marți, 9 februarie 2010

8 mld. si creste


Scriam ieri că este foarte posibil un atac speculativ împotriva monedei unice. Astăzi, pe prima pagină în Financial Times avem: "Traders make $8bn bet against euro"(după datele de la Chicago Mercantile Exchange).

Privind din acest punct de vedere, se pare că investitorilor le este mai comod să profite de pe urma gravelor dezechilibre din UE decât să aştepte declanşarea unor mişcări masive pe piaţa americană sau pe cea chineză. Aceasta ne sugerează clar că, cel puţin din punct de vedere al percepţiei, problemele europene sunt mult mai aproape de explozie decât cele din ţările care până acum au fost vedetele crizei. 

Aşa cum am spus şi ieri, PIGS se află în centrul atenţiei, cu Grecia ca vedetă absolută. Probabil că în ultimele săptămâni s-au scris tone de articole despre Grecia, iar toţi ochii sunt îndreptaţi acum către ei. Îmi menţin opinia că Grecia este o falsă ţintă deoarece avem de-a face cu o economie mică a cărei intrare în default n-ar reprezenta mare lucru pentru euro. Poate doar ca imagine. Adevăratul punct slab al euro se află însă diametral opus. Este vorba de Spania

Problema spaniolă este corect identificată de Krugman care, într-o postare pe blogul său, consideră că deficitul actual al ţării este cauzat colapsului economiei. Spre deosebire de Grecia, Spania a avut o strategie de PR mult mai inspirată, reuşind să abată atenţia tunurilor mediatice de la problemele cu care se confruntă. Aceasta însă nu ţine loc de rezolvarea problemelor. Din contră, ascunderea lor nu garantează altceva decât că, la un moment dat, vor izbucni mult mai puternic, iar efectele vor fi mult mai greu de contracarat.

Revenind la datele de la începutul articolului, trebuie să remarcăm că opt miliarde de euro nu reprezintă o sumă atât de mare încât să cutremure piaţa. Este o sumă impresionantă, numai bună de a fi pusă pe prima pagină a ziarului pentru a atrage atenţia şi, automat, pentru a-i creşte vizibilitatea pe tarabă. Cu toate acestea poate fi un bun început al unei mişcări masive împotriva dezechilibrelor din zona monedei unice. Singura mea nedumerire este dată de faptul că prea toată lumea se aşteaptă ca euro să cadă. De obicei, pe burse, mişcările aşteptate de toată lumea nu se petrec.

16 comentarii:

  1. In Romania, multi afirma ca odata cu trecerea la moneda EURO va fi pierduta o "arma" de sustinere a economiei nationale. De ce ar gandi cei din SEPA altfel? De ce oare nu s-ar dori o "decuplare" de aceasta zona pentru a profita de o noua "arma" de sprijin a propriilor economii?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cumva toti cei care manipuleaza piata s-au tot obisnuit sa castige din a paria impotriva cuiva... fi el CDS, dolar, euro, aur etc...
    Ma intreb cum isi vor mai castiga existenta cei care obtin venituri direct sau indirect din aceasta industrie a pariurilor legale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce vrei sa spui Flavian ?
    Ce crezi ca urmeaza ?
    Pe termen lung sunt de acord cu comentarilul lui conumishu de ieri dar, acum în 2010 la ce lant de evenimente ne-am putea astepta ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Probabil GS va strange iar surubul in stilul povestii din toamna 2008 pana ce Grecia va mai primi un bailout. Pericolul asupra sistemului financiar este mai mare de data asta, mai ales ca lumea (UE, Obama, Volker etc.) a invatat sa spuna NU cu mai multa fermitate in urma lectiei de atunci.

    Singura intrebare care se pune este daca GS va reusi sa forteze mana prin prabusirea burselor sau alte constrangeri inaintea crashului sistemic:

    This is yet another AIG in the making, with Goldman this time likely threatening to accelerate the collapse not merely of the US financial system, but of the global one, in order to attain virtually infinite negotiating leverage. Of course, the world will not allow a Greece-initiated domino, allowing Goldman to call everyone's bluff once again.

    RăspundețiȘtergere
  5. 8 miliarde e o suma impresionanta care exact asa cum ai spus se poate multiplica prin efectul de contagiune pe care il are. Faptul ca toata lumea se asteapta sa pice euro poate insemna 3 lucruri: fie nu se va petrece asa cum sugereaza la un moment dat postul, fie va ajunge un self fulfilling prophecy, fie s-a intamplat deja.
    Daca ne uitam la scaderea Euro in fata $ din ultimele saptamani, de la 1.45 la 1.36 ne dam seama ca deja s-a castigat ceva din acest pariu! In aceste conditii s-ar putea sa fie strategia de exit a unora!

