duminică, 16 septembrie 2018

Emigranţi, violenţe şi alte iluzii

În general, cei plecaţi pe la muncă în străinătate sunt, în marea majoritate, oameni normali care-şi fructifică o oportunitate pe care consideră că au avut-o la un anumit moment. Se raportează corect la ceilalţi şi-şi trăiesc viaţa cât se poate de normal. Iar, în ceea ce priveşte ţara, sunt chinuiţi strict de acel sentiment, uneori sfâşietor, alteori înălţător, al dorului de casă, de locul în care-au crescut.

Există însă între emigranţii autohtoni o specie toxică şi vocală care vrea şi se face auzită şi care se intitulează cu emfază „noi, cei de-afară”. În general, din această minoritate fac parte rataţii, oameni care n-au făcut mai nimic pe-aici şi nu fac mare lucru nici pe-acolo. În plus, acolo, umiliţi fiind, mai acumulează şi o imensă doză de frustrare pe care şi-o varsă într-un mod total aberant asupra celor rămaşi acasă.


Sunt trei categorii de specimene corespunzând acestei minorităţi. În primul şi-n primul rând sunt aşa-zişii răducioizaţi, indivizi care, întorşi acasă, nu mai ştiu „come si chiama” diverse lucruri. Specia nu-i atât de nouă precum pare. Ea este genial exprimată de bancul acela vechi, cu băiatul întors de la oraş în curtea familiei care, pentru a epata, o întreabă pe mă-sa, călcând mândru pe-o unealtă din curte: „Mamă, ce e asta?”. Iar când coada uneltei, natural, îl plezneşte-n nas, răsuflă cu năduf: „Tu-ţi gura mă-tii de greblă!”.

O a doua categorie e aceea a pseudo-realizaţilor. În general e formată din distruşi făcând munci umilitoare, care-abia se întreţin, dar care se simt obligaţi să arate în ţară că „ei e ăi mai tari d-acolo”. Vin în ţară cu tot ce-au agonisit câţiva ani, se-mbracă bombastic cu tot felul de fake-uri luate de pe la comercianţii chinezi sau negri de-acolo, dacă au ceva mai multă stare îşi închiriază o maşină mai bunicică şi, reîntorşi în comunitate, ţipă, dau verdicte, deţin adevărul absolut s.a.m.d. Se comportă de parcă ar fi ajuns preşedinţi de companii în condiţiile în care pe-acolo spală veceuri. Exemplele sunt numeroase şi fac hazul multora pe reţelele sociale: „ţăranul din Spania”, „ţăranul cu Maserati” s.a.m.d.

Există însă o a treia categorie, a proştilor solemni cărora aici „le pute intelectual”. Nu-i nicio noutate, şi celorlalte categorii anterior menţionate „le pute”, dar ăştia simt nevoia să facă mici eseuri despre cât de greşit e totul pe-aici. Nimic nu-i bun, totul e aiurea, de-aia ei nici nu pot să stea mai mult şi vin doar aşa, ca o imensă concesie pe care ne-o fac nouă, proştilor care trăim în negura asta.

Această ultimă specie este, de fapt, cea mai toxică. Dacă indivizii din primele două categorii până la urmă-şi dau în petec şi-ajung de râsul celor care-i văd, ăştia „lovesc şi-o şterg”, se retrag „telectual” până la următoarea „lovitură”.

Citeam zilele trecute o postare viralizată a unui asemenea exemplar de prost solemn. Individul, venit acasă din Belgia, în mare, se plângea de două chestii pentru care noi ar trebui să ne simtem(sic!) de rahat. În primul şi-n primul rând violenţa de la televizor. Cică n-a găsit pe la televiziunile autohtone o voce caldă, care să te calmeze. Păi de ce, Bulă, tu foloseşti televizorul pe post de Xanax? Lăsând la o parte faptul că televiziunea e o distracţie a maselor, astfel încât „a compara televizoarele” te cam califică direct la categoria „prostime de-acolo”, nu văd ce-i rău că ăia se cam răstesc unii la alţii? Păi dacă tot pierd timpul şi sunt stresat, cel puţin ăia din platou să-şi rupă capetele în locul meu. E o terapie de substituţie care pare că merge! Doar de-aia e cerută, nu-i aşa? :)

