2008 la final

Suntem acum la sfârşitul lui 2008. Cu alte cuvinte, a mai trecut un an şi, chiar dacă sună a clişeu, trebuie să ne bucurăm! Finalul unui an nu reprezintă un sfârşit, ci un nou început. Suntem plini de speranţe, de aspiraţii, de planuri. Este momentul în care simţim că avem în faţă o nouă provocare, că mai avem multe de făcut şi, mai presus de toate, că ne va merge mai bine.

Suntem la al doilea an de când am început aventura acestui blog. Uneori nici nu-mi vine să cred cât de repede a trecut acestă perioadă. Câte s-au întâmplat, câte personalităţi ne-au trecut prin faţa ochilor, câţi au apărut şi câţi au dispărut. Am trecut de-a lungul acestei perioade prin foarte multe evenimente interesante, iar acum ne pregătim să trecem peste un hop major. Evident că-l vom trece şi, întrucât în aceste momente suntem condamnaţi la optimism, de pe urma acestui hop ne vom alege cu o experienţă în plus pe care mai târziu o vom povesti celor care vor avea răbdarea să ne asculte.

Nu vă voi mai plictisi acum cu elucubraţiile mele şi voi trece direct la tradiţionalele urări de sfârşit de an.

Vă doresc să aveţi un an mai bun, mai frumos şi plin de realizări! Multă sănătate vouă şi tuturor celor dragi!

Iar la final, vă ofer un scurt remember al lui 2008, văzut prin ochii fotografului Eirik Solheim:

2009 - Ce va fi? (partea a II-a)

Dacă ieri ne-am ocupat în trecere de trendurile economiei mondiale pentru 2009, iată că a venit şi rândul bietei noastre ţărişoare. Iar când spun "biata" nu vreau nicidecum să fiu patetic ci cât se poate de exact.

Aşa cum am spus ieri, 2009 va fi un an de coşmar pentru economiile emergente, categorie din care face parte şi România. Subţierea liniilor de finanţare, creşterea costului creditului precum şi gravele dezechilibre vor face ravagii. Revigorarea economiei se va lăsa aşteptată, iar ipotezele conform cărora pe la jumătatea anului vom vedea "luminiţa de la capătul tunelului" sunt false. Ceea ce trebuie să înţelegem este că suntem la începutul unei perioade grele, iar veştile bune(dacă vor exista) de peste ocean vor avea ecouri aici la un interval de minim 8-10 luni. Asta înseamnă că şi în cazul optimist în care economia americană ar da semne de revenire prin iunie-iulie, la noi s-ar simţi abia în 2010.

Deocamdată au fost lovite firmele multinaţionale, adică principalii angajatori şi exportatori ai ţării. Cu toate că încă nu s-au făcut multe disponibilizări, în perioada imediat următoare ne vom confrunta cu o creştere galopantă a şomajului. Aceasta va subţia veniturile statului şi va crea tensiuni sociale puternice. De asemenea, disfuncţionalităţile întreprinderilor mari vor avea efecte nefaste asupra partenerilor care, de cele mai multe ori , sunt IMM-uri cu capital autohton.

În ceea ce priveşte statul, deja se constată o scădere a sumelor colectate, iar scăderea se va accentua. Cum impozitele pe profit sau salarii nu vor putea fi mărite(aici chiar va fi nevoie de stimulente), singurele surse viabile de venit vor fi impozitele pe proprietate. În mod cert anul viitor vom avea o mulţime de taxe şi impozite noi, în ciuda promisiunilor din campania electorală(dacă nu mă înşel erau unii care promiteau ştergerea a 100 de taxe).

Băncile vor cunoaşte o deteriorare extremă a portofoliului de credite. Cum bani vor fi din ce în ce mai puţini, nivelul restanţelor va creşte galopant, transformându-se până la urmă în pierderi. Piaţa creditului va continua să se subţieze, băncile urmând a fi ocupate în principal cu atragerea de surse şi curăţarea portofoliului de credite. Sunt multe voci în piaţă care consideră ca începând cu luna ianuarie piaţa creditului se va dezgheţa. Nimic mai fals! Afirmaţia ar putea avea o doză de realism dacă am vorbi de ianuarie 2010, nicidecum de 2009.

Un alt element de presiune va fi cursul de schimb. Deja acesta a depăşit 4 lei, următorul prag fiind cel de 4.2. S-au emis diverse previziuni cum că anul viitor cursul va evolua în banda 4.2-4.5, ceea ce cred că este eronat. Cei care emit ipoteze legate de curs se bazează mai mult pe cotaţiile futures, fără să ţină cont de realităţile macro ale ţării. În câteva luni optica se va schimba, iar 4.5 va fi considerat un curs bun. La presiunea care există în piaţă va fi problematică apărarea "redutei" de 5 lei/EUR şi nu este exclus să vedem depăşit acest prag.

Aprecierea monedei europene va pune o presiune suplimentară pe piaţa imobiliară, unde ne vom confrunta în continuare cu deprecieri masive pe toate segmentele. Isteria va fi amplificată de imobilele scoase la licitaţie de către bănci(atât vechi cât şi noi). Până la urmă, acesta va fi principalul motor de depreciere pe segmentul rezidenţial. În ceea ce priveşte retail-ul, cred că în 2009 vom cunoaşte primul faliment al unui mall precum şi mai multe amânări pentru parcurile comerciale neterminate. Inflaţia de mall-uri şi galerii comerciale, dublată de scăderea consumului, va forţa lanţurile de magazine să-şi optimizeze prezenţa(în special în provincie).

