În mod normal ar fi trebuit să nu scriu despre acest subiect întrucât, dincolo de câteva isterii care nu-şi aveau locul, Davos n-a însemnat nimic. Nu m-am numărat printre cei care au privit cu speranţă către acest forum întrucât - din punctul meu de vedere - singurii care au acest drept sunt proprietarii de hoteluri din zonă. Până la urmă ,ei sunt singurii care văd binefacerile acestei întruniri.Dacă până acum Davos-ul era un simbol al bunăstării, al celebrării profiturilor exorbitante şi al optimismului opulent, iată că lucrurile s-au schimbat la 180 de grade, ediţia din acest an fiind ceva mai discretă. Lăsând la o parte chestiunile de culise, pot spune că mi-au atras atenţia figurile ceva mai crispate ale participanţilor, mesajele mult mai rezervate şi doza de optimism redusă la maxim. Doar suntem în criză, iar speech-urile participanţilor mi-au confirmat încă odată faptul că mai marii planetei sunt cam abulici în ceea ce priveşte strategia pentru depăşirea crizei(dacă va mai avea cine să depăşească ceva).
Referitor la bănci, am fost surprins să remarc din partea unora o speranţă că situaţia îşi revine sau că suntem pe drumul spre revenire. Asta în condiţiile în care falimentele bancare încă nu s-au oprit(numai în SUA au mai dat faliment trei bănci regionale), iar guvernele luptă din greu pentru oprirea căderii libere a instituţiilor financiare. În ceea ce priveşte viitorul acestui sector, mi-au rămas în minte cuvintele guvernatorului Băncii Centrale a Italiei, Mario Draghi: "In the end, what we want is a financial industry and banking-sector industry where you have more capital, less debt, more rules and much stronger supervision". Asta ar însemna atât revenirea băncilor la funcţia lor de bază cât şi o mai mare atenţie acordată managementului riscului(una din idei ar fi interzicerea externalizării riscului). Acum, dincolo de speranţele unora sunt curios să ştiu care vor fi acele bănci care vor rezista. În ceea ce-l priveşte pe Draghi, nu înţeleg de ce n-a aplicat până acum acum acea supervizare strictă, preferând o dezvoltare bezmetică şi riscantă a unor bănci din peninsulă.
Un alt subiect care a fost aprig dezbătut a fost cel al protecţionismului. Extrem de hilar a fost faptul că Putin şi Wen Jiabao au combătut protecţionismul erijându-se în cavaleri ai libertăţii. Evident pe cei doi numai interesul de moment i-a unit, iar intervenţiile lor au fost susţinute de către cancelarul german Angela Merkel (ştiaţi că în prima campanie electorală a fost acuzată că nu ştie care e diferenţa între salariul brut şi net?) şi de către premierul Gordon Brown. Trecând peste interesele unora, este clar că putem ateriza într-un haos total dacă ne vom întoarce la protecţionism. Din acest punct de vedere, subscriu opiniilor lui Gordon Brown care, de altfel, mi s-a părut a fi unul dintre cei mai rezonabili vorbitori.
Cu privire la noi, veştile pe care le-am recepţionat sunt mai degrabă proaste. Preşedintele Azerbaijanului, Ilham Aliyev, a declarat că ţara sa nu mai este dispusă să aştepte la infinit finalizarea proiectului Nabucco. Nu pot să nu asociez acest anunţ cu prezenţa lui Putin. Aş putea paria că a fost un aranjament al premierului rus care a dovedit că şi-a pregătit temeinic prezenţa la Davos. Cu toate acestea, este clar că azerii pierd aşteptând o Uniune Europeană anchilozată să finalizeze un proiect de câteva miliarde de euro. Dacă stăm să ne gândim bine, este vorba de securitatea energetică a continentului, dar asta se pare că nu contează prea mult în ochii tâmpi ai birocraţilor comunitari.
Ca o concluzie generală putem spune că am asistat la o nouă întrunire seacă. Dincolo de scandalul dintre premierul turc Tayyip Erdogan şi Shimon Peres, scandal în urma căruia Erdogan a fost întâmpinat ca un erou la întoarcerea în Turcia, nu s-a petrecut mare lucru. Doar discursuri sforăitoare, înţepături fine şi tandreţuri mondene. Sau vorbe-n vânt, aşa cum am spcificat şi în titlu.
Pentru mai multe informații citiți și:
Intr-o discutie recenta cu un finantist evreu acesta mi-a impartasit opinia lui cu privire la miza acestei crize: bancile faceau prea multi bani si de ei beneficiau oamenii din sistem. Se pare ca, mai ales in State, acest lucru nemultumea pe toata lumea, in special pe politicieni. Care vor si ei o bucata din aceasta afacere. Desi s-a vorbit de un ajutor temporar pentru institutiile financiare se pare ca nationalizarea (in definitiv asta se intampla), nu va fi un proces reversibil. Adica statul va fi oficial un jucator in sistem. In aceasta varianta lucrurile s-ar indrepta intr-un fel spre bine.
RăspundețiȘtergere