A doua chestie pe care-o deplânge este, desigur, violenţa din trafic. Probabil prostul nostru văzuse ceva statistici referitoare la moartea în trafic, unde ocupăm de departe locul întâi în Europa. Şi de-aici „dă-i şi luptă, neicusorule” şi înfierează-l p-ăla care depăşeşte mai la mustaţă, pe ţăranul care-ţi taie calea, p-ăla care-i dă talpă s.a.m.d. Iar sentimentul lui după ce-a părăsit ţara cică a fost acela că „a scăpat şi de data aceasta”. Ce ciudat, eu când conduceam prin Cairo simţeam cum îmi pulsează adrenalina şi eram mândru că fac faţă unei asemenea provocări. Asta până am înţeles regula de bază de-acolo: „ai grijă tu la faţă că spatele ţi-l păzesc eu”.

Numai că individul e deosebit de prost. Am dat un ochi ceva mai atent pe statistici, iar lucrurile arată surprinzător. Aşa cum bine se ştie, cu cât infrastructura de autostrăzi e mai dezvoltată, cu atât numărul accidentelor scade. E şi logic întrucât pe-autostradă mergi doar în faţă! Dacă am raporta suprafaţa unei ţări la numărul de kilometri de autostradă, am obţine un aşa-numit indice al dezvoltării infrastructurii rutiere. În cazul României, acest indice este de 0,0031. Germania are 0,036, Franţa de 0,018, iar Belgia supăratului nostru de 0,057. Într-adevăr, din acest punct de vedere, starea infrastructurii de la noi este jalnică. Lucru care se vede limpede în numărul de accidente rutiere fatale.

Am mers însă mai departe şi am încercat să văd, pe baza cifrelor indicate de statistici, care-ar fi numărul accidentelor fatale dacă respectivele ţări ar avea infrastructura României. În cazul Germaniei ne-ar rezulta 78,6 accidente la suta de mii de locuitori, francezii ar avea 34,2, iar belgienii revoltatului nostru ar ajunge la 196,6! Raportaţi aceste cifre la numărul de 31,4 cât înregistrăm noi şi spuneţi-mi pe baza acestor date unde-i violenţa mai mare în trafic?

E uşor s-o faci pe deşteptul şi non violentul în spiritul în care te-au castrat ăia de-acolo, dar cifrele arată total surprinzător, iar judecata trebuie făcută până la capăt. Mai mult, în ceea ce priveşte violenţa pe care-o înfierează specia asta de prostovani, aş avea o mică observaţie: asta e viaţa, dragii mei dobitoci. De la mâncarea din farfurie, până la chiloţii pe care-i tragi pe tine în fiecare dimineaţă, totul e violenţă. Porcul ăla înjunghiat, plantele acelea tăiate, amărâţii exploataţi pe câţiva cenţi pentru ca tu să-ţi tragi mândru adidaşii sau să-ţi sorbocăi cafeaua în locaţia cu ştaif care-ţi creşte respectul de sine, toate acestea sunt violenţe. În fapt, asta-i viaţa, castratule! Lupul mănâncă oi. Ce surpriză! Ursul te sfâşie dacă te nimereşti aiurea în calea lui. Micuţele furnici sunt al dracu de violente. Dacă nu mă crezi, bagă laba-ntr-un muşuroi să vezi ce se-ntâmplă. De albine sau viespi nu mai vorbesc! Te surprinde, Gogule? Ştiu, în lumea fake în care trăieşti tu, acestea-s subiecte tabu. Creierul tău de castrat e plin cu slogane sterpe, dar realitatea e că violenţa de-acolo unde „vocea din tembelizor te calmează” e mult mai mare şi mai perversă decât aici. Tu n-o vezi pentru că ţi s-au pus ochelari de cal, dar ea există şi, culmea, se manifestă mult mai radical decât aici. Iar tu o percepi inconştient, de-aia ai nevoie de vocea aia caldă şi hipnotizantă! Diferenţa e simplă: acolo n-o vezi, dar ea există şi te pândeşte la orice colţ de stradă, aici o vezi, o simţi, dar rareori ţi-e fatală. Oare cum o fi mai bine?