Bursa a fost în 2008 principala instituţie care a reacţionat în timp util la criză, mai ales datorită prezenţei mari a străinilor. Aceasta a făcut ca piaţa de capital să sufere o corecţie dură, dar extrem de sănătoasă. Cu toate că în acest moment numeroase titluri listate pe bursă arată foarte bine din punct de vedere fundamental, încă nu a sosit momentul de cumpărare. Va urma un an greu, cu lichiditate scăzută şi preţuri evoluând descrescător. Stabilizarea preţurilor ar trebui să înceapă din a doua jumătate a anului viitor, dar poate fi întârziată de unele falimente care pot apărea pe fondul crizei. În principal, lipsa investitorilor străni se va simţi dramatic pe tot parcursul anului următor, dar este posibil să avem un început de stabilizare/acumulare în a doua parte a lui 2009.

În concluzie, 2009 va fi un an greu, dar nu imposibil. Desigur, vor avea un mare impact deciziile luate de politicieni. Dacă ne vom amăgi cu pomeni electorale nu vom face altceva decât să ne săpăm groapa din ce în ce mai adânc.

Şi, ca o ultimă remarcă, aş dori să afirm că o criză nu este întotdeauna un lucru rău, deci perspectiva ei nu ar trebui să ne deprime. Averi, destine, cariere s.a. se fac atât în vremuri bune cât şi în vremuri de criză. Nu trebuie decât să înţelegem realitatea în care ne aflăm şi să luăm decizii corecte.

2009 - Ce va fi? (partea I)

Cum 2008 se apropie de sfârşit, cred că este momentul să readucem în prim-plan "sportul" preferat, anume acela al predicţiilor. Pentru a nu mai lăsa loc interpretărilor m-am hotărât să public cât se poate de clar ceea ce cred că se va întâmpla în anul care urmează. Şi, pentru o lectură liniştită vom splita materialul în două părţi: astăzi publicăm previziunile pentru economia mondială, iar mâine pe cele referitoare la economia autohtonă. În acest fel, data de 31 decembrie o vom aloca numai transmiterii urărilor de bine! Să începem.


Există foarte de multe previziuni privind îmbunătăţirea economiei americane pentru al doilea semestru al anului viitor. Personal, observând cât de adâncă este criza actuală, cred că este prematur să ne pronunţăm, şansele fiind extrem de mari ca situaţia să continue să se degradeze, fără un orizont vizibil(în acest moment) de rezolvare. Probabil criza care deocamdată s-a simţit doar la nivel financiar se va propaga în economia reală. Cert este că actuala criză va fi cea mai mare criză de la The Great Depression până în prezent(să sperăm că nu va fi mai mare decât GD). Referitor la soluţiile propuse de rezolvare a crizei, cred că sunt neinspirate şi nu vor avea ca rezultat decât o ameliorare temporară. Vom vedea probabil din ce în ce mai mulţi bani injectaţi pentru stimularea economiei, dar rezultatele nu vor fi cele aşteptate(în ceea ce priveşte "stimulii", situaţia e valabilă pentru majoritatea covârşitoare a statelor).

Băncile centrale ale statelor dezvoltate vor opera scăderi ale dobânzii de intervenţie, astfel încât sunt şanse serioase ca sfârşitul anului viitor să ne prindă cu dobânzi apropiate de zero. Acest "sport periculos" va fi 100% efectul prelungirii crizei, iar noua realitate ne va teleporta pe un teren destul de ciudat(din punct de vedere economic). Este posibil ca intervenţia băncilor centrale în piaţă să fie mult mai brutală decât până acum. Probabil vom asista chiar şi la achiziţionarea de către acestea a activelor neperformante prin diverse metode mai mult sau mai puţin OK(după modelul "patentat" de SUA).

Sub presiunea reducerii consumului, preţul petrolului(ca şi al celorlalte mărfuri) are toate şansele să rămână la niveluri scăzute o bună parte a anului viitor. După ce vor evolua într-o bandă relativ joasă, preţurile vor începe să se înscrie pe un trend ascendent(în special petrolul, care are toate şansele să înceapă un nou rally către 100$). Probleme ar putea apărea prin primăvară la preţul alimentelor, unde cred că suntem pe cale să ne confruntăm cu o criză. De profunzimea acestei crize depind extrem de mult şi celelalte preţuri. În ceea ce priveşte aurul, cred că se vor înregistra în continuare creşteri pe fondul încrederii din ce în ce mai scăzute în monedă.

Cu toate că preţul petrolului va fi mic(în prima parte a anului), dezvoltatea statelor emergente va fi frânată pe fondul scăderii semnificative a consumului. Practic, anul viitor este unul extrem de greu pentru statele emergente întrucât abia acum vor fi lovite cu adevărat de "unda seismică" a crizei. Creşterile înregistrate în cursul anului curent pe aceste pieţe sunt înşelătoare, iar investiţiile în respectivele zone au toate şansele să fie păguboase. Oricum, crizele din zonele emergente vor ţine capul de afiş al ştirilor de anul viitor.

