inutil întrucât homosexuali oricum există şi vor exista(nu despre asta e vorba!), ba că „iubirea nu poate fi legiferată”(mesaj transmis via mediul artistic) s.a.m.d. Scopul, aşa cum am zis, este absenteismul. 

Paralel, din mediul politic, sosesc loviturile de unde te-ai aştepta mai puţin: ALDE - unde intrarea sorosistei Renate Weber începe să se simtă din ce în ce mai exasperant- spune că nu se va implica în campanie şi că va recomanda simpatizanţilor săi să voteze sau nu aşa cum le dictează conştiinţa. Mai mult, ca şi contramăsură la referendum, ALDE va propune imediat după o lege a parteneriatului civil menită cumva a compensa minoritatea „tăcută” din acest moment. Culmea, şi PSD-ul, iniţiatorul referendumului spune că nu se va implica în campanie, ci va desfăşura doar acţiuni de informare a populaţiei. Cu alte cuvinte, blat pe faţă. Despre morţii din PNL n-are sens să discutăm decât prin prisma primarului Robu de la Timişoara care a făcut presiuni pentru ridicarea unui panou publicitar al cărui mesaj este cel care dă titlul acestui articol. Iar USR-ul e parte a planului prezentat.

Cum se va obţine non-participarea? Culmea, una dintre măsurile aparent pentru sprijinul referendumului va fi principala armă contra sa: desfăşurarea scrutinului timp de două zile. Va fi uşor de amânat(ce sens are să merg azi, poate mă duc mâine) şi apoi de deturnat opinia publică prin diverse chichiţe(programe TV în care nu se va aminti nimic despre referendum, scandaluri care-i vor ţine pe posibilii votanţi în scaune la TV s.a.m.d.). Ca să nu mai vorbim că modul în care va fi pusă întrebarea e unul destul de derutant. 

Şi-acum să vedem care sunt mizele. Un rezultat pozitiv va porni maşina de propagandă în direcţia contestării: ba că au fost puţini participanţi, ba că suntem antieuropeni şi antidemocratici, ba că homosexualii sunt discriminaţi s.a.m.d. Astfel, aceiaşi politicieni care-au dat la înaintare cu referendumul „se vor simţi obligaţi” să promoveze o lege a parteneriatului civil în care „partenerilor” şi se vor da multiple avantaje. Numai un rezultat puternic pozitiv, bazat pe o participare masivă la vot le-ar putea înfunda planurile şi le-ar spune că aici e stop joc. Părerea mea e că minoritatea vocală şi radicalizată de propagandă e doar de maxim 5% din populaţie, iar dacă i-am alătura pe cei „moderaţi”, cu idealuri în acest domeniu inspirate de curentul vestic, am obţine maxim 10% din populaţie. Cu alte cuvinte, o rată de participare masivă în urma căreia să se obţină un răspuns clar ar putea opri nebunia.

În cazul unui absenteism(aşa cum se doreşte în condiţiile de faţă) lucrurile vor fi teribile. Retorica propagandei va merge pe schelete de tipul „românii se opun dictaturii majorităţii”(chestie hilară în sine), „România a ales calea europeană”, „românii se opun discriminării persoanelor gay” s.a.m.d. Politicienii vor fi încurajaţi să se comporte precum cei din Anglia şi „să regleze inegalitatea” prin modificarea Codului Civil. Simplu şi pe blat, chiar dacă asta nu va face parte la viitoarele alegeri din niciun program de guvernare. Iar consecinţele pot fi lesne intuite.

În urmă cu un an, în timpul votului din Australia pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, jurnalistul David Sergeant a făcut o analiză a implicaţiilor aprobării căsătoriilor homosexuale în Anglia. Întregul material a fost publicat în „The Spectator”, iar ca şi schimbări radicale(poate de neimaginat înainte de  odificarea legislaţiei) avem: 

- teroarea gender prin forţarea scoaterii din vocabular a „cuvintelor heteronormative” de tipul „el” sau „ea”(aţi auzit de noulimbă?)

- libertatea religioasă a fost puternic restrânsă, cuplurilor tradiţionale fiindu-le aproape imposibil să adopte copii. Într-o încheiere a unui proces în urma căruia unui cuplu penticostal i s-a respins adopţia unui copil, Înalta Curte a Marii Britanii a notat că „prevederile privind egalitatea în materie de orientare sexuală ar trebui să prevaleze”(aşadar mesajul afişat pe panoul din Timişoara nu e unul radical!)

- libertatea de exprimare s-a redus puternic. S-a ajuns ca diverşi oameni să-şi piardă locurile de muncă sau să fie marginalizaţi deoarece nu respectă noua mantră a „egalităţii de gen”

- copiilor le este puternic distorsionată educaţia, fiind efectiv spălaţi pe creier cu pornografie şi „nouliteratură” a educaţiei de gen. În plus, părinţilor le este interzis să-şi retragă copiii atunci când nu sunt de acord cu educaţia din şcoală.

Dacă vi se pare că elementele despre care v-am vorbit sunt chestiuni izolate, vă înşelaţi. E un pattern care se repetă peste tot acolo unde se trece linia roşie a legalizării căsătoriei gay. În Canada deja a intrat în obicei invitarea în grădiniţe a unei „drag queen” care să le spună copiilor poveşti, prin Germania sau Olanda copiii de grădiniţă sunt scoşi la manifestaţiile LGBT. Violenţa cu care Barnevernet-ul norvegian confiscă copiii şi-i distribuie spre adopţie cuplurilor gay este, de asemenea, o realitate. La fel cum, o realitate este şi că un psiholog al Barnevernet era pedofil, dar asta nu-i deranja prea mult pe mai marii instituţiei, doar pedofilia e şi ea cumva normală, nu-i aşa? În Germania, ţară în care Biserica e instituţie de stat, preoţii sunt obligaţi să efectueze căsătorii gay. O chestiune care s-a extins în special în Europa de Nord unde, practic, nu poţi activa ca ordin religios dacă nu respecţi „egalitatea” în termenii propuşi de noua ideologie.

Ştiu că acest articol nu va face nici cât două cepe degerate, că probabil mă voi alege cu o blocare de zile mari din partea ideologilor din spatele maşinăriei fakebook, dar îmi fac datoria să vă atrag atenţia asupra a ceea ce urmează. Chiar dacă eşti ateu convins, chiar dacă eşti neomarxist în gândire, înţelege că „pasul” pus acum pe tapet e unul mai mare decât ţi-ai putea imagina, iar consecinţele lui vor fi suportate direct de tine. În mod sigur vei fi afectat, astfel încât nu te lăsa încă odată păcălit deoarece vei regreta amarnic. Transformarea, din păcate, va fi ireversibilă. Poate că e timpul să te trezeşti!