P.S. Şi, ca să nu completeze cineva în secţiunea de comentarii, aş mai pune o întrebare: „realizezi tu oare de ce te castrează într-un asemenea hal, de ce în societatea aia a ta mai mult ca perfectă violenţa a ajuns să fie atât de înfierată”? Nu, nu ştii, doar tu eşti prostul care-a pus botul, care-a fost drogat cu forţa şi-acum pretinde că se simte bine!

4 comentarii:

  1. Probabil individul n-a auzit de Leopold al II-lea al Belgiei care a deținut pe persoană fizică teritoriul care astăzi se numește Congo! Belgianul vieții este în top 4 cei mai mari criminali ai umanității, după Mao, Stalin și Hitler. Ca urmare a crimelor, bolilor, înfometării și exploatării coloniale se estimează că în perioada 1885-1908 a murit aproape jumătate din populația teritoriului congolez, în jur de 10 milioane de suflete. Eu zic că sângele apă nu se face!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo, foate bun exemplul de cruzime dusa la paroxism de care foarte putin au habar. Nu ai amintit de taierea IN MASA a miinilor celor care isi permiteau sa se opuna sau sa nu produca atit cit i se cerea. Sunt poze pe net de sate intregi de ciungi care evident ca urmau sa moara. Prin asta i-a batut la cruzime cu muult pe toti cei pe care i-ai amintit mai sus.
      Da asta-i occidentul cu "virfurile" lor si asta ..se si pregateste. Telespectatorul, omul de rind este deja de zeci de ani DRESAT prin MIILE DE FILME SI SERIALE de o cruzime si OROARE DETALIATA INFIORATOARE sa accepte/sa raspunda intr-un anumit fel!!!( aici este cheia intelegerii acestei propagande DIRECTIONATE CU MARE GRIJA!, in toate planurile) a actelor de cruzime care din nefericire incep sa se contureze in mintile oamenilor(deocamdata in virtual)
      Toate locurile si mediile sunt vizate:
      Nu mergeti in padure, la camping( in nici un caz cu cortul)
      Nu pescuiti
      Nu mergeti la mare
      Nu locuiti in provincie
      Nu detineti mult pamint
      Uitati de familie sau de ideea de a o intemeia(toate sunt disfunctionale iar copiii cu siguranta vor fi pe droguri si intr-un final va vor casapi cu un topor, deci ce rost are sa va mai chinuiti sa-l cresteti)
      ..peste tot in natura umbla aminale care te vor sfisii, criminali in serie care bintuie pe cimp si in paduri, se ascund pe dupa copaci, ies din pamint, etc
      Trebuie sa stai numai in casa, in oras, singur, AFRAID, OBEDIENT!

      Ștergere
    2. Fara comentarii...
      https://www.youtube.com/watch?v=iyh04t8GpGE

      Ștergere
  2. Bre esenta problemei emigrantului este ca simte nevoia sa isi demonstreze lui ca a meritat alegerea facuta. Intotdeauna exista o balanta intre beneficii si costuri care difera de la individ la individ in functie de tara, job, pozitie sociala, situatie familiala etc... Pentru cei din zona low level sau a joburilor calificate dar prost platite in Romania e cel mai greu. Pentru ca balanta e foarte greu de cuantificat. Din cauza asta vezi etalarea exagerata si grobiana care e doar rezultatul unei nevoi de justificare "solida".

    Cunosc doua cazuri mai soft de emigranti care s-au dus cu masinile noi cumparate in rate ca sa poata sustine in Romania povestea propriului succes. Paradoxal dupa ceva ani amandoua cazurile stau pe somaj.

    Realitatea e ca nu vei sti niciodata cum ar fi fost daca alegeai altfel singura provocare reala fiind sa inveti sa traiesti cu rezultatul propriilor alegeri.

    Legat de infrastructura si rata accidentelor desi iei in calcul mai multe variabile tot nu e suficient. Infrastructura ca orice solutie vine cu noi probleme. Cand ai o infrastructura buna lumea conduce cu viteze mult mai mari si apar alt gen de probleme. De exemplu in Canada intr-o pustietate pe timp de noapte un camion a intrat in autocarul unei echipe de hockey. A facut praf toata echipa.

    Un aspect foarte interesant e ca cei ajunsi in Vest considera ca bunastarea de acolo e produsul "democratiei consolidate" si nu al exploatarii constante a tarilor din zona emergenta.

    RăspundețiȘtergere