Dincolo de lacrimi

Ceea ce vedem anual, odată cu sezonul inundaţiilor, este tragic. An de an oamenii sunt victime ale unor fenomene extreme şi comunităţi întregi sunt evacuate. An de an lacrimile celor care-şi pierd agoniseala de-o viaţă ne impresionează şi, în acelaşi timp, ne fac să condamnăm prostia şi imbecilitatea, cele două forţe care par a conduce perpetuu ţara.

M-am întrebat de multe ori care sunt cauzele pentru care se întâmplă aceste lucruri, de ce inundaţiile din alte locuri nu au consecinţe atât de tragice. De fiecare dată când aud ştirile despre inundaţii, alunecări de teren, deşertificare s.a.m.d. îmi revine în minte aceeaşi întrebare obsesivă: sunt oare acestea consecinţe numai ale încălzirii globale? Părerile sunt împărţite şi este greu să spui tranşant că vina ne aparţine nouă sau umanităţii în general. Cert este că asistăm, pe zi ce trece, la dezvoltarea unor fenomene ciudate, despre care, de multe ori, nu aflam decât de la televizor. Iar impactul pe care-l aducem noi, ca locuitori ai acestei ţări, este unul negativ, care nu face altceva decât să accelereze fenomenele extreme.

Una dintre cauzele identificate atât de oficiali cât şi de observatorii simpli este despădurirea. Cu toate acestea, o puzderie de firme mici, medii şi mari îşi desfăşoară nestingherite activitatea de distrugere a pădurilor. Şi aceasta pentru că activitatea de distrugere este condamnată doar la nivel declarativ, în timp ce unii şmecheri îşi numără profiturile(ilegale din punctul meu de vedere). Degeaba apare la televizor Blaga condamnând vocal despăduririle. E fix praf în ochi atât timp cât interesele din spatele arcului guvernamental exercită o presiune ca această activitate să fie condamnată numai verbal. Şi, pentru a nu fi acuzat de partizanat politic, voi aminti că situaţia este neschimbată din 1989!

Dacă vă gândiţi că despădurirea barbară este cerută de vreo industrie din România vă înşelaţi. Odată tăiat, lemnul este prelucrat minimal şi exportat. O activitate de-a dreptul păguboasă. Ţin să amintesc un element hilar: pe vremea comuniştilor nici măcar un centimetru cub nu ieşea din România sub formă de cherestea deoarece la produsul finit adaosul comercial este de vreo câteva ori mai mare. Legislaţia laxă de acum a transformt pădurile româneşti în materie primă ieftină pentru europeni. O barbarie care ne costă infinit mai mult decât profiturile unor şmecheri.

Unii dintre jucătorii mari au intuit că, sub presiunea evenimentelor, jocul de-a despădurirea se apropie de sfârşit. Şi, pentru a profita la maxim pe ultima sută de metri, au dezvoltat o strategie de-a dreptul malefică: achiziţia de păduri prin interpuşi. Schema este simplă: o firmă mică primeşte avansuri babane pentru a cumpăra o pădure. Prin contract, firma se obligă să livreze "finanţatorului" o anumită cantitate de cherestea(de obicei 60% din pădurea achiziţionată), aşa că după achiziţie trece rapid la exploatarea în forţă a zonei. Avizele de exploatare pe care se bazează sunt obţinute semi-legal, iar promisiunile de reîmpădurire rămân numai pe hârtie. Până când statul "se prinde oficial" de schemă, pădurile respective sunt deja istorie, iar în urmă rămân nişte firme mici numai bune să fie lichidate pe banii aceluiaşi generos stat. Adevăraţii profitori pozează ca oameni de afaceri cu principii şi ies la înaintare cu pădurile pe care le-au achiziţionat şi pe care, chipurile, le conservă. Probabil, în scurt timp îi veţi vedea la televizor incriminând barbariile care se fac şi pledând pentru o exploatare responsabilă.

Este desigur un moment de cotitură, iar marea întrebare care se pune este dacă putem scăpa de această spirală de interese cu ramificaţii prin toate partidele şi instituţiile statului. Încercarea de a prinde hoţul asupra faptului este sortită iremediabil eşecului, aşa că singura măsură eficientă ar fi interzicerea exportului de cherestea. Stopând răul de la rădăcină se vor reduce substanţial exploatările ilegale, iar furtul din păduri nu va mai avea aceeaşi miză. Ştiu, e vorba de o soluţie radicală, dar, din păcate, am ajuns deja la momentul la care soluţiile normale efectiv nu funcţionează. Probabil că din afacerea exportului câţiva şmecheri ar pierde profiturile, iar statul ceva impozite. Dar, pe termen mediu şi lung, blocarea barbariei ar forţa dezvoltarea unei industrii a lemnului aici. Se gândeşte cineva la asta? Nu cred şi, probabil, anul viitor pe vremea asta vom vorbi tot despre inundaţii, tornade, alunecări s.a.m.d.