    Voi va asteptati la o cadere mai mare a Euro fata de $ in perioada urmatoare sau credeti ca va fi o presiune both ways: cei mari fac exist iar cei mici incearca sa speculeze la momentul de maxim al $?

    RăspundețiȘtergere
  6. George: Nu vad ce sens are sa amestecam SEPA in discutie. SEPA este un proiect care are ca scop o mai buna integrare a tarilor din UE. In principal se urmareste ca pe intreg teritoriul Uniunii platile in euro sa se faca la fel ca in cadrul unei tari. Aceasta inseamna o executie mai rapida si comisioane mai mici(spre exemplu nu vei mai plati cross border-ul atunci cand vei da cu cardul in interiorul UE.

    B: Multi vad short-area ca pe ceva malefic. Atat tranzactiile short cat si cele long sunt instumente ale pietei. Speculatorii nu sunt obisnuiti sa parieze impotriva a ceva. Mai degraba cauta un trend puternic pentru a putea profita cat mai mult de el.
    Am intalnit in mai multe randuri opinii contrare tranzactiilor short, dar se uita ca lipsa lor duce la amplitudini mult mai mari si la lichiditate mica pe o piata in scadere.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dane, nu-i nimic de mirare. Unii vad sistemul bancar cu totul ca pe ceva rau.

    Dar cred ca e destul de malefic sa permiti ani de-a randul naked short pentru falimentarea unor companii fara nici o alta "vina" decat aceea ca un anume fond cu tupeu si spate asigurat si-a pus in cap sa faca un ban usor.

    Iar apoi sa interzici nu doar naked short, ci short cu totul cand lucrurile se intorc impotriva celor care si-au facut de cap atata vreme.

    RăspundețiȘtergere
  8. Flavian: Ai dreptate! Propun sa desfiintam bancile si bursele si sa facem transferul de numerar cu caravana. Sau, si mai bine, sa desfiintam si banu' si sa platim cu aur, argint s.a.m.d. Cam asa arata lumea ta ideala! :-)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ascultam un interviu cu Jim Rogers cand dolarul pica vertiginos si incepea lumea sa strige, gata, pana aici i-a fost. Pe-atunci Rogers se lauda ca cumpara dolari, ca cica tre sa fi contra curentului pe piata, sa faci miscari inverse fata de ce face toata lumea. Eu unu m-am ars cand am pariat pe caderea leului, acum am de gand sa nu ma mai tzapesc inca odata.

    RăspundețiȘtergere
  10. Gresit, Dane.

    Propun sa nu ne mai miram degeaba la orice chestie si sa raspundem la obiect.

    Parca se discuta de interzicerea short selling si de faptul ca regulile sunt doar pentru unii.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ca ageamiu total intreb - la aparitie in 2000 euro = 1.1 USD. cateva luni mai tarziu era in galeata pe la cca 0.7-0.8 Cresterea cea mare a inceput in 2002 (parca) Intrebarea mea este - nu cumva paritatea actuala nu reflecta valoarea reala? Sigur ca s-au tiparit usedei la greu, dar si in UE s-au intamplat tot soiul de ciudatenii..

    RăspundețiȘtergere
  12. cand am scris SEPA dimineata am vrut sa prescurtez de fapt zona EURO in ansamblul sau, nu m-am referit la instrumentul in sine, consider ca exista numeroase forte centrifuge care doresc reintoarcerea la insemne monetare propii in fiecare tara

    RăspundețiȘtergere
  13. George: M-am gandit eu ca de fapt la asta te-ai referit, dar nu era OK sa ramana SEPA pt. ca se trezeau unii sa ne traga de urechi. :-))
    In ceea ce priveste fortele centrifuge, e discutabil. Daca iesirea nu se produce in bloc exista un imens risc de credibilitate(singura exceptie este Germania). La urma urmei euro poate fi vazuta si ca o umbrela calduta...

    RăspundețiȘtergere
  14. S-a modificat schimbarea! Germania vrea ca UE să ajute Grecia. Mai mult, dacă n-o face UE, se gândeşte s-o facă singură. http://www.lemonde.fr/europe/article/2010/02/09/l-ue-ne-veut-pas-faire-appel-au-fmi-pour-aider-la-grece_1303475_3214.html#ens_id=1268560

    Mai pe româneşte, frica păzeşte bostănăria.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)