Asia Europei

Pe data de 9 februarie scriam un articol lung(şi probabil plictisitor) despre lumea emergentă: Omul care tunde iarba. Doream să fac o trecere rapidă în revistă a situaţiei întrucât intuiam că a doua dezvoltare a crizei(mai dură decât prima) va veni dinspre emergenţi. Concluzia de atunci era următoarea: "Revenind la titlul articolului, putem spune că economiile emergente seamănă ca două picături de apă cu retardatul Jobe Smith din romanul lui Stephen King. Iar răzbunarea acestui Jobe economic poate fi extrem de dureroasă pentru toată lumea."

Nu mică mi-a fost mirarea când, zilele trecute, unul dintre cei mai citaţi economişti a fost Ken Rogoff, iar ceea ce a spus sună aşa: "There’s a domino effect. International credit markets are linked, and so a snowballing credit crisis in Eastern Europe and the Baltic countries could cause New York municipal bonds to fall."(sincer, mă aşteptam să mai dureze ceva timp până când să apară o asemenea informaţie la nivel de mass media).

Întrebarea pe care ţi-o pui imediat este de ce Europa de Est? Mai avem şi alte economii emergente pe lumea asta şi doar n-or fi tocmai ale noastre cele negative. Ei bine, lucrurile arată ca naiba, iar ceea ce veţi citi în continuare seamănă ca două picături de apă cu ... circuitul apei în natură.

Proaspăt scăpate de sub cizma murdară a tătucului sovietic, tinerele democraţii estice au alergat înfometate către libertate. Dezinvoltura, vivacitatea şi setea de a recupera rapid ceea ce au pierdut timp de 50 de ani le-a mânat către mirajul american. Pentru noi, esticii, Europa era "prea socialistă", singura opţiune viabilă fiind unchiul Sam. Iar asta s-a văzut limpede în politica de alianţe şi, mai ales, în economie. Numai că, pentru uşurarea parcursului, esticii au importat masiv doar o parte din modelul american: consumul. Aici "americanismul" prost înţeles al esticilor s-a potrivit de minune cu lăcomia Europei de Vest care, din dorinţa de a cuceri noi pieţe de desfacere, a alimentat cu credite distracţia copiilor din Est. Numai că morişca nu se putea învârti la infinit, iar criza începută în America a tăiat liniile de finanţare către Est creând un scurtcircuit radical. Cum economiile estice nu prea există, este limpede că nu are cine să plătească nota. Autorităţile din Est ridică din umeri pe bună dreptate. Grosul datoriilor sunt ale sucursalelor/filialelor băncilor vestice, iar acestea trebuie să-şi rezolne cumva problemele. Cifrele arată pe deplin amplitudinea dezastrului: Austria este campioana, având o expunere de 70% din PIB pe EE; următoarele clasate sunt Belgia şi Suedia (~ 25% din PIB fiecare), Grecia (~ 17% din PIB) şi Italia. Speranţele acestor ţări sunt legate de credinţa că economia estică nu este chiar atât de săracă pe cât o arată cifrele şi că, până la urmă, lucrurile se vor rezolva.

Numai că lucrurile sunt mai negre decât par. Un studiu dat publicităţii de IIF estimează că în 2009 fluxurile de capital privat destinate estului vor cunoaşte o cădere de la 254 mld. dolari în 2008 la aproximativ 30 mld. dolari. Asta e mai puţin decât necesarul de finanţare al României! Insuficient capitalizate, statele estice vor conduce băncile care operează pe teritoriile lor la nivele ale default-ului greu de imaginat acum. Mai mult ca sigur vom vedea căderi ale unor reţele bancare transnaţionale. O undă de şoc greu de suportat pentru vestici care-şi vor blestema lăcomia anilor trecuţi. Iar de-acolo până peste ocean nu mai e decât un pas!

De ce totuşi Asia Europei? Ideea mi-a venit când am citit unul din ultimele newsletter-uri ale lui Roubini în care se făcea o paralelă între EE şi Asia de Sud-Est din anii 95-95. În perioada de precriză, "tigrii" de-atunci aveau deficite de cont curent cuprinse între 3 şi 8.5% din PIB. Cei care-şi amintesc ce s-a întâmplat în acea perioadă, îşi pot face cu siguranţă o idee despre ceea ce se va întâmpla acum când deficitele de cont curent ale esticilor se scriu cu două cifre! Distracţia e aproape, păziţi-vă urechile de ţipete!