Dolarul va continua să se deprecieze uşor faţă de principalele valute. Sunt sincer atunci când afirm că, din punctul meu de vedere, dolarul nu mai are valoare intrinsecă. Cu toate acestea, probabil în primele 6-8 luni ale anului viitor nu se va confrunta cu cutremure. Euro ar putea începe să piardă din putere în a doua jumătate a anului viitor, pe fondul accentuării crizei în UE. În ceea ce priveşte UE, în mod sigur vom asista la cea mai mare contracţie economică a zonei din ultimii 20 de ani. Statele est-europene vor fi lovite aleator de criză şi vor îngroşa extrem de puternic nota de plată a UE.

Priviti catre Ucraina

După ce a implementat modelul portocaliu, Ucraina inaugurează o nouă perioadă: aceea a crizei economice profunde. Mulţi au fost luaţi pe neaşteptate de ştirile privind devalorizarea galopantă a hryvnia(moneda naţională a Ucrainei), în timp ce alţii aşteptau confirmarea prăbuşirii de câteva luni. Cert este că ceea ce se întâmplă în ţara vecină trebuie privit cu foarte mare atenţie întrucât, în anul care vine, vom avea parte de un pattern similar. Singura diferenţă care este între noi şi ei ţine de, să-i spunem, "apartenenţa politică": în timp ce la noi orientarea este clară pro-vest, la ei încă se dau lupte între vestul reprezentat de Iuscenko şi "Maica Rusie" a cărei reprezentantă a devenit Iulia Timoşenko.

Pentru ţara vecină, exportul de oţel şi metale feroase reprezintă 40%, iar căderea preţurilor pe piaţa mondială a afectat extrem de grav intrările de valută. În acest context, Banca Naţională a Ucrainei îşi apără moneda prin creşterea dobânzii de intervenţie(în prezent 22%). Vremurile însă sunt extrem de nefavorabile. Cu toate că preţul gazelor este în uşoară scădere, creşterea importurilor supune ţara unei presiuni extreme. Recenta devalorizare a monedei naţionale a pus importatorii în imposibilitatea de a se proteja, iar costurile suplimentare, pierderile şi riscul asociat importului se va reflecta în preţurile finale. Iar creşterea preţurilor înseamnă inflaţie şi, fără ajutor, se poate intra într-o spirală periculoasă. În ceea ce priveşte băncile, riscul unei crize sistemice este extrem de mare întrucât, conform datelor furnizate de BNU, peste 50% din creditele acordate sunt denominate în dolari. Rezultă că ucrainienilor le va fi din ce în ce mai greu să returneze banii împrumutaţi. Dacă luăm în considerare creşterea alarmantă a şomajului avem tabloul complet: dezastru pe toată linia.

Este bine să ne uităm acum, mai mult ca oricând, către ţările cu probleme. Islanda, Ungaria, ţările baltice, Ucraina reprezintă lecţii din care trebuie să învăţăm. Şi, pe cât posibil, să nu repetăm greşelile pe care le-au făcut sau le vor face.

Marea cadere

Ieri s-a înregistrat cea mai mare depreciere a dolarului faţă de euro de la naşterea monedei europene. De-aici lucrurile pot lua orice turnură. Specialiştii pariază pe o depreciere accelerată a monedei americane, în principal cauzată de scăderea dobânzii operată de FED. Celălat factor exterm de important a fost dărnicia autorităţilor anericane. Mai ţineţi minte elanul revoluţionar cu care au purces la acoperirea găurilor? Ei bine, încep să apară roadele unei politici bezmetice.

Ceea ce se petrece peste Ocean ar trebui să se constituie într-o lecţie clasică de economie. Politicianismul şi inconştienţa sunt fatale fenomenului economic. Dacă vă amintiţi, fiecare decizie pripită a americanilor a fost comentată negativ pe acest blog. Când Bush şi Paulson au propus planul de salvare de 700 mld. $, toată lumea a crezul că minciuna a învins şi economia va reveni pe panta eronată pe care se afla în urmă cu un an. Aş putea spune că mulţi au răsuflat uşuraţi. Şi, pentru a-şi confirma dorinţele, dolarul a început un rally contra naturii. Cu cât problemele se adânceau, cu atât moneda americană se aprecia inexplicabil. Iată că acea creştere artificială este pe sfârşite, iar ceea ce veţi vedea va fi cel puţin spectaculos.

Făcând o recapitulare a ultimului an, putem spune că până acum s-au cheltuit bani numai pentru eschive. Evitarea recesiunii, evitarea colapsului sistemului bancar sau evitarea colapsului industriei auto(urmează!) au fost motive pentru a pompa inutil bani în sistem. Iar pomparea de bani a avut un efect pervers: pe moment a părut a stabiliza situaţia, dar de fiecare dată, s-a sfârşit cu o problemă mult mai mare.

Cei care cred că Obama va găsi soluţia magică pentru rezolvarea crizei se înşeală. La ora actuală, politica de "new deal" pe care o propune nu are finanţare. În plus, încercarea de a rezolva problemele actuale cu uneltele trecutului va fi sortită eşecului: e ca şi cum ai încerca să rezolvi problema Centralei de la Cernobîl cu sapa şi lopata. Probabil americanii vor cunoaşte cea mai urâtă faţă a crizei prin martie-aprilie, iar atunci se va lua o decizie radicală. O decizie care ar fi putut fi luată anul trecut şi care i-ar fi scutit aruncatul cu bani pe foc!

