Ungaria, rezista!

Ieri, pe fondul ştirii privind suspendarea acordului dintre FMI şi Ungaria, am citit reacţii care mai de care mai stupide. Evident, marea lor majoritate porneau de la prezumţia că n-ar mai exista viaţă după FMI.

Pentru a înţelege mai bine care sunt fundamentele, vom arunca, pentru început, o privire la starea de facto a Ungariei. Ţara vine după un an de ajustări severe care au fost făcute atât prin reduceri de cheltuieli ale statului cât şi prin creşterea veniturilor(majorări de taxe, în special TVA). Efectele politicii coerente de austeritate nu au întârziat să apară şi, dincolo de echilibrare, Ungaria a reușit și o creștere economică(cam anemică ce-i drept, dar creştere).

Cu toate că iniţial, în campania electorală, aventurierii lui Orban făcuseră promisiuni belicoase, odată ajunşi la guvernare au pus la cale un program destul de articulat de susţinere a activităţii economice. Spre deosebire de repetenţii noştri care au îngenuncheat într-un mod cel puţin imbecil aproximativ 300000 de firme, guvernul maghiar are ca politică centrală sprijinirea IMM-urilor, adică a acelor firme în care se află capital predominant autohton. Fără a neglija investiţiile străine, executivul de la Budapesta a înţeles un lucru esenţial: în primul rând trebuie să le fie bine cetăţenilor tăi şi abia apoi te preocupi de străini.

Cu un deficit bugetar prognozat de doar 3.8%, Ungaria este un fel de campioană a Europei. Cu toate acestea, reprezentanţii FMI, alături de cei ai UE, au hotărât că trebuie suspendat acordul de finanţare deoarece apetitul pentru cheltuială al guvernului este mult prea mare.  O mişcare cel puţin surprinzătoare a cărei justificare este destul de greu de găsit.

Dacă am considera FMI un organism onest, am putea să-l suspectăm de stupiditate. Şi aceasta deoarece, în acest caz, se comportă precum un doctor prea concentrat asupra unei boli şi care uită că în toată ecuaţia pacientul este de fapt important. Degeaba îi prescrii omului să nu mai mănânce şi să nu mai bea apă pentru că ai citit într-un tratat că asta e calea cea mai scurtă de a se vindeca. Dacă moare de foame, finalitatea este aceeaşi!

Ipoteza de mai sus, cu toate că poate părea plauzibilă, tind să nu o cred dintr-un motiv cât se poate de simplu: cauza trebuie căutată în altă parte, anume în taxa instituită asupra băncilor. Orban a declarat că fără instituirea acestei taxe deficitul bugetar al Ungariei ar fi de 5%, deci teoretic ar reuşi să reducă valoarea lui cu 1.2%! Şi asta cu o singură taxă care, de altfel, nu afectează populaţia! Este un lucru deranjant pentru unii, iar reacţiile nu au întârziat să apară. Astfel, şeful Raiffeisen Zentralbank, Walter Rothensteiner a spus nici mai mult nici mai puţin că "Ungaria se joacă cu focul". Pe acelaşi ton, şeful Raiffeisen International, Herbert Stepic(dacă nu mai ţineţi minte, ăsta ne spunea pe un ton imperativ că trebuie să plătim din cauză că ne-ar fi scos din comunism!) spune că taxa ar produce o presiune masivă asupra băncilor, iar acesta este cel mai mare rău pe care şi-l pot face ungurii.

Declaraţiile belicose nu prea i-au impresionat pe oficialii maghiari şi aceasta pentru că, în Ungaria, piaţa bancară este dominată de instituţiile cu capital autohton. Perspectiva unei taxe funcţionale aplicate băncilor, chiar şi într-o ţară mică, ar fi putut deveni un precedent greu de înghiţit pentru mai marii finanţelor mondiale. Aşa că s-a preferat înăbuşirea din faşă a unei asemenea tentative.

Realitatea este că Ungaria nu avea nevoie de banii de la FMI decât ca plasă de siguranţă. Momentan presiunile externe sunt destul de mari, în special asupra cursului şi asupra CDS-urilor. Este o reacţie emoţională care, dacă va fi trecută cu bine(probabil următoarele două săptămâni sunt cruciale), va conduce, în final, la o rezolvare a problemelor fără ajutorul FMI. Desigur, oficialii maghiari calmează spiritele declarând că vor continua negocierile cu FMI pentru încheierea unui acord. Cu toate că este puţin probabil, mi-aş dori ca Ungaria să reuşească fără FMI. Ar fi o breşă destul de interesantă care ar putea conduce la o altă abordare a spinoaselor probleme economice cu care ne confruntăm!

P.S. A nu se înţelege din acest articol că am vreo simpatie pentru FIDESZ sau pentru Viktor Orban. Sunt nişte aventurieri politici similari cu ai noştri. E însă o diferenţă: la ei, în spatele manechinilor de la putere se află profesionişti care le mai calmează pornirile aberante. La noi, doar lingăi!