Lecţia pe care o vom primi este una simplă şi veche de când lumea: nu se poate trăi în minciună. Este o lecţie pe care ar trebui să şi-o însuşească şi bravii noştri politicieni. Oare o vor înţelege?

Vorbe-n vant

Am avut curiozitatea să mă uit pe recent-încropitul program de guvernare şi, aşa cum era de aşteptat, dă impresia unui program de campanie electorală. Reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază, 1000 km de autostradă sau creşteri salariale(nu se spune nimic despre creşterea cu 50% a salariilor profesorilor) reprezintă, din punctul meu de vedere, o listă de sloganuri înşirate pe hârtie. Ceea ce este mai grav este faptul că nimeni nu precizează sursele de finanţare necesare realizării investiţiilor si pomenilor prezentate acolo.

Cel mai sensibil punct din programul de guvernare cred că este cel referitor la TVA. Dacă în perioada campaniei electorale o asemenea promisiune era de înţeles, în noile condiţii mi se pare inacceptabil. Mulţi cred că operarea unei asemenea reduceri va conduce automat la scăderea preţului alimentelor de bază, ceea ce este eronat. Nu vom avea decât o creştere a profiturilor producătorilor/distribuitorilor şi foarte multă fraudă(tentaţia fraudării este extrem de mare având în vedere diferenţa de procent).

În ceea ce priveşte programul de acţiune pentru gestionarea crizei se specifică stabilirea unei platforme comune de acţiune la nivelul Guvernului, BNR, ARB, reprezentanţilor organizaţiilor patronale şi ai sindicatelor. Aceasta ar putea reprezenta o decizie bună, dar urmează să vedem modalitatea în care se va finaliza. Stabilirea încă unui comitet sau a unei "comiţii" nu este o soluţie decât dacă această entitate produce ceva. Amestecarea reprezentanţilor BNR cu cei ai sindicatelor nu cred că este cea mai înţeleaptă decizie.

La o primă privire, programul noului guvern pare o a fi o hârtie scrisă pe genunchi şi cred că a fost făcut mai mult pentru presă. Marea provocare o constituie bugetul anului viitor şi gestionarea crizei. Iar în ceea ce priveşte criza nu pot remarca decât că reprezentanţii partidelor din coaliţia de guvernare încă nu au conştientizat gravitatea situaţiei.

Moody's pregateste scaderea rating-ului Romaniei

Dacă până acum mulţi au considerat că scăderile de rating operate de Fitch şi S&P sunt artificiale, iată că şi Moody's se pregăteşte de o mişcare similară. Deocamdată au inclus România pe lista ţărilor vulnerabile la criza actuală alături de Ungaria, Croaţia, Bulgaria, Coreea, Kazahstan, Turcia, Ucraina, Africa de Sud, Pakistan şi statele baltice. Vulnerabilitatea la criza actuală se traduce şi printr-o presiune asupra rating-urilor, iar agenţia specifică faptul că s-au luat deja decizii de scădere a acestora pentru Pakistan, Ungaria, Estonia, Letonia şi Lituania.

Din păcate au fost mulţi cei care s-au culcat pe o ureche crezând că rating-urile celor trei mari agenţii vor fi "defazate" pentru România. De asemenea, este lesne de înţeles că nu putem înota contra curentului. Dacă situaţia internaţională se deteriorează, este logic să fim loviţi şi noi. Mai grav este că o reducerea a rating-ului în luna ianuarie(estimez că atunci se va lua decizia) ne va costa foarte mult. Şi poate că, prin prisma perspectivei extrem de nefavorabile pe care o avem, încheierea unui acord cu FMI nu ar fi fost cea mai rea decizie. Nu de alta, dar la cum se prefigurează anul viitor, orice linie de finanţare devine extrem de importantă.

Pentru cine bat clopotele

Iată că ceea ce estimam, începe să se întâmple. Profitând de cota de piaţă pe care o au, bancherii străini(în frunte cu austriecii, evident!) încep să ceară imperativ bani statului român. Asta în condiţiile în care instituţiile pe care le conduc sunt pur particulare, iar în luarea deciziilor lor de business nu a fost consultat sub nicio formă statul român(iar pe tine, în calitate de contribuabil, în mod sigur nu te-au consultat). Şi, în mod sigur, acţionarii acestor instituţii nu s-au gândit nicio clipă atunci când băncile dumnealor duduiau să împartă dividendele cu cineva.

Declaraţiile pe care le fac aceşti băieţi deştepţi ai finanţelor sunt halucinante. Herbert Stepic(CEO Reiffeisen International) a şi propus o sumă: "Pentru rezolvarea problemelor de lichiditate de pe piaţa românească estimez că ar fi suficient un pachet de 5 miliarde de euro, care poate fi discutat cu Bruxelles-ul"(cf. Ziarul Financiar şi Hotnews). În acelaşi ton, Răsvan Radu(preşedinte executiv al Unicredit Ţiriac Bank) spune: "Băncile din România au acţionari străini, dar sunt bănci româneşti pentru că finanţează economia României şi nu a altor ţări, pentru că lucreză cu angajaţi români şi contribuie la creşterea economică şi mi se pare normal să fie susţinute în caz de nevoie"(Ziarul Financiar). Cireaşa de pe tort aparţine lui Steven van Groningen(preşedinte Raiffeisen Bank Romania): "Este o greşeală să se spună <<>>. (...) Cu toţii am contribuit la situaţia de azi, inclusiv BNR, prin măsurile de reglementare şi nu se poate spune că este doar vina băncilor străine".

Mai mai că mă apucă plânsul. Din declaraţiile respectivilor "neprihăniţi" rezultă clar că ei, bieţii, nu s-ar fi aflat în situaţia asta dacă noi nu am fi existat. Au uitat oare domniile lor cum se priveau superior când mai apărea câte un nebun care le spunea că trebuie încetinită creditarea? Au uitat cine sunt principalii vinovaţi pentru bula imobiliară şi pentru creşterea isterică a consumului? Se pare că au memoria scurtă din moment ce acum vin pe un ton ultimativ trântindu-ne în faţă cota lor de piaţă şi ameninţându-ne cu probleme pe care le-ar putea avea economia noastră. Dincolo de acest şantaj este clar vorba de disperare. Însă oricât de mare le-ar fi disperare, nu cred că un contribuabil onest trebuie să plătească pentru că o bancă a finanţat construcţia unor complexe rezidenţiale care nu se mai vând. Sau pentru faptul că un amărât, ameţit de experţii financiaro-imobiliari, a plătit pe o garsonieră cât pentru un apartament cu 3 camere. Ca în orice business este vorba de asumarea riscului, iar cei care nu au fost capabili să-l evalueze corect trebuie să plătească. Nu cred că eu sau tu suntem vinovaţi pentru că o bancă a îndopat un individ cu zeci de produse de creditare, unul mai riscant decât celălalt. Dacă respectivul individ nu-şi plăteşte datoria este o problemă strict între el şi bancă, nu trebuie să intervină statul pentru acoperirea pierderii. Parcă asta e economia de piaţă, nu-i aşa domnilor bancheri? Sau economie de piaţă e numai când trebuie luat profitul, iar când sunt probleme trebuie să fim flexibili şi înţelegători?

Din păcate, în perioada imediat următoare vom asista la campanii impresionante de lobby, vor apărea analişti isteţi care să ne explice cât de multe avem de câştigat dacă vom acoperi găurile băncilor. Cât de frumos va fi dacă ne vom îmbăta cu apă rece şi vom accepta să ştergem toată prostia lor cu buretele nostru de euro. Şi, pentru a fi credibili, probabil vor apela ca şi până acum la figuri politice anoste din ţările lor de baştină care vor face vizite de curtoazie în anemica noastră ţară pentru a ne arăta unde e adevărul.

Acum trebuie să fim mai lucizi ca oricând şi să nu cădem în capcană. Nimeni nu ne poate garanta că Austria nu va fi "următoarea Islandă"(crede cineva că garantarea integrală a depozitelor din băncile austriece este altceva decât un slogan?), la fel cum e clar că dinspre Italia nu poate veni nimic bun atât timp cât la putere se află o figură politică dubioasă şi rudimentară. E timpul ca statul român să arate că e puternic şi să nu cadă pradă unor şantaje ieftine. Dacă sunt bănci cu probleme înseamnă că BNR trebuie să le pună sub supraveghere, iar dacă treaba nu merge, trebuie să se aplice legea(faliment sau naţionalizare, că tot e la modă)! Aşa cum am mai spus, nu trebuie repetată greşeala americană! Decât să se cheltuiască inutil bani pentru acoperirea unor găuri financiare mai bine se face un fond de creditare a economiei. Cu banii acestui fond poate fi creditată economia prin intermediul băncilor de stat, iar atunci efectele crizei vor fi atenuate.

Ştiu că trenduri.blogspot.com este un blog mic, care se adresează unui segment extrem de îngust, dar cred cu tărie că acum trebuie făcut ceva pentru împiedicarea unei prostii din partea autorităţilor. Aşa că vă îndemn în primul rând să vă exprimaţi opiniile prin comentarii la acest text şi, dacă aveţi un site, să promovaţi acest articol(fie printr-un link, fie prin copierea integrală a conţinutului său). Cu toate că nu prea sunt adeptul acţiunilor de acest gen, cred că putem face ceva pentru stoparea unui dezastru.

Islam money

Date fiind turbulenţele extreme înregistrate pe piaţa financiară internaţională, toată lumea pare a căuta alternative la actualul sistem. Sunt luate în consideraţie zeci de modele unele mai vechi, altele mai noi, se caută soluţii şi se dă foarte mult cu presupusul. Una dintre ideile recent apărute, este aceea a copierii modelului islamic, adică al băncii care respectă sharia(legea islamică).

Interesant la modelul islamic de bancă este produsul principal de creditare denumit sukuk. Pentru cei care nu ştiu, Coranul interzice împrumutul banilor cu dobândă ceea ce, din punctul nostru de vedere ar însemna sfârşitul băncilor. Ei bine, creditul islamic are un principiu puţin diferit: dacă vrei să-ţi cumperi o casă pe credit te adresezi băncii, ea o cumpără pentru tine şi ţi-o revinde în rate la un preţ mai mare. Simplist s-ar putea crede că este vorba de "aceeaşi Mărie cu altă pălărie". Ei bine, nu e chiar aşa. În primul rând acest model "consumă" banii băncii pe produse palpabile. Aşa cum puteţi observa, creditul de genul celui de nevoi personale este exclus. De asemenea, sukuk-ul practicat pentru mediul de business transformă banca din "creditor rece" în partener, ceea ce - cel puţin teoretic - îi pune pe creditor şi pe împrumutat de aceeaşi parte a baricadei.

Ceea ce a atras atenţia observatorilor a fost evoluţia extrem de rapidă a băncilor islamice.Practic instituţiile de creditare de acest tip s-au întins extrem de rapid în statele arabe şi au depăşit graniţele. Aşa se face că puteţi întâlni bănci islamice aproape în orice capitală din lume(dacă nu mă înşel există una şi în Bucureşti).

Evident, ceea ce am descris până acum reprezintă partea frumoasă sau, mai bine spus, ţine de propaganda sistemului. Băncile islamice nu sunt nici mai bune şi nici mai rele decât băncile clasice. Faptul că sistemul pare stabil ţine atât de tradiţie cât şi de gradul redus de maturitate financiară a statelor în care funcţionează. Cei care cred că actualul sistem financiar poate fi înlocuit cu cel islamic sunt cel puţin naivi. În primul rând sukuk-ul nu poate fi disponibil pe termen scurt, ceea ce clar îi limitează aria de aplicabilitate. De asemenea, nu ştiu ce transparenţă şi, mai ales, credibilitate are o bancă ai cărei angajaţi se ocupă atât de cumpărările de oi, cămile sau maimuţe cât şi de investiţiile în nanotehnologii şi IT. Nu trebuie să uităm că dezvoltarea de produse derivate nu prea e posibilă în sistemele financiare islamice ceea ce nu prea se împacă deloc cu spiritul nostru speculativ.

Mă îndoiesc sincer că acest sistem poate fi alternativa actualului sistem financiar, iar cei care fac asemenea propuneri sunt cel puţin naivi. Faptul că el funcţionează ţine mai mult de specificul zonei şi nicidecum de vreo eficienţă a sa.

Declinul unui gigant?

Am mai tratat în acest blog probleme legate de IT, aşa că nu cred că este exagerat dacă vă propun să ne îndreptăm privirea către gigantul din Redmont. Cred cu tărie că, după ce am asistat la mărirea Microsoft urmează să vedem, în acelaşi mod, decăderea sa. Ceea ce mi-a reţinut atenţia în ultima perioadă a fost viteza cu care Microsoft pierde cote importante de piaţă atât pe segmentul browserelor(IE este în cădere liberă), cât şi pe segmentul sistemelor de operare. Dacă în ceea ce priveşte Windows-ul lucrurile sunt încă sub control(dacă se poate numi sub control situaţia în care pierzi 2% cotă de piaţă în mai puţin de un an), pe piaţa sistemelor de operare pentru dispozitive, Windows Mobile începe să sufere vizibil. Dacă privim către isteria iPhone sau mai noua "revoluţie" Android putem înţelege că acest război este ca şi pierdut pentru Microsoft.

În ceea ce priveşte sistemele de operare desktop, cel mai mare duşman al lui Microsoft este "noua specie" netbook. Aceste subnotebook-uri rulează pe hardware de cele mai multe ori ieftin, iar pentru ele alegerea ideală este un sistem de operare Linux. Nu vă pot da ca exemplu decât eeePC-urile care, nu numai că au creat o isterie, dar au reuşit să dezvolte o nouă categorie de produse. În mod normal, un utilizator de netbook se rupe total de Microsoft. El nu mai utilizează Office şi OpenOffice, nu prea mai e interesat de software desktop întrucât are tot ce-i trebuie pe net. Iar pe net nu utilizeză Hotmail ci Yahoo sau gMail, nu caută cu MSN search ci cu Google şi, în niciun caz, nu utilizează Office Live, ci GoogleDocs.

Firma din Redmond nu pare a fi pregătită pentru noile realităţi. Sistemele lor de operare sunt din ce în ce mai greoaie şi mai consumatoare de hardware. Se mişcă din ce în ce mai greu şi au limitări din ce în ce mai mari. Modelul lor de business este acelaşi de acum 20 de ani, iar realităţile s-au schimbat destul de mult de-atunci. Iar zvonuri precum viitorul sistem de operare al Google par a fi "cuie bătute în sicriu". Singura scăpare a gigantului Microsoft ar fi un soi de revoluţie internă, o reinventare a sa, dar cred că este deja prea târziu.

Intrarea in desertul lichiditatilor

Ieri, Ziarul Financiar anunţa pe prima pagină că BCR a spart piața economisirii prin introducerea unui depozit în euro cu dobânda de 7% pe an. Da, nu este nicio greșeala: BCR plătește 7% pe an la euro(asta după ce BCE a coborât dobânda la 2.5%). Desigur, sunt mulţi cei care se bucură de actuala stare de fapt. Acum câteva luni probabil nimeni nu s-ar fi gândit o asemenea dobândă. Mai ales că aceasta era o dobândă pe care am fi văzut-o mai degrabă la credite decât la depozite.

Ce s-a întâmplat nu putem şti. Cert este că o asemenea dobândă mă duce cu gândul la o foame teribilă de lichiditate pe care o are instituţia respectivă. Iar foamea cred că se va propaga la nivelul întregului sistem întrucât, dacă e să dăm crezare unor analişti, băncile autohtone au utilizat linii de finanţare pe termen scurt pentru acordarea de credite pe termen mediu şi lung. Cum criza a subţiat sursele de finanţare, iar băncile mamă probabil au alte probleme în ţările de origine, singura soluţie rămâne "întoarcerea către deponent". Aceasta evident este o soluţie de moment întrucât şi banii de pe piaţă sunt limitaţi.

Că fierbe ceva la noi este sigur. Cum BCR a făcut pasul către 7% probabil că şi celelalte bănci mici vor avea de-acum curajul să pluseze. Iar ceea ce vom vedea în viitorul apropiat cred că ne va teleporta într-o altă lume.

Spirala caderilor

M-a întrebat la un moment dat un cititor care sunt motivele pentru care insist atât de mult pe situaţia internaţională. De ce mă interesează pe mine atât de mult ce se întâmplă în SUA, când noi suntem în România? Nu observ oare că nu are nicio relevanţă? La ei toată nebunia a început de la nişte produse sofisticate pe care piaţa noastră financiară nu numai că nu le are, dar nici măcar nu a auzit de ele.

Cum am mai spus-o de multe ori, motivul principal pentru care tratez cu atât de multă atenţie criza americană este că acelaşi lucru(poate la o intensitate diferită) se va petrece şi la noi peste câtva timp(ţine numai de defazarea noastră faţă de pieţele mature). Să luăm un exemplu banal: la ora actuală şomajul din SUA a atins 6.7%(conform Bureau of Labor Statistics). Numai în luna noiembrie s-au "evaporat" 533 000 de job-uri, ajungându-se acum aproape la isterie. Cred că graficul ataşat spune mult mai multe despre nivelul la care s-a ajuns acum. Şomajul sporit generează automat scăderea consumului, ceea ce afectează negativ atât industria cât şi serviciile. Aici se închide cercul, întrucât disfuncţionalităţile din economie conduc la noi concedieri, iar problemele o iau de la-nceput.

Exact acelaşi gen de probleme ne aşteaptă şi pe noi, numai că asta se va întâmpla peste ceva timp (probabil 3-6 luni). Acum, când televiziunile anunţă concedieri în masă pe la diverse firme încă nu e nici măcar începutul. Aparenta sincronizare dintre noi şi vest este dată numai de multinaţionalele care-şi "optimizează" global cheltuielile cu forţa de muncă. Adevăratele probleme le vom vedea atunci când firmele autohtone vor fi nevoite să concedieze în masă pe motiv de "lipsă de comenzi" sau "necompetitivitate". Şi de-abia atunci această spirală păguboasă se va instala şi la noi.

Disperatii crizei

Un analist rus(Igor Panarin) face o prognoză extrem de neagră pentru SUA. Ascultându-l nu ştiu dacă trebuie să râd cu hohote sau să plâng. Vă las să decideţi! Oricum, e fascinant să poţi privi aceeaşi realitate prin prisma mai multor populaţii. Lucrurile se văd diferit, iar idealurile sunt diametral opuse. În cazul de faţă putem observa atât frustrările rusului de rând cât şi speranţele pe care şi le pune în criză(vezi episodul cu Alaska).

Criza lu' cinzeacă

De obicei, când se vorbeşte de criză ne raportăm la date statistice, informaţii seci şi reci. Ei bine, de multe ori este bine să te întorci în viaţa reală pentru a observa cum problemele economice lovesc societatea.

Acum câteva zile am zâmbit când am aflat că în Rusia stocurile de vodcă sunt la un nivel record, iar vânzările s-au prăbuşit. Dacă vodca nu mai e prietenul rusului înseamnă că lucrurile au luat-o cu adevărat razna! O altă ştire, de data asta din "perfidul Albion" ne lasă fără replică: în fiecare zi, în Marea Britanie, se închid cinci pub-uri. Cum pub-ul este aproape o instituţie în Anglia, acest val de închideri pare a lovi într-unul din "stâlpii societăţii".

Poate că aceste ştiri, aproape de fapt divers, vă stârnesc râsul, însă ele prefigurează un trend general al societăţii: reducerea costurilor. Chiar credeţi că ruşii sau englezii nu mai beau? Probabil că, în condiţiile crizei, beau chiar mai mult, dar de plătit plătesc mai puţin. Dacă în cazul ruşilor soluţia găsită a fost autoconsumul(pentru cei care nu ştiu, un rus nu e serios dacă nu are un alambic în casă), englezii preferă să-şi cumpere berea de la supermarket şi să o bea acasă. Sunt şi acestea soluţii la criză. Spre deosebire însă de soluţiile guvernamentale care constau în acoperirea găurilor cu bani, soluţiile populare au mai mult bun simţ întrucât au înţeles că problemele financiare se rezolvă prin tăierea costurilor, nu prin stimularea consumului.

Noi strategii de protectie

View Larger Map

Dacă mulți doar teoretizează criza, cred că a sosit momentul să vedem cum înţeleg unii să se protejeze împotriva dezastrelor economice. Este vorba de Quatar, un stat ale cărui subsoluri mustesc de petrol şi care a învăţat din istorie un lucru esenţial: atunci când e foamete nu mai contează câţi bani, petrol sau aur ai. Tot ce contează e ceea ce mănânci sau, mai bine spus, să ai ce să mănânci.

Întrucât viitorul este sumbru, Quatar-ul a hotărât să investească în securizarea surselor de hrană. Şi cum în nisip nu prea poţi cultiva nimic(mai puţin de 1% din suprafaţa micuţului stat este cultivabilă) au adoptat o strategie extrem de isteaţă: au solicitat Kenyei închirierea a 40 000 ha de teren agricol în schimbul construirii unui port în insula turistică Lamu. Investiţia pe care ar urma să o facă Quatar-ul în Kenya se ridică la aproximativ 2.8 miliarde de euro, iar prin aceasta statul african speră să dezvolte un nou coridor comercial care i-ar asigura o poziţie dominantă în zonă. Pe de altă parte, Quatar-ul obţine o suprafaţă generoasă în care să cultive legume şi fructe pentru consumul propriu. Asta după ce a încheiat contracte similare cu Cambodgia pentru cultivarea de orez, cu Sudanul pentru grâu şi porumb şi cu Vietnamul pentru legume.

Mărturisesc faptul că am rămas impresionat când am citit articolul din The Guardian referitor la acest subiect. Şi mai uimit am fost când am aflat că multe alte state din zonă(precum Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite) desfăşoară cu intensitate acelaşi "sport". Şi dacă voi adăuga la asta faptul că tot în zona golfului se achiziţionează cu frenezie aur, am toate motivele să cred că oamenii se pregătesc pentru timpuri cu adevărat sumbre.

Am mai atacat de vreo câteva ori problema crizei alimentare, în special atunci când preţul alimentelor a început s-o ia razna(ce-i drept pe un fond speculativ). Mulţi cred că acea criză a fost rezolvată şi se înşeală! Nu au fost rezolvate cauzele, iar dacă în primăvară am resimţit fugitiv ceva probleme, este posibil ca în viitorul apropiat să fim loviţi frontal. Dezechilibrele de pe această piaţă sunt departe de a fi rezolvate, iar faptul că actuala criză financiară a afectat fermierii s-ar putea să ne coste mult.

Mitul cresterii economiei

Se pare că în ultima perioadă subiectul predilect al jurnaliştilor şi analiştilor este creşterea economică de anul viitor. Se pariază diverse procente, se dau ca sigure estimările unor bănci sau ale unor agenţii de rating, se contestă observaţiile unora şi se aprobă presupoziţiile altora. În tot acest cor nebun a intrat şi Banca Naţională care a estimat o creştere economică de până la 6%.

Să ne înţelegem, o creştere de 6% e imens! Când aud asemenea procente aruncate, parcă aş retrăi coşmarul şi sterilitatea campaniei electorale. Tind să cred că mulţi se îmbată cu apă chioară. În cazul în care România ar avea anul viitor o creştere de 4% am putea afirma că trăim în ţara în care râurile s-au transformat în lapte şi miere.

Cel mai probabil ne vom confrunta cu o contracţie, iar asta se vede de-acum: nu se mai produc maşini, fabricile de mobilă sunt ameninţate de spectrul falimentului, dezvoltările imobiliare sunt deja în cădere s.a.m.d. Colac peste pupăză, vom avea parte şi de o nouă campanie electorală, ceea ce ne va arunca într-o nouă promisiadsă. Cred că e timpul să privim realitatea în faţă. Decât să facem pariuri în privinţa creşterii economice, cred că e mult mai util să ne concentrăm asupra deficitului bugetar întrucât sunt sigur că e vorba de o bombă care stă să explodeze. Punem pariu?

P.S. Cititi aici(The Economist) un articol extrem de interesant despre noi.

Lunea roşie sau red december?

Intrăm într-o lună decembrie care va fi, în mod sigur, atipică. Iar când pomenesc culoarea roşu nu mă refer nicidecum la Moş Crăciun! Peste ocean, sub ameninţarea unei recesiuni de lungă durată, indicatorii economici cad unul după altul, întărind previziunile celor care spuneau că încă nu am văzut faţa cea mai urâtă a crizei. Un alt motiv de îngrijorare este faptul că ajutoarele pompate cu generozitate au dat greş, nereuşind să acopere găurile mult prea mari ale băncilor. Evident, întotdeauna se găseşte o soluţie, adică eliberarea unei sume mult mai mari, cu speranţa că aceasta va fi ultima.

La ora la care scriu acest articol, indicii pieţelor americane se află în cădere liberă( aproximativ -5%), ceea ce poate însemna începutul unei noi avalanşe de deprecieri, care se vor propaga violent în cursul zilelor următoare pe toate pieţele. Şi nu este exclus să vedem din nou un zig-zag zilnic descrescător cu "pasul" de variaţie de peste 5%. Ceea ce iese în evidenţă şi ar trebui să ne îngrijoreze este volatilitatea extrem de mare a pieţelor de capital mature. Practic, în acest moment, indicii pieţelor de capital din ţările dezvoltate încep să aibă variaţii similare cu cei specifici economiilor emergente. Volatilitatea mare este un indicator al fragilităţii economiei şi este caracteristică perioadelor de criză. Şocant este faptul că volatilitate din 2008 a pieţei de capital americane este cea mai mare de la marea criză, ceea ce creează premisele unor corecţii extrem de radicale în economia reală. Şi cum până acum căderile au fost încetinite de tot felul de ajutoare, este posibil ca în această lună decembrie să vedem cu adevărat roşu în faţa